A.

1 Mulţi scriitori au nevoit de au scris rândul şi povéstea ţărâlor, de au lăsat izvod 2 pă urmă,
şi bune şi réle, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre céle réle să să
ferească şi să socotească, iar dupre céle bune să urméze şi să să învéţe şi să să
îndireptéze. Şi pentru acéia, unii de la alţi chizmindu3 şi însemnând şi pre scurtu scriind,
adecă și răposatul Gligorie Uréche ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și
izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap şi începătura moşilor, de unde au izvorât
în ţară şi s-au înmulţit şi s-au lăţit, ca să nu să înnéce a toate ţările anii trecuţi şi să nu să
ştie ce s-au lucrat, să să asémene fierălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte. Pre acéia
urmând și chizmând, măcar că să află și de alții semnate lucrurile țărâi Moldovii, apucatu-s-
au și dumnealui de au scris începătura și adaosul, mai apoi și scădérea care să véde că au
venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu țării și pământului nostru Moldovei. Că cum
să tâmplă de sârgu de adaoge povoiul apei și iarăș de sârgu scade și să împuținează, așa s-
au adaos și Moldova, carea mai apoi de alte țări s-au descălecat, de s-au de sârgu lățit și
fără zăbavă au îndireptatu. Acéstea cercând cu nevoință vornicul Uréche, scrie de zice că
"nu numai létopisețul nostru, ce și cărți streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să
nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dreptate, că létopisețul nostru cel
moldovenescu așa de pre scurt scrie, că nici de viața domnilor, carii au fost toată cârma, nu
alége necum lucrurile denlăuntru să aleagă și pre scurt scriind și însemnând de la început
pănă la domniia lui Pătru vodă Șchiopul și s-au stinsu, că de aciia înainte n-au mai scris
nimenea pănă la Aron vodă. Nici este a să mira, că scriitorii noștri n-au avut de unde strânge
cărți, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de niște oameni neașăzați și nemérnici, mai
mult proști decât să știe carte. Ce și ei ce au scris, mai mult den basne și den povești ce au
auzit unul de la altul. Iar scrisorile striinilor mai pe largu și de agiunsu scriu, carii au fost
fierbinți și râvnitori, nu numai a sale să scrie ce și céle striine să însemnéze. Și de acolo
multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vrémea și anii, de au scris acest létopiseț,
carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu
va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce véde
cu ochii săi și multe zmintéște, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de
demult, de s-au răsuflat atâta vréme de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat.
(Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei)

B. Rumânii, câți să află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu, de la un

loc suntu cu moldovénii și toți de la Râm să trag.
(Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei)

C. Fost-au în gândul mieu, iubite cetitoriule, să fac letopiseţul ţării noastre Moldovei, din
descălecatul4 ei cel dintâiu, care au fost de Traian împăratul, şi urzisem şi începătura
letopiseţului; ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acmu, ce nu stăm de
scrisoare, ce de grijă şi suspinuri. Şi la acest fel de scrisoare gând slobod şi fără valuri
trebuie, iar noi privim cumplite vremi şi cumpănă mare pământului nostru şi nouă. Deci
priimeşte această dată atâta din truda noastră, ca să nu se uite lucrurile şi cursul ţării, de
unde au părăsit a scrie Ureche vornicul5...cu această făgăduinţă, că şi letopiseţul întreg să
aştepţi de la noi, de vom avea zile...
(Miron Costin – Prédoslovie adecă voroava cătră cititoriul. Letopiseţul Ţării Moldovei)

1
Se consideră că fragmentul a fost redactat de Simion Dascălul.
2
Izvod, sn. (Înv.)–însemnare, document, text
3
A chizmi, vb. (Arh.)– a redacta, a alcătui
4
Descălecat, s.n., aşezare într-un loc pentru a întemeia o ţară.
5
Vornic,s.m., mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curţii, cu onducerea treburilor
interne ale ţării, având şi atribuţii judecătoreşti.
D. Începutul ţărilor acestora si neamul moldovenescŭ şi muntenescŭ şi câţi sunt în ţările
ungureşti cu acest nume, români şi până astăzi, de unde sunt şi de ce semintie, de când si
cum au dăscălecat acéste părţi de pământŭ, a scrie multă vréme la cumpănă au stătut
sufletul nostru. Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul tărâlor cel
dintăi de Traian, împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie
gândul. A lăsa iarăş nescris cu.Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenesc şi
muntenesc şi câţi sunt în ţările ungureşti cu acest nume români până astăzi, de unde sunt şi
din ce seminţie, de când şi cum au descălecat aceste părţi de pământ, a scrie multă vreme
la cumpănă au stătut cugetul nostru. Să înceapă osteneala aceasta după atâta vecie de la
discălecatul ţărilor dintâi de la Traian, împăratul Râmului6, mare ocară înfundat neamul
acesta de o samă de scriitori, ieste inimii durére. Biruit-au gândul să mă apucŭ de această
trudă, să scoţ lumii la vedére felul neamului, din ce izvor şi semintie suntŭ lăcuitorii tărâi
noastre [...]. Îndemnatu-m-au mai multŭ lipsa de ştiinţa începutului aceştii ţări, de
descălicatul ei cel dintâi, toate alte ţări ştiindŭ începuturile sale. Laud osârdiia răposatului
Uréchie-vornicul, carile au făcut de dragostea ţărâi letopiseţul său, însă acela de la Dragoş
Vodă, de discălicatul cel dintăi cu români, adecă cu râmléni, nimica nu pomenéşte, numai
ameliţă7 la un loc, cum că au fostŭ ţara o dată discălicată şi s-au pustiit de tătari. Ori că n-au
avut cărţi, ori că i-au fostŭ destul a scrie de mai scurte vacuri, destul de dânsul şi atâta, câtŭ
poate să zică fieştecine că numai lui de această ţară i-au fostŭ milă, să nu rămâie întru
întunérecul neştiinţei.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur,
și viiața mea, Dumnezeu știe, cu ce dragoste pururea la istorii, iată și pănă la această
vârstă, acum și slăbită. De acéste basne să dea seama ei și de această ocară. Nici ieste
șagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc
într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte
scriu.
Făcutu-ț-am izvod dintăiași dată de mari și vestiți istorici mărturii, a cărora trăiescŭ și
acum scrisorile în lume și vor trăi în véci. Și așa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea
această carte ori pre a cui mână și din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor.
Pre dânșii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăța, ei suntŭ povața mea, ei răspundŭ și
pizmașilor neamului acestor țări și zavistnicilor. […]
Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ți dăruiască după acéste cumplite
vremi anilor noștri, cânduva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi
vréme și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de
folos în toată viiața omului zăbavă decâtŭ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem pe
ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăți,
cu cetitul pentru greșalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înțelégem minunate și
vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiața, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur
Mântuitorul nostru, domnul și Dumnezeu Hristos, ne învață, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ,
adecă: Cercați scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noștri ne învață, cu acéle trecute
vrémi să pricépem céle viitoare. Citéște cu sănătate această a noastră cu dragoste
osteneală.
(Miron Costin – Predoslovie. De neamul moldovénilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor)

E. Acest pământ al Moldovii n-au fost aşedzat de demult de oameni, să fie fost trăit într-însul
cu pace, ce în câteva rânduri au fost şi pustiiu. Deci pentru aceasta nu să află letopiseţe
scrisă de pământeni vechi. […] Deci, fraţilor cetitorilor, cu cât veţi îndemna a ceti pre acest
létopisăţŭ mai mult, cu atâta veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare
răspunsuri la sfaturi ori de taină, ori de oştire, ori de voroave, la domni şi la noroade de
cinste. (Ion Neculce – Predoslovie. Letopiseţul Ţării Moldovei)

6
Râm, în evul mediu, numele Romei.
7
A ameliţa, vb. – a trăncăni, (aici ) a pomeni
F. Cu greu și cu strâmt iaste neștine a da cap și începătură fieștecăruia lucru, mai vârtos
celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici știință de la alții, sau pomenire
măcară să află ca o povață, făcându-se și ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta
cel ce nu știe de la cel ce știe și céle din întunérec să iasă la lumină.
Că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să știe și nici unul nu au aflat
nimic, pănă când n-au fost de altul învățat. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru,
de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit și de nu ca acélea, asémene ca
acélea, măcar cât de puțin, și de nu același adevăr și de lucru ce poftește neștine, au zis,
sau au scrisu, măcar cât de puțin și de altele, ca numai să se poată altul deștepta spre
gândirea acelora și a altor lucruri încă destul iaste. Și carii ca acelea au făcut și au pomenit,
cât de cât măcar, nemoarte mulțămite au auzit și în bună pomenire au rămas. […]
Ci dar cu greu și cu număr iaste a da, zic, neștine începătură celor ce mai despre
toate părțile întunérec iaste, precum și mie acum să întâmplă a veni, vrând, cum am pomenit
mai sus, a istori ale țării, ce-i zicem noi astăzi: rumânești. Cu greu, zic, foarte-mi iaste, de
vréme ce nu aflu eu pănă acum, măcar cât am ostenit, cât am cercat, cât am întrebat și de
știuți și de bătrâni domiriți și înțelepți și în tot chipul m-am trudit și pentr-alte părți și cu
cheltuială am nevoit, ca doar aș fi aflat vreun istoric, carele și de țara aceasta, de începătura
ei, și de lăcuitorii ei și domnitorii ei, carii cât și cum s-au purtat și de obiceiurile lor și de legile
ei, și de altele multe ce într-însa să vor fi aflat, carele să scrie pe amăruntul toate și cu
deadinsul, precum de alte țări fac și scriu pe larg toate. Ci dar eu încă până astăzi, nici acel
scriitoriu, nici acel spuitor n-am aflat. Și aceasta, căci n-au istorit nimeni de dânsa cu
deadinsul, cum ziși, pare-mi-se că dintr-acéste pricini vine.
Întâi, că mică și can laturi țară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de
când osebită de Ardeal și de Țara Moldovei iaste. (Cum mai nainte vom arăta, când și până
când zic istoricii și gheografii că au fost împreună și de când s-au osebit).
A dooa, că puțini au fost pământenii aceștii țări, cum să vede, ca aceia, ca să șază ei
să scrie ale patriei lor și să istorească întâmplările moșiei lor, precum fac alții de ale lor, și de
nu mulți și multe, însă tot fac, iar la noi mai nici unul. Săvai că poate zice neștine că să află
și aici létopisețe, ci răspunsul îi iaste gata, că acela ce l-au făcut, den neștiință să véde să-l
fie scris, sau den negrijuire, doar căci atâta iaste de netocmit, de încurcat și de scurt, cât mai
multă turburare și mirare dă celui ce cetéște, decât a ști cevași adevăr dintr-însul.
Această dară scădére mare și jale doar într-acest norod al neștiinței și al nevrérei să-
l învéțe fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora și de ocară suntem, ci și orbi,
muți, surzi suntem de lucrurile și faptele celor mai de demult ce într-acest pământ s-au
întâmplat și s-au făcut, cari de nevoie încă le era și ne iaste a le ști, pentru ca să putem și
traiul vieții noastre a tocmi. Cum Nacflir în prologul Hronografului lui, ce face, zice: că frumos
lucru iaste den greșalele altora să tocmim viața noastră și nu ce alții au făcut să cercăm, ci
ce bine făcut va fi, noi a urma să ne punem înainte. Și trebuie să știm ca pre cei buni și
vrednici, carii vor fi fost bune faptele lor, să le pomenim bine, și pre ei să-i lăudăm. Iar pre
cei răi și făcători de rău, să-i blestemăm și să-i ocărâm aceea parte alegându-și în lume, cât
au trăit, ca să-i rămâie.
(Constantin Cantacuzino, Istoria Țării Rumânești)

G. Fost-au dară gândul și nevoința noastră ca tot trupul Hronicului acestuia în doaă tomuri
(adecă cărți mari) să-l împărțim; deci tomul dintăi (pre carile în această dată vi-l dăruim) să
să numască Hronicul a vechimii Romano-Moldovlahiii, carile începând de la desălecatul
Dachiii cu romani, adecă de la Traian, marele împărat, și de la annul Domnului și
Mântuitorului nostru lui Iisus Hristos 107, cursul istoriii pănă după prada lui Batie, hanul
tătărăsc, și pănă la înturnarea lui Dragoș Vodă în Țara Moldovii și lui Radul Vodă Negrul în
Țara Munteniască, carea s-au tâmplat pre la annul de la Hristos 1274, duce.
(Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor)