Tehnica jocului de baschet

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mişcări specifice pe care le

execută un sportiv în timpul practicării jocului, în concordanţă cu regulile şi sarcinile ridicate
de participarea echipei sale în competiţie.

Acest ansamblu de mişcări specifice, grupeză elemente şi procedee tehnice şi se referă

în egală măsură atât la manevrarea obiectului de joc, şi la deplasările făcute de jucători în
vederea acestei manevrări.

În jocul de baschet tehnica are o importanţă deosebită. Ea nu trebuie văzută ca un

factor izolat. Între tehnică şi ceilalţi factori ai conţinutului jocului (tactic, fizic, teoretic şi
psihic) există o interdependenţă şi condiţionare reciprocă, manifestându-se fiecare în regimul
celorlalţi factori într-o proporţie variabilă.

Elementul tehnic – reprezintă noţiunea de generalizare a execuţiei mai multor

procedee tehnice, având un caracter abstract. El se referă la mecanismul de bază al mişcării
respective.

Procedeul tehnic – reprezintă concretizarea şi adaptarea în joc a elementelui tehnic,

având un caracter concret de execuţie, cu un mecanism complex de mişcări, executate
conştient, într-o succesiune raţională şi într-un scop precis.

Elementul tehnic Procedee tehnice

1. Pasarea mingii  Pasa mingii cu 2 mâini de la piept

 Pasa mingii cu 2 mâini de deasupra capului

 Pasa mingii cu o mână de la umăr

 Pasa mingii cu pământul

2. Aruncarea la coş din dribling  Aruncarea la coş cu o mână de sus

 Aruncarea la coş oferită

 Aruncarea la coş din cârlig

Stilul apare atunci când însuşirea mecanismului de bază al tehnicii are un marcat caracter
individual, imprimat de particularităţile psiho-fizice ale fiecărui jucător.

Automatizarea procedeelor tehnice, la nivelul măiestriei, suferă de cele mai multe ori
o notă personală în diferite execuţii. Această notă personală, se datorează particularităţilor
jucătorului şi este cunoscută sub denumirea de stil.
Elementele tehnice ale jocului de baschet sunt următoarele

 poziţia fundamentală;

 deplasările în teren;

 schimbările de direcţie;

 săriturile;

 pirueta;

 opririle;

 pivotarea;

 ţinerea, prinderea şi pasarea mingii;

 driblingul;

 aruncarea la coş.

Poziţia fundamentală

Poziţia fundamentală este specifică tuturor jocurilor sportive. Ea este acea poziţie a
corpului, care determină executarea în cât mai bune condiţii a majorităţii procedeelor tehnice
şi care favorizează întreprinderea unor acţiuni cât mai variate, determinate de situaţiile
tactice.

Poziţia fundamentală trebuie să asigure jucătorului:

 poziţie convenabilă, cât mai lejeră şi echilibrată;

 stabilitate şi posibilitatea de trecere în minim de timp şi maxim de eficienţă de

la acţiuni tehnico-tactice defensive la acţiuni tehnico-tactice ofevsive şi invers;

 un consum energetic minimal în cursul desfăşurării jocului, datorită relaxării

muşchilor care nu iau parte la mişcare.

În desfăşurarea jocului întâlnim 3 tipuri de poziţii fundamentale:

 înaltă;

 medie;

 joasă.
Descrierea pozitiei fundamentale

 Picioarele, cu genunchii uşor îndoiţi şi orientaţi puţin spre interior, sunt

depărtate în lateral, aproximativ la proiecţia lăţimii umerilor;

 Gleznele îndoite, greutatea corpului repartizată egal pe întreaga suprafaţă a

tălpilor aşezate paralel pe sol;

 Echilibrarea antero-posterioară este realizată, atunci când e cazul, prin

împingerea spre înainte cu maximum o jumătate de talpă a unuia dintre
picioare;

 Trunchiul arcuit, este uşor aplecat spre înainte, coborârea centrului de greutate
al corpului fiind realizată prin flexia articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi a
şoldurilor;

 Umerii relaxaţi, cu braţele uşor depărtate în lateral, pregătite pentru a acţiona

în toate planurile şi sensurile, în vederea prinderii mingii;

 Capul şi bărbia se menţin în sus, privirea căutând să cuprindă o cât mai mare
zonă din teren.

Greşeli de execuţie

 depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor modifică nefavorabil

baza de susţinere a corpului;

 articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor, prea puţin îndoite, determină o

poziţie cu centrul de greutate prea ridicat sau o aplecare exagerată a trunchilui;

 greutatea corpului inegal repartizată pe ambele picioare;

Poziţia fundamentală se foloseşte atât în atac cât şi în apărare.

În apărare distanţa între tălpi este mai mare, coborârea centrului de greutate este
accentuată. Mâna din partea piciorului din faţă este ridicată, în scopul împiedicării aventualei
aruncări la coş a adversarului direct.

În atac, ori de câte ori un atacant primeşte mingea el va trebui să acţioneze dintr-o
poziţie fundamentală, aceasta oferindu-i permanent o situaţie de avantaj în acţiunea sa
împotriva apărătorului său direct putând – arunca la coş, pleca în dribling sau pasa (poziţia
„triplei ameninţări”).
 Metodica învăţării poziţiei fundamentale

 Profesorul demonstrează poziţia fundamentală în faţa colectivului care se află în

formaţie de linie pe un rând;

 Fiecare elev execută poziţia fundamentală, profesorul trecând pe lângă fiecare şi

corectându-l;

 Din poziţia fundamentală 3 sărituri ca mingea, punându-se accent pe îndoirea

genunchilor în momentul aterizării;

 De pe loc balans vertical, lateral şi antero-posterior;

 Din poziţia fundamentală sărituri cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă;

 Alergare uşoară, sărituri peste banca de gimnastică şi aterizare în poziţie

fundamentală (cu schimbarea planului de aterizare, fără schimbarea planului de
aterizare);

 Deplasare în poziţie fundamentală stânga-dreapta, înainte-înapoi la semnale vizuale

sau auditive ale profesorului;

 Din alergare uşoară la fluier oprire în poziţie fundamentală.

Deplasările în teren

Majoritatea acţiunilor jucătorilor, cu minge şi fără minge, se efectuează din deplasare.

În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare:

1. alergare normală;

2. alergare specifică înainte;

3. alergare cu spatele;

4. pasul adăugat înainte sau înapoi;

5. pasul adăugat lateral.

Metodica învăţării deplasărilor în teren

1. Din poziţie fundamentală elevii execută deplasări cu paşi adăugaţi

înainte – înapoi – lateral, profesorul fiind plasat în faţa colectivului şi va dirija
deplasarea prin semne;

2. Elevii execută lucrul de braţe şi jocul de picioare. La un fluier al profesorului aleargă

înainte, la două fluiere se opresc şi execută alergare cu spatele;
 3. Elevii câte doi faţă în faţă, sau unul înapoia celuilalt: unul se deplasează cu lucru de
braţe în direcţii diferite iar partenerul îl imită. La semnal se inversează rolurile;

4. Câte doi faţă în faţă în poziţie fundamentală joasă: ambii elevi se deplasează
concomitent, fiecare încercând să atingă de cît mai multe ori gamba adversarului;

5. Ştafete. Exemplu: două şiruri – la fluierul profesorului sprint la panoul opus, atingerea
liniei de fund şi retragere în alergare cu spatele până la şirul de unde a plecat atingând
cu palma pe coiechipier după care trece la coada şirului.

Schimbările de direcţie

Reprezintă un element important în jocul de baschet, folosit cu deosebire de către

atacanţi în realizarea acţiunilor de demarcaj individual folosit pentru provocarea greşelilor de
marcaj, precum şi ca fente de ieşire la minge.

Prin acest element jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta,
fără a mai fi nevoit să se oprească.

Deosebim două procedee de execuţie:

a) schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior;

b) schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare.

Caracteristici de execuţie (pentru ambele procedee):

a) păşirea pe noua direcţie se face prin ridicarea tălpii de pe sol, fără a ridica şi
centru de greutate al corpului (nu are loc o săritură);

b) punctul de sprijn de pe sol trebuie să se găsească pe undeva pe vechea direcţie

de deplasare, în afara poligonului de proiecţie al centrului de greutate al
corpului pe sol. Distanţa acestuia va fi direct proporţională cu viteza iniţială de
deplasare a jucătorului;

c) genunchii presează către interior pe noua direcţie, centrul de greutate al

corpului fiind proiectat către interiorul ocolirii şi pe noua direcţie.

Greşeli de execuţie

 poziţia înaltă determină dezechilibrări în plan anterior;

 piciorul din interiorul ocolirii se aşează prea depărtat pe noua direcţie, lucru
ce întârzie pornirea;

 centrul de greutate nu se proiectează suficient în interiorul ocolirii, fapt ce

determină dezechilibrări.