Războiul rece a început după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, ca urmare a

confruntării taberei comuniste a URSS de către țările capitaliste ale Occidentului, în special cu
SUA. Începutul acestui conflict global militar-economic și ideologic este considerat 5 martie
1946. Războiul rece a atras timp de 45 de ani. A fost o luptă a două superputeri, URSS și SUA,
pentru dominația în noua lume postbelică. Motivele izbucnirii războiului au fost de asemenea
ideologice. Vestul se temea că regimul socialist ar putea să prevaleze asupra capitalismului. Nu
ultimul rol a fost jucat de ambițiile liderilor politici.
Războiul Rece poate fi împărţit în patru perioade principale. Primul Război Rece a durat din
perioada ultimilor ani a lui Stalin şi până la moartea sa în 1953. Politica externă rusă în timpul
acestor ani a fost de risc scăzut sau contrară riscului.
Urmează a doua perioadă, una de pericol şi confruntare, de la moartea lui Stalin până in
1969. Un element esenţial în această perioadă a fost diplomaţia riscantă practicată de Hruşciov,
care era mult prea încrezător în puterea crescândă a URSS.
Urmează a treia perioadă, una de destindere şi de manifestare a dorinţelor ambelor
superputeri de a-şi normaliza relaţiile şi a reduce riscul confruntării. Această perioadă se încheie
cu invazia sovietică în Afganistan din 1979, indiscutabil cea mai gravă greşeală pe care Moscova
a făcut-o în politica externă din timpul întregii perioade sovietice.
În perioada a patra a avut loc o accelerare a cursei înarmărilor şi o ridicare a temperaturii
politice; această perioadă e cunoscută ca al doilea război rece. Acest proces a fost stopat datorită
viziunii inedite a lui Gorbaciov, care dorea o reevaluare fundamentală a politicii externe ruse
precum şi negocierea unui nou tip de relaţii cu America.
3.1. Începutul Războiului Rece.
Deja în ultimul an al războiului, relațiile dintre aliații coaliției anti-Hitler au început să se
deterioreze. În acest timp, scopurile și interesele lor s-au diversificat din ce în ce mai
mult. Dispoziție prea diferită a celor două sisteme sociale. După dispariția unui inamic comun -
fascismul german - opoziția lor devine inevitabilă. Aliații occidentali au încercat să împiedice
dominația Uniunii Sovietice în Europa, iar Stalin a sperat, la rândul său, să stabilească un nou
echilibru geopolitic datorită prezenței Armatei Roșii în centrul Europei. În acest caz, acțiunile
greșite ale unei părți au provocat răspunsul celuilalt.
Victoriile remarcabile ale Armatei Roșii au provocat îngrijorarea serioasă a aliaților
occidentali cu privire la viitoarele intenții ale URSS. Churchill sa temut că Stalin a vrut să "înghită"
Europa Centrală și ia oferit americanilor să se unească pentru a se opune acestui lucru,
Planul militar, numit codificat Operațiunea Incredible, a fost pregătit prin ordin al
premierului britanic Winston Churchill la câteva zile după înfrângerea Germaniei.
Al treilea război mondial trebuia să înceapă la 1 iulie 1945. Printr-un atac neașteptat din
partea a 47 de divizii britanice și americane, în lupte împotriva Uniunii Sovietice sa planificat
folosirea a până la 100 mii de soldați germani. Doar până în vara anului 1945, pentru motivul încă
neclar, Vestul a abandonat acest plan.
La rândul său, Stalin în timpul războiului nu a exclus posibilitatea "de a ajunge la Paris". În
anii de după război, conducerea sovietică a legat încă securitatea țării cu extinderea teritoriului
său: mai mult teritoriu - mai multă siguranță. Mult mai târziu, Molotov a recunoscut: "În calitate
de ministru de externe, am văzut sarcina mea de a extinde limita patriei noastre cât mai mult
posibil. Și se pare că Stalin și cu mine am făcut o treabă bună cu această sarcină. "
Primul an postbelic a fost marcat de confruntarea din ce în ce mai mare dintre SUA și
URSS. Partea americană a văzut o sursă de fricțiune în percepția specială a URSS asupra lumii
exterioare.
După război, Stalin, conștient de cât de mari erau pierderile din război ale URSS, nu se
străduia să facă o nouă confruntare cu Occidentul, ci voia să consolideze câștigurile teritoriale
sovietice (statele baltice, Kuriles) și să-și stabilească zona de influență în Europa de Est.
3.1.Punctul culminant al Războiului Rece
Anii 1949-1950 au fost punctul culminant al Războiului Rece marcat de semnarea Tratatului
Atlanticului de Nord, la 4 aprilie 1949, a cărui "natură deschisă agresivă" a fost neobosit expusă
de URSS, războiul din Coreea și reînarmarea Germaniei.
 Deciziile de politică externă sovietică a perioadei de apariție a Războiului Rece au fost în
principal reciproce în natură și au fost determinate de logica luptei și nu de logica cooperării.
3.1.Consecințele Războiului Rece
În timpul "războiului rece", puterile occidentale au întreprins astfel de acțiuni de politică
externă, cum ar fi divizarea Germaniei în două state, crearea unei unități militare a Occidentului și
semnarea Pactului Atlanticului de Nord, care a fost deja menționată mai sus.
Aceasta a fost urmată de crearea de blocuri militare și alianțe în diferite părți ale lumii, sub
pretextul asigurării securității reciproce.
În urma Războiului Rece, Rusia a redus dramatic cheltuielile militare. Procesul de
restructurare a economiei în fosta Uniune Sovietică a lăsat milioane de șomeri. Reformele
capitaliste au culminat într-o recesiune mult mai severă decât cea de care SUA și Germania au
avut parte în timpul Marii crize economice.
Perioada de după Războiul Rece a continuat să influențeze afacerile din lumea întreagă.
După dizolvarea Uniunii Sovietice, lumea de după Războiul Rece este considerată, în general, ca
unipolară, cu Statele Unite singura superputere rămasă. Războiul Rece a definit rolul politic al
Statelor Unite în perioada postbelică (după cel de-al Doilea Război Mondial), în lume. Până
în 1989 SUA avea alianțe militare cu 50 de țări și menținea sub arme un număr de 526 000
militari în duzini de țări, din care 326 000 în Europa (două treimi în Germania de Vest) și
aproximativ 130,000 în Asia (în Japonia și Coreea de Sud, în special).
Războiul Rece a marcat, de asemenea, vârful pe timp de pace al complexului militar-
industrial (Statele Unite ale Americii, cu deosebire) și o finanțare militară pe scară largă a
cercetărilor științifice. Aceste complexe, deși originile lor pot fi găsite încă din secolul al 19-lea,
au crescut considerabil în timpul Războiului Rece. Complexele militar-industriale au un impact
mare asupra țărilor lor și ajută la modelarea societății, politicii și relațiilor internaționale.
Cheltuielile militare ale SUA în anii Războiului Rece au fost estimate la 8 miliarde de dolari,
în timp ce aproape 100. 000 de americani și-au pierdut viața în Războiul din Coreea și Războiul
din Vietnam. Deși este dificil de estimat pierderea de vieți omenești în rândul soldaților sovietici,
costul financiar pentru Uniunea Sovietică, privit ca parte din produsul intern brut, a fost mult mai
mare decât cel suportat de Statele Unite ale Americii. În plus, datorită luptei superputerilor, pe
lângă pierderile de vieți omenești din rândul militarilor, în lume au mai murit și milioane de civili,
mai ales în Asia de Sud. Cele mai multe dintre războaie și subvențiile pentru conflicte locale s-au
încheiat odată cu Războiul Rece: războaiele interstatale, războaiele etnice, războaiele
revoluționare, precum și numărul refugiaților și al persoanelor strămutate din cauza crizelor
politice și militare au scăzut brusc în anii de după Războiul Rece. Cu toate acestea, urmele
conflictului Războiului Rece nu sunt întotdeauna ușor de șters, deoarece multe dintre tensiunile
economice și sociale care au fost exploatate pentru a alimenta continuarea Războiului Rece, în
unele părți ale Lumii a Treia, rămân acute.Defalcarea controlului de stat într-o serie de domenii
anterior conduse de guverne comuniste a produs noi conflicte civile și etnice, în special, în
fosta Iugoslavie. În Europa de Est, sfârșitul Războiului Rece a inaugurat o eră de creștere
economică și de creștere a numărului democrațiilor liberale, în timp ce în alte părți ale lumii, cum
sunt Afganistanul și Irakul, independența a fost însoțită de eșecul statalității.
Războiul rece a devenit destul de natural un fel de fuziune a confruntării tradiționale, de
putere nu numai a două blocuri militare, ci și a două concepte ideologice. În plus, lupta în jurul
valorilor morale avea un caracter secundar, auxiliar. Un nou conflict a fost evitat numai datorită
prezenței armelor nucleare.
Teama de distrugere reciprocă garantată, pe de o parte, a devenit un catalizator al progresului
moral în lume (problema drepturilor omului și a mediului) și, pe de altă parte, prăbușirea
economică și politică a așa-numitului socialism real (sarcina insuportabilă a rasei înarmărilor).
Anii "războiului rece" dau temei pentru a concluziona că, confruntându-se cu comunismul
și cu mișcările revoluționare, Statele Unite au luptat în primul rând împotriva Uniunii Sovietice,
ca țară care reprezintă cel mai mare obstacol în realizarea obiectivului lor principal - stabilirea
stăpânirii sale asupra lumii.