UNIVERSITATEA „BABEŞ BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA ARTĂ SACRĂ – MASTER I

Comunicarea ca act de persuasiune

Coordonator,
Prof. Univ. Dr.
Masterandă,

Cluj – Napoca,
2014

1
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................3

Tratarea temei................................................................................4

Bibliografie....................................................................................17

2
 INTRODUCERE

În istoria omenirii sunt parcurse mai multe etape, se vorbește despre societatea agrară,
societatea industrială și cea informațională. În societatea agrară problema transportului de
bunuri era una centrală, iar procuparea pentru dezvoltarea sa a dus la construcția unor rețele
de drumuri; în societatea industrială transportul energiei joacă un rol central, ceea ce a dus la
crearea unor rețele de distribuție a energiei. Sigur, transportul de bunuri și rețelele energetice
sunt importante și în zilele noastre, dar distribuția de informație are acum un rol central.1
Lucrarea de față dorește să acopere acest subiect; în cuprinsul ei vom întâlni o culegere
de informații despre comunicare, funcțiile acesteia și procesul de persuasiune în urma unei
cercetări minuțioase a surselor indicate și nu numai, structurate în maniera în care își propune
să atingă obiectivele indicate.
Pentru început am discutat despre conceptul de comunicare, definit atât ca modalitate
de a interacționa cu altă persoană, dar și ca participare pasivă la programele media, apoi am
abordat preocupările legate de funcțiile comunicării.
Vom observa cum, profitând de achizițiile conceptuale ale teoriei informaționale Roman
Jakobson realizează cea mai completă descriere a elementelor comunicării umane. Este
imperios important să punem în atenție un mesaj și patru elemente (emițător, receptor, tema
mesajului/referentul și codul utilizat) pentru a scoate în evidență contribuția sa în ceea ce
privesc funcțiile comunicării, potrivit modelului său.
În continuare vom vorbi despre funcția persuasivă care își impune ca prim resort
propaganda, convingerea. Vom observa faptul că nevoile identitare și cele sociale vor avea
mereu ceva de spus în comunicare, lucru care este cu precădere o modalitate de creare a
relațiilor și a realităților inedite.
În cele din urmă vom aborda noțiunea de comunicare de masă, precum și funcțiile
acesteia, care vom vedea că nu se deosebește de comunicare în general, dar are câteva aspecte
prin care se poate distinge (un public nestructurat, neorganizat și nedeterminat). În mod firesc
și acestea nu sunt lipsite de actul persuasiv care le însoțește și participă în mod activ la
formarea unei imagini „mai bune” a unei societăți în care trăim.
În final, mă opresc asupra avantajelor și dezavantajelor comunicării de masă, analizate
din prisma specialiștilor.

1
Delia Balaban, Comnunicarea mediatică, Ed. Tritonic, București, 2009, p. 9.

3
 Tratarea temei

Într-o primă formulare, putem spune că actul comunicării înfățișează o varietate de

comportamente, procese și tehnologii prin care înțelesul este transmis prin intermediul
informației. Termenul este folosit pentru a descrie multiple activități, precum: conversația,
impactul emoțional al unei lucrări de artă, schimbul de date între computere, etc.2
Putem defini așadar comunicarea ca procesul convergent în care emițătorul și receptorul
prin mijloace mediate sau nu, creează și împărtășesc informații (Jowett, O’Donnell, 1992,
p.18). Cea mai simplă și operațională definiție a comunicării ca proces ar putea fi rezumată
astfel: ceea ce se întâmplă când emițătorul A comunică B despre un subiect X cu receptorul,
unde A poate fi o persoană, un grup sau un sistem social. Totodată, relația dintre A și B poate
fi nemijlocită (face to face) sau mediată (A.......c......B)X.3
În spiritul spuselor filozofului și matematicianului francez Blaise Pascal (1623-1662):
„Înainte de a discuta să ne definim noțiunile”, începutul nu poate fi decât răspunsul la
întrebarea: Ce este comunicarea?4
„Elihu Katz și Paul Lazaresfeld (1995) propun teoria celor doi pași în comunicare,
teorie care se bizuie pe următoarele două postulate:
 Cadrul în care se construiesc valorile sociale îl constituie relațiile interpersonale;
acestea presupun comunicarea;
 Mass-media influiențează publicul prin intermediul rețelei comunicării
interpersonale, care se instituie ca mediator între emițătorul și receptorul mesajului
(E-R).”5
Ideea principală care decurge de aici este faptul că cine stăpânește această rețea deține
un potențial de influiență socială considerabilă, hotărâtoare devenind manevrarea nodurilor de
rețea (liderii de opinie).
De aceea orice activitate umană, așa cum este și comunicarea, pentru a avea un efect
pozitiv, trebuie să se realizeze pe baza unor principii teoretice bine stabilite. Actul real de

2
Tatiana Slama-Cazacu, Stratageme comunicaționale și manipularea, Ed. Polirom, Iași, 2000, p. 15.
3
Alin Gavreliuc, De la relațiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială și stadiile progresive
ale articulării sinelui, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Polirom, București, 2006, p. 183.
4
Mircea Agabrian, Strategii de comunicare eficientă, Ed. Institutului European, Iași, 2008, p. 15.
5
P.183

4
comunicare se realizează într-o situație concretă cu tot ceea ce presupune aceasta, adică un
cadru referențial: contextul.
Un emițător, intenționând să transmită o informație cuiva (care devine partener al
actului de comunicare și care, acceptând această situație, devine receptor), recurge la semnele
cunoscute și de partener, preluate dintr-un cod comun (interiorizat, de fapt, de fiecare, prin
învățare) și codifică informația. Aceasta circulă către receptor sub o formă devenită concret
sensibilă (nu se mai află doar „în mintea” emițătorului), adică mesajul (cuvinte și fraze etc.),
pe care receptorul îl va decodifica (tot prin procese psihice proprii ființei umane: prin
„înțelegerea” cuvintelor etc.) și captează astfel informația transmisă de emițător, pe cât posibil
fără pierderi mari.6
Primele preocupări legate de funcțiile comunicării s-au ivit în contextul retoricii,
„oratorul latin Quintilian conferea limbajului trei funcții diferite și complementare, pe care le
rezumăm într-o formulă: „a instrui, a atinge și a plăcea”.
 A instrui – se referă la argumentare și expunere;
 A atinge - este legat de emoție și sentiment, de pasiuni;
 A plăcea – se referă la domeniul specific al alocuțiunii și elocvenței.
Ele pot fi raportate la dimensiunile cognitive, afectivă și conativă.”7
În cunoscuta sa carte „Teorie a limbii”, din 1934, Karl Bühler definește actul
comunicării lingvistice prin analogie cu transmisia radiofonică, atunci foarte la modă, ceea ce
îl determină să adopte, pentru prima dată, termenii, astăzi consacrați, de emițător, mesaj și
receptor. Nu astfel gândea Sixtil Pușcariu, care, în primul volum al monumentalei sale sinteze
consacrate limbii române, preciza că „vorbirea se poate asemăna cu radioemisiunea. Ea are un
post de emisune – vorbitorul -, unul de recepție – ascultătorul - și un program – obiectul
vorbirii”.8
După cel de-al doilea război mondial, profitând și de achizițiile conceptuale ale teoriei
informației, Roman Jakobson, atunci stabilit în SUA, completează tabloul funcțiilor
comunicării, propunând o clasificare mai nuanțată, ce are în vedere și alte elemente ale
procesului, cum ar fi codul și canalul de transmitere.9
Jakobson depune deci efortul de a descrie în toată complexitatea elementelor ei
comunicarea umană. El afirmă: „Orice act de vorbire pune în joc un mesaj și patru elemente

6
Tatiana Slama-Cazacu, Stratageme comunicaționale..., p. 31.
7
Michele Jouve, Comunicarea. Publicitate și relații publice, trad. de Gabriela Pistol, Ed. Polirom, Iași, 2000,
p.131.
8
Mihai Dinu, Comunicarea, repere fundamentale, Ed. Științifică, București, 1997, pp. 95-96.
9
Ibidem, p. 96.

5
legate de acesta: emițătorul, receptorul, tema mesajului (referentul) și codul utilizat. Relația
dintre cele patru elemente este variabilă”. Și mai departe adaugă: „Mesajul necesită un contact
care le permite să stabilească și să mențină comunicarea”.10 Fiecare din cei șase factori dă
naștere unei funcții lingvistice 11 diferite:
1. Funcția expresivă

2. Funcția impresivă

10
Lohisse Jean, Comunicarea. De la transmitere mecanică la interacțiune, trad. din lb. fr. de Gabriela Scurtu
Ilovan, Ed. Ploirom, Iași, 2002, p. 48.
11
Mihaela Toader, Analiza și producerea de text. Note de curs, Facultatea de Litere, Specializarea: Limbi
Moderne Aplicate, An I, Semestrul II, Cluj-Napoca, 2010, p. 35.

6
3. Funcția referențială

4. Funcția fatică

7
5. Funcția metalingvistică

6. Funcția poetică

8
 Înainte de 1991, Centrul de Cercetare și de Studiu asupra Informației și Comunicării
(CERIC) din Monpellier realizează o seamă de teorii mai puternice pentru a arăta
complexitatea fenomenelor de comunicare, dar și sensul acestor fenomene. Alex Muchielli
propunea atunci cinci „modalități” de funcționare a comunicării: modalitatea de funcționare
ca act de comunicare, ca act de prezentare personală, ca act de mobilizare a celuilalt, ca act de
concretizare și de specificare ale relației interumane și ca act de elaborare a normelor
relaționale.12
În felul acesta, fiecare modalitate de comunicare și-a găsit forma de aplicare. În cazul
celei de-a doua se poate vorbi de construirea sensului, al referenților colectivi, al organizării
relațiilor, al exprimării identității interne a actorului, a comunicării de informații și, în final, al
persuasiunii.
Influiența comunicării este înțeleasă în sensul cel mai larg de Marian Petcu ca o formă
de acțiune asupra cuiva, dar care în același timp este o formă de comunicare ce are ca
principal resort convingerea. T. Person considera că influiența trebuie înțeleasă ca fiind
capacitatea de a convinge făcând apel la rațiuni pozitive pentru a genera conformare la
sugestiile influiențatorului.13 Influiențarea atitudinilor publicului este în acest sens un scop al
comunicării de masă.
O’Donnell și Kable definesc persuasiuena ca proces complex, continuu și interactiv în
care un emițător și un receptor sunt legați prin simboluri verbale sau nonverbale și în care
emițătorul încercă să-l influiențeze pe receptor (persuadat) să adopte o modificare într-o
atitudine sau un comportament dat, deoarece persuadatul a avut percepțiile lărgite sau
schimbate.14
Cercetările psihosociale arată că tindem să respingem informațiile care nu sunt în
concordanță cu sistemul de valori împărtășit. Influiența din partea mass media depinde și de
mediul social în care se află receptorul, de comunitatea în care trăiește, de grupul din care face
parte acesta. Cu cât persoana apreciază mai mult apartenența la un grup, cu atât sunt mai
reduse posibilitățile de a o influiența prin intermediul mesajelor care contrazic valorile
grupului.15
Pe de altă parte, pentru ca o sursă să producă o schimbare atitudinală se cuvine să
reunească trei carcateristici: să fie credibilă (audiența să fie convinsă de „veridicitatea”

12
Alex Muchielli, Teoria proceselor de comunicare, Ed. Institutul European, Iași, 2006, p. 209.
13
Ioan Drăgan, Comunicarea, paradigme și teorii, Ed. Rao Internațional Publishing Company, București 2007,
p. 278.
14
Alin Gavreliuc, De la relațiile interpersonale la comunicarea..., p. 196.
15
Ibidem, p. 278

9
mesajelor primite), să fie atractivă (simpatia constituind o sursă considerabilă în acest tip de
influiență socială) și situată pe o poziție supraordonată simbolic pe scara socială (relația de
putere dintre sursă și țintă potențând schimbarea). Credibilitatea produce internalizarea,
atractivitatea generează identificarea, iar puterea determină complezența sau chiar
supunerea.16
„Comunicarea este, cu precădere, un fenomen de creare a realităților și a relațiilor
inedite care provoacă, plecând de la noile date, transformarea în altceva a ideilor și
cunoștințelor deținute de fiecare ființă umană. Această transformare se găsește atât la
originera descoperirilor și invențiilor ființei umane, cât și a modificării percepțiilor,
concepțiilor, înțelegerii sale, a definirii și explicării a ceea ce este și a ceea ce se petrece,
precum și schimburilor de comportament”.17
Nevoia noastră de a aparține este un motiv fundamental al afirmării omului, precum și a
identității sale întrucât structura identității presupune:
- prezența unui subiect social activ,
- care transformă principiul identității într-un raport expresiv, recurgând la mijloace
adecvate unui
- Context, care este hotărâtor în elaborarea unui anumit tip de identiate;
- Mijlocirea este insoțită de producerea unui discurs identitar;
- Aceste discurs este adresat unui destinatar ce trebuie angajat în acest joc social
dialogal.18
Studiile arată că: persoanele care au o rețea de comunicare socială aproape- în forma
prietenilor, membrilor familiei, și co-lucrători- au o stimă de sine mai mare decât cei care
trăiesc izolați.19 „De asemenea, putem afla ce se întâmplă în lume aproape instantaneu, fapt ce
susține mult citata expresie sat global” a lui McLuchan.20
Comunicarea este un prilej de exprimare și asumare a indentității pentru că prin
intermediul limbajului noi afirmăm ființa proprie, deci poziționăm personalitatea în raport cu
a celuilalt. În orice situație de comunicare fiecare persoană joacă un rol care îi asigură în final
stăpânirea situației, arătând identitatea dorită în situația respectivă de comunicare, făcându-se
capabil de a se recunoaște în rolul care-i aparține.

16
Ibidem, pp. 178-179.
17
Lohisse Jean, Comunicarea. De la..., p. 110.
18
Alin Gavreliuc, De la relațiile interpersonale la comunicarea..., pp. 207-208.
19
Saul Kassien, Steven Kein, Hazel Rose Marcus, Social Psychology, Eighth Edition, Ed. Wadsworth, Cengage
Learning, S.U.A, 2011, p. 340.
20
Mircea Agabrian, Strategii de comunicare..., p. 82.

10
 În viziunea anumitor cercetători, finalitatea comunicării înseamnă să-ți creezi o
identitate pentru celălalt, printr-un act relațional. Ghiglione și Varela sunt de părere că „actul
de comunicare nu se traduce printr-un transfer de informații de la expeditor la destinatar, ci
mai degrabă prin modelarea mutuală a unei lumi comune cu ajutorul unei acțiuni conjugate: e
tocmai realizarea noastră socială, prin actul de limbaj, aceea care dă viață lumii noastre.”21
În societatea actuală, majoritatea activităților (publice, sociale, de muncă) depind într-o
anumită măsură de sistemele de comunicare de masă. Cei care nu dispun de telefon, televizor
sau computer ocupă o poziție mai puțin favorabilă din punct de vedere social; ei nu sunt în
legătură cu societatea ca întreg.
Noțiunea de comunicare de masă, în vizunea cercetătorului german Gerhard Maletzke
(1963), nu se deosebește de comunicare în general, prin faptul că transmite înțelesuri între
oameni, funcțiile de bază fiind: exprimarea, apelul și reprezentarea; se bazează pe
interdependența dintre comunicator, mesaj și receptor.22
Comunicare de masă presupune existența unui public nestructurat, care nu este
organizat și este nedeterminat. Aceasta se realizează indirect din punct de vedere spațio-
temporal, este unilaterală fără schimb de roluri între emițător și receptor.
Astăzi, îndeosebi prin intermediul comunicării de masă, mulțimea s-a articulat sub
forma unor publicuri, care reprezintă o entitate mai complexă a structurii sociale.23
George Gerbner şi Larry Gross susţin că televiziunea „este o agenţie a ordinii
consacrate şi, ca atare, serveşte în primul rând la extinderea şi menţinerea, mai degrabă decât
la modificarea, ameninţarea sau slăbirea concepţiilor, convingerilor şi comportamentelor
convenţionale. Principala ei funcţie este aceea de a răspândi şi a stabiliza configuraţiile
sociale”.24 Această stabilitate a sistemului mass-media constituie sursa continuă de a oferi
funcții necesare existenței și reproducerii sistemului social.
În acest sens, „Funcţia este contribuţia pe care un element o aduce la satisfacerea unei
cerinţe din care face parte, contribuind la menţinerea şi dezvoltarea acesteia”- potrivit
definiției pe care o găsim în Dicţionarul de sociologie, a lui C. Zamfir și L. Vlăsceanu .
Funcţiile reprezintă dimensiuni cu valoare analitică în studierea consecinţelor mesajelor
difuzate prin sistemul comunicării de masă. Informaţiile difuzate au global o funcţie socială
de avertizare şi prin aceasta de facilitare a integrării sociale. Mass-media tind să joace mai

21
Alex Muchielli, Teoria proceselor..., p. 93.
22
Mircea Agabrian, Strategii de comunicare..., p. 13.
23
Alin Gavreliuc, De la relațiile interpersonale la comunicarea..., p. 178.
24
James Lull, Mass-media - Comunicare, Ed. Samizdat, 1999, București, p.175.

11
curând un rol funcţional; prin mesajele receptate oamenii sunt într-un fel pregătiţi să răspundă
la cerinţele cotidiene ale funcţionării societăţii.25
Cele mai importante funcții ale comunicării de masă sunt:
1. funcţia de informare;
2. funcţia de corelare (interpretare);
3. funcţia de comunicare (legătură);
4. funcţia cultural-educativă;
5. funcţia de evaziune (divertisment, psihoterapeutică, de identificare);
6. funcţia publicitară.
La acestea se pot adăuga alte funcţii (critică, polemică).

1. Funcția de informare
În vorbirea curent-lejeră, dar şi în multe cărţi de jurnalism, expresii precum “nevoia de
informaţii” ori “necesitatea de a fi informat” nu par a pricinui vreun motiv de nelinişte sau de
îndoială, dimpotrivă, aceste sintagme pot fi catalogate drept cum nu se poate mai nimerite,
stenice şi pozitive. Cu atât mai mult cu cât se întâlnesc, în cuprinsul lor, două (vocabule)
cuvinte care focalizează puternic semnalizarea: necesitatea (nevoia) şi informaţia însăşi.26
Informațiile de ordin economic, politic, social sau cele generale reprezintă o sursă
esențială din care se hrănește omul aflat într-o continuă căutare. De aceea, prin receptare și
prelucrarea informațiilor se îndeplinește nevoia de securitate care este cu adevărat importantă
deoarece include funcția de supraveghere a mediului înconjurător despre care amintea și
politologul american Harold D. Lasswell.

2. Funcţia de corelare (interpretare)

Funcția de corelare are drept caracteristică interpretarea și judecata de valoare a faptelor
și întâmplărilor din realitatea pluriformă. Granița dintre informație și opinie a fost întotdeauna
greu de stabilit. Însăşi difuzarea informaţiilor despre un eveniment, selecţia în vederea
transmiterii pe post (sau tipăririi) reprezintă un act de interpretare a acelui eveniment, a acelei
informaţii.27

25
Ioan Drăgan , Paradigme ale comunicării..., p. 184.
26
http://dorin-popa.blogspot.ro/2007/10/functiile-mass-media.html
27
Ibidem.

12
 Deşi răgazul acordat meditaţiei asupra evenimentelor s-a scurtat vizibil şi se doresc
mereu mai multe informaţii, unii observatori avizaţi susţin că: “Pe cetăţean nu-l interesează
evenimentele, ci informaţiile, evenimentele puse în formă mediatică prin munca ziaristului”28

3. Funcţia de comunicare (legătură)

Funcţia de comunicare sau de legătură mai este numită şi funcţie de integrare socială,
deoarece se crede că a comunica înseamnă implicit a te integra.

4. Funcția educativ - culturală

Funcţia educativ-culturală este aceea care dă măsura capacităţii mass-media de a
socializa explicit indivizii, prin emisiuni, articole, campanii create în acest scop şi, implicit,
prin obţinerea, pe diverse teme, a solidarităţii sau consensului.
Educaţia şi informarea (transmiterea moştenirii sociale şi culturale) sunt distincte, dar
între ele există un grad de coerenţă şi unul de complementaritate, astfel încât datele furnizate
de informare şi curiozitatea stârnită de problemele conştientizate în acest mod, ca şi
înţelegerea şi soluţionarea lor sunt favorizate de către educaţie. Astfel, potrivit unui studiu:
“Zilnic se scriu între 6 000-7 000 de articole ştiinţifice.
Informaţia ştiinţifică şi tehnică sporeşte astăzi cu 13 procente pe an, ceea ce
înseamnă că se dublează la fiecare cinci ani.
Dar rata poate sălta curând la 40 de procente pe an datorită noilor sisteme de
informaţie, mai puternice şi a numărului crescând al oamenilor de ştiinţă. Aceasta
înseamnă că datele se vor dubla la fiecare douăzeci de luni.
Prin 1985, volumul de informaţii va fi de patru până la şase ori mai mare
decât cu numai câţiva ani în urmă”.29

5. Funcţia de evaziune (divertisment, psihoterapeutică, de identificare)

Funcţia de divertisment asociată a fost denumită şi recreativă. Mihai Coman citează
o percutantă şi profundă observaţie a lui Neil Postman privitoare la atotputernicia
divertismentului mediatic de astăzi, care merită a fi reţinută: „Problema esenţială nu este
aceea că televiziunea ne oferă divertisment, ci că ea tratează toate subiectele în forma

28
Dominique Wolton, War Game. L’information et la guerre, Ed. Flammarion, f.l., 1991, p.27.
29
http://dorin-popa.blogspot.ro/2007/10/functiile-mass-media.html

13
divertismentului (…) Aceasta înseamnă că divertismentul devine supra-ideologia oricărui
discurs al televiziunii”.30

6. Funcţia publicitară
Publicitatea pune probleme ştiinţifice însemnate, dezvoltându-şi un limbaj propriu,
delimitându-şi domenii de cercetare şi având metode şi tehnici proprii, ca şi dorinţa de a fi
independent în demersuri. Se va vorbi în curând despre o cultură publicitară după toate
uzanţele. În plus, publicitatea devine un de neneglijat instrument de cunoaştere.
“Mai mulţi specialişti consideră că publicitatea comercială este concepută mai ales
pe baza mecanismelor de identificare pentru a produce adoptarea comportamentelor
urmărite de agenţii economici şi publicitari. De exemplu, pentru stimularea consumului de
produse de “frumuseţe”(cosmetice etc.) şi de noi vestimentaţii, acestea sunt prezentate prin
femei frumoase, seducătoare, care devin modele sau suporturi de identificare. Universul
publicităţii este deci bazat, în principal, tocmai pe mecanismul identificării, mecanism care
utilizează ideea asemănării, apropierii (accesibilităţii) dintre modelul publicitar şi modul
de a gândi şi de viaţă al femeilor şi al bărbaţilor în viaţa lor de fiecare zi. Prin identificare
se reuşeşte – cu ajutorul media, al publicităţii – difuzarea publică şi impunerea unor
modele culturale (de modă, de decorare a casei, de consum) care încep a fi datorii
conjugale, familiale”.31
Ion Albulescu de asemenea, menționează argumente contra consumului excesiv de
produse mass-media: „(...) s-a manifestat cu virulență o atitudine critică față de consumul
de mesaje mediatice, care ar avea o serie de efecte nocive asupra individului și societății.
Utilizarea excesivă a mijloacelor de comunicare în masă, îndeosebi la o anumită vârstă,
aceea de formare a personalitații, ar conduce la pasivitate și comoditate de gândire, la
cautarea unor forme facile, superficiale de informație culturală, la anihilarea spiritului
critic și a independenței în gândire, la mediocritate estetică și morală”.32
Un semnal de alarmă indicat de cercetătorii în domeniu se referă la comportamentele
care pot apărea pe plan moral. Este adusă în prim-plan promovarea și imitarea vedetelor, a
unor pseudo-personalități, precum și lipsa reperelor și inversarea scării valorice.

30
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi, 1999, p.85.
31
I. Drăgan, op.cit., p.193.
32
Ion Albulescu, Educația și mass-media / comunicare și învățare în societatea informațională, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 2003, p. 124.

14
 Ca urmare, se edifică modelul „omului de masa” (termen inventat de catre Ortega Y.
Gasset), a carui pseudopersonalitate este marcată de aplatizarea spirituală, fapt care
conduce la stereotipizarea și standardizarea comportamentelor. Consecințele consumului
acestor produse de natura culturală asupra publicului marchează etape de involuție:
eliminarea efortului voluntar și al erudiției, generalizarea clișeelor, a vulgarității și
prostului gust. 33
„Facând o prezentare a problemelor născute de folosirea mass-media, dar și de
avantajele oferite de acestea, M.L. de Fleur si S. Ball-Rokeack notează:
Mass-media au fost contestate pentru:
- pervertirea valorilor culturale ale publicului;
- contribuția adusă la degradarea morală generală;
- dirijarea maselor către superficialitatea politică;
- descurajarea creativitații;
- stimularea creșterii ratei delincvenței.
Mass-media ne sunt de un real folos pentru că:
- demască păcatul și corupția;
- acționează ca gardieni ai libertății noastre de exprimare;
- aduc un anumit grad de cultură pentru un număr mare de oameni;
- asigură o distracție zilnică nedăunatoare pentru mase;
- informează despre evenimentele care au loc în lume;
- ridică standardul de viață al indivizilor.”34
Desigur, până când lumea politicului va ajunge la astfel de concluzii și va acționa în
virtutea lor, se cuvine să începem această însănătoșire valorică și atitudinală cu fiecare dintre
noi, intemeiată pe o etică a caracterului, în care important este nu ceea ce părem că suntem –
imperativ al eticii personalității, ci ceea ce devenim cu adevărat, în numele acestor valori
durabile, proprii naturii umane, precum cinstea, consecvența, responsabilitatea, dăruirea de
sine, ajutorarea celuilalt, respectul alterității.35

33
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/FUNCTII-SI-DISFUNCTII-ALE-COMU19.php
34
M.L. de Fleur și S. Ball-Rokeack, Teorii ale comunicarii de masă, Ed. Polirom, Iași, 1999, p. 39.
35
Alin Gavreliuc, op. cit., pp. 205-206.

15
 BIBLIOGRAFIE
1. AGABRIAN, Mircea, Strategii de comunicare eficientă, Ed. Institutului European,
Iași, 2008;
2. ALBULESCU, Ion, Educația și mass-media / comunicare și învățare în societatea
informațională, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003;
3. BALABAN, Delia, Comnunicarea mediatică, Ed. Tritonic, București, 2009;
4. COMAN, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi, 1999;
5. DINU, Mihai, Comunicarea, repere fundamentale, Ed. Științifică, București, 1997;
6. DRĂGAN,Ioan, Comunicarea, paradigme și teorii, Ed. Rao Internațional Publishing
Company, București 2007;
7. FLEUR, M.L. și Ball-Rokeack, S., Teorii ale comunicarii de masă, Ed. Polirom, Iași,
1999;
8. GAVRELIUC, Alin, De la relațiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia
socială și stadiile progresive ale articulării sinelui, Ediția a II-a revizuită și adăugită,
Ed. Polirom, București, 2006;
9. JEAN, Lohisse , Comunicarea. De la transmitere mecanică la interacțiune, trad. din
lb. fr. de Gabriela Scurtu Ilovan, Ed. Ploirom, Iași, 2002;
10. JOUVE, Michele, Comunicarea. Publicitate și relații publice, trad. de Gabriela Pistol,
Ed. Polirom, Iași, 2000;
11. KASSIEN Saul, KEIN, Steven, MARCUS, Hazel Rose, Social Psychology, Eighth
Edition, Ed. Wadsworth, Cengage Learning, S.U.A, 2011;
12. LULL, James, Mass-media - Comunicare, Ed. Samizdat, București, 1999;
13. MUCHIELLI, Alex, Teoria proceselor de comunicare, Ed. Institutul European, Iași,
2006;
14. SLAMA-CAZACU, Tatiana, Stratageme comunicaționale și manipularea, Ed.
Polirom, Iași, 2000;
15. TOADER, MIHAELA, Analiza și producerea de text. Note de curs, Facultatea de
Litere, Specializarea: Limbi Moderne Aplicate, An I, Semestrul II, Cluj-Napoca, 2010;
16. WOLTON, Dominique, War Game. L’information et la guerre, Ed. Flammarion,
1991;
17. http://dorin-popa.blogspot.ro/2007/10/functiile-mass-media.html;
18. http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/FUNCTII-SI-
DISFUNCTII-ALE-COMU19.php

16
17