Comert intern si international

1.Tipologia firmelor comerciale

Vlase Eduard Florinel

Anul IV IE
 Tipuri de firme comerciale

În practica social-economică, în relaţiile de piaţă se întîlnesc şi se confruntă

o multitudine de forme ale structurii organizaţionale, de tipuri sub care există şi
se manifestă firmele comerciale.
Ansamblul tipologic al firmelor comerciale apare ca o expresie a cercetării şi
analizei firmelor prezente pe piaţă prin intermediul a diverse criterii şi unghiuri
de abordare.
Deoarece un principiu al organizării activităţii comerciale este pluralismul
formelor de proprietate, o primă şi importantă prezentare a tipologiei firmelor
comerciale se bazează pe forma de proprietate aflată la baza constituirii
acestora. Din acest punct de vedere tipurile cunoscute sunt:
Firma publică, care este constituită pe baza proprietăţii publice şi are ca
principale forme de manifestare Regia Autonomă, Societatea Naţională,
Compania Naţională etc. Raţiunea acestor firme derivă din diverse considerente.
În primul rînd ele sunt un mijloc de garantare a interesului general, de exercitare
a unui control direct al statului asupra activităţilor care interesează siguranţa
naţională sau a unor sectoare (bănci, grupuri industriale) în scopul facilitării
transpunerii în practică a deciziilor economice şi politice ale statului, statul
avînd calitatea de antreprenor. Uneori raţiunea acestui tip de firmă izvorăşte din
lipsa iniţiativei private în anumite sectoare ale economiei (de exemplu
exploatările carbonifere).
În acelaşi timp un asemenea tip de firmă reprezintă un mijloc de procurare a
unor importante resurse, dacă acestea sunt obiectul unui monopol de stat. Firma
publică funcţionează pe baza gestiunii economice şi autonomiei financiare, pe
diferite arii teritoriale: naţională, interjudeţeană, interregională, zonală,
municipală, orăşenească.
Firma privată este constituită pe baza proprietăţii private şi se manifestă prin
intermediul: firmelor individuale, firmelor unipersonale cu răspundere limitată
(cu statut de societate), firmelor societare şi a firmelor economiei sociale
(cooperative, mutualităţi, asociaţii).

1. În firma individuală nu există o separare a patrimoniului în patrimoniul

firmei (afacerii) şi patrimoniul (averea) persoanei fizice. Riscurile sunt
suportate de ansamblul patrimoniului proprietarului. Resursele sunt limitate,
iar existenţa, durata afacerii depinde de viaţa proprietarului şi mai rar a
 familiei acestuia. Conducerea este autocratică. Prin definiţie este o firmă,
concepută şi utilizată pentru maximizarea venitului proprietarului.
Caracterul individual (singular) al proprietăţii face dificilă procurarea de
capital suplimentar şi limitează dimensiunile afacerii. Riscul este ridicat.
2. Firma unipersonală cu răspundere limitată, creată din 1985 în Franţa iar,
după 1989, la noi ca o variantă a societăţii cu răspundere limitată (cînd
există un singur asociat) are un singur proprietar ce dispune de un
patrimoniu al afacerii separat de patrimoniul personal (de aici şi
răspunderea limitată la patrimoniul afacerii). Are la bază libera iniţiativă în
limitele responsabilităţii întreprinzătorului.
3. Firma societară are o existenţă autonomă, distinctă de aceea a asociaţiilor,
acţionarilor proprietari. Capitalul, prin statut, este divizat în părţi sociale sau
acţiuni. Poate înfiinţa filiale şi sucursale. Sucursala este definită ca "punct
de vînzare proprietate a societăţii" sau ca "întreprindere comercială care ţine
de un sediu central fără a dispune de personalitate juridică". Filiala are
personalitate juridică şi dispune de o anumită independenţă. Societatea-
mamă deţine peste 50% din capitalul social al filialei şi exercită un control
direct asupra politicii comerciale. Totuşi, filiala nu este subordonată total
societăţii-mamă.
4. Firmele unităţi ale economiei sociale (cooperative, mutualităţi,
asociaţii) au drept caracteristici responsabilitatea, democraţia economică,
solidaritatea, demnitatea, libertatea, ajutorul reciproc. La constituirea lor se
îmbină elemente ale proprietăţii particulare private, cu trăsături specifice
proprietăţii de grup.

Proprietatea cooperatistă, ca una din formele de manifestare expresă a

proprietăţii, se regăseşte în constituţiile multor state precum Franţa, Grecia,
Italia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru etc. În aceste constituţii proprietatea
cooperatistă se prezintă ca o formă a proprietăţii private. În ţara noastră
posibilitatea existenţei proprietăţii cooperatiste şi a unor structuri constituite pe
baza ei se poate deduce din formularea constituţională "posibilitatea existenţei
mai multor forme de proprietate".
Această situaţie a generat unele reduceri din atributele proprietăţii pentru
proprietarii asociaţi în structuri cooperatiste. Structurile bazate pe
proprietateacooperatistă în spiritul sistemului cooperatist de activitate apar sub
forma societăţilor cooperative.
În Romînia, în actuala etapă, există două sisteme cooperatiste: sistemul
corporaţiei de consum şi sistemul corporaţiei meşteşugăreşti. În general, pentru
ambele sisteme prin efectul Declaraţiei Alianţei Cooperatiste Internaţionale
privind identitatea cooperatistă promulgată în anul 1995 sunt comune:
  definirea cooperativei drept o "asociaţie autonomă de persoane reunite în
mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor lor de natură
economică, socială, culturală, prin intermediul unei instituţii deţinută în
comun şi controlată în mod democratic;
 principiile organizării şi funcţionării structurilor organizaţiilor cooperatiste:
asocierea liber consimţită; caracterul individual al asocierii; constituirea şi
dezvoltarea patrimoniului cooperatist compus din capitalul social şi
capitalul de rezervă; caracterul personal al titlurilor nominative de valoare;
organizarea şi conducerea democratică a organizaţiei cooperatiste;
prioritatea muncii asupra capitalului; continuitatea mişcării cooperatiste.
 constituirea unor fonduri specifice mişcării cooperatiste pentru: finanţarea
producţiei, a investiţiilor (productive, social-culturale, sportive, construcţii
de locuinţe); participarea la beneficii pentru munca prestată şi părţile
sociale depuse; finanţarea acţiunilor sociale, culturale, sportive; finanţarea
persoanelor handicapate (în cooperaţia meşteşugărească); dispoziţia
preşedintelui cooperativei pentru stimulare, premiere şi reprezentare

Cooperativa de consum este o asociaţie de persoane fizice constituită în mod

liber fără discriminare de naţionalitate, limbă, religie, avere, sex, apartenenţă
politică sau origine socială. Numărul minim al membrilor fondatori care
semnează actul constitutiv este de 15.
Capitalul social se formează din părţi sociale, fiecare parte socială avînd aceeaşi
valoare. Membrii asociaţi deţin cel puţin o parte socială. Activitatea se
desfăşoară, atît în mediul rural, cît şi în cel urban, pe raza unei singure localităţi
sau a mai multora. Organizarea activităţii unei cooperative de consum se
efectuează în spiritul legii cooperaţiei de consum, a statutului cadru aprobat de
Congresul Cooperaţiei de consum şi de credit, şi a statutului aprobat de adunarea
generală a membrilor fondatori.
Membrii unei asemenea structuri trebuie să îndeplinească anumite cerinţe - de
vîrstă, de posedare a capacităţii de exerciţiu, de domiciliu, de participaţiune, de
exprimare a voinţei şi acordului de asociere.
În obiectul de activitate al cooperativei de consum se regăsesc:

 activităţi de comercializare cu ridicata,

 cu amănuntul şi prin alimentaţia publică a bunurilor de consum şi a unor
materiale necesare exploatărilor agricole, gospodăriilor individuale etc.;
 activităţi de turism intern şi internaţional, de prestări servicii hoteliere;
 activităţi de producţie, prestări servicii;
 activităţi de achiziţionare şi valorificare a numeroase produse preluate de la
populaţie ori agenţi economici;
 activităţi de comerţ exterior prin relaţii în cadrul sistemului internaţional
cooperatist, dar şi în afara acestora;
  executări de investiţii în interes propriu şi pentru terţi;
 alte diverse activităţi, precum: pregătirea profesională a personalului,
acţiuni cultural educative, sponsorizarea a diferite manifestări culturale,
sportive, ştiinţifice, programe-acţiuni de reclamă şi publicitate.

De remarcat dreptul şi capacitatea de participare a societăţilor cooperatiste la

capitalul altor societăţi comerciale, dreptul de asociere şi cooperare în sistemul
cooperaţiei cu alte unităţi cooperatiste din ţară şi străinătate, dar şi cu persoane
fizice şi juridice din afara sistemului.
Cooperativa de credit se bazează pe aceleaşi principii specifice cooperaţiei.
Numărul minim al membrilor fondatori este de 100, cu un număr minim al
părţilor sociale subscrise stabilit prin statutul-cadru şi statutul cooperativei de
credit. Întreaga ei activitate se desfăşoară în spiritul asigurării, apărării şi
prosperităţii membrilor cooperatori.
Atrage şi fructifică economiile băneşti ale membrilor cooperatori (în principal)
şi a altor persoane din arealul de activitate. Oferă posibilitatea păstrării
disponibilităţilor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice în conturi deschise la
cererea acestora. De asemenea, oferă şi efectuarea operaţiunilor în cont şi a
operaţiunilor de schimb valutar, de prestări servicii bancare, de operaţiuni cu
caracter financiar-bancar efectuate în mandat.
Cooperativa de credit poate contracta împrumuturi de la bănci comerciale sau
acorda împrumuturi membrilor cooperativei pentru susţinerea producţiei
agricole şi a cumpărării unor componente din sisteme de măsuri, a
îngrăşămintelor etc.
Membrii ambelor tipuri de cooperative se bucură de dreptul primirii unor
dividende în funcţie de vărsămintele făcute la capitalul social şi de rezultatele
economice financiare ale cooperativei, în condiţiile legii.
În sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti, specific cooperării sau asocierii
pentru activităţi de producţie şi prestări de servicii se regăsesc:

 cooperativa meşteşugărească
 societatea cooperativă meşteşugărească
 societatea cooperatistă pe acţiuni

În perspectivă se propune a se înfiinţa consorţiul cooperativ meşteşugăresc şi

corporaţia cooperativă. Toate acestea se prezintă sub forma unor asocieri
voluntare constituite în concordanţă cu principiile mişcării cooperatiste
internaţionale, care se organizează şi funcţionează conform statutului propriu
aprobat de adunarea generală a membrilor ei, statut concordant cu prevederile
statutului- cadru adoptat de Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti.
Membrii asociaţi au calitatea de membru cooperator şi pe aceea de lucrător într-
una din activităţile cooperativei. Patrimoniul acestor asocieri se formează din
părţi sociale obligatorii şi părţi sociale voluntare. Părţile sociale obligatorii au o
dimensiune valorică stabilită de adunarea generală. Părţile sociale voluntare sunt
egale cu diferenţa dintre suma nominalizată pe cooperatori şi salariaţi şi
mărimea valorică a părţii sociale obligatorii.
Libretele nominale de părţi sociale nu se transmit; ele se lichidează la plecarea
cooperatorului sau prin deschiderea succesiunii de către moştenitori în urma
decesului cooperatorului. Membrii cooperatori, pentru părţile sociale subscrise,
beneficiază de dobînzi conform hotărîrii adunării generale. În plus, mai pot
primi o cotă parte din beneficiul realizat pentru munca depusă.
Obiectul de activitate al cooperativei meşteşugăreşti se poate sintetiza în
următoarele principale activităţi: producerea şi comercializarea de mărfuri
(alimentare, nealimentare, obiecte de artizanat, de cult); activităţi de producţie
specifice persoanelor handicapate; activităţi de producere a unor bunuri şi
executare de lucrări prin cooperare cu alte întreprinderi şi în favoarea acestora;
lucrări de comandă şi prestări servicii pentru populaţie şi alţi beneficiari din ţară
şi străinătate; achiziţionări, recondiţionări şi valori foarte mari de bunuri; import
export, schimb de marfă, cooperări internaţionale.
Eterogenitatea este evidentă. Profilul şi amplasarea teritorială a cooperativei au
capacitatea de a limita această eterogenitate, de a susţine specializarea.
Firma mixtă, care reflectă asocierea mai multor întreprinzători, persoane fizice
sau juridice, în calitate de proprietari publici sau privaţi, interni ori din
străinătate (ca plasament de capital). Proprietatea aparţine asociaţilor în
proporţia stabilită prin contract.
Răspunderea depinde de forma constituirii juridice a firmei. Se înfiinţează în
propria ţară sau în alte ţări. De aceea, crearea unei asemenea firme pretinde o
temeinică documentare asupra viitorilor parteneri, legislaţiei interne şi
internaţionale, o atenţie deosebită în clauzarea contractului şi întocmirea
statutului (ceea ce este permis într-o ţară, s-ar putea să fie interzis în străinătate
şi invers).
După forma juridică de constituire se desprind două mari tipuri: firma
independentă (individuală, asociaţie familială) şi firma societară.
În timp ce la firma independentă predomină proprietatea particulară, la firma
societară domină proprietatea privată a asociaţilor, acţionarilor, precum şi
variante de proprietate mixtă. Din punctul de vedere al conţinutului activităţilor
desfăşurate, al relaţiilor juridice generate, societatea, ca structură organizatorică,
poate fi civilă sau comercială.
Caracterul societar, natura societară a afacerii, a firmei - ca una din formele de
existenţă a firmei - derivă dintr-o comuniune economică, adică dintr-o reuniune
a mai multor persoane, în general fizice, numite asociaţi sau acţionari. Aceştia
contribuie la formarea unui fond social, capital social comun în scopul
desfăşurării unei anumite activităţi şi împărţirii rezultatelor obţinute. Societatea
este o persoană (juridică de obicei) colectivă, instituită printr-un contract.
Ea reuneşte mai multe persoane (fizice, juridice) care convin să pună în comun
valori, bunuri, pricepere în scop lucrativ. Bunurile aduse formează un
patrimoniu separat de patrimoniul fiecărui participant. Patrimoniul destinat
exploatării în comun aparţine societăţii şi este subiect de drepturi şi obligaţii. O
categorie aparte a acestui gen de organizare a activităţii este societatea
comercială.
Societatea comercială este reuniunea de persoane fizice şi juridice în calitate de
asociaţi ori acţionari, care prin părţi sociale, respectiv acţiuni participă la
constituirea unui capital social în scopul desfăşurării unei activităţi concordante
cu cerinţele legale referitoare la actele de comerţ şi la împărţirea rezultatelor
obţinute.
În sfera de cuprindere a societăţii comerciale se regăsesc:

1. persoanele juridice societare care participă la un act subiectiv de comerţ sau

dacă faptele de comerţ în care se angajează nu sunt de natură civilă;
2. firmele societare care întrunesc următoarele elemente esenţiale:

 coordonarea factorilor de producţie;

 destinarea producţiei către vînzare;
 asumarea riscului afacerii;
 înfăptuirea unor operaţii de interpunere;
 desfăşurarea activităţii de furnitură, spectacole publice, comisionariat,
intermediere - consultanţă proprie agenţiilor şi oficiilor de afaceri;
 transporturi; asigurări, construcţii;
 fabricare, manufacturare, imprimerie;
 editare;
 vînzare a obiectelor de artă, a cărţilor;
 activităţii de vînzare efectuate de depozite;
 intermedierea între producţie şi consum, ca activitate specifică atît
comercianţilor cu ridicata, cît şi celor cu amănuntul;
 activitatea băncilor;
 acţiunile interpuşilor - în calitate de persoane juridice.

Din punct de vedere al formei juridice de constituire, firma comercială poate fi:

 societate în nume colectiv;

 societate în comandită simplă sau pe acţiuni;
 societate cu răspundere limitată;
 societate unipersonală cu răspundere limitată;
 societate pe acţiuni (uneori denumite şi anonime);
 societate cooperativă;
 societate cooperativă pe acţiuni.
Bibliografie:
Curs I.D- Comert intern si international