CBA – Curs 10

Planșeu fără grinzi

Generalități

Planșeele fără grinzi sunt niște plăci masive care reazămă direct pe stâlpi. Deschiderile maxime ale acestor
planșee sunt până la 4-6 m.
Planșeele se pot realiza în două variante:
1) Planșeele tip ciupercă – stâlpul pe care reazămă placa prezintă o evazare la fârf, numit capitel. Rolul
capitelului este de a mări suprafața de rezemare. (fig. 1.a)
2) Planșeul dală – placa este ceva mai groasă și va rezema direct pe stâlp. (fig. 1.b)

Grosimea planșeelor fără grinzi este sensibilă mai mare decât la ceea a planșeelor cu grinzi principale și
secundare.
Grosimea uzuală este de 18-25 cm.
Totuși, datotită faptului că nu avem grinzi, înâlțimea utilă a nivelului rezultă mai mare la planșeele fără grinzi,
ceea ce duce în mod general la micșorarea înălțimii totale a construcției.
Consumul de beton pentru cele două tipuri de planșee este comparabil, dar la planșeele fără grinzi obținem
următoarele avantaje:
- Consum mai mic de cofraj, respectiv de manoperă
- O construcție cu înălțime totală mai mică
- Se obține un tavan neted și drept pe toată suprafața acoperită, avantaj deosebit de important în
ceea ce privește igiena încăperii (spațiul dintre grinzi este mult mai puțin ventilat și în consecință
apar acumulări de microorganisme, bacterii). Aceste planșee se pretează a fi folosite în industria
farmaceutică și respectiv alimentară.
- Tavanul fiind neted și eventualele instalații sanitare, electrice etc. vor avea un traseu drept.
Ca dezavantaj principal al planșeelor fără grinzi este aceea a poansonării sau a străpungerii plăcii de către
stâlpi. Din acest motiv planșeele fără grinzi vor prelua încărcări utile mult mai mici decât cele cu grinzi.
Sub acțiunea încărcărilor în special orizontale din vânt și seism apar concentrări importante de eforturi
(figura 2), care dau momente mari și forțe tăietoare importante, în special în zonele capitelurilor.

48
CBA – Curs 10

Din acest motiv folosirea planșeelor fără grinzi se evită în zonele seismice, în zonele cu frecvență seismică
imoprtantă, sau se limitează numărul de nivele (la noi 4).
Domeniul de utilizare:
- În clădiri cu încărcări utile mici (max 500 daN/m2)
- În industria farmaceutică și alimentară
În figura 2 se observă că scurgerea eforturilor din placă către stâlpi se face pe orice direcție, în schimb în
figura 2.b scurgerea de eforturi se face de la placă către grindă și de la grindă cătrre stâlp.

Comportarea planșeelor ciuperci

Conform figurii 2.a transferul încărcărilor prin orice punct al plăcii către reazeme se face pe drumul cel mai
scurt. În vecinătatea stâlpilor se vor produce importante concentrări de eforturi, în special în ceea ce
privește forța tăietoare.
Pentru îmbunătățirea transferului la forța tăietoare la capătul superior al stâlpului se vor prevedea capiteluri.
În funcție de mărimea capitelului se evită străpungerea către stâlpi. Sistemul se numește planșeu ciupercă.
Pe lățimea unei planșeu ciupercă se formează două tipuri de fâșii cu comportări și caracteristici diferite.
O primă fâșie se poate considera cea din dreptul capitelurilor, fâșii care sunt mai rigide pentru că se sprijină
pe stâlpi, stâlpii fiind aproximativ indeformabile.
Deasemenea capitelul va asigura o deschidere mai mică a acestor fâșii.
Din punct de vedere al încărcărilor fâșiile peste capiteluri se consideră încărcate mai puternic, deoarece
colectează și încărcările fâșiilor adiacente, nerezemate pe capiteluri. Aceste fâșii se numesc fâșii principale
sau de reazem, sunt solicitate mai puternic la încovoiere, deoarece sunt mai rigide și au încărcări mai mari.
A doua fâșie, poziționată între capiteluri, se numește secundară sau de câmp, fâșii care vor fi încărcate mai
puțin, dar sunt și mult mai puțin rigide, decât cele principale.
Din punct de vedere al calculului, al proiectării, cele două fâșii se vor trata separat atât în ceea ce privește
solicitarea cât și armarea.

Calculul planșeelor ciupercă

Calculul constă în efectuarea unui calcul la eforturi secționale, atât în placă, cât și și în stâlp, acționate atât în
verticală cât și în orizontală.
Uzual se pot folosi trei tipuri de metode de calcul:
1) Metode elastice, care sunt metodele exacte. Se bazează pe teoria plăcilor plane, elastice. Rezolvarea
se poate face cu tabele cu coeficienți pentru diverse tipuri de planșee ciuperci sau printr-un calcul
automat, prin metoda elementului finit.
2) Metode aproximative de calcul, elastic.
a. Metoda cadrelor înlocuitoare
b. Metoda coeficienților (metoda directă)
3) Metode care apelează la calculul în mediu plastic. În această metodă se apelează la calculul prin
metoda echilibrului limită, unde trebuie determinată mai întâi ipoteza liniilor de rupere.
Indiferent de metoda aleasă, lățimea capitelului are o contribuție în micșorarea deschiderii de calcul. Astfel
deschiderea de calcul pentru grinzi se ia: iar înălțimea de calcul a stâlpului: , c fiind
înălțimea activă a capitelului conform figurii 3.
Lățimea minimă a planșeului ciupercă trebuie să rezulte mai mare decât la plăcile armate pe două direcții,
astfel că pentru figura 3.a:

iar pentru figurile 3.b și 3.c:

49
CBA – Curs 10

Pentru deschiderile curente de 4-6 m grosimea plăcii va fi de 12-20 m. Armarea planșeului de tip ciupercă (a
plăcii propriu zise) este similară plăcilor armate pe două direcții. Peste stâlpi și în mijlocul deschiderii
panourilor va fi dispusă armătură provenită din fiecare dintre fâșii, asta ca să existe suficientă armătură de
intersecție, nefiind necesare armături suplimentare.
Capitelul se armează conform figurii 4, diametrul barelor fiind de .

Planșeele dală
Reazămă direct pe stâlpi și nu au capitel. Prezintă avantaj din punct de vedere al execuției al execuției.
Distribuția efortului cât și a materialului sunt mai puțin avantajoase.
Există pericol mai mare în ceea ce privește poansonarea sau străpungerea. Din acest punct de vedere sunt
privite ca un caz particular al planșeelor ciupercă și anume capitelul este redus la o zonă în imediata
apropiere a stâlpului. Se înscrie în grosimea plăcii ca rezultat al ridicării unui plan la 45 .

50
CBA – Curs 10

Efectul capitelului dalei este sensibil redus față de

Perimetrul critic are valoarea:
cele la planșee ciupercă.
Deschiderile de calcul a planșeului dală vor fi mai
mari, apropiată de distanța între fețele stâlpilor.
Apar diferențe mai mici între momentele din fâșia
principală, față secundară. Dacă se calculează cu
metoda coeficienților, acestea se modifică față de
cei de la planșee ciupercă.
Se face un calcul obligatoriu la străpungere sau la
poansonare.
Ruperea la străpungere se produce prin fisuri
înclinate, pornind de la fețele stâlpului formează în
jurul lui un trunchi de piramidă.
Datorită rezistenței relativ mici la străpungere a
planșeelor dală, încărcările utile trebuie limitate
încă de la început.
Pentru calculul la străpungere se acceaptă faptul că
ruperea se va produce în jurul unui perimetru critic
de străpungere.
( ) ( )

CADRE ETAJATE
Structuri portante etajate
Generalități

Clădirile etajate, mai ales cele cu multe nivele au probleme complexe în ceea ce privește concepția și
proiectarea. Pentru utilizarea rațională a proprietăților specifice fiecărui material de construcție, clădirile se
concep după reguli inginerești, componentele clădirii împărțindu-se în elemente structurale și nestructurale.
Elementele structurale au rolul de a prelua și transmite încărcările, asigurând rezistență și stabilitate
construcției. Structurile în cadre sunt cele alcătuite dintr-un ansamblu spațial de grinzi (elemente orizontale,
rigle) și stâlpi, care sunt elementele verticale ale structurii. Pentru o conformare bună, aceste elemente
trebuie distribuite cât mai regulat posibil. Dacă stâlpii sunt dispuși după nodurile unei rețele
dreptunghiulare, structura poate fi privită ca două familii de cadre plane așezate perpendicular una față de
cealaltă. Transmiterea eforturilor structurali în cadru la terenul de fundare se realizează prin fundații izolate
prevăzute independet pentru fiecare stâlp. Fundațiile izolate vor considera infrastructura, de obicei realizată
dintr-un ansamblu spațial de pereți dispuși pe întreagă înălțime a subansamblului. Acești pereți conlucrează
cu planșeele. Conform celor enunțate sistemul structural unei clădiri va avea trei componente:
- Suprastructura
- Infrastructura
- Terenul de fundare
Cele trei componente interacționează reciproc. În calcul trebuie ținut seama de toate trei.
Cadrele sunt sisteme de grinzi și stâlpi conectați rigid în noduri. Ele pot fi clasificate în două categorii:
1) Cadre solicitate preponderent gravitațional
2) Cadre solicitate preponderent la acțiuni seismice

1) Se vor dimensiona din gruparea fundamentală în care intreă încărcările permanente, variabile, vânt,
încărcări de natură utilă. Scopul principal al acestor cadre este aceea de a transfera toate sarcinile
gravitaționale cât și cele din forțe laterale, de natura vântului. Cu cât e mai înaltă clădirea, forța
laterală din vânt va avea din ce în ce mai mare importanță.

51
CBA – Curs 10

La clădiri cu peste 15 nivele proiectarea din vânt va fi definitorie. Cadrele calculate predominant la
acțiuni seismice vor fi acționate de o grupare seismică, de mare intensitate, astfel că în proiectare și
concepție aceste cadre vor avea o comportare diferită față de cele gravitaționale.

Alcătuirea generală
Trebuie să corespundă planului de arhitectură ce va impune forma în plan a clădirii, de multe ori
parțial indică și amplasarea stâlpilor. Stâlpii se preferă să se amplaseze în colțurile____________.
Spre a nu stânjeni funcționarea acestuia. Trama obișnuită este de 4-6 m. Se acceptă și distanțe mai
mari (la școli, spitale) unde pe o direcție deschiderile pot fi de 7-9 m. O structură multietajată poate
fi privită în ansamblu ca o consolă. Forma optimă în plan a acestei consele este aceea a unui element
cu secțiune tubulară, deoarece acestea prezintă un moment de inerție maxim pe orice direcție.
Pornind de la această idee, pentru construcțiile înalte s-a căutat o dispunere a stâlpilor pe conturul
construcției, dispuși la distanțe mici între ei (1,5-2,5 m) și legarea stâlpilor cu rigle puternice, rigle
egale cu înălțimea parapetului. În acest model tendința de lunecare reciprocă a stâlpilor este
împiedicată de rigiditatea mare a riglelor. Aceste structuri poartă numele de cadre tubulare.
Conceptul de cadru tubular a fost extins prin introducerea sistemului de cadru „tub în tub” (figura
6.b), „tub multiplu” (fig. 6.c).

Clădirile multietajate se realizează preponderent în trei soluții constructive:

- Structuri în cadre
- Structuri cu pereți structurali
- Mixte, în care se asociează structura în cadre cu cea cu pereți structurali
Avantajul structurilor în cadre este de a permite schimbarea ___________ de arhitectură. Cadrele sunt
structuri flexibile la deplasări orizontale (pe de o parte vrem să nu devină prea casantă structura dar nici prea
flexibilă). În cazul zonelor seismice se impune limitarea deplasărilor orizontale prin rigidizarea structurii, fie
reducerea numărului de nivele.

52