Criticismul junimist

Salutând adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic(slavon), Maiorescu începe combaterea
etimologismului promovat de curentul latinist; în opinia lui Maiorescu, aplicarea
etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost „aruncată” cu secole în
urmă. Deşi numit membru al SocietăţiiLiterare (viitoarea Academie), în iulie 1867, Maiorescu
demisionează în semn de protest faţă de respingerea proiectului său privind scrierea limbii
române şi va reveni abia în 1879, când Academia îi acceptă proiectul, semn al victoriei în prima
„bătălie” culturală.

După unire, dar mai ales după dobândirea independenţei naţionale, accentul trebuie să cadă pe
calitatea artistică a literaturii, pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba oficială, falsa erudiţie
şi lipsa de gust sunt permanent semnalate şi ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii
vremii vor deveni junimişti, vor colabora la revista Convorbiri literare, vor scrie principalele lor
opere, fiind perfect integraţi acestei epoci.

Promovarea literaturii originale este una din ideile “Junimea”.

-interesul pentru cultura a început din 1885, cand s-a avansat idea alcătuirii unei antologii de
poezie românească pentru elevi. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele
societăţii pe autorii mai vechi. Pe textele acestora şi-au exersat ei spiritul critic şi gustul literar.
Grupului îi lipsea însă instruirea de specialitate.

Activitatea „Junimii” s-a concretizat şi în depistarea şi susţinerea unor tineri scriitori publicaţi în
paginile revistei Convorbiri literare

Titu Maiorescu, în articolul „Direcţia nouă în poezia şi proza română”, din 1872, aduce ca prime
argumente doua nume: al foarte cunoscutului Vasile Alecsandri, „cap al poeziei noastre literare
în generaţia trecută”, elogiat pentru pastelurile lui, şi al foarte puţin cunoscutului Mihai
Eminescu, „om al timpului modern, … poet în toată puterea cuvântului”.

Criticismul Junimiii s-a bazat pe atitudinea centrală impusă de Titu Maiorescu: respectul
adevărului. În numele adevărului, Maiorescu a purtat o campanie împotriva poeziei neinspirate,
a limbii artificiale şi a falsei erudiţii.

Nevoia de autencititate în formele de manifestare a vieţii naţionale determină şi atitudinea

politică a lui Eminescu. Nevoia de adevăr implică şi modestia, rechemând spiritele la conştiinţa
limitelor şi a condiţiilor de fapt, pe principiul că sarcina modestă, dar bine împlinită este
superioară marilor năzuinţe.

În istoria culturii şi literaturii române, „Junimea” a marcat: începutul funcţionării sigure şi la

obiect a spiritului critic, instaurarea unui înalt nivel de, exigenţă faţă de intelectualul român,
victoria ideii de valoare estetică, dezvoltarea gustului artistic, activizarea instinctului creator
naţional.

Meritul „Junimii” a fost acela că a supus la o analiză temeinică şi lucidă societatea şi cultura
românească, semnalându-i slăbiciunile.

Dezbaterea de idei din interiorul „Junimii” ca şi aceea dintre junimişti şim ceilalţi intelectuali ai
vremii au contribuit la implicarea mai directă a oamenilor de cultură în problemele societăţii.

În ciuda numeroaselor contradicţii între momentul junimist şi cel paşoptist, între cele două sunt
câteva elemente comune. Există şi în junimism un sens al continuităţii.

Diferenţa dintre cele două momente este de atitudine (exaltare, frenezie şi avânturi pe de o
parte; luciditate, cumpătare, spirit critic şi simţ al măsurii, pe de alta); de vârstă culturală
(spiritualpaşoptismul ţine de adolescenţă; junimismul - de tinereţe maturizată); şi de
configurare estetică (paşoptismul estefundamental romantic, fără să respingă clasicismul;
junimismul este fundamental clasic, fără să respingă romantismul şi cu deschidere spre realism).

Totuşi, aceste diferenţieri nu reprezintă o prăpastie, ci un proces normal şi necesar de evoluţie

în interiorul unei culturi.