Ape subterane definește ansamblul apelor care se află în golurile scoarței

pământului, care se formează sub acțiunea forței gravitaționale a planetei noastre. Presiunea
hidrostatică exercitată de aceasta are o valoare care se calculează cu ajutorul formulei lui Pascal
(fizician francez, 1623 - 1662).

unde:
p(h) - presiunea hidrostatică ce depinde de înălțimea coloanei de apă; [p] = [unități Pascal]
g - accelerația gravitațională; [g] = m/s²
- Densitate (pentru apă: = 1.000 kg/m³); [ ] = kg/m³
h - înălțimea coloanei de apă; [h] = m
Sub acțiunea forței gravitaționale, apele subterane curg prin golurile subterane, la aceasta
se adaugă proprietățile caracteristice apei precum efectul capilar (important pentru de plante, sau
migrării apei prin rocile poroase), tensiunea superficială a apei care determină formarea
picăturilor de apă și menținerea solurilor umede. Apa subterană ia parte la recircularea apei în
natură, tot în cadrul apelor subterane sunt considerate și apele fosile care au luat naștere în
Sahara cu milioane de ani în urmă.
Formarea apei subterane

Principiul de formare a unei fântâni arteziene

Apa freatică se află sub presiune între două straturi impermeabile de argilă
Apele subterane iau naștere din precipitațiile care se înfiltrează în pământ, sau înfiltrațiile
de apă din albia apelor curgătoare și stătătoare (râuri, fluvii, lacuri), această pătrundere a apei
prin straturile permeabile (lat. Aquifer) va fi oprită de o rocă impermeabilă (Aquiklud) care joacă
rolul unui canal acest sistem de canale poate să fie supraetajat.
Nivelul sau oglinda apei freatice se poate observa în fântâni fiind un indicator al cantității
de apă subterană (potențialul hidrologic). Frecvent apele subterane se află sub presiune, ceea ce
explică formarea fântânilor arteziene.
Apele subterane, la fel ca cele de la suprafață, curg sub acțiunea forței gravitaționale, însă
viteza de scurgere a apelor subterane este mai redusă, fiind influențată de natura rocii (mărimea
granulelor sau porilor) care joacă și rolul de filtru, poziția apelor fiind schițată pe hărți
hidrografice.
Apele subterane ies la suprafață sub formă de izvoare, a căror apă este filtrată și are o
concentrație diferită în minerale.
Cauze care periclitează calitatea apei subterane
Activitățile umane pot să influențeze negativ calitatea (prin poluarea aerului, solului sau a
apelor de la suprafață) și cantitatea apelor subterane (printr-o folosire irațională a apei). Cauze
naturale sunt în primul rând seceta prin cantitate redusă, sau lipsa precipitațiilor

Surse de apă subterană

Porozitatea şi structura terenului determină tipul stratului de apă şi modul de circulaţie
subterană. Pânza de apă poate fi liberă sau captivă.
Apa cu nivel liber (apa freatică) este alimentată direct prin infiltrarea apelor din precipitaţii
(ape meteorice). Nivelul acestei pânze fluctuează în funcţie de cantitatea de apă reţinută.
Apa captivă este separată de suprafaţa solului printr-un strat impermeabil şi este, în general,
mai profundă (apă de adâncime).
Stocarea şi circulaţia apei subterane depinde de natura geologică a terenului. În cazul
terenurilor poroase (nisipuri, gresii), apa poate cuprinde totalitatea stratului respectiv.
Natura geologică a terenului influenţează mai ales compoziţia chimică a apei reţinute.
Datorită faptului că apa este în contact permanent cu solul în care este stocată, sau prin care
circulă, se stabileşte un echilibru între compoziţia terenului şi cea a apei. De exemplu, apele care
circulă într-un teren nisipos sau granitic sunt ape acide şi puţin mineralizate, apele care circulă în
soluri calcaroase sunt bicarbonat-calcice.
 Printre caracteristicile apelor subterane trebuie menţionate temperatura şi compoziţia
chimică sensibil constante, turbiditatea slabă sau absentă, lipsa aproape completă a oxigenului,
marea puritate bacteriologică.
Apele subterane au fost denumite mult timp „ape curate”, ele răspunzând în mod natural
normelor de potabilitate şi fiind mai puţin afectate de poluările accidentale. Dintre apele
subterane, cele cu nivel liber, fiind alimentate prin toată suprafaţa solului situat deasupra lor, sunt
mai sensibile la poluare decât cele captive.
Atunci când apa subterană a fost poluată, este foarte greu să-şi recapete puritatea iniţială,
deoarece poluanţii care au contaminat pânza de apă sunt prezenţi nu numai în apă, ci sunt în
acelaşi timp fixaţi şi adsorbiţi pe rocile şi mineralele solului.
Datorită compoziţiei terenului de stocare, apele subterane pot conţine unele elemente în
concentraţii ce depăşesc mult normele de potabilitate (Fe, Mn, F, H 2S, etc,). Astfel de ape de
profunzime, numite ape minerale, sunt înzestrate cu proprietăţi terapeutice recunoscute, motiv
pentru care, uneori după aplicarea unor tratamente (ex. deferizare), sunt îmbuteliate şi distribuite
pe piaţă.