DISTOPIA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL

SAU

APOCALIPSA CA RADIOGRAFIE DISTOPICĂ

Răzvan-Alexandru PINDIC

Student la Filosofie în București, pasionat de

filosofie, agitații nedefinite, artă, scris,
neatârnare și orice reflexie mai apropiată sau
mai îndepărtată a libertății.

Abstract: The world had the privilege to receive on its shelves many dystopian texts, most of which were
strongly profitable for acknowledging both present and future social problems. However, only a small part has
managed to receive properly what we call The Book of Revelation in its heart. A seemingly dystopian text,
missing some of the attributes of classical dystopian literature, is still a very engaging experience for those who
found the motive to take part in it. Moreover, it is a frightening reading which is meant not only to raise
awareness on political issues, but on existential problems aswell.

Keywords: dystopia, change, course of events, politics, spiritual, society.

”While valuable for their storytelling and entertainment, the true significance of dystopian
works lies in their ability to speak into one’s relationship to God, country, humankind and
one’s own Self.” (Ferris, Harley, p. 1)

E suficient să scoți pe gură cuvântul ”apocalipsă” și în ochii celor mai mulți ești deja
interesant. Cu această frază pare că ne-am angajat într-un procedeu moralist prin care ar urma
să aruncăm blesteme elegante peste societate, peste vulgul la care noi niciodată nu luăm parte.
Dar dacă nu suntem între ”cei mai mulți”, cu siguranță suntem dintre ”cei mulți”. Și cu atât
mai elegant ar fi să nu picăm de data aceasta în patima sfinților auto-asumați, ci să căutăm să-
nțelegem de unde se naște acest interes pentru ”apocalipsă”; să căutăm, prin urmare, acel
punct în care bunul-simț niciodată nu greșește.

Sfârșitul. El este – a fost și va fi – întotdeauna mare. Orice sfârșit. O urmă de inimă strânsă
răsare în fiecare corp căruia îi este dat să intre în relație cu un sfârșit sau altul. ”Sfârșitul
lumii” este mai mult decât o idee; e un concept care ascunde o atmosferă enormă, puternică.
Deîndată ce-l pronunțăm, suntem în posesia lui. De aici sentimentul că, având la dispoziția
limbajului o asemenea putere, suntem puternici. Putem observa aceeași mutație interioară și
atunci când pronunțăm cuvinte precum ”Dumnezeu”, ”Diavol”, ”Rai”, ”Iad”, ”Mântuire”, etc.
Mai mult, puterea – indiferent de manifestarea pe care și-o alege – este menită să provoace
interes. Problema Sfârșitului își merită pe deplin atenția fulminantă de care se bucură, chiar și
atunci când ea se manifestă superficial și netematic. Ea trebuie să stea în centrul preocupărilor
noastre pentru că trăim în orizontul sfârșitului. În jurul nostru se petrec nenumărate începeri și
sfârșiri, iar celor ce au timp să privească nu se poate să nu le smulgă măcar un strop de mirare
faptul că din mijlocul acestui vârtej procesual câte ceva, ici-colo, rămâne.

Exercițiul distopic în literatură s-a născut mereu dintr-o dorință de a exagera tendințele
politico-sociale pe care societatea contemporană autorului părea să și le asume. (”In this way,
many dystopian works read as morality tales, aimed at pointing out flaws of the present and
extrapolating them into the future.” p. 3, Ferris) Exagerarea nu e construită în mod gratuit, ea
se organizează în funcție de critica pe care autorul o dezvoltă în jurul problemelor centrale și
într-un anume sens urgente pe care le identifică. Fiecare producție literară distopică
circumscrie un scop non-literar, exterior operei: mobilizarea schimbării sociale, morale,
politice. Ca efectiv de populație flexibil și înflăcărant, adolescenții au fost asaltați nu cu multă
vreme în urmă de un gen literar nou (Young-Adult dystopian literature), iar răspunsul lor a
fost amplu. (”The concept of using an adolescent transitioning into adulthood <<to focus on
the need for political action and the exercise of political will>> was a perfect fit when it came
to creating dystopian society”, p. 4, D. Ryan) Astfel, romane – și ulterior filme – precum The
Hunger Games au cunoscut un succes masiv. (”Collins’s trilogy has become one of the
biggest franchises in YA history with ticket sales for the first movie reaching $155 million—
the third-best opening weekend for a movie—and Collins herself being the first YA author to
sell over a million copies of her novel via Amazon Kindle”, p. 5, D. Ryan)

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul este, poate, cel mai cunoscut, mai misterios și mai
debusolant text distopic din istoria literaturii. ”Revelația” petrecută pe Insula Patmos nu
poate fi aliniată textelor distopice decât cu rezerva unui demers interpretativ care nu caută să-
și epuizeze obiectul, ci să-i afle dimpotrivă elementele obtenabile numai în această cheie. În
primul rând, nu putem spune că Apocalipsa este ”pur și simplu” un text distopic între altele,
precum nu am putea spune nici că e ”pur și simplu” un text profetic între alte producții ale
literaturii apocaliptice.

Față de structura obișnuită a unei distopii, Apocalipsei îi lipsește un protagonist angajat în

cursul evenimentelor, traversându-le și reacționând pozitiv în sensul unei evoluții interioare.
(”In short, a dystopian fiction centers on a dissenting person or group in a supposed perfect
society, awakened to inhumanity and willing to affect a change.”, p. 3, Ferris) Ioan nu suferă
ceea ce se petrece și nici nu militează într-o direcție sau alta. El contemplă, are o viziune în
sensul că evenimentele se derulează de departe (în ciuda faptului că le cunoaște din mijlocul
lor), iar acțiunea îi este inaccesibilă.

Primul mobil aparent al Apocalipsei este critica politică. De-a lungul secolelor au fost depuse
nenumărate eforturi spre a-i descifra simbolic referințele, astfel că au ieșit la iveală o serie de
trimiteri la evenimente politice contemporane autorului tratate în direcția unor anticipări ale
efectelor târzii pe care ele ar avea să le genereze. De aceea textul se înscrie în efortul tipic al
distopiilor de a stimula reacția și schimbarea. Cu toate acestea, Apocalipsa suportă adaosuri
fundamentale prin care cel ce o confruntă e chemat să ia contact cu cele mai înalte propuneri
ale unei distopii, în parte depășindu-le chiar și pe cele din urmă. (”Transformarea practică a
Apocalipsei într-un pamflet politic sau un cifru diminuează semnificația sa profetică, făcând-o
să coincidă numai cu o anumită epocă”, p. 200, Bulgakov; ”În Apocalipsă nu este vorba
numai de evenimente istorice izolate, ci și de temeiuri ontologice, în dialectica și lupta lor”, p.
193, Bulgakov) Sensul subiacent – în același timp, însă, primordial – al textului este spiritual
și are de-a face cu situarea individului în lume și în sine. Tribulațiile pe care le întâlnim în
simboluri și atmosfere plastice sunt de găsit atât în afară, cât și înăuntru. (”Evident că fiara
desemnează statul, dar nu pur și simplu în sensul unei organizații bazate pe drept, care să ajute
umanitatea în drumul ei (...), ci statalitatea totalitară, care pretinde să devină unicul temei
determinant și vidat în sine al vieții umane.”, p. 188, Bulgakov) O distopie tipică are în vedere
aceeași confruntare între stat și individ până în punctul în care conflictul devine ontic. În
Apocalipsă, omul este așezat înaintea provocărilor condiției umane care se poate muta într-un
registru sau altul prin acțiunea izolată a fiecăruia nu numai în privința evenimentelor sociale,
cât și a celor spirituale, discrete. (”Un asemenea stat, care-și exagerează vădit importanța, nu
este pur și simplu un principiu păgân, ci unul demonic”, p. 188, Bulgakov) Cel care își dorește
să-și cultive rezistența nu țintește numai în forțe istorice concrete care odată dizolvate ar
readuce în drept o societate sănătoasă. ”Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e
spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se
sfințească încă. Iată, vin curând, și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este
fapta lui.” (Apoc. 22, 10-11) Acest ”cine e” scoate la iveală dimensiunea Firii, cea care poartă
în sine felurile de a fi, iar faptele vin să determine fiecare fel de a fi, sufletul, spațiul în
calitatea căruia se poate institui și destitui distopia interioară. Dacă Ioan nu ia parte la
evenimentele pe care le vede, cel ce ia contact cu mesajul Îngerului – pe care el doar îl
intermediază – pricepe că se află deja în sânul evenimentelor în interpetarea cărora primește
un nou punct de vedere, o deschidere calitativ distinctă menită să încurajeze noi asocieri și,
astfel, noi concluzii.

Societatea vestică – a cărei amprentă existențială o poartă întreaga Europă în variații graduale
– este construită în favoarea fugii. Pretutindeni, instituțiile ei contribuie la un efort de hărțuire
a indivizilor care se găsesc permanent în situația de-a nu avea timp. Iar atunci când timpul
este obținut, el încetează să mai fie un timp personal, investirea lui e de cele mai multe ori
dedicată recreației, recapacitării spre a putea suferi agreabil viitoarea lipsă de timp.
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul are acest merit sfânt de a trezi un anume tip de angoasă
profitabilă. Înfricoșați de atmosfera generală a versetelor înțelegem că ne putem rupe de
curgerea agresivă a celor ce ni se cer neîntrerupt, având totodată șansa de-a vedea dincolo de
mijloace, dincoace de corpuri, reflectând și meditând la sensul lor ultim. În absența acestui
sens, totul devine ”deșertăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul).

Note: ”The term <<utopia>> was coined circa 1516 by Thomas More. Literally meaning “no place”, it describes
an island where everything is perfect. A <<dystopia>>, then, would be a negative utopia, a place in which
everything is imperfect.” (Ferris, p. 2)

Bibliografie: Ferris, Harley, Are We There Yet? A Study in Dystopian Fiction

(http://www.ju.edu/JRAD/Documents/ferris-dystopian_fiction_final.pdf);

Devin, Ryan, Emerging Themes in Dystopian Literature: The Development of an

Undergraduate Course, 2014
(http://scholarworks.wmich.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=3460&context=honors_theses);

Bulgakov, S. N., Apocalipsa lui Ioan, în Antihristul, Editura Polirom, Iași, 2000;

Soloviov, Vladimir, Scurtă povestire despre Antihrist, în Antihristul, idem.