1.

Esenţa Economiei şi Ştiinţa Economică

Economia – reprezintă ansamblul activităţilor economice legate de procesele de producţie, circulaţie, repartiţie şi
consum a bunurilor economice.

Structura economiei:
a) MicroEc – include unităţile primare de activitate economică (ex: întreprinderile individuale, de arendă, colective
etc);
b) MezoEc – include ramurile economiei naţionale de producţie (industria, agricultura, transportul);
c) MacroEc – include economia unei ţări (unităţile primare + ramurile respective);
d) MondoEc – cuprinde interdependenţa economică dintre economiile naţionale şi fluxurile economice
internaţionale;
e) ExtraEc – se referă la economia cosmosului, mărilor, oceanelor.
Problemele fundamentale ale economiei sunt:
1) Ce de produs?
2) Cum de produs? Paul Samuelson
3) Pentru cine de produs?
Economia poate fi analizată în aspect tehnologic şi în aspect social-economic.
În aspect tehnologic Economia include:
a) Economia Resurselor – reflectă procesul de transformare a resurselor limitate în bunuri economice necesare
pentru satisfacerea nevoilor umane, destinate pentru consumul productiv/personal.
b) Economia Reproductibilă – care include interdependenţa dintre cele 4 faze de reproducţie: faza de producţie,
circulaţie, repartiţie şi consum.
c) Economia Naţională – care include: Economia unităţilor primare; Ec. sectoarelor; Ec. regională.
Economia privită în aspect social-economic include unitatea dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie.
Forţele de producţie – reprezintă raportul dintre om şi natură; includ mijloacele de producţie, forţa de muncă, ştiinţa.
Relaţiile de producţie – reprezintă relaţiile ce apar între oameni în procesul de producţie a bunurilor economice
indiferent de dorinţa şi voinţa acestora.
Unitatea dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie formează modul de producţie (feudal, sclavagist,
capitalist).
Economia nu trebuie confundată cu Ştiinţa Economică.
Ştiinţa economică studiază fenomenele şi procesele economice care parcurg în societate
Ştiinţa Economică este bazată pe 3 principii:
- Interdependenţa dintre teorie şi practică.
Teoria elaborează condiţii necesare pentru adoptarea deciziilor orientate spre dezvoltarea economiei. Practica
confirmă sau respinge teoriei economice care nu sunt valabile.
-Unitatea dintre Micro şi MacroEconomie.
Problemele fundamentale pot fi rezolvate atât la nivel micro cât şi macroeconomic.
- Realismul istoric.
Fenomenele şi procesele economice trebuie studiate în dependenţă de condiţiile istorice concrete din perioada
respectivă şi ţara respectivă.
Ştiinţa Economică poate fi privită în aspect pozitiv şi normativ. În aspect pozitiv Ştiinţa Economică reflectă ceea
ce există, iar în cel normativ – ceea ce trebuie să fie.

2. Evoluţia obiectului de studiu al Teoriei Economice

Obiectul de studiu al Teoriei economice a trecut prin următoarele etape:
1) Etapa Antică – Xenofon „Principala bogăţie o constituie pământul”, care a determinat termenul de economie
şi obiectul de studiu. Platon, Aristotel.
2) Etapa Medievală – Toma de Aquino, numit şi Sf. Toma Aquino – filozof, teolog şi economist italian. Lucrarea
sa „Suma teologică” include concepte referitor la proprietate, dobândă, la preţul just, la salariul just.
3) Etapa Mercantelistă – a durat 3 secole; principala formă de bogăţie erau banii din aur şi argint; apare
Economia Politică. Thomas Mun, J. Polber. A. Monthcretien(fr.) în anul 1615 a elaborat o lucrare – „Tratat de
Economie Politică” , care era orientată în principal regelui. El a fost primul care a introdus noţiunea de
economie politică.
4) Etapa Fiziocrată – Fr.Quesnay cu faimosul său „Tablou Economic”, în viziunea lui ştiinţa economică trebuie
să studieze căile de îmbogăţire care se realizează în agricultură. A.R.Turgois, W.Petty – a fost primul care
ştiinţific a argumentat că la baza valorii mărfii se află munca. Crearea bogăţiei avea loc pe baza agriculturii.
5) Etapa Clasică sau Liberalismului economic clasic – a durat aproape 100 ani. David Ricardo, Adam Smith ca
reprezentanţi. Adam Smith în 1776 a publicat –„Avuţia naţiunilor” – include principalele forme de capital, fiind
pusă şi baza Economiei Politice ca ştiinţă economică. Cu această lucrare s-a început adevărata ştiinţă
economică. Obiectul lui de studiu era ideea de îmbogăţire a naţiunii.
6) Etapa Marxistă sau Socialistă – Karl Marx „Capitalul”. Marx a schimbat radical obiectul de studiu al ştiinţei
economice afirmând că ştiinţa economică studiază relaţiile economice (îmbogăţirea) care apar între burghezie
şi proletariat.
7) Etapa Naţionalismului economic – H.Carey, Fr. List. Obiectul de studiu: Şt. Economică trebuie să studieze nu
individul şi nu căile de îmbogăţire, ci naţiunea şi specificul naţional.
8) Etapa Neoclasică sau Marginistă – K.Menger, L.Walras, A.Marshall. Obiectul de studiu al ştiinţei economice
este studierea utilităţilor marginale a bunurilor economice, precum şi a relaţiilor de circulaţie şi consum. În
această etapă apare Econometria.
9) Etapa Keynesiană – Lordul J.Keyns. în viziunea lui Keynes obiectul de studiu al ştiinţei economice este
studierea legilor cu caracter psihologic. Pentru prima dată în gândirea economică a determinat intervenţia
statului în economie. Obiectul de studiu al Teoriei Economice trebuie să includă problemele MacroEc-ce:
Studierea echilibrului economic general;
Studierea cererii şi ofertei agregate;
Studierea necesităţilor de implicare a statului în activitatea economică.
10) Etapa Neoliberală sau Monetarismului actual – M.Friedman, W.Yoken, Fridrich von Hayek. În viziunea
neoliberalilor obiectul de studiu al ştiinţei economice este studierea fluxurilor monetare şi reglementarea acestora din
partea statului. Principalele probleme ale Ştiinţei Economice sunt:
Stimularea ofertei şi a micului business;
Reglarea masei monetare aflate în circulaţie;
Limitarea intervenţiei statului în activitatea economică.

Actualmente Obiectul de studiu al Teoriei Economice este:

Studierea relaţiilor economice care apar între oameni în procesul de utilizare eficientă a resurselor economice
limitate.
Studierea categoriilor şi legilor economice.
Studierea modelelor şi sistemelor economice.

3. Metodele de cercetare ale Teoriei Economice

Categoria economică – reprezintă o abstracţie ştiinţifică care reflectă o anumită latură a relaţiilor de producţie. Ca
categorii economice sunt considerate marfa, banii, salariu, profitul, dobânda, renta, concurenţa, creditul, etc.
Categoriile economice pot fi divizate în 3 grupe:
1) Categorii economice generale care funcţionează în toate modurile de producţie (producţia, repartiţia, consumul,
munca);
2) Categorii economice intermediare care funcţionează în mai multe moduri de producţie (valoare, bani, cerere,
dobândă, rentă);
3) Categorii economice specifice modului de producţie dat (concurenţa, acumularea de capital, inflaţia, şomajul).

Teoria economică în afară de categorii economice studiază şi legi economice.

Legea economică – reflectă legăturile generale, esenţiale, repetabile şi relativ stabile a fenomenelor şi proceselor
economice.
Legea economică se deosebeşte de legea juridică, deoarece ea are caracter obiectiv, pe când legea juridică are
caracter subiectiv.
Legile economice se deosebesc de legile naturii prin următoarele:
a) Legile naturii au caracter etern şi universal, dar legile economice – caracter istoric şi trecător şi se modifică în
urma schimbării condiţiilor respective;
b) Legile naturii funcţionează indiferent de voinţa oamenilor, iar legile economice funcţionează în baza activităţii
oamenilor.
Statul trebuie să ţină cont de funcţionarea legilor economice în procesul de elaborare a politicii economice. Legile
economice ca şi categoriile economice se clasifică în 3 grupe mari:
1) Legi Economice Generale – care activează în toate modurile de producţie (legea creşterii, legea productivităţii
muncii, legea acumulării);
2) Legi Economice Comune – care activează pentru mai multe moduri de producţie (legea valori);
3) Legi Economice Specifice – care acţionează în modul de producţie dat (legea concurenţei).
Teoria economică ca şi alte discipline economice în procesul de studiere a fenomenelor şi proceselor economice
aplică următoarele metode:
1) Metoda de inducţie şi deducţie. Inducţia – prevede studierea proceselor economice de la particular la general şi
generalizarea lor; deducţia – prevede înaintarea anumitor teorii şi ipoteze şi verificarea lor în practică de la general la
particular.
2) Metoda de analiză economică şi sinteză. Analiza – prevede studierea diferitor laturi ale fenomenului dat.
Analiza se manifestă în următoarele forme:
a) Statică, care reflectă situaţia economică la momentul dat;
b) Dinamică - reflectă situaţia economică la diferite etape de dezvoltare;
c) Cantitativă – reflectă schimbările cantitative în economie;
d) Calitativă – care are loc în economie;
e) Macroeconomică;
f) Microeconomică.
Sinteza – prevede întrunirea proceselor analizate într-un fenomen întreg.
3) Metoda de abstracţie ştiinţifică – prevede studierea unor laturi a relaţiilor de producţie.
Abstracţia ştiinţifică reflectă în conştiinţa oamenilor realitatea economică. Exemplu: valoarea, pe care nu o poţi vedea,
dar ea există şi are o bază reală.
4) Metoda dialectică – reflectă procesul de apariţie, dezvoltare şi dispariţie a fenomenului economic.
5) Metoda matematică – este utilizată pentru a elabora diverse prognozări a economiei naţionale / mondiale şi a
diferitor variante de dezvoltare economică.
6) Metoda logică şi istorică. Teoria economică analizează fenomenele şi procesele economice în aspect istoric şi
în aspect logic.
7) Metoda de experiment. Teoria economică aplică această metodă în procesul de studiere a posibilităţilor
dezvoltării economice, pentru a verifica avantajele şi dezavantajele fenomenelor şi proceselor economice.
4. Funcţiile Teoriei Economice
Teoria economică îndeplineşte 3 funcţii principale:
1) Funcţia de cunoaştere (cognitivă) – constă în analiza fenomenelor şi proceselor economice în scopul rezolvării
problemelor stringente ale societăţii.
2) Funcţia metodologică. Teoria economică stă la baza tuturor disciplinelor economice, fiindcă ea aplică principalele
categorii economice. „Teoria Economică este regina tuturor ştiinţelor economice” Paul Samuelson.
Ştiinţele economice pot fi divizate în:
Ştiinţe economice generale: Teoria Economică, Doctrinele economice, Statistica etc.
Ştiinţe economice teoretico – aplicative : Economia ramurii, Economia unităţilor economice, Economia regională
etc.
Ştiinţe economice intermediare sau de graniţă: Geografia economică, Economia. cosmosului, Econometria.
3) Funcţia practică. Teoria economică elaborează diferite concepte, teorii, care pot fi aplicate în practică. În baza
teoriei economice sunt elaborate politicile economice, care prevăd următoarele scopuri:
a) Asigurarea dezvoltării durabile a economiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei;
b) Asigurarea ocupării depline a forţei de muncă pentru toţi care doresc să muncească;
c) Ridicarea eficienţei economice astfel încât cu cheltuieli minime de obţinut rezultate maxime;
d) Asigurarea libertăţilor economice pentru producători şi consumatori;
e) Asigurarea repartiţiei bunurilor astfel încât să nu existe pături sărace,
f) Susţinerea populaţiei inaptă de muncă (pensionari, invalizi, copii);
g) Asigurarea stabilităţii preţurilor;
h) Asigurarea balanţei comerciale pozitive.
Teoria economică nu trebuie confundată cu politica economică. În baza teoriei economice sunt formulate următoarele
politici economice: Politica monetară, valutară, fiscală, bugetară, politica de ocupare a forţei de muncă, comercială,
politica de venituri, politica sectorială etc.