1. Conţinutul proprietăţii.

Tipurile şi formele de proprietate

Proprietatea – reprezintă ansamblul de relaţii economice de însuşire a bunurilor şi serviciilor, relaţii
determinate de norme sociale la diferite trepte istorice.
Proprietatea poate fi analizată în 2 aspecte: Juridic şi Economic.
În aspect juridic proprietatea – reprezintă un bun care aparţine cuiva şi care reflectă 3 forme de drept:
a) Dreptul de a poseda, de a dispune (dreptul de a stăpâni eficient bunul dat);
b) Dreptul de a utiliza, de a folosi (dreptul de a utiliza laturile utile a bunului dat);
c) Dreptul de a administra (dreptul de a determina soarta bunului dat)
În aspect economic proprietatea – reprezintă relaţiile economice care au ca scop însuşirea eficientă a
bunului dat, reflectă relaţiile de gospodărire care apar între oameni în procesul de producţie a bunurilor
materiale şi a serviciilor. Proprietatea în aspect economic reflectă următoarele 3 forme:
a) Relaţiile de însuşire a factorilor de producţie.
b) Relaţiile de folosire raţională a mijloacelor de producţie. Aceste relaţii se manifestă în formă de relaţii de
arendă şi concesiune.
c) Relaţiile de realizare economică a proprietăţii. Realizarea economica a proprietăţii are loc numai atunci
când aceasta proprietate aduce posesorului un anumit venit în formă de profit, dobândă, rentă, dividend.
Tipurile şi formele de proprietate
În condiţiile economiei de piaţă există 3 tipuri de proprietate:
1) Proprietatea privată;
2) Proprietatea publică;
3) Proprietatea mixtă – o îmbinare a celor două de mai sus.
Principala formă de proprietate este proprietatea privată ce include bunurile economice ce aparţin unei sau
mai multor persoane fizice sau juridice.
Proprietatea privată se manifestă în 3 forme:
a) Proprietatea privată individuală bazată pe munca personală;
b) Proprietatea privată bazată pe utilizarea muncii salariaţilor;
c) Proprietatea privată asociativă (S.R.L., S.A., cooperative etc.).
Proprietatea privată are laturi atât pozitive cât şi negative.
Proprietatea publică se manifestă în 2 forme:
-Proprietatea publică de stat;
-Proprietatea publică municipală.
Proprietatea publică are atât avantaje cât şi dezavantaje
Proprietatea mixtă se manifestă în următoarele forme :
a) Combinarea capitalului naţional public şi privat (S.A. “Franzeluta”)
b) Îmbinarea capitalului naţional public şi străin (S.A. “Moldova Gaz”)
c) Proprietatea mixta cu întrunirea capitalului naţional privat şi străin (S.A. “Ionel”)

2. Economia naturală şi economia de schimb

Autoconsumul – reprezintă acea formă de îndestulare a nevoilor umane, când rezultatele propriei activităţi
sunt consumate direct de producători.
Schimbul – reprezintă acea formă de îndestulare a nevoilor umane când, rezultatele propriei activităţi sunt
înstrăinate pentru procurarea altor bunuri necesare consumului.
Există 2 forme de organizare a activităţii economice:
-Economia naturală
-Economia de schimb
Economia naturală – reprezintă acea formă de organizare a activităţii economice în condiţiile căreia toate
bunurile ce se produc sunt consumate nemijlocit în interiorul gospodăriei fără a apela la piaţă. Economia
naturală are următoarele trăsături:
1) Producătorul activează izolat de alţi producători;
2) Producătorul este înzestrat cu mijloacele de producţie necesare;
3) Produsul creat în gospodăria dată aparţine producătorului şi familiei lui;
4) Munca este principalul izvor de existentă şi de acumulare a averii;
5) Principalele ramuri sunt: agricultura, meşteşugul casnic, vânatul, pescuitul;
6) Relaţiile dintre oameni sunt transparente ca relaţii între oameni şi nu ca relaţii dintre obiecte;
7) Are loc păstrarea tradiţiilor naţionale care se transmit din generaţie în generaţie

Economia de schimb – reprezintă acea formă de organizare a activităţii economice în condiţiile căreia
produsele (bunurile) sunt create pentru schimb (pentru piaţă) prin intermediul vânzare-cumpărare.
Economia de schimb are următoarele trăsături:
1) Autonomia şi independenţa economică producătorului bazată pe proprietatea privată. Ele dau
posibilitatea de a primi decizii referitor la volumul de producţie şi volumul de realizare a mărfurilor.
2) În economia de schimb rolul principal îl joacă piaţa unde se desfăşoară tranzacţiile de cumpărare-
vânzare.
3) În economia de schimb, ca echivalent general (intermediar) apare moneda.
Fazele economiei de schimb:
a) Faza inferioară în care schimbul de mărfuri este
b) Faza superioară, când schimbul de mărfuri devine permanent şi este determinat de monedă
Producţia de mărfuri include 2 categorii:
a. Producţia simplă de mărfuri bazată pe munca personală a producătorului;
b. Marea producţie de mărfuri bazată pe munca salariaţilor (lucrătorilor angajaţi).

3. Banii şi funcţiile lor

Apariţia banilor şi evoluţia lor au trecut prin 4 faze:
1) Faza în care în calitate de echivalent de schimb serveau unele mărfuri mai frecvent solicitate (sarea,
vitele, pieile);
2) Faza în care în calitate de echivalent general devin lingourile metalice (aur, argint, cupru);
3) Faza în care în calitate de echivalent devine moneda bătută (prima monedă a apărut în China sec. XI î.
Chr.)(prima personalitate a cărei chip a apărut pe monedă – Alexandru Macedon) (până în anii ’20 moneda a
rămas ca element de circulaţie);
4) Faza în care în calitate de echivalent general apar banii de hârtie (primii bani de hârtie au apărut în China
sec. XII)
Funcţiile banilor:
1) Funcţia de măsură a valorii; valoarea exprimată în bani a mărfii constituie preţul ei.
2) Funcţia de mijloc de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor.Această funcţie prevede existenţa banilor reali).
3) Funcţia de mijloc de plată. Această funcţie cuprinde operaţiunile de plată a salariilor, creditelor şi a altor
plăţi obligatorii.
4) Funcţia de acumulare. Dacă în trecut ca mijloc de acumulare şi tezaurizare serveau monedele din aur şi
argint, atunci actualmente acumularea banilor servesc obiect de folosinţă îndelungată: terenuri, aur, pietre
scumpe, apartamente etc.
5) Funcţia de bani universali. Până la mijlocul sec. XX în calitate de bani universali servea aurul.
Actualmente această funcţie este îndeplinită de către lira sterlina engleza, euro, dolarul American, eul
japonez)
Rolul economic al banilor:
1) Banii servesc ca etalon general al schimbului pentru toate mărfurile şi serviciile;
2) Banii contribuie la atragerea şi utilizarea eficientă a factorilor de producţie (muncă, resurse, capital);
3) Banii servesc drept instrument de distribuire şi redistribuire a bunurilor în societate;
4) Banii servesc drept instrument de control financiar al tuturor activităţilor economice;
5) Banii contribuie la sporirea productivităţii muncii şi rentabilităţii (eficienţei) producţiei la nivel micro şi
macroeconomic
Actualmente, moneda trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1) Trebuie să fie acceptabila de toţi agenţii economici;
2) Trebuie să fie durabilă în timp, adică să aibă o durată îndelungată de viaţă;
3) Trebuie să sa fie convenabilă în tranzacţiile de cumpărare-vânzare;
4) Trebuie să fie identică;
5) Trebuie să aibă o capacitate înaltă de cumpărare;
6) Trebuie să fie divizibilă, contribuind la exercitarea operaţiunilor şi afacerilor de diferite dimensiuni;
7) Trebuie să fie apărată orice falsificare.
Masa monetară – totalitatea instrumentelor băneşti de care dispune ţara respectivă la momentul dat.
Referitor la circulaţia banilor există mai multe teorii:
1) Teoria Metalistă a banilor – ce a apărut în epoca mercantelistă. Potrivit acestei teorii valoarea şi
capacitatea de cumpărare a monedei (banilor) depinde de cantitatea metalelor preţioase reflectată în moneda
respectivă.
2) Teoria Nominalistă a banilor, potrivit căreia banii reprezintă un instrument de calcul care este determinat
de către organele statale.
3) Teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia valoarea şi capacitatea de cumpărare a banilor depinde de
cantitatea lor aflată în circulaţie: cu cât există mai mulţi bani cu atât valoarea lor scade şi invers.
4) Teoria Monetaristă a banilor, formulată de Milton Freedman – potrivit căreia cantitatea de bani aflată în
circulaţie trebuie să crească cu acelaşi ritm de sporire a produsului intern brut