CAP 1

Introducere şi Generalităţi

Există multe exemple de activităţi umane (privind problema din punct de vedere
fiziologic sau tehnologic) în care fenomenele coloidale şi de suprafaţă joacă un rol
important (vezi tabelul de mai jos). Intr-o primă aproximaţie, termenul „coloidal”
defineşte o subdiviziune a materiei în care dimensiunea particulelor variază între
„adevăratele soluţii moleculare” şi suspensii, adică între 10 şi 10000 nm.
Fenomenele interfaciale se referă la interacţiile care apar la graniţa dintre o fază
condensată (solidă sau lichidă) şi o altă fază (solidă, lichidă sau gaz, eventual
vacuum). După cum se vede imediat nu se poate face o distincţie clară între cele două
clase de fenomene.

Fenomene de suprafaţă Fenomene coloidale

Produse utilizate în calitate de materiale tensioactive şi coloizi

Săpunuri şi detergenţi (surfactanţi) Vopsele acrilice

Emulgatori şi stabilizatori (nonsurfactanţi) Aerosoli
Ierbicide şi pesticide Alimente (îngheţată, unt, maioneză, etc.)
Produse farmaceutice
Cerneluri
Lacuri şi vopsele bazate pe ulei
Adezivi
Aplicaţii directe ale fenomenelor coloidale şi de suprafaţă

Lubrifiere Controlul proprietăţilor reologice

Aderenţă Emulsionare
Spumare Emulsii şi dispersii polimerice
Umectare şi impermeabilizare Noroi de foraj

Utilizare pentru purificare sau obţinere de materiale naturale sau sintetice

Recuperarea uleiurilor Separarea minereului prin flotaţie

Rafinarea zahărului Măcinare şi aglutinare
Sinterizare Tratamentul apelor menajere şi industriale

Aplicaţii fiziologice
Respiraţia Circulaţia sanguină
Lubrifierea articulaţiilor (anatomice) Emulsifierea nutrimentelor în stomac şi
intestin
Fenomene capilare în transportul sângelui Enzime
şi limfei
Arteroscleroză Membrane celulare

In tabelul de mai jos sunt prezentate câteva domenii de interes în viitorul

apropiat pentru ştiinţa coloizilor şi suprafeţelor.

Domenii de interes în viitor pentru ştiinţa coloizilor şi suprafeţelor

Studii teoretice - tensiuni superficiale şi interfaciale

- termodinamica sistemelor coloidale
- teoria stratului dublu electric
Chimia suprafeţelor - Echilibrul şi dinamica proceselor de
umectare şi pulverizare
- fenomene de aderenţă
- adsorbţia fizică
- chemosorbţia şi cataliza eterogenă
- studiul spectroscopic şi optic al
suprafeţelor
- curgerea prin medii poroase

Interacţiuni între particule - Măsurarea forţelor dintre suprafeţe

- efectele adsorbţiei în straturi
- rolul solvatării
- forţe de atracţie

Stabilitate coloidală - Hidrodinamică şi factori de

solvatare
- stabilitatea emulsiilor
- microemulsii
- teoria coagulării şi floculării
- stabilitatea spumelor
- spargerea emulsiilor şi spumelor

Proprietăţi coloidale - Proprietăţi spectroscopice şi optice

ale coloizilor
- proprietăţi reologice
- proprietăţi electroforetice

Reacţii chimice în sisteme coloidale - Cataliză eterogenă în sisteme

coloidale
- reacţii biologice în sisteme
 coloidale
- reacţii interfaciale incluzând pe
acelea dintre fluidele corporale şi
implanturi

Alte proprietăţi ale coloizilor - Asociaţii coloidale

- geluri, microgeluri
- soluţii de polimeri
- cristale lichide
- aerosoli (metode de formare,
stabilizare şi distrugere)

Biocoloizi - Membrane
- interacţii celulă – anticorp
- fenomene de transport

Elemente de legislaţie alimentară în EU

Aspecte generale

Legislaţia siguranţei alimentare în EU a evoluat în ultimii 30 de ani, reflectând un

amestec de factori ştiinţifici, sociali, politici şi economici. In ultimii 10 ani, EU a
dezvoltat o politică din ce în ce mai clară legată de legislaţia privitoare la alimentaţie.
Tratatul de la Roma (1957) deşi nu făcea referiri concrete la o legislaţie în
domeniul alimentar, a asigurat (prin articolul 3) baza pentru mişcarea liberă a
materiilor prime alimentare în piaţa comună creată. In 1970 sunt adoptate directive
privitoare la miere, zahăr, lapte condensat, extract de cafea, sucul de fructe şi nectarurile,
jeleurile, marmelada, ciocolata, stabilindu-se cerinţe comune şi condiţii de calitate a
acestor produse în statele membre. In 1985 a fost elaborată „legislaţia comunitară
privitoare la produsele alimentare de bază”, care stabileşte un număr de obiective:
- protecţia sănătăţii publice
- informarea consumatorilor asupra produselor alimentare, în scopul
protejării consumatorilor
- elaborarea unor metode adecvate de control a materiilor prime alimentare

Statuarea explicită a principiului sănătăţii publice şi a protecţiei intereselor

consumatorilor este făcută prin Tratatul European de la Maastricht (1992). Este
stipulată de asemenea necesitatea precizării conţinutului nutriţional al alimentelor.
In 1993 sunt prevăzute directivele unui nou sistem intitulat „Hazard Analysis and
Critical Control Point” (HACCP), fiind prevăzute obligaţiile firmelor din domeniul
alimentar de a elabora propriul HACCP care să prevadă condiţiile minime de igienă şi
alte obligaţii.
In ianuarie 2000 este elaborată „Cartea Albă privitoare la principiile generale
din domeniul alimentar”, apărută în urma unor crize care au creat probleme comunităţii
europene: „boala vacii nebune”, problema alimentelor modificate genetic, ş.a. Ea
stipulează o serie de obiective:
- creşterea eficienţei şi coerenţei legislaţiei alimentare în EU, în particular în
domeniul siguranţei alimentare;
- restabilirea încrederii consumatorilor şi creşterea calităţii informaţiei despre
produsele alimentare;
- dezvoltarea unei politici proprii a EU privind problema alimentară.

Pentru îndeplinirea acestor obiective în domeniul siguranţei alimentare, Cartea Albă

propune o serie de principii:
- instaurarea principiului importanţei sănătăţii publice;
- extinderea principiului siguranţei alimentare în întregul lanţ alimentar
„from farm to fork” (de la fermă la furculiţă), de ex. controlul animalelor vii;
- crearea unui cadru în legislaţia EU care să afirme responsabilitatea
producătorilor industriali de produse alimentare;
 - stabilirea unui management de criză, incluzând un sistem de alertă rapid,
pentru controlul problemelor de siguranţă alimentară, imediat ce ele apar;

Cartea Albă conţine planuri pentru crearea unei noi autorităţi europene (EFA-European
Food Authority) în domeniul alimentar care să supervizeze cercetările ştiinţifice în
domeniu. Această autoritate trebuie să acţioneze ca un organism independent şi să
raporteze direct publicului şi să-şi asume responsabilitatea pentru sistemul rapid de alertă
alimentară în EU. Câteva din sarcinile specifice ar fi:
- păstrarea listelor aditivilor autorizaţi în EU şi clarificarea statutului
enzimelor;
- cercetarea efectelor de natură toxicologică a substanţelor naturale prezente
în diverse produse alimentare;
- studiul aşa numitelor suplimente alimentare şi produse destinate fortificării
organismului;
- rolul iradierii ca mijloc de menţinere a calităţii produselor;

Cele mai importante Direcţii Generale (ca organisme) în domeniul legislativ

alimentar în EU sunt:

1. Piaţa internă
2. Agricultură şi pescuit
3. Mediu înconjurător
4. Sănătate şi protecţia consumatorului

Misiunea Direcţiei Generale privitoare la Piaţa internă este de a asigura

funcţionarea efectivă a pieţei interne europene, în special în ceea ce priveşte
eliminarea barierelor nejustificate care limitează mişcarea produselor alimentare şi
a serviciilor astfel încât produsele vândute legal într-un stat membru să poată fii
vândute liber în orice alt stat membru EU. Comisia europeană exercită puterea de a
aduce statele membre în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru înlăturarea barierelor
nejustificate din calea mişcării libere a bunurilor şi serviciilor.
 Direcţia Generală pentru Agricultură este responsabilă de implementarea
politicii EU în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale iar Direcţia Generală
pentru Pescuit se ocupă cu conservarea şi managementul resurselor marine. Direcţia
Generală pentru Agricultură împreună cu Direcţia Generală pentru Sănătate şi
Protecţia consumatorului stipulează măsuri pentru supravegherea siguranţei alimentare
în sectorul agricol.

Direcţia Generală pentru Mediu înconjurător se ocupă de probleme privind

conservarea mediului, poluarea şi managementul deşeurilor. Tot ceea ce priveşte mediul
înconjurător cade în sarcina acestei direcţii. Una din cele mai importante sarcini priveşte
recuperarea şi reciclarea deşeurilor.

Cea mai importantă direcţie în domeniul alimentar este cea privitoare la

Sănătate şi Protecţia consumatorului. Misiunea ei este în principal protejarea
sănătăţii cetăţenilor EU, supravegherea siguranţei alimentare şi protecţia
consumatorilor. Domeniul siguranţei alimentare acoperă tot lanţul alimentar de la
sănătatea animalelor şi plantelor până la obţinerea produselor alimentare finale.
Principalele responsabilităţi ale Direcţiei includ:
- evaluarea riscurilor posibile privind sănătatea consumatorilor;
- propunerea şi monitorizarea legislaţiei în domeniul agriculturii şi în
domeniul veterinar
- propunerea şi monitorizarea legislaţiei privitoare la igienă şi siguranţa
procesării şi distribuirii produselor alimentare;
- inspecţii în interiorul şi în afara EU pentru a asigura măsurile necesare
pentru igiena alimentară şi respectarea standardelor de securitate;
- conducerea Comitetelor ştiinţifice ale EU responsabile pentru sănătatea
consumatorului.