Pornind de la etapa procesuală de examinare a cererii de chemare în judecată,
reieșind din faptul că cererea de asigurare a acțiunii a fot înaintată la momentul înaintării acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 177, al. (2) CPC, care prevăd că, Dacă cererea de asigurare a acţiunii este depusă concomitent cu cererea de chemare în judecată, aceasta se soluţionează în ziua emiterii încheierii privind acceptarea cererii de chemare în judecată, fără înştiinţarea pârâtului şi a celorlalţi participanţi la proces, Judecătorul statuiază asupra necesității și raționalității procesuale a examinării cererii de asigurare a acțiunii în conformitate cu prevederile legale sus enunțate, și anume, în ziua emiterii încheierii privind acceptarea cererii de chemare în judecată, fără înştiinţarea pârâtului şi a celorlalţi participanţi la proces. 2. Analizînd cererea reclamantului privind asigurarea acțiunii în coraport cu materialele dosarului, cu argumentele reclamantului invocate în motivarea cererii de asigurare a acțiunii, judecătorul conchide asupra incidenței soluției de admitere parțială a cererii privind asigurarea acțiunii, doar în partea aplicării interdicției de eliberare a certificatului de moștenitor față de ..............fără a aplica interdicția cu caracter genral, în raport cu toți moștenitorii, cum solicită reclamanta, indicînd în acest sens următoarele motive de fapt și de drept: 3. Potrivit prevederilor art.174, al. (1) Cod procedură civilă, La cererea participanţilor la proces, judecătorul sau instanţa dispune în aceeaşi zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului pînă la etapa în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii ar face imposibilă executarea hotărîrii judecătoreşti. 4. Conform art.175 alin.(1) lit.c) Cod de procedură civilă, În vederea asigurării acţiunii, judecătorul sau instanţa este în drept: să interzică altor persoane săvîrşirea unor anumite acte în privinţa obiectului în litigiu, inclusiv transmiterea de bunuri către pârât sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el. 5. Conform art.177, al. (1) Cod de procedură civilă, În cererea de asigurare a acţiunii se indică motivele şi circumstanţele pentru care se solicită asigurarea acţiunii. 6. Potrivit prevederilor art. 118, al. (1) CPC, Fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. 7. În această ordine de idei, judecătorul denotă că, în cererea privind asigurarea acțiunii se indică obligatoriu motivele necesității iminente ale aplicării măsurilor de asigurare, însoțite de probe incidente, pertinente, și concludente în acest sens. Prin urmare, solicitantului măsurilor de asigurare a acțiunii îi este opozabil rolul activ în aspectul ce ține de motivarea și confirmarea cereriii privind asigurarea acțiunii, astfel, o simplă solicitare a aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii nu este susceptibilă de a confirma necesitatea și legitimitatea aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii solicitate. 8. Judecătorul reiterează că, reclamanta, la momentul înaintării acțiunii civile a solicitat asigurarea acțiunii prin aplicarea măsurii de asigurare - interdicția notarului public de a elibera Certificatul de moștenitor pe marginea dosarului de succesiune intentat în privința defunctului ................................. 9. Judecătorul relevă că, rațiunea aplicării măsurilor de asigurare a fost justificată de către reclamantă prin prisma existenței riscului imposibilității executării unei eventuale hotărâri judecătoreşti, în cazul neaplicării măsurilor de asigurare. 10.Judecătorul, denotă că, măsurile de asigurare a acțiunii, pentru a fi aplicabile la speță, trebuie să întrunească o serie de condiții și anume: să fie urgente; să aibă drept scop apărarea drepturilor patrimoniale ale solicitantului; urmează să fie în concordanţă cu obiectul acţiunii; sunt menite să garanteze executarea efectivă a unei hotărâri judecătoreşti definitive. 11.Raportând prevederile legale sus-indicate, care consacră condițiile necesare pentru incidența unei soluții de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii, la materialele prezentei cauze, în coraport cu cererea de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii înaintată de către reclamant și argumentele invocate în acest sens, judecătorul relevă că, necesitatea și raționalitatea aplicării măsurilor de asigurare a acțiunii solicitate rezidă în faptul existenței unor riscuri de imposibilitate de executare ulterioară a unei eventuale hotărâri judecătorești. Astfel, măsurile de asigurare a acțiunii solicitate, sunt necesare pentru garantarea executării efective a unei hotărâri judecătoreşti definitive în speța dată. 12.Rațiunea admiterii parțiale a cererii de asigurare a acțiunii doar în partea aplicării interdicției de eliberare a certificatului de moștenitor față de pârâta ........... fără a aplica interdicția cu caracter genral, în raport cu toți moștenitorii defunctului .,.......... rezultă nemijlocit din faprul că, motivarea cererii de asigurare a acțiunii este raportată doar la pârâta ...................... nu la întreg cercul de moștenitori, fiind prezentate probe ale existenței riscului de neexecutare a unei eventuale hotărâri doar din partea pârâtei ....................... În același sens, instanța de judecată relevă că, calitatea de moștenitor a celorlalți moștenitori nici nu a fost contestată de către reclamanți, prin urmare, obiect al litigiului este doar contestarea calității de moștenitor al reclamantei .........................., prin urmare, măsura de asigurare a acțiunii sub forma de aplicarea măsurii interdicției. Aplicarea măsurilor de asigurare în raport cu ceilalți moștenitori ar veni în contradicție cu obiectul acţiunii examinate.