AMENAJĂRI PEISAGISTICE

Pensiunea Agroturistică Poiana –Poiana Negrii

Județul Suceava

Student: Balan Bogdan- Marian

Profesor :
Cuprins
INTRODUCERE ............................................................................................................................ 3
CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ............................................................................ 5
RELIEF ....................................................................................................................................... 5
CLIMA ........................................................................................................................................ 5
SOL ............................................................................................................................................. 6
PREZENTAREA SORTIMENTULUI DE PLANTE .................................................................... 7
MUȘCATA.............................................................................................................................. 7
VIORELE ................................................................................................................................ 8
ARȚAR ROSU ....................................................................................................................... 9
REGINA NOPȚII .................................................................................................................. 11
LAVANDĂ ........................................................................................................................... 12
TUIA DE CANADA ............................................................................................................ 13
GHIOCELUL ........................................................................................................................ 14
INTRODUCERE

Amenajarile peisagistice sunt arta

de a planifica, a proiecta, a mentine, a
persevera si a reabilita spatiul verde si
designul constructiilor realizate de om.
Scopul include designul arhitectural,
dezvoltarea spatiului din jurul casei,
protectia mediului, planificare urbana,
design urban,planificarea parcurilor si a
spatiilor de recreere, planificare regionala,
spatii urbane si conservare istorica. Nu
exista reguli imuabile in amenajarile
peisagistice deoarece fiecare proiect (chiar
mai mult, fiecare parcela) ofera provocari si probleme unice datorate variatiilor de contur, climat,
si a zonelor inconjuratoare.

Arhitectura peisageră este o artă care are la bază respectul și iubirea față de natură0,
combinate cu un rafinament al esteticului. Arhitectura peisageră include aranjamentul și selecția
plantelor cu amenajarea terenului prin combinarea elementelor de construcție ( alei, foișoare,
piscine, iazuri etc.) cu accesoriile de grădină ( mobilier de exterior, corpuri de iluminat, vase
decorative, etc.), toate acestea într-un concept unitar, echilibrat și în armonie cu cladirea și
anexele existente.

A amenaja un spațiu verde nu inseamnă a umple spațiile goale dintre clădiri cu ,,pietre,
iarbă, flori si copaci" ci inseamna a organiza, a armoniza si a disciplina formele vegetale,
cromatica dinamica a florilor si frunzelor, mobilitatea apei, contrastul textural al suprafetelor si
relieful cu diferite constructii sau dotari.

Armonia unei amenajari este accentuata prin design si planificare a plantelor

ornamentale, prin utilizarea unor materiale potrivite pentru elementele construite din amenajare
si indeosebi prin abordarea unor concepte tot mai apropiate de identitatea spatiului si a
momentelor frumoase ce pot deveni realitate in viitoarea amenajare.De asemenea este importanta
selectarea si utilizarea acelor elemente care au caracteristici comune, elemente similare ca
dimensiune, forma, culoare, material, textura sau detalii pentru a crea sentimentul de coeziune si
de relatie intre diferitele elemente ale peisajului.

Plantele sunt un element substanțial în planurile de amenajare; amenajările peisagistice

fiind arta de a planifica, a proiecta, a menține, a persevera și a reabilita spatiul verde și designul
construcțiilor realizate de om.

Cele mai bune proiecte peisagistice sunt cele care au fost proiectate cu grija si cu mare
atentie la detalii. Inainte de proiectarea propriu-zisa a gradinii este importanta alegerea
unui stil ce se potriveste cel mai bine casei si stilului tau de viata.
CARACTERIZAREA FIZICO-
GEOGRAFICĂ

Poiana Negrii , este o localitate

component comunei Dorna Candrenilor din
județul Suceava..

RELIEF

Poiana Negrii este o așezare depresionară tipic

montană, fiind situată în partea de nord a Carpaților
Orientali, la o altitudine medie de aproximativ 800 de
metri. Satu este dispus în Depresiunea Dornelor care are următoarele limite: Munții Rarău și
Giumalău la nord-est (cu Vârful Bârnărel – 1.321 metri); Munții Călimani la sud (cu Vârful
Dealu Negru – 1.302 metri) și Munții Suhard la nord (cu Vârful Runc – 1.149 metri). Geologia
teritoriului este formată din șisturi cristaline (Munții Suhard, în partea de nord) și din roci de
natură vulcanică (Munții Călimăni, în partea de sud).

CLIMA

Clima este una temperat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 5,2 °C. În luna
iulie media este de +15 °C, iar în luna ianuarie este de -6 °C. Temperaturile extreme înregistrate
la Vatra Dornei sunt următoarele: +36,4 °C (în data de 18 iulie 1904), respectiv -36,5 °C (în data
de 13 ianuarie 1950).

Precipitațiile sunt abundente și ating aproximativ 800 mm. Numărul de zile cu zapadă într-un an
ajung la aproximativ 120 zile/an. Cea mai lungă perioadă ploioasă înregistrată la Vatra Dornei a
fost în august 1908 (14 zile). Presiunea atmosferică medie este de 690 mm în luna ianuarie,
respectiv 694 mm în luna septembrie.

SOL

Scăderea fertilităţii este datorată utilizării unor tehnologii inadecvate

Este prezentă eroziunea de suprafaţă pe versanţi determinată de defrişările masive
Clasele de soluri au o distribuţie aproximativ egală dupa cum reiese:
- 25% molisoluri
- 26% argiluvisoluri
- 21% cambisoluri şi spodosoluri
- 25% alte soluri
PREZENTAREA SORTIMENTULUI DE PLANTE

MUȘCATA
Denumire științifică : Pelargonium

Mușcatele sunt întâlnite peste tot, fie în interior sau exterior, la fereastră, pe pervaz sau în
gradină. Acestea emană veselie și optimism, fiind unele din cele mai populare plante decorative.
Mușcatele sunt bogate în flori viu colorate, cu frunze rotunjite și usor parfumate.

Mușcata face parte din genul Pelargonium ce cuprinde 300 de specii și varietăți de plante
perene. Majoritatea speciilor sunt originare din Africa de Sud, dar și din Australia și Noua
Zeelanda. Însă, sunt și soiuri care cresc în mod liber din Madagascar, Yemen, Africa de Est și
Asia Mica.

Mușcata rezistă în locuri unde nu beneficiază de multă lumină la temperaturi de până la 5

grade Celsius. Daca mușcatele sunt depozitate în pivnițe, beciuri sau alte zone, temperatura în
încapere nu trebuie să depășească de 10-14 grade Celsius.

Cerințele mușcatelor față de lumină sunt mari, acestea au nevoie de lumină naturală, însă,
în perioadele caniculare, nu trebuie așezate în razele directe ale soarelui. Pe timpul verii,
mușcatele se udă zilnic, dar nu în exces.

Figure 1: Pelargonium (sursa : http://www.casadecorar.biz)

VIORELE

Denumire științifică: Scilla bifolia

Vioreaua este o specie perenă, monocotiledonată, inclusă în cadrul familiei Liliaceae.

Specia Scilla bifolia se caracterizează printr-o talie relativ redusă (10-30), părţile aeriene
dezvoltându-se dintr-un bulb globulos sau ovoidal, tunicat.

Frunzele la viorea, întotdeauna în număr de două - de aici derivă denumirea speciei (bifolia) se
ridică imediat de deasupra solului. Ele sunt verzi-palide, liniar lanceolate, glabre, plane,
împreunate la bază, putând atinge lungimea de 25 cm. Pe lângă frunze, din bulb, primăvara, se
dezvoltă o tulpină, care poartă spre vârf inflorescenţa, care este un racem. Florile sunt mici,
actinomorfe, parfumate, formate din 6 petale albastre libere şi din 6 stamine. Elementele
perigonului la viorea este alcătuit din foliole alungite, uninervate, de obicei azurii, mai rar
albastre-violacee, roz sau albe.

Utilizare: Vioreaua este o plantă meliferă, tinctorială, decorativă și medicinală. Florile se mai
folosesc și la vopsitul fibrelor naturale în albastru.

Ca plantă medicinală, se adresează mai mult industriei farmaceutice. Prezintă proprietăți

emetice, purgative, expectorante și diuretice, precum și în bronșita cronică, în afecțiunile renale
cronice și în bolile cardiace.

Figure 2: Scilla bifolia (sursa:http://cristeaviorica.blogspot.ro)

ARȚAR ROSU

Denumire științifică: Acer palmatum Atropurpureum

Acer palmatum Atropurpureum, este un arbore cu frunzisul cazator care face parte din
familia Aceraceae. Soiul este originar din Japonia. Artarul Rosu Japonez formeaza o coroana
foarte frumoasa si atragatoare datorita culorii intense a frunzelor in nuante rosiatice. Culoarea in
nuante aprinse de rosu apare in anotimpul de toamna. Tulpina este dreapta si puternica iar
frunzele cresc sub forma palmata. Florile sunt mici, infloresc in nuante de galben si nu au rol
decorativ.

În denumirea populară: Arțarul Roșu. Această plantă este originară din Japonia. Face
parte din familia Aceraceae. Arțarul Roșu este un arbore din categoria copacilor cu frunzele
căzătoare. Artarul Roșu este un arbore de talie mică poate ajunge până la o înălțime de 2-3 metri.
Creșterea arțarului Roșsu este lentă. Arțarul Roșu este un copac cu o coroană deosebit de
atractivă. Prin frunzele sale în nuanțe de roșu. În perioada anotimpului de toamnă frunzele
primesc o nuanță intensă de roșu-ruginiu. Frunzele au formă palmată și o lungime de 4-10
centimetri. Perioada de înflorire este în lunile Aprilie-Mai. Florile sunt mici si galbene.

Figure 3: : Acer palmatum Atropurpureum (sursa: www.royalplant.ro)

LILIAC

Denumire științifică: Syringa vulgaris

Liliacul face parte din familia oleaceelor și este o specie din genul Syringa care înflorește
primăvara. Este un arbust a cărui înălțime poate ajunge până la șapte metri, cu ramuri drepte și
lujeri puțin muchiați.Frunzele sunt ovate sau lat-ovate, la bază cordate, până la 12 centimetri
lungime, acuminate, pețiol circa 2,5 cm lungime, glabre, verzi-întunecat.

Florile sunt simple sau duble, plăcut mirositoare, grupate în penicule de până la 20 cm
lungime, multiflorale, în culori diferite, de la liliachiu la alb. Floarea are caliciul mic,
campanulat, cu patru dinți, corolă cu tub de un centimetru lungime, cu patru lobi patenți și două
stamina.

Liliacul este foarte apreciat pentru florile sale minunate şi parfumate, dar şi pentru
tratarea diverselor afecţiuni.

În scop fitoterapeutic se utilizează scoarţa, frunzele, mugurii şi florile. Se înmulțește

prin seminț, lăstari sau drajoni.

Figure 4: Syringa Vulgaris (Sursa: http://www.travelsmartinfo.ro)

REGINA NOPȚII

Denumire științifică: Nicotiana alata

Descriere: planta cu tulpina ramnificata de la baza, inalta de 100-150 cm. Frunzele sunt
sesile, mari, cele inferioare sunt inguste la baza; au forma oblong-lanceolata sau oblong-lung
acuminate. Florile sunt numeroase, pedunculate, infundibuliforme, grupate in raceme, care
formeaza o panicula mare in varful tulpinii. Au miros placut si infloresc deseori numai seara si
noaptea. Florile sunt colorate in alb, violet, roz sau galben limon.

Inflorește din iunie până in octombrie

Cerințe ecologice: preferă solurile profunde, fertile, bine lucrate, bine drenate, terenuri însorite

Particularități de cultură: se înmultesc prin semințe care se seamănp în seră/ rasadnite și se

plantează la loc definitiv în luna mai (distanța de plantare 40-50 cm).

Utilizare: în platbande, în grupuri, rabate, grădini

Figure 5: Nicotiana alata (sursa: /www.jackseeds.com)

LAVANDĂ

Denumire științifică: Lavandula angustifolia

Numită şi levănţicâ, acest arbust mic, originar din regiunea mediteraneeană, atinge
înălţimea de 30-60 cm. Tulpinile sale sunt verticale, iar frunzele înguste, verzi-argintii. Toate
părţile plantei au un miros plăcut, dar cele mai aromate sunt florile. Românii foloseau lavanda
pentru a-şi parfuma apa de baie, iar ea a rămas una dintre cele mai populare şi cunoscute plante.
Micile flori violacee apar în conuri după frunze, în timpul verii.

Planta este originara din tinuturile mediteraneene, Africa de Nord, Asia de Sud-Vest si
insulele Canare. Are actiune antiseptica locala datorita componentelor din uleiul volatil si
actioneaza ca un calmant asupra sistemului nervos central. Este intrebuintata in terapie si datorita
efectului sau diuretic si colagog iar florile sunt folosite datorita actiunii carminative.

În scop terapeutic se folosesc florile, care sunt uscate şi folosite la prepararea de infuzii
şi capsule, sau pot fi procesate pentru extragerea uleiului esenţial (esenţă de lavandă).

Figure 6: Lavandula angustifolia(sursa:www.paradisverde.ro)

TUIA DE CANADA

Denumire științifică: Thuja occidentalis

Forma conică, cu ramuri scurte şi dese, cu numeroşi lăstari, cu ramificare aplatizată.

Frunzele sunt solziforme, de culoare verde pe timpul perioadei de vegetaţie, iar pe timpul iernii
capătă o nuanţă bronz. Conurile sunt mici (8 mm) de culoare brun-deschis. Poate atinge
înălţimea de 10-12 m şi diametru de 2-4 m, un ritm de creştere lent şi se dezvoltă bine în plin
soare şi în semiumbră. Rezistă bine la ger, preferă soluri revene, bine drenate şi calcaroase. Nu
suportă excesul de umiditate din sol, suportă bine tunderea.

Plantă ornamentală foarte apreciată, care conferă spaţiului dumneavoastră de orice natură
ar fi el, un aspect rafinat, bogat, elitist, fiind un punct de atracţie pentru oaspeţi, vizitatori sau
trecători. Conferă de asemenea o distincţie aparte, prezenţa sa fiind ceea ce deosebeşte un spaţiu
oarecare de un spaţiu ornamentat şi atrăgător.

UTILIZARE: Ca si gard viu este foarte aspectuoasă, şi se poate păstra/planta şi în vase ceramice
sau în grup cu alte conifere

Figure 7:Thuja occidentalis (sursa: pepinierabolintin.ro)

GHIOCELUL

Denumire științifică: Galanthus nivalis

Originar din Europa și Asia, cu aproximativ 100 de specii, în flora spontană a României
găsim trei specii ale ghiocelului: ghiocelul comun (galanthus nivalis), ghiocelul cu frunze
îndoite (galanthus plicatus) și ghiocelul bogat (leucojum vernum). Acestea sunt specii ierboase,
perene, care înfloresc în ianuarie, februarie sau cel târziu în martie și aprilie, în funcție de cât de
lungi și geroase sunt iernile. Gingașul ghiocel îl găsim în pădurile de foioase, poieni, pajiști
umede și umbrite, la deal, munte și câmpie. Toate speciile genului galanthus au bulbi globuloși
acoperiți cu tunici negre din care pornesc câteva frunze liniare și o tijă florală de 12-30 cm
înălțime. Florile sunt albe, în formă de clopoțel cu șase lacinii libere dintre care trei externe,
lungi și întregi, și trei interne, cu jumătate mai scurte decât primele, crestate la vârf. Cele
interioare au câte o maculă verde sau gălbuie în funcție de specie. Fructul ghiocelului este o
capsulă ovoidă alungită.

Bulbii pot fi sădiți la zece centimetri adâncime, la sfârșitul verii, în pământ fertilizat.
Ghiocelul se mai poate răspândi și prin semințe. Viermele de bulb și molia sunt inamicii
ghiocelului alături de bolile care îi provoacă pete maronii și praful gri asemănător mucegaiului.

Figure 8:Galanthus nivalis (sursa:www.seekay.co.uk)

GAROFIȚA DE GRĂDINĂ

Denumire științifică:Dianthus barbatus

Denumită și garoafă turcească, este o plantă erbacee perenă, originară din centrul și sudul
Europei, adesea cultivată ca plantă anuală sau bianuală. Chiar dacă are o viață destul de scurtă, în
grădină planta se autoînsămânțează, dând naștere la flori noi, mai bogate și mai frumoase.

Cunoscută și ca simbol al galanteriei, Dianthus barbatus este o plantă des întâlnită în grădini,
bordând aleile sau, constituite în grup, oferind o plăcută pată de culoare. Are tulpina rigidă și
dreaptă, acoperită de frunze lungi. Atât frunzele cât și tulpinile au culoarea verde spre gri, în
mod obișnuit atinge o înălțime între 15 și 25 centimetri.

Cultivarea acestei plante se recomandă să se efectueze în sol afânat, bogat în materie organică,
bine drenat, cu un substrat non-acid. Se utilizează un compost constituit din pământ universal
echilibrat, nisip și compost de frunze.

Înmulțirea se efectuează primăvara: se pot semăna garofițele în grădină, dar trebuie să se țină
cont de faptul că noile plante vor înflori în primăvara următoare. Din acest motiv se
achiziționează plante din anul precedent pentru a fi puse în pământ primăvara. Sau se va alege și
varianta de a fi plantate toamna.

Figure 9: Dianthus barbatus (www.hardyplants.com)

TOPORAȘ

Denumire știinșifică: Viola odorata

Toporaşul este o planta medicinală, erbacee, originară din Europa, fără tulpină, perenă şi
care formează stoloni lungi. Frunzele sunt ovale sau în formă de inim, florile sunt intens
parfumate, singuratice, de culoare violetă, roşiatică sau albă, prevăzute cu un peduncul lung iar
fructul este o capsulă de formă sferică sau hexagonală.

Toporaşii cresc prin zăvoaie, livezi, poieni, pe la marginea pădurilor, mai rar chiar şi prin
grădini.

In Grecia antica se credea ca toporasul este floarea Afroditei, zeita iubirii. Fetele isi
faceau cununi din toporasi, ca sa aiba noroc in dragoste.

Figure 10: Viola odorata (sursa:http://radiocluj.ro/2015/04/20/toporasii-florile-echinoctiului-de-primavara)

GURA LEULUI

Denumire științifică:Antirrhinum majus

Gura leului (Antirrhinum majus) este o plantă decorativă foarte placut mirositoare,
aspectuoasă și ușor de întreținut. O putem găsi în două variante: gura leului pitică, pastrată în
general în ghivece, și gura leului ceva mai mare, ce poate fi plantată în grădini sau sere. Nu este
obligatoriu să fie ținute astfel ci se poate ține foarte bine o gura leului pitică în grădina și invers.
Gura leului pitică poate avea cam 25 centimetri înălțime, iar cea mai mare, în jur de 50-55
centimetri.

Gama coloristică variază de la alb, galben, portocaliu, la roz, violet, roșu, vișiniu. Nu au
neaparat o singură culoare: se întâlnesc adesea și gura leului bicolore. E bine să aibă multe
frunze. Florile au o formă specifică, de bot de leu, și copiilor le place să se joace cu florile,
manevrându-le ca și cand ar fi boturi de leu ce se închid și se deschid, după cum sunt mișcate. În
plus, mirosul acestei plante este unul discret și foarte plăcut.

Figure 11.Antirrhinum majus (Sursa : http://www.biodiversityexplorer.org)