Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „ Ion Ionescu de la

Brad ” din Iași

Program master: Facultatea de Agricultură
Specializarea: Tehnologii agricole moderne, Anul I

IMPORTANȚA, SISTEMATICA, MORFOLOGIA,

ECOLOGIA ȘI TEHNOLOGIA DE CULTIVARE LA
ORZ(HORDEUM VULGARE VAR HEXASTICHON)

Prof. coord:

Prof. dr. Costel SAMUIL

Masterand:
Bogdan-Marian BALAN
CUPRINS

IMPORTANȚA ORZULUI..........................................................................................................................3
SISTEMATICA ORZULUI...........................................................................................................................4
MORFOLOGIA ORZULUI..........................................................................................................................5
ECOLOGIA ORZULUI................................................................................................................................7
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE LA ORZ......................................................................................................8
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................13
IMPORTANȚA ORZULUI

Orzul (Hordeum vulgare L.), este una dintre cele mai vechi plante de cultură, din
vremuri îndepărtate fiind cunoscută şi cultivată de indieni, chinezi, egipteni, greci şi romani.
Se consideră ca fiind prima plantă luată în cultură, orzul fiind cultivat odată cu primele
începuturi ale agriculturii.
La chinezi orzul făcea parte din cele cinci plante sfinte, iar la egipteni, romani, era folosit în
alimentaţia oamenilor, mai ales în rândul populaţiei de rând.
În prezent, orzul se foloseşte mai puţin în alimentaţia oamenilor, fiind cultivat în mod
deosebit pentru numeroasele întrebuinţări pe care le primeşte în hrana animalelor şi în
industrie.
Orzul se cultivă în special pentru boabele sale, care sunt utilizate în primul rând ca nutreţ
concentrat în creşterea şi îngrăşarea animalelor, în mod deosebit a porcilor şi cailor.
Poate fi utilizat fie sub formă de boabe, fie sub formă de uruială, valoarea nutritivă a sa fiind
similară cu a boabelor de porumb.
Boabele de orz se folosesc în industria berii, în prezent, cca 20% din producţia totală de orz şi
orzoaică din ţara noastră folosindu-se la fabricarea berii.
De asemenea, în industrie mai serveşte ca materie primă la fabricarea alcoolului, la obţinerea
glucozei, dextrinei, amidonului.
De asemenea, în alimentaţia oamenilor, orzul se foloseşte sub formă de arpacaş sau surogat de
cafea, chiar în zonele unde reuşeşte grâul.
Orzul se poate cultiva ca masă verde în cultură pură, fie în amestec cu mazărea sau
măzărichea sub formă de borceag, obţinându-se un furaj timpuriu şi de bună calitate.
Orzul prin faptul că se recoltează şi eliberează terenul devreme, reprezintă o bună plantă
premergătoare pentru toate plantele de cultură.
După orz, în unele regiuni şi în zonele irigate din ţara noastră, se creează premise favorabile
pentru înfiinţarea culturilor succesive, de la care se obţin producţii normale.
Dintre cereale, orzul are cel mai vast areal, atingând 70o latitudine nordică (Norvegia), iar ca
altitudine se întâlneşte în cultură la 1700-2700 m în Caucaz, 4700 m în Tibet, 5000 m în
Punjab (India), (Bâlteanu Gh., 1989).
În Europa, în unele ţări cu tradiţie în industria berii, cum sunt Germania, Austria, Danemarca,
Polonia, orzoaica (orzul comun cu două rânduri) pentru bere, ocupă suprafeţe destul de mari,
depăşind în unele situaţii suprafeţe ocupate de alte cereale.
În alte ţări, cum sunt Franţa, Anglia, Olanda şi din nou Germania, Danemarca, pe suprafeţe
destul de întinse în agricultura acestor ţări se găseşte în cultură orzul furajer.
Suprafaţa cultivată cu orz pe glob a scăzut de la 78,1 milioane ha în anul 1970 la 73,162
milioane ha în anul 1997, respective la 57,2 milioane ha în anul 2003, ca suprafaţă orzul
ocupând pe glob locul al patrulea.
Producţia medie mondială la hectar era în anul 2003 de 24,70 q/ha, iar producţia totală de
141284000 tone (10% din producţia mondială de cereale, F.A.O., 2003).
Cele mai mari suprafeţe cu orz se cultivă în Rusia (16,6 milioane ha), China (14,25 milioane
ha), Canada (4,5 milioane ha), S.U.A. (1,9 milioane ha), Spania (3,1 milioane ha), Australia
(2,3 milioane ha), Turcia (3,5 milioane ha), Franţa (1,8 milioane ha), Kazakstan (6,0 milioane
ha), Ucraina (4,4 milioane ha), Germania (2,16 milioane ha), Belarus (1,15 milioane ha), Iran
(2,5 milioane ha), Maroc (2,58 milioane ha), Polonia (1,03 milioane ha), Danemarca (687 mii
ha, Finlanda (508 mii ha) (F.A.O., 1998).
În ţara noastră, la nivelul anului 2000, suprafaţa cultivată cu orz şi orzoaică a scăzut la 411900
ha (315200 ha în sectorul privat), producţia medie scăzând de la 30,6 q/ha la 21,05 q/ha
(18,76 în sectorul privat), pentru ca în anul 2004 suprafaţa cultivate cu orz să fie de 424500 ha
(405400 ha în sectorul privat), producţia medie fiind de 33,12 q/ha (32,94 q/ha în sector
privat).

SISTEMATICA ORZULUI

Caracteristica majoră de tipicitate a speciilor din genul Hordeum, este tripleta florală,
cu cele trei flori singulare care formează un spiculeţ şi sunt prinse la fiecare călcâi al rahisului.
Formele sălbatice de Hordeum vulgare, strămoşi sălbatici ai formelor cultivate, au spiculeţele
laterale sesile. Spiculeţele laterale din tripletă, pot să fie fertile şi să formeze seminţe în cazul
orzului cu şase rânduri sau pot să fie sterile în cazul orzului cu două rânduri. O altă
caracteristică importantă a genului Hordeum, este plasticitatea mare a trăsăturilor
morfologice. Un exemplu bun de plasticitate extremă este H. murinum (BOTHMER şi
KOMATSUDA, 2011).
După diverşi autori citaţi de MUNTEAN (1993) numărul speciilor din genul Hordeum sunt de
25 (NEVSKI), 27 (RAJHATY şi MORRISON) şi 29 (JUKOVSKI). Cele două forme de orz
din cultură, cu două şi cu şase rânduri sunt considerate fie ca specii distincte (H. vulgare L,
orzul comun cu şase rânduri şi H. distichum L, orzoaica cu două rânduri) sau ca o singură
specie (H. sativum de către JESSEN sau H. vulgare L, în sens larg, de către KÖRNICKE)
citaţi de MUNTEAN (1993). Primul care include toate speciile cultivate într-o singură specie
(H. sativum) este Jessen. MANSFELD (1950) citat de DRĂGHICI şi colab. (1975) menţine şi
el o singură specie cultivată (H.vulgare L), cu următoarele convarietăţi:
 convarietatea hexastichon (sin. cu hexastichum) Alef., cuprinde orzuri cu toate cele
trei spiculeţe de la călcâiul rahisului fertile
 convarietatea intermedium Kőrn., prezintă spiculeţele centrale fertile, hermafrodite, iar
cele laterale total sau parţial sterile
 convarietatea distichon (sin. cu distichum) Alef., cu spiculeţele centrale fertile iar cele
laterale sterile incomplet formate
 convarietatea deficiens Voss., cu spiculeţele centrale fertile, iar cele laterale
incomplete, sterile şi reduse la prezenţa glumelor
Soiurile cultivate la noi în ţară se încadrează în:
- convar. distichon - var. nutans – care au spicul lax
- var. erectum - care au spicul dens
- convar. hexastichon – var. pallidum - care au spicul lax
- var. parallelum - care au spicul dens
Toate aceste varietăţi au boabele îmbrăcate în palee de culoare gălbuie şi cu aristele aspre
(MUNTEAN, 1993).
Prin încrucişarea speciilor diploide cultivate şi sălbatice se obţin hibrizi fertili,
normali, care nu manifestă anomalii meiotice. Aceasta indică o înrudire strânsă între formele
diploide. Hibridarea speciilor cultivate (diploide) cu speciile sălbatice tetraploide, determină
obţinerea unui număr mic de seminţe, cu viabilitate scăzută (MUREŞAN şi CRĂCIUN,
1972).

MORFOLOGIA ORZULUI

Orzul se caracterizează printr-un sistem radicular mai redus faţă de celelalte cereale păioase,
cu o putere mai slabă de solubilizare şi absorbţie a substanţelor nutritive din sol. Tulpina are
5-7 internodii, mai scurte decât cele bazale, influenţând rezistenţa la cădere. Înălţimea tulpinii
este de 50-100 cm.
 Figură 1:Particularităţi morfologice ale orzului (sursa: www.darzau.de)

Frunzele sunt dispuse altern, câte una la fiecare nod, având limbul de 22-35 cm lungime şi 1-
1,2 cm lăţime. Ligula este redusă, iar urechiuşele foarte bine dezvoltate, înconjurând tulpina pe circa

jumătate din circumfernţă.

Figură 2: Particularităţi morfologice ale orzului(sursa: http://pvo.planteinfo.dk)

Inflorescenţa la orz este un spic, având la fiecare călcâi al rahisului trei spiculeţe uniflore
(tripletă). La orzul cu şase rânduri sunt fertile toate trei spiculeţele; la cel cu două rânduri, numai
spiculeţul central din tripletă. Rahisul poate avea 5-12 cm. Numărul de boabe în spic variază între 25-
60 (orzul cu şase rânduri) şi între 15-30 (orzul cu două rânduri). Spicele de la orz pot fi aristate,
mutice sau cu arista trifurcată.

ECOLOGIA ORZULUI

În ceea ce priveşte zonele ecologice ale culturii de orz, este de reţinut că în prezent
orzul comun este practic în exclusivitate cultură de toamnă. De asemenea, este de reţinut că
sunt create soiuri valoroase de orzoaică de toamnă şi că, în perspectivă, cea mai mare parte a
orzului pentru bere se va produce tot prin culturi de toamnă.
Zona foarte favorabilă orzului şi orzoaicei de toamnă se întinde în Câmpia de Vest,
în câmpia din sudul Olteniei şi sudul Munteniei, în Bărăgan şi sudul Dobrogei, precum şi în
partea de nord-est a Moldovei, între Siret şi Prut. În zona foarte favorabilă orzului de toamnă
sunt asigurate condiţiile de cultură în cea mai mare parte din ani (92-95%). În zona de sud,
sud-est şi nord-est se întâlnesc însă destul de frecvent toamne secetoase, când condiţiile de
semănat şi răsărire a orzului sunt puţin favorabile. În aceste condiţii, se cere efectuarea
udărilor de aprovizionare în perimetrele irigate, iar în afara lor se vor face adaptări la situaţie,
luând în considerare plantele premergătoare, epoca de semănat şi numărul de boabe
germinabile la metrul pătrat. Solurile din zonele foarte favorabile orzului de toamnă sunt
cernoziomurile, aluviunile, lacoviştile, solurile pe care orzul de toamnă asigură producţii
deosebit de ridicate.
Zona foarte favorabilă orzului şi orzoaicei de toamnă se întinde în Câmpia de Vest,
în câmpia din sudul Olteniei şi sudul Munteniei, în Bărăgan şi sudul Dobrogei, precum şi în
partea de nord-est a Moldovei, între Siret şi Prut. În zona foarte favorabilă orzului de toamnă
sunt asigurate condiţiile de cultură în cea mai mare parte din ani (92-95%). În zona de sud,
sud-est şi nord-est se întâlnesc însă destul de frecvent toamne secetoase, când condiţiile de
semănat şi răsărire a orzului sunt puţin favorabile. În aceste condiţii, se cere efectuarea
udărilor de aprovizionare în perimetrele irigate, iar în afara lor se vor face adaptări la situaţie,
luând în considerare plantele premergătoare, epoca de semănat şi numărul de boabe
germinabile la metrul pătrat. Solurile din zonele foarte favorabile orzului de toamnă sunt
cernoziomurile, aluviunile, lacoviştile, solurile pe care orzul de toamnă asigură producţii
deosebit de ridicate.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE LA ORZ

Cultivarea orzului nu presupune o tehnologie mult-diferită de cea pentru grâu. În

România, orzul este una dintre plantele de bază pentru rotația culturilor, fiind printre cele mai
frecvent întâlnite culturi de toamnă. Respectarea pașilor tehnologici este, însă foarte
importantă, întrucât fără o recoltă de calitate, valorificarea orzului se face la prețuri mai mici –
fabricile de bere, spre exemplu, caută orz calitativ, rămânând doar soluția folosirii orzului ca
furaj dacă acesta nu are parametri buni. 
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a
500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice
abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca
atare vom acționa în consecință.

1.Plante premergătoare pentru cultura de orz

Orzul de toamnă manifestă pretenții crescute faţă de planta premergătoare, având
cerinţe mai ridicate decât grâul de toamnă, ca urmare a faptului că semănatul se face înaintea
grâului, iar plantele de orz trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă pentru a se căli şi a
rezista condiţiilor de iernare, orzul de toamnă fiind mai sensibil la temperaturi scăzute
comparativ cu grâul de toamnă.
În ceea ce privește plantele premergatoare după care se cultivă orzul avem plante
foarte bune premergătoare, așa cum este mazărea, fasolea, borceagul, răpiţa, inul pentru fibră
şi pentru sămânţă, plante bune premergătoare așa cum este trifoiul, cartoful, ovăzul, floarea-
soarelui, soia, porumbul, sfecla de zahăr, plante care trebuie recoltate până la 10 septembrie.
În schimb plantele mai puțin bune premergătoare pentru cultura de orz sunt cele care se
recoltează după data de 10 septembrie, așa cum este orzul şi orzoaica de toamnă sau de
primăvară, grâul, soia, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a
500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice
abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca
atare vom acționa în consecință.
Orzul este o cultură foarte bună premergătoare pentru unele culturi de toamnă așa cum
este rapiţă, lucernă, dar şi pentru culturile de primăvară. După orzul de toamnă se pot semăna
culturi duble de porumb pentru boabe sau pentru siloz, soia, fasole, unele culturi legumicole,
deoarece această cultură eliberează terenul foarte devreme, în a doua decadă a lunii iunie.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a
500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice
abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca
atare vom acționa în consecință.

2. Orzul se cultivă pe solurile cu textură mijlocie

Orzul este mai pretenţios decât grâul, având sistemul radicular cu capacitate mai
redusă de absorbţie şi perioada de vegetaţie mai scurtă. Orzul „merge” bine pe soluri cu
textură mijlocie, permeabile, cu pH – 6,5 – 7,5 şi fertile. Potrivite pentru orz sunt
cernoziomurile, şi solurile aluviale solificate.
De-a lungul timpului s-a constatat că orzul are o toleranţă relativ bună în faza de
germinaţie, la un anumit grad de salinitate al solului. Sunt contraindicate pentru cultura de orz
solurile sărăturoase, cât şi cele prea uşoare (nisipoase – n.r) sau prea grele (argiloase – n.r).

3. Zonele favorabile pentru cultura de orz

Orzul preferă terenuri plane sau uşor ondulate, de tip cernoziom sau aluviuni, cu regim
termic şi precipitaţii favorabile. Zone foarte favorabile pentru această cultură sunt Câmpia de
Vest, sudul Câmpiei Române, Estul Bărăganului şi sud-estul Dobrogei, precum şi pantele
domoale din Câmpia Jijiei. Puţin favorabile sunt zonele cu terenuri nisipoase din Oltenia,
Câmpia de nord-vest, sărăturate şi cele excesiv de umede din vestul şi nord estul Munteniei,
soluri puternic acide, puternic erodate (Moldova şi nordul Dobrogei) şi regiuni cu temperaturi
mai scăzute din nordul şi sud-estul Transilvaniei şi nordul Moldovei.
 În zonele de câmpie nu temperaturile scăzute influenţează semnificativ nivelul
recoltelor, neajunsul cel mai mare îl constituie caracterul secetos al toamnelor, care
îngreunează pregătirea terenului, semănatul şi, deci, răsărirea orzului.

4. Fertilizarea culturii de orz

Consumul specific de substanțe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Astfel
pentru 1.000 kg boabe plus producția corespunzătoare de paie, orzul consumă, în medie între
24-29 kg azot, 11-13 kg fosfor și 21-28 kg potasiu. în substanță activă. Gunoiul de grajd, deşi
asigură sporuri mari de producţie, nu este valorificat economic de orzul de toamnă. Deoarece
gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se fertilizează, în general, cu îngrăşăminte
chimice.
Pentru toate formele de orz, azotul se aplică primăvara. Toamna se poate da o parte din
doza de azot (1/4 – 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea-soarelui,
porumb, iarbă de Sudan). Azotul nu se aplică toamna pe solurile uşoare (nisipoase; luto-
nisipoase), unde este uşor levigat în timpul iernii, precum şi atunci când doza aplicată este
mică (sub 60-70 kg azot/ha).
Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de bază. Îngrăşăminte cu
potasiu se aplică pe terenurile slab aprovizionate în acest element, dându-se 80-100 kg/ha de
potasiu pentru orzul de toamnă, cantitatea care se aplică la arătură sau este încorporată cu
discul la pregătirea patului germinativ. Printr-o fertilizare completă, în care intră şi
îngrăşămintele cu potasiu, chiar şi pe soluri bine aprovizionate cu acest element, se asigură o
mai bună rezistenţă la cădere a orzului.

5. Lucrări de calitate la pregătirea patului germinativ pentru orz

La orzul de toamnă lucrările de bază ale solului şi pregătirea patului germinativ sunt
similare cu cele pentru grâul de toamnă, cu menţiunea că au pretenţii mai ridicate în ceea ce
priveşte calitatea acestor lucrări. În schimb, la această cultură, calitatea pregătirii patului
germinativ influenţează direct buna dezvoltare a plantelor şi, deci, rezistenţa la iernare a
acestora.
Uniformitatea pregătirii terenului asigură o răsărire uniformă, care contribuie direct la
mărimea şi calitatea producţiei.

6. Densitatea de semănare a orzului – 450-500 bg/m²

 Densitatea de semănat a orzului de toamnă este de 450 – 500 boabe germinabile/m².
Deşi orzul are o înfrăţire bună, în toamnele secetoase şi când se seamănă după epoca optimă
densitatea la orzul de toamnă trebuie să fie de 500 boabe germinabile/m². Distanţa între
rânduri la orz este de 12,5 cm. Reducerea distanţei între rânduri este posibilă numai pe
terenuri curate de resturi vegetale şi foarte bine pregătite, caz în care se seamănă la 8 – 10 cm
sau chiar 6 – 8 cm şi se asigură o mai uniformă repartizare a spaţiului de nutriţie. Adâncimea
de semănat la orzul este de 3 – 5 cm, totul în funcţie de textura şi umiditatea solului.
Epoca de semănat a orzului este cu circa 5 zile înaintea grâului (între 15 septembrie – 10
octombrie), pentru ca plantele să intre în iarnă bine înrădăcinate şi călite. Semănatul mai
timpuriu determină o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea în iarnă, favorizând
atacul de fuzarioză, făinare şi viroze, iar întârzierea duce la scăderea rezistenţei la ger a
plantelor. În condiţii de irigare (având asigurată umiditatea de răsărire), epoca optimă de
semănat a orzului se situează între sfârşitul lunii septembrie şi prima decadă a lui octombrie.

7. Tavălugitul se face imediat după semănatul orzului

Tăvălugitul după semănat se realizează mai ales în toamnele secetoase cu tăvălugul
inelat. Tăvălugitul după semănat poate constitui o lucrare favorabilă răsăririi numai când solul
din jurul seminţelor nu este prea uscat.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a
500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice
abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca
atare vom acționa în consecință.
La orzul de toamnă se execută controlul semănăturilor toamna si iarna, eliminarea
excesului de umiditate în toamnă şi primavară şi celelalte lucrări de întreţinere la
desprimăvărare în funcţie de starea culturii (fertilizare, tăvălugire).

8. Combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor din cultura de orz

Combaterea buruienilor la cultura orzului şi orzoaicei se face cu erbicide similare cu
cele de la grâu în funcţie de spectrul de buruieni care trebuie combătute.
Pentru combaterea bolilor foliare între care făinarea şi sfâşierea frunzelor, se folosesc
fungicide aplicate în două faze primul tratament la apariția atacului, iar al doilea în faza de
burduf înspicare. Principalele boli ale orzului sunt: făinarea – Erysiphe graminis, rugina –
Puccinia graminis, fuzarioză – Fusarium graminearum.
 Primul tratament trebuie să se realizeze la înfrăţire, el limitează o serie de boli cum ar
fi: ruginia, făinarea, bolile coletului. Al doilea tratament recomandat este să se realizeze în
faza de burduf şi limitează atacul de făinare, rugină, septerioză, iar al treilea tratament la
apariţia spicului şi prin acest tratament se combat bolile spicului (fuzarioza şi înnegrirea). În
soluţia tratamentelor 2 şi 3 se adaugă si un insecticid.

9. Recoltarea orzului
Recoltarea orzului se face cu combina reglată pentru această plantă. Recoltarea începe
la coacerea deplină, când umiditatea boabelor este sub 16 – 17%. Întârzierea recoltatului
provoacă mari pierderi datorită ruperii spicelor şi a scuturării boabelor.
Orzul pentru malţ nu se recoltează la umiditate mai ridicată de 15%, deoarece numai
astfel se asigură o mare capacitate germinativă a boabelor. Cu toate acestea, dacă recoltatul se
face, totuşi la umiditatea boabelor peste 15%, se trece imediat la uscarea acestora până la
umiditatea de păstrare (14%). Orzul de toamnă se coace cu 7 – 10 zile înaintea grâului. El
trece foarte repede în „răscoacere”, aşa încât pericolul pierderilor, dacă se întârzie recoltarea,
este mai mare decât la grâu.
De menţionat că orzul de toamnă asigură producţii care depăşesc, în multe judeţe ale
ţării noastre, pe cele ale porumbului. Tehnologia de cultură a orzului de toamnă este mult mai
simplă decât a porumbului şi, deci, producţia obţinută mai ieftină. Trebuie remarcat însă că
extinderea orzului în cultură duce implicit la amplasarea lui şi pe terenuri mai puţin
favorabile, situaţie care se întâlneşte acum la porumb.
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a
500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice
abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca
atare vom acționa în consecință.
BIBLIOGRAFIE

1. https://www.agrimedia.ro/
2. https://agrointel.ro/
3. https://www.agro.basf.ro/
4. http://www.usamvcluj.ro/
5. https://conspecte.com/
6. http://pvo.planteinfo.dk