Animale salbatice

Lupul, a cărui denumire științifică este Canis lupus, (Linne, 1821), este inclus din punct de
vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, șacal și enot. Pe
vremuri, lupul era prezent în întreaga emisferă nordică, adaptându-se cu succes la cele mai
diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să
învețe să vâneze cele mai diferite varietăți, fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum
este elanul, bizonul sau boul moscat. Este un vânător foarte talentat, însă modul lui de trai are
un impediment major: este concurentul direct al omului, și pe majoritatea zonei lui de
răspândire a pierdut în această luptă inegală. Lupul este cea mai mare specie din
familia câinilor (Canidae). Cele două specii de lupi sunt lupul (Canis lupus) și lupul roșu
(Canis rufus). Subspeciile lupului sunt lupul arctic (C. l. arctos), lupul nord-american (C. l.
lycaon), lupul de șes (C. l. campestris) și lupul obișnuit (C. l. lupus)
Lupul este răspândit în: Canada, Alaska, Europa de Est, Peninsula
Scandinavă, Rusia, Orientul Apropiat, Asia Centrală și Siberia, dar densitatea lor este în
general redusă pe aceste arii. Lupul are mai multe subspeciidistincte, cum este lupul
arctic, lupul de pădure nord-american, lupul de stepă din deșerturile Asiei Centrale și lupul
comun, care trăiește și astăzi în pădurile est-europene și ale Peninsulei Scandinave. Lupul de
pustiu este mai zvelt și mai deschis la culoare decât lupul european și nord-american, iar lupii
polari din tundrele nordice sunt mai mari, având blană albă, mai groasă și trăiește atât de
aproape de pol încât este nevoit să vâneze permanent în întuneric, însă este în siguranță față
de inamicul principal, omul. Lupul roșu, care pe vremuri popula regiunea sud-estică a Statelor
Unite, azi este foarte rar, exemplarele care trăiau în sălbăticie poate chiar au dispărut complet

Urșii sunt o familie de mamifere mari din subordinul Caniformia răspândite în emisfera
nordică, existând câteva specii și în America de Sud. Sunt animale omnivore de talie mare,
voluminoase și masive, cu coadă scurtă și, de regulă, ascunsă între perii blănii, cu cap rotund,
bot alungit și, de obicei, trunchiat, gât scurt și gros, urechi scurte și ochi relativ mici, negri sau
cafenii. Labele au câte cinci degete prevăzute cu gheare puternice, încovoiate și neretractile.
Mersul lor este plantigrad.
Urșii sunt animale carnivore de talie mare, voluminoase, masive și greoaie. Ursul malaiez
(Helarctos malayanus) este cel mai mic reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m,
greutatea 27-70 kg. Ursul brun are o lungime de 2 m și o greutate de 150-250 kg, iar ursul
polar o lungime de 2,4-2,7 m și o greutate de 400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este
ursul grizzly cu o lungime de 2,8 m și o greutate de 780 kg, fiind cele mai mare
mamifer carnivor actual. Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât femelele. Trăiesc până la
15-30 de ani în stare liberă, iar în captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.
Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros. Botul este alungit și, de obicei,
trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și
rotunjite, iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii
blănii.
Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete
prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le
folosesc la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei
cățărători, golașe.
Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 = 36-42 de dinți. Incisivii
ursidelor sunt relativ mari, cu o coroană crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele
sunt adaptate pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși, iar molarii bine
dezvoltați, având o suprafață triturantă complicată și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele
carnasiere (ultimul premolar superior și primul molar inferior), în special cea inferioară, și-au
pierdut caracterul de dinți tăietori, devenind tuberculate.
Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire puțin diferențiat de intestinul
gros, iar cecul lipsește.
Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă bine dezvoltată.

Cerbul (Cervus elaphus L., familia Cervidae) este un mamifer erbivor din
categoria rumegătoare, paricopitate(Artiodactyla). Familia Cervidae cuprinde circa 49 de
specii, din care se mai pot aminti căprioara, renul și elanul. Caracteristice pentru cerb sunt
coarnele ramificate care, de obicei, cresc numai la masculi și culoarea brun-roșcată, cu un
accentuat dimorfism sexual
Cerbii masculi sunt mai mari decât ciutele (femelele) și, spre deosebire de acestea, prezintă
coarne caduce. Ca ordin de mărime, masculii au greutăți cuprinse între 180 – 300 kg, iar
ciutele între 80 – 150 kg. Masculii pierd coarnele la începutul fiecărei luni martie, fenomen
care se întinde, în funcție de vârsta și vigurozitatea fiecăruia dintre cerbi, chiar până în luna
mai. La iezi , atunci când împlinesc vârsta de 1 an, în luna mai, începe creșterea primului rând
de coarne, creștere care se termină în septembrie. Aceste coarne sunt, de regulă, sulițe lungi
de 20–30 cm, fără rozete. ongevitatea cerbului este apreciată la circa 18-20 ani, însă în natură
cerbii ajung rar la această vârstă. La vârsta de 12-14 ani cerbii ajung la maturitate. Vârsta
exemplarelor vii se apreciază în funcție de aspectul exterior și trofeu, iar cea a animalelor
împușcate după uzura danturii.
În perioada împerecherii masculul mugește, bocănește sau boncăluiește. Speriat, are un
brăhnit nazal, ca de altfel și femela. Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun, însă văzul este
slab. Cerbul poate observa mai mult mișcarea decât figura omului. Se poate apropia de om
până la aproximativ 15 metri fără a-l observa