Ce impact are insuficiența cardiacă asupra pacientului?

Aproximativ un milion de persoane din România suferă de insuficiență cardiacă

(4,7% din populație, conform studiilor). Îmbătrânirea populației și tratamentele
noi au dus la creșterea duratei de viață, dar și la costuri mari legate de
spitalizările repetate și de îngrijirea acestor bolnavi. Insuficiența cardiacă (IC)
este prima cauză de internare în spitalele din România și continuă să aibă un
impact foarte mare asupra sănătății, în ciuda progreselor terapeutice înregistrate
în ultimele decenii. Supraviețuirea la 5 ani de la diagnosticul de IC este rezervat,
cu o mortalitate de 59% pentru bărbați și de 45% pentru femei.

Ce este insuficiența cardiacă?

IC este o afecțiune cronică, gravă în care inima nu mai poate pompa suficient sânge
spre organe şi ţesuturi, pentru a susține funcționarea acestora. În consecinţă,
ţesuturile primesc mai puţin oxigen și substanțe nutritive din sânge ca urmare a
incapacităţii inimii de a pompa. Pe de altă parte, sângele stagnează şi se acumulează în
organe, ca urmare a incapacităţii inimii de a-l primi.

Din punct de vedere al mecanismului, insuficiența cardiacă poate fi:

 IC sistolică (cu fracție de ejecție scăzută – de exemplu: infarct miocardic întins) în

care este afectată capacitatea de contracție a mușchiului inimii și scade debitul
cardiac (cantitatea de sânge pompată de inimă într-un minut);
 IC diastolică (cu fracție de ejecție păstrată – de exemplu: hipertensiune arterială
severă) în care este alterată capacitatea de relaxare și umplere cardiacă. Prognosticul
acestor pacienți este mai bun.

Termenii de insuficiență cardiacă stângă sau dreaptă sunt folosiți pentru a descrie
sindroamele clinice de prezentare a pacienților:
 IC stângă (disfuncția cordului stâng) – tabloul clinic este dominat de stază venoasă
pulmonară (reprezintă acumularea și stagnarea sângelui în venele pulmonare; se
manifesată prin dispnee) și debit cardiac scăzut (determină oboseală și intoleranță la
efort fizic);
 IC dreaptă (disfuncția cordului drept) – stază la nivelul venelor cave
(determină turgescența venelor jugulare, hepatomegalie dureroasă, edeme periferice);
 IC globală – tabloul clinic este combinat cu semne de IC stângă și dreaptă.

Cea mai folosită clasificare a IC este cea funcțională (NYHA – The New York Heart
Association) bazată pe severitatea simptomelor și capacitatea de efort. Clasificarea
ACC/AHA (American College of Cardiology/American Heart Association) se bazează pe
modificările structurale ale inimii și pe prezența simptomelor.

Cauzele insuficienței cardiace

Insuficiența cardiacă nu este propriu-zis o boală, ci este definită ca un sindrom clinic,
un moment în evoluția mai multor boli cardiovasculare. Teoretic, orice formă de boală
cardiacă (structurală sau funcțională) care afectează capacitatea inimii de a se umple sau
de a pompa sângele conform necesitaților țesuturilor, poate determina insuficiență
cardiacă. Cele mai frecvente cauze sunt:

 Boala cardiacă ischemică cronică

 Infarctul miocardic acut
 Hipertensiunea arterială
 Bolile valvelor cardiace
 Cardiomiopatiile
 Bolile congenitale cardiace

Cum se manifestă IC?

Pacienţii cu IC descriu frecvent apariţia simptomelor. Acestea diferă în funcţie de
severitatea bolii şi variază de la pacient la pacient. Aceste simptome nu sunt însă
specifice IC, putând fi întâlnite şi în alte boli. Simptomele cele mai frecvente sunt:

 Oboseală
 Scăderea capacităţii de a face efort
 Dispneea Poate apărea ortopneea (nevoia de a respira doar stând în şezut) sau
sufocarea în timpul nopţii.
 Tahicardia apare iniţial ca mecanism compensator pentru a crește debitul cardiac.
Ulterior devine inadaptată şi creşte efortul mușchiului cardiac.
 Tusea este de obicei seacă, iritativă şi apărută la efort sau noaptea. Tusea poate fi
însoțită de hemoptizie (eliminare de sânge de la nivelul cailor respiratorii)
 Edemele (umflarea picioarelor ca urmare a reţinerii de lichide în organism) se
asociază de obicei cu creşterea în greutate. Sunt localizate cel mai frecvent la nivelul
membrelor inferioare și sunt reci, asociate cu cianoza tegumentelor.

Orice schimbare bruscă a stării de sănătate trebuie raportată rapid medicului. Sunt
câteva situaţii care ar trebui să vă alarmeze:

 Durerea toracică;
 Accentuarea marcată a oboselii, scăderea capacităţii de efort, agravarea dispneei;
 Pierderea temporară a stării de conștienţă (sincopa);
 Apariţia de palpitaţii;
 Creşterea edemelor și creşterea în greutate.

Diagnosticul de insuficiență cardiacă

Diagnosticul de IC necesită prezența a 3 criterii:

1. Simptome tipice de IC – dispnee, oboseală la efort fizic, tuse nocturnă, hemoptizie,

disconfort epigastric sau în hipocondrul drept (în zona ficatului), meteorism
(balonare), greață, simptome cerebrale (confuzie, tulburări de memorie, sincopă prin
scăderea debitului sanguin cerebral);
2. Semne tipice de IC – raluri pulmonare (zgomote anormale la auscultația plămânilor),
turgescență jugulară (dilatarea venelor de la nivelul gâtului), hepatomegalie de stază
(ficat mărit de volum și dureros la palpare), edeme, cardiomegalie (mărirea
volumului inimii), tahicardie, sufluri sau zgomote cardiace anormale;
3. Dovada obiectivă a disfuncției cardiace prin ecocardiografie.

În plus, sunt recomandate o serie de teste medicale pentru a preciza diagnosticul și

severitatea IC:

 Teste de sânge uzuale;

 Electrocardiograma (ECG)
 Radiografie toracică;
 Ecocardiografia
 Testul de mers timp de 6 minute
 Testul de efort
 Tomografia computerizată (CT)
 Coronarografia

Prevenție
Cel mai important tratament legat de insuficiența cardiacă este tratamentul corect
al bolii de inimă de fond. Acesta trebuie să fie obiectivul principal, tocmai pentru a
evita instalarea IC. Odată instalată insuficiența cardiacă, tot efortul trebuie
direcționat către evitarea agravării bolii ca urmare a mai multor factori agravanţi sau
precipitanţi ai IC:

 nerespectarea regimului de viaţă;

 nerespectarea tratamentului;
 tensiune arterială crescută;
 ritm cardiac accelerat sau foarte lent;
 apariţia unei infecţii pulmonare;
 lipsa de control a cauzelor IC.

Regimul de viață este foarte important, contribuind la prevenirea agravărilor şi la

creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu IC.

 Fumatul trebuie interzis.

 Dieta trebuie să fie echilibrată. Aportul zilnic de sare nu trebuie să depăşească 3g.
Consumul zilnic de 1,5 – 2 litri lichide este obligatoriu pentru pacienţii cu IC.
 Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie şi prudenţă deoarece este un factor care
poate agrava IC.
 Efortul moderat, practicat zilnic, îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară şi
ameliorează simptomele (sufocarea, oboseala). Mersul grăbit este unul dintre cele
mai bune tipuri de efort pentru sistemul cardiovascular.
 Vaccinarea este o măsură eficientă de prevenţie a infecţiilor respiratorii care pot
agrava IC. Vaccinarea antigripală este recomandată anual pacienţilor cu IC, mai ales
dacă sunt vârstnici sau au decompensări frecvente.

Conduita în cabinetul de medicină dentară:

 consult cardiologic efectuat înaintea tratamentului stomatologic, cu maximum
1 lună; dacă în acest interval de timp au survenit modificări ale stării generale a
pacientului, se repetă consultul cardiologic;
 administrarea fară întrerupere a medicaţiei de rutină, inclusiv în ziva
intervenţiei stomatologice (cu excepţia medicaţiei anticoagulante, care va fi
modificată/adaptată de către medicul cardiolog, sub controlul coagulogramei).
Administrarea acidului acetilsalicilic (Aspirina) se întrerupe pentru 7 zile la cei la care
cardiologul/intemisiul o consideră posibilă, dată fiind afecţiunea pentru care a fost
recomandată);
 reducerea descărcării de catecolamine endogene, prin analgezie bună şi
premedicaţie sedativă (Midazolam per os 7,5 mg);
 nu se folosesc corectivi vasoconstrictori în cazul bolnavilor digitalizaţ (risc de
tulburări de ritm grave);
 tratamentul stomatologic se va practica cu bolnavul în poziţie semişezând;
 profilaxia endocarditei bacteriene, dacă există valvulopatii asociate.