Sunteți pe pagina 1din 16

Asist.dr.

Drăgan George

Proiect realizat de Popa Irina


Scurt istoric
Samsung Group este o companie din Coreea de Sud, înfiinţată în 1938, având ca obiect principal de
activitate producţia de produse electronice şi IT. În prezent, este numărul 1 mondial în producţia de
de memorii, monitoare TFT şi telefoane CDMA.
În 1938, Byung-Chull Lee s-a hotarat să îşi deschidă o afacere în care a învestit o sumă relativ mică
pentru acele vremuri, incepând doar cu 40 de angajaţi şi fiind localizată în Seul. De la Samsung
Store până la Samsung Group de astăzi, afacerea a parcurs o dezvoltare accelerată, alegerea numelui
companiei, “Trei stele”, dovedindu-se deosebit de inspirată. După unele surse , cele trei stele
înfăţişează cei trei feciori a fondatorului companiei , altele consideră că simbolul corean a celor 3
stele ilustrează că Samsung este o companie mare, puternică şi eternă.
În 1953, Lee a deschis o răfinarie de zahăr fiind prima instalaţie de fabricaţie din Coreea de Sud, de
după Războiul Corean, urmată de intreprinderi de textile, banking şi asigurări.
În 1969 ,cu ajutorul Sanyo,o companie japoneze de produse electronice, a fost fondată Samsung
Electronics.Primul produs al companiei a fost un televizor alb-negru, iar caţiva ani mai tarziu,
intreaga lume a cunoscut forţa şi avântul industriei electronice sud-coreene prin televizoarele color
care au inceput să se găsească pe rafturile magazinelor de specialitate din diverse ţări.
Mai tarziu, Grupul Samsung s-a divizat in mai multe ramuri, precum Samsung Elecron Devices Co.,
Samsung Elecro-Mechanics Co., Samsung Corning Co. și Samsung Semiconductor &
Telecommunications Co., toate fiind grupate sub numele de Samsung Electronics Co., Ltd., in anii
1980. În 1995 a proiectat primul său display cu cristale lichid.
În 2017, Samsung se clasează pe poziţia 6 în topul Best Global Brands
 Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co. a anunţat, în 2018, că valoarea brandului său a fost
estimată la 59,9 miliarde de dolari, graţie competitivităţii sale în domeniile smartphone, electrocasnice şi
chipuri. Citând studiile efectuate de firma de consultanţă Interbrand, concernul sud-coreean a precizat că
a fost plasat pe locul şase în clasamentul celor mai valoroase 100 de branduri din lume. Cifra de 59,9
miliarde dolari din anul trecut reprezintă o creştere de 6,5% faţă de valoarea de 56,2 miliarde dolari la
care era evaluat brandul Samsung în 2017.
 "Potenţialul de creştere sustenabilă bazat pe tehnologiile viitorului precum 5G, inteligenţa artificială,
internetul lucrurilor şi afacerile din sectorul auto sunt câteva din punctele tari ale Samsung", a informat
Interbrand.
 Principalul rival al Samsung, grupul american Apple Inc. este pe prima poziţie în topul celor mai
valoroase 100 de branduri din lume, cu 214,4 miliarde dolari, urmat de Google cu 155,5 miliarde dolari,
Amazon.com, Microsoft Corp. şi Coca-Cola.
 Viziune :
Centrul angajamentului nostru este de a crea o lume mai bună, plină de experiențe digitale mai bogate, prin
intermediul unei tehnologii și al unor produse inovatoare.
Scopul viziunii este de a deveni un brand îndrăgit, o companie inovatoare și o companie respectată. În acest
sens, ne dedicăm eforturile creativității, valorii împărtășite cu partenerii noștri, inovației și oamenilor noștri
extraordinari.
Am furnizat cele mai bune produse și servicii din lume datorită pasiunii pentru inovație și funcționării
optime.
Suntem nerăbdători să explorăm și alte domenii de activitate noi, cum ar fi serviciile medicale și
componentele electronice pentru automobile și să ne continuăm călătoria prin istoria inovației.
Samsung Electronics primește noile provocări și oportunități cu bucurie.
 Misiune :
Să inspirăm lumea prin tehnologii, produse şi proiecte inovatoare, care să înbogăţească vieţile oamenilor şisă
contribuie la un viitor durabil şi responsabil din punct de vedere social
 Valori :
Excelenţa
Schimbarea
Integritatea
Prosperitatea comună
Politica de promovare  Samsung a trecut pe locul 1 din lume după
cheltuielile pentru promovarea produselor şi mărcii.
 Conform AdAge, Samsung a cheltuit în 2017 11,2
miliarde de dolari la nivel global pe reclame şi alte
promoţii pentru vânzări. Această sumă depăşeşte
chiar şi cheltuielile de 10,5 miliarde de dolari pe care
le-a avut Procter & Gamble, vechiul „campion” la
cheltuieli de promovare mai mulţi ani la rând în
trecut.
 Explicaţia pentru creşterea costurilor de promovare
în 2017 este în principal situaţia nefericită, după
eşecul modelului Galaxy Note7, care a fost complet
retras de pe piaţă, compania oferind reduceri de preţ
şi telefoane compensatorii pentru cei care au trebuit
să îşi returneze telefoanele.
 Metodele cele mai utilizate de promovare sunt
publicitatea în mediul online ( reţele de socializare)
şi TV, brandul fiind pe primul loc după cheltuielile
realizate pentru reclama la televizor.
Politica de produs
Compania samsung oferă următoarele categorii de produse :
 Telefoane mobile precum şi aplicaţii pentru acestia :
Smartphones
Tablete
Wearables
Accesorii
 Televizoare , aparate audio şi video precum şi aplicaţii TV
 Electrocasnice
Frigidere
Aparate incorporabile
Cuptoare cu microunde
Maşini de spălat
Aspiratoare
Climatizare
 Soluţii IT
Monitoare
Imprimante şi Multifuncţionale
Memorie şi stocare
Samsung,la ora actuală se află pe poziţia 2 cele mai
apreciate branduri de telefoane din lume.
Iniţialele telefoanelor reprezintă cele 4 clase oferite de
Samsung, şi anume :
 S – telefoanele cele mai performante. Vârful de gamă
al smartphone-urilor Samsung, seria de telefoane
premium cu specificații de top, S provenind de
la Super Smart (S5, S6, S7, etc.).
 A – telefoanele din gama Alpha, reprezintă cea mai
apropiată rudă a S-urilor, telefoane concepute tot din
materiale premium și specificații puternice (A3, A5,
A9, etc.).
 J – aceste telefoane au fost gândite inițial
pentru Japonia, de aici si J-ul. Au un aspect elegant și
prețuri mai accesibile (J1, J3, J5, etc.).
 N – seria de telefoane business. N vine de la Note
(Note4, Note5, etc.).
 De asemenea, Samsung a lansat anul acesta primul său telefon pliabil
Ecranul flexibil Infinity Flex pe care se bazeaza noul dispozitiv a fost prezentat chiar anul trecut, insa abia acum a fost
folosit intr-un smartphone.
Noul dispozitiv Samsung poate fi folosit ca un smartphone atunci cand e pliat si pe post de tableta atunci cand e deschis.
Galaxy Fold are si un pret pe masura inovatiilor - 1.980 de dolari in SUA si 2.000 de euro in Europa.
Dispotivul va fi dotat cu 6 camere: 3 pe spate, una in fata in modul smartphone si 2 in modul tableta, pentru momentele
in care dispozitivul va fi deschis.
Politica de distribuţie
Samsung este prezent peste tot în lume, chiar şi în ţările din lumea a treia. Doar în Statele Unite ,Samsung deţine
1600 de magazine. În anumite oraşe, Samsung deţine contract doar cu o singură companie de distribuţie care
distribuie produsul pe întregul teritoriu al acestuia. Mumbai este exemplu perfect al unui astfel de oraş. Această
strategie de distribuţie a fost aleasă de către Samsung din cauza necesităţii monitorizării permanente a canalelor de
distribuţie din multe ţări, de asemenea Samsung economiseşte prin plasarea unor comenzi de distribuţie mai mari unui
singur distribuitor, care poate să-i ofere şi reduceri de preţ.
În România, Samsung are trei parteneri distribuitori ai produselor sale. Compania HAT Group distribuie telefoanele
mobile, Genco Trade distribuie produsele electronice și electrocasnice, iar produsele IT sunt livrate de compania Deck
Computers. Pe 25 mai 2012, compania a inaugurat pe piața locală primul său magazin, acesta fiind singurul
din Europa de Est.
Politica de preţ
Principalii concurenţi ai Samsung sunt :
Apple
Huawei
Xiaomi
Strategia de preţ a companiei Samsung include 2 componente : preţul ridicat şi preţ competitiv.
 Primul tip de preţ, preţul ridicat este utilizat la lansarea noilor produse Samsung ,datorită
caracterului unic , avantajele oferite clienţilor sau factorul wow actual. Atunci când a trecut
mai mult timp de la lansare şi apar produse noi ,preţul se reduce pentru ca produsul să rămână
competitiv cu cele a concurenţilor, sau ca acesta să poată fi achiziţionat de către populaţie cu
posibilităţi financiare mai modeste.
 Preţul competitiv – stabilirea acestuia în conformitate cu cel al concurenţilor. Lansarea a
Samsung 8+ este cel mai bun exemplu ,oferind un preţ mai redus în comparaţie cu iPhone X.
Analiza SWOT
Puncte forte: Puncte slabe :

Calitatea produselor Dificultăţi întălnite în utilizarea produselor


Gama variatăde produse Inexistenţa unei direcţii strategice clare
Personal calificat Vulnerabilitatea în faţa concurenţilor
Inovaţie Investiţii uriaşe în cercetare şi dezvoltare
Tehnologie avansată Concentrarea pe mai multe categorii de produse
Management bine organizat
Capital mare

Oportunităţi : Ameninţări :

Creşterea interesului pentru tehnologie de ultimă generaţie Avansarea rapidă a noilor tehnologii
Creşterea puterii de cumpărare Concurenţi puternici şi inovatori
Creşterea nevoii de comunicare în timp real
Posibilitatea deschiderii de noi magazine
Analiza PESTLE
 Factori politici
În majoritatea pieţelor pe care operează compania Samsung, mediul politic favorizează activitatea acesteia ,cu
excepţia unor cazuri aparte precum instabilitatea politică în ţara de origine a brandului , tensiunile cu Coreea de
Nord ,ameninţarile unui război în peninsula Coreană . De asemenea, instabilitatea politică se înregistrează şi pe
pieţele din Africa şi America Latină, predispuse la schimbări fregvente în structurile guvernamentale.
 Factori economici
Samsung s-a exins pe mai multe pieţe emergente în ţările în curs de dezvoltare, ceea ce i-a oferit posibilitatea să-
şi crească notorietatea produselor şi mai mult. Cu toate acestea , acest pas poate fi cauzat şi de criza economică
prin care trec mai multe ţări dezvoltate, slăbind astfel puterea de cumpărare pe acestea, soluţia reprezentând
extinderea pe pieţe noi.
 Factori socio-culturali
Înainte de toate Samsung este o companie concepută în Coreeea de Sud , după care a devenit o multinaţională.
Acest lucru înseamnă că ,în ciuda amprentei globale ,aceasta operează încă de la bază ca o companie coreană.
Astfel, Samsung e nevoit să se adapteze permanent la schimbările preferinţelor cumpărătorilor pe diverse pieţe,
adaptând strategii locale pentru fiecare
 Tehnologic
Samsung poate fi considerat una dintre cele mai importante companii inovatoare din lume. Aceasta înseamnă că
compania are un avantaj în ceea ce privește valorificarea puterii tehnologice și stimularea inovației pentru o
dezvoltare durabilă în afaceri. Acest lucru a fost transformat într-o misiune obsesivă a companiei, de a fi înaintea
curbei tehnologice și de inovare și o viziune de dominare a concurenților săi. Totuşi aceasta dorinţă a dus de
asemenea la rotunjirea colţurilor telefoanelor Samsung, prin imitația designului legendar al produsului Apple, ceea
ce a dus problemele juridice pentru companie.
 Legal
Samsung a trebuit să se confrunte cu sancţiuni grele pentru imitaţia iPad-ului şi iPhone-ului Apple, ceea ce a
schimbat în sens negativ percepţia pubică asupra firmei şi strategiilor sale.
 Factori de mediu
Creşterea în număr semnificativ a consumătorilor sensibili la materialele din care sunt create produsele, adepţi a
conservării medilui înconjurător şi apărării drepturilor angajaţilor , firma trebuie să comunice cumpărătorilor că
nu compromite condiţiile legale de muncă , oferă salarii decente şi oferă produse care nu au impact negativ asupra
sănătăţii clienţilor şi a mediului înconjurător.
Samsung pay
Samsung Electronics şi Sberbank au prezentat clienţilor noua modalitate de achitare a cumpărăturilor –
Samsung Pay. Aplicația permite plata cumpărăturilor fără a utiliza cardul bancar cu bandă magnetică sau
fără contact.
Conectarea se realizază pentru cardurile Visa Mastercard al Sberbank pe următoarele
modele Samsung :
- Galaxy S9/S9+/S8/S8+/S7/S7 EDGE/S6/S6 EDGE/S6 EDGE+
-Galaxy Note9/Note8/Note5
- Galaxy A9/A8/A8+/A7/A6/A6+/A5/A3
- Galxy J7/J6+/J5+J4+
Se accesează aplicația Samsung Pay, se confirmă autorizarea prin intermediul amprentei
degetului și se apropie dispozitivul de terminat. În timpul plății se folosește token,
simboluri, astfel ,datele personale sunt securizate . Samsung Pay poate fi utilizat în orice
terminal care primește plăți cu cardul. De asemenea, împreună cu Sberbank, Samsung a
creat tehnologia MST sau Magnetic Secure Transmission , transfer magnetic securizat. Astfel
dispozitivul emite câmp magnetic similar cu semnalele benzii magnetice a cardului bancar.
Concluzii și propuneri

Samsung ocupă locul 2 în topul celor mai mari companii de electronice și electrocasnice din
lume,fiind depășit de Apple. Compania are o influență puternică în întreaga lume ,dar mai ales în
Coreea de Sud, unde contribuie cu 17 % la PIB-ul țării. Este brandul orientat mereu spre inovare,
performanță și satisfacția clienților săi.
 Sponsorizarea evenimentelor poate crește notorietatea brandului, iar mediatizarea acestora va
menține proaspătă imaginea brandului în mintea clienților.
 Lansarea produselor în perioade mai mici de timp, fiind de fiecare dată ceva revoluționar,
nemaivăzut și performant pentru a întări fidelitate și interesul cumpărătorilor.
 O strategie cât mai orientată spre consumător, spre noutăți și organizarea de evenimente
inedite pentru a menține brandul în centrul atenției.

S-ar putea să vă placă și