LEUL DEŞERTULUI

de MONA RADU

0
PERSONAJE:

INGRID o femeie de afaceri, frumoasă şi rapace,

NICKY, partenerul ei de viaţă, de profesie hacker, ecologist şi fotograf

amator,

NIKOLAY RODNIN, tatăl lui Nicky, şeful unui cartel mafiot internaţional

JAMES LYON, supranumit Leul deşertului, un politician incoruptibil,

Prefectul Australiei de Vest,

SONIA, fosta bonă a lui Ingrid,

MARTHA, soţia lui James,

1
Tabloul I

Un apartament luxos de hotel. În mijlocul livingului un terrarium uriaş

găzduieşte un şarpe enorm. Într-un colţ, Nicky butonează de zor în faţa unui
laptop. Un alt laptop este vizibil pe o masă, în partea cealaltă a încăperii.
Un buzz insistent care vine de la acest al doilea laptop îl cam enervează pe
Nicky.

INGRID (dă buzna din baie, pe jumătate dezbrăcată): Răspund eu! (nu vede
terrariumul, se împiedică de el) Auu! Şarpele mă-tii...

NICKY (abia ridică ochii ca să vadă ce s-a întâmplat): Ai grijă! E un

animal sensibil. (se întoarce la munca lui)

Ingrid îi aruncă lui Nick o privire ucigătoare şi se îndreaptă spre laptop.

Un spot se aprinde pe James, într-un colţ al scenei. James în capul oaselor,
în pat, alături de soţia sa adormită.

JAMES (butonând cu febrilitate pe un smartphone): Hind... Frumoasă

Hind... (buzz) N-am noapte, Hind, căci ochii tăi îmi fură vis după vis. De ce
atâta ură? N-am noapte, fie-ţi milă, Hind.(alt sunet îngrozitor de buzz)

INGRID (tremurând ca o adolescentă, începe să scrie): Ai gheare, colţi şi

fălci de leu, cum pot să-ţi tulbur noaptea eu?

JAMES (pe smartphone): Mă-ntreb întruna, zău de nu, cine-o fi fiara, eu sau
tu? Te conjur, fie-ţi milă, Hind!

INGRID (scrie): Mă cheamă Hind şi milă nu cunosc. Şi nu ştiu cum e...

(căscatul prozaic al lui Nicky o deranjează, renunţă la scris)... să trăieşti c-
un prost. Şterge, şterge, şterge... (şterge tot ce a scris, o ia de la capăt) Hind
e înconjurată de dobitoace... (Nicky a căscat din nou) Şterge, şterge, şterge...
Hind e înconjurată de dobitoci. Vb mai tz. (închide laptopul)

JAMES (şocat): Vb mai tz? (James dispare)

INGRID (după un timp): Ai terminat?

NICKY (fără să se întrerupă din butonat) : Mai am puţin. Tu?

2
INGRID: Eu ce?

NICKY (butonând): Tu ai terminat?

INGRID: Eu da.

NICKY (butonând): Suna foarte insistent. Cine era?

INGRID: Mama. Ştii cum e mama.

NICKY (butonând): Da.

INGRID: Insistentă. (caută ceva) Nu ştie să folosească noul duş cu

hidromasaj.

NICKY (butonând): E miezul nopţii în Europa.

INGRID: Ştii cum e mama...

NICKY (cu nasul în laptop): Da...

INGRID: O chinuie insomnia... (vede ceva pe masă şi profită ca să schimbe

conversaţia) A, ziarele... În sfârşit, au adus ziarele...

NICKY (acelaşi joc): Credeam că citeşti presa online.

INGRID (frunzărind printre pagini): Nu-i acelaşi lucru. (răsfoieşte, se

plictiseşte repede şi aruncă ziarele cu lehamite) Bietul Dominic!

NICKY (uşoară tresărire, se opreşte pentru un moment din butonat): Ce-ai

spus?

INGRID (a început să se îmbrace): Eu?

NICKY: Ai spus ceva...

INGRID: N-am spus nimic!

NICKY: Ai spus: bietul Dominic! Cine-i Dominic?

3
INGRID (îi arată ziarul): Dominic Strauss Kahn. Tu nu citeşti ziarele?

NICKY: Numai online... Tu îi spui pe nume lui... Strauss Kahn?

INGRID: De ce nu i-aş spune? Pe mine mă cheamă Ingrid, pe tine te cheamă

Nicky... Pe el îl cheamă Dominic.

NICKY: Şi pe Obama îl cheamă Barack... Totuşi, nu îi spui Barack. Îi spui

Obama.

INGRID: Să presupunem că îl cunoşti. Dacă îl cunoşti, poţi să-i spui

Barack...

NICKY: Tu îl cunoşti pe Strauss Khan?

INGRID (râs nervos): Nu! Bineînţeles că nu!

NICKY: Atunci ce ţi-a venit?

INGRID: Nu ştiu. Nu mai pot să deschid computerul... sau un ziar, fără să

dau de mutra lui D... Strauss Khan. Atât zgomot pentru... Mi s-a făcut milă.
Şi atunci mi-a scăpat: bietul Dominic. Ai fi preferat: bietul Strauss Khan?

NICKY: Bietul???

INGRID: A avut ghinion.

NICKY: Tipul e o scursură... un gunoi... A primit ce-a meritat.

INGRID: Cum zici... Mai durează mult să treci pozele de aseară prin
PhotoShop?

NICKY: Sunt aproape gata. (vrea să se întoarcă la tastatură, dar se

răzgândeşte) Sună bine, să ştii.

INGRID: Ce?

NICKY: Dominic. Cred că am găsit un nume potrivit pentru...

4
INGRID (vede şarpele de care uitase, se mai sperie o dată): Nicky, spune-
mi că glumeşti. N-o să luăm monstrul ăsta cu noi acasă.

NICKY: Nu glumesc.

INGRID: Nicky... Are 12 metri!!!

NICKY: 7 metri şi 25 de centimetri, de ce exagerezi?

INGRID: Vrei să aduci un piton de... poftim, şapte metri, la noi în salon?

NICKY: Nu, nu în salon. Cred că, mai curând, locul lui ar fi la noi în
dormitor...

INGRID: La noi în dormitor?!

NICKY: Ar da o notă tropicală cuibuşorului nostru de nebunii, nu crezi?

INGRID (feroce): Nu!

NICKY: Haide, iubito! Eu Tarzan, tu Jane...

INGRID: N-ai să aduci bestia aia la noi în dormitor!

NICKY: Eu n-am zis nimic când ai luat mâzgălitura!

INGRID: Mâzgălitura?

NICKY: Ştii tu... chestia aia... de lângă şemineu...

INGRID: Chestia aia cum îi spui tu... e un Picasso, un Picasso original care a
costat...

NICKY: Nu-mi pasă cât a costat. Mă sperie.

INGRID: E Picasso!

NICKY: Îmi taie cheful... Trebuie să fac eforturi supranaturale ca să nu

observi...

5
INGRID: Zău? Pentru că observ... Din ce în ce mai rar, ce e drept...

NICKY: Chestia aia... mă inhibă...

INGRID: Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că e vina lui Picasso... În fine,
asta e. O să-l mut pe Picasso în birou, dar animalul tău murdar nu are ce
căuta în dormitorul meu!!!

NICKY: Şerpii sunt animalele cele mai curate din lume!

INGRID: Poate să fie cea mai curată jivină din Univers, la mine în casă nu
intră!

NICKY: La tine în casă... E şi casa mea!

INGRID: Cumpărată din banii cui?

NICKY: Din banii tăi.

INGRID: Din banii noştrii... câştigaţi de mine. Şi pe urmă, aici nu e vorba

numai de noi. La Alex te-ai gândit? Ce crezi c-o să zică Alex când tatăl lui îi
va aduce în casă o dihanie de şapte metri? Bietul copil!

NICKY: E încântat. Am vorbit cu el pe skype, cât ai fost în baie. Abia

aşteaptă să cunoască... bestiuţa.

INGRID: Ai vorbit cu Alex? La ora asta? L-ai sculat din somn la ora asta ca
să îi povesteşti că o să-i aduci un tâmpit de şarpe? E miezul nopţii în Europa.

NICKY: Şi care-i problema? Nu dormea. Îl chinuia insomnia. Trăsătură de

familie.

INGRID: Nicky...

NICKY: Dacă mă întrebi pe mine, la ora aia abia se ducea la culcare...

INGRID: Dar la bonă, la bonă te-ai gândit? Bona nu va fi deloc încântată.

NICKY: Serios?

6
INGRID: N-am chef s-o schimb şi pe asta.

NICKY: Bona este unul din motivele pentru care l-am adoptat pe... Dominic.
Într-o zi, voi uita să-i cumpăr de mâncare şi atunci...

INGRID: Ce-ai cu ea? E o femeie bătrână...

NICKY: ...urâtă şi grasă.

INGRID: Ultima oară când am avut o bonă cât de cât prezentabilă... mai ştii
ce s-a întâmplat?

NICKY: Credeam că aveam o înţelegere.

INGRID: Sper că ţi-a fost clar că în înţelegerea noastră nu intră şi bonele.

Prin urmare, pune-ţi pofta în cui!

NICKY: Ar fi fost o crimă să nu salvez un exemplar ca ăsta. 7 metri şi 25 de

centimetri...

INGRID: E o crimă să ţii un animal într-o cuşcă! Şi mai faci pe ecologistul!

(arată fereastra) Acolo-i jungla! Dă-i drumul în junglă!

NICKY: În primul rând, acolo nu-i jungla. Acolo-i deşertul. Şi pe urmă, am

prins drag de el. Nu vreau să ajungă poşetă pentru vreo ţoapă cu bani.

INGRID (se uită la Nicky, se uită la poşeta de firmă pe care o ţine în mână,
se uită la Nicky): Sper ca bestiuţa ta să nu ajungă niciodată poşetă! Sper să
ajungă pantofi!!!

Moment jenant. Un bing anunţă că laptopul a terminat lucrul.

NICKY: Gata pozele!

INGRID: Ce bine! Vreau să arunc o privire înainte să le dăm la presă... A...

O... Iubitule, eşti un fotograf remarcabil. Sau arăt eu foarte bine. Wow! Pe
asta o strică Angelina Jolie, nu vezi cum cască gura?

NICKY: Pot să i-o închid...

7
INGRID: Nu-i nevoie, am destule fotografii cu Angelina... Asta e bună...
Parcă cealaltă era mai bună... Pe asta poţi s-o ştergi...

NICKY: De ce? Uite cum arăţi... Eşti superbă...

INGRID: Nicky, nu îmi place poza asta. Şterge-o!

NICKY: Ingrid, fotografia e super. Rămâne.

INGRID: Şterge-o.

NICKY: De ce?

INGRID: Nu ştiu. Nu-mi place.

NICKY: Mie îmi place. E cea mai bună fotografie de grup pe care am făcut-
o în ultimii ani.

INGRID: Serios? Atunci îţi doresc să câştigi şi un premiu cu ea!

NICKY: Îmi place mai ales felul în care Leul deşertului se uită la tine.

INGRID: Leul deşertului?

NICKY: Prefectul Lyon... Nu aşa i se spune?

INGRID: Prefectul Australiei de Vest? Mda, mi se pare că aşa i se spune...

NICKY: Toată lumea ştie că aşa i se spune.

Sub un spot, James Lyon butonează pe telefon.

JAMES: Sunt leul deşertului, stăpânul lumii, împăratul tenebrelor şi sclavul

tău, Hind. (dispare)

INGRID (îşi citeşte mailul, îngrijorată): Da. I se spune Leul deşertului. Şi?

NICKY: Şi nimic. Îmi place cum se uită la tine. Îmi place privirea acestui
om, iubito. E privirea leului care se pregăteşte să se arunce asupra prăzii!

8
INGRID: Baţi câmpii!

NICKY: Uită-te!

INGRID: Nu vreau!

NICKY: Uită-te! La naiba, Ingrid! Uită-te şi spune-mi că nu-i aşa!

INGRID (se uită): Nu-i aşa! Şi chiar dacă ar fi... Eşti gelos? Avem o
înţelegere.

NICKY: Vreau să stricăm înţelegerea.

INGRID: De ce? Pentru că, preţ de o clipă, Leul... Prefectul Australiei de

Vest s-a uitat la mine?

NICKY: Mi-e frică. Vreau garanţii.

INGRID: Fiul nostru nu e o garanție?

NICKY: Aş fi preferat să-mi spui că mă iubeşti...

INGRID: Nicky, dragule, bineînţeles că te iubesc. Și te-aș iubi și mai mult

dacă te-ai îngrășa puțin. Ești slab mort ca un pui prăpădit.

NICKY: Mă tem... Mă tem că stai cu mine numai de dragul copilului.

INGRID: Nu fi prost, nu azi... Avem atâta treabă... Am deschis primul nostru

resort din Australia... Îţi dai seama, afacerea mea... afacerea noastră
înfloreşte pe şase continente... Peste două zile ne întoarcem acasă, la Alex,
dacă nu se poate altfel, împreună cu Dominic...

NICKY: Ingrid, când o să ne întoarcem acasă... vreau să dăm dracului

înţelegerea. Vreau să ne căsătorim.

INGRID: Şi să stricăm tot?

NICKY: Deci, răspunsul tău e nu?

9
INGRID: Nicky, nu acum, te rog. Nu mă pot gândi la asta. Mai bine ţi-ai lua
ceva pe tine. Într-o jumătate de oră elicopterul tatălui tău va ateriza pe
acoperiş.

NICKY: Elicopterul tatii?

INGRID: Credeam că ţi-am spus...

NICKY: L-ai invitat pe Nikolay aici fără să-mi spui?

INGRID: Am uitat...

NICKY: Nu mă miră. Ştiai că n-aş fi venit aici dacă...

INGRID: N-am ştiut că vine. M-a sunat aseară târziu, când tu dormeai dus.
Voia să ştie cum a fost inaugurarea.

NICKY: De ce nu i-ai spus să se uite la ştiri?

INGRID: Era în zonă.

NICKY: În zonă?

INGRID: Thailanda, cred. Mi-a spus că vrea să ne facă o vizită. Ce era să-i
spun?

NICKY: Să se ducă la dracu!

INGRID: Nicky, e tatăl tău!

NICKY: Tocmai de aia!

INGRID: Nicky, cred că a sosit timpul să te maturizezi. Această revoltă

adolescentină nu îşi are rostul la cei 38 de ani ai tăi. Pe bune, omul ţi-a salvat
pielea... când ai spart site-ul NASA.

NICKY: Atât de tipic pentru el... Aveam şi eu un vis... Să fiu erou, măcar
pentru câteva zile... Să se vorbească despre mine la ştiri... Hackerii din
lumea întreagă să-mi arate respect...

10
INGRID: Eu şi cu Alex să-ţi aducem chiftele la puşcărie... Gata cu joaca!
Îmbracă-te!

NICKY: Nu!

INGRID: E tatăl tău. E bătrân. E bogat.

NICKY: Asta era...

INGRID: E unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Şi are relaţii... Nu e
bine să fim certaţi cu el...

NICKY: Dar nu suntem certaţi. Eu nu îi vorbesc şi el m-a dezmoştenit. Mare

brânză. Bine că se înţelege cu tine.

INGRID: Slavă Domnului!

NICKY: Îl pupi în cur ori de câte ori ai ocazia.

INGRID: Pentru că, spre deosebire de tine, eu mă gândesc la viitorul

băiatului nostru.

NICKY: Nu vreau ca Alex să aibă de-a face cu acest mafiot.

INGRID: Vrei sau nu vrei eşti fiul unuia dintre cei mai bogaţi oameni din
lume. Şi Alex e nepotul lui. Ascultă, acum, serios vorbind, tu chiar crezi că
ţi-ai permite să colecţionezi şerpi gigantici, să te joci de-a ecologistul,
hackerul şi fotograful, pe scurt, să nu faci nimic cât e ziua de lungă, dacă n-
ai fi fiul lui Nikolay Rodnin?

NICKY: Dacă ar fi după mine, aş munci de dimineaţă până seara târziu.

INGRID: Şi de ce n-o faci?

NICKY: Sunt în depresie.

INGRID: De ce?

NICKY: Pentru că sunt fiul lui. Şi pentru că tu nu mă mai iubeşti, iubito. (îi
arată ceva pe laptop) Iată de ce!

11
INGRID (aruncă o privire peste umărul lui, tresare): Când ai făcut asta?

NICKY: În urmă cu doi ani, la Paris. Recunoşti personajele?

INGRID: Da.

NICKY: Tu şi James Lyon, Leul deşertului, Prefectul Australiei de Vest... În

fine, pe atunci nu era Prefectul Australiei de Vest...

INGRID: Da, da... Îmi amintesc... Era o delegaţie australiană, în frunte cu

primul lor ministru... Locuiau la noi, la hotel... Tu mi-ai făcut poze cu toţi...
Nişte oameni foarte simpatici, de altfel... Le-a plăcut foarte mult hotelul
nostru de la Paris. De altfel, ei mi-au dat idea... să deschid hotelul ăsta aici,
în inima Australiei...

NICKY: Atât de aproape de Perth... Atât de aproape de Prefectul din Perth,

Leul deşertului, James Lyon...

INGRID: Ce vrei să insinuezi?

NICKY: Mă întreb de ce nu mi-a atras atenţia atunci... limbajul atât de

evident al corpurilor voastre... Şoldurile care se atingeau, mâinile care
migrau încet de-a lungul spatelui celuilat, intimitatea ciudată dintre doi
oameni care nu se mai văzuseră niciodată până atunci...

INGRID: Nicky, te rog! Gelozia nu te prinde, las-o baltă!

NICKY: Mărită-te cu mine!

INGRID: Nicky... Tatăl tău a ajuns deja. Am întârziat. Nu vrei să te îmbraci?

NICKY: Nu!!!

INGRID: Atunci mă duc singură.

Ingrid iese. Laptopul ei a rămas pe masă, sub privirile lui Nicky. Nicky ezită
o clipă, apoi ia laptopul şi îl deschide.
Heblu.

12
Tabloul II

Acoperişul hotelului. Zgomot de elice. Nikolay şi Sonia înaintează greu din

cauza curentului produs de elicea elicopterului. Sonia pare mai mult moartă
decât vie. Înaintează clătinându-se, până la marginea scenei care
desemnează marginea terasei. Cât pe ce să se prăbuşească în hău. Se sperie
şi se dă înapoi ţipând.

NIKOLAY: Ai grijă să nu cazi. Încă mai am nevoie de tine. În viaţă.

SONIA: Ce sus e...

NIKOLAY: 80 de metri deasupra solului...

SONIA: Am rău de înălţime...

NIKOLAY: În locul tău, aş face un pas mai în spate. Să mergem. Avem

treabă.

SONIA: Mai stai puţin.

NIKOLAY: Ţi-e rău?

SONIA: Nu... Mi-a trecut. De la aer. Simţi briza?

NIKOLAY: Da. Miroase a peşte.

SONIA: E aşa de frumos răsăritul... N-am văzut niciodată un soare atât de

roşu...

NIKOLAY: Din cauza poluării. Iubeşti natura?

SONIA: Bineînţeles!

NIKOLAY: Trebuia să-mi închipui. E cea mai ieftină plăcere a oamenilor

săraci.

SONIA: Îmi cer scuze... pentru costumul tău...

NIKOLAY (scutură nişte resturi de pe mânecă): L-ai distrus.

13
SONIA: Priveşte partea bună. Poţi să mergi la shopping. Trebuie să fie
foarte amuzant să mergi la shopping când ai toţi banii din lume.

NIKOLAY: Detest să arunc banii pe zdrenţe.

SONIA: Ţi-am spus că am rău de înălţime...

NIKOLAY: Şi eu am rău de mare, de soare, de aer, de apă, de fraieri. Să

mergem.

SONIA: Mi-e frică...

NIKOLAY: De Ingrid?

SONIA: Ultima oară când ne-am văzut, m-am ales cu o mână ruptă...

NIKOLAY: Pentru că te-ai dat la Nicky?

SONIA: Nu m-am dat la Nicky... Ea îl neglija şi el se simţea singur...

NIKOLAY: Şi tu te-ai gândit să-l consolezi...

SONIA: L-am iubit! Încă îl mai iubesc. Eu sunt femeia de care fiul tău are
nevoie, Nikolay!

NIKOLAY: Dacă-ţi joci bine rolul, s-ar putea să-l ai.

SONIA: Ingrid e o slăbănoagă lipsită de suflet, moartă după bani, care nu dă

doi bani pe Nicky. Nu înţeleg ce-a văzut Nicky la ea. Şi cum adică... s-ar
putea să-l am? Credeam că avem o înţelegere.

NIKOLAY: Când am cunoscut-o, Ingrid era o fiinţă oarecare, dornică de

parvenire şi lipsită de importanţă... aşa, ca tine. Dar, încă de pe atunci avea
ceva... ceva ce îi făcea pe bărbaţi să-şi piardă capul.

SONIA: Probabil anumite talente...

NIKOLAY: Şi asta. Şi ceva în cap...

SONIA: Cum adică s-ar putea să îl am? Ai uitat ce mi-ai promis?

14
NIKOLAY: Spre deosebire de tine şi de majoritatea femeilor, Ingrid ştia să
aştepte. Ca o femeie deşteaptă. Tu nu prea ştii să aştepţi.

SONIA: Nikolay, avem o înţelegere. Nu prea văd cum o să-ţi ţii cuvântul,
când tu eşti fascinat de Ingrid.

NIKOLAY: Te îndoieşti de cuvântul meu?

SONIA: Cum poţi să distrugi ceva ce, evident, te fascinează?

NIKOLAY: Cu cât vânatul e mai greu de prins, cu atât e mai pasionantă

vânătoarea. Nu-ţi fie frică. Ingrid nu valorează pentru mine mai mult decât
valorezi tu.

SONIA: Şi eu ce valorez?

NIKOLAY: Nimic. Ai venit la mine şi mi-ai propus un târg. Mi-ai oferit o

informaţie preţioasă şi mi-ai cerut ceva în schimb.

SONIA: Da, s-o distrugi pe Ingrid. S-o scoţi din viaţa lui Nicky.

NIKOLAY: Sunt un om de onoare. Am să mă ţin de cuvânt. Când eu o să am

ce vreau, o să-ţi primeşti plata. Dar, cum n-am cum să am ce vreau fără
Ingrid, aşteaptă. Ingrid nu valorează nimic pentru mine, dar nimicul pe care
îl valorează Ingrid valorează mai mult decât nimicul pe care îl valorezi tu.

SONIA: Eu nu ştiu cât îmi mai pot ţine gura. Îmi vine să mă duc la Nicky şi
să-i spun tot.

NIKOLAY: Ai să ţii gura, că de nu... Ştii să înoţi?

SONIA: Da.

NIKOLAY: Cu atât mai bine. Oceanul e plin de rechini. N-ai să scoţi un

cuvânt până nu-ţi spun eu.

SONIA: Sigur că da, Nikolay.

NIKOLAY: Mi se pare că o văd pe Ingrid.

15
SONIA: Unde?

NIKOLAY: Liftul exterior. Eu, în locul tău, m-aş face nevăzut şi aş coborî pe
scară...

SONIA: Scara! Sigur...

NIKOLAY: Da, când îl vei reîntâlni pe Nicky nu am vrea să-ţi lipsească,

Doamne fereşte, vreun membru...

Ingrid vine dinspre lift. Nu-i vede. E absorbită de corespondenţa pe care o

întreţine, pe smartphone, cu Guvernatorul, aşezat în capul oaselor în pat,
alături de soţia lui adormită. Sonia iese.

JAMES: La noapte, Hind.

INGRID: Nu cred...

JAMES: La noapte, când valurile oceanului vor izbi stâncile, la noapte, gura
mea îţi va căuta cu furie buzele şi ţi le va muşca până la sânge...

INGRID: Să văd...

JAMES: La noapte, Hind, când vântul va mângâia nisipul deşertului, eu îţi

voi mângâia pielea de o sută de ori mai fină decât satinul şi o voi acoperi cu
mii de săruturi...

INGRID: Nu cred până nu văd...

JAMES: Îţi jur, îţi jur pe ce vrei tu...

INGRID: De-mi juri te cred şi-ţi jur şi eu...

JAMES: Ce-mi juri?

INGRID: Îţi jur pe Dumnezeu din cer, c-o să-ţi mănânc... ficatul cu piper!!!

MARTHA (se suceşte în aşternut): James, te-ai sculat?

16
JAMES (prozaic): Atunci, rămâne aşa... Nevastă-mea pleacă în după-amiaza
asta la Perth. Rămân singur. La noapte, voi lăsa uşa apartamentului meu
deschisă pentru tine... La dracu, nu că ar fi nevoie, cred că ai cheile tuturor
camerelor din hotelul ăsta.

MARTHA : James, cui naiba îi scrii mesaje la ora asta?

Lumina se stinge pe James şi pe Martha.

INGRID (şocată de ultimul mesaj): ...La dracu, nu că ar fi nevoie, cred că ai

cheile tuturor camerelor din hotelul ăsta... Unde a dispărut poezia?

NIKOLAY (tuşeşte ca să-şi facă simţită prezenţa): Ingrid...

INGRID (tresare): Nikolay... Ai ajuns mai devreme...

NIKOLAY: Condiţiile atmosferice au fost ireproşabile. Ce bine arăţi!

INGRID: Glumeşti, Nikolay. Nici o femeie nu arată bine la ora asta.

NIKOLAY: Tu arăţi.

INGRID: Dacă spui tu... Mulţumesc.

NIKOLAY: Singurică?

INGRID: Nicky e puţin ocupat...

NIKOLAY: Nu vrea să mă vadă?

INGRID: Da... Nu... Avem o urgenţă legată de... calculatoare... Ne-a căzut
softul... şi el îl repară.

NIKOLAY: V-a căzut softul? Ăsta-i semn prost.

INGRID: Nu, nu... E semn bun... Am primit mai multe solicitări decât putea
suporta sistemul...

NIKOLAY: Chiar că arăţi bine. Dacă nu mă înșel, în limbile Nordului Ingrid

înseamnă Ing este frumoasă...

17
INGRID: Mulţumesc. Din nou. Nici tu n-arăţi rău.

NIKOLAY: Pari aşa de... sigură pe tine, înfloritoare... Atât de frumoasă,

Ing... Eşti cumva îndrăgostită?

INGRID: Ca în prima zi.

NIKOLAY: Tot Nicky?

INGRID: Bineînţeles că Nicky.

NIKOLAY: Ingrid, niciodată nu am putut să înţeleg ce ai găsit la

mormolocul de fiu-meu.

INGRID: Ca să fiu sinceră, uneori mă întreb şi eu, dar cu toate astea...

NIKOLAY: Cu toate astea ce?

INGRID: Nimic. Crede-mă că-l ador.

NIKOLAY: Ingrid, te cunosc bine. Tu şi cu mine suntem la fel. Două

animale de pradă. Leoaica are nevoie de un leu. Nicky nu e altceva decât un
pisoi jigărit.

INGRID: Îl ador pe pisoiul meu jigărit.

NIKOLAY: De câte ori pe noapte faceţi amor?

INGRID: Nikolay...

NIKOLAY: Dacă îmi scuzi indiscreţia...

INGRID: Păi...

NIKOLAY: Pe săptămână?... Pe lună?...

INGRID: Inaugurarea acestui hotel ne-a stresat foarte mult dar, în general...
avem o viaţă sexuală... normală. N-am stat să număr. Te interesează?

18
NIKOLAY: Aşa, ca fapt divers... Ca şi cum aş citi ziarul. Viaţa lui Nicky mă
interesează în aceeaşi măsură ca viaţa lui Brad Pitt, doar că pe Brad Pitt îl
găsesc mai puţin plictisitor. Spune-mi, cum a ieşit inaugurarea? Eşti
mulţumită?

INGRID: Mulţumită, nu. Sunt în al nouălea cer.

NIKOLAY: Afacerea ta înfloreşte pe şase continente. Ţi-ai văzut visul cu

ochii.

INGRID: Exact. Îţi mulţumesc, Nikolay.

NIKOLAY: Mie? De ce îmi mulţumeşti mie?

INGRID: Pentru că ţie îţi datorez tot.

NIKOLAY: Într-o mai mică sau mai mare măsură.

INGRID: Ai crezut în mine. M-ai făcut ceea ce sunt.

NIKOLAY: Pentru că tu şi cu mine suntem la fel, Ingrid.

INGRID: Ştiu, Nikolay. Două animale de pradă.

NIKOLAY: Am crezut în tine. Până acum nu m-ai dezamăgit.

INGRID: Şi n-o voi face nici de acum înainte.

NIKOLAY: Sper, Ingrid. Sper, pentru că eu te-am făcut ceea ce eşti.

INGRID: Ştiu, Nikolay. Să nu te îndoieşti nici o clipă de recunoştinţa şi de

devotamentul meu.

NIKOLAY: Recunoştinţă, devotament... Ce cuvinte frumoase! Din păcate,

viaţa nu e un dicţionar. Recunoştiinţa nu e o virtute înscrisă în codul nostru
genetic. E doar o proastă deprindere pe care unii părinţi tâmpiţi le-o
inoculează celor mici.

INGRID: Nikoly, îţi jur pe ce am mai sfânt că nimeni nu îţi e mai

recunoscător şi mai devotat decât mine. Îţi jur pe ce vrei. Îţi jur pe fiul meu!

19
NIKOLAY: Pe mucosul ăla care se ascunde în dulap atunci când mă vede?

INGRID: S-a întâmplat o dată... Se juca de-a v-aţi ascunselea şi... Eşti
singurul lui bunic... Te asigur că te iubeşte foarte mult, Nikolay!

NIKOLAY: Puţin îmi pasă! Nu dau doi bani pe fiul meu şi pe progenitura
lui. În afară de câteva gene, nimic nu ne leagă. Parcă am fi străini. Tu însă...
Cu tine e altceva. Deşi nu împărţim acelaşi sânge, tu eşti ca mine. Noi
suntem la fel.

INGRID: Două animale de pradă...

NIKOLAY: Pe noi nu ne-a învăţat nimeni să fim recunoscători. Oamenii ca

noi calcă pe cadavre fără să se uite în urmă. Nu-mi eşti recunoscătoare. Ţi-e
frică de mine.

INGRID: Aşa e, Nikolay. Mi-e frică de tine.

NIKOLAY: Mai spune-o o dată.

INGRID: Nikolay, mi-e frică de tine.

NIKOLAY: Ştii ce s-ar întâmpla dacă mi-ai atrage mânia.

INGRID: Ştiu, Nikolay.

NIKOLAY: Ar fi îndeajuns să pocnesc din degete şi s-ar nărui totul.

Afacerile tale de milioane, hotelurile de cinci stele de pe cele şase
continente, statutul tău social, familia ta frumoasă, superbul tău chip tău
botoxat... toate ar deveni o amintire.

INGRID: Ştiu, dar de ce ai face asta, Nikolay?

NIKOLAY: Nu ştiu, dar ar fi bine să nu-mi dai motive.

INGRID: N-o să-ţi dau niciodată motive. Îţi jur. Şi să ştii că n-am botox.

NIKOLAY: Îmi juri şi asta?

INGRID: Tot ce vezi e de la Mama natură.

20
NIKOLAY: Mama Natură a fost generoasă cu tine. (timp) Am făcut o
prostie.

INGRID: O prostie?

NIKOLAY: Da.

INGRID: O prostie? Tu, Nikolay?

NIKOLAY: Da.

INGRID: Nu pot să cred. Spune-mi că pământul a încetat să se mai rotească,

spune-mi că oceanul a îngheţat, spune-mi că de acum încolo oamenii vor trăi
cu capul în jos, spune-mi orice, dar nu-mi spune că infailibilul Nikolay
Rodnin a făcut o prostie.

NIKOLAY: Şi încă ce prostie! Ai nişte cercei foarte frumoşi.

INGRID: Mulţumesc, i-am primit în dar.

NIKOLAY: Diamante, nu-i aşa?

INGRID: Diamante roz. Ce prostie ai făcut, Nikolay?

NIKOLAY: Diamante roz. Probabil, diamante australiene extrase din mina

Argyle. Australia este cel mare producător de diamante roz, ştiai?

INGRID: Nu ştiam.

NIKOLAY: Ştii acum.

INGRID: Ce prostie ai făcut, Nikolay?

NIKOLAY: Poţi să crezi că un deşert oarecare, ca deşertul care se întinde în

faţa noastră a dat naştere unor asemenea frumuseţi? Ce-i Australia? Roci
lipsite de valoare şi pământ sterp. Ai putea crede, privind deşertul din faţa
noastră că în măruntaiele lui zac, ascunse de ochii oamenilor, mii şi mii de
lacrimi de carbon, aidoma celor din urechile tale?

21
INGRID: Nikolay, deşertul care se întinde înaintea noastră n-are nici o
legătură cu mina Argyle. Asta chiar e o bucată de pământ lipsit de valoare...
Lipsit de valoare pentru noi, dar deosebit de valoros pentru aborigenii care
trăiesc pe el...

NIKOLAY: Valoros?

INGRID: E un fel de leagăn cultural al lor... Mă rog, dacă poate fi numită

cultură arta aprinderii focului cu două beţe şi nişte mâzgălituri în cărbune pe
pereţii unei peşteri...

NIKOLAY: E un fel de rezervaţie, un sanctuar...

INGRID: Da. Cine vrea, poate să meargă să vadă cum trăiesc sălbaticii. Unii
dintre oaspeţii hotelului s-ar putea să fie interesaţi. Eu n-am avut
curiozitatea. Nu mă interesează modul de viaţă al unor maimuţe.

NIKOLAY: Lucrurile au exact valoarea pe care noi le-o atribuim. Ceea ce

pentru unii e sacru, pentru alţii e o doar cutie cu maimuţe.

INGRID: Nikolay, mi se pare mie sau în cinismul tău cotidian se strecoară o

urmă de sentimentalism?

NIKOLAY: Cred că nici sălbaticii n-au o părere prea bună despre diamantele
tale.

INGRID: E dreptul lor.

NIKOLAY: Fetele iubesc diamantele. Fetele şi prietenul meu, Alexei Petrov.

INGRID: Prietenul tău, Alexei Petrov?

NIKOLAY: Da. Îl cunoşti?

INGRID: Nu. Nu cred că am avut plăcerea să-l cunosc pe prietenul tău,

Alexei Petrov.

NIKOLAY: Nu-i nici o plăcere. Omul e o brută.

INGRID: O brută care iubeşte diamantele.

22
NIKOLAY: Alexei deţine o jumătate din Alrosa.

INGRID: Alrosa? Cel mai mare producător de diamante din Rusia?

NIKOLAY: Cel mai mare producător de diamante din lume.

INGRID: Ai un prieten care deţine jumătate din Alrosa?

NIKOLAY: Să-i zicem prieten...

INGRID: Dacă el deţine jumătate din Alrosa, cine deţine restul?

NIKOLAY: Eu.

INGRID: Tu?

NIKOLAY: Să zicem... În lumea mea, nimeni nu deţine cu adevărat ceea ce

deţine.

INGRID: Doamne, jumătate din Alrosa... Jumătate din cea mai mare
companie producătoare de diamante din lume... Ce prostie ai făcut, Nikolay?

NIKOLAY: Am făcut un fel de pariu.

INGRID: Un fel de pariu? Tu? Nu pot să cred.

NIKOLAY: Uneori, oamenii fac prostii...

INGRID: Oamenii, nu tu Nikolay...

NIKOLAY: 1400 de grade Celsius. Asta e temperatura la care au luat naştere

diamantele din urechile tale, în urmă cu 200 de milioane de ani, la 200 de
km adâncime, undeva, în pântecele unui deşert ca acesta. Mă întreb dacă cel
care ţi-a cumpărat cerceii ştia acest lucru.

Sunet de mesaj.

INGRID (se uită cu coada ochiului la telefon): Mă îndoiesc.

NIKOLAY: Da, pentru majoritatea oamenilor diamantele cresc în vitrine.

23
INGRID: Pentru tine, unde cresc, Nikolay?

NIKOLAY: În Siberia, în Africa de Sud, în Argentina... şi acolo. (arată

deşertul)

INGRID: Acolo, în deşert...

NIKOLAY: Există puţine surse de diamante în lume. Diamantele sunt rare.

Mai rare ca aurul. Aurul însăşi este un metal rar. Se estimează că dacă am
strânge laolaltă tot aurul din lume, abia dacă ar rezulta o grămadă
comparabilă cu un bloc de 16 de etaje...

INGRID (cupidă): Ai şi afaceri cu aur, Nikolay?

NIKOLAY: Nu. Doar cu diamante, cu gaze şi cu arme. Din păcate, cantitatea

şi calitatea merg rar mână în mână. Rusia produce cele mai multe diamante
din lume dar, cele mai frumoase diamante vin, în continuare, din Botswana.

INGRID: Oh..

NIKOLAY: Pe mine nu mă deranjează. Pe Alexei, nici atât. Însă, în afară de

mine şi de Alexei mai există cineva.

INGRID: Un alt asociat?

NIKOLAY: Mai curând un protector.

INGRID: Adică cineva de sus...

NIKOLAY: De foarte sus. Cineva al cărui nume nu trebuie rostit. Ei bine, pe

acest cineva, problema calităţii diamantelor noastre se pare că îl supără şi
încă foarte tare.

INGRID: Cineva de sus... Cineva al cărui nume nu trebuie rostit...

NIKOLAY: Exact. Acest cineva are asupra mea exact aceeaşi putere pe care
eu o am asupra ta, Ingrid. Cu un singur cuvânt, omul acesta poate să mă
înalţe sau să mă distrugă.

INGRID: Ce prostie ai făcut, Nikolay?...

24
NIKOLAY: Am promis să găsesc o mină nouă. O mină virgină, neştiută de
nimeni, doldora de diamante mari şi strălucitoare care să le facă să pălească
pe surorile lor africane.

INGRID: Cum ai putut să faci o asemenea prostie, Nikolay?

NIKOLAY: Nu, nu, stai că nu asta a fost prostia. Ajungem şi acolo. Mă

cunoşti. Eu nu mă las niciodată la voia întâmplării. Pentru mine, totul
trebuie să urmeze un plan.

INGRID: Tocmai pentru că te cunosc, nu înţeleg...

NIKOLAY: Timp de 20 de ani experţi plătiţi de mine au sfredelit solul în

căutarea acestei mine. Imaginează-ţi iadul: 20 de ani de aşteptare, 20 de ani
de speranţe pierdute şi regăsite zilnic... pentru ca în ziua în care, în sfârşit
am găsit-o, să fac prostia...

INGRID: Ai găsit mina? Ai găsit o mină de diamante neştiută de nimeni?

Unde?

NIKOLAY (arată deşertul): Acolo.

INGRID: Acolo?

NIKOLAY: Sub sanctuarul maimuţelor care se joacă cu focul.

INGRID: Acolooo? Nikolay, tu vorbeşti serios? Sub noi... sub noi e o mină
de diamante?

NIKOLAY: Nu. Nu sub noi, din păcate. Sub sanctuar. Sub sanctuarul
aborigenilor de colo se află cel mai mare şi mai promiţător zăcământ de
diamante din lume. Cel puţin aşa pretind experţii mei.

INGRID: O, Doamne...

NIKOLAY: Când am aflat vestea şi experţii mei mi-au garantat cu capetele

lor şi ale celor dragi că în solul acesta zac îngropate diamante, m-am dus la
protectorul meu şi i-am spus că am găsit mina sortită să salveze onoarea
diamantelor Alrosa.

25
INGRID: Stai, stai aşa... Mina asta de care vorbeşti, e pe pământ australian,
mai rău, e pe pământ garantat de guvernul australian maim... cetăţenilor
nativi de acolo... Teoretic vorbind, Alrosa n-ar putea intra niciodată în
posesia ei.

NIKOLAY: La prima vedere şi teoretic vorbind, nu. Practic... la ce sunt eu

cel mai bun şi cel mai bun?...

INGRID: La tras de sfori!

NIKOLAY: La tras de sfori. Aici am sfeclit-o. Am vrut să împuşc doi iepuri

dintr-o lovitură şi i-am spus protectorului meu că aş putea trage nişte sfori,
dar că, la schimb, vreau jumătatea din Alrosa deţinută de asociatul meu,
Alexei Petrov.

INGRID: Se poate aşa ceva?

NIKOLAY: Se poate şi, aici e buba, se poate şi în sens invers. Protectorul

meu a devenit entuziast şi entuziasmul li se urcă rău la cap oamenilor care
deţin prea multă putere. Pe scurt, dacă pun mâna pe mină, jumătatea lui
Alexei îmi revine mie, dar, dacă eşuez, jumătatea mea o să-i revină lui
Alexei.

INGRID: Cum adică?

NIKOLAY: În lumea mea, ţi-am mai spus, nimeni nu deţine cu adevărat

nimic. Toţi suntem la bunul plac... al anumitor persoane.

INGRID: Ce prostie ai făcut, Nikolay!!!

NIKOLAY: În principiu, nu era o prostie... Sanctuar, nesanctuar, când la

mijloc e o mină de diamante... există soluţii... În America Latină de
exemplu, ar fi fost de ajuns să exterminăm băştinaşii...

INGRID: Da, dar aici nu suntem în America Latină...

NIKOLAY: Din păcate... Aici, un sat de aborigeni răpuşi peste noapte de o

molimă rară, ar isca suspiciuni...

26
INGRID: Şi suspiciunile nu dau bine când vine vorba de afaceri.

NIKOLAY: Nu. De asta şi luasem în calcul să rezolv situaţia în mod

civilizat, dând mită.

INGRID: Minunat!

NIKOLAY: Aproape că stabilisem sumele. Un zero în plus şi onorabilii mei

parteneri mi-ar fi vândut sanctuarul cu tot cu aborigeni.

INGRID: Nikolay, era cazul să te zgârceşti?!

NIKOLAY: Nu, dar mă cunoşti... Din fire, sunt un tip econom...

INGRID: Da... (aparte) Zgârie brânză...

NIKOLAY: Cine şi-ar fi închipuit că o piersică se va pune de-a curmezişul

între mine şi acţiunile lui Alexei Petrov?

INGRID: O piersică?

NIKOLAY: Fostul Prefect al Australiei de Vest era alergic la anumite lucruri.

Din păcate, curva care s-a gândit să-i facă masaj cu ulei de mango şi piersici
nu ştia acest lucru.

INGRID: Ah, aşa a făcut infarct fostul Prefect...

NIKOLAY: Da, şi aşa am ajuns eu să am de-a face cu cea mai scârboasă

specie de politician: ăla pe care nu poţi să-l cumperi, incoruptibilul.

INGRID (îi sună telefonul): Incoruptibilul?

NIKOLAY: Da, James Lyon, supranumit Incoruptibilul, supranumit Leul

deşertului... Un cui în talpă pentru un om de afaceri cinstit, ca mine. Poţi să
răspunzi...

INGRID (dă reject): Nu, nu... Nu e nimic important. Continuă.

NIKOLAY: Prefectul a murit și Lyon i-a luat locul. La început am crezut că,
în ciuda supranumelui, vom sfârşi prin a ne înţelege. Să fim serioşi, cine a
mai văzut un politician incoruptibil?

27
INGRID (râde): Pe bune...

NIKOLAY: Lyon e singurul pe care n-am putut să-l cumpăr.

INGRID (şocată): Nu, pe bune...

NIKOLAY: N-a vrut şi n-a vrut, nenorocitul!

INGRID: Poate nu trebuia să te zgârceşti. Serios, ce e la tine un zero?

NIKOLAY: Am promis să adaug două.

INGRID: Şi n-a vrut?

NIKOLAY: Mi-a expulzat emisarii de pe teritoriul australian.

INGRID: Nu glumeşti? (în extaz, plină de admiraţie) Doamne, omul ăsta

chiar e incoruptibil!

NIKOLAY: Leul deşertului nu e de vânzare, dar asta nu înseamnă că n-are

un preţ. Dacă nu pun mâna pe bucata aia de pământ, sunt un om mort.

INGRID: I-ai oferit bani. Te-a refuzat. Ce-ai putea să mai faci?

NIKOLAY: Eu, personal... nimic. L-am verificat. Omul e curat ca lacrima.

N-are nici măcar o amendă de circulaţie.

INGRID (fascinată): Nici măcar o amendă de circulaţie?

NIKOLAY: Nu. Ingrid, e rândul tău să păşeşti în scenă.

INGRID: Eu?

NIKOLAY: Te-am făcut ceea ce eşti, nu-i aşa?

INGRID: Aşa e.
NIKOLAY: Îmi datorezi tot ce ai.

INGRID: Tot.

28
NIKOLAY: Îmi eşti recunoscătoare şi devotată.

INGRID: Îţi sunt recunoscătoare şi devotată.

NIKOLAY: A venit timpul să-ţi arăţi recunoştiinţa.

INGRID: Nu... nu văd cu te-aş putea ajuta...

NIKOLAY: Îţi mai aduci aminte cum ai deschis primul tău hotel? Ţi-l mai
aduci aminte pe Strauss-Khan?

INGRID: Pe Strauss-Khan?

NIKOLAY: Răspunde Ingrid, ţi-l mai aduci aminte?

INGRID (cu voce scăzută): Da...

NIKOLAY: Un om evident lipsit de slăbiciuni ascunde întotdeauna o mare

slăbiciune. Şi eu cred că tocmai am găsit slăbiciunea domnului Lyon.
(telefonul sună, Ingrid dă reject) Eu cred că domnului Lyon îi plac foarte
mult femeile.

INGRID: Şi?...

NIKOLAY: Şi mai cred că doamna Lyon nu e deloc de acord cu asta. Ca să

nu mai vorbim de alegătorii domnului Lyon, care, spre deosebire de doamna
Lyon, nu l-ar ierta niciodată dacă ar afla că... mă rog, îi plac foarte mult
femeile.

INGRID: Dacă ar afla...

NIKOLAY: Oamenilor nu le plac ipocriţii. Mai ales când aceştia din urmă au
pretins ani de zile cum că ei ar fi mai buni decât restul lumii.

INGRID: Tot nu înţeleg. Ce vrei de la mine?

NIKOLAY: Cum nu înţelegi? Ingrid, vreau să mă ajuţi să vânez leul, vreau

să îi jucăm lui Lyon aceeaşi festă pe care i-am jucat-o lui Strauss-Khan.

29
INGRID: Vrei să mă culc cu el, ca să îl şantajezi cu asta?

NIKOLAY: Nu. Vreau să te culci cu el şi să filmezi totul, ca să am cu ce să-l

şantajez.

INGRID: Nikolay, îmi pare rău. Nu pot să fac asta.

NIKOLAY: Ingrid, poate n-ai înţeles. Onoarea şi viaţa mea depind de lucrul
ăsta!

INGRID: Nu pot...

NIKOLAY: Nu ar fi prima oară...

INGRID: Nu pot... Nu mai pot să fac aşa ceva... Nu cu el... Nikolay, îl

iubesc...

NIKOLAY: Cu atât mai bine. O să îmbini utilul cu plăcutul.

INGRID: Nikolay, nu pot... Nu înţelegi? Îl iubesc!

NIKOLAY: Nu pot să cred! Spune-mi că pământul a încetat să se mai

rotească, spune-mi că oceanul a îngheţat, spune-mi că de acum încolo
oamenii vor trăi cu capul în jos, spune-mi orice, dar nu-mi spune că Ingrid a
putut să se îndrăgostească!

INGRID: Oamenii mai fac prostii...

NIKOLAY: Nici chiar aşa!

INGRID: Am crezut că... am crezut că e ceva ce pot stăpâni...

NIKOLAY (o ia în braţe, o mângâie patern pe cap): Biata mea Ingrid! Şi eu

care credeam că tu eşti ca mine, că noi suntem la fel... Ajunsesem să te
respect. M-ai dezamăgit!

INGRID: Cere-mi orice! Aş putea să fac orice pentru tine! Orice, dar nu
asta!
NIKOLAY (acelaşi joc): Cam atât despre recunoştiinţă.

30
INGRID: Nu e vorba că nu ţi-aş fi recunoscătoare, dar...

NIKOLAY: Ştiu, îl iubeşti pe dobitoc şi crezi că asta scuză tot. Nu mă

înţelege greşit. Respect lipsa ta de recunoştiinţă, dar inconştienţa de care poţi
da dovadă mă sperie.

INGRID: Nu există altă cale?

NIKOLAY: Nu. Poţi să mă ajuţi sau să suporţi consecinţele.

INGRID: Consecinţele?

NIKOLAY: Eu îmi permit să pierd jumătate din Alrosa. Tu ce-ţi permiţi să

pierzi, Ingrid?

INGRID: Eu? Ce-mi permit să pierd?

NIKOLAY: Îmi rămân afacerile cu gaze, afacerile cu arme, conturile din

insulele Cayman şi suficientă putere ca să te zdrobesc.

INGRID: Nu poţi face asta! Sunt mama nepotului tău!

NIKOLAY: Puţin îmi pasă. Dacă eu cad, tu vei cădea înaintea mea.

INGRID: Nikolay...

NIKOLAY: Pot să-ţi înţeleg dubiile... Pot să le pun pe seama unui moment
de nebunie temporară... Oricui i se poate întâmpla, o dată în viaţă, să
greşească... Sunt dispus să-ţi iert rătăcirea, dacă mă ajuţi să vânez leul.

INGRID: Îţi dai seama ce-o să creadă despre mine...

NIKOLAY: De când îţi pasă ce cred ceilalţi despre tine?

INGRID: Îmi pasă ce crede el despre mine.

NIKOLAY: Nu te recunosc, Ingrid.

INGRID: Îţi dai seama că... dacă fac asta, n -o să-l mai văd niciodată...

31
NIKOLAY: Câte şanse crezi că ai avea să-l mai vezi, oricum?

INGRID: Nu ştiu. Nu m-am gândit. Dar acum că mă gândesc... când ştiu că

n-o să-l mai văd niciodată... o bucată din mine se rupe şi asta mă doare.

NIKOLAY: Povestea voastră se apropie oricum de sfârşit. Când un bărbat

obţine ceea ce îşi doreşte... Ai ocazia să fii tu cea care i-o tragi.

INGRID: Taci! Faci ca totul să pară atât de urât!

NIKOLAY: Nu eu am făcut lumea. Nu mă acuza pe mine de nedreptăţile

Creatorului.

INGRID: Nu-l băga pe Dumnezeu în asta.

NIKOLAY: De ce nu? El ne-a dat colţi ca să ne mâncăm unii pe alţii, El ne-a

împărţit în vânători şi vânat. Cei slabi vor fi întotdeauna hrană pentru cei
puternici, Ingrid.

INGRID: Cei slabi...

NIKOLAY: N-ai fost întotdeauna puternică, ai fost slabă, Ingrid.

INGRID: E adevărat, am fost slabă.

NIKOLAY: Slabă și neputinciosă... Îți mai aduci aminte cum e să fii slab și
neputincios?

INGRID: Uneori. Mi se întâmplă să visez noaptea lucruri... lucruri pe care aș

vrea să le uit. Mă trezesc plângând. Nicky se sperie întotdeauna și eu îi spun
că am visat urât. El mă întreabă ce, eu îi spun că nu-mi mai amintesc. De
fapt, îmi amintesc tot. Sunt singurele momente în care îmi amintesc tot.

Sunet de mesaj.

JAMES : Hind!

INGRID (îi întinde celularul lui Nikolay): Nu vreau să mă întorc acolo.

NIKOLAY (ia celularul, citește mesajele): Hind... Hind și Leul deșertului...

32
INGRID: Hamza, Leul deșertului, unchiul profetului Mahomed... un mare
războinic arab din secolul VI...

NIKOLAY: El i-a ucis fratele, iar ea, ca să se răzbune, l-a hăituit și i-a
mâncat ficatul... Ce înduioșător...

INGRID: Am ales aceste nume ca să ne protejăm identitatea. Big Brother ne

privește... tu m-ai învățat asta.

NIKOLAY: Nu-ți dai seama că povestea voastră era de la început sortită

pieirii...

INGRID: Când vrei s-o facem?

NIKOLAY: Cât mai repede.

Sunet de mesaj.

JAMES : La noapte, Hind.

INGRID: La noapte?

NIKOLAY: La noapte.

Sunet de mesaj.

JAMES: La noapte, Hind.

Heblu.

Tabloul III

33
Un birou. Unul din fotolii este întors cu spatele la public. Nicky, ceremonios
îmbrăcat, cu smoking și papion, se strecoară înăuntru. Are aparatul de
fotografiat agățat de gât. Mâinile îi sunt ocupate cu o sticlă, două pahare
și un recipient cu gheață, ceea ce îl obligă să dezactiveze alarma într-un fel
foarte caraghios.

NICKY (se adresează cuiva care vine în urma lui): E în regulă.

În urma lui intră James Lyon, la fel de ceremonios îmbrăcat, cu smoking și

papion. Duce cu multă pompă o tavă cu gustări.

JAMES (se uită în stângă, se uită în dreapta): Liber?

NICKY: Liber.

JAMES: Sunteți sigur că aici nu vom fi deranjați?

NICKY: Foarte sigur. Aici e biroul lui Ingrid. Vodcă?

JAMES: Dublă cu gheață.

NICKY (toarnă vodcă în ambele pahare, îi oferă unul lui James): Noroc.

JAMES: Noroc.

Beau. Scurt moment de tăcere.

JAMES: Poate doriți o gustare.

NICKY: Nu, mulțumesc. Sunt toate cu carne.

JAMES: Sunteți vegetarian?

NICKY: Convins. Dar nu vă faceți probleme... Am aici tot ce îmi trebuie.

Sută la sută din cereale. (dă paharul pe gât, oftează) Îmi permiteți? (își
scoate papionul)

JAMES: Vă rog...
NICKY: Ce bine e...

34
JAMES: Totuși, ce-o să zică doamna Rodnin când o să afle că am șters-o,
atât de nepoliticos, de la petrecere?

NICKY: Mai întâi, că n-o să afle...

JAMES: N-o să-i spuneți?

NICKY: Nu. Dumneavoastră îi spuneți totul soției dumneavoastră?

JAMES: Nu. Bineînțeles că nu.

NICKY: Și pe urmă, doamna Rodnin nu e soția mea.

JAMES: Nu?

NICKY: Nu. Cel puțin, nu oficial. Trăim într-un fel de parteneriat civil.

JAMES: Înțeleg...

NICKY: Nici măcar nu o cheamă Rodnin. O cheamă Popescu. Dar

pretindem că o cheamă Rodnin ca să nu contrariem copilul.

JAMES: Popescu? Ce nume e ăsta, Popescu?

NICKY: Românesc.

JAMES: Adică Ing... Vreau să spun, doamna Rodnin e româncă?

NICKY: Da. Aveți o problemă cu românii?

JAMES: Nu... Nu... Nu, Doamne-ferește... Noi, în Australia avem o

comunitate importantă de români... care și ei, în felul lor, se ocupă tot cu
afacerile...

NICKY: Când ne-am cunoscut, ea era doctor stomatolog și eu făceam turism

medical. Pentru că nu muncesc, nu am asigurare... iar tata, de felul lui, e cam
cărpănos.

JAMES: Domnul Rodnin? Unul dintre cei mai bogați oameni din lume?

35
NICKY: Da, domnule. M-a dus în România pentru că acolo dentiștii sunt
ieftini. Când am văzut-o, am rămas la propriu, cu gura căscată. Era superbă
în halatul ei alb cu guler azuriu... Doctorița Popescu... Se pare că e un nume
foarte rar și în țara ei e chiar o onoare să te cheme Popescu. De asta Ingrid
nu a vrut cu nici un preț să și-l schimbe.

JAMES: Înțeleg... Înțeleg și asta...

NICKY: Eu nu. Când doi oameni hotărăsc să își petreacă tot restul vieții
împreună, e normal să împartă totul.

JAMES: Nu vă supărați, de câți ani sunteți căsătorit? Adică vreau să spun...

Înțelegeți ce vreau să spun....

NICKY: Eu și cu Ingrid suntem împreună de șapte ani.

JAMES: Exact timpul după care începi să înțelegi cât de sănătos e să ai

secrete față de omul de lângă tine.

NICKY: Dar eu nu vreau să am secrete față de omul de lângă mine.

JAMES: Trăinicia unui cuplu stă în spațiul pe care știm să-l oferim
intimității celuilalt.

NICKY (descoperă, uimit, un cabinet ascuns cu băuturi): Ce e asta?... Nu

pot să cred... Whisky, vodcă, gin, absint... Ingrid ascunde aici un întreg
arsenal de spirtoase și eu m-am chinuit să fur sticla asta de la bar... Hm... Mă
întreb ce oare altceva mai ascunde Ingrid de mine?

JAMES (se îneacă): Creveții ăștia... sunt delicioși. Sigur nu vreți să

încercați?

NICKY: Nu.

JAMES (înfulecă): Dacă m-ar vedea Martha, soția mea! M-a pus la regim.
Cică am făcut burtă.

NICKY: Păi, ați cam făcut!

36
JAMES: Normal, dacă sunt obligat să trăiesc cu pufuleți, și biscuiți dietetici,
și rădăcină de păstârnac, și mai știu eu ce alte bazaconii îi trec Marthei prin
cap. Normal că un asemenea regim mă obligă să dau iama în mâncare ori de
câte ori am ocazia. Hm... Tartar de somon...

NICKY: Să nu credeți că v-am făcut un reproș. Pe mine, Ingrid încearcă să

mă îngrașe cu forța.

JAMES: Serios?

NICKY: Zice că sunt atât de slab încât îi e rușine cu mine pe stradă și refuză
să mă ia în brațe, de teamă să nu se taie în oase. Cică nu arăt suficient de
bărbat...

JAMES: V-a spus ea asta?

NICKY: Asta și multe altele. Că mă spăl prea rar, că las păr în chiuvetă...

JAMES: Am înțeles, am înțeles...

NICKY: Pe de altă parte, cred că dumneavoastră ați fi exact genul ei.

JAMES (se îneacă iară): Poftim?

NICKY: Înalt, bine făcut, umeri largi, piept lat... Arătați suficient de bărbat.

JAMES (cu teamă): Mulțumesc.

NICKY: Păcat că vă strică burta.

Se aude un râs înfundat. Fotoliul se întoarce. În el stă tolănit Nikolay.

NIKOLAY: Îmi cer scuze, dar n-am mai putut să mă abțin.

NICKY: Tati... ce cauți aici?

JAMES (a sărit ca ars): Domnule Rodnin... Doamne-Dumnezeule, era să

fac un infarct!

37
NIKOLAY: Poate că ar fi cazul să vă menajați mai mult inima, domnule
Prefect. Sunteți la vârsta la care începe să o ia razna.

JAMES (contrariat): Mă scuzați?

NIKOLAY: Colesterolul mărit, vasele îngustate... Inima e o mașinărie foarte

delicată, domnule și, din păcate, nu se prea se găsesc piese de schimb. În
locul dumneavoastră aș lăsa-o mai moale cu creveții...

JAMES: Așa îmi spune și Martha, dar... ce să-i faci? Oameni suntem, trebuie
să ne permitem, din când în când, mici bucurii...

NIKOLAY: Cu asta, sunt total de acord!

NICKY (răbufnește): Nu zău? Am putea știi atunci care sunt micile tale
bucurii, tati?

NIKOLAY: Sigur că da...

JAMES: Un pahar de vodcă?

NIKOLAY: Nu, mulțumesc.

JAMES: Creveți?

NIKOLAY: Nici atât.

NICKY: Ai putea să ni le împărtășești și nouă, pentru că nimeni, dar absolut

nimeni până în ziua de azi, n-a putut să-și dea seama care ar fi micile tale
bucurii. (Prefectului) Mă rog, în afară de păcălit fiscul și de smuls unghiile
dușmanilor.

NIKOLAY (Prefectului): Vă rog să nu-l luați prea în serios pe noul

dumneavoastră prieten. Cine nu înșală Fiscul? Cine nu muncește, desigur.

NICKY: Tati!

NIKOLAY: Sunt sigur că și fiul meu, dacă ar munci și, prin urmare, ar plăti
impozite, ca toată lumea, ar începe să vadă cu alți ochi sistemul fiscal. Cât
despre a doua lui acuzație...

38
JAMES: Nu, vă rog, nu! Nu vreau aud! Rusia e departe!

NIKOLAY: Nici măcar în Rusia un om de valoarea mea nu se ocupă cu

smulsul unghiilor. Cel puțin, nu personal. Poate doar un sadic patologic,
ceea ce nu e cazul meu. Mie îmi repugnă violența. Sunt un om al păcii, al
dialogului, al compromisului.

JAMES: Mă bucur să aud asta.

NICKY: Asta nu ne lămurește care ar fi micile bucurii ale domnul Nikolay

Rodnin. Puteți să vă închipuiți că tatăl meu, unul dintre cei mai bogați
oameni din lume, unul dintre cei mai puternici oameni din lume... trăiește
într-un apartament modest cu două camere și are un singur costum?

NIKOLAY: Două. (își arată ținuta) Smoking-ul e închiriat. Nu-mi place

risipa. Pentru un singur corp, îmi ajunge un singur costum.

NICKY: Două, e deja un exces. Ai început să arunci banii pe haine!

NIKOLAY: Ai dreptate. Poate că ar trebui să-mi donez al doilea costum unei

instituții de caritate.

JAMES: Departe de a fi un hedonist, eu cred că trebuie să ne bucurăm de

viață pentru că, până la proba contrarie, nu avem alta. Mai mult chiar,
pentru mai multă siguranță, trebuie să ne facem Raiul pe pământ.

NIKOLAY: Sunt întru totul de acord, domnule, chiar dacă găsesc noțiunea
de Rai puțin relativă. Ceea ce e Raiul pentru păianjen, e iadul pentru muscă.

JAMES: Totul e să fii de partea care trebuie a plasei.

NICKY: Presupun că vă cad multe în plasă... multe muște, domnule

Prefect...

NIKOLAY: Când am venit aici...

NICKY: Chiar așa. Ce cauți aici? Ce cauți tu în biroul lui Ingrid?

NIKOLAY: Ce căutați și voi. Puțină intimitate. Pe mine, petrecerile astea cu

VIP-uri mă obosesc îngrozitor.

39
JAMES: Și pe mine. Mai ales când sunt și paparazzi de față... Fără supărare,
dar o poză cu tartină dispărând pe jumătate într-o gură căscată poate fi foarte
stânjenitoare pentru orice politician. Pentru mine, actul mâncatului e ceva
intim.

NICKY: La fel ca sexul. Presupun că n-ați vrea nici ca un paparazzo să vă

facă o poză tocmai atunci când...

JAMES: Ați prins ideea.

NIKOLAY: Când ați venit voi, eu mă pregăteam să-mi aprind o țigară. De

altfel, cred că o să o și aprind... (își aprinde o țigară de foi, trage un fum,
savurează clipa) Îmi cer scuze. Nu am vrut să fiu nepoliticos. Poate că doriți
și dumneavoastră una...

JAMES: Nu mulțumesc, abia m-am lăsat. Să înțeleg că fumatul e mica

dumneavoastră plăcere vinovată...

NIKOLAY: Plăcerea e întotdeauna vinovată, domnule. Nu. Fumatul nu e o

plăcere pentru mine. E singurul viciu pe care mi-l pot permite. Am plămâni
de fier, dar am un stomac prost.

NICKY: E adevărat, ține un regim foarte strict.

NIKOLAY: Ironia sorții. M-am născut într-o familie de oameni săraci și am

muncit din greu ca să scap de sărăcie. Îmi permit orice, îmi permit lucruri pe
care cei mai mulți nici nu le pot visa. Dar sunt obligat să mănânc aceeași
pâine neagră și aceiași napi de care m-am luptat să scap.

JAMES: Trebuie să aveți o voință extraordinară. Eu, cum se întoarce Martha

cu spatele...

NIKOLAY: Nu tot ceea ce ne place e bun pentru noi. Eu am învățat să cultiv

ceea ce-mi face bine, fie că-mi place, fie că nu.

JAMES: Oricât aș încerca, eu n-aș putea să mă obișnuiesc cu napii.

NIKOLAY: Când am venit aici, n-am putut să nu remarc, din elicopter,

deșertul... arid, pustiu, nesfârșit... ca o metaforă a lipsei de viață după
moarte.

40
JAMES: Vă înșelați. Deșertul ăsta, care se întinde dincolo de noi, e plin de
viață.

NIKOLAY: Serios? Nu mi s-a părut.

JAMES: Avem de toate, de la cămile până la aborigeni.

NIKOLAY: Aborigeni? Adică oameni...

JAMES: Oameni.

NIKOLAY: În deșertul ăla trăiesc oameni?

JAMES: De mii de ani. Sigur că viața pe care o duc nouă ni se pare ciudată,
dar...

NIKOLAY: Ciudată... Trebuie să fie la limita supraviețuirii...

JAMES: E adevărat. Mă întreb care ar putea fi micile plăceri ale cuiva care
se hrănește cu șopârle.

NICKY: Apa, atunci când o găsește, o dată la două săptămâni, șopârla pe

care o vânează, o dată la trei săptămâni, gândacii cu care se hrănește, atunci
când nu găsește șopârle și ploaia, care, pe aici, probabil că vine o dată la
zece ani.

NIKOLAY: Nu-l băgați în seamă pe fiul meu, e ecologist.

JAMES: Ah!

NIKOLAY: Totuși, nu pot să nu îi dau, pe undeva dreptate. Viața pe care

acești oameni o duc în deșert, e mizerabilă. De ce nu faceți ceva pentru ei?

JAMES: Dar facem... Facem tot ce ne stă în putință. Guvernul îi tratează pe

acești oameni ca pe oricare alți cetățeni. De altfel, cei mai mulți s-au adaptat
de mult civilizației noastre și duc o existență ca oricare alta în marile orașe.
Dar sunt și unii care pur și simplu nu vor să se dezbare de modul lor
tradițional de viață.

41
NIKOLAY: Poate că Guvernul nu e destul de ferm în încercarea lui de a-i
civiliza pe acești sălbatici. În Rusia, ar fi fost de mult integrați în societate.

NICKY: Cu forța.

NIKOLAY: Pentru binele lor, desigur.

JAMES: Nu departe de aici e un sanctuar. Un loc pe care oamenii locului îl

consideră sfânt. De fapt, se pare că în acest deșert, chiar sub sanctuarul
mâncătorilor de șopârle, ar exista o mare mină de diamante.

NICKY (izbucnește în râs): Diamante... Acum înțeleg tot!

NIKOLAY: Nicky, nu-i frumos să te bagi în discuțiile oamenilor mari.

(Prefectului) Diamante spuneați? Asta e minunat.

JAMES: Este și nu este. Mina, dacă există, e pe teritoriul aborigenilor,

teritoriu, în principiu, de neatins.

NIKOLAY: Totuși, vă dați seama ce înseamnă o mină de diamante... ce ar

însemna pentru economia locală, ce ar însemna pentru imaginea
dumneavoastră...

NICKY: Sau vă puteți închipui câți bani v-ar putea oferi marii producători de
diamante ai lumii, cu condiția să le confiscați pământul sălbaticilor și să-l
scoateți la licitație?

JAMES: De fapt, chiar am primit o propunere în acest sens. De curând,

cineva a venit la mine și mi-a oferit... o sumă pe care eu, recunosc, nici
măcar nu mi-o pot imagina... ca sa îi expropiez pe aborigeni.

NIKOLAY: Nu pot să cred. Cineva a îndrăznit să vă ofere mită?

JAMES: Da.

NIKOLAY: Să nu mă înțelegeți greșit, un om de afaceri e pus deseori în

postura de a oferi mici atenții, dar... eu unul, nu v-aș fi abordat niciodată în
acest mod.

42
NICKY: Dar cum? Serios, tati, sunt curios, cum ai fi făcut tu dacă ai fi vrut
să obții ceva de la domnul Prefect?

NIKOLAY: Un om ca mine nu ar pierde niciodată timpul oferind mită... unui

om funciarmente incoruptibil. În lumea noastră, în care se știe exact cine ia,
și cât ia... se știe că nu s-a născut încă omul care să îl cumpere pe Leul
deșertului.

JAMES: Nu pot să vă spun că sunt flatat de ceea ce aud. Nu fac nimic din
ceea ce nu ar trebui să fac. În aceeași ordine de idei, ar trebui să felicităm
orice mamă care nu-și abandonează pruncul sau orice cetățean care nu-și
asasinează vecinul.

NICKY: Eu aș felicita orice cetățean care nu-și asasinează vecinul și orice

mamă care nu-și abandonează pruncul.

JAMES: Nu este firesc să răsplătim, mai mult decât trebuie, normalitatea. Eu

îmi fac datoria. Atât. Nimic mai mult. Suntem printre primii în lume, în ceea
ce privește indicele dezvoltării umane, calitatea vieții, sănătatea, educația,
economia. Asta în condițiile în care două treimi din țara aceasta sunt de
nelocuit. Deșert cât vezi cu ochii. Două treimi de pustiu. Metafora lipsei
vieții după moarte. Numai cele mai teribile jivine și câțiva aborigeni
încăpățânați îndrăznesc să înfrunte marea de nisip care se întinde în fața
noastră. Datoria mea este să îi tratez pe acești oameni la fel ca pe frații lor
civilizați din orașe. Oamenii m-au numit Leul deșertului și așteaptă de la
mine să-mi păzesc deșertul ca un leu. Și o voi face. Atât timp cât voi fi
Prefectul Australiei de Vest, nimeni nu îi va expropria pe aborigeni, nimeni
nu va sfredeli pământul, nimeni nu ne va fura diamantele. Iar în ziua în care
se va afla de existența acestei mine, pentru că până la urmă tot o să se afle,
eu voi fi deja în campanie electorală pentru postul de Prim-Ministru al
Australiei. Reputația mea va fi nepătată, iar eu voi fi prezent în conștiința
oamenilor drept cel care nu a vrut să le vândă deșertul. Pentru că bucata aia
de deșert, știm cu toții, într-o zi se va vinde, dar nu acum, nu sub mine, nu
atât timp cât eu nu am ajuns Prim-Ministru.

NIKOLAY (lui Nicky): E bun! Pentru o clipă, aproape că m-a păcălit.

Intră Martha, pe jumătate beată, susținută cu greu de Ingrid. Pentru

început, cele două femei nu realizează că nu sunt singure.

43
INGRID (cu o mână o susține pe Martha, cu cealaltă dezactivează alarma):
Nu te teme. Aici suntem în siguranță. Aici n-o să ne găsească nimeni.

MARTHA (bocind): I-am spus că nu vreau să mă întorc la Perth. Că fac ceva

pe sponsorii lui și pe caritățile lor mizerabile. Niște grași cu toții, niște porci
împuțiți care dau, din când în când, câte o sută de dolari pentru cățeii
canceroși, sau pentru copiii fără stăpân, sau pentru delfinii fără părinți... Ca
să ce? Ca să vădă lumea cât de generoși sunt ei... Fac ceva pe generozitatea
lor! Pe oameni îi pot păcăli, dar pe mine și pe Dumnezeu, nu!

INGRID: Așa e, Martha, totuși, trebuie să te întorci la Perth.

MARTHA: Nu vreau!!! Nu acum când am aflat că mâine Brad Pitt vine aici
să-și petreacă weekend-ul cu Angelina și cu copiii lor adoptați!

INGRID: I-ai promis soțului tău!

MARTHA: Fac ceva pe ce i-am promis... Știe el mai bine cât valorează o
promisiune... Dacă ar fi acum în fața mea i-aș spune... (îi vede pe bărbați)
Ups...

NIKOLAY: Sunt curios, doamnă. Dacă soțul dumneavoastră ar fi acum aici,

ce i-ați spune?

JAMES: Chiar așa, Martha. Ce mi-ai spune?

MARTHA: Nimic. Mama m-a învățat să evit scenele în public.

JAMES: Iar ai băut.

MARTHA: Ți se pare.

JAMES: Martha, tu îți dai seama că oamenii se așteaptă ca soția viitorului

lor Prim-Ministru să se poarte într-un anumit fel...

MARTHA: Tu vorbești... Te-ai ascuns aici ca să te îndopi cu otravă. Oamenii

se așteaptă ca viitorul lor Prim-Ministru să aibă arterele curate. Ce crezi că
ar zice alegătorii tăi dacă ar afla de peace-maker-ul cu care trăim de doi ani?
(vede băutura și îi confiscă paharul lui Nicky) De ce crezi că beau? Nimeni

44
nu știe cum e să te duci seara la culcare și să nu știi dacă o să-ți mai găsești
soțul în viață a doua zi!

JAMES: Mama ta trebuie să fie foarte mândră. Ești foarte bună la evitat
scene.

MARTHA: Oamenii vor să-l voteze pe Leu, nu pe Hipopotamul deșertului!

În ritmul ăsta, asta o să ajungi. Hipopotam!

JAMES: Dacă vrei să știi, există persoane care cred că arăt suficient de
bărbat!

MARTHA: Cine crede asta?

JAMES (îl arată pe Nicky): Dumnealui!

MARTHA: Vai de capul tău! (lui Ingrid) Și eu care ziceam că eu am

probleme... Sărmana de tine!

NICKY: Nu, doamnă... Stați așa că ați înțeles greșit... Nu eu îl găsesc pe

domnul Lyon suficient de bărbat...

MARTHA: Vă rog, nu... Nu trebuie să vă faceți nici cea mai mică problemă
în privința noastră. Eu și soțul meu îi susținem din toată inima pe cei ca
dumneavoastră. (aparte, soțului ei) James, spune-mi că n-am băut din
paharul lui!

NICKI: Se pare că, dacă ne străduim puțin, vom reuși să strângem laolaltă
toate cele 7 păcate capitale: mândria, invidia, avariția, lăcomia, lenea,mânia
și... Ce-am uitat?

MARTHA (scurgând un pahar): Ai uitat desfrânarea.

Sonia se strecoară în încăpere, fără să îi vadă pe ceilalți și încearcă să

dezactiveze alarma. Ingrid o vede.

INGRID: Sonia? Nu pot să cred.

MARTHA: O... Lume nouă...

45
JAMES (îi ia paharul): Ai băut destul!

SONIA: Ingrid, pot să-ți explic...

INGRID (o înfașcă de păr): Ce cauți aici?

SONIA: Auuu...

INGRID: Poți să-mi explici ce cauți la mine în birou?

SONIA: Nuuuu...

INGRID: Ce caută târâtura asta aici? Să-mi spună cineva. (lui Nicky): Ți-ai
adus curva aici?

NICKY: N-am adus-o eu!

INGRID: Cine atunci?

NIKOLAY: Eu. Eu am adus-o. E secretara mea și te rog s-o tratezi cu

respect.

SONIA (profită de șocul lui Ingrid și se eliberează din mâinile ei, își
aranjează hainele): Da, sunt secretara lui și te rog să mă tratezi cu respect.

INGRID (lui Nikolay): Ce caută parașuta asta în biroul meu? Cine i-a dat
codul?

NIKOLAY: Eu i l-am dat.

INGRID: Cum ai putut?

MARTHA (lui Nicky): Am impresia că Ingrid n-o place deloc pe secretara

domnului Rodnin. Aveți idee de ce?

NICKY: Nu... Nu...

JAMES: Martha! E clar că s-a culcat cu ea...

MARTHA: Domnul Rodnin?

46
JAMES: Nu! Fiul său.

MARTHA: Fiul său e gay, n-avea cum să se culce cu ea!!!

JAMES: Poate că încă tatona...

MARTHA: Oh!

JAMES (o împinge spre ușă): În orice caz, asta devine o chestiune de

familie. Doamnelor, domnilor... noi ne retragem...

MARTHA (se întoarce din drum, o îmbrățișează pe Ingrid): Nu-ți face

probleme, draga mea prietenă. Toți bărbații sunt la fel, chiar și cei gay.

NICKY: Dar eu nu sunt...

MARTHA: Da, așa spuneți toți... (lui Ingrid) Să nu-ți închipui că al meu e
mai breaz. De ce crezi că mă trimite la Perth? Abia așteaptă să plec ca să-și
caute o curvă să i-o sugă!

JAMES: Martha! (lui Ingrid, jenat, în timp ce o împinge pe Martha, cu forța

spre ușă) Îmi cer scuze, soția mea a băut prea mult. Prea mult!

James și Martha ies.

SONIA: De aproape, domnul Lyon n-arată rău deloc.

INGRID (lui Nikolay): Poți să-mi explici ce se întâmplă aici?

NIKOLAY: Nu e clar? Femeia a băut prea mult, iar el o să-i facă un duș rece
ca s-o ajute să se trezească.

NICKY: Da, se pare că doamna Lyon trebuie să ajungă la Perth cu orice preț.
(scoate laptopul lui Ingrid) Poți să-mi explici ce e asta?

INGRID: Nu pot să cred... Mi-ai spart mailul...

SONIA: I-ai spart mailul! Bravo, Nicky! Acum știi tot despre... (lui Ingrid)
Știe! Acum să te văd, ipocrito!

47
NIKOLAY: Nicky, ce-ai făcut? În caz că ai uitat, după ce ai spart site-ul
NASA, americanii sunt cu ochii pe tine. N-ai voie nici măcar să intri pe
Google!

NICKY: N-am spart nimic. L-a uitat deschis! (lui Ingrid) Oricum, se pare că
toată lumea e la curent cu mica ta idilă.

INGRID (îi smulge laptopul): Tu te-ai culcat cu bona sub propriul nostru
acoperiș!

NICKY: Credeam că aveam o înțelegere.

INGRID: Ai fi putut să ai gusturi mai bune.

SONIA: Poftim?

NICKY: Știu ce ai făcut... Știu ce ați făcut cu Strauss-Khan! Sau ar fi mai

corect să-i spun Dominic?

INGRID: Nu știu despre ce vorbești.

NICKY: Atunci, să-ți aduc aminte. Tata urmărea de mult timp să obțină,
printr-o schemă extrem de complicată, niște bani nerambursabili din partea
Fondului Monetar Internațional. Astfel încât, profitând de numirea lui
Strauss-Khan la șefia Fondului, dar și de binecunoscutul lui apetit priapic,
genitorul meu i te-a aruncat în brațe, ca să aibă cu ce să-l șantajeze. Și așa ți-
ai deschis tu primul hotel. Îți sună cunoscut?

NIKOLAY: Nicky, nu puteai să afli așa ceva decât într-un singur mod. Iar ai
spart cine știe ce calculator! Tu îți dai seama că a doua oară n-am să pot să
te mai scap?

NICKY: Mi-ai vândut soția! Dracu să te ia!

NIKOLAY: Tehnic vorbind, nu era soția ta!

NICKY: Era mama copilului meu!

INGRID: Nicky... A fost o simplă afacere...

48
NICKY: O afacere? Cum e și asta cu diamantele și Prefectul. Și asta e tot o
simplă afacere?

NIKOLAY: Da. Pentru mine, da.

NICKY: Uitați-vă la voi. Cum puteți trăi, cum vă puteți privi dimineața în
oglindă?

INGRID: Noi am avut o înțelegere. Atât timp cât e în afara casei noastre,
fiecare face ce vrea și nimeni nu pune întrebări în legătură cu asta.

NIKOLAY: Ce cuplu deschis!

INGRID: Tu te-ai culcat cu bona! Începuse să se creadă stăpâna casei!

NICKY: Ți-am spus că vreau să dăm dracului înțelegerea. Nu putem să ne

căsătorim și să fim și noi ca toți oamenii?

SONIA (izbucnește în râs): Dumnezeule, Nicky! Cât poți să fii de naiv! De

ce crezi că nu a vrut niciodată să se mărite cu tine? Ca să fie liberă atunci
când i se va ivi ocazia!

NICKY: E adevărat ce spune?

INGRID: Tu te uiți în gura ei?

NICKY: Atunci, mărită-te cu mine!

INGRID: Nu. E o chestiune de principiu.

NICKY: Dacă tu nu te măriți cu mine, eu am să mă însor cu ea!

SONIA (nu-i vine să creadă): Cu mine?

INGRID (disprețuitoare): Cu ea?

NICKY: Da. Sonia, știu că momentul nu e cel mai potrivit și circumstanțele

sunt destul de discutabile, dar...

49
SONIA: Da! Da, mă mărit cu tine! Nicky! Știu... Știu tot... Am știut
dintotdeauna că și tu mă iubești și suntem făcuți unul pentru altul!

NICKY (se întoarce către Ingrid): Ei, ce părere ai?

INGRID: Ce părere am? Părerea mea e că Sonia are dreptate. Sunteți făcuți
unul pentru altul. Casă de piatră!

NICKY: Atunci, asta e... Mă însor... (Soniei) Hai să căutăm un preot sau un
căpitan de vas...

SONIA: Nu, nu, nu... Mai întâi, hai să le spunem alor mei... Să vezi cât se
vor bucura... Nimeni nu mai credea că mă voi mărita vreodată...

Nicky și Sonia ies. Un timp.

INGRID: Se pare că am rămas doar noi doi.

NIKOLAY: Felicitări.

INGRID: Asta e una din ironiile tale?

NIKOLAY: Nu. Ăia doi se merită unul pe altul. Tu ești ca mine, Ingrid.

INGRID: Tu cum te poți privi dimineața în oglindă, Nikolay?

NIKOLAY: Cu multă îngăduință și, de ce să nu recunoaștem, cu afecțiune.

Există posibilitatea ca fiecare să fii avut un geamăn pe care l-a absorbit în
timpul sarcinei. Toți suntem niște potențiali asasini.

INGRID: Nikolay... nu cred că pot să o fac... la noapte...

NIKOLAY: Pentru că îl iubești?

INGRID: Da. E o prostie, știu, dar iubirea orbește.

NIKOLAY: Dacă nu am orbi, nu am putea îndrăgi o altă fiinţă umană. Ți-am

povestit vreodată cât am iubit-o pe mama lui Nicky?

INGRID: Nu.

50
NIKOLAY: Eram amândoi așa de săraci... Pentru ea am devenit bogat.
Pentru ea am construit palate. Era regina mea. Voiam s-o știu fericită. Dar ea
nu voia decât un singur lucru: un copil. Și l-a avut, cu prețul vieții ei.
Asasinul mamei lui și al fericirii mele. De atunci, mă tot scufund în afaceri
ca să uit, tot așa cum bețivul caută uitarea pe orice fund de sticlă.

INGRID: Pentru tine, totul e un joc?

NIKOLAY: Da, totul e un joc și asta e ultima mea partidă. Ajută-mă să o

câștig, Ingrid. Adu-l pe Leul deșertului la picioarele mele. În schimb, eu voi
face din tine moștenitoarea mea. Afacerile, banii, relațiile mele... toate vor fi
ale tale.

INGRID: Moștenitoarea ta?

NIKOLAY: Știu că n-ai să mă dezamăgești. La noapte...

INGRID: La noapte...

JAMES (sub un spot): La noapte, Hind...

Heblu.

51
Tabloul IV

Apartamentul lui Ingrid. Terrarium-ul este, în continuare, în mijlocul scenei.

În jur, obiecte de îmbrăcăminte aruncate peste tot. Sonia admiră cu
aviditate, poșetele, pantofii, rochiile și chiar probează unele din ele. Intră
Ingrid.

INGRID: Unele persoane sunt ca râia. Le găsești peste tot.

SONIA (ascunzând la spate poșeta pe care o admira): Ăsta e și

apartamentul viitorului meu soț. Nimeni nu mă poate împiedica să intru în
apartamentul viitorului meu soț.

INGRID: Ăsta e hotelul meu. Nimeni nu mă poate împiedica să vă dau afară

pe amândoi. Să înțeleg că n-ați găsit nici preot, nici căpitan de vas...

SONIA: Nu.

INGRID: Unde e Nicky?

SONIA: Încă mai caută. M-a rugat pe mine să-l hrănesc pe Dominic.

INGRID: Cu poșeta mea de crocodil?

SONIA (aruncă poșeta): Îmi stătea în cale. Întotdeauna ți-ai lăsat lucrurile
peste tot. Pentru o mare doamnă, ești cam dezordonată.

INGRID (ridică un sutien pe care i-l aruncă Soniei): Pentru o bonă, nici tu
nu te descurci mai bine.

SONIA (își ia sutienul): Nu sunt bonă. Niciodată n-am fost o bonă în

adevăratul sens al cuvântului.

INGRID: De asta, pot depune mărturie.

SONIA: Am lucrat ca bonă, într-o vreme, ca să-mi plătesc studiile.

INGRID: Lasă-mă să-mi aduc aminte... Dreptul?

52
SONIA: Liceul la seral. Dar, dacă l-aș fi terminat, după aia sigur aș fi urmat
Dreptul.

INGRID (face un pas spre ea, Sonia se dă înapoi): Nu-ți fie frică... Nu-ți fac
nimic.

SONIA: Așa ai zis și când mi-ai rupt mâna. Simt și acuma locul... de câte ori
plouă.

INGRID: Nu fi proastă. N-aș risca să pornesc un scandal, într-un hotel plin

de celebrități, de fotografi și de polițiști. Așa că poți să fii sinceră. Tu m-ai
turnat?

SONIA: Nu știu despre ce vorbești.

INGRID: Tu i-ai spus lui Nikolay despre flirtul meu cu James Lyon?

SONIA: Nu. N-am fost eu.

INGRID: Tu ești singura care știa ceva. Tu ai intrat peste mine când
vorbeam cu el pe skype...

SONIA: Din greșală!!!

INGRID: De vreo trei sau patru ori la rând.

SONIA: Da. Eu i-am spus lui Nikolay. Ce-o să-mi faci?

INGRID: Nimic... Viața pe care o s-o duci de acum înainte cu Nicky o să-ți
țină loc de pedeapsă. Ai hrănit bestia?

SONIA: Da.

INGRID: Și nu ți-a fost silă?

SONIA: Silă? E animalul cel mai curat din lume...

INGRID: Înseamnă că o să vă înțelegeți. Îl luați cu voi, nu-i așa?

53
SONIA: Apropo de asta... Eu n-am unde să stau și Nicky zice că nu vrea să
ia nimic de la tatăl său... A promis că o să-și ia slujbă, dar până atunci...

INGRID: O slujbă? Nicky?

SONIA: Mă gândeam că, până ne punem pe picioare, n-o să ai nimic

împotrivă dacă vom locui cu toții, la tine.

INGRID: Cu toții? Adică eu, fiul meu, voi doi și șarpele?

SONIA: Ai o casă foarte mare. Nici măcar n-o să ne facem simțiți.

INGRID: Eu zic să te mai gândești.

SONIA: Nu-i corect. Unii au prea mult, iar alții n-au deloc. În orice caz, tu ai
mai mult decât îți trebuie.

INGRID: Și dacă ai, trebuie să dai?

SONIA: Da, pentru că dacă dai primești.

INGRID: Ce mai vrei? Ți l-am dat pe Nicky. Aș vrea, în schimb, să primesc

puțină liniște. Se poate? Sau ai de gând să mă asasinezi toată seara cu citate
expirate din Cosmo... sau din Dalai Lama?

SONIA: Nu citesc Cosmo.

INGRID: Păcat. E plin de sfaturi pentru fetele sărace ca tine, fete sărace
care visează să devină bogate.

SONIA: Câte perechi de pantofi ai?

INGRID: Poftim?

SONIA: O sută? Două sute? Cinci sute?

INGRID: Tu câte perechi de pantofi ai?

SONIA: Cinci sau șase.

54
INGRID: Ei, eu am cu vreo mie mai mult de cât tine.

SONIA: O mie de perechi de pantofi?

INGRID: Aproximativ. Nu le știu numărul.

SONIA: Și crezi că o mie de perechi de pantofi în plus fac din tine un om

mai bun ca mine?

INGRID: Mai bun, nu. Mai bogat, da.

SONIA: Și mai bogat înseamnă mai bun?

INGRID: Mai bun, nu. Mai puternic, mai temut, mai respectat, da. Oamenii
te tratează altfel atunci când ești bogat. Dar tu n-ai de unde să știi asta, și nici
n-o s-o afli vreodată.

SONIA: Ai un suflet foarte sărac pentru cineva care are o mie de perechi de
pantofi.

INGRID: Îmi faci cumva inventarul? Între mine și Nicky nu se pune

problema partajului. Tot ce vezi e al meu. Mai puțin șarpele. Cu șarpele,
poți să faci ce vrei.

SONIA: Pentru că ți-e silă de el?

INGRID: Da. Pentru că mi-e silă de el.

SONIA: Eu nu cred că ți-e silă. Eu cred că ți-e frică.

INGRID (râde): Frică? Mie?

SONIA: Da. Ți-e frică. (ridică brusc capacul terrariumului)

INGRID: Ai înnebunit?

SONIA: Te-ai făcut albastră.

INGRID: Închide cutia aia, te rog.

55
SONIA: De ce n-o închizi tu?

INGRID: Pentru că mi-e silă.

SONIA (devenită brusc stăpână pe situație): Sau frică.

INGRID: Nu mi-e frică...

SONIA (scoate încet șarpele din terrarium): Atunci de ce nu ai curaj să te

apropii de el?

INGRID: Pune bestia la loc.... Poate fi... Poate fi foarte periculoasă...

SONIA: Îl cheamă Dominic și abia a mâncat.

INGRID: Asta nu înseamnă că nu poate să fie foarte periculos... pentru

oricare din noi...

SONIA : Mie nu mi-e frică... În orice caz, nu de el... A fost o vreme când îmi
era frică de tine... Așa cum ție îți e frică de șarpe... (îi plimbă șarpele pe sub
nas, Ingrid pare paralizată de teamă) Îmi făceai sângele să înghețe în vine.
Ochii tăi mă țintuiau pe loc... Erai cu mult mai înfricoșătoare decât orice
șarpe, reptilă cu sânge cald ce ești... (începe să înfășoare șarpele în jurul ei)

INGRID (încearcă să se apere, fără prea multă putere): Ce faci? Ia-l de pe

mine!!!

SONIA: Nu-ți place?

INGRID: Mi-e silă...

SONIA: De poșetele din piele de șarpe pe care dai mii de euro nu ți-e silă?
Nu pot să înțeleg cum vine asta... Dominic probabil că e văr cu pantofii pe
care îi porți în picioare...

INGRID: Da, da... Înțeleg ipocrizia situației, dar te rog, ia asta de pe mine!

SONIA: Cum e? Cum e, Ingrid? Te mai simți puternică, temută, respectată?

Vânătorul a devenit vânat. Cum e să fii pradă?
INGRID: Nu ești decât o curvă... O curvă ordinară...

56
SONIA: De ce? Pentru că îmi doresc și eu un soț, ca toată lumea și nu
mănânc, de teamă că o să mă îngraș și să n-o să mă mai vrea nimeni? Și o să
mor singură și uitată, ca mătușa Persida, înconjurată de câini și pisici?
Vecinii au găsit-o după o săptămână... Îți dai seama ca în timpul ăsta unele
dintre animale mai gustaseră din ea... Oricum mă îngraș, chiar dacă nu
mănânc. Mă îngraș și dacă beau apă, mă îngraș și când respir... Și tu mă faci
curvă pentru că vreau și eu un bărbat al meu... când, dintre noi două, curva
ești tu!

INGRID (se zbate): Ia șarpele de pe mine!

SONIA: Recunoaște... Recunoaște că ți-e frică...

INGRID (tremurând toată, se încăpățânează): Nu... nu mi-e frică... Mă auzi,

nu mi-e frică...

Intră Nicky.

NICKY: Ce e asta? Ce faceți aici?

SONIA: Nicky, iubitule... îl hrăneam pe Dominic și...

INGRID: A vrut să mă omoare!

SONIA: A fost un accident!

NICKY (ia șarpele de pe Ingrid, Soniei): Ești nebună? Animalul ăsta poate
să sugrume un elefant...

SONIA: După ce mănâncă, devine inofensiv... Ai găsit preotul?

NICKY: De fapt, nici nu l-am căutat. Iartă-mă, Sonia. N-are nici un rost să
lungim comedia asta.

SONIA: Comedie? Ce comedie?

NICKY: Nu am vorbit serios atunci când am zis ca vreau să mă însor cu tine.

SONIA: Cum ai putut?

57
INGRID: Da, cum ai putut?

NICKY: Am vrut să te fac geloasă.

INGRID (îi arde o palmă): Măgarule!

SONIA (îi arde și ea o palmă): Da, măgarule!

Ingrid îl întoarce spre ea și îi mai dă o palmă.

NICKY (lui Ingrid): Te iubesc și nu pot trăi fără tine!

SONIA (vrea să-l pălmuiască și ea, dar se răzgândește): Oh... O să regreți!

O să regretați amândoi! Tu, pentru ți-ai bătut joc de mine și tu.. pentru că te
urăsc... Da, te urăsc pur și simplu și pentru că el te iubește, te urăsc și mai
mult! De asta o să îi spun chiar acum tot ce știu Prefectului Lyon!

INGRID: Crezi că pe Lyon îl interesează problemele noastre domestice?

SONIA: Nu. Sunt sigură că e sătul de ale lui. Dar sigur o să-l intereseze când
o să afle că ați vrut să-l atrageți în capcană ca să puneți mâna pe mina de
diamante de acolo!

INGRID: Am înțeles... Cât vrei ca să taci?

SONIA (pufnește cu dispreț): Vrei să mă cumperi? Sunt lucruri care pentru

mine nu au preț... De exemplu, mutra ta, când o să fii expulzată din
Australia! (iese, mândră de ea)

INGRID: Ce faci? Hai după ea. Știe prea multe. Nu o putem lăsa să
vorbească.

NICKY: Las-o să vorbească.

INGRID: Nicky, dacă nu-l ajut să pună mâna pe nenorocita aia de mină, tatăl
tău o să mă distrugă. O să pierd tot ce am. Tot ce avem. Îți jur, e pentru
ultima dată când fac asta.

NICKY: Nu. Tata o să aibă mina, dar nu în felul ăsta. O să-l ajut eu.

58
INGRID: Cum?

NICKY: Prefectul vrea să ajungă Prim-Ministru. El nu este un om corupt,

dar contracandidații lui sunt. Iar eu pot afla despre ei lucruri care îl pot ajuta
pe Lyon să spulbere, practic, orice concurență.

INGRID (de aici încolo, devin amândoi foarte tandri): Da, dar asta
înseamnă să spargi baze de date. Știi bine că, după ce ai spart site-ul
NASA...

NICKY: Știu, dar aș face orice... numai s-o luăm de la capat.

INGRID: Orice?

NICKY: Da! Vrei să am o slujbă, ca toată lumea? O să-mi iau o slujbă... ca

programator. Da, ăia de la NASA ar da orice să lucrez pentru ei... Vrei să mă
îngraș? O să mă îngraș. O să mă duc la sală, o să-mi lucrez abdomenul și
pectoralii... Știu că ți-e rușine cu pectoralii mei... Vrei să-l donez pe Dominic
unei grădini zoologice...

INGRID: Nu vreau să faci nimic din toate astea. Și cu atât mai mult, nu
vreau să spargi calculatorul cuiva. Riscurile ar fi prea mari.

NICKY: Nu vreau să te culci cu Prefectul.

INGRID: N-am să-i fac treaba murdară lui Nikolay. Nu de data asta. Și nici
tu n-o să i-o faci. (se cuibărește în brațele lui) Sunt dispusă să suport
consecințele.

Heblu

59
Tabloul V

O seră. James și Ingrid.

JAMES: Hind... (ea nu răspunde) Hind...

INGRID: Te rog să nu-mi mai spui așa. Niciodată.

JAMES: E numele pe care tu l-ai ales.

INGRID: N-ar fi trebuit.

JAMES: E povestea pe care tu ai ales-o.

INGRID: Am greșit.

JAMES: Hind... Ingrid! Îmi pare foarte rău pentru că a trebuit să asiști la
scena pe care a făcut-o, mai devreme, soția mea.

INGRID: James, n-are nici o legătură cu Martha.

JAMES (o domină cu prezența lui impunătoare): Ingrid... Cât de mult îmi

place numele tău, Ingrid... Rece și tăios... dar nu ca o lamă... Rece și tăios ca
diamantul... Numele tău poartă în el sclipiri de piatră prețioasă, Ingrid...

INGRID (se ferește de el): Nu e bine. Nu e bine ce facem.

JAMES: Ingrid, suntem doar noi doi. Nu mai trebuie să ne ascundem. Tu m-

ai chemat aici. Aici, mi-ai spus, nu ne poate vedea nimeni...

INGRID (privește cu teamă, în jur): Da, aici nu ne poate vedea nimeni...

JAMES: S-a terminat cu ascunzișurile, cu numele de cod, cu teama... Toată

lumea doarme... În sfârșit, am rămas doar noi doi... Doi oameni singuri, în
mijlocul deșertului... Da-mi mâna ta, Ingrid... (ea îi întinde mâna, pe care el
i-o sărută cu multă tandrețe) Am așteptat atât de mult acest moment...

INGRID (neliniștită): Dacă, totuși, ne vede cineva...

60
JAMES: Cine? Nu-i țipenie de om în jur... În noaptea asta, nici stele nu-s și
luna s-a ascuns în nori... Dumnezeu însuși a stins lumina.

INGRID: Toată lumea doarme... Suntem singuri... Doi oameni singuri în

mijlocul deșertului...

JAMES: Da, Ingrid. Suntem singuri și lumea e toată a noastră. (îi cuprinde
umerii în palme) De-ai ști de când aștept clipa asta!

INGRID: Spune-mi...

JAMES: Secole... Parcă au trecut secole de când te aștept... Ingrid, stăpâna

gheții... regina Nordului...

INGRID: James, Leul deșertului... stăpânul Sudului...

JAMES: Atâtea lucruri ne despart... Cum poți să-mi fii atât de apoape încât,
deși abia astăzi am îndrăznit să adulmec parfumul gingaș al părului tău, mă
simt de parcă aș fi trăit cu parfumul acesta toată viața; mai mult chiar, am
visat, într-un soi de premoniție olfactivă că parfumul părului tău o să fie
exact acesta...

INGRID: De-ai ști de când aștept și eu clipa asta!

JAMES: Spune-mi...

INGRID (ia distanță): Nu... Nu e bine... Nu mai are nici un rost...

JAMES: Totul are rost... Ingrid... Sunt eu, Leul deșertului... Mie, poți să-mi
spui tot.

INGRID: Vreau să-mi răspunzi la o întrebare. La prima vedere pari un om

rece, calculat. Sub o față de cartofor ascunzi o minte de șahist... Totuși, cum
se face că, în adâncul tău... în adâncul lui, Leul deșertului e pură poezie?

JAMES: Poate pentru că, în adâncul lui, Leul deșertului e doar un om ca toți
oamenii.

INGRID: Un om ca toți oamenii, tu?

61
JAMES: Lucrurile se văd întotdeauna altfel, în funcție de locul din care
privești, dar principiul după care te orientezi e mereu același... fie că ești
prinț sau cerșetor... Sunt doar un om, Ingrid. Nimic mai mult.

INGRID: Și totuși, ești venerat ca un zeu.

JAMES: Din păcate... Oamenii ar trebui să venereze zeii, nu alți oameni.

Zeilor nu le poți cere socoteală. Concetățenii mei au pretenția să mă port ca
un supraom, să fiu altfel decât sunt, să am grijă cum mă îmbrac și ce
mănânc, să nu-mi înșel nevasta alcoolică, să fiu mândru de copiii mei care
promit să devină doi mari derbedei, pe scurt, să fiu orice, numai om nu.

INGRID: Ce păcat... Ce păcat că ei nu pot simți poezia care există în tine...

JAMES: Oamenii au devenit imuni la poezie... Probabil că atunci când

suntem mici, printre multele vaccinuri cu care suntem bombardați ni se
strecoară și unul contra poeziei. Așa am ajuns să avem prea puțini poeți și
prea mulți funcționari... (a prins-o din nou) Sunt om și nu mi-e rușine cu
asta, Ingrid. Sunt om și vreau să mă bucur de umanitatea mea, de tot ceea ce
poate ea să-mi ofere, bun sau rău, pentru că dincolo... dincolo de toate, nu
există decât moartea.

INGRID: Trebuie să știi ceva despre mine...

JAMES: Chiar trebuie?

INGRID: Da.

JAMES: De ce? Discuțiile care încep cu trebuie să știi nu se termină

niciodată bine.

INGRID: Și totuși, trebuie să știi ceva despre mine.

JAMES: Trebuie să știi ceva despre mine... Parcă te-ai pregăti să mă anunți
că ai comis o crimă... Crezi că, dacă ai comis vreo crimă asta schimbă cu
ceva situația? Toți ascundem schelete în dulap, toți avem secretele noastre.
Nu-mi vorbi de ale tale, pentru că eu n-am să-ți vorbesc de ale mele.

INGRID: Știi cu ce mă ocupam înainte să îl cunosc pe Nicky și să intru în

industria hotelieră?

62
JAMES: Știu. Puneai dinți. Erai doctor stomatolog. Mă rog, nu e cea mai
simpatică meserie din lume și o crimă poate păli în comparație cu o punte
făcută prost, dar...

INGRID: N-am pus niciodată dinți.

JAMES: Dar Nicky mi-a povestit cum te-a cunoscut, în halatul tău alb cu
guler azuriu...

INGRID: E adevărat. Când ne-am cunoscut, purtam un halat alb cu guler

azuriu... Meseria mea mă obliga să port tot felul de uniforme... Am fost
menajeră, elevă de liceu, călugăriță... Nicky își făcea dinții și a vrut o
doctoriță, pentru că simțea nevoia să se răzbune pe stomatoloagă...

JAMES (râde): Și? Ăsta e marele tău secret?

INGRID: Nu te deranjează?

JAMES: Nu.

INGRID (îl respinge din nou): Pe mine mă deranjează. Întotdeauna am privit

relațiile mele cu ceilalți ca pe niște... relații de afaceri... Viața mea a fost un
lung viol necesar... N-am simțit nimic pentru nici unul dintre bărbații cu care
m-am culcat... Tu ești altfel... Pentru tine simt ceva...

JAMES: Ingrid...

INGRID: Și vreau să rămână astfel. Adio.

Ingrid iese.
Heblu.

63
Tabloul VI

Pe acoperiș. Nikolay, așezat pe o băncuță, privește în zare. Se apropie

Ingrid. Se așează lângă el. Moment de tăcere.

NIKOLAY: Deci... S-a terminat.

INGRID: S-a terminat.

NIKOLAY: Și pentru mine, și pentru tine.

INGRID: Pentru amândoi.

NIKOLAY: Ai venit să te sinucizi?

INGRID: Tu de ce ai venit?

NIKOLAY: Eu? Să respir briza de dimineții. Dar nu trebuie să te jenezi de

mine... Dacă vrei să sari... sari.

INGRID: De ce nu sari tu?

NIKOLAY: Doamnele întâi...

INGRID: Oricum, în sinea noastră, noi suntem morți demult. Omul mort nu
mai are nimic de pierdut, Nikolay.

NIKOLAY: Ai avut de ales. Și ai ales. Ai rupt cercul.

INGRID: Nu mă mai tem de tine.

NIKOLAY: Ce-ai spus? Nu te mai temi de mine? Nu-ți mai e frică de mine?

INGRID: Nu. Nu-mi mai e frică de tine.

NIKOLAY: Mai spune-o o dată.

INGRID: Nu-mi mai e frică de tine, Nikolay.

64
NIKOLAY: Nu-mi mai e frică de tine... Sună atât de duios și dureros
totodată! Parcă mi-ai spune: nu te mai iubesc, Nikolay...

INGRID: A fost o vreme când te-am iubit. Dar tu... tu voiai să-mi fie frică de
tine. Și frica... frica era singurul lucru de care îmi era frică. Într-o lume a
bărbaților, o femeie e întotdeauna, mai mult sau mai puțin, o victimă. Eram
prin anul trei de facultate, mama era bolnavă și eu rămăsesem în urmă cu
cursurile... Într-o zi, decanul m-a chemat la el și mi-a spus de la obraz:
domnișoara Popescu, stai cam prost cu notele, ce ne facem? Îmi era silă de
el, dar mi-a fost frică. Prima și ultima oară în viață când mi-a fost frică,
pentru că de atunci, cu riscul de a trece de partea agresorilor, mi-am jurat să
nu mai fiu niciodată victimă. Nu mi-a fost niciodată frică de tine. Te-am
lăsat să crezi că mi-e frică, pentru că altfel nu m-ai fi acceptat în preajma ta,
Nikolay.

NIKOLAY: Sunt așa de mândru de tine!

INGRID: Ai pierdut pariul din cauza mea.

NIKOLAY: Ai avut curaj să mă înfrunți. Abia acum pot spune cu adevărat că

tu și cu mine suntem la fel, Ingrid.

INGRID: Dar eu nu vreau să fiu ca tine!

NIKOLAY: Îți e scris în sânge. Noi doi suntem două animale de pradă. Te-
am numit moștenitoarea mea. Tot ce am, o să fie al tău într-o zi.

INGRID: Nu înțeleg... Ce joc pervers e ăsta? N-ai să-mi iei tot ce am?

NIKOLAY: Din contră. Îți dau tot ce am eu.

INGRID: Din cauza mea ai pierdut afacerea cu diamante!

NIKOLAY: N-am pierdut nimic. Leul deșertului e la picioarele mele, așa

cum mi-am dorit.

INGRID: Nicky! De ce? I-am spus să n-o facă!

65
NIKOLAY: Ar fi fost bine să n-o facă. În momentul de față, nu suntem chiar
în cele mai bune relații cu americanii. Dar ce vrei, dragă? Oamenii care
iubesc fac prostii.
INGRID: Bietul Nicky! Cum a putut să facă așa ceva? Pentru mine. Eu nici
măcar nu-l iubesc. Cum poți să te sacrifici, ca prostul, pentru cineva care nu
te iubește?

NIKOLAY: Nu Nicky l-a adus la picioarele mele pe Leu.

INGRID: Nu? Cine atunci?

NIKOLAY: Vechile metode rusești. Echipamentul de spionaj era oricum

montat în camera Prefectului. Când Sonia a venit la mine să mă întrebe cât
aș da ca să nu-i spună lui Lyon de planul nostru...

INGRID: Nu, nu Sonia, nu cu Leul meu...

NIKOLAY: I-am oferit jumătate din cât cerea, ca să îți ia locul, în patul
domnului Prefect, în noaptea asta.

INGRID: Trebuia s-o arunci la rechini...

NIKOLAY: Ăsta a fost primul meu gând... Știi că nu tolerez obraznicia... dar
nici nu sunt omul mijloacelor violente, dacă ele nu sunt, neapărat, necesare.

INGRID: Și el a acceptat... schimbul...

NIKOLAY: Mi-ar place să-ți spun că s-a împotrivit din răsputeri tentației,
dar... mă tem că nu m-ai crede...

INGRID (se plimbă în lungul și în latul scenei): Nu el... Nu el... Nu Leul

meu...

NIKOLAY: Pe înregistrare se vede clar...

INGRID: Nu! (se repede pe marginea scenei care este, după cum știm,
marginea acoperișului) Nu, leul deșertului inimii mele...

NIKOLAY (panicat): Ingrid, ce faci?

66
Ingrid, își scoate tacticoasă pantofii.

NIKOLAY: Ingrid, nu merită...

INGRID (își șterge pe furiș o lacrimă, apoi se întoarce, desculță, lângă

Nikolay) Bineînțeles că nu merită! Uite, în momente ca ăsta îmi doresc să
mă fi născut bărbat... Nu poți să-ți închipui cât de tare m-au ros pantofii! Am
stat în ei toată noaptea. Nikolay, după ce o să punem mâna pe mina de acolo,
vom face înregistrarea publică, nu-i așa?

NIKOLAY: Te-am dezamăgit eu vreodată, Ingrid?

Heblu

Sfârșit

67