LIMBAJUL VECHIULUI TESTAMENT

Cuprins
. Limba ebraica veche
. . Numele
. . Caracteristicile ebraicii
. . Diferente lingvistice
. . Renasterea studiului limbii ebraice odata cu Reforma

. Aramaica biblica
. . Raspandirea aramaicii
. . Sectiunile aramaice ale Bibliei
. . Aramaica, limba folosita de Hristos

. Limba ebraica veche

. . Numele. CEA mai mare parte a Vechiului Testament a fost scrisa in ebraica,
numita de obicei ebraica antica sau veche pentru a putea fi deosebita de ebraica
Mishnei si de cea moderna. Ebraica mishnaica este ebraica erei crestine, un limbaj
dezvoltat artificial in care rabinii iudei si-au scris lucrarile lor teologice si care este
acum folosit ca limbaj oficial al statului Israel. Expresia "limbajul ebraic", intalnita
pentru prima data in prologul cartii apocrife Eclesiasticul (scrisa in 132 i.Hr.), a fost
folosita de asemenea de catre istoricul iudeu Iosif Flaviu in primul secol al erei
crestine, iar mai tarziu apare in scrierile rabinice. Expresia "limba ebraica" folosita de
Luca in Fapte 21:40 si 26:14 se refera la aramaica si nu la ebraica. Aramaica era limba
obisnuita folosita in timpurile Noului Testament. Termenul biblic folosit pentru limba
vorbita de israelitii Vechiului Testament este "limba Canaanului" (Isaia 19:18), "limba
iudaica" (2 Regi 18:26, 28) sau "limba evreiasca" (Neemia 13:24).

. . Caracteristicile ebraicii. Ebraica este o ramura din marea familie a vechilor

limbi semitice care erau vorbite in Mesopotamia, Siria, Palestina si Arabia. Era foarte
asemanatoare cu limba vorbita de vechii canaaniti, fenicieni si sirieni si aproape
identica cu cea a moabitilor, edomitilor si amonitilor. Limba vorbita de populatia
Canaanului cu greu putea fi deosebita de ebraica biblica.

O caracteristica importanta pe care ebraica o impartaseste cu toate limbile semitice

este aceea ca cele mai multe din cuvintele sale de baza contin trei consoane. (Ar
trebui specificat faptul ca ebraica scrisa din timpurile biblice continea numai
consoanele. Abia la cateva secole dupa Hristos, cand ebraica devenise o limba
moarta, au fost adaugate vocalele intr-o incercare de a pastra cunostinta vorbirii
acestei limbi. Aceste vocale au constat in diferite semne adaugate sub, intre si
deasupra consoanelor, cunoscute ca punctuatie vocala.) Conjugarea verbelor este in
general realizata prin schimbarea vocalizarii, adica a sunetelor vocalice. Spre
exemplu, in limba engleza, timpul prezent al verbului sing poate fi schimbat in timpul
trecut, sang, si in participiu trecut, sung, doar prin schimbarea vocalizarii. Exemplul
urmator din limba ebraica va urma acest principiu. Verbul a scrie contine trei
consoane, k-t-b. Exemplele urmatoare arata cum se formeaza diferitele forme ale
verbului prin f0losirea diferitelor vocale in timp ce cele trei consoane de baza raman
neschimbate:
Katab, (el) a scris
Ketob, scrie! (imperativ)
Koteb, scriind
Katub, este scris
Katob, a scrie
Pronumele personale sunt de cele mai multe ori adaugate la verb ca prefixe sau
sufixe. Astfel forma "eu am scris", katab-ti este alcatuita din radacina de baza katab
si terminatia –ti reprezentand pronumele; iar "eu voi scrie", ’e-ktob, este alcatuita din
prefixul ’e- si radacina ktob. Aceste forme gramaticale scurte reprezinta motivul
pentru care propozitiile limbii ebraice sunt scurte, compacte si pline de forta. Spre
exemplu, porunca a saptea, in traducere cuvant cu cuvant, "Tu nu vei comite adulter"
(Exod 20:14), are cinci cuvinte (traducerea Cornilescu are trei cuvinte, insa nu
respecta timpul verbului – n.t.) iar expimarea in ebraica are doar doua – lo’ tin’aph.
Aceasta concizie a expresiilor ebraice este remarcabila in special in partile poetice
ale Vechiului Testament. In cele mai multe cazuri textul ebraic are doar jumatate din
cuvintele folosite de traducerea romaneasca. Renumitul Psalm 23, spre exemplu, are
57 de cuvinte in Biblia ebraica, insa 113 in traducerea Cornilescu; Iov 30:22, care are
6 cuvinte in ebraica, are 13 in traducerea Cornilescu si 18 (KJV) respectiv 24 (RSV) in
traducerea engleza.
Structura propozitiei ebraice este foarte simpla. Propozitiile sunt de obicei scurte si
sunt legate una de alta prin folosirea conjunctiei "si" care poate fi de asemenea
tradusa cu "astfel", "dar", "chiar", "apoi". Un exemplu tipic de numar mare de
propozitii apare in Geneza 12 unde cuvantul "si" apare de 12 ori ca o conjunctie de
legatura in traducerea Cornilescu (29 de ori in KJV) a primelor 9 versete. In textul
ebraic insa cuvantul apare de 32 de ori, diferentele fiind datorate redarii (sau
omiterii) de catre traducatori a cuvantului( in engleza se foloseste de 3 ori un alt
cuvant echivalent).
O alta caracteristica a limbii ebraice este lipsa unor forme gramaticale anumite. Ea
nu cunoaste forme compuse, cu exceptia numelor proprii, iar un termen de forma
"landlord" din limba engleza poate fi exprimat doar prin forma genitivala, "lord of the
land" (din acest punct de vedere se aseamana cu limba romana – n.t.). Limba ebraica
este de asemenea saraca in adjective si aproape ca nu poseda adverbe, un handicap
pentru scriitorii antici atunci cand exprimau lucruri abstracte.
La fel ca si alte limbi semitice, ebraica are o serie de sunete care nu exista in limbile
indoeuropene. Exista doua sunete h pentru care ebraica are doua caractere,
transliterate de obicei cu h si ch, ultimul fiind pronuntat ca in cuvantul Christos.
Exista de asemenea cateva sunete s, transliterate s, z, sau sh insa exista si doua
sunete ebraice speciale, transliterate prin s cu punct dedesubt si s cu accent ascutit
deasupra, primul fiind pronuntat asemenea lui t (t cu virgula sub el, sau tz in
transliterarea engleza) iar al doilea ca un s usor (datorita lipsei diacriticelor din acest
material precum si a unor semne specifice anumitor transliterari am recurs la
explicatiile scrise cu litere italice –n.t.). Cele doua sunete ’aleph (transliterat ’,
virgula normala la nivelul de sus) si `ayin, (transliterat c, o virgula rotita cu 180o fata
de cea de la ’aleph) nu au echivalente in limba romana. La inceput limba ebraica a
posedat unele sunete aditionale care se presupune ca s-au pierdut inainte de aparitia
scrierii alfabetice ebraice. Unul dintre acestea a fost al doilea `ayin, numit ghayin,
care exista inca in limba araba. Existenta timpurie a acestui sunet in ebraica poate fi
recunoscuta din faptul ca numele "Gaza" si "Gomorrah" incep cu aceeasi consoana
`ayin, cu care incepe si numele marelui preot Eli. Doar din traducerile vechi ale
Bibliei (Septuaginta si mai apoi Vulgata) ne putem da seama ca numele cetatii
distruse in care a locuit Lot era pronuntat "Gomorrah" si nu "Omorrah", iar numele
marelui preot din timpul lui Samuel a fost "Eli" si nu "Geli".
Verbele ebraice exprima actiunea doar in termenii finalitatii sau nefinalitatii,
niciodata ca fiind in prezent, trecut sau viitor ca in limba romana. Timpul este mai
degraba implicit decat explicit. Verbele ce exprima o actiune incheiata, care este
numita "perfect", sunt in general traduse cu timpul trecut, in timp ce acelea care
exprima o actiune neterminata sau incompleta, numita "imperfect", sunt de obicei
traduse ca si cand ar exprima viitorul. In general aceasta procedura poate fi destul de
buna insa unele cazuri este complet gresita. Pentru a determina ce fel de actiune
exprima verbul respectiv la momentul scrierii sau vorbirii, sau inainte, sau dupa acest
moment, este necesar a se stabili din context punctul de vedere al scriitorului. In
plus, scriitorul isi poate schimba punctul sau de vedere in acelasi pasaj, in viitor sau
in trecut, fara a anunta. Astfel, daca punctul sau de vedere este in viitorul
indepartat, el se poate referi la alte evenimente viitoare ca si cum ar fi in trecut. In
urmatoarea declaratie el se poate intoarce la un trecut indepartat si poate descrie
evenimente trecute sau prezente ca si cum ar fi in viitor. Pentru a complica si mai
mult lucrurile, constructiile cu wav consecutiv, care leaga partile componente ale
unei naratiuni la fel cum se realizeaza prin sistemul nostru de paragrafe, cere adesea
ca un "imperfect" sa fie inteles ca "perfect" sau invers.
Atunci cand au fost facute primele traduceri ale Bibliei aceasta particularitate a
verbelor ebraice nefiind bine inteleasa a avut ca rezultat diferente de inteles fata de
textul ebraic. In general traducerile mai recente tind sa exprime mai bine elementul
de timp al verbelor ebraice decat au facut-o traducerile anterioare. In acelasi timp,
traducerile moderne nu exprima intotdeauna timpul actual al punctului de vedere al
autorului, datorita faptului ca o hotarare privita din punctul de vedere al scriitorului,
in special in profetiile predictive, depinde de modul de intelegere a conceptului
inspiratiei de catre cititor. Cineva care crede in darul profetiei va recunoaste ca
profetul isi proiecteaza mintea sa in viitor, adesea in viitorul indepartat. Dar cel care
nu recunoaste validitatea elementului predictiv in profetie va spune foarte simplu ca
profetul descrie evenimente trecute. Este evident faptul ca pentru a stabili cu un
anumit grad de acuratete timpul precis din declaratia profetica, cititorul trebuie (1)
sa aiba o conceptie sanatoasa despre inspiratie, (2) sa descopere timpul punctului de
vedere al autorului prin prisma propriului sau concept al inspiratiei, si (3) sa
interpreteze timpul verbelor in armonie atat cu cerintele gramaticii ebraice cat si cu
timpul punctului de vedere al autorului.
O ilustrare a acestei probleme apare in ultima parte a cartii Isaia, numita "deutero-
Isaia" de catre critica inalta care presupune ca un al doilea scriitor anonim este
autorul acestei carti. Pe baza faptului ca Isaia vorbeste despre suferintele iudeilor in
timpul perioadei captivitatii babiloniene ca si cum ar fi fost in trecut (Isaia 40:1-2),
acesti critici considera capitolele de la 40 la 66 ca fiind scrise de un alt autor sau alti
autori dupa captivitate. Insa, faptul ca forma verbelor exprima o activitate incheiata,
nu presupune ca evenimentele descrise au avut loc deja in timpul cand profetul a
scris. Evident lui Isaia i-a fost aratata captivitatea si restaurarea prin inspiratie
profetica, sa deja vazand aceste evenimente, el vorbeste despre ele ca si cum ar fi
fost in trecut.
Un alt loc in care mintea profetului este proiectata in viitor este in Isaia 53. In
ebraica, in versetele 1-9 Isaia isi proiecteaza mintea sa in viitorul profetic si vorbeste
despre suferintele lui Hristos ca si cand ar fi in trecut. Insa in versetul 10 punctul sau
de vedere se intoarce inapoi in zilele sale, si continua sa descrie acelasi eveniment ca
fiind in viitor. Compararea diferentelor privitoare la timpul verbelor din Isaia 53 face
clara problema care apare la traducerea "timpului" verbelor ebraice.

. . Diferente lingvistice. Pot fi observate usoare diferente dialectice intre

scriitorii Bibliei. Existenta acestor diferente intre triburile lui Israel era bine
cunoscuta. Poate fi observata in relatarea referitoare la efraimiti care nu puteau sa
articuleze consoana s (sh – sau s cu virgula sub el). Ca urmare ei pronuntau cuvantul
shibolet ca sibolet (Judecatori 12:5-6).

In mare insa, ebraica Vechiului Testament prezinta o mare uniformitate. Diferentele

lingvistice intre scrierile timpurii si cele tarzii sunt foarte mici. Teologii criticisti spun
ca aceasta este dovada ca scrierile Vechiului Testament au fost scrise intr-o perioada
relativ scurta. Insa este mai rezonabil sa spunem ca ebraica a fost fixata ca limba
literala inca de la inceput, iar de-a lungul secolelor in care au fost scrise cartile
Vechiului Testament a experimentat doar putine schimbari.

Exista totusi diferente marcante intre proza si poezia Vechiului Testament. Nu numai
Psalmii si cartea lui Iov sunt scrise in versuri ci si multe parti ale cartilor profetice
precum Isaia. Poezia ebraica difera de proza prin folosirea vocabularului profetic si a
paralelismelor. Cititorul traducerilor romanesti nu-si da seama de acest paralelism
deoarece traducerea s-a realizat ca si cand intreaga Biblie a fost scrisa in proza. Insa
daca cineva deschide o traducere moderna, precum Revised Standard Version,
paralelismul este remarcabil deoarece sectiunile poetice ale Vechiului Testament sunt
scrise in forma poetica. O traducere ce pastreaza o astfel de forma ar arata astfel:
1 "Asculta poporul meu de legea mea;
pleaca-ti urechile la cuvintele gurii mele.
 2 Imi voi deschide gura folosind parabola;
voi scoate la iveala zicalele ascunse ale vechimii.
3 Lucruri pe care le-am auzit si le-am cunoscut,
pe care parintii nostri ni le-au spus.
4 Nu le vom ascunde de fiii lor;
vom vesti generatiilor viitoare
laudele si puterea lui Iahve,
lucrarile Sale minunate pe care le-a facut." (Psalmi 78:1-4)
Cartile poetice abunda in sinonime care constituie un vocabular poetic special al
vechii ebraici. Iov 4:10-11 poate ilustra acest lucru. In aceste doua versete se afla
cinci termeni diferiti pentru "leu" care din lipsa unui corespondent mai bun au fost
tradusi cu "lei", "pui de lei", "leu batran", "leoaica" (in versetul 10 al traducerii
Cornilescu se omite unul dintre cei trei termeni care apar aici – n.t.) Abundenta
expresiilor din cartile poetice ale Vechiului Testament a fost adesea o sursa de stres
pentru novicii in ce priveste limba ebraica.
Deoarece vechea ebraica era o limba moarta de multe secole, anumite persoane au
invatat-o astfel incat sa o poata folosi ca pe o limba moderna. Acestia insa care au
capatat indemanarea de a manui vechea ebraica au descoperit frumuseti neasteptate
in aceasta limba. Este un fapt stiut ca expresivitatea si frumusetea ebraicii o califica
foarte bine pentru poezia religioasa.

. . Renasterea studiului limbii ebraice odata cu Reforma. Pentru multe secole

crestinii nu au fost interesati de ebraica Vechiului Testament si nici nu au fost multe
incercari de a stapani aceasta limba. Doar doi dintre parintii bisericesti, Origen si
Ieronim, au facut eforturi serioase de a invata ebraica. Din epoca apostolica pana in
timpul reformei protestante teologii iudei au fost aproape singurii pastratori ai
vechiului limbaj al Vechiului Testament.

Reformatorii, cercetatori ai cuvantului lui Dumnezeu, au realizat noi traduceri ale

Bibliei. Ei au insistat insa ca fiecare traducere sa fie realizata din limba originala, si
nu dintr-o traducere anterioara, in greaca sau latina. Aceasta a necesitat cunoasterea
temeinica a ebraicii de catre traducatorii si teologii protestanti. Reforma a adus
asadar un mare avant in studiul ebraicii, asa cum poate fi observat din faptul ca in
secolele XVI si XVII au fost publicate 152 de gramatici ebraice de catre teologii
crestini, comparativ cu 18 publicate de teologii iudei.
In ultima suta de ani au fost descoperite numeroase inscriptii ebraice, cananite si in
alte limbi vechi semitice. Continutul lor a adus lumina cu privire la multe pasaje ale
Vechiului Testament, clarificand numeroase cuvinte ebraice obscure si ajutand la o
mai buna intelegere a gramaticii limbii Vechiului Testament.
Ar trebui insa adaugat ca aceasta cunoastere a vechii ebraici cu toate caracteristicile
ei nu garanteaza o intelegere corecta a Sfintelor Scripturi. Unii dintre cei mai mari
ebraisti ai timpurilor recente au fost cei mai distructivi critici ai Bibliei, acolo unde
barbati si femei ai lui Dumnezeu au prezentat cu tarie pasajele sacre ale Vechiului
Testament fara sa cunoasca ebraica, conducand sufletele la cunostinta adevarului.
Cunoasterea ebraicii este desigur de dorit si folositoare unui lucrator cu Cuvantul lui
Dumnezeu. Totusi traducerile moderne sunt destul de bune si pastreaza, mai mult sau
mai putin, gandurile scriitorilor originali. Cei mai bun comentator al Scripturii nu
trebuie sa fie in mod necesar cel mai mare ebraist, ci un om care are o mare masura
din Duhul Sfant prin care el cerceteaza "lucrurile adanci ale lui Dumnezeu" (1
Corinteni 2:10).

. Aramaica biblica

Cateva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un
verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvant din Geneza (31:47) sunt scrise in
aramaica si nu in vechea ebraica. Aramaica se inrudeste cu ebraica asa cum spaniola
se aseamana cu portugheza. Totusi diferentele dintre aramaica si ebraica nu sunt
acelea ale unui dialect; cele doua sunt privite ca doua limbi distincte.

. . Raspandirea aramaicii. Locul de bastina al aramaicii a fost Mesopotamia.

Triburile de aramei, caldeii, au locuit fie la sud de Babilon, in jurul Urului, fie in
Mesopotamia Superioara intre raul Chebar (Khabur) si marea cotitura a Eufratului care
are Haranul in centru. Probabil datorita faptului ca Avram, Isac si Iacov au avut
legaturi cu Haranul, Moise spune ca Iacov a fost "arameu" (Deuteronom 26:5). De
acolo din nordul Mesopotamiei aramaica s-a raspandit catre sud, in toata Siria. Cand
cetatile siriene, a caror populatie vorbea aramaica, au fost distruse de asirieni in
secolul VIII i.Hr., populatia lor a fost mutata in diferite parti ale imperiului asirian.
Aceasta a determinat raspandirea rapida a aramaicii care era tot atat de usor de
invatat ca cele mai multe dintre celelalte limbi ale vechiului orient apropiat. In final,
aramaica a devenit ligua franca, o limba internationala a unei lumi civilizate, si limba
oficiala mai intai pentru imperiul neo-babilonian si apoi si pentru imperiul persan.

. . Sectiunile aramaice ale Bibliei. Motivul pentru care unele parti ale Bibliei au
fost scrise in aramaica s-a datorat faptului ca aramaica a devenit o limba
internationala in timpul imperiului babilonian si persan. Oficiali care au trait printre
babilonienii vorbitori de aramaica, precum Daniel, sau cei care lucrau pentru persi,
precum Ezra, au fost oameni care au folosit aramaica in vorbire si scriere la fel ca si
limba lor materna, ebraica. Cartea lui Daniel reflecta foarte clar abilitatile lingvistice
ale autorului ei. Scrierea experientei pe care Daniel a avut-o in legatura cu visul lui
Nabucadnetar a fost scrisa in prima parte in ebraica, insa cand ajunge la momentul in
care introduce discursul inteleptilor care vorbeau "aramaica" in fata imparatului
(Daniel 2:4), el schimba – probabil fara sa-si dea seama – limbajul cu cel al acestor
oameni si continua sa scrie astfel cateva capitole pana se intoarce la limba ebraica.

A fost un timp cand aceste portiuni aramaice ale cartilor lui Daniel si Ezra au fost
considerate ca o dovada a scrierii tarzii a acestor carti. Insa deoarece numeroase
documente aramaice din timpul lui Daniel si al lui Ezra au fost descoperite in aproape
toate locurile vechiului orient apropiat, s-a putut demonstra ca nu ere ceva nepotrivit
pentru acesti oameni sa introduca in cartile lor documente aramaice, asa cum a
facut-o Ezra, sau sa relateze evenimente istorice in aramaica, asa cum atat Daniel cat
si Ezra au facut-o.
. . Aramaica, limba folosita de Hristos. Ca urmare a captivitatii babiloniene, in
ultimele secole ale erei pre-crestine, iudeii au adoptat aramaica in locul limbii
ebraice. In timpul lui Hristos aramaica era limba materna a populatiei
Palestinei.Expresiile aramaice din Noul Testament arata clar ca aceasta era limba
folosita de Hristos. "Talitha cumi" (Marcu 5:41), "Ephphatha" (Marcu 7:34) si "Eloi, Eloi,
lama sabachthani?" (Marcu 15:34) sunt cateva dintre expresiile aramaice folosite de
Hristos.
Biblia era inca citita in limba ebraica in sinagogi in timpul lui Hristos insa multi
oameni, in special femeile, nu intelegeau. A devenit asadar un obicei pentru aceia
care citeau in sinagoga sa traduca Scripturile in aramaica. Mai tarziu au aparut
traduceri scrise ale Vechiului Testament in aramaica numite Targumuri. Ebraica
vorbita era iesita din uz in perioada pre-crestina si a suferit doar modificari
artificiale; aramaica a fost pastrata ca limba vorbita pana in ziua de azi, si este inca
folosita in anumite parti ale orientului apropiat, unde este cunoscuta sub numele de
siriaca.

Last Updated 17 Octombrie, 2000