Coordonator: Adrian Lauran

Membrii echipei: Rich Millhouse, Cristi Petricioiu, Laurenţiu Funieru, Alex Ilie

PROCESUL ŞI PROCEDURILE UCENICIEI BIBLICE

Scop:

Formarea şi dezvoltarea cadrului şi deprinderilor necesare practicării uceniciei biblice

Obiective:

- Identificarea şi asumarea etapelor de bază ale procesului de ucenicie

- Identificarea şi îmbunătăţirea contextelor adecvate practicării uceniciei biblice

- Identificarea şi dezvoltarea practicilor necesare instruirii aplicative –

transformatoare

INTRODUCERE

[Prezentare personală şi a echipei]

[Video clip - seminţele]

- Vi se pare uşor? Pare a fi destul de uşor... totul creşte de la sine

[Video clip - cărţile]

- Vi se pare dificil? Este destul de dificil. Se folosesc 22.000 de cărţi şi se munceşte

multe ore.

[Exemplul cu maşina – într-un oraş mic, foarte bine cunoscut şi într-un oraş mare,
necunoscut]

[Exemplul personal – ucenicia mi s-a părt foarte simplă atunci când am ajuns în Craiova,
dar nu a fost deloc aşa; apoi mi s-a părut foarte complicată... dar nu a fost nici aşa]

[Origami – faza 1, faza 2...]

Domnul Isus s-a gândit că vor fi unii care vor gândi că este foarte simplă ucenicia şi că
vor fi alţii care se vor gândi că este foarte complexă. Aşa că în Matei 28:18-20 împarte
procesul în etape.

Împărţirea procesului în etape arată complexitatea procesului (pentru cei care cred că
este uşor) şi arată posibilitatea procesului (pentru cei care cred că este prea greu).

PROCESUL

I. ETAPELE PROCESULUI DE UCENICIE

Când ne uităm la creaţie, putem observa că Dumnezeu este un Dumnezeu al procesului şi

al procedurilor în guvernarea Lui asupra universului. În dezvoltarea unui proces El
foloseşte intervale de timp, stadii, şi etape.

Ucenicia – aşa cum am definit – este un proces, în cadrul căruia copiii lui Dumnezeu se
dezvoltă şi cresc. Domnul Isus a văzut ucenicia ca pe un proces, alcătuit din diferite etape
mergând spre o ţintă finală. De-a lungul acestui proces, Domnul Isus a utilizat anumite
proceduri şi a dezvoltat anumite contexte, în aşa fel încât fiecare dintre ucenici a avut
ocazia să fie provocat, să înveţe şi să se dezvolte după imaginea Învăţătorului. Deci
putem începe discuţia noastră prin a declara că:

„Ucenicia este un proces şi nu doar un program, la fel cum ucenicia este organică şi nu
doar mecanică.”

Prin urmare şi procesul uceniciei ar putea fi descris în etape. Distingerea acestor etape şi
parcurgerea lor cu consecvenţă sunt cruciale în obţinerea cu succes a rezultatelor dorite.

A. Eatapele procesului de ucenicie

O etapă1 este un interval de timp, un stadiu de dezvoltare în cadrul unui proces.

Ultimele cuvinte ale Domnului Isus, descrise în Matei 28:18-20 ne oferă nu numai porunca
de a implementa procesul uceniciei, ci şi o etapizare generală a acestui proces. Datorită
faptului că este un pasaj foarte cunoscut, suntem în pericolul de a deveni mult prea
familiari cu textul şi să nu mai observăm adevăratele răspunsuri.

Asociaţia Automobiliştilor din SUA a făcut un studiu asupra locurilor unde se întâmplă
accidente. În cercetarea lor, au descoperit faptul că cele mai multe accidente de maşini se
întâmplă pe o rază de doar 7 km distanţa de la casa şoferului implicat în respectivul
accident. Evident, că urmază întrebare „De ce?”. Este incredibil, paradoxal acest fapt.
Există un răspuns simplu şi pertinent la aceste aparent paradox. Locurile din apropierea
1
Etapă, DEX online. Accesat la data de 12 iunie 2009. Disponibil la: http://dexonline.ro/search.php?cuv=etapa
casei sunt atât de cunoscute şi atât de familiare încât şoferii tind să intre în rutină şi să nu
acorde atenţie celor ce văd.

Haideţi să privim atunci cu mai multă atenţie la spusele Domnului Isus înainte de înălţarea
Sa la cer. Matei 28:18-20 ne arată că există o poruncă dată de Domnul Isus ucenicilor săi şi
implicit nouă. Această poruncă se referă la nimic altceva decât la ucenicie. Dacă tot ce
face biserica este redus în sens activist la „a merge, a boteza, şi a învăţa”, fără nici o
mişcare intenţională către a face ucenici, atunci biserica nu ascultă porunca divină a
Domnului. Ceea ce intenţionează Isus este să facem ucenici. Activităţile enumerate mai
sus descriu acest proces al uceniciei, exprimat foarte clar în termeni recurenţi (un proces
care trebuie să fie reluat mereu şi mereu).

Chiar şi în natură, dacă privim, vom constata simplu şi imediat că orice organism viu şi
sănătos nu va creşte la infinit, ci la un moment dat se va opri din creştere şi se va
reproduce. Reproducerea sau multiplicarea sunt semnele maturităţii unui organism. Isus a
ştiut asta foarte bine şi a avut în vedere faptul că ucenicii lui trebuie să facă la rândul lor
ucenici.

Dacă privim cu atenţie, porunca lui Isus de a face ucenici putem observa şi etapizarea ei.
Are o structură şi o ordine. Un alt fel de a reda ceea ce a spus Isus ar putea suna aşa:

„Faceţi ucenici, mergând la orice etnie, botezându-i şi învăţându-i să păzească tot ce v-

am poruncit. Aceste etape sunt importante în procesul facerii de ucenici.”

Etapele sunt importante în proces, pentru că structurează, focalizează, ajută la evaluare şi

crează un cadru de progres.

Vom folosi mai jos un tabel, pentru a putea sintetiza mai bine ceea ce vom învăţa despre
etapele procesului de ucenicie. Completând tabelul, vom vedem în linii mari cum arată
procesul, care sunt etapele din care este format, care ar trebui să fie produsul finit la
sfârşitul fiecărei etape, precum şi care este principala caracteristică a produsului finit,
pentru fiecare etapă.

Proces Etapă Produs finit Caracteristică

UCENICIE
Uitându-ne la Matei 28:18-20 şi la pasajele din Scriptură pe care le-aţi primit, vom
descoperi inductiv care au fost etapele folosite de Isus în lucrarea de ucenicizare a celor
doisprezece. Întrebarea cheie la care vom răspunde este:

„Care este cea mai potrivită denumire a etapei descrisă de versetele studiate în
secţiunea ta?”

Exista posibilitatea ca un pasaj să descrie mai mult decât o singură etapă, dar vă rog să
luaţi toate pasaje împreună şi astfel să găsiţi o sigură etapă, punând-ui un titlu.

1. Evanghelizare – mergând la orice etnie

Marcu - 5:19, 20 | Marcu - 6:12 | Fapte 8:4 | Fapte 10:42 | Matei 28:19
2. Catehizare – botezându-i / integrându-i
Matei 5 - 7 | Fapte - 2:42 | Coloseni - 1:28 | Matei 28:19
3. Consolidare – învăţându-i să practice disciplinele spirituale fundamentale (n.b.
Isus trebuie să fie central în vieţile noastre – modelul roţii de la Navigatorii)
Marcu 1:21-27 | Marcu 1:35 – 39 | Luca - 11:1-4 | Matei 28:20
4. Echipare – echipându-i pentru a păzi (n.b. a păzi este similar cu a păzi Legea – a
păstra, a promova, a respecta şi implementa)
Marcu 3:13-14 | Luca 9:1-11 | Luca 9:23-26 | Luca 10 | Matei 28:20
5. Mentorare – învăţându-i să păzească sau specializare (n.b. Locul potrivit în
autobuz – Jim Collins; echipaţi pentru o lucrare anume; gândeşte-te la o echipă
sau la darurile spirituale)
Ioan 21:15-17 | 1Timotei 4:14 | Efeseni 4:11-13 | Fapte 6:1-6 | Matei 28:20

B. Ordinea etapelor procesului de ucenicie

O dată ce aţi descoperit care sunt etapele procesului de ucenicie, care credeţi că este
ordinea firească a acestor etape în cadrul procesului? Completaţi, vă rugăm, tabelu de mai
sus cu denumirea acestor etape, în ordinea pe care o consideraţi potrivită. Iată mai jos o
diagramă ce ne ajută să înţelegem mai bine cum este împărţit procesul uceniciei în etape:

[Ucenicie = Evanhelizare + Edificare | Ca agricultori nimeni nu seamănă numai seminţele;

dar în acelaşi timp nici nu cresc sau cultivă fără să samene]

C. Produsul finit al fiecărei etape

În cadrul fiecărei etape, scopul nostru este să îl ajutăm pe ucenic să crească la un nou nivel
de maturitate şi dedicare. Practic îl ajutăm să mai facă încă un pas în proces – un proces
care nu este bazat pe ce programe a parcurs, ci este bazat pe ce anume a devenit. Acest
nivel la care se va găsi un ucenic la un moment dat în procesul ucenicie, în conformitate cu
etapele parcurse până atunci, este descris printr-un sigur cuvânt.

De exemplu, prima etapă în procesul de ucenicie are de a face cu evanghelizarea, aşa că

produsul finit la sfârşitul acestei etape va fi un convertit (credincios, născut din nou,
creştin...). A două etapă, catehizarea, va avea ca finalitate o persoană integrată în familia
lui Hristos. A treia etapă, consolidarea, va duce ucenicul la nivelul de persoană stabilizată
în credinţa sa etc.
O altă imagine care conferă o imagine despre procesul uceniciei este oferită în continuare.
Se poate vedea aici felul în care parcurgând fiecare etapă, se ajunge la un anumit nivel de
maturitate în viaţa ucenicului, ducând cu succes la final procesul de ucenicie:

Se

poate observa în această imagine că fiecare ucenic aflat la un anumit nivel are potenţialul
să ajute pe altcineva să ajungă până la nivelul lui. Practic, este imposibil să ajuţi pe cineva
să treacă de nivelul tău de maturitate. În acelaşi timp, poţi aduce oameni aflaţi la orice
nivel, până la nivelul tău – nu am mai arătat asta prin săgeţi, pentru a nu încărca diagrama.

Spre exemplu, un ucenic integrat poate ajuta un convertit să ajungă la nivelul lui. De
asemenea, poate să ajute un necredincios să se convertească şi apoi să se integreze şi el
în familia lui Dumnezeu. Va fi imposibil să ajute pe cineva să treacă de la nivelul de integrat
la nivelul de stabilizat, dacă el însuşi nu a făcut acest pas.

D. Principala caracteristică a ucenicului la fiecare dintre aceste etape

Aceasă caracteristică va clarifica felul în care arată produsul finit al fiecărei etape, dând o
descriere generală a ucenicului aflat la un anumit nivel. În lecţia următoare, vom vedea cât
de important este să stabilim un astfel de obiectiv general pentru ucenici la nivelul fiecărei
etape. În lecţia următoare vom construi o întreagă curriculă de formare şi transformare a
ucenicului, plecând de la această caracteristică generală.

Dacă veţi consulta orice manual care vorbeşte despre creşterea copiilor, veţi putea
observa că pentru fiecare etapă din viaţa unui copil vor fi date nişte caracteristici
generale, care pot fi detaliate ulterior.

De exemplu, despre un copil la vârsta de 4-6 luni se spune că îşi poate controla capul, îşi
poate coordona mişcarea mâinilor şi că se poate rostogoli. În ce priveşte vorbirea, copilul
poate pronunţa majoritatea vocalelor şi jumătate din consoane. Un copil la 10-12 luni îşi
poate controla mişcarea picioarelor, poate sta în picioare şi poate merge în patru labe. În
ce priveşte vorbirea, un copil la această vârstă poate spune două sau trei cuvinte, poate
imita sunete şi poate răspunde la cereri simple. Toate aceste caracteristici, pot fi contrase
într-o caracteristică generală pentru fiecare din aceste etape de dezvoltare a copilului.

Exact aşa am făcut şi pentru etapele uceniciei, atunci când am stabilit care este
caracteristica generală a produsului finit al respectivei etape:

1. Convertit – Convins de întruparea, divinitatea şi lucrarea mântuitoare a lui Isus

Hristos

2. Integrat – Mărturiseşte public credinţa sa, prin botez, cuvinte şi fapte

3. Stabilizat – Trăieşte cu consecvenţă valorile fundamentale ale vieţii creştine

4. Echipat – Investeşte cu credincioşie în formarea altor ucenici

5. Specializat – Rodeşte în sfera chemării şi competenţelor sale maxime

Acum tabelul ar trebui să arate aşa

Proces Etapă Produsul finit Caracteristici

Convins de întruparea,
Evanghelizare Convertit divinitatea şi lucrarea
mântuitoare a lui Isus Hristos

Mărturiseşte public credinţa

Catehizare Integrat sa prin botez, cuvinte şi
fapte

Trăieşte cu consecvenţă
UCENICIE Consolidare Stabilizat valorile fundamentale ale
vieţii creştine

Investeşte cu credincioşie în
Echipare Echipat
formarea altor ucenici

Rodeşte în sfera chemării şi

Mentorare Specializat
competenţelor sale maxime

Pe lângă modelul oferit de Isus în Matei 28:18-20, există în Biblie şi alte modele mai mult
sau mai puţin elaborate, în care se vede procesul de creştere spirituală, de ucenicie descris
în etape. Oferim spre exemplificare numai modelul din 1 Ioan 2:12-14

Etapa a I-a
Copilaş – este relativ slab şi are nevoie de părinţii lui pentru supravieţuire, protecţie şi
dezvoltare (Matei 2:13-16, 2Corinteni 12:14)

Etapa a II-a

Tânăr – continuă să fie instabil şi vulnerabil, dar are inima unui slujitor, este plin de energie
şi entuziasm, nu se teme să se implice (Luca 22:26, Fapte 5:6-10)

Etapa a III-a

Părinte – este pe picioarele lui şi a devenit cel care poartă de grijă; este un antrenor un
învăţător, miljoceşte şi are multă experienţă (1Tesaloniceni 2:7-8; Marcu 9:24, 2Corinteni
12:14; Efeseni 6:4

II. FILTRE DE IDENTIFICARE A NIVELULUI OAMENILOR ÎN PROCESUL UCENICIEI

BIBLICE

A. Psalmul 1: 1- 3

Un ucenic aflat în acest proces trebuie privit în mod organic, integrat pentru că procesul
de ucenicie, așa cum s-a afirmat, este un proces organic și nu mecanic. De asemenea,
trebuie să remarcăm că acest proces este complex și necesită abordarea din mai multe
perspective. Vom folosi mai departe un model din creație, descris în Psalmul 1 care ne va fi
de ajutor în înțelegerea procesului de ucenicie și din această nouă perspectivă, și anume
aceea a convingerilor, valorilor și trăirii principiilor Scripturii în acest proces. Acest model,
al unui pom sădit lângă un izvor de apă, este folosit ca unealtă de evaluare a nivelului
ucenicului în procesul de ucenicie. Ucenicul trebuie privit în parcurgerea acestui proces de
ucenicie, ca întreg, asemenea pomului din exemplul nostru.

Determinarea caracteristicilor unui pom sădit lângă un izvor şi identificarea

caracteristicilor esenţiale ale unui ucenic:

Caracteristici ale pomului în Psalm Analogie cu viaţa ucenicului

Roadele/ consecintele sunt evidente si

îşi da rodul la vremea lui
corespunzatoare

frunze care nu se vestejesc (ramuri)
Dezvoltarea caracterului si
comportament corespunzator (tot ce
începe termina, nu se duce la sfatul celor
răi, nu se așează pe saunul celor
batjocoritori)

pom / trunchi Își gaseste plăcerea, cugetă (valori)

 sădit (înrădăcinat) Ferice – credinţe, convingeri

solul și apa (suficiente surse pentru solul este Sfânta Scriptură (își găsește
creștere) plăcerea în Legea Domnului)

Avem în Sfânta Scriptură o imagine a unui pom cu rădăcinile (credințele) înfipte într-un sol
(o cultură îmbibată de Sfânta Scriptură), la care trunchiul reprezintă valorile, ramurile
bogate reprezintă caracterul şi comportamentul iar fructele reprezintă roadele sau
consecințele ce rezultă din comportament. Fiecare ucenic poate fi asemuit cu un astfel de
pom, conform imaginii de la Psalmul 1.

Câteva explicații cu privire la aceste ingrediente prezente în acest pasaj și prin analogie, în
viața ucenicului:

Solul – reprezintă un amestec de cultură, experienţă personală şi Scriptură care în

procesul de ucenicie este continuu schimbabil (contextul informaţional în procesul de
creştere este îmbogăţit tot timpul iar cel experienţial este diferit de la un ucenic la altul,
corespunzător spaţiului şi timpului în care trăieşte). Pentru ca dezvoltarea ucenicului să
fie de aşa manieră ca să poate aduce şi suporta roade bogate pentru Împărăţia lui
Dumnezeu, „Solul” trebuie să fie din ce în ce mai bogat in Scriptură. Aceasta conduce la
schimbarea gândirii și perspectivei asupra vieții (credinţele fundamentale ale ucenicului)
fiind astfel modelate de gândirea şi intenţiile lui Dumnezeu şi scopul Lui final.

Rădăcinile – reprezintă credințele ucenicului. Un ucenic trebuie să aibă rădăcini puternice,

adânc înfipte în solul menţionat. Capacitatea de a aduce roade este direct proporţională
cu profunzimea rădăcinilor. Un pom suportă atâta roadă cât îi permite sistemul de
rădăcini. Aşa şi omul. Credințele sale trebuie să fie solide, biblice. Credinţele sunt baza
sistemului de valori al ucenicului.

Trunchiul – reprezintă sistemul de valori al ucenicului. Valorile sale trebuie să rezulte din
sistemul lui de credințe biblice. La rândul lor, valorile sunt baza caracterului şi
comportamentului sau. Acestea au fost pe larg discutate in cursul BIG 5.1, Filosofia de
lucrare. Valorile biblice ale ucenicului dezvoltă ulterior în procesul de ucenicie, un caracter
cristic şi un comportament vrednic de chemarea şi Numele lui Dumnezeu.

Ramurile – reprezintă atât caracterul cât şi comportamentul ucenicului, acţiunile,

activităţile şi relaţiile sale manifestate în contextul relational și experiențial în care se afla
la un moment dat. Comportamentul său trebuie să fie conform valorilor şi credinţelor
sale. Comportamentul este cel ce produce roade şi alături de acestea sunt vizibile în viaţa
ucenicului.
Roadele – reprezintă consecinţele comportamentale, rezultatele pozitive si negative
vizibile în viaţa unui ucenic. La un pom, roadele ies foarte repede în evidenţă. Se observă
imediat când un pom nu are roade sau dacă le are, ce fel de roade sunt: bune, plăcute sau
stricate.

Comportamentul si consecinţele acestuia sunt aspectele cele mai evidente în viaţa unui
ucenic. Domnul Cristos afirma că oamenii pot fi recunoscuţi după roadele lor. Pomul bun
face roade bune iar cel rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele aşa cum
nici cel rău, nu poate face roade bune.2

De cele mai multe ori, ceea ce se vede în viaţa ucenicului generează reacţii imediate de
îndepărtare a rezultatelor comportamentale dar aceste reacţii nu sunt eficiente în
procesul de ucenicie. Este ca şi cum dacă la un pom anume nu îţi plac fructele produse,
reacţia este de a le culege, de a le da jos din pom, crezând că problema s-a rezolvat. Dar
anul următor, pomul respectiv va face aceleaşi fructe iar problema se dovedeşte
nerezolvată. Nu vei obţine niciodată pere dintr-un măr. Dacă vrei pere, trebuie să plantezi
un păr, adică să schimbi rădăcinile. Consecinţele comportamentului pot fi înlăturate
temporar prin interdicţii la nivelul comportamentului (“nu gusta, nu lua”) dar aceste
măsuri nu sunt eficiente. Odată îndepărtate restricţiile, comportamentul va genera
aceleaşi consecinţe. În procesul de ucenicie, transformarea trebuie să aibă loc întâi la
nivelul rădăcinilor, adică la sistemul de credinţe şi respectiv la acţiunea de transformare
Sfintei Scripturi în viaţa ucenicului iar de aici, se pot observa modificări la nivelul valorilor
şi ale comportamentului, care în consecinţă produc roade pentru gloria şi Împărăţia lui
Dumnezeu.

Această analogie este de ajutor pentru a înțelege nivelul ucenicului la fiecare din etapele
discutate mai înainte: fiecare din etape presupune un proces de transformare începând cu
convingerile și culminând cu rodirea, prezentă în viața ucenicului la fiecare nivel.

Apostolul Pavel confirmă această abordare complexă apelând la cititorii epistolei sale să
țină cont de fiecare din aceste caracteristici ale procesului de ucenicie la diferite nivele,
recomandând trăirea (comportamentul) vrednică de Numele lui Dumnezeu, rodirea în
orice fel de fapte bune (rodire), cunoașterea și puterea lui Cristos (valorile) și convingerile
de bază (iertarea, răscumpărarea și moștenirea3) !

III. CONTEXTE CE SUSŢIN PROCESUL UCENICIEI BIBLICE

Luca 2.524 stabileşte un context de creştere în procesul de ucenicie cu patru domenii de

bază ale nevoii umane: fizic, spiritual, intelectual şi social. Isus Cristos a crescut în aceste
patru domenii astfel încât El a fost fără păcat iar despre El, Tatăl mărturiseşte public: „Iată
Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea.”5
2
Matei 7:16-20
3
Coloseni 1.9-11
4
Concepte preluate din If Jesus was Mayor, Bob Moffit, Harvest, 2004
5
Matei 3:17
Dumnezeu a pregătit pentru Cristos un context relaţional (relaţia cu creaţia, cu oamenii şi
cu Sine, context care acopere nevoia socială și fizică), un context informaţional
(interacţiunea cu Scriptura şi învăţăturile rabinice, context care acopere nevoia
intelectuală și spirituală) şi un context experienţial (familia, lucrarea, ucenicii,
batjocurorile, etc, context care acoperă nevoia socială).

A. Contextul relaţional

Dumnezeu priveşte omul nu doar ca o entitate spirituală ci ca întreg, suflet, trup şi duh şi
fiecare din aceste aspecte, Dumnezeu se aşteaptă să fie adresate, dezvoltate şi trăite în
viaţa de zi cu zi. Aceste contexte au o singură menire: să pregătească pe sfinţi nu doar
pentru cunoaştere ci pentru slujire şi roadă pentru gloria lui Dumnezeu în contextul
relațiilor fiecărui ucenic.

Asemenea contextelor de care a beneficiat Domnul Cristos, Dumnezeu pune pe oameni

într-un context relaţional, definit prin relaţiile pe care un ucenic le are cu cei din jur: întâi
familia, apoi biserica (reprezentată fie printr-un grup mic fie prin adunarea locală), şi
comunitatea (prieteni, colegi, vecini sau comunitatea ca întreg). Aceste relaţii nu se
rezumă doar la cele sociale ci şi la altele, de altă natură, cum ar fi relaţia cu creaţia (o
relaţie fizică) sau relaţia cu divinitatea (o relaţie spirituală). Cristos, ni se spune, a crescut
în statură (relaţia fizică), era plăcut înaintea lui Dumnezeu (relaţia spirituală) şi plăcut
înaintea oamenilor (relaţiile sociale).

B. Contextul informaţional

În prima parte a capitolului 2, Luca ni-l prezintă pe Domnul Cristos în Templu, discutând cu
preoţii care se minunau de cunoştinţele Sale din Sfintele Scripturi. Dumnezeu a avut grijă
ca în procesul de creştere, să aibe acces la informaţiile vitale pentru a fi plin de
înţelepciune. La începutul lucrării Sale, când a citit un pasaj din Isaia, ni se dă un detaliu:
După cum îi era obiceiul, a intrat în sinagogă şi s-a sculat să citească, 6 iar Matei
consemnează comentariile celor din sinagogă care se mirau de înţelepciunea lui. 7 Acelaşi
context informaţional este creat de Dumnezeu pentru oricine doreşte să cunoască şi să
capete înţelepciune. Sfânta Scriptură este la dispoziţia oricui doreşte lucrul acesta şi are
puterea să dea fiecăruia chiar şi gândirea lui Cristos. 8

C. Contextul experienţial

Doctorul Luca ne mai dă un detaliu despre modul în care Domnul Cristos a relevat pe
deplin intenţiile Tatălui cu privire la ucenicie şi desăvârşirea sfinţilor în Faptele Apostolilor
1.1: Cristos a făcut (a experimentat) şi apoi a învăţat pe alţii. 9 Aceasta ne conduce la
ultimul dintre contextele create de Dumnezeu în procesul de ucenicie: cel experienţial.
6
Luca 4:16
7
Matei 13:54
8
Filipeni 2:5 şi 1Corinteni 2:16
9
Faptele 1:1
Cele mai des întâlnite momente de învăţare ale ucenicilor sunt acelea de grup când
cuvintele Domnului adresate mulţimilor erau explicate iar adevăratele revelaţii (atingerea
momentului „aha...”) veneau atunci când ei înşişi trăiau învăţăturile Lui (fie la pescuiea
minunată, fie la înmulţirea pâinilor sau la trimiterea lor, doi câte doi...aşa cum se va
dezvolta mai departe în curs). Mai sunt şi experienţele individuale în care ucenicii înţeleg
prezenţa şi natura împărăţiei lui Dumnezeu, în măsura în care ai înşişi trăiau adevărurile
Scripturii în lucrarea la care erau chemaţi.

Gloria lui Dumnezeu este ceea ce atrage şi motivează iar gloria lui Dumnezeu trebuie
arătată în viaţa ucenicului prin trăire conformă cu caracterul şi intenţiile lui Cristos, în
fiecare dintre aceste contexte de creștere.

IV. PROCEDURILE

A. Proceduri folosite în practicarea uceniciei biblice

Pentru că ucenicia presupune în mod esenţial formarea şi transformarea oamenilor după

caracterul lui Hristos, în Matei 28:18-20 Domnul Isus spune că acest lucru se face mergând
la ei, botezându-i şi învăţându-i să păzească poruncile Lui. Dacă a merge presupune
evanghelizarea oamenilor, iar a boteza presupune integrarea lor în familia lui Dumnezeu,
ce vrea să spună Domnul Isus prin păzirea poruncilor Sale.
Întrebarea la care vom căuta un răspuns este:
Cum învaţă oamenii „să păzească poruncile lui Isus”?
Ucenicia este un proces care începe cu un necredincios prin evanghelizarea sa care îl duce
la convertire. Dar ucenicia este un proces care durează toată viaţa. Cineva spunea că
ucenicia este procesul condus de Duhul Sfânt prin care un necredincios este născut din
nou şi apoi, devine tot mai mult asemenea Domnului Isus. Ucenicia în „şcoala lui Isus”
este metoda lui Dumnezeu de a restaura omul după „chipul şi asemanarea” Sa. Este
procesul prin care Cristos ia chip în noi. Cu alte cuvinte am putea spune că ucenicia este
„atelierul” în care Dumnezeu ne redă frumuseţea divină pierdută în Eden. Ucenicia devine
astfel, prin scopul ei, o lucrare de o deosebită importanţă şi frumuseţe, ceva ce presupune
în acelaşi timp muncă asiduă şi „simţ artistic”. Asta, deoarece prin ea se imprimă în noi
„frumuseţea” lui Dumnezeu („noi suntem poema Lui”) reflectată în chipul lui Cristos.
Dacă lucrurile stau aşa, ca slujitori ai lui Dumnezeu, merită să ne întrebăm cum putem face
aceasta, deoarece suntem „împreună lucrători” cu El. Deşi nimeni nu se poate declara ca
fiind depozitarul unic al adevărului lui Dumnezeu, noi credem că în Sfintele Scripturi
putem discerne câteva proceduri folosite de Domnul Isus în formarea ucenicilor Săi.
Aceste „proceduri” trebuiesc privite ca „ingrediente” necesare în procesul de ucenicie.
Deşi în cadrul bisericii locale ele pot avea o anume succesiune, potrivită scopului urmărit,
credem ca ele trebuiesc privite mai degraba ca elemente care nu trebuie să lipsească din
procesul de ucenicie, decât ca o succesiune „standard”.
Haideţi să trecem în revistă câteva dintre procedurile pe care le întâlnim folosite de
Domnul Isus în lucrarea Sa de ucenicie:
 1. Informarea – reprezintă activitatea de transmitere de cunoştiinţe pe cale orală sau
în scris, în care receptorul este pasiv. Un astfel de exemplu ar fi „Predica de pe
Munte”10, unde Domnul Isus declară valorile veşnice asociate cu misiunea şi
lucrarea Sa. De fapt în Biblie găsim deseori menţionat faptul că Domnul Isus
„învăţa” (didasko) mulţimea. Foarte multe predici sau conferinţe sunt de fapt
„informări” ale unui public care joacă rolul receptorului pasiv. „Programele” sunt
de obicei mijloace de „informare” a membrilor bisericii.
2. Descoperirea individuală prin interacţiunea cu o persoană (mai matură) sau un
grup (mic) – unde ucenicul nu este redus la un receptor pasiv, ci este provocat să
devină activ în procesul de cunoaştere, prin întrebări şi discuţii în grup. Metoda
interactivă, în care cel care face ucenici stimulează gândirea ucenicului prin
întrebări şi prin discuţii în grup are avantajul coparticipării, iar adevărurile
descoperite sunt reţinute şi însuşite mai uşor. Domnul Isus a folosit des aceasta
metodă, implicând şi provocând auditoriul să intre în jocul descoperirii adevărului.
Episodul descris in Matei 16:13-19 având climaxul în versetul 16 – „Tu eşti Cristosul,
Fiul Dumnezeului celui Viu) este un exemplu de provocare la descoperirea
adevărului prin punerea de întrebări grupului – „Cine zic oamenii că sunt Eu? Dar
voi, cine ziceţi că sunt? Domnul Isus a folosit pe larg interacţiunea. El a făcut asta
prin pilde care stimulau gândirea critică a ascultătorilor, prin întrebări care-i forţau
să iasă din tiparele cu care erau obişnuiţi – „Deci, dacă David Îl numeşte Domn,
cum este El fiul lui?” Adevăruri care nu ar fi primite uşor sub formă de informare,
sunt asimilate aproape fără rezistenţă atunci când ucenicul este ajutat prin
întrebările potrivite să le descopere singur – "Ce crezi, Simone? Împăraţii
pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?" Acest gen de
„învăţare” este foarte eficace în grupurile mici, unde studiul interactiv stimulează
participanţii să conlucreze la descoperirea adevărurilor lecţiei. Dacă în cazul
informării, cel ce ucenicizează este actorul principal, în cazul interacţiunii el joacă
mai degrabă rolul de coordonator al dinamicii grupului, rolul lui fiind de
supraveghere, stimulare şi moderare a discuţiilor productive. El face asta prin
întrebări, observaţii scurte şi „eliminarea” distragerii de la subiect. Dacă
informarea se poate asocia cu monologul, interacţiunea are drept cuvânt cheie,
dialogul (între mentor şi ucenic, sau între ucenici în cadrul grupului mic, precum şi
între ucenici şi ucenicizator).11
3. Experimentarea și Reflectarea asupra experienţelor vieţii (personale sau
colective) – este „procedura” folosită intuitiv de-a lungul veacurilor, care a generat
acel depozit de înţelepciune cunoscut mai ales sub forma proverbelor. Probabil
aici putem face fina distincţie între inteligenţă şi înţelepciune. Viaţa este compusă
dintr-o succesiune neîntreruptă de experienţe, iar capacitatea de a le conştientiza
şi a învăţa din ele poate fi numită înţelepciune. În cadrul muncii de cercetare,
studenţii unui seminar teologic au fost sfătuiţi să citească despre subiectul
10
Matei 5:1-20
11
Matei 21:28
 cercetarii lor atât de mult până încep să sesizeze „lucruri care se repetă”, anumite
„tipare”. Atunci cand ajung în acest stadiu înseamnă că au dat peste un „filon de
aur”. Reflectarea asupra experienţelor vieţii (holistic) reprezintă o procedură încă
neîndeajuns de folosită în cadrul procesului de ucenicie, în bisericile noastre.
Experienţele care trebuiesc „folosite” de cel care face ucenici pot fi de două feluri:
experienţe „întâmplătoare” şi experienţe „căutate” sau „provocate”. Cu alte
cuvinte în această procedură, rolul celui care face ucenici este acela da a-i ajuta pe
ucenici să conştientizeze că „întâmplarea” sau „faptul” prin care au trecut sau
trec, reprezintă o experienţă de viaţă care are o anumită semnificaţie, iar apoi să-i
ajute să reflecteze asupra experienţei pentru a-i descoperi sensul, pentru a extrage
un principiu sau un adevăr. Un alt rol al celui care face ucenici este acela de a
„căuta” sau „provoca” anumite experienţe pe care apoi să le discute cu ucenicii
ajutandu-i în demersul înţelegerii semnificaţiei acelei experienţe şi descoperirii
adevărurilor ascunse în ea. Domnul Isus a folosit din plin această „metodă”, şi am
putea spune fără să greşim prea mult că a fost de departe una din cele mai folosite
metode de învăţare a ucenicilor. Aproape tot ce a făcut Domnul Isus cu ucenicii a
fost într-un context de viaţă, ceea ce a asigurat experienţe din belşug. Este de
ajuns să ne aducem aminte de „Pescuirea minunată”12, unde Isus a provocat o
experienţă lui Petru şi tovarăşilor lui, iar procesarea acestei experienţe a dus la
conştientizarea adevărului despre Isus şi despre Petru însuşi. Acest adevăr şi altele
ca el l-au ajutat pe Petru şi pe tovarăşii lui să lase totul şi să-L urmeze. De asemenea
El a „profitat” de experienţele pe care oamenii sau chiar Satan le-a „pus la
dispoziţie”.13 Din păcate, această procedură este de departe „cenuşăreasa”
metodelor folosite în biserici în procesul de instruire. Aceasta se datorează poate
faptului că această procedură presupune mult timp petrecut cu ucenicii, timp de
calitate, timp în care atmosfera de deschidere şi vulnerabilitate să fie sprijinită pe
un climat de încredere. Dacă conştientizarea experienţelor „întâmplătoare” şi
încurajarea la reflecţie se mai poate întâlni în grupurile sănătoase, provocarea
experienţelor (cu intenţie) este un fapt destul de rar întâlnit. Credem că liderii
bisericilor ar trebui să se concentreze mai mult pe explorarea acestei proceduri.
Punerea oamenilor în contextul anumitor experienţe se poate face mai întâi şi mai
uşor în aşa numitele „jocuri de rol” (asta pentru un anumit gen de experienţe),
ceea ce asigură deschiderea pentru experienţele reale, de tipul evanghelizărilor în
afara incintei bisericii, vizitelor la bolnavi, călătoriilor de misiune, discuţiilor
apologetice, acţiunilor sociale, etc.
4. Ajustare/Corectare – reprezintă feedback-ul pe care cel îl oferă cel ce face ucenici,
ucenicului/ucenicilor cu scopul îndreptării erorilor şi clarificării anumitor
neînţelegeri. Procesul uceniciei nu este liniar, iar „devierile” fac parte din normalul
acestui proces, de aceea asigurarea „revenirii pe traiectorie” este absolut
necesară. În lucrarea Sa cu ucenicii, Domnul Isus a trebuit deseori să intervină în
12
Luca 5:1-11
13
Marcu 4:36-41; Luca 4:33-36; Ioan 2:1-10, 11b;
 corectarea concepţiilor, atitudinilor, acţiunilor greşite ale lor. Este de ajuns să ne
aducem aminte de episodul când ucenicii îi opresc pe copii să vină la Isus 14 (acţiuni
greşite), de episodul cu Petru la spălarea picioarelor15 (concepţie şi atitudine
greşită), de întrebarea ucencilor legată de problema păcatului în viaţa orbului din
naştere16 (concepţie greşită), etc.
5. Celebrare – reprezintă procedura care asigură „marcarea” succeselor în procesul
de ucenicie. Ea este o sărbătorire a „paşilor mărunţi” care punctează călătoria spre
ţelurile mai ample. Scopul celebrării este încurajarea ucenicilor precum şi
conştientizarea lor de progresele pe care le fac. Celebrarea este deasemenea o
recompensă pentru munca depusă până în acel moment. În orice proces de
ucenicie există obiective clare şi măsurabile. Atingerea lor trebuie sărbătorită. Dar
deasemenea sărbătoarea trebuie să marcheze fiecare etapă intermediară, care a
fost străbătută cu succes, mai ales dacă ţelurile finale sunt de termen lung şi foarte
lung. Aceasta face „vizibilă” înaintarea şi creează „momentum”. Domnul Isus a
ştiut să celebreze „micile victorii” ale ucenicilor. De exemplu episodul unde este
descrisă întoarcerea ucenicilor din prima lor misiune „pe cont propriu”17, ceea ce
reprezenta o etapă importantă în pregătirea lor pentru misiunea ce avea să le fie
încredinţată. Deasemenea descrierea efectelor convertirii lui Zacheu18. În călătoria
spirituală a ucenicilor, celebrarea reprezintă mici popasuri revigorante şi
încurajante. Pentru ca celebrarea să aibă greutate, ea nu trebuie făcută
întâmplător, ci atunci când este cazul. De aceea pentru aceasta avem nevoie de o
planificare clară a procesului şi de stabilirea unor obiective clare şi măsurabile.

PASAJE DIN
PROCEDURA MENŢIUNI SPECIALE CARACTERISTICI
BIBLIE
„Audio” Ce aud - uit

Ce aud şi văd – îmi Matei 5:1-20

Informare „Audio – vizual”
amintesc puţin

Cu o persoana mai matură Ce aud, văd, întreb şi Mat.16:13-19

Interacţiune
Cu un grup mic discut – încep să înţeleg Mat.21:28-32

Experienţe „întâmplătoare” Ce aud, văd, discut şi fac

Luca 5:1-11
Experienţe – îmi însuşesc şi mă
Experimentare Ioan 2:1-10
„căutate/provocate” deprind

Reflectare Reflectare asupra Ce am auzit, am discutat Luca 5. 1-11

14
Marcu 10:13-16
15
Ioan 13:6-10
16
Ioan 9:2-3
17
Luca 10:17-24
18
Luca 19:5-10
 și am făcut – îmi
experiențelor
însușesc și mă deprind

Critică pozitivă – orientată Am curajul să

Corectare / Marcu 10:13-16
pe problemă şi nu pe experimentez şi mă simt
Ajustare Ioan 13:6-10
persoană responsabil

Celebrare Celebrări „intermediare” Văd că progresez şi sunt Luca 10:17-24

Celebrare „finală” încurajat Luca 19:5-10

V Caracteristici ale instruirii adecvate uceniciei biblice

În procesul uceniciei, Domnul Isus este preocupat de transformarea ucenicilor după chipul
şi asemănarea Sa. Astfel, instruirea oferită de Domnul Isus este transformatoare şi de
impact. Cei care l-au auzit şi l-au observat pe Domnul Isus au fost umiţi de învăţătura Sa. Ei
singuri au recunoscut că o astfel de instruire este diferită de ceea ce auziseră şi văzuseră
până autunci.
Apostolii, mai târziu, în Biserica Primară dezvoltă şi ei o instruire asemănătoare. Este plină
Scriptura de referinţe prin care se observă impactul pe care l-a avut instruirea oferită de
Petru sau Pavel asupra ucenicilor lor, a conducerilor diferitelor biserici sau a bisericilor în
întregimea lor.
Care au fost caracteristicile instruirii oferite de Isus Cristos şi de apostolii săi? Cum putem
ajusta instruirea oferită de noi în acest proces al uceniciei, pentru a avea un impact
puternic şi transformator? Deseori ne mirăm de impactul Domnului Isus sau tânjim după
impactul pe care apostolii l-au avut în lucrarea lor de ucenicie.
Observând, însă, instruirea oferită de Isus ucenicilor şi analizând modul de instruire
abordat de apostoli în Biserica Primară, putem constata cu uşurinţă că această instruire
are trei caracteristici majore:
- biblică
- critică
- creativă
Fiecare dintre aceste caracteristici face din instruire un proces autentic, realist şi dinamic.

A. Instruirea ar trebui să fie biblică

A aborda biblic învăţarea, presupune a raporta totul la valorile lui Dumnezeu, presupune a
filtra întreaga viaţă sau lucrare prin principiile revelate de Dumnezeu. Cele mai multe
dintre ele sunt descrise explicit în Scripturi – de aceea numim această abordare biblică.
Dar nu toate aceste principii sunt prezentate explicit în Biblie. Pe unele dintre ele le
regăsim în Creaţie, în revelaţia generală. Scriptura, însă, comunică despre acestea într-un
mod implicit, dar cu autoritate.
În esenţă, abordarea biblică presupune ca orice aspect al instruirii să fie raportat la
principiile lui Dumnezeu şi nu la ideologiile oamenilor, la senzaţiile lor sau la abordări
tradiţionale, istorice, culturale sau sociale.
Ex.
 Discuţia despre înviere avută de Isus cu saducheii19
o Ei vin la Isus cu o problemă, care era susţinută de Scriptură; prin aceasta ei
doreau să îşi argumenteze poziţia – dacă legea dată de Moise era adecvată,
atunci prin logică nu avea cum să existe o înviere
o Isus le propune o abordare biblică – să înţeleagă toată Scriptura (ceea ce
este scris) şi să înţeleagă ce este dincolo de Scriptură (caracterul lui
Dumnezeu)
Principala exagerare în privinţa abordării biblice este să crezi că totul trebuie să fie scris
negru pe alb Scripturi. În urma unei astfel de gândiri, trebuie ori să manipulezi (să forţezi)
pentru a arăta că Dumnezeu are ceva de spus, ori să consideri că Dumnezeu nu are nimic
de spus în acel domeniu şi să cauţi în altă parte.
B. Instruirea trebuie să fie critică
A aborda critic învăţarea sau ucenicizarea cuiva, presupune ieşirea din gândirea liniară.
Gândirea liniară presupune o doză mare de stereotipie în soluţionarea problemelor. Ea
presupune că procesul de rezolvare este stabilit, iar analizarea şi evaluarea nu mai sunt de
atât de mare interes pentru a soluţiona o problemă. Aşa că tendinţa este ca mereu să se
meargă pe aceleaşi căi de rezolvare, mereu să se prespună anumite adevăruri sau anumite
realităţi. Oamenii sunt atraşi spre un astfel de model de gândire, pentru că este la
îndemână, este simplu şi conferă soluţii destul de rapid.
Ex.
 Introducerea unor bare de metal în cuptor – ele se dilată (un proces liniar)
 Fierberea apei într-un vas – temperatura apei creşte (un proces liniar) 20
 Discuţia despre înviere între saduchei şi Isus – ea trebuia să fie nevasta cuiva dintre
fraţi (gândire liniară)21
Realitatea este că lumea şi viaţa sunt complexe. Ele nu pot fi abordate numai liniar.
Deseori pentru a înţelege lumea şi viaţa avem nevoie de modele liniare, dar acestea sunt
destul de simple şi de departe de realitate. Prin urmare, cu cât abordăm lumea şi viaţa mai
complex, cu atât suntem mai aproape de adevăr. Deci, o gândire critică sau neliniară este
absolut necesară pentru o instruire transformatoare.
Gândirea critică presupune o analiză sau evaluare a informaţiei, care se presupune a fi
adevărată sau reală, printr-un proces de reflectare asupra realităţii, examinând dovezile şi
raţionamentele, precum şi judearea faptelor22. Aceasta prespune să nu laşi lucrurile aşa
cum sunt sau să le iei de-a gata. Gândirea critică presupune să analizezi şi să evaluezi
realităţile, presupune să argumentezi şi să sintetizezi informaţiile, presupune să selectezi
soluţiile cele mai potrivite. Mai ales presupune să fii deschis la lucruri pe care încă nu le-ai
19
Matei 22:23-33
20
Gândirea liniară, Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol.3, nr.4, pp.7-17, 2004. Accesat la data
de 26 iunie 2009. Disponibil la: http://www.ubbcluj.ro/news/files/Bratianu_Gindirea%20liniara.pdf
21
Matei 22:23-28
22
Gândirea critică, Wikipedi. Accesat la data de 23 iunie 2009. Disponibil la: http://ro.wikipedia.org/wiki/G
%C3%A2ndire_critic%C4%83
văzut sau auzit.
Ex.
 Introducerea unor bare de metal în cuptor – trebuie să observi şi să ţii cont de
faptul că de la o anumită temperatură ele nu se mai dilată, ci se topesc (un proces
neliniar)
 Fierberea apei într-un vas – trebuie să observi şi să te raportezi corect la faptul că
de la punctul de fierbere apa nu îşi mai măreşte temperatura, ci se transformă în
vapori (un proces neliniar)23
 Discuţia despre înviere între saduchei şi Isus (gândire neliniară)
o trebuie să ţii cont de ceea ce spune Scriptura despre ce este dincolo de
lumea aceasta (saducheii nu înţelegeau că deseori aceste adevăruri se
suprapun peste logica umană)
o trebuie să te raportezi corect la Dumnezeu (în logica pe care o aveau,
saducheii nu au luat în calcul caracterul şi caracteristicile lui Dumnezeu) 24
Domnul Isus Cristos demonstrează aproape la orice pas ce înseamnă abordarea critică a
instruirii. Întrebările pe care le pune, observaţiile pe care le face şi situaţiile pe care le
generează nu îi lasă pe ucenici să rămână acolo unde erau.
Una dintre principalele exagerări în ceea ce priveşte abordarea critică a învăţării este
critica de dragul criticii. O chestionare continuă, doar de dragul întrebărilor, a disputei, a
diferendelor şi diferenţei nu este gândire critică. Este doar critică, pur şi simplu.
Întotdeauna abordarea critică a instruirii aduce soluţii şi transformă.
De fapt, în procesul complex al vieţii şi lucrării există două extreme. Să abordăm simplist,
liniar şi să ajungem la soluţii care nu transformă, ci din contră deformează. Sau să
chestionăm şi să analizăm, fără a oferi soluţii şi modele care să ducă la o transformare
reală. Echilibrul între aceste două extreme este o abordare critică a vieţii şi lucrării, în
procesul de instruire. Aceasta explorează, analizează, evaluează, sintetizează şi
organizează suficient încât să fie cât mai cuprinzătoare în raport cu realitatea şi cât mai
specifică în raport cu soluţiile sau acţiunile.
C. Instruirea trebuie să fie creativă
Creativitatea presupune capacitatea de a crea. De aceea abordarea creativă a instruirii
presupune eliberarea capacităţii de creaţie în contextul acestui proces. Presupune
dezvoltarea de noi modele de gândire, de analiză, de evaluare, de acţiune, de învăţare.
Presupune metode, proceduri, sisteme sau acţiuni noi.
Atunci când abordezi creativ procesul de instruire eşti mereu deschis la lucruri noi, lucruri
care te pot ajuta să ai un impact mai bun, să oferi soluţii mai bune, să produci contexte

23
Gândirea liniară, Revista de Management şi Inginerie Economică, Vol.3, nr.4, pp.7-17, 2004, Accesat la data
de 26 iunie 2009. Disponibil la: http://www.ubbcluj.ro/news/files/Bratianu_Gindirea%20liniara.pdf
24
Matei 22:29-33
mai adecvate etc. Surpriza este unul dintre cele mai de impact aspecte în procesul
instruirii, pentru că ea crează contextul emoţional şi mental pentru învăţare şi
experimentare. De asemenea nu permite platitudinea sau anticiparea, care duc la
monotonie, rutină şi închidere, ci suscită interesul şi deschiderea spre ceva nou.
Domnul Isus Cristos a folosit creativitatea în contextul instruirii chiar cu riscul de a fi
controversat de cele mai multe ori. Ilutraţiile sale au fost creative. Situaţiile în care s-a
poziţionat sau i-a plasat pe ucenici au fost creative. Soluţiile sau întrebările sale au fost
creative. Dintre multe exemple putem enumera doar câteva:
 Metafore şi ilustraţii - Eu sunt lumina, pâinea... Cine nu mă mănâncă pe mine...
(pildele)
 Situaţii – pescuirea minunată25, furtuna26, învierea lui Lazăr27, spălarea picioarelor28
 Soluţii şi întrebări – întrebarea despre post29, femeia prinsă în preacurvie30, birul31

VI Cadrul adecvat uceniciei biblice

Am văzut faptul că ucenicia biblică trebuie să aibă ca rezultat transformarea creştinilor

după imaginea lui Isus Cristos.
Aceste schimbări care au loc în viaţa ucenicului sunt generate de prezenţa Duhului Sfânt,
într-un proces de dezvoltare spirituală. Noi ştim sigur că schimbările nu le putem produce
noi. Numai Dumnezeu poate face acest lucru.
La ceea ce ne cheamă Dumnezeu, însă, pe noi este să îl „lăsăm să lucreze”. Asta înseamnă
să dezvoltăm acel cadru care să faciliteze lucrearea Duhului Sfânt. Noi nu ştim cum
lucrează Dumnezeu la inima oamenilor. Dar ştim că Dumnezeu ne cheamă să facilităm
lucrarea Sa în inimile lor. De aceea procesul de instruire şi cadrul în care se desfăşoară
acest proces cad în sarcina noastră. Cadrul în care oamenii trec de la o etapă la alta de
maturitate, de dedicare, de slujire este în sarcina noastră. Chemarea lor, transformarea lor
şi trimiterea lor este sarcina lui Dumnezeu.
Cadrul pe care noi trebuie să îl creem pentru ca Dumnezeu să lucreze este complex.
Dumnezeu este infinit şi plin de putere, omul creat de el este complex, de aceea, nouă nu
ne este permis nici să excludem, dar nici să limităm diferite aspecte ale cadrului în care El
lucrează. Tocmai de aceea, în procesul de instruire, ar trebui să cunoaştem, să înţelegem
şi să dezvoltăm un cadru complet şi complex.
A. Cadrul formal
Întotdeauna, cadrul formal32 de instruire este organizat şi structurat ierarhic. Este un
sistem gradat şi cronologic, care are obiective clare de învăţare. Întotdeauna este
intenţionat, regulat şi necesită o investiţie destul de mare de timp şi resurse.

25
Luca 5:1-11
26
Matei 8:23-27
27
Ioan 11:6
28
Ioan 13:4, 5
29
Luca 5:33-39
30
Ioan 8:7
31
Matei 22:18, 19
32
Formal, Webster Dictionary Online. Accesat la 26 iunie 2009. Disponibil la: http://www.webster-
dictionary.net/definition/formal sau http://dexonline.ro/search.php?cuv=formal
Exemplele tipice pentru un astfel de cadru sunt şcolile, instituţiile de educare şi instruire,
cursurile, programele de instruire sau seminariile. În aceste contexte, instruirea implică o
programă de urmat, lectori sau instructori care predau sau instruiesc un număr destul de
mare de oameni. Cadrul formal este nepotrivit pentru dezvoltarea uceniciei biblice.
În Biserica Primară felul în care Apostolii33 şi mai ales Pavel34 dezvoltă astfel de cadre, de
instruire formală, sunt în general dedicate instruirii şi nu ucenicizării în mod spcific. Dacă
privim în istorie însă, vedem că astfel de cadre de instruire au devenit tot mai des utilizate
în biserică.
Cum am mai menționat, a rămâne numai la un astfel de cadru formal, atunci când vorbim
de facerea de ucenici, este cu totul nepotrivit. Din păcate, însă, multe din comunităţile
creştine se rezumă sau se mulţumesc să creeze doar un astfel de cadru pentru instruirea
oamenilor şi liderilor lor.

B. Cadrul informal
Cadrul informal35 de instruire nu este organizat niciodată, nu are definite obiective de
învăţare. De asemenea nu este intenţionat sau regulat. Deseori, acest cadru este cunoscut
şi ca un cadru al învăţării prin experimentare sau pur şi simplu un cadru de experienţă.
Este acel proces de o viaţă, în care fiecare dezvoltă atitudini, valori, competenţe şi
cunoştinţe din experienţa de zi cu zi şi din influenţa celor din jur.
De fapt, ideea simplă a unui astfel de cadru constă în expunerea constantă a oamenilor la
diverse situaţii de învăţare – la muncă, acasă, în timpul liber, în lucrare. În acest fel, printr-
o îndrumare adecvată, oamenii pot să se dezvolte şi să se instruiască.
Orice om care doreşte să facă ucenicie trebuie să ia foarte în serios un astfel de cadru de
învăţare aplicativ-transformatoare. Aceasta presupune să foloseşti viaţa de zi cu zi şi
mediile în care oamenii cresc pentru a-i putea ajuta să crească.
Domnul Isus Hristos a făcut asta. Sunt o mulţime de situaţii descrise de evanghelişti în
care Domnul Isus foloseşte sau crează un astfel de cadru informal de instruire. Şi dacă
citim cu atenţie, întotdeauna transformările sunt vizibile în vieţile oamenilor. Astfel de
experienţe, bine folosite, ating vieţile oamenilor şi nu îi lasă să mai rămână la fel.

C. Cadrul non-formal
Între cele două cadre amintite mai sus, cadrul non-formal de instruire este un concept mai
puţin definit în dicţionare. În general, cadrul non-formal este cunoscut ca fiind un cadru
organizat, dar nu în instituţii sau programe formale de instruire, ci mai ales în grupuri,
forumuri sau comunităţii de oameni.
Practic, cadrul non-formal de instruire conferă un anume gen de flexibilitate între cadrul
formal şi informal de instruire şi este definit uneori şi ca un cadru operaţional. Cele mai
tipice exemple sunt grupurile, comunităţile, cluburile sau forumurile.
Cadrul non-formal este acel cadru în care cu o minimă organizare se aduc în discuţie şi se

33
Fapte 2:42-47; 6:1-4
34
Fapte 11:25,26; 18:11, 18
35
Informal, DEX online. Accesat la data de 26.06.2009. Disponibil la: http://dexonline.ro/search.php?
cuv=informal
învaţă viaţa de zi cu zi, cu temele ei, cu pasiunile şi provocările ei. În acest cadru se pot
defini clar obiective de instruire, care se negociază cu cei instruiţi, dar la fel de bine aceste
obiective pot rămâne necomunicate.
Acest cadru non-formal poate fi generat prin iniţiative ale oamenilor, în contextul în care
doresc să înveţe ceva anume sau să experimenteze ceva anume. Ei propun discuţii,
seminarii sau activităţi prin care să se instruiască şi să se dezvolte. Cineva cu iniţiativă, mai
avizat sau mai experimentat poate coordona procesul de instruire, fără a se trece la un
cadru formal. Dar acest cadru non-formal poate fi şi produsul unui set de activităţi sau a
unor serii de evenimente care impun un astfel de cadru de reflectare şi instruire.
Vedem în viaţa Domnului Isus sau în lucrarea apostolilor şi astfel de cadre. În multe
situaţii, temele de dezbatere sau învăţare erau aduse de către ucenici, pe baza nevoilor,
problemelor, întrebărilor şi intereselor lor. Isus prelua tema şi formula împreună cu
ucenicii un astfel de cadru de instruire. Asta nu înseamnă ca Isus sau ulterior, apostolii nu
aveau o agenda de instruire, ci doar că un astfel de cadru permite flexibilitate şi adaptare,
fără a fi cu totul rigid. Amintiţi-vă întrebările ucenicilor sau interesele lor. Amintiţi-vă
temele aduse în discuţie de către credincioşii Bisericii Primare şi pe care apostolii le
abordează, le tratează şi le învaţă alături de întreaga biserică.
Conluzionând discuţia noastră despre cele trei cadre de instruire putem observa că există
aseănări şi diferenţe semnificative. Aceste diferenţe sunt foarte evidente între cadrul
formal şi cel informal. Pentru a putea observa mai bine diferenţele dintre cadrul formal şi
cel non-formal putem reflecta la tabelul de mai jos. O astfel de analiză ne poate ajuta să
înţelegem de ce este nevoie să creem în bisericile noastre alte cadre, decât cele formale,
pentru ucenicizarea oamenilor.
Adaptare după Fordham 1993 din Simkins 1977: 12-15
Formal Non-Formal
Termen scurt şi Specifice
Termen lung şi Generale
Scopuri Nu este importantă
Este importantă acreditarea
acreditarea
Cicluri lungi / pregătire / full- Cicluri scurte / recurenţă /
Temporizare
time part-time
Standardizat / centrat pe Individualizat / centrat pe
ceea ce intră ceea ce iese
Conţinut Academic Practic
Criteriile de intrare Clientela determină criteriile
determină clientela de intrare
Bazat pe instituţie
Bazat pe mediu
Izolat de mediul
Conectat la comunitate
înconjurător
Sistemul de prezentare Flexibili / centrat pe
Structurat rigid / centrat pe
student / economiseşte
profesor / consumator de
resurse
resurese
Control Guvernare externă / Ierarhic Autoguvernare / Democratic
În figura de mai jos se poate vedea felul abordarea instruirii în cadrul non-formal şi
informal. Cele două cadre pot contribui împreună la formarea unui cadru mai complex al
instruirii aplicativ-transformatoare. În cadrul informal, instruirea este orientată de nevoile
celor instruiţi. În cadrul non-formal intervine discuţia şi convenirea asupra abordării, pe
baza experienţei şi autorităţii unora şi pe baza interesului sau problemelor celorlalţi.
Pentru mai multă claritate vom arăta mai jos care sunt diferenţele dintre un cadru formal
şi un cadru non-formal.

ÎNCHEIERE
Pentru a rămâne conştienţi şi provocaţi de complexitatea lucrării de ucenicizare, vă
propunem în anexă un tabel de sinteză a principalelor concepte învăţate în această
sesiune.
Acest tabel de sinteză ne va ajută să revizităm informaţiile primite, ne va ajuta să exersăm
deprinderile dobândite, dar ne va ajuta şi să ne evaluăm lucrarea de ucenicie.

ÎNTREBĂRI DE REFLECTARE INDIVIDUALĂ:

Care a fost lucrul cel mai semnificativ auzit?
Ce convingeri au fost întărite sau provocate?
Ce ți-a vorbit Domnul să schimbi sau să faci?
Ce obstacole crezi că ai să întâmpini?
Cu cine vei împărtăși deciziile luate?
ANEXĂ

PREOCEDURI

informare interacţiune reflectare ajustare celebrare

biserica împrăştiată
(de la om la om)

relaţional
informal

RE E
RE
IZA RE AR RE
L ZA ID
IPA RA
HE ILI OL H TO
NG AB NS EC EN
A ST O M
EV

biserica în grupuri mici

C
biserica în case

informaţional
non-formal

CONTEXT
- convingeri - convingeri - convingeri - convingeri - convingeri
CADRU

- valori - valori - valori - valori - valori

- caracter - caracter - caracter - caracter - caracter
- comportament - comportament - comportament - comportament - comportament
- rezultate - rezultate - rezultate - rezultate - rezultate
Ne c re d inc io s

Sp e c ia liza t
Conve rtit

Sta b iliza t
Inte g ra t

Ec hip a t

experenţial
formal

biserica adunată
(în plen)

biblic critic creativ

PROCES
ANEXĂ
SEMINAR
Scop:
Formarea sau reformarea procesului de ucenicie din bisericile/organizaţiile participanţilor
în raport cu modelul biblic prezentat

Obiective:
- Identificarea etapelor procesului de ucenicie existent (dacă este cazul)
- Formularea sau reformularea clară a principalelor elemente ale procesului de
ucenicie (produs finit, caracteristici...)

1. Vă rugăm completaţi diagrama din anexă, pe măsură ce parcurgeţi pe scurt

principalele aspecte abordate în sesiune.
2. Vă rugăm descrieţi într-o singură frază ucenicia pe care o dezvoltă acum
biserica/organizaţia voastră?

a. Cum se raportează această frază la definiţia dată de acest material în

primele lecţii? Care sunt punctele de asemănare? Care sunt punctele de
diferenţiere?

b. Care sunt principalele acţiuni pe care le veţi întreprinde pentru a ajusta sau
pentru a demara un proces de ucenicie în cadrul bisericii/organizaţiei
voastre?

3. Care sunt etapele care formează procesul de ucenicie în biserica/organizaţia

voastră?

a. Unde sunt diferenţele majore faţă de modelul prezentat? De ce apar aceste

diferenţe?

b. Discutaţi de ce este/nu este necesar să scrieţi sau să rescrieţi în etape clare

ucenicia din biserica/organizaţia voastră

c. Care considerați că ar fi principalele acțiuni pentru implementarea acestor

etape în structura de ucenicie în biserica/organizația voastră?
PROIECT

Scop:
Crearea proceselor și procedurilor necesare instruirii aplicativ-transformatoare în cadrul
bisericilor/organizaţiilor participanţilor

Obiective:
- Identificarea actualelor practici folosite în procesul de ucenicie
- Evaluarea şi selectarea practicilor folosite în procesul de ucenicie în raport cu
practicile prezentate în curs
- Ajustarea principalelor contexte de evaluare şi creştere folosite în ucenicie

1. La ce etapă consideraţi că sunteţi voi în procesul de ucenicie analizat de echipa

voastră la seminar? Dar unul dintre membrii bisericii voastre, pe care îl cunoaşteţi
îndeaproape?

a. Ce anume aţi evaluat atunci când aţi răspuns la întrebarea de mai sus? Pe ce
tindeţi să puneţi accentul în evaluarea voastră?

b. Discutaţi răspunsul în cadrul echipei. Aveţi o perspectivă comună? Dacă nu,

de ce?

c. Ce tindeţi să evaluaţi mai mult? Aţi abordat prin această evaluare în mod
echilibrat convingerile, valorile, caracterul, comportamentul şi rezultatele
persoanei evaluate? Dacă nu, de ce?

2. Care sunt procedurile corespunzătoare fiecărei etape în procesul de ucenicie

folosite în biserica/organizația voastră?

a. Ce elemente esențiale lipsesc și ce schimbări ar trebui să faceți pentru

crearea proceselor și procedurilor necesare implementării uceniciei în
biserica/organizația voastră?

3. Studiu de caz
Citeşte descrierea cazului de mai jos. Reflectează asupra lui, ca şi cum ar fi o
situaţie reală în care eşti implicat. Apoi răspunde cerinţelor ce urmează.

Ai un grup de ucenicie format din Radu, Otniel şi Victor (Irina, Naomi şi Dana).
Experienţa de cinci luni în grupul de ucenicie este foarte bună. Materialul parcurs
până acum împreună a adus tot mai multe informaţii, iar discuţiile ulterioare au
micşorat distanţele între voi. Totuşi mai este mult de lucru până la nivelul la care ţi-
ai propus să îi ajuţi pe aceşti oameni.
În următoarele trei luni consideri că este foarte important pentru voi să lucraţi la
relaţiile fiecăruia cu familia.
Radu/Irina vine dintr-o familie cu un singur părinte, unde mama este destul de
prezentă şi deseori manipulativă. Situaţia materială este foarte bună, afacerea
mamei mergând foarte bine. Ea tinde să condiţioneze totul emoţional sau
material.
Otniel/Naomi este dintr-o familie de credincioşi cu tradiţie în mediul evanghelic.
Familia sa nu este prea mulţumită de faptul că merge într-un grup mic. Ar prefera
să îl/o vadă mai mult la biserică. Chestia asta cu grupurile mici nu prea apare prin
Biblie, după părerea lor, iar pastorul lor mereu predică împotriva divizării şi
dezbinării. Chiar dacă grupul acesta este clandestin, măcar se bucură de faptul că
tu eşti liderul de tineret al bisericii lor. Asta parca îi mai liniştete puţin.
Victor/Dana provine dintr-o familie cu destule probleme. Tatăl lui/ei este
dependent de alcool, iar mama se luptă singură cu ceilalţi trei copii care au rămas
acasă. El/ea trebuie să se întreţină singur/ă... aşa că munceşte cu jumătate de
normă şi face eforturi la facultate pentru a rămâne cu bursă. Într-un fel este
bucuros/bucuroasă că a plecat de acasă, dar în acelaşi timp se simte responsabil/ă
pentru familia lui/ei.
Te pregăteşti pentru întâlnirea voastră săptămânală. Ai pe agendă relaţiile
fiecăruia cu familiile lor. Ieri ai avut la biserică o scurtă discuţie – nu prea
încurajatoare – cu părinţii lui Otniel/Naomi. În weekendul viitor va fi o conferinţă
într-un oraş apropiat ce va aborda exact relaţiile din cadrul familiei, dar Victor/Dana
ori va munci ori va trebui să plece acasă. În schimb, Radu/Irina se bucură de
întâlnirea ce va urma. Sunt atât de multe lucruri pe care doreşte să le
împărtăşească cu voi.

Singur/ă
a. Continuă descrierea de mai sus, povestind felul în care ai încerca să-i ajutaţi
pe cei din grupul tău în domeniul relaţiilor lor de familie.

b. Care sunt acţiunile tale strategice prin care ţi-ai atins obiectivul? Ce a trebuit
să faci doar tu? Ce ai făcut împreună cu întregul grup? Ce acţiuni şi ce
discuţii ai avut cu fiecare în parte?

În cadrul echipei
a. Împărtăşiţi fiecare dintre voi, cum aţi continuat descrierea de mai sus.
Enumeraţi pe scurt, fiecare dintre voi, câteva dintre acţiunile sau discuţiile
strategice pe care le-aţi întreprins în povestirea voastră. Notaţi-le separat,
pentru fiecare component al echipei în parte. Analizaţi acum ceea ce aţi
notat...
b. Care au fost procedurile folosite de voi? De ce aţi folosit cu precădere pe
unele dintre ele şi pe altele puţin sau deloc?

c. Cum aţi putea să vă îmbunătăţiţi utilizarea procedurilor în cadrul procesului

de ucenicie?

d. Cât de biblice au fost abordările voastre? De ce credeţi asta? Ce ar putea fi

îmbunătăţit?

e. Cum evaluaţi abordarea critică a feicăruia dintre voi în procesul de instruire?

Ce credeţi că ar trebui îmbunătăţit?

f. Enumeră câteva aspecte creative folosite în abordarea ucenicilor tăi pe

acest domeniu al relaţiilor cu familiile lor. Ce aţi putea învăţa unii de la alţii?

g. Notaţi într-un tabel cu trei coloane contextele formale, contextele non-

formale, dar şi contextele informale pe care le-aţi folosit în povestirile
voastre. Mai sunt şi alte idei pe care le aveţi în acest sens?

h. Dacă sunt alte situaţii sau cazuri pe care doriţi să le aduceţi în discuţie,
analizaţi-le în acelaşi mod – cereţi oamenilor de lângă voi să continue
descrierea cazului aşa cum l-ar aborda ei, după care treceţi prin întrebările
pe care le-am adresat mai sus.