Terapia genica

Maladii ereditare
► Terapia genica – transferul de gene normale
in scopul inlocuirii celor mutante din
organismul animal sau uman.

► Gena normala trebuie sa se insereze exact

in locusul unde este plasata gena mutanta
sau intr-un locus care sa permita
functionarea eficienta.
Scopuri ale introducerii de material genetic străin
în celule

1. corectarea funcţionării defectuoase a unei

gene
► înlocuirea unei gene defective
► introducerea în genom a unei secvenţe
proprii accidental absente
► intensificarea producerii unei anumite
proteine
► introducerea în celule a unor secvenţe
oligonucleotidice antisens cu scopul blocării
exprimării unor gene
2. terapia antitumorală
► promovarea acţiunii anumitor compuşi
medicamentoşi prin introducerea unor gene
care conferă celulelor sensibilitate la
respectivii compuşi
► uciderea directă a celulelor tumorale de
către virusuri
► introducerea în celulele tumorale a genelor
complexului major de histocompatibilitate
(exprimarea antigenilor)
► 1982 – D. melanogaster – prin clonarea
genei rosy (mutatia acesteia intervine in
culoarea ochilor) si injectia acesteia in
embrionii insectei mutante s-a reusit
eliminarea genei defecte si reaparitia tipului
normal de ochi de culoare rosie normala.
► 1984 – gena hormonului de crestere de la
sobolan a fost clonata si introdusa prin
microinjectii in ovule fecundate de soarece
cu nanism.
► Prinintroducerea unei singure copii a genei
normale responsabila de sinteza mielinei
intr-un embrion shiverrer, animalele
transgenice au 8% mielina normala si
traiesc mai mult iar cele cu 2 copii ale genei
respective au 26% mielina normala si sunt
normale fenotipic. Experientele de terapie
genica s-au realizat la soarece prin folosirea
unei linii consangvinizate cu mutatia
recesiva shiverrer, care in stare homozigota
determina un tremur al corpului si animalele
mor foarte tinere.
► Hepatocite izolate de la iepuri din linia
Watanabe (prezinta simptome biochimice
similare hipercolesterolemiei la om) au fost
infectate cu vectori retrovirali la care s-a
transferat gena umana LDLR (low density
lipoprotein receptor) s-au obtinut linii
celulare capabile sa degradeze LDL, similar
celulelor normale.
► Mioblastele constituie un vector ideal pentru
transferul de gene catre fibrele musculare.
Ca urmare, pot fi folosite pentru terapia
genica in distrofiei musculare Duchenne sau
a maladiei Parkinson.
► Mioblaste transformate genetic (la care s-a
introdus gena tirozinazei-hidroxilaza, enzima
necesara sintezei dopaminei) au fost
transplantate in creierul unor sobolani nou-
nascuti la care s-a provocat experimental o
maladie similara maladiei Parkinson de la
om. Dupa 6 luni animalele au produs o
cantitate normala de dopamina.
► 1990 – primul test clinic de terapie genica
umana s-a realizat la doi copii care
prezentau o puternica imunodeficienta
datorita incapacitatii de a sintetiza adenozin-
dezaminaza (ADA). S-au izolat limfocite T in
care s-a introdus o gena normala ADA cu
ajutorul unui vector retroviral dupa care
celulele au fost reintroduse pacientilor lunar.
 Tehnici utilizate in terapia genica
umana
► Transfectia chimica – moleculele de ADN care
contin gena ce urmeaza sa fie transferata se
amesteca cu o substanta cu sarcina electrica
(fosfatul de calciu); amestecul se pune in contact
cu celulele respective. Metoda are o eficacitate
redusa (frecventa 1/1000 – 1/100000)
► Introducerea ADN exogen prin microinjectii cu
ajutorul unor micropipete de sticla sau prin
electroporare.
► Transductia – cu ajutorul unor vectori virali
cu genom ADN sau ARN. Cele mai eficiente
s-au dovedit retrovirusurile cu genom ARN,
care cu ajutorul reverstranscriptazei este
transformat in ADN si inserat in genomul
celular. Pentru a evita riscurile inerente
utilizarii vectorilor virali, genele terapeutice
sunt introduse in genomul viral in locul celor
care determina sinteza proteinelor virale 
provirus cu genom ADN care nu se poate
multiplica in celula gazda.
 Probleme de etica in terapia genica
Comitetul de Etica Medicala din Marea Britanie
(1993) a identificat 3 domenii ale transferului de
gene care ridica probleme de etica:
► Transferul de gene umane la animale utilizate in
alimentatie;
► Transferul de gene intre specii de animale a caror
carne este interzisa religios pentru consum la
anumite populatii;
► Transferul de gene de la animale la plante, care
nu pot fi consumate astfel de vegetarieni.
► 1993 UNESCO (United Nations Education, Science
and Culture Organization) a infiintat un Comitet
International de Bioetica care a elaborat o
declaratie pentru protectia genomului uman.
Genomul uman este un patrimoniu comun al
speciei umane care trebuie protejat pentru a salva
integritatea speciei umane.
Clonarea umana este interzisa ca urmare a
gravelor efecte sociale si morale.
► Mutaţia – capacitatea generală a tuturor
organismelor vii ca rezultat al acţiunii
factorilor mutageni de a-şi modifica
cantitatea şi calitatea informaţiei genetice şi
de exprimare fenotipică (proprietăţi) a
modificărilor genetice.
► Mutatiile, apar brusc, se transmit ereditar şi
reprezintă sursa de variabilitate a
organismelor, baza procesului evolutiv.
► La om garnitura normală de cromozomi este
(2n=46); sunt aşezaţi în şapte grupe; se
notează cu majuscule de la A la G.
Modificarile patologice ale cariotipului uman
se exprimă sub formă de:
► POLIPLOIDIE
► ANEUPLOIDIE şi
► RESTRUCTURĂRILE CROMOZOMIALE.
 Maladii genetice
► Polidactiliile sunt malformaţii
congenitale, (autozomale) care se
caracterizează prin adaos (+) a
unui deget (rareori 2 sau mai
multe) la mână sau la picior.
Cunoscute in general cu
denumirea polidactilie, sindactiliile
şi adactiliile, aceste deformaţii
fenotipice sunt printre cele mai
întalnite anomalii congenitale.
Polidactilia presupune prezenţa a
mai mult de cinci degete,
sindactilia se manifesta prin lipirea
degetelor, iar adactilia - prin lipsa
lor.
► Hemofilia A – deficienţa factorului VIII.
Hemofilia tip A este un sindrom hemoragipar
sever care se manifestă la copiii de sex
masculin si este provocată de transmiterea
unei gene anormale componente în
cromozomul „X”. Termenul de hemofilie a
fost introdus iniţial de Schönlein in 1893,
deşi boala era cunoscuta încă din
antichitate. Patek si Taylor in 1937 - au
demonstrat prezenta unui factor
antihemofilic activ în plasma sangvină
normala.
► Daltonismul, (cecitate cromatică) este o stare patologică,
dependentă de incapacitatea funcţională de a deosebi
culorile, care are la bază lipsa informaţiei ereditare (sau
starea nefuncţională a informaţiei) despre capacitatea de a
deosebi culorile. (în special culoarea roşie de verde).
Purtători ai maladiei date sunt femeile, expresia ei se
manifestă la sexul masculin. Transmisia pigmentilor
rosu/verde este sex-linkata. Pigmentii vizuali sunt drivati
din vitamina A si dintr-o proteina numita opsina. Aceasta
proteina este singura care difera de la un pigment la altul.
Pentru a explica pierderea concomitenta a pigmentilor rosu
si verde care determina monocromatia se considera ca
genele respective au fost inactivate de crossing-over inegal
si mutatii punctiforme. Genele ce determina sinteza
pigmentului vede sunt de obicei in nr de 2 pe un singur
cromozom X insa ele pot avea pana la 6 copii, iar gena
pentru pigmentu rosu este intr-un singur exemplar.
► Ţipătul de pisică (cri du chat), o denumire exactă
pentru sindromul dat caracterizat de o deletie a
bratului scurt al cromozomului 5. Este observat şi
descris încă de medicii din antichitate; la cateva
mii de nou-născuţi normali, se naşte un copil al
cărui plânset e asemănător mieunatului unei pisici.
Ţipătul de pisică este condiţionat de dezvoltarea
anormală a laringelui, mai exact de o hipoplazie
laringiană. Este un tipăt slab şi ascuţit. După
câteva săptamâni de obicei dispare. Foarte rar se
manifestă şi la vârsta de un an sau ceva mai mult.
► Albinismul. În cadrul oricârui grup de oameni ,căsătoriile
doar intre membrii grupului duc la “endogamie” Stocul de
gene, varietatea genelor în cadrul grupului treptat se
limitează. Datorită acestui fapt, şansele ca bolile ereditare
să se manifeste cu o frecvenţă tot mai mare, cresc.
Oamenii care trăiesc în munţii Appalachi din estul Statelor
Unite reprezintă o comunitate mica şi izolată de când
strămoşii lor au venit în zona respectivă din Anglia, în
sec.XVI-lea. Drept rezultat stocul lor de gene a ramas mic
şi caracteristic. A apărut un defect cromozomial care se
moşteneşte de membrii grupului, asa încat albinismul a
devenit răspândit în rândul acestei grupări izolate de
oameni. Albinismul se manifestă prin lipsa de pigmenţi în
piele, par si ochi, imunitate scăzută. Albinoşii - cei care
suferă de această afectiune - sunt adesea foarte sensibili la
lumină, deoarece le lipseste stratul protector din coroida
ochiului.
► Pigmentarea normală a pielii, părului, ochilor depinde de
starea genei responsabile de producţia de pigment
(melanina) care e funcţională numai în stare dominantă -
(A); În stare recesivă - (a) gena dată este nefuncţională.
Deci, albinismul se moşteneşte, caracter autozomal
recesiv şi se manifestă numai la homozigoţii recesivi -
(aa) pe când heterozigoţii - (Aa) şi homozigoţii dominanţi
-(AA) posedă o pigmentaţie normală şi celelalte
caracteristici respective.
► Sindromul Down este o maladie de origine genetica. In 95%
din cazuri Sindromul Down se prezinta ca trisomia perechii 21
de cromosomi. In 5% din cazuri, cauza genetică a bolii este o
translocatie sau mozaicism.
Organismul uman posedă 23 perechi de cromosomi; 22
perechi autozomiale şi perechea sexuală de cromosomi. (la
sexul femenin 22+ XX, la masculin 22+ XY). Fiecare celulă
din organism posedă în mod normal 46 cromosomi cu
exceptia gameţilor (ovul /spermatozoid) care posedă garnituri
haploide; din fiecare pereche – câte un cromosom (ovulul:
22+X, spermatozoidul: 22+X sau 22+Y).
La contopirea nucleelor haploide ale gameţilor se va restabili
garnitura diploidă normală. (44+XX sau 44+XY).
► In cazul Trisomiei 21 fiecare celulă a organismului respectiv
are trei cromosomi în perechea 21 ca rezultat al
nondisjuncţiei la unul din gameţi în perechea respectivă.
► La contopirea nucleelor gameţilor (cariogamia) care în mod normal
posedă fiecare câte 23 cromosomi, unul va avea un cromozom
adăugător în perechea 21. Astfel apare un zigot cu garnitura 2n +1 -
cu 47 cromozomi. Astfel se va dezvolta un organism la care după
naştere se va manifesta sindromul Down.
Există o gamă întregă de presupuneri referitor la etiologia acestei
maladii, cauza exactă nefiind identificată până în prezent. Probabil
există o serie de factori provocatori; - tulburări hormonale, radiaţii,
infecţii virale, probleme imunologice, dar s-a constatat importanţa
vârstei mamei. Există o probabilitate statistică că copilul va avea
sindromul Down în următorul raport: La 20 ani riscul este 1 la 1600, la
35 ani 1 la 365, la 40 ani 1 la 100. Riscul că şi al doilea copil să se
nască cu sindromul Down este de 1 la 100.

TESTE de identificare prenatală

► Teste “screening”: Se determină din sîngele mamei alpha-
fetoproteina, hCG (human chorionic gonadotropin) şi estriolul
neconjugat. În baza rezultatelor obţinute şi luând în consideraţie vârsta
mamei se determină probabilitatea naşterii unui copil cu sindromul
Down. Testările se efectuează între saptamâna 14 si 16 de sarcină.
► Echografia: pot fi determinate o serie de semne caracteristice
acestei boli; -îngroşarea pielii pe partea posterioară a gâtului,
modificari în dezvoltarea membrelor, capului, maladii congenitale ale
inimii.
► Anemia falciformă
► • Afectiune care în forma
homozigota se caracterizeaza prin
hemoglobina S-S, anemie
hemolitica, cronica, complicatii
vasoocluzive (durere, infarct osos,
sindromtoracic acut, accident
vascular, etc.), si risc crescut de
infectii cu bacterii încapsulate.
► • Este cel mai sever dintre
sindroamele celulelor falciforme.
► CAUZE:
► Substitutia acidului glutamic cu
valina în pozitia sase a lantului "-
globinic, ce determina producerea
de hemoglobina HbS HbS în forma
homozigota (mostenirea genei HbS
de la ambii parinti) determina
siclemie.