PROCREAREA UMANĂ MEDICAL ASISTATĂ

Cunoastem intr-o masura mai mica sau mai mare progresele pe care le-a facut biotehnologia in cea de-a doua
jumatate a secolului trecut.

Datorita acestor progrese, omul poate sa intervina nu numai in pastrarea sau distrugerea propriei sale vieti, cat
si in constituirea sau in rapirea posibilitatii acesteia sa se constituie.

Prin metodele contraceptive viata umana poate fi impiedicata sa se constituie, prin metodele avortive poate fi
distrusa, iar, pe de alta parte, prin asistenta medicala cu totul speciala, prin biotehnologie si inginerie genetica
sterilitatea poate fi combatuta sau se poate intervene in insasi evolutia vietii chiar de la constituirea acesteia.

In traditia ebraica, dupa cum cunoastem, era o mare nenorocire pentru famiile care nu aveau copii. Sterilitatea
cuplurilor familiale era socotita drept consecinta vreunei pedepse ale lui Dumnezeu.

Motive de ordin cultural si national: poporul lui Israel trebuia sa creasca din punct de vedere demografic.

Motivatie mistica: orice evreu era purtatorul mesajului unei religii monoteiste, prin urmare, purtatorul
nadejdii unui Mantuitor. In Vechiul Testament, scopul casatoriei pare sa fi fost eminamente nasterea de prunci. In
Noul Testament, casatoria barbatului cu femeia are drept scop mantuirea acestora.

Finalitatea casatoriei, nefiind neaparat nasterea de prunci, se va gasi in desavarsirea sotilor aflati intr-o relatie
de iubire cu totul aparte, in Hristos si in Biserica, dupa modelul relatiei existente intre Hristos si Biserica.

Mantuirea nu este conditionata de situatia matrimoniala a omului. Viata eterna la care suntem chemati –
o viata altfel decat cea de acum – este accesibila oricarui om care ia in serios lucrarea lui Hristos, casatorit sau
necasatorit, cu sau fara urmasi trupesti, cu conditia insa sa se pregateasca pentru acea viata.

Despre viata eterna, Mantuitorul Hristos ne spune ca nu va fi determinata de conditia sociala in care traim
acum. Acolo, in viata viitoare, oamenii nu se vor insura si nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii din ceruri.

Prin urmare, cuplurile sterile nu au nici o motivatie religioasa care sa le determine sa utilizeze mijloacele si sa-
si asume riscurile pe care le presupune reproducerea cu orice pret paternitatea biologica, neglijand ca a fi tata si mama
este un dar, nu o necesitate sau obligatie.

Cuplurile sterile sunt nefericite. Din motive pur omenesti, este de inteles nefericirea cuplurilor care nu au
avut sau nu au posibilitatea sa zamisleasca si sa nasca prunci. Biserica intelege frustrarea si nefericirea acestor cupluri
si se roaga pentru rodirea lor.

Cel mai important nu este stapanirea lumii de noi insine sau de urmasii nostri, ci pentru toti, cetatenia in
Imparatia lui Dumnezeu.

Sterilitatea umana

Actualmente, aproximativ 10-15% din cuplurile maritale sunt sterile. Sterilitatea nu este numai problema
femeii. Sterilitatea este conjugala, de ea femeia fiind responsabila 35-40%, iar barbatul cca. 40%. In 20% din cazurile
de sterilitate, factorii responsabili sunt micsti, feminini si masculini. Cca 10% din cazuri sunt cupluri sterile
definitiv.
 In calitatea mea de preot pot depune marturie ca intre fiii mei duhovnicesti se numara un cuplu care a asteptat
douazeci de ani sa aiba prunci, incercand tot ceea ce medical si omeneste au putut face.

Dupa ce s-au convins ca nu pot avea copii si s-au consolat cu aceasta idee, hotarand sa-si canalizeze dragostea
eclezial, la o varsta care pentru femeie era aproape limita ad quem pentru a mai putea avea copii, buna crestina a
nascut o minune de fata, Maria-Monica.

Din punctul nostru de vedere, nu a fost steril. Sterilitatea a disparut in momentul in care cei doi au hotarat
sa-si puna dragostea in slujba aproapelui.

Medicina are definitia in ceea ce priveste sterilitatea, care merita sa fie prezentata.

Termenul de „sterilitate” nu este inteles la fel in lumea medicala. In Europa se constata doua directii: pentru
Scoala franceza de medicina, spre exemplu, se poate vorbi de un cuplu steril atunci cand, dupa doi ani de viata
conjugala in viata acestuia nu a aparut nici un copil, fara ca respectivul cuplu sa fi folosit metode contraceptive.

Cand femeia ramane gravida, dar pierde sarcina avem de-a face cu cazuri de infertilitate. Se vorbeste de
sterilitate primara cand femeia nu a ramas niciodata insarcinata, si de sterilitate secundara atunci cand, dupa una
sau doua sarcini, duse sau nu la termen, femeia nu va mai ramane insarcinata.

Scoala engleza, insa, foloseste termenul de „sterilitate”numai pentru cuplurile cu infertilitate definitiva.
Pentru celelalte cazuri foloseste termenul de infertilitate primara, respectiv secundara, dupa caz. Cuplurile pot fi sau
pot deveni voluntar sterile, in cazul folosirii metodelor contraceptive si avortive.

Creeand omul si instituindu-l drept cuplu conjugal, Dumnezeu i-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca
(Geneza 1, 28). In Taina Sfintei Cununii, preotul se roaga pentru miri ca Dumnezeu sa le dea „dar de prunci”, ba, mai
precis: „dobandire de prunci buni”.

Nasterea de prunci este un dar de care Dumnezeu Insusi il invredniceste pe om. Iar, pruncii trebuie sa fie
buni spre folos. A avea prunci este un act de bunavointa divina. Omul are dreptul si responsabilitatea sa faca ceea ce
este posibil si licit spre a se invrednici de darul nasterii de prunci.

Mantuirea nu este conditionata de nasterea de prunci, ci de modul in care traim autentic exigentele Cuvantului
lui Dumnezeu.

Sterilitatea ca urmare a pacatului se manifesta nu numai in ceea ce priveste procrearea, ci are un camp mai
larg in care se poate constata. Omul poate avea o gandire sterila, o putere de judecata sterila; poate fi steril in modul
sau general de a se comporta, dar de cele mai multe ori este mai sensibil la sterilitatea trupului.

Sterilitatea trupeasca nu poate fi insa expediata in derizoriu sau pusa intre paranteze atunci cand vorbim de
viata cuplului familial, constituit din barbat si femeie. Cuplul steril merita sa trateze aceasta suferinta, asa cum merita
sa trateze toate formele de sterilitate, in care, sterilitatea in ganduri, in fapte si in vorbe.

Sterilitatea poate fi si la barbat, si la femeie. Ea poate fi genitala (ovariana, tubara, uterina, cervicala,
vulvo-vaginala ) sau extragenitala (deficiente de ordin hormonal, metabolic, psihonervos, organic in general.

„Dereglarile primare extragenitale (tiroidiene, suprarenale, psihonervoase) influenteaza functia de reproducere

tot prin intermediul axului hipotalamo – hipofizo – ovarian, pe care-l pot bloca la un nivel sau altul”. Unul din cinci
cazuri de sterilitate feminina este determinat de deficientele acestui ax hipotalamo – hipofizo – ovarian.

Sterilitatea tubara este responsabila de 40% din cazurile de infertilitate conjugala. Aceasta poate fi
determinata de vreo veche infectie vaginala sau de col uterin.

Sterilitatea de origine uterina este responsabila de 10-15% din cazurile de infertilitate a cuplului.
 Tratamentele acestor tipuri de sterilitate pot fi, de la caz la caz si in functie de tipul de sterilitate,
medicamentoase, hormonale (in patologia glerei), chirurgicale (in cazul malformatiilor aparatului reproducator sau
in cazul sterilitatii ovariene), prin inseminare artificiala. In cazul sterilitatii determinata de cauze hipotalamice se
foloseste psihoterapia.

Sterilitatea masculina a fost multa vreme necunoscuta sau neglijata, cu toate ca ea reprezinta 30-40% din
cazurile de sterilitate conjugala. Prin sterilitate masculina intelegem imposibilitatea pentru barbat de a procrea.

Sterilitatea masculina¸atunci cand nu are cauze voite si induse (cum ar fi vasectomia etc.), poate fi datorata
oligo sau astenospermiei, teratospermiei, azoospermiei care, la randul lor, au cauze diverse, cum ar fi: infectiile cu
chlamidia, varicocelul, infectii cronice, cauze metabolice si nutritionale (diabet, obezitate, hiperlipidemie, ciroza,
hemocromatoza; abuzul de alcool, tutun, medicamente, neurotrope; mari carente alimentare); cauze hormonale,
genetice si neuropsihice.

Tratamentul acestor forme de sterilitate presupune asistenta si interventii medicale corespunzatoare, prin
diverse forme de tratament dupa caz, prin antibioterapie, tratament hormonal, tratament chirurgical sau inseminare
artificala, in vivo sau in vitro.

Prin procreare umana medical asistata intelegem nu numai fertilizarea in vitro si practicile derivate sau
asemanatoare acesteia, ci toate formele prin care cuplurile familiale au reusit sa procreeze cu ajutor medical, chiar si
cazurile in care nu este vorba de inseminare artificiala.

Sunt si situatii (cazurile de sterilitate inexplicabila) care tin, poate, de taina lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.
Sunt cupluri care pot avea sentimentul de implinire si se implinesc efectiv prin alte forme de slujire pe altarul iubirii
conjugale. Sint cupluri care au de implinit vocatii speciale.

Dumnezeu a randuit pentru aceste cupluri o alta forma de paternitate si rodire decat cea biologica la indemana
celor mai multi. A randuit paternitatea si rodirea duhovniceasca, pe care noi le percepem si le consideram deodata
firesti si suprafiresti, paternitate si rodire rodire de exceptie.

Daca simt nevoia unor copii in caminul lor, cuplurile sterile, Biserica le recomanda, cum a facut-o din
totdeauna, infierea, cum spunea Sfantul Ioan Hrisostom, ca „parinte este cel care creste, nu cel care naste copilul”.

Nu acelasi lucru pot gandi alti confrati de-ai nostri, crestini prin botez, dar putin practicanti ai vietii crestine.
Multi crestini au o slaba nadejde in viata de apoi, dar au un acut simti al perpetuarii in existenta terestra. Ca este sau nu
crestin, simtul eternitatii nu-l va parasi pe om niciodata. El poate fi deturnat, dar distrus, nu.

Iar cea mai concreta dovada a acestei deturnari este intelegerea eternitatii drept perpetuarea in existenta
exclusiv trupeasca prin reproducerea exclusiv biologica.

Fertilizarea in vivo

Toate cazurile de graviditate obtinuta prin vreo forma de asistenta medicala pot fi modalitati de procreare
medical asistata.

Tratamentul medical care va avea drept obiectiv procrearea umana, care nu va afecta relatia intima trupeasca si
sufleteasca a sotilor, care nu va presupune imixtiunea unui tert sau substituirea, va fi unul realmente benefic si nu va
presupune sanctiuni morale.
 Luand in calcul, asadar, tipurile de procreare medical asistata, vom distinge doua mari procedee: procrearea
umana medicala asistata prin fertilizare in vivo si procrearea umana medical asistata prin fertilizarea in vitro cu
transfer de embrioni. Primul tip de procreare este asistata medical, fara sa fie artificiala; cel de-al doilea tip este
tehnologica si artificiala.

Fertilizarea in vivo presupune forme de tratament diverse, destul de complicate, care urmaresc fertilizarea
ovocitului si procrearea in interiorul trupului femeii, presupunand uneori si inseminarea artificiala, dar fara crearea de
embrioni suplimentari.

Intre aceste metode mentionam:

a) Inseminarea intrauterina (IUI) – care consta in introducerea lichidului spermatic (uneori pregatit in laborator) sau a
unei suspensii preparate de gameti masculini.
b) Plasarea in trompe a ovocitelor si a spermatozoizilor (eventual pregatiti in laborator) (GIFT) cu ajutorul unor catetere.
De obicei se introduc cca. 100.000 de spermatozoizi si cate doua ovocite.

In cazul inseminarii in vivo se pot folosi si gameti masculini de la un donor, atunci cand sotul sufera de
azoospermie sau cand prezinta riscul transmiterii unei maladii ereditare. Unii moralisti considera ca folosirea gametilor
unui donor, cunoscut sau necunoscut, ar fi o procedura licita d.p.d.v moral.

In acest caz, insa, intervenind o a treia persoana in actul procreator uman, se afecteaza intimitatea actului
procreator uman.

Ideea ca sotul poate accepta gametii masculini de la un tert ca si cum ar fi de acord cu o infiere, nu sta in
picioare deoarece, de-a lungul vietii de familie apar diverse complicatii d.p.d.v psihologic care vor crea sotului un
complex de inferioritate fata de sotie, iar sotiei de superioritate fata de sot, care duc in mod inevitabil la complicatii
familiale si sociale nedorite.

Introducerea unui tert in actul de procreare umana medical asistata, chiar si prin fecundarea in vivo, face din
actul intim al procrearii umane un act public, ceea ce nu ar fi recomandat d.p.d.v al moralei crestine.

Rodul procrearii este de dorit sa fie rezultatul unirii reale a sotului si a sotiei intr-un act intim de dragoste
reciproca totala si creatoare.

Procedura fertilizarii in vivo nu presupune constituirea de embrioni umani suplimentari, presupune insa
obtinerea de gameti masculini pe cai care incalca pudoarea sau care sunt de-a dreptul pacate (masturbarea), iar, in ceea
ce o priveste pe femeie presupune stimularea ovariana prin tratamentul acesteia cu substantele gonadotropice.

Aceasta stimulare ovariana poate duce la complicatii cum ar fi:

a) sarcina multipla
b) sindromul de hiperstimulare ovariana
c) riscul de cancer ovarian, riscul transmiterii unor boli venerice si posibilitatea redusa de inseminare consangvina atunci
cand se utilizeaza sperma unui donor, contractii uterine, infectii intrauterine si soc anafilactic.

Procedurile de mai sus sunt oarecum proceduri de inseminare artificiala, dar fertilizarea ovocitelor se face in
interiorul trupului femeii, nu presupune crearea de embrioni suplimentari.

D.p.d.v moral, inseminarea in vivo poate fi ingaduita intrucat ea nu presupune riscul distrugerii unor embrioni.
Prima inseminare in vivo s-a facut in anul 1779, in Marea Britanie de catre doctorul Hunter. Iar prima inseminare in
vitro s-a facut tot in Marea Britanie in 1978.
 Reproducerea umana prin fecundarea in vitro cu transfer de embrioni

Procrearea umana medical asistata prin fecundarea in vitro cu transfer de embrioni este mult mai complicata,
cu mult mai multe riscuri si cu mult mai multe consecinte care pot crea probleme sanatatii femeii.

Este metoda folosita pentru reproducerea umana in cazul sterilitatii femeii determinata de absenta sau
amputarea trompelor, obstructie tubara, endometrioza, cauze imunologice, etc.

Pentru realizarea embrionilor este nevoie de recoltarea gametilor masculini si feminini. In acest sens
trebuie sa se realizeze pregatirea, nu numai psihologica, ci si medicala a femeii. Prin tratament hormonal, cu substante
gonadotropice femeia va produce intr-un timp record mai multe ovocite (pana la 15, chiar). Acestea pot fi recoltate si
laparoscopic.

Cu sperma recoltata direct de la barbat sau luata de la o banca de sperma unde fusese congelata, pe un teren de
cultura (eprubeta) se realizeaza fertilizarea ovocitelor de catre spermatozoizi. Zigotii umani obtinuti vor fi pastrati intr-
un mediu prielnic germinarii pana vor ajunge in faza de blastocit. Dupa 36-56 de ore, zigotul cu sanse de
supravietuire va fi transferat in uter.

Trebuie retinut faptul ca pentru fertilizarea in vitro sunt prevalate mai multe ovocite (organismul femeii fiind
practic fortat sa-si depaseasca sub multe aspecte posibilitatile sale naturale, efort care nu va ramane desigur, fara
urmari), care vor fi fertilizate, iar zigotii obtinuti vor fi cultivati in vitro.

In uter vor fi implantati cei care prezinta cele mai multe sanse de implantare, de regula, trei. Ceilalti zigoti,
respectiv, embrioni umani, supranumerari, sunt distrusi, donati pentru experiente sau pentru clonarea terapeutica
(scoaterea din ele a celulelor stem), pentru industria de cosmetice sau spre criocongelare.

Prima persoana nascuta prin fecundare in vitro cu transfer de embrion a fost Ana Brown, in 1978.

In Romania, primul copil conceput prin metoda de fertilizare a ovocitelor in vitro, s-a nascut in 1995 la
Timisoara.

Biserica are serioase rezerve cu privire la ea, atat d.p.d.v al metodei insasi, cat si d.p.d.v al consecintelor
psihologice, juridice si sociale pe care le genereaza, mai ales atunci cand se recurge la mama de imprumut, donarea de
sperma sau de embrion.

D.p.d.v al moralei crestine, metoda recoltarii gametilor prin masturbare sau prin coitus interruptus este
dezgustatoare si imorala. Cat priveste recoltarea ovocitelor, Biserica are mari retineri.

Femeia este supusa unui tratament hormonal ale carui consecinte nu se cunosc indeajuns. In parte, am
mentionat mai sus cateva. Sindromul hiperstimularii ovariene aduce usoare complicatii femeii, o posibila crestere a
riscului malformatiilor embrionare si un posibil asincronism uter-embrion.

Pierderea de embrioni este estimata la 90-95%. Aceasta ne face sa semnalam ca „Fertilizarea in vitro, desi,
teoretic, reprezinta un mare succes in tratamentul infertilitatii cuplului, in realitate, are un randament destul de mic”, cu
mari sacrificii pentru eventuala mama, dar si pentru pruncii nascuti prin aceasta metoda.

Pentru morala crestina, fundamentata pe credinta in Dumnezeul care ni s-a revelat, embrionul uman nu este un
simplu produs de conceptie, tratabil ca un lucru. El este fiinta umana.

Din momentul interactiunii ovocitului si spermatozoidului, apare o individualitate noua, care este proprie unei
fiinte autonome, determinata in mod intrinsec de un program inscris intr-un mod stabil in genomul care il deosebeste
de toate celelalte fiinte vii.
 Zigotul exista si actioneaza din momentul unirii celor doi gameti, ca o entitate orientata intrinsec si
determinata spre o evolutie bine determinata, care-i permite sa atinga forma specifica finala, daca se va bucura de
conditiile necesare.

Chiar pentru unii medici este greu sa admita ca o cultura de fibroblasti care au 46 de cromozomi si capacitate
de a se divide liber, poate fi socotita fiinta umana.

Prin urmare, prezenta supranumerara a embrionilor ridica mari probleme de ordin moral. Acestia nu sunt
simple materiale genetice, incat sa nu ne pese de reductia embrionara, de criocongelare sau de distrugerea pur si
simplu a lor. Reducerea embrionara este, de fapt, avort, prin urmare, este pacat.

Criocongelarea embrionilor este o ofensa fata de respectul datorat fiintei umane, mai precis fata de dreptul
fiintei umane la dezvoltare si la viata. Criocongelarea priveaza embrionul uman, cel putin temporar, de dreptul de a fi
primit si a se dezvolta in trupul unei mame.

Prin actiunea de diagnostricare a zigotilor obtinuti prin fecundarea in vitro se distrug multe celule cu un
anumit potential letal. Celulele acestea se pot distruge mai ales in stadiul de morala (embrionul in stadiul de 8-10
celule).

Metoda FIVET duce in mod frecvent la multe malformatii, dat fiind faptul ca sunt distruse multe celule
sanatoase.

Doctorii I. Willike si B. Willike semnaleaza ca la nasterile prin metoda FIVET s-au inregistrat handicapuri
congenitale majore in proportie de 2,2% mai multe in comparatie cu 1,5% in cazul nasterilor normale.

Existenta embrionilor supranumerari favorizeaza eugenismul. Trierea embrionilor care urmeaza sa fie
implantati este facuta de cele mai multe ori intamplator si arbitrar, contrar demnitatii omului.

A numi aceasta alegere „selectie” nu schimba cu nimic problematica. In cazul in care nidarea nu se realizeaza,
embrionii umani introdusi in aparatul reproducator feminin mor si acestia nu din cauza selectiei naturale, ci din cauze
in care biotehnologii sunt realmente implicati.

In cazul in care toti embrionii se nideaza exista riscul ca mama sa nu-i poata retine pe toti sau, pentru
dezvoltarea normala a cel putin unuia dintre embrionii nidati, ceilalti embrioni nidati vor fi extrasi, adica se va proceda
la reducerea embrionara.

Rar altadata, fenomenul sarcinilor multiple (diplete, triplete, quadruple) a crescut d.p.d.v statistic odata cu
practica transferului de embrioni (de la 5% la 10% di cazuri)

Nereducerea embrionara – altfel spus, neavortarea fetusilor – va fi o falsa masura, devreme ce pruncii
nascuti vor muri prematur, sau vor ramane cu sechele pentru toata viata. Pentru femeie, riscul este dat de aparitia
hemoragiilor, de pericolul ruperii uterului si de complicatiile cardio-vasculare.

Daca admitem ideea (si trebuie s-o admitem) ca omul este subiect de drept din momentul zamislirii sale,
atunci nu vom putea trece cu vederea dreptul sau de a nu fi ales la intamplare, sau in mod selectiv (incurajand in mod
mascat eugenismul), dreptul de a se dezvolta acolo unde Dumnezeu a randuit ca se gaseste mediul sau firesc de
dezvoltare – trupul mamei – , dreptul de a i se crea conditiile propice dezvoltarii normale.

Trebuie retinut ca procrearea umana nu este o simpla reproducere de ordin biologic, pentru infaptuirea careia
este nevoie doar de material genetic si tehnologic.

Despartirea momentului unitiv de cel procreativ echivaleaza cu ruperea unitatii de iubire si de viata a actului
conjugal. Nu este de dorit declansarea actului conjugal procreator si reducerea lui la nivelul unui act tehnic, proces
tehnologic sau mai rau, comercial.
 Credinta crestina este aceea ca aparitia vietii si a vietii umane in special, este o mare taina. Aceasta
taina merita respectata.

Introducerea altor persoane in intimitatea si taina actului procrearii umane (mama de imprumut, donorul
de sperma sau donatoarea de ovule) este deja un abuz.

Jean Rostand de care am vorbit la inceput avea sa spuna si ca: „Stiinta a facut din noi zei inainte ca noi sa
meritam sa fim oameni”.

Inceputurile vietii umane nu pot fi lasate la dispozitia biotehnologiei, nici la discretia persoanelor doritoare cu
orice pret sa aiba copii.

Biserica are suficiente motive sa atraga atentia asupra riscului de a cultiva de fapt moartea, sub pretextul
procrearii vietii.

Utilizarea donorului (cunoscut sau nu) sau a mamei de imprumut creeaza, la randul lor, mari probleme, despre
care s-a scris si la noi destul de mult. Nu intram in amanunte, dar precizam ca pruncul va avea mari probleme cu
privire la identitatea sa sociala si psihologica.

In asemenea cazuri, pe cine va numi mama sau tata pruncul ? Utilizarea mamei de imprumut, pe de o parte,
atenteaza la dreptul copilului de a fi purtat in trupul mamei sale, pe de alta parte, la demnitatea femeii. Aceasta nu
poate fi redusa nici la nivelul unei fabrici de ovule, nici la nivelul unei unelte (unui recipient) prin care sa se protejeze
d.p.d.v nutritiv un fat, un prunc.

Proiectul gestatiei embrionilor umani in uterul animalelor sau in utere artificiale face nu numai ca viata
umana sa fie coborata la simpla biologie, dar pana si biologia umana sa fie coborata la nivelul biologiei animale.

Practica de obtinere de embrioni prin injectarea citoplazmatica de spermatozoizi (realizata pentru prima data
in 1992 in Belgia) este superioara metodei FIVET pentru ca se evita crearea de zigoti suplimentari, dar nu exclude
celelalte riscuri, pentru mama si pentru fat.

Un studiu din 1993 facut de Universitatea Standford arata ca femeile carora li se administreaza medicamente
pentru fertilitate, necesare pentru metode FIVET, sunt supuse unui risc de trei ori mai mare de a face cancer ovarian.

Spunand cele de mai sus, nu vreau sa se acrediteze ideea ca Biserica s-ar opune performantelor
stiintifice ci sa sugerez ca stiinta fara morala devine periculoasa, dar nu cu orice fel de morala, ci morala
fundamentata pe constiinta desavarsirii omului, unde desavarsirea inseamna dainuirea fericita in Imparatia lui
Dumnezeu.

Lucrul acesta nu-l poate garanta decat credinta crestina fundamentata pe Revelatia lui Dumnezeu receptata de
mintea sanatoasa. A avea un copil este un dar al lui Dumnezeu si nu un drept al fiecarui om. Sterilitatea este un
fapt, dar nu un fapt general uman sau unul care ne-ar lua dreptul de a accede la Imparatia lui Dumnezeu. Pentru noi,
acesta, este lucrul cel mai important.

In cazul unei sterilitati constient si mai ales voit dobandite (urmare a practicilor contraceptive si avortive) ea
trebuie asumata ca un act de penitenta.

Nevoia de iubire a cuplurilor sterile poate fi canalizata spre iubirea persoanei umane, recomandanandu-li-se
infierea, si nu solutionarea ei prin recurgerea exclusiv la manipularea biologiei umane. Embrionul uman este fiinta
umana. Viata fiintei umane nu incepe la nastere, ci la zamislire.

Nu putem sa dispunem cum dorim de embrionii umani, cum nu avem dreptul sa cream riscuri pentru femeia
care doreste sincer sa aiba prunci, fara sa realizeze ca poate Dumnezeu, in asa-zisa ei sterilitate, i-a dat sansa sa
rodeasca altfel. De aceea, uciderea embrionilor umani inseamna moartea atator fiinte umane.
 Daca cuplurile sterile nu pot infia, din varii motive, iubirea lor trebuie educata sa se manifeste eclezial
pentru Imparatia lui Dumnezeu si nu pentru imparatirea si stapanirea lumii fizice.