Editura

Esențial Media

”EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE!”

Mai, 2015
 S.C. ESENŢIAL MEDIA PRESS S.R.L.
J03/178/2009; RO25061577
PITEŞTI, judeţul ARGEŞ
Tel. : 0741.938.935; 0735.921.659; 0769.447.895
E-mail: edituraesentialmedia@gmail.com

Grădinița de Naționalitate Română din Micherech Ungaria

Carte în format electronic

”EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE!”

ISBN 978-606-650-243-6

Autorii își asumă responsabilitatea pentru conținutul materialului publicat!

MAI, 2015
 Colaborarea dintre gradinita, scoala, familie,comunitate

Inv. Aanei Gabriela, Scoala Gimnaziala Filipesti, jud. Bacau

Sistemul de invatamant ca produs al dezvoltarii sociale, a reflectat intotdeauna cerintele si posibilitatile

oferite de societate, afirmandu-se, la randul sau, ca factor al dezvoltarii sociale. Sub impulsul cerintelor
dezvoltarii sociale, sistemele de invatamant se modifica, tinzandu-se spre modernizarea metodelor de predare, a
continutului, a formelor de organizare, precum si a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele
institutii educative. Una dintre sarcinile gradinitei, este pregatirea copilului pentru scoala, prin intermediul a
doua forme specifice, jocul si invatarea. Invatamantul prescolar trebuie sa realizeze educatia prescolara avand
ca functie majora formarea si dezvoltarea personalitatii copilului in raport cu nevoile specifice varstei, cu
posibilitatile si dotarile sale, in interesul sau si al comunitatii sociale.

Cu toate acestea, complexitatea actului educational, a realitatii umane si sociale contemporane si

sarcinile tot mai dificile carora trebuie sa le faca fata procesul educational fac sa se identifice tot mai multe
fisuri in relatia amintita. Se recunoaste faptul ca deciziile, actiunile si rezultatele educatiei nu mai pot fi
realizate decat in comunitatea de optiuni dintre mediile responsabile – familie, scoala si comunitate.

Mai mult, se dezvolta concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, optiunea
personala, implicarea acestuia de la varstele cele mai mici in responsabilitatea si drepturile pe care societatea le
identifica si recunoaste. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care sa intareasca schimbarea in relatiile
scoala - familie. Acest concept este parteneriatul educational : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept si o atitudine in campul educatiei.

Parteneriatul educational se realizeaza intre :

- institutiile educatiei : familia, scoala si comunitate ;

Conceptul se adreseaza in principal parintilor si cadrelor didactice si se refera la actiunea in

acelasi sens. Ceea ce hotaraste familia, sa fie in acord cu masurile scolare si ceea ce un parinte face sa nu fie
legat de celalalt. Actual, relatia educator - copil are sensuri noi, este o relatie de colaborare, datorita aspectelor
ei de conducere democratica si flexibilitatii in luare deciziilor. Nu numai copilul invata si se dezvolta sub
influenta educatorului, ci acesta se formeaza si se transforma prin relatie educativa. Rezolvarea fiecarei
probleme educative adauga competente noi cadrului didactic. Numai un cadru didactic de tip reflexiv, creator si
dinamic care accepta schimbarea in raport cu fiecare generatie, va gasi raspuns la noile intrebari. Parintii, copiii
si comunitatile se influenteaza puternic unii pe altii. Mediul in care traiesc parintii poate sprijini sau devia
vietile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate sa se comporte ca o sursa de forta si siguranta sau ca
o relatie a dezvoltarii.Parintii pot influenta comunitatea ca indivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui
la dezvoltarea comunitatii si la fixarea prioritatilor sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca institutii
bine determinate ale societatii – familia, scoala si comunitatea. In momentele diferite ale cresterii, dezvoltarii si
devenirii fiintei umane, fiecare dintre aceste institutii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinata
nevoia unui parteneriat educational intre acestea, in favoarea unei educatii eficiente pentru individ si societate.

In rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare si invatare, institutia scolara dezvolta o serie de

structuri de sprijin in favoarea copilului si a familiei. In acelasi timp este nevoie de activitati de sustinere in
afara grupei si de activitati de sprijin atat a copilului aflat in situatii dificile sau de risc, cat si a familiei si a
cadrelor didactice.

Se recunoaste tot mai mult influenta si a altor institutii din comunitate asupra informarii si formarii
copilului.

3
 Primaria este principalul factor al comunitatii locale, care sprijina institutiile scolare.

Astazi se cere tot mai mult intelegerea parteneriatului educativ, ca forma de unificare, sprijin si asistenta
a influentelor educativ-formale. Experienta dovedeste ca o atmosfera destinsa intre agentii educationali
faciliteaza invatarea. Exista o retea complexa de relatii in cadrul unei institutii scolare, care are un potential in
influentarea educatiei copiilor.

Colaborarea si cooperarea parintilor cu institutia de invatamant sunt eficiente si benefice ambilor

factori, in conditiile in care comunicarea este reala, in functie de dimensiunea sa umana.

In incheiere iata cateva sugestii pentru a sprijini familia si a lua impreuna decizii eficiente :

Fiti pozitivi, aveti deschidere catre opiniile parintilor.

Nu refuzati dialogul cand e vorba de a lua o decizie.

Armonizati punctele de vedere ale familiei cu ale dumneavoastra si cu ale specialistilor, daca e nevoie
de opinie avizata.

Explicati deciziile luate .

Sintetizati discutiile referitoare la luarea unor decizii.

Decideti numai cand v-ati sfatuit cu familia. Centrati-va deciziile pe o viziune cat mai adecvata despre
copil si cautati sa aveti obiective comune cu familia.

4
 RELAȚIA DE COLABORARE GRĂDINĂȚĂ -ȘCOALĂ-FAMILIE -SOCIETATE

Aanei Maria
Scoala Gimnazială “Ion Creangă” Tg Neamț

Procesul de integrare in societate incepe in familie din timpul copilăriei mici, cand intervin primele
contacte sociale si experiente de viată : socializarea primară sau socializare de baza, si continua de-a lungul
vietii omului, odata cu dobandirea unor statusuri si roluri succesive. Rezultatele unor cercetari recente au
demonstrat ca dezvoltarea copilului este influentata in proportie de peste 70% de catre familie.
Responsabilitatea cresterii copilului revine cu prioritate parintilor, care ofera copilului ingrijirile de baza,
siguranta, caldura emotionala, indrumare, intelegere.
Primele deprinderi de viață sănătoasa, igienice, de alimentatie ale copilului , sunt dezvoltate in familie
acestea constituie suportul dezvoltarii ulterioare si isi pun amprenta asupra intregii personalitati.
Mediul familial ocupa un loc central in multitudinea factorilor determinanti ai evolutiei copilului. Copilul
nu este un adult in miniatura, ci este un „candidat la maturizare“ (H. Pierot), deosebit de receptiv la influentele
pozitive sau negative care se exercita asupra lui. De aceea, copilul trebuie socializat si modelat, iar
fundamentarea personalitatii se realizeaza, in mare masura, in interiorul familiei care concentreaza primul sau
univers afectiv, social si cultural. Trasaturile si coordonatele personalitatii copilului se construiesc in relatie cu
mediul social, cu situatiile pe care trebuie sa le traiasca in familie, atitudinile parintilor avand o influenta
importanta asupra personalitatii copilului in devenirea sa ca adult.
Educatia din familie a copilului se va continua cu cea din gradinita. Uneori, intre cele doua medii educative,
exista diferente majore de reguli, valori, cultura etc. In aceasta situatie, copilul este supus adaptarilor si
readaptarilor repetate, care il marcheaza profund: se instaleaza o stare de confuzie interna, copilul nestiind ce
reguli sa-si asume, care valori sunt acceptate social. Mai mult chiar, putem vorbi si despre o trauma emotionala,
copilul simtindu-se vinovat daca va adera la valorile gradinitei, in defavoarea valorilor familie sau invers.
Parteneriatul familie – gradinita
Activitatea educativa din gradinita nu poate fi izolata, separata de alte influente educative ce se exercita
asupra copilului si mai ales, de cea din familie. Educatia trebuie sa se manifeste permanent ca o actiune
coerenta, complexa si unitara a gradinitei si familiei. Parteneriatul dintre gradinita si familie reprezinta o prima
experienta relationala si de colaborare a parintilor cu persoanele profesioniste in domeniul educatiei. Cei mai
multi parinti manifesta deschidere, dorinta de a colabora cu personalul gradinitei, dar se poate intampla ca
realizarea unui parteneriat sa fie impiedicata de atitudini necorespunzatoare ale fiecaruia dintre cei implicati.
Sedintele cu parintii – acestea se organizeaza de obicei semestrial, un rol important pentru cunoasterea
copilului, comunicare, sustinerea invatarii si solutionarea de conflicte il poartă consultatiile cu parintii, vizitele
periodice la domiciliu permit comunicarea dintre educatoare si parinti intr-un cadru mai putin formal, care-l
poate face pe parinte sa se simta mai in largul sau. Parintele poate participa la activitățile de la grupă ca simplu
observator sau se poate implica in activitate alaturi de educator.
Colaborarea cu comunitatea locală este esentiala intrucat aceasta institutie se implica in dezvoltarea si
intretinerea bazei materiale a gradinitei, dar si in derularea si sprijinirea unor actiuni sau proiecte educative.
Colaborarea cu politia ajuta in educatia preventiva si cultivarea comportamentelor prosociale. Aceasta
colaborare se poate concretiza in activitati de informarea a copiilor asupra unor reguli care trebuie respectate
astfel incat viata si siguranta lor sa nu fie pusa in pericol
Colaborarea cu biserica inlesneste promovarea valorilor moral-religioase care sunt importante in educatia
morala si comunitara a copilului.
Prin crearea parteneriatului gradinita–familie–comunitate copiii castiga un mediu de dezvoltare mai
bogat, intre participanti se creeaza relatiile pozitive si fiecare isi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.
Pe fondul schimbărilor accentuate ale socităţii contemporane, educaţia, învăţământul, şcoala este
principala instituţie care are rolul de refacere a identităţii sociale şi de valorizare a potenţialului uman.

5
Considerăm benefic pentru toţi cei analizaţi dezvoltarea parteneriatului între şcoală şi comunitatea locală, ca
răspuns la nevoi locale diverse.
În concluzie, putem afirma că parteneriatul dintre şcoală şi comunitate locală trebuie să aibă în vedere
crearea unei reţele comunitare. Funcţionarea optimă a acestei produce efecte benefice atât asupra celor educaţi
cât şi întregii comunităţi locale

6
 MASA CREŞTINĂ
Proiect de voluntariat
Prof.înv.primar :Abaza Irina Marinela
Şcoala Gimnazială Nr.1 Oneşti,jud.Bacău
1.NECESITATEA

MOTIVUL PROIECTULUI
Confruntandu-ne,în calitate de cadre didactice ,cu implicaţiile pe care le are în rândul elevilor un
învăţământ centrat în principlal pe educarea informativă şi mai puţin pe educarea morală,considerăm necesar
să readucem în prim plan conceptul de ‘’ valoare ‘’pe toate planurile.
Suntem convinşi de faptul că,dezvoltând în viitorii cetăţeni ai societăţii ,abilităţile de
comunicare,creativitatea,spiritul organizatoric,toleranta,îi vom pregăti pentru a se integra într-o lume
democratică,interdependentă pregatită la schimbările rapide ce decurg din acestea.
In accest sens,conştienţi fiind de viitorul pe care trebuie să-l avem noi şi copii noştri într-un oraş
european(Onesti) şi o ţară europeană( România ),am considerat necesar şi important să le oferim acestora în
primul rând un model de şcoală ,care ia în seamă problemele comunitătii locale,se implică activ în
problemele semenilor nevoiaşi şi neocrotiti ,căutând permanent soluţii de întrajutorare.
In societatea actuala,caracterizată printr-un flux abundent de informatii,prin transformari rapide în
diverse domenii de activitate,precum şi prin problemele sociale-economice,fixarea reperelor valorice şi
găsirea unei motivatii interioare pentru o conduită responsabilă au devenit lucruri tot mai dificil de
realizat,mai ales ,de către copii.a căror personalitate se află continuu în procesul de formare.
Herbart spunea :
,,Există o pregătire a artei prin ştiinţă,o pregătire a inteligenţei şi inimii,care preced partea educativă şi gratie
acestei pregătiri experientă – ce ne-o putem dobândi în cursul activităţii practice-devine instructivă pentru
noi.Numai prin acţiune ,prin practică,învăţăm arta şi dobândim tactul,talentul….
Acest sistem axiologic trezeşte în fiecare fiinţă tăria ca ajutând semenii,copii neocrotiţi sunt oameni ai
societăţii ce au şi ei o valoare.
Nu suntem egoişti şi nici meschini dacă recunoaştem că valorizarea noastră depinde şi de acţiuni
umanitare ,ajutând copiii neocrotiţi să-şi poată găsi locul în societate.Acest proiect ajută copilul cu
familie,casă,prietenii,să cunoască o altă lume pe care poate o reneaga,ajută omul din el să facă apel la
credintă, iubirea aproapelui, să se simtă de folos societăţii Acest sentiment dă încredere în forţele proprii,
maturizează în gândire şi judecată fiecare individ în parte.
Prin acest proiect,,MASA CREŞTINĂ, părinţii copiilor au înţeles că şi alţi copii au nevoie de dragoste
,înţelegere,grijă,atenţie,şi toate acestea ar putea fi realizate dacă necesarul zilnic de hrană sănăroasă ar fi
disponibil pentru aceşti copii neocrotiţi ,deschizându-le drumul spre un mediu de viaţă sănătos.
Ca motivaţie personală participarea directă la acest prioect alaturi de familiile copiilor a însemnat reuşita
socială, educaţională.

2.CADRUL GENERAL

Acest proiect iniţiat de ,,SCUT VERDE,,a fost ca o invitaţie de participare la acţiunea de întrajuturare
a copiilor neocrotiti din oraşul Oneşti.Pentru Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oneşti ,a fost un imbold ce a dorit să
devină activitate nu numai umanitară dar şi educativă.Ce poate avea efect puternic asupra copilului decât
participarea directă la desfăşurarea activităţii alături de părinti,bunici ,cadre didactice, care au constituit
modelul viu de comportament şi comunicare. ?Din practică ştiam că ,observatia,experimentul,demonstratia
alaturi de alte metode participativ active sunt căile ce duc la un rezultat sigur şi de durată.Acesta a fost
momentul optim de a-l pune în practică.

3.SCOPURI SI OBIECTIVE

7
 Munca în echipă: copii,părinti,bunici,cadre didactice ,a constituit cel mai bun exemplu pe care am reuşit
să-l oferim copiilor noştri şi nu numai.Asigurarea unei mese calde zilnice persoanelor neocrotite,a
constituit cadrul premergator continuării proiectului la nivel de clasă şi şcoală.Fundatia,,Acasa la
Biserică,,,fundaţie care se ocupă de strângerea neocrotiţilor în jurul bisericii,,SF.Nicolae,,,a găsit
partener,colaborator şi voluntar sigur în Scoala 1 Oneşti.
Şcoala Gimnazială Nr 1 Oneşti,a realizat o reţea permanentă de voluntari care să asigure necesarul de
alimente pentru neocrotiţii ce se adună pentru o masă caldă în jurul bisericii ,,Sf.Nicolae,,Pentru ca acest
proiect să aibă continuitate s-a dorit ca strângerea de produse alimentare să fie periodică acest lucru să fie
făcut de echipe de copii şi părinti care să se ocupe de strângerea da alimente ,dar şi se depozitarea lor în
magazia ,,Fundaţiei Acasă la Biserică,, .Pentru a ne atinge scopul am stabilit ca obiective premergătoare:
-implicarea cât mai multor clase de elevi din şcoală ;
-implicarea familiilor copiilor şi nu numai în acţiuni asemănătoare;
-atragerea cât mai multor persoane din comunitate în acţiuni caritabile;
-realizarea unor afişe ,desene şi panouri ;
-continuarea acţiunii de câte ori e posibil;
Numărul bucătarilor aproximativ100 şi al furnicuţelor150 este doar începutul cu care Şcoala1 s-a
implicat în program dând dovadă de voinţă,spirit organizatoric,harnicie,responsabilitate, implicare totală.În
măsura în care aceste acţiuni au avut sensibilizat familiile implicate şi nu numai, şcoala caută să extindă
acest gen de acţiuni şi în camine de copii sau bătrâni.

4.GRUPUL TINTĂ
Proiectul se adresează unui grup de copii defavorizaţi care se strâng zilnic în jurul Bisericii Sf.Nicolae
Oneşti,pentru o masă caldă,Acest grup este eterogen ca vârstă ,grupul copiilor de aproximativ 50 având o
medie a varstei de 12 ani.Trebuie luat in considerare si alt segment de populatie care se hraneste aici ,tot o
categorie defavorizată,cu o medie a vârstei de aproximativ 55 ani aceştia depaşind chiar 70 persoane.
Naţionalitatea celor aproximativ.130 persoane este română,fiind locuitori ai Oneştiului sau din zonele
limitrofe oraşului.

5.ACTIVITĂŢILE ŞI PROGRAMUL ACTIVITĂŢILOR

Activităţile care au stat la baza proiectului,,MASA CREŞTINĂ,,au fost.
-găsirea partenerilor/clasa a II-a D, clasa a IC,. D,clasa a VIII-a A ,Gradiniţa de pe langă Şcoala NR.1
Oneşti
-formarea echipelor Furnicuţe,Bucătari,-s-au făcut după orele de curs ;fiecărui copil atribuindu-i-se câte o
sarcină şi întocmindu-se lista de prioritati şi sarcini,cât şi lista unui meniu pentru o masă caldă cu două feluri
de mâncare caldă şi desert ) pentru copiii care iau masa de prânz la BISERICA SFĂNTUL NICOLAE
ONEŞTI.
-strângerea alimentelor-copiii,parinţii,bunicii,cadrul didactic au adus în sacoşe alimente din cămara
proprie ce au crezut că pot fi folosite în pregătirea mesei,Acestea au fost transportate în bucătaria
fundaţiei,,Acasă la Biserică,,
-pregătirea mesei cu Furnicuţe şi Bucătari s-a realizat în seara dinaintea zilei în care au luat masa; copii
luându-şi cu adevarat rolul în serios ,curăţând ceapa,cartofi,morcov,tăind zarzavat,spălând vase,şi dând lecţii
de etică şi morală.Servirea mesei a fost un festin nelipsind şervetele,pahare cu apa minerală,tacâmuri şi
veselă curată .Şi după terminarea mesei furnicuşele au lăsat curat şi exemplu pentru cei ce au preluat ştafeta.
16 MARTIE GRADINITA DE PE LÂNGA SCOALA NR. 1 ONESTI, ED XXX, ED YYY
MENIUL ZILEI
-ciorbă de legume
-piure cu ciuperci
-colaci

23 MARTIE CLASA A II-A B, INV.ABAZA IRINA

MENIUL ZILEI
-ciorbă de legume

8
-piure cu ciuperci
-sărmăluţe
-colaci ,mandarine

7 APRILIE CLASA A I-A C, INV.ZZZ

-ciorbă de legume
-Pilaf cu pârjoale de post
- mere şi prajituri de post

10 APRILIE CLASA A VIII-A,Prof.Rusu Lucia (DONATII DE ALIMENTE PENTRU CAMARA

BISERICII

Activităţile din cadrul proiectului s-au desfăşurat în perioada postului Paştelui, dar au continuat la cererea
colectivelor de elevi şi părinţi.

6.RESURSELE UMANE ŞI MATERIALE

Această propunere a fost sprijinită de cadre didactice, elevi ,părinti, participând la activitate voluntar,cu
produse din cămara proprie,dar mai ales prin implicare directă.Costurile suplimentare au fost suportate tot de
aceştia.

7.REZULTATUL/EVALUAREA
Respectul fată de semeni, ajutorul, compasiunea,generozitatea ca valori interiorizate
solid ancorate în structura personalitătii omului sunt cele mai frumoase rezultate pe care copilul le poate
deţine de-a lungul vieţii înfrumuseţându-şi imaginea prin fapte nu prin vorbe.
Stim sigur ca acest proiect va fi încununat de succes : elevii ŞCOLII NR.1 ONEŞTI vor dărui produse
alimentare şi după încheierea proiectului .
Acest proiect are şanse de a fi continuat în proporţie de peste 50% dacă s-ar implica în proiect şi alte
instituţii ale oraşului prin sponsorizări cu alimente.Noi vom continua proiectul cu produse din cămările
proprii şi vom căuta sponsori buni şi siguri.

9
 IMPACTUL RELATIEI GRADINITA- SCOALA-FAMILIE -COMUNITATE ASUPRA
CALITĂŢII EDUCAŢIEI

Prof. Abaza Mihaela Adriana

Educaţia este concepută ca o investiţie în om. Ea reprezintă o preocupare a întregii societăţi, prin
valorificarea optimă a resurselor sale materiale şi umane. Conceptul de calitate in educatie a fost asociat cu un
anume nivel sau grad de excelenţǎ, valoare sau merit, deci cu valorile explicite şi implicite ale culturii unei
comunitǎţi sau ale unei naţiuni. Un concept propriu al calitǎţii ar trebui sǎ se fundamenteze pe cultura,
tradiţiіle şi valorile naţionale, pe care sǎ le promovǎm prin politicile şi strategiile dezvoltǎrii sociale şi
economice durabile. Calitatea este dependentǎ de valorile sociale în care funcţioneazǎ un sistem de educaţie.
Răspunsul la întrebarea ,,Ce este calitatea în educaţie?” ar trebui sa ne preocupe pe toţi, indiferent dacă
suntem în acest moment parte din sistemul de învăţământ sau doar am fost cândva beneficiari. În primul rând,
pentru că în general ne pasă ce caracteristici prezinta ceea ce cumpărăm sau primim (pâine, tunsură, haine,
consultaţie la medic etc) şi, în al doilea rând, din respect de sine.
În general, printr-un învăţământ de calitate se înţelege un învăţământ care aduce cât mai mulţi elevi în
situaţia de succes şcolar, adică elevi cu rezultate şcolare bune şi foarte bune, elevi cu rezultate pozitive la
concursuri, olimpiade, teste naţionale şi internaţionale etc. O participare şcolară la toate nivelurile de
învăţământ cât mai ridicată, o rată de părăsire timpurie a sistemului apropiată de zero, un procent important de
absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, forme de şcolarizare, specializări integraţi socioprofesional
etc. sunt, de asemenea, caracteristici ale unui sistem de învăţământ de calitate. Calitatea unui
sistem de învăţământ este influenţată atât de factori externi şcolii (mediul socio-familial şi economic de
provenienţă al elevului, nivelul de educaţie şi ocupaţia părinţilor etc.), cât şi de factori care ţin exclusiv de
şcoală (colectiv didactic, condiţii de învăţare, tip de şcoală frecventat etc.). Dacă asupra factorilor exteriori
şcolii capacitatea acesteia de a-i modifica în favoarea succesului educaţional al elevilor este scăzută, în ceea ce
priveşte cea de-a doua categorie de factori, intervenţia şcolii poate fi maximă. Creşterea nivelului de pregătire
a corpului profesoral, modernizarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţământ, organizarea de
programe educaţionale extracurriculare sau/şi de sprijin educaţional, reducerea numărului de elevi dintr-o
clasă, implicarea familiei, a comunităţii în activităţile şcolii etc. sunt doar câteva dintre modalitatile prin care
şcoala poate interveni în favoarea îmbunătăţirii calităţii educaţiei şi care s-au dovedit, în timp, a avea efecte
pozitive semnificative. Calitatea educaţiei depinde în mare măsură de suportul material şi de
deschiderea culturală de care beneficiază elevii. Şi cum suportul material depinde de statusul socio-economic
al familiei, iar deschiderea culturală depinde de nivelul educaţional al părinţilor, rezultă că elevii din clasele
favorizate pot accede mai uşor la poziţii superioare în societate. Astfel, inegalitatea şcolară se explică prin
diferenţele de capital cultural transmis de familie. Asadar, primul factor care contribuie la calitatea educaţiei
în perspectivã multidirectionalã este familia. Reuşita şcolară este influenţată de o multitudine de factori, cei
mai importanţi fiind, poate, situaţia economică a familiei şi nivelul cultural al părinţilor prin prisma atitudinii
lor vis-a-vis de educaţie. Pe de o parte, situaţia economică precară a familiei determină traseul şcolar al
elevului, în condiţiile în care multe familii, mai ales cele din nivelul rural, nu au capacitatea de a suporta
cheltuielile de şcolarizare ale copilului, adică rechizite, îmbrăcăminte, transport, finalitatea fiind, de cele mai
multe ori, întreruperea şcolarizării. În cel mai fericit caz, abandonul şcolar are loc după finalizarea şcolarităţii
obligatorie. Familia exercita o influenta puternica asupra optiunilor scolare si profesionale si prin transferul
unor modele ale parintilor catre urmasi. Influenţa se regaseste si in privinta nivelului de aspiraţie al părinţilor,
a atitudinii lor faţă de educaţie, dar mai ales a bagajului cultural propriu-zis, exprimat in limbajul utilizat in
familie şi în practicile culturale ale acesteia (lectura cărţilor, discuţii pe diferite teme, vizionarea de spectacole,
vizitarea de muzee, expoziţii). În relaţia dintre stratificarea socială şi performanţa şcolară,
cercetările efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că elevii care provin din clasele mai puţin avantajate
socio-economic au, în general, rezultate şcolare mai modeste. În cazul claselor sociale de mijloc şi inferioară,
părinţii nu dispun de un capital economic, material pe care să-l transmită copiilor, singura modalitate de a-i
ajuta fiind aceea de a face eforturi pentru a investi în educaţia acestora, pentru a le oferi şansa se a reuşi să-şi

10
depăşească situaţia socială şi economică prin studii, care să le deschidă orizontul în evoluţia profesională. Cu
toate că statul oferă gratuit accesul la educaţie, acesta presupune eforturi financiare, câteodată substanţiale, din
partea familiei. Este bine cunoscut faptul că pentru familiile din medii defavorizate şi achiziţionarea de
rechizite şi de îmbrăcăminte reprezintă un efort pe care nu şi-l pot permite. Din acest punct de vedere, părinţii
sunt conştienţi de faptul că, nedeţinând resurse materiale la un nivel foarte ridicat, este necesară susţinerea
activităţilor intelectuale şi culturale în familie, compensarea prin mobilizarea în vederea reuşitei şcolare
deoarece aceasta este văzută ca principala modalitate de construire a identităţii copilului în termeni de
categorie socio-profesională, imagine de sine şi publică. Principalele
elemente sociale care influenţează mediul în care funcţionează scoala sunt structura socială a populaţiei pe
profesii, sexe, vârstă si mobilitatea populaţiei dinspre sat spre oraş, dinspre zonele sărace spre cele bogate.
Există, de asemenea, o puternică influenţă a societăţii exercitată de numărul mare de divorţuri şi familii
monoparentale , toate acestea afectând progresul elevilor Calitatea şi
asigurarea acesteia nu se întâmplǎ de la sine, nu este opţionalǎ, ci este o cerinţǎ imperativǎ a timpului pe care
îl trǎim din cel puţin patru motive: moral (elevii sunt cei cǎrora trebuie sǎ li se asigure o educaţie care sǎ fie
,,cea mai bunǎ”, contextual (şcolile sunt într-o interacţiune dinamicǎ şi continuǎ cu societatea şi cu
comunitatea cǎrora le aparţin) .

11
 ÎMPREUNĂ PENTRU UN COPIL FERICIT
prof. Sanda Achihăie, G.P.P.,,PRICHINDEL”

,,Copilul nu datorează părintelui viața, ci creșterea.” Nicolae Iorga

ARGUMENTAREA PROIECTULUI

,, Dacă ar trebui să-mi mai cresc o dată copilul,

Mi-as folosi degetul mai mult sa pictez si mai putin sa arat cu el.
As corecta mai putin si as încerca mai mult sa construiesc o relatie.
Mi-as lua ochii de la ceas si i-as folosi ca sa privesc.
Mi-ar pasa mai putin sa stiu si as sti sa-mi pese mai mult.
M-as plimba mai mult...si as înalta mai multe zmee.
N-as mai juca rolul seriozitatii si m-as juca cu seriozitate.
As alerga mai mult pe câmp si..as privi mai mult cerul..
As îmbratisa mai mult si as impune mai putin.
As fi dura mai rar si as încerca sa ma fac înteleasa mai des.
As construi stima fata de sine mai întâi si apoi o casa.
As vorbi mai putin despre dragostea de putere si mai mult despre puterea dragostei.
( Diane Loomans – ,,Dacă ar trebui să-mi mai cresc o dată copilul..”)

Copiii pot fi drăgălași ,dar și obositori iar educarea lor poate fi o plăcere, dar și o sarcină foarte dificilă adeseori.
Unii părinți sunt mai abili, mai inspirați și mai pregătiți pentru acest rol deosebit de important ,alții întâmpină dificultăți , sunt
copleșiți de situație , toți însă au nevoie de sfaturi și de sprjin cel puțin în unele momente. Majoritatea părinților consideră
educația copiilor ca fiind dificilă mai ales atunci când copilul manifestă un comportament care pentru ei este inacceptabil sau
atunci când acesta nu ascultă de observațiile pe care părintele i le face ,ignorând sau refuzând vehement sfaturile și recomandările
adulților.
Relația cu copiii se caracterizează printr-un schimb permanent de experiențe : părinții influențează copiii și invers, imaginea pe
care părinte o are despre copilul său este imaginea pe care copilul și-o va crea despre sine , atitudinea manifestată de părinți în
relația cu copilul său va reprezenta ,,șablonul” după care se va contura tipul de comportament adoptat de copil în relația cu
părinții. Părinții sunt primii profesori ai copilului , ei începând educația în mediul familial , iar în acest context, educarea
părinților după principii științifice de psihopedagogie devine o necesitate.
Părinților le revine rolul esențial în creșterea copiilor , asigurându-le acestora nu numai existența materială , dar și un
climat familial afectiv și moral de calitate.
În educația copiilor este importantă și pregătirea părinților pentru această ,,meserie”. Nimeni nu se naște învățat și
nimeni nu le știe pe toate, dar putem cunoaște unele lucruri din cărți sau din sfaturile altora cu mai multă experiență.împreună cu
educatoarele , părinții pot stabili strategii și atitudini comune în ceea ce privește educarea copiilor fără conflicte , frustări sau
confuzii. Sprijinul acordat părinților vizează 3 direcții de acțiune :
o Sprijinul emoțional , oferind părinților ocazia de exprimare a emoțiilor , fără critică sau condamnare ;
o Sprijinul informațional , oferind părinților ocazia de a înțelege propria situație și cea a educației copiulului lor ;
o Sprijinul instrumental, oferind părinților mijloace, tehnici de rezolvare a problemelor ce țin de educația copiilor lor
De aceea , programele de educație timpurie din toată lumea definesc parteneriatul cu părinții ca agenți educaționali drept
un principiu fundamental al organizării și funcționării instituției preșcolare. Acest parteneriat activ, permanent , sincer și coerent
contribuie la formarea viitorul cetățean responsabil , conștient de drepturile și obligațiile lui , de importanța și rolul său în familie
și societate.
COORDONATORUL PROIECTULUI LA NIVELUL UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT
- prof. Sanda Achihăie - profesor , gradul I,
ECHIPA DE PROIECT :
- prof. Dutcovici Marinela/- prof. Dunăreanu Dorina
COLABORATORI : - prof. Chelaru Elena/- prof. Axinia Vasilica/- prof. Juravle Miruna
ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI
• Interesul și dorința manifestate de majoritatea părinților preșcolarilor din grupă pentru educarea ,,inteligentă” a propriilor
copii;
• Disponibilitatea , determinarea și implicarea totală a coordonatorului de proiect pentru aplicarea acestuia ;
• Existența unui spațiu adecvat desfășurării activităților;
• Existența unor resurse materiale adecvate tipurilor de activități propuse : material bibliografic și didactic specific;
• Susținerea conducerii unității pentru aplicarea acestui proiect ;
PUNCTE SLABE
• Specificul programului din grădiniţele cu program prelungit poate constitui uneori un impiediment în desfăşurarea unor
activităţi ;
• numărul mare de copii la grupă poate perturba buna desfăşurare a activităţilor
• resursele financiare reduse pentru susţinerea tuturor activităţilor în care dorim să antrenăm copiii;
12
• lipsa de timp si disponibilitate a unor părinţi pentru participarea la diferite activităţi organizate
OPORTUNITĂȚI
• Şanse pentru toti copiii de a beneficia de acțiuni care să-i pregătească pentru o abordare ,,inteligentă”a vieţii cotidiene în
societatea actuală ;
• Resursele materiale de care dispune grădinița vin în sprijinul asigurării caracterului pragmatic al proiectului.
• Existenţa unor parteneriate solide şi funcţionale cu instituţii furnizoare de educaţie
• Proiectul oferă şansa unei bune cooperări cu diverşi parteneri educaţionali alături comunitatea locală ;
• Proiectul oferă şansa mediatizării, popularizării activităţilor care se desfăşoară în grădiniţă , contribuind la creșterea
prestigiului acesteia în comunitate
AMENINȚĂRI
• Creșterea numărului de copii care manifestă probleme destul de grave de adaptare la diferite situații;
• Existența unui număr tot mai mare de părinți care-și declară și manifestă neputința și lipsa de pricepere în relaționarea
constructivă cu proprii copii;
SCOPUL PROIECTULUI

Formarea și dezvoltarea unor abilități și tehnici educaționale , a unor strategii de cunoaștere și abordare pozitivă, corectă și
coerentă a relațiilor părinți - copiii pentru asigurarea calității deosebit de importantei misiuni a părinților - creșterea și educarea
copiilor.

OBIECTIVE
• Dezvoltarea interesului şi a preocupărilor părinților pentru cunoaşterea problematicii creșterii și educării preșcolarilor ;
• Identificarea rolurilor parentale și responsabilizarea părinților ;
• Sprijinirea copilului și a familiei în vederea dezvoltării plenare a preșcolarilor ;
• Dezvoltarea deprinderilor și abilităților educative ale părinților ,
• Realizarea unui schimb de opinii referitor la caracteristicile și necesitatea unui mediu educativ sănătos ;
• Formarea deprinderilor și practicilor de parteneriat în relațiile dintre copil, familie și cadrele didactice din grădiniță;

GRUPUL ȚINTĂ
DIRECT : - părinții și preșcolarii din grupa ,, Fluturașilor” –mică D
-educatoarele de la grupă
INDIRECT : - preşcolarii și educatoarele din grupele partenere
- familiile preșcolarilor
- partenerii implicați în proiect
-grădinița
-comunitatea
DURATA: anul şcolar 2014 - 2015 (12 luni)
MODALITĂŢI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR:
• Popularizarea evenimentelor din cadrul calendarului propus;
• Organizarea de dezbateri, prezentări de referate pe teme de interes pt. părinți și copii;
• Organizarea de: activităţi practice şi aplicaţii pe teme specifice întâlnirilor dintre parteneri;
• Întâlniri cu partenerii implicați în proiect;
• Expoziţii de lucrări, fotografii;
• Participări la jocuri și activități sportive, spectacole, servicii religioase
• Asigurarea unor servicii medicale - consult oftalmologic
• Vizionări de spectacole
MODALITĂŢI DE MONITORIZARE ŞI EVALUARE A REZULTATELOR :
• panou al activităţii cu părinţii
• mapa parintilor
• rapoarte de evaluare
• chestionare
• fişe de evaluare a activităţilor
• portofoliul proiectului
• inventar cu bune practici
• broșura ,, Sfaturi de la părinți pentru părinți”
• CD-ul care să cuprindă întreaga activitate desfăşurată în cadrul proiectului,
• expoziţii tematice.
PARTENERI:
C.J.R.A.E - psihologi școlari : Rodica Ungureanu;
ȘCOALA NR. 8 , Suceava - psiholog Varvara Dana,
C.S.E.I. – Suceava
Biserica ,,Sfântul Andrei” , preot paroh Duțuc Ionuț
NOVAOPTIC - Suceava,medic Cristina David
bunicii preșcolarilor -
medic pediatru

13
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

Nr Activităţi Modalităţi de Perioada Locul Resurse Indicatori de Mijloace de

crt realizare de desfaşurăr Umane / evaluare evaluare
desfăşur ii materiale
are
1. ,,Împreună , pentru un copil Întâlnire de Oct Grădiniță Grupul țintă, Procentul de participare – Tabel de prezență,
fericit” lucru cu grupul 2014 parteneri cel puţin 85 % din proces-verbal,
- lansarea proiectului țintă și numărul de invitaţi. pliante şi afișe
partenerii Mediatizarea proiectului în pentru promovarea
implicați cadrul grădiniței proiectului
2. ,,Creșterea și educarea copiilor – Întâlnire de Nov. Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
de la întrebări și neliniști la lucru/dezbatere 2014 parteneri participare –cel înregistrări video,
sprijin” cu grupul țintă puţin 85 % din chestionare
-prezentarea conceptelor de bază și partenerii numărul de completate
ale teoriei sociale de educare a implicați, părinți.
copiilor Aplicare de Chestionare
chestionare
3. ,,Copii frumoși cu ochi sănătoși” Consultație Nov. Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- verificarea stării de oftalmologică 2014 medic participare –cel înregistrări video,
sănătate a ochilor pt. oftalmolog puţin 90 % din numărul de consemnările
copii din grupă copii și părinți. medicale, diplome
Recomandările medicale
4. ,,Când , cum și câte cadouri Prezentare Dec Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
oferim copiilor noștri?!” referat, 2014 consilier participare –cel înregistrări video,
- eficiența dezbatere educativ puţin 85 % din numărul de chestionare
recompensei/pedepsei părinți. completate
în actul educativ Chestionare
5. ,,Dăruind devenim mai buni!” Acțiune Dec C.S.E.I.- Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- Acțiune umanitară umanitară de 2014 Suceava Cadredidactice participare –cel înregistrări video,
colectare și C.S.E.I.- puţin 80 % din cadourile oferite
oferire de daruri Suceava numărul de părinți și copii .
6. ,,Arta de a spune NU! ” Prezentare Ian. Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- strategii de stabilire a material, 2015 consilier participare –cel înregistrări video,
limitelor în relația Dezbatere, educativ, puţin 85 % din fișele completate,
părinților cu copii Lucru pe Medic numărul de părinți. tabel prezența
ateliere pediatru, Fișele completate
7. ,,Mami, tati, mă auziți?!” Prezentare Febr. Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- strategii de corectate a material, 2015 consilier participare –cel înregistrări video,
comportamentelor Dezbatere, educativ puţin 85 % din fișele completate,
nedorite la copii Lucru pe numărul de părinți. tabel prezența
ateliere Fișele completate
8. ,,Bucuria de a fi împreună!” Activitate Martie Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- rolul formativ al practică 2015 consilier participare –cel înregistrări video,
exemplului personal în desfășurată în educativ puţin 85 % din expoziție de lucrări
relația părinte -copil echipă copil- numărul de părinți.
părinte
9. ,, Lăsați copiii să vină la mine!” Participare la o Aprilie Biserica Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- precizarea rolului și slujbă religioasă 2015 ,,Sfântul Preșcolarii din participare –cel înregistrări video,
importanței educației și împărtășirea Andrei”- grupele puţin 85 % din
religioase în educarea copiilor partenere numărul de
copiilor Preot paroh părinți și copii
10 ,,Influențele negative ale lumii Prezentare Aprilie Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
moderne” referat 2015 consilier participare –cel înregistrări video,
prezentarea unor modalități Dezbatere educativ puţin 85 % din tabel prezență
alternative de petrecere a timpului numărul de părinți
liber creativ, constructiv, atractiv
11 ,,Sănătate prin mișcare!” Activități și 15 Mai Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- sărbătorirea ,, Zilei jocuri sportive 2015 Preșcolarii din participare –cel înregistrări video,
mondiale a familiei” desfășurate cu grupele puţin 85 % din diplome, medalii
copiii și părinții partenere, numărul de
Prof de sport părinți și copii
12. ,, Părinți de nota 10” Prezentare Mai Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
prezentarea și discutarea referat, 2015 parteneri participare –cel înregistrări video,
principiilor generale urmărite de dezbateri puţin 85 % din diplome,
părinți în creșterea și educarea numărul de părinți și copii
copiilor
13. ,,Cu familia la teatru!” vizionarea unui Iunie Teatrul de Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
gestionarea eficientă și plăcută a spectacol de 2015 păpuși,, parteneri participare –cel înregistrări video,
momentelor petrecute împreună , teatru pt. copii Vasilache puţin 85 % din consemnarea în
copii și părinți ”Botoșani numărul de părinți și copii jurnalul grupei
14. ,, Copii fericiți cu părinți fericiți” Prezentarea Iunie Grădiniță Grupul țintă, Procentul de Fotografii,
- evaluarea activităților raportului de 2015 parteneri, participare –cel înregistrări video,
din proiect evaluare și a Invitați puţin 95 % din consemnarea în
- spectacol unui spectacol numărul de jurnalul grupei,
sugestiv părinți și copii diplome, distincții

14
 ŞCOALA ŞI FAMILIA ÎN FAŢA UNEI DILEME:
,, CE DORESC ŞI CE OFER COPILULUI DE LÂNGĂ MINE?

Prof. Învăţământ primar ADAM ELENA

Şcoala Gimnazială Nr.14 Constanţa
SCOALA
Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce
se exercită asupra copilului.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în
şcoală şi de la comunitate.
Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice
între copilul individual şi cercul său imediat.
Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.
Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale
părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă
îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de
neînlocuit.
Familia îndeplineşte importante funcţiuni în procesul general al integrării copilului în mediul social,
fapt ce se reflectă asupra dezvoltării sale:
creează o dependenţă absolută a copilului faţă de membrii microgrupului familial din punct de vedere fizic,
psihic, material ;
impactul emoţional pe care îl exercită este maxim ;
oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi ;
creează un stil comportamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului ;
influenţa educativă pe care o exercită familia face parte integrantă din viaţă.
FAMILIA
Familia trebuie să înţeleagă că un copil nu este un televizor, o jucărie care
poate fi reparată atunci când se strică. Copilul are un suflet care trebuie dezvoltat din toate punctele de
vedere, astfel încât să fie capabil să răzbată în viaţă. Fiecare membru al familiei trebuie să devină sensibil la
nevoile şi sentimentele copiilor. Părinţii trebuie să înţeleagă că ei pot influenţa comportamentul copiilor.
Părinţii vor înţelege că regulile de educaţie diferă de la o familie la alta în funcţie de copil, de
problemele familiei, de concepţia familiei despre viaţă şi împlinirea ei.
Părinţii trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii, să le acorde mai multă atenţie, să-i laude cât mai
des, să-i recompenseze, dar să le stabilească şi limite, să-i pedepsească.
Comunicarea dintre părinte şi copil trebuie să fie bună şi permanentă. Părintele va prezenta interes
faţă de ceea ce povesteşte copilul. Împreună stabilesc care sunt problemele şi cum pot fi rezolvate. Părinţii
trebuie să cunoască posibilităţile de înţelegere ale propriilor copii, să-i încurajeze.
Între recompensă şi pedeapsă trebuie să existe un echilibru. Părinţii trebuie să vadă din ce cauză a
greşit copilul, să-l facă să înţeleagă unde a greşit. Adulţii nu trebuie să-şi piardă controlul, să-şi descarce
frustrările zilnice asupra copilului. O astfel de descărcare nervoasă lasă urme adânci în personalitatea
copilului.

15
 Copilul are nevoie de un mediu părintesc cald, liniştit. Părinţii trebuie să ducă un mod de viaţă corect,
echilibrat, să dea dovadă de o atitudine civilizată faţă de ei înşişi şi faţă de cei din jur.
Unii părinţi uită sau nu ştiu că în familie se asimilează şi se formează stiluri,
moduri de comunicare şi interacţiune în grup, limbajul şi modelele de limbaj, valori, atitudini şi
comportamente specifice vieţii sociale.
Anumiţi părinţi nu cunosc influenţele mediului familial în educarea propriilor copii. De vină pot fi:
societatea, vremurile, grijile de zi cu zi sau poate chiar indiferenţa unora dintre părinţi faţă de copii.
Părinţii încearcă să le ofere copiilor o educaţie aleasă. Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate
de comportamentul părinţilor în interiorul cuplului.
Părinţii trebuie să facă din copii prieteni sinceri. Ataşamentul între membrii unei familii nu trebuie să
lipsească, chiar dacă uneori între părinţi există neînţelegeri. Comportarea părinţilor faţă de copii nu trebuie să
fie autoritară. Un tată aspru şi autoritar poate genera tendinţa copilului de izolare sau revoltă.
Familia trebuie să aibă disciplina ei. Părinţii nu trebuie să-şi pedepsească copiii fără să le arate
adevăratele motive. Toate problemele vieţii se pot rezolva mai uşor într-un climat de prietenie şi de
înţelegere.
Există părinţi care se supără dacă copilul îi tutuieşte. Aceştia nu au însă dreptate. Familiaritatea
contribuie la stabilirea prieteniei şi nu trebuie interpretată ca fiind lipsă de respect.
Există părinţi care azi permit copilului ceva, iar mâine interzic cu desăvârşire acel „ceva”. Sau, mai
grav, o măsură luată de un părinte este contrazisă de celălalt părinte. Părinţii trebuie să-şi supravegheze
copilul de la distanţă, înlăturând, dacă este nevoie, prieteniile nefaste. Ei trebuie să răspundă, fără a se
enerva, la toate întrebările puse de copil.
Într-o familie trebuie să se combată geloziile meschine între fraţi şi surori.
Părinţii au datoria să le explice copiilor că viaţa este o luptă, cu multe obstacole care se pot ivi în calea
succesului. Ei nu trebuie să dea exemple de răutate, vanitate şi egoism.
Tinerii, inclusiv şcolarii, se confruntă cu diverse tipuri de violenţă. Abuzul copilului în familie îi
distruge încrederea în sine şi îi diminuează sentimentul că poate avea o contribuţie pozitivă în societate.
Totul începe cu neglijenţa părinţilor, grija prea mare pentru ziua de mâine îi face pe aceştia să-şi
scape copiii de sub control şi să nu mai dea atenţie nevoilor şi modului de comportare al copiilor.
Copiii pun în practică ce văd la televizor, în jurul lor şi în familie: violenţa, neglijenţa, dezinteresul,
răzbunarea.
Un alt factor frecvent este dezbinarea familiei copilului sau potenţialele scandaluri provocate de
gelozie, alcool şi chiar droguri.
Marea problemă a şcolii de azi este disciplina, lipsa educaţiei familiale, lipsa minimului de moralitate.
Elevul intră în contact cu mediul şcolar după ce se confruntă relaţional cu societatea şi mediul familial
de provenienţă.
Mediul şcolar îi oferă copilului un prim mediu socializator de tip organizaţional:
introduce în relaţiile copilului cu adultul o anumită distanţă socială;
oferă copilului un cadru social, bazat pe anumite reguli de convieţuire cu ceilalţi;
creează copilului posibilitatea de a se compara cu cei de vârsta lui;
îl familiarizează pe copil cu microgrupul social în cadrul căruia învaţă să devină partener, să joace unele roluri
sociale;
îl obişnuieşte pe copil cu programul orar, cu programul de viaţă, cu schimbarea mediului de existenţă;
stimulează dezvoltarea autonomiei personale şi a independenţei.
Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl

16
 are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate
Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl
are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate.
Cadrele didactice nu trebuie să-i trateze pe părinţi ca pe copii, ci să colaboreze cu aceştia, să
dialogheze, să nu critice, să nu sancţioneze, ci să sugereze cu delicateţe, să facă recomandări.
Elevul este cel care învaţă mereu, aspirând să-şi însuşească noi şi noi cunoştinţe şi experienţe de viaţă.
Şcoala nu reuşeşte să desăvârşească acest proces, deoarece timpul şcolii este limitat.
Pentru a forma şi dezvolta personalitatea copilului, cadrele didactice intervin prin acţiunea
educaţională.
Dascălul este înainte de toate un exemplu atât în ceea ce priveşte volumul de informaţii, dar mai ales
în ceea ce priveşte comportamentul.
Copiii se împart în trei categorii:
copii care din încăpăţânare, înfumurare sau neînţelegere refuză de la bun început sfaturile folositoare; ei vor
ajunge să facă o mulţime de greşeli, să-şi formeze greşit caracterul;
copii care se prefac că sunt de acord cu sfaturile primite, dar în sinea lor nu-şi manifestă adeziunea afectivă
faţă de ele şi nu le urmează; ei sunt copiii prefăcuţi sau ipocriţi;
copii ascultători care înţeleg că este spre binele lor să primească şi să aplice sfaturile bune.
Deci nu este de ajuns să auzi un sfat bun, să-l ştii, ci trebuie să adopţi o anumită atitudine pozitivă faţă
de el şi să vrei să-l aplici în evenimente concrete ale vieţii
Dascălul trebuie să găsească inedite forme de organizare a activităţilor educative. Pentru a evita un
rău, copilul trebuie mai întâi să cunoască consecinţele acestuia pe plan moral şi social.
A avea un comportament civilizat şi decent, serios şi modest, a avea o atitudine morală ireproşabilă
înseamnă să te respecţi pe tine însuţi. Fiecare dintre noi are datoria importantă de a fi un exemplu pentru alţii.
Procesul de învăţare se poate atribui deopotrivă atât cadrului didactic, cât şi elevilor; aceştia învaţă
împreună şi, dacă ambii se încadrează într-o activitate comună, colaborând cu plăcere, roadele muncii de grup
sunt stimulative.
BIBLIOGRAFIE:
Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L. – „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli normale,
E.D.P., R.A., 1997;
Nicola, Ioan – „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;
Soica, Marin – „ Pedagogie şi psihologie”, Editura Gheorghe Alexandru, 2002;

*** - „ Tribuna învăţământului”, 2000.

17
 Relaţia grădiniţă - şcoală - familie – comunitate

ADELINA R.

Sistemul de învăţământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile

oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerinţelor
dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se spre modernizarea metodelor de
predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituţii educative. Una dintre sarcinile grădiniţei, este pregătirea copilului pentru şcoală, prin
intermediul a două forme specifice, jocul şi învăţarea. Învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia
preşcolară având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile
specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale. Cu toate acestea,
complexitatea actului educaţional, a realităţii umane şi sociale contemporane şi sarcinile tot mai dificile
cărora trebuie să le facă faţă procesul educaţional fac să se identifice tot mai multe fisuri în relaţia amintită.
Se recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în
comunitatea de opţiuni dintre mediile responsabile – familie, şcoală şi comunitate. Mai mult, se dezvoltă
concepte ca: opinia copilului, participarea lui la deciziile care-l privesc, opţiunea personală, implicarea
acestuia de la vârstele cele mai mici în responsabilitatea şi drepturile pe care societatea le identifică şi
recunoaşte. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală
- familie. Acest concept este parteneriatul educţional : este unul dintre cuvintele cheie ale pedagogiei
contemporane. Este un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei. Parteneriatul educaţional este forma de
comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. El presupune o
unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional
se desfăşoară permanent şi împreună cu actul educaţional propriu-zis. El se referă la cerinţa ca proiectarea,
decizia, acţiunea şi evaluarea în educaţie să fie realizate în cooperarea şi colaborarea dintre instituţii,
influenţe şi agenţi educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între: instituţiile educaţiei : familiă, şcoală şi comunitate; agenţi
educaţionali: copil, părinţi, cadre didactice, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi,
consilieri, psiho-pedagogi, terapeuţi, etc.); membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi
dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei, etc.); influenţe educative
exercitate la anumite momente asupra copilului; programe de creştere, îngrijire şi educare a copilului; forme
de educaţie în anumite perioade. Conceptul se adresează în principal părinţilor şi cadrelor didactice şi se
referă la acţiunea în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, să fie în acord cu măsurile şcolare şi ceea ce un
părinte face să nu fie legat de celalalt. Actual, relaţia educator - copil are sensuri noi, este o relaţie de
colaborare, datorită aspectelor ei de conducere democratică şi flexibilităţii în luarea deciziilor. Nu numai
copilul învaţă şi se dezvoltă sub influenţa educatorului, ci acesta se formează şi se transformă prin relaţie
educativă. Rezolvarea fiecarei probleme educative adaugă competenţe noi cadrului didactic. Numai un
cadru didactic de tip reflexiv, creator si dinamic care acceptă schimbarea în raport cu fiecare generaţie, va
găsi răspuns la noile întrebări. Părinţii, copiii şi comunităţile se influenţează puternic unii pe alţii. Mediul în
care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina unele dintre valorile lor, poate să se
comporte ca o sursă de forţă şi siguranţă sau ca o relaţie a dezvoltării. Părinţii pot influenţa comunitatea ca
indivizi sau ca membrii ai unui grup. Ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii şi la fixarea priorităţilor
sociale. La educarea copilului contribuie deci, ca instituţii bine determinate ale societăţii – familia, şcoala şi
comunitatea. În momentele diferite ale creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane, fiecare dintre aceste
instituţii sociale are rol important. Mai mult, azi, este determinată nevoia unui parteneriat educaţional între
acestea, în favoarea unei educaţii eficiente pentru individ şi societate. În rezolvarea multiplelor probleme
de dezvoltare şi învăţare, instituţia şcolară dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului şi a
familiei. În acelaşi timp este nevoie de activităţi de susţinere în afara grupei şi de activităţi de sprijin atât a
copilului aflat în situaţii dificile sau de risc, cât şi a familiei şi a cadrelor didactice.

Grădiniţa eficientă realizează un parteneriat cu copiii, prin valorizarea şi respectarea identităţii sale, cu
familia- prin cunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic cu toate resursele educative
ale societăţii, pe care le identifică, le implică şi le foloseste activ. Identificând şi valorizând dimensiunea
personală a individului, realizăm însă, nevoia valorizării şi aprecierii familiei ca un mediu primordial şi
18
afectiv necesar formării individuale. Familia trebuie sprijinită şi nu înlocuită în educaţia tinerei generaţii. Şi
pe parcursul vârstelor şcolare familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate şi stimulare. Se
recunoaşte tot mai mult influenţa şi a altor instituţii din comunitate asupra informării şi formării
copilului. Primăria este principalul factor al comunităţii locale, care sprijină instituţiile şcolare. Astăzi se
cere tot mai mult înţelegerea parteneriatului educativ, ca formă de unificare, sprijin şi asistenţă a influenţelor
educativ-formale. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între agenţii educaţionali facilitează
învăţarea. Există o reţea complexă de relaţii în cadrul unei instituţii şcolare, care are un potenţial în
influenţarea educaţiei copiilor.

Cele mai importante relaţii sunt: relaţiile dintre cadru didactic şi elev; relaţiile interindividuale ( dintre
elevi, dintre cadre didactice, dintre cadre didactice şi specialiştii care sprijină şcoala, dintre cadre didactice
şi personalul administrativ al şcolii etc.); relaţiile dintre cadre didactice şi părinţi. Colaborarea dintre
instituţia de învăţământ şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o
unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

19
 COPILUL INTRE GRADINITA SI FAMILIE

ADRIANA CHIRA

„Prezenta parintilor poate transforma cultura scolii.”

(S. L. Lightfoot)

Scoala si familia urmaresc acelasi scop educativ: formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral
dezvoltati. Pentru realizarea acestui scop unic este necesara unitatea de actiune, concordanta dintre
mijloacele specifice de influentare folosite de aceste doua institutii sociale.
Existenta unei relatii pozitive intre parinte-copil, pe de o parte, iar pe de alta parte, existenta unei
colaborari stranse intre gradinita si familie, pot avea efecte benefice asupra evolutiei si educatiei
prescolarului.
Experienta in gradinite a aratat ca interactiunile care au loc, formal sau liber, intre educatori si parinti
stabilesc tonul pentru implicarea viitoare a parintilor. Asa cum afirma Holland ”dacă educatorii trebuie sa
incurajeze participarea parintilor, ei trebuie sa initieze eforturi active, personale, persistente, flexibile si
sigure de comunicare cu parintii. Educatorii trebuie sa creada ca sunt parte integranta a programului
educational si sa se astepte ca parintii sa participe la acestea.”
Parintii trebuie sa raspunda nevoilor copilului, in special celor emotionale, care se concretizeaza in
dorinta de a fi ascultati, ingrijiti si apreciati. In functie de varsta si nivelul de dezvoltare al acestuia,
atitudinea parintilor trebuie sa fie corespunzatoare. Din pacate, obstacolele anumitor atitudini parentale
(respingere, supraprotectie, adoratie, autoritarism), au consecinte nefaste asupra dezvoltarii personalitatii
copilului si a raportului sau cu exteriorul.
Parintii care folosesc autoritate in educarea copilului lor, considera ca acesta trebuie dirijat, educat
cu mana de fier, respectiv dresat. Copilul trebuie sa asculte cu strictete de ordinele si de interdictiile
parintesti, altfel este pedepsit. Toate activitatile lui sunt controlate exagerat, unele jocuri sau prietenii fiindu-
i refuzate fara motiv sau discutie.
Parintii idolatri îsi adora copilul si ii acorda tot soiul de privilegii. Aceasta atitudine, care se
aseamana cu supraprotectia, se manifesta printr-o tolerantă excesiva, printr-o admiratie fara margini. Copilul
este ,,vedeta” familiei, a carei viata se organizeaza in functie de capriciile lui; este teribil de razgaiat si are
mereu dreptate.
Expresia celor „7 ani de acasă” pe care "omul ii are sau nu ii are", reflecta tocmai importanta
constituirii bazelor activitatii psihice si conturarea trasaturilor de permeabilitatea ce isi pun pecetea pe
comportamentele viitoare.
Dupa familie, gradinita constituie prima experienta de viata a copilului in societate. Aceasta institutie
il asaza intr-un cadru nou prin dimensiunile si continutul sau. Aici copilul ia cunostinta cu activitati si
obiecte care-i stimuleaza gustul pentru investigatie si actiune, il provoaca sa se exprime si ii propune,
incipient, angajarea in relatiile sociale de grup. Adaptandu-si metodele la formele particulare ale vietii
mentale ale copilului, gradinita incearca sa raspunda specificului activitatii fiecarei varste si sa identifice
mijloacele si activitatile necesare pentru o dezvoltare complexa a fortelor infantile in vederea maturizarii
lor.
Activitatea educatoarei implica un inalt grad de responsabilitate personala si civica , deoarece, de
modalitatile complete de realizare ale educatiei prescolare depinde, in mare masura, intreaga dezvoltare
ulterioara a personalitatii copilului .
Pentru reusita actului educational , munca depusa de cadrele didactice din gradinita trebuie
continuata, sustinuta si intarita de familie. In acest sens educatoarea trebuie sa asigure o permanenta
colaborare intre gradinita si familie si sa-i convinga pe parinti sa pastreze unitatea de cerinte adresate
prescolarilor cu cele ale gradinitei.
Initierea parintilor in problemele specifice educatiei si instructiei copiilor se face prin diverse metode
si procedee , alese cu mult tact de catre educatoare. Astfel, in discutiile libere cu parintii , prin participarea
acestora la unele activitati din gradinita realizam un invatamant modern si in acelasi timp , facem cunoscuta
activitatea noastra in randul parintilor.
20
 Holland , C., Adult Learning, New York
Linotn , R., Omul, educatia, familia, Bucuresti E.D.P. 1970
Paun, E., Cunoasterea copilului, Bucuresti,E.D.P.1972

21
 COLABORAREA FAMILIE – ŞCOALĂ PENTRU ASIGURAREA REUŞITEI
ŞCOLARE

Prof. ADRIANA PAUL

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este
factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă,
să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea
omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii
sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special
pentru a sigura reuşita şcolară.

Motto:
“ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşii
sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot
fi o binecuvântare pentru lume!”
Din Child’s Appeal

Fără sprijinul activ al părinţilor, şcoala nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de
competenţi ar fi educatorii.
Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului,
să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că
societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de
la comunitate.
Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni
dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.
Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.
Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale
părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui
influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică
şi de neînlocuit.
Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu
şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli
sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele
greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi
din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor.
De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin
vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.
Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers.
Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.
Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l
pasioneză, iar parinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul
decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie
pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului.
Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
22
Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru
acest lucru.
Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a
stimula calitatea de om.
Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra
posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a
criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei
pe care copiii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are
disponibilităţi intelectuale.
În viaţă nimic nu este garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să aleagă singur
calea pe care vrea să meargă. Şansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă,
prin aceste dezbateri, lectorate, activităţi de consiliere părinţii ar dedica câteva ore în plus pentru a afla lucruri
noi despre dezvoltarea şi comportamentul tipic al copilului.
În general, toată lumea apreciază efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la
activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă
aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală asupra educaţiei copiilor.
În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea
personalităţii umane integrale şi armonioase.

BIBLIOGRAFIE :
1. Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli
normale, E.D.P., R.A., 1997;
2. Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992.
3. Nica, I, Ţopa, L., Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974;
4. Nicola, I., „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti, 1992;
5. *** - „ Tribuna învăţământului”, 2000.
6. Revista Învăţământului preşcolar, 3-4/ 2005.

23
 Activităţile extraşcolare-pârghie între grădiniţă şi şcoală

Prof.înv.primar, Alb Graţiela-Adela

Liceul de Informatică ,,Tiberiu Popoviciu,, Cluj-Napoca

Procesul educaţional oferă şi forme de muncă didactică complementare lecţiei obişnuite.Acestea sunt
activităţile desfăşurate în şcoală, în afara orelor de clasă şi cele desfăşurate în afara şcolii.Educaţia
complementară este tocmai acea componentă a educaţiei care stimulează valorificarea aptitudinilor, a
vocaţiei, a talentului, încurajând competiţia, asumarea de responsabilităţi, comunicarea, abordările bazate pe
iniţiativă, imaginaţie, opţiune care creează cadrul optim de formare a unei personalităţi complete şi
complexe.
Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente
modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei
mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.Implicarea preşcolarilor, alături de cei mari, înlătură
inhibiţia celor mici privind activităţile desfăşurate în şcoală, facilitează trecerea la activitati mai complexe.
În cadrul activităţilor extraşcolare organizate în parteneriat cu grădiniţa am ţinut seama de resursele şi de
capacitatea fizică şi intelectuală a copiilor pentru ca ele să-şi poată realiza obiectivele.
Dintre activităţile complementare desfăşurate în parteneriat cu grădiniţa putem evidenţia:
Activitatea ,,Să citim împreună,, organizată la bibliotaca şcolii, unde cu plăcere şi interes elevii clasei a
IV-a au lecturat creaţiile clasice din literatura universală ,,Croitoraşul cel viteaz,, de Fraţii Grimm, ,,Ce
miros au meseriile,, de Gianni Rodari etc.,iar preşcolarii au ascultat şi au ilustrat din poveştile citite.Această
activitate a cărei complexitate creşte progresiv trezeşte dorinţa copiilor de a citi cărţile cu atenţie, de a
asculta poveştile citite.
Din perspectiva interdisciplinară a activităţilor extraşcolare trebuie realizate activităţile în rândul cărora
un rol deosebit de important revine angrenării copiilor în pregătire şi desfăşurarea serbărilor şcolare.
Tema –Sărbătorile de iarnă –bucuria copiilor
Scopul: conştientizarea şi exersarea unor valori respect faţă de tradiţiile populare
Repere tematice :
- semnificaţia sărbătorilor din luna decembrie;
- obiceiuri de Crăciun;
- pregătirea şi petrecerea sărbătorilor de iarnă;

Tipuri de activităţi:
- povestiri despre Crăciun şi semnificaţia lui
- pregătirea serbării de Crăciun –poezii, scenete
- pregătirea unui repertoriu de colinde
- joc de rol- ,,Moş Crăciun la noi acasă,,
- scrisoare către Moş Crăciun
Drumeţiile/excursia este o formă de organizare care are în vedere scopuri şi obiective didactice.Copiii
au ocazia să observe fenomene, procese în condiţiile lor naturale.Acest gen de aplicaţie, pe lângă
cunoaşterea orizontului apropiat sau mai îndepărtat, are drept scop şi obişnuirea elevilor cu munca de
cercetare ştiinţifică, cu analizarea diferitelor obiecte şi fenomene geografică întâlnite pe teren.
Vizita organizată la Cheile Turzii a prilejuit:
- observarea pe viu a principalelor forme de relief
- efectele acţiunii fenomenelor naturale şi a omului asupra reliefului
- observarea acţiunii apelor curgătoare asupra scoarţei pământului
- observarea vegetaţiei pe diferite trepte de înălţime
- colectarea de plante pentru ierbare
Atât şcolarii, cât şi preşcolarii au fost impresionaţi de frumuseţile naturii şi au înţeles necesitatea
protejării ei.
Activităţile complementare concretizate în excursii şi drumeţii ,vizite, vizionări de filme sau spectacole
imprimă copilului un anumit comportament, o ţinută adecvată situaţiei, declanşează sentimente.Însă o mai
mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare care implică în mod
direct copilul prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta.
24
 Activităţile educative bine echilibrate, bine motivate şi mai ales bine organizate oferă posibilitatea
valorificării acumulărilor elevului pe parcursul întregului ciclu de pregătire sau unele dintre acestea pot avea
ecou în sufletul lor toată viaţa.

25
 PROFESOR EFICIENT, EDUCAȚIE EFICIENTĂ

PROF.ÎNV.PRIMAR / ALBERT MIHAELA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SCOARȚA-GORJ

În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai pregnant ca,
profesorii/învăţătorii în general şi dirigintele în mod special să se raporteze la cei educaţi, să stabilească relaţii
de cooperare cu părinţii lor şi cu alţi factori interesaţi din societate. Astfel, rolul dirigintelui nu se reduce doar
la educaţia la catedră sau în clasă, ci presupune o activitate de acest gen în fiecare contact relaţional cu elevii
şi familiile acestora (desfăşurand o muncă de dezvoltare, şi îndrumare). Profesorul/ învăţătorul are,deci, o
poziţie specială,unică, deoarece lucrează cu individualităţi psihice umane, aflate în prim proces de formare,
de unde derivă necesitatea unei maxime responsabilităţi în ceea ce priveşte comportamentul şi intervenţiile
sale educative. În procesul de proiectare, organizare şi conducere a activităţii educaţionale, un rol
deosebit de important îl au relaţiile profesor/învăţător elev şi profesor/ învăţător/ familie. Relaţiile
educaţionale nu se desfasoară într-un cadru educaţional stabil şi inert, ci într-unul dinamic şi în
permanentă schimbare.astfel, dirigintele trebuie să cultive o atitudine activă faţă de elevii săi.
În zilele noastre, problema profesorului cunoaşte două orientări principale, una tradiţionalistă, iar alta
angajată.Privit de pe poziţiile orientării tradiţionaliste, rolul profesorului este de a păstra cunoştinţele şi a le
transmite generaţiilor tinere. Cu alte cuvinte, profesorul apare ca un mijlocitor menit a străbate spaţiul spiritual
dintre generaţii pe acelaşi drum bătătorit, condamnat a ramane,în acest fel,împreuna cu cei pe care îi
educă,într-o stare continuă de precaritate culturală şi de cunoaştere.
În opoziţie cu aceasta,orientarea angajată vede în profesor un agent social dinamic, participant activ şi
responsabil nu numai la viaţa şcolii, ci şi la cea a comunităţii sociale din care face parte, contribuind prin
munca sa la toate prefacerile ce au loc în ea. Profesiunea de educator,exercitarea ei,solicită din partea celor
care o practică să răspundă la cerinţe de bază, printre care menţionăm: pregătire temeinică de specialitate,
pregatirea psihopedagogică corespunzatoare, precum şi priceperi şi deprinderi de muncă pedagogică,tact
pedagogic şi maiestrie pedagogică,bogat orizont cultural.Cunoaşterea precisă a scopului, claritatea şi puterea
lui mobilizatoare, stimulativă şi selectivă, în acelaşi timp, trebuie să-l conducă pe profesor, în mod neabătut, la
eforturi susţinute şi continue de perfecţionare, şi autoperfecţionare a întregii sale activităţi în vederea realizării
scopului educativ. Profesorul, indiferent de specialitate,trebuie să studieze şi să se familiarizeze cu problemele
generale ale pedagogiei, cu cele ale didacticii şi teoriei educaţiei, cu metodica de specialitate, cu psihologia
copilului, psihopedagogia, igiena şcolară şi alte obiecte înrudite cu pedagogia, urmand ca apoi utilizand
cunoştinţele dobandite să desfaşoare o activitate practică complexă ce prin eforturi continue îl conduce spre
ceea ce se cheamă măiestrie pedagogică, expresie concretă a armonizării la nivel optim a teoriei educaţiei cu
tactul pedagogic, cu priceperile şi deprinderile pedagogice de a organiza şi desfăşura în asa fel activitatea
instructiv-educativă încat să se asigure obţinerea celor mai bune rezultate. Modul particular de manifestare al
personalităţii fiecaruia dintre profesori, ca expresie a gradului de satisfacere a cerinţelor şi de afirmare a
calităţilor, constituie variabila dependentă ce introduce în viaţa şcolii variaţia, plăcutul şi interesantul. Privită
prin optica prin care profesorul a reuşit să-i transforme pe elevi în purtători ai unui sistem de cunoştinţe despre
lume,ai unui cod de norme morale,priceperi şi deprinderi de muncă fizică şi intelectuală,cu gustul pentru
comorile culturii,gata să contribuie la emanciparea reală a societăţii, personalitatea lui dobandeşte valoare
deosebită, nu atat prin ceea ce reprezintă el ca individ, ci prin ceea ce a realizat şi realizează pentru alţii.
Eficienţa muncii profesorului/învăţătorului depinde între altele şi de respectarea unor cerinţe pedagogice
generale cum sunt : a) alegerea, pregătirea şi organizarea unor acţiuni variate şi interesante la nivelul clasei
respective; b) stabilirea unor obiective clare,cuprinzătoare şi realizabile,precum şi adecvarea acţiunilor

26
intreprinse în mod planificat; c) îmbinarea acţiunilor colective cu cele individuale şi folosirea unor metode şi
procedee variate, active şi eficiente; d) mobilizarea tuturor factorilor educativi care lucrează cu clasa şi
asigurarea unei conlucrări sistematice şi rodnice a acestora pe tot parcursul anilor, realizandu-se o acţiune
unitară si coordonată; e) evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute şi transformarea acestora în puncte de
sprijin ale acţiunilor viitoare; f) asigurarea unui dialog permanent cu clasa şi crearea unui climat favorabil
oricărei acţiuni educative.
Cei patru piloni ai educaţiei secolului XXI sunt: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să fii, a
învăţa să convieţuieşti. Experienţa îndelungată la catedră ne-a demonstrat că trebuie să-i învăţăm pe elevi să
înveţe, să-i abilităm cu tehnici de învăţare eficientă, pregătindu-i în acelaşi timp pentru autoînvăţare şi
educaţie permanentă. Consider că învăţarea ar trebui să fie tot mai mult un proiect personal al elevului, asistat
de un educator ce este mai degrabă un organizator, un animator, un manager al unor situaţii de instruire, care
să faciliteze învăţarea eficientă. în activităţile desfăşurate cu elevii la diferite discipline am folosit cu
precădere metode activ-participative pe care nu le-am rupt de cele tradiţionale, ci am considerat că marchează
un nivel superior în spirala modernizarii strategiilor didactice. Prin metodele activ-participative înîelegem
toate situaţiile, nu numai metodele active propriu-zise în care elevii sunt puşi şi care-i scot pe aceştia din
ipostaza de obiect al formării şi-i transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare. Am fost şi
suntem preocupaţi permanent de găsirea unor metode şi procedee variate adaptate diferitelor situaţii de
instruire în care elevii sunt puşi.
Învăţămantul ca domeniu prioritar al vieţii sociale" ca "întreprindere" de lungă durată" de care
depinde formarea celui mai important factor al naţiunii – omul pregătit prin studii" forţa de muncă şi
specialişti – nu se poate şi nici nu trebuie să-şi permită să aibă eşecuri.

BIBLIOGRAFIE

1. I. Neacşu ;- Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura militară, Bucuresti, 1990;

2. Ionescu,M -Instrucţie şi educaţie,Paradigme,strategii,orientări,modele,Editura Presa Universitară
Clujeană,Cluj-Napoca. , 2003
3. I. Cerghit ;- Metode de învăţămant, Editura didactică şi pedagogică, Bucuresti, 1976

27
 ROLUL GRADINITEI IN DEZVOLTAREA
COPILULUI
Prof. Hermina Alboiu
Grad. P.P. ,,Floare albastra”, CRAIOVA

Primii ani din viata copilul ii traieste in sanul familiei, treptat el incepe sa simta nevoia de socializare,
nevoia de a sta printre cei de varsta lui.
Aceasta perioada este foarte importanta in viata unui copil.Cu cat un copil invata mai repede sa
socializeze si sa respecte regulile unei convietuiri armonioase intr-un grup social, cu atat va fi mai usor in lume,
si pentru el, si pentru ceilalti, atunci cand va fi un adult.
Gradinita este ideala pentru realizarea unor schimbari la nivel de interactiune de grup. Aceasta il ajuta sa
comunice mai bine cu cei care ii sunt egali. Multi copii nu stiu sa se poarte cu ceilalti copii atunci cand ajung la
gradinita. Nu stiu sa comunice decat cu adultii, langa care obtin multa afectiune si tendinta de a fi mereu in
centrul atentiei acestora. Odata ajuns la gradinita, copilul invata surprizele relatiilor sociale, invata sa asculte si
sa se faca ascultat de un alt copil. Aceasta comunicare ii face altruisti si deschisi catre ceilalti intr-un mod
semnificativ imbunatatit, fata de un copil care este crescut fara a interactiona cu cei de varsta lui si obisnuit sa
obtina lucrurile de care are nevoie de la adultii din preajma. Gradinita il ajuta sa se deschida catre ceilalti si sa
isi renegocieze dimensiunile egoiste ale personalitatii sale. De cele mai multe ori, familia este un loc in care
sunt mai multi adulti. La gradinita insa, copiii sunt egalii sai si au drepturi egale Intr-un astfel de colectiv,
copilul invata sa coopereze cu ceilalti, sa daruiasca si sa primeasca. Invata sa se joace impreuna cu ceilalti cu
jucarii comune, sa participe la jocuri si sa faca parte dintr-o echipa. Aceasta perioada il ajuta foarte mult sa isi
formeze niste reguli sanatoase de a fi in lume, printre ceilalti oameni si de a gasi niste mijloace integrate social
de a-si atinge scopurile.Gradinita il ajuta sa isi faca prieteni care nu sunt parte din familia sa si sa se simta bine
alaturi de ei. Copiii de aceeasi varsta isi impartasesc aceleasi curiozitati, descopera lumea impreuna si leaga
uneori cele mai trainice prietenii din existenta lor, bazate pe incredere si afectiune, fara interese sociale.
Grădiniţa introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat şi are menirea
de a contribui la dezvoltarea lui psihică şi mai ales la dezvoltarea identităţii şi a identificării cu modele sociale
mai complexe şi mai socializate. Deoarece în grădiniţă există tutela educatoarei şi a grupului de educatoare şi
un regim de viaţă şi de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viaţa
de grădiniţă trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult şi de tactul pedagogic al educatoarei. Perioada de
adaptare , de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniţă şi apoi din şcoală nu se petrece la
fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai între copil şi familie, ci şi între copil şi copil
sau între copil şi mediul înconjurător. În timp, în grupul de grădiniţă se vor forma treptat interrelaţii sociale de
vecinătate şi de simpatie.
La vârsta preşcolarităţii, pe primul plan se situează interesul cognitiv, dorinţa copilului de a cunoaşte tot
ce-l înconjoară, de a afla cât mai multe despre viaţă, despre mediul înconjurător, despre ceea ce se petrece sub
ochii lui.
Curiozitatea spontană a copiilor, manifestată prin întrebări se transformă treptat într-o activitate
intelectuală intensivă. Educatoarea provoacă copii să verbalizeze, să reproducă prin intermediul cuvintelor
esenţialul obţinut prin observare, să descrie fenomenele şi în absenţa acestora.
Parintii sunt principalii colaboratori si parteneri ai gradinitei in ceea ce priveste educatia moral civica a
copiilor prescolari. De aceea este foarte importanta implicarea parintilor in activitatea gradinitei. Relatia
educatoare -parinti are rol important in cresterea calitatii moral civice a copiilor prescolari.
Sedintele cu parintii sunt prilejuri pentru a-i informa pe acestia referitor la modul cum se comporta copilul lor
cu ceilalti copii, in grupul de joaca, la activitati. Dialogul cu familia sustinut in cadrul sedintelor cu parintii, este

28
un prilej deosebit, pentru educatoarea grupei de a se sfatui cu parintii, de a discuta probleme educative,
modalitati de abordare a copilului, evenimente care intervin in viata acestuia.
Un parteneriat gradinita – familie este eficient atunci cand exista o implicare activa a parintilor in activitatea
gradinitei. Organizarea unor actiuni in care sa fie implicati parintii, de exemplu amenajarea spatiului de joaca
din sala de grupa prin care parintii sa-si aduca contributia, copiii invata sa respecte munca adultilor.
Organizarea si desfasurarea unor sezatori “Bine si frumos e sa muncesti” la care participa pe langa copii si
parintii, bunicii, urmarindu-se educarea dragostei si admiratiei fata de folclor, fata de obiceiurile si traditiile
nationale.
Organizand vizite, plimbari, excursii impreuna cu parintii, cu sarcini si obiective stabilite, ii incurajam
pe copii sa comunice, sa se intrebe, sa cerceteze, ii ajutam sa cunoasca lumea inconjuratoare cu frumusetile si
modificarile aduse de mana si mintea omului. In mediul inconjurator copiii au posibilitatea sa descopere ca ei
au drepturi, libertati dar si indatoriri si responsabilitati fata de familie, scoala, mediul inconjurator, fata de
parstrarea si conservarea naturii.
In concluzie se poate afirma ca toate activitatile pe care le realizam, urmarim sa-I facem pe copii sa
deosebeasca binele de rau, sa stie ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faca, sa fie toleranti atat cu ei cat si cu cei
din jur. De la simple cunostinte si fapte de viata sa-i determinam pe copii sa aiba atitudini personale
participative, sa-i invatam ca nu pot sa traiasca singuri ci numai impreuna cu ceilalti.

29
 ROLUL ŞCOLII ÎN DEZVOLTAREA CARIEREI ŞI A PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Prof. Anda Maria Albu, Gradinita cu PP ,, Petrache Poenaru”, Craiova

O dată cu reforma politică şi social-economică din societatea noastră, care a deschis noi perspective
privind aşezarea pe baze noi a vieţii oamenilor, a apărut necesitatea adaptării acestora la schimbările impuse de tranziţie.
Deoarece o societate se dezvoltă numai atunci când se întâmplă ceva bun în educaţie, reforma învăţământului a condus la
reevaluarea importanţei activităţii de consiliere psihopedagogică şi de orientare şcolară şi profesională. Acest fapt se reflectă în
introducerea ariei curriculare Consiliere şi Orientare, ca disciplină obligatorie în trunchiul comun sau ca disciplină opţională în
curriculum la decizia şcolii.
Introducerea în curricula şcolară a ariei curriculare Consiliere şi Orientare având un conţinut specific de educaţie pentru
carieră, este pe deplin motivată. Educaţia pentru carieră vizează dezvoltarea personală şi înzestrarea elevilor cu cunoştinţele
necesare pentru managementul propriului traseu educaţional şi profesional. Acest fapt se impune cu necesitate în condiţiile unei
pieţe de muncă flexibile şi în mare parte imprevizibile, aflată într-o continuă schimbare atât a configuraţiei sale externe (ponderea
diverselor profesii pe piaţa muncii şi schimbarea relaţiei dintre ele), cât şi interne (modificări în cerinţele impuse de diverse
profesii).
Cerinţele locurilor de muncă evoluează în permanenţă: sporeşte complexitatea sarcinilor ce trebuie îndeplinite; creşte
numărul şi complexitatea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor ce trebuie exercitate în cadrul locurilor de muncă; se exercită o
presiune crescută asupra individului de a lua o serie de decizii în mod individual; se accentuează rolul abilităţilor de comunicare
eficientă; se impune tot mai multă iniţiativă, motivaţie şi flexibilitate în exercitarea sarcinilor de muncă.
În aceste condiţii, activităţile de orientare trebuie să vizeze educarea tinerilor pentru independenţă şi flexibilitate în cinci
domenii de competenţă (Savickas, 1999):
 cunoştinţe despre sine;
 informaţii ocupaţionale;
 luarea deciziei;
 planificare;
 rezolvare de probleme.
Aceste competenţe dobândite permit exercitarea unui control asupra propriei dezvoltări şi asigură flexibilitate în
managementul carierei.
Elementele comune ale intervenţiilor educaţionale de orientare:
 oferirea informaţilor despre ocupaţii;
 clarificarea aspiraţiilor vocaţionale;
 achiziţionarea de structuri cognitive integrative pentru informaţiile despre sine, ocupaţii şi relaţii complexe dintre acestea;
 suport social în explorarea propriei persoane şi a diverselor trasee educaţionale şi profesionale.
Structura generală a informaţiilor relevante pentru managementul carierei

Informaţii despre carieră Relaţii semnificative

• Starea generală a pieţei muncii • Aşteptările celorlalţi

• Structura locului de muncă • Tradiţii de familie

• Starea generală a economiei • Planuri legate de relaţii interpersonale

(căsătorie, copii)

• Mituri legate de carieră

• Statut socio-economic

• Oportunităţide formare
• Planurile persoanelor semnificative
(părinţi, soţ, prieteni)
Alegerea carierei

• Stil decizional
• Atitudini şi credinţe
• Interese
• Deprinderi şi abilităţi
• Valori
• Stil de viaţă

30
 Autocunoaşterea

Dezvoltarea identăţii vocaţionale şi pregătirea tinerilor pentru carieră este unul din obiectivele
principale ale întregului proces de învăţământ. Cunoştinţele, abilităţile şi deprinderile dobândite în şcoală
trebuie să le permită acestora să-şi dezvolte individual o carieră.
Identitatea reprezintă conştiinţa clară a individualităţii unei persoane, formată prin integrarea într-un
construct unic a percepţiei de sine şi a percepţiei expectanţelor celorlalţi faţă de propria persoană. Aceasta se
formează progresiv, pe măsura organizării şi structurării informaţiilor despre sine. Ea se structurează încă
din copilăria mică, însă vorbim despre identitate în special începând din perioada adolescenţei, când
abilităţile cognitive şi de interacţiune socială sunt suficient de mature pentru a putea permite reflectarea
asupra propriei persoane şi a dezvoltării acesteia.
Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea propriilor interese, valori, abilităţi şi
competenţe, pe de o parte, cu preferinţa pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de
muncă, pe de altă parte. Ea apare la confluenţa dintre experinţele de învăţare şi muncă multiple ale
adolescentului, devenind etalonul maturizării sale.
Procesul de dezvoltare a identităţii vocaţionale începe cu o perioadă a fanteziei în planul aspiraţiilor
vocaţionale (Ginzberg, 1972). Copilul între 3 şi 10 ani se identifică în planul intereselor vocaţionale cu
diverse persoane semnificative din mediul familial sau şcolar şi imită comportamentul acestora în cadrul
jocurilor. Spre exemplu, se joacă de-a doctorul sau pilotul şi are multe informaţii tehnice, informaţii despre
atribuţiile fiecăruia, stilul de viaţă al acestora, ceea ce nu înseamnă, însă, că este deja pregătit să ia o decizie
privind cariera profesională. Pentru dezvoltarea vocaţională acest stadiu este foarte important, pentru că,
astfel, profesia devine o componentă a imaginii de sine aflată în dezvoltare. Cu alte cuvinte, copilul va dori
o profesie când va fi mare. Pe măsură ce se apropie de finalul ciclului primar, interesele copiilor devin tot
mai diferenţiete. Ei învaţă importanţa cunoaşterii şi înţelegerii aptitudinilor, preferinţelor şi valorilor proprii
pentru alegerea traseului educaţional şi profesional.
Urmează o perioadă a tatonărilor (11-17 ani). În ciclul gimnazial elevii dezvoltă un comportament
explorator: îşi explorează propriile interese vocaţionale, experimentează mai multe tipuri de activităţi şi
observă necesitatea de a lua în considerare balanţa interese-aptitudini în exprimarea unei alegeri
educaţionale sau profesionale. Alegerile pe care le face tânărul în această perioadă pot avea un caracter vag
şi tranzitoriu, putând fi abandonate relativ uşor în momentul în care apare o altă direcţie vocaţională care
pare să-i ofere satisfacţii.
Perioada realismului (18-25 ani) se caracterizează prin cristalizarea identităţii vocaţionale şi o
viziune de ansamblu asupra factorilor care influenţează alegerea traseului educaţional şi profesional, ceea ce
determină luarea unor decizii mult mai pragmatice.
Alegerea profesiunii şi a locului de muncă reflectă, după Super (1976), imaginea de sine a
individului. Cei care au imagine bună despre sine tind să urmeze şcoli mai bune, să alegă profesiuni cu un
nivel al cerinţelor educaţionale mai ridicat şi să exploreze mai multe posibilităţi de carieră.
Şcolii îi revine un rol esenţial în dezvoltarea personalităţii elevilor, deoarece unul din cele mai
importante elemente ale activităţii de consiliere privind cariera îl constituie dezvoltarea imaginii de sine,
prin activităţi de explorare şi autocunoaştere şi o orientare pozitivă asupra caracteristicilor personale.

31
 Colaborarea dintre familie, şcoală şi societate
Prof. Albu Luminiţa,
Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bocşa

Familia care se conduce după principii sănătoase poate fi numită nucleul societăţii şi reprezintă punctul
de plecare pentru formarea unei societăţi trainice şi civilizate. Educaţia începe din familie; de aceea, educaţia
adulţilor este necesară pentru ,,dezvoltatrea culturii lor prefesionale şi generale”. Preocuparea pentru educaţia
adulţilor s-a diversificat şi s-a intensificat pe măsura provocărilor pe care viaţa ni le oferă.
Educaţia pe care copilul o primeşte în famile, cei şapte ani de acasă, completează educaţia primită la
grădiniţă şi la şcoală, prelungeşte noţiunile dobândite, pune în aplicare cunoştinţele acumulate, perfecţionează
aptitudinile şi contribuie la modelarea şi dezvoltarea personalităţii fiecărui membru al familiei. Fiecare are de
învăţat unul de la celălalt, pentru că părinţii se modelează după nevoile şi cerinţele copiilor, iar copiii devin
oglinda părinţilor, atât în prezent, cât şi în viitor.
Începând cu grădiniţa şi continuând cu şcoala gimnazială şi liceală, între părinţi şi dascăli trebuie să
existe o relaţie de colaborare, de cooperare, părinţii fiind implicaţi efectiv în actele decizionale din unitatea de
învăţământ, unde copilul îşi desfăşoară activitatea educaţională.
Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o informare reiprocă asupra modului de comportare al
elevului. Cooperarea dintre şcoală şi familie constă în informarea, dar şi formarea părinţilor în vederea
şcolarităţii copilului, în calitatea sa de elev. Părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a se implica activ în educaţia
copilului, printr-un dialog permanent cu şcoala, iar şcolile trebuie să sigure părinţilor asistenţa necesară, prin
parteneriatele dintre şcoală şi familie, pentru ca elevii să aibe succes atât în şcoală, cât şi în comunitatea din
acre fac parte. Parteneriatul dintre familie-şcoală devine un support pentru dezvoltarea mintală, emoţională,
fizică şi socio-morală a elevilor şi pentru integrarea lor în societate. De familie depinde felul cum socializează
copilul în primii ani de şcoală, iar şcoala îl pregăteşte pentru integrarea în comunitate. Între şoală şi familie
trebuie să existe un accord, un parteneriat bazat pe încredere reciprocă, iar elevii ca beneficiari ai acestui
parteneriat, pot obţine rezultate bune în acumularea noilor cunoştinţe, în transpunerea lor în practică şi în
pregătirea lor ca viitori adulţi.
Şcoala este responsabilă de educaţia formală a elevilor, ,,ca parte a sistemului social ce include familia şi
societatea”. Prin caracter şi posibilităţi intelectuale fiecare elev se deosebeşte de celălalt, iar factorii
instituţionali ai educaţiei (familia, şcoala, biserica etc.) contribuie la transmiterea experienţei de viaţă, dar şi la
formarea lor ca viitori cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi sociale. Şcoala contribuie pentru formarea unui
cetăţean capabil sa participe activ la dezvoltarea societăţii, să fie pregătit pentru muncă . Menirea şcolii este nu
numai de a inzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, dar şi de a stimula calitatea de om a fiecăruia
în parte.
Împreună cu familia, şcoala conturează caracterul elevului, îl modelează, completează golurile din procesul
instructiv-educativ, îl ajută să înţeleagă anumite probleme dificile, în funcţie de vârstă şi de generaţii.
Parteneriatul dintre şcoală şi familie trebuie privit ca o resursă de materii prime pentru dezvoltatrea
personalităţii elevului şi formarea lui ca adult demn şi nu ca un refugiu în promovarea învăţării şi dezvoltării
personale. În parteneriatul dintre şcoală şi familie pot apărea dificultăţi de ordin comportamnetal, cu păreri
divergente, dar profesionalismul cadrului didactic le poate depăşi cu efecte pozitive asupra rezultatelor şcolare
şi comportamentale ale elevilor.
Educaţia, în lumea contemporană a devenit o problemă globală, o ,,necesitate socială şi este înţeleasă ca
atitudine atât faţă de cunoaştere, cât şi faţă de viaţă”. Această atitudine dă valoare fiecărei persoane, indiferent
de vărstă, de locul pe care îl ocupă, adică de părinte, de elev sau de dascăl, şi contribuie la integrarea într-o
societate în continuă schimbare. Societatea actuală se confruntă cu cerinţe diferite, cu premise diverse, în care
elevul, ca viitor cetăţean activ, ştie ce este, ce vrea să fie sau ce vrea să devină. De aceea, colaborarea dintre
şcoală şi familie deschide orizonturile spre integrarea într-o societate civilizată, unde locul fiecăruia să fie
respectat şi apreciat.

Bibliografie:
32
- Ionescu, Miron, ,,Instrucţie şi educaţie”,Ed. Garamond S.R.L., Cluj-Napoca;
- Pescaru, Băran, Adina, ,,Parteneriat în educaţie”,Ed. Aramis Print, Bucureşti;

33
 Rolul proiectelor educaționale în consolidarea
relației grădiniță-școală-familie-societate

Profesor Gina Alcea,

Școala Gimnazială „Sfântul Grigorie Teologul” Galați

”Noi nu putem face lucruri mari pe acest Pământ, doar lucruri mici cu multă dragoste”
(Maica Tereza de Calcutta)

Factorii fundamentali în educația copiilor sunt familia și școala. Educația copiilor are ca rol integrarea
acestora în societate, în calitate de cetățeni responsabili și implicați activ în promovarea unor valori universal
acceptate.
Parteneriatul şcoală – familie - comunitate este esenţial în procesul de educaţie a elevilor, deoarece îi
ajută să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi sociale încă din primii ani ai copilăriei, pregătindu-i să aibă succes
la școală şi mai târziu, în viaţă şi în carieră.
Activitățile prin care școala cooptează familia în procesul educațional pot fi diverse, în funcție de
interesul manifestat de părinți și elevi, cât și de deschiderea școlii pentru a-i atrage pe aceștia în programele
educaționale.
O astfel de inițiativă a școlii noastre a fost desfășurarea proiectului educațional ”Oameni ca noi” care a
implicat familiile elevilor, elevii, membri ai comunității locale în activități de voluntariat, ai căror beneficiari
au fost copiii proveniți din familiile defavorizate,copiii și adulții aflați în instituții ale statului, diferite
persoane cu nevoi speciale.
Proiectul a pornit de la viziunea unei comunităţi în care generaţiile trăiesc în armonie, orice persoană
se bucură de respectul şi afecţiunea celorlalţi, iar copiii şi tinerii vor beneficia de experienţa şi înţelepciunea
părinților și educatorilor.
Proiectul şi-a asumat misiunea de a contribui la îmbunătăţirea relaţiior dintre generaţii, de a forma la
elevi şi cadre didactice abilităţi civice care să corespundă particularităţilor comunităţii noastre.
Această misiune are în vedere câteva direcţii: creşterea capacităţii şcolii de a desfăşura activităţi
cu caracter civic, încurajarea participării elevilor la viaţa comunităţii şi asumarea de responsabilităţi,
diseminarea unor experienţe de succes şi a unor exemple de bună practică în domeniul pregătirii de buni
cetăţeni.
Acțiunile derulate au avut drept obiective dezvoltarea atitudinii pozitive faţă de persoanele
defavorizate, îmbunătăţirea relaţiilor şcoală-comunitate, şcoală-familie, cadre didactice-elevi,
conştientizarea, de către părţi, a importanţei timpului petrecut împreună şi acţiunilor derulate in sprijinul
celor cărora viața le-a oferit mai puțin.
Parteneri în acest proiect au fost grădinițe și școli speciale, iar beneficiari copiii din centre de
plasament și bătrâni din cămine.
Activitățile derulate pe parcursul unui an școlar au constat în organizarea de activități de colectare de
daruri, îmbrăcăminte, alimente, achiziționarea de produse electronice cu ocazia sărbătorilor creștine,
susținerea de activități culturale în parteneriat cu grădinițele și școlile, organizarea de acțiuni de colectare a
unor sume de bani pentru copiii care au necesitat tratamente costisitoare.
Impactul acestor acțiuni a fost unul surprinzător, mulți părinți și persoane din comunitate dorind să
sprijine aceste inițiative.
Activitățile propuse au contribuit la îmbogățirea trăirilor, atitudinilor și sentimentelor.
Considerăm că dincolo de aspectele teoretice ale relației grădiniță-școală-familie-comunitate cel mai
bun mod de a-i determina pe copii să se formeze ca buni cetăţeni este de a-i învăţa pe aceștia să-şi
construiască civilitatea, de a se a instrui şi educa civic prin implicare în rezolvarea problemelor comunității.

34
 RELAȚIA - GRĂDINIȚA - ȘCOALĂ – FAMILIE - SOCIETATE

Prof. Aldea Ana Mihaela

GPP nr 1 Slatina
Prof. Matei Mihaela
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina

Plecând de la funcţia centrală a educaţiei de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii

individului tot timpul urmărim scopul principal și anume cel al integrării sociale optime, deoarece copilul,
mai apoi adultul se află într-o permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. Acesta asimilează
normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană, o
interacțiune permanentă fiind astfel pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi
responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme
specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala,
instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele
contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor
statusuri şi roluri succesive.
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de
alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pun amprenta asupra întregii
personalităţi.
În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor din
grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific
vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este
responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori adulţi
responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.
Comunitatea de oameni care trăiesc şi învaţă împreună constituie contextul primordial în care se
desfăşoară educaţia şi are la bază următoarele caracteristici:
 Ca fiinţe sociale, oamenii au, din cele mai vechi timpuri, tendinţa firească de a se organiza
în comunităţi guvernate de o serie de norme formale şi informale care asigură funcţionarea şi progresul
comunităţii.
 În cadrul comunităţii, în diversele domenii de manifestare, fiecare persoană are drepturi şi
responsabilităţi. Astfel, asigurarea accesului egal la educaţie este dreptul fiecărui membru al comunităţii, dar
şi responsabilitatea întregii comunităţi. Sistemul de educaţie devine astfel parte integrantă în viaţa
comunităţii, cu toate cerinţele ce decurg pentru buna lui funcţionare.
 O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale este o comunitate care
acţionează conştient în folosul tuturor membrilor săi. Este bine ştiut faptul că, pe termen lung, investiţia în
educaţie este cea mai valoroasă pentru societate.
 În cadrul unei comunităţi, grădiniţa şi şcoala sunt instituţii care asigură educaţia copiilor dar
sprijină, în acelaşi timp preocuparea şi nevoia adulţilor pentru perfecţionare continuă şi învăţarea pe tot
parcursul vieţii.
În fiecare zi copiii învaţă despre oameni şi locuri din comunitatea lor atunci când îşi însoţesc
educatoarele sau părinţii în plimbări şi vizite, dar şi în cadrul activităţilor desfăşurate în grădiniţă.
Grădiniţa, prin implementarea proiectelor, caută soluţii prin care să fie utilă societăţii, dar şi privită
pe măsura investiţiilor şi speranţelor.
Parteneriatele organizate de grădiniţe pot conduce la:
 formarea unei reţele de sprijin comunitar, complementar grădiniţei, pentru realizarea unor
obiective;
 cunoaşterea specificului cultural, a valorilor mediului comunitar;
 antrenarea membrilor comunităţii în luarea unor decizii privitoare la dezvoltarea grădiniţei;
 oferirea unui suport material şi cultural copiilor din grădiniţă;

35
 invitarea membrilor comunităţii la momentele festive sau la evenimentele importante ale
grădiniţei;
 participarea copiilor din grădiniţă la unele manifestări festive organizate de comunitate;
 stimularea continuă a învăţării şi introducerea copilului în ambianţa şcolii prin formarea
reprezentărilor despre şcoală.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.
Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la
scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi
responsabilităţilor.
Parteneriatul dintre grădiniţă, mai târziu școală şi familie reprezintă relaţia de colaborare a părinţilor
cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a
colabora cu personalul grădiniţei - școlii, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
În crearea parteneriatului grădiniţă - școală - familie – societate este bine să ne amintim că în viaţa
copilului şi a familiei orice angajat al instituţiei este important: bunica ce pregăteşte cele mai grozave
mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici, educatoarea-persoana care le este
întotdeauna un sprijin, învățătoarea care-i îndrumă și-i pregătește pentru experiențele vieții viitoare, astfel,
fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul său îndeplinindu-și atribuţiile şi influenţând dezvoltarea
copilului.
Relația dintre toți acești factori externi poate influența pozitiv sau negativ educaţia copilului care trebuie
să fie o acţiune ce presupune schimb de experienţe, de competenţe şi de valori între toţi adulţii ce îl susţin în
dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional dintre familie
şi instituție să se extindă şi către comunitatea care le include.
Prin crearea unor relații corecte de bază, parteneriatului grădiniţă – școală – familie - comunitate câştigă
un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi creându-se relații pozitive ce fac posibilă dezvoltarea
sentimentului de coeziune socială. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor
punți între instituții și familia copilului, atitudinea cestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului.

36
 GRĂDINIȚA, FAMILIA ȘI COMUNITATEA – FACTORI CE MARCHEAZĂ
TRASEUL EDUCAȚIONAL AL COPILULUI
Prof. Alecsa Iuliana,
Grădinița cu Program Normal „Țăndărică” Suceava

Funcţia centrală a educaţiei este aceea de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii individului
cu scopul integrării sociale optime. Omul este în permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale.
Educaţia din grădiniță rămâne sărăcită dacă nu este complementată de ceea ce se poate adăuga dinafara
perimetrului ei, din comunitate. Ceea ce apare pe „lângă” gradiniță trebuie luat în serios, convertit, preluat şi
asumat în cunoştinţă de cauză şi pe autentice temeiuri psihopedagogice. Acest „rest” trebuie pus în „rost”,
adică transformat în suport, sursă de motivare şi expansiune a învăţării.
În această interacţiune, se asimilează normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament,
mijloacele sociale de comunicare umană. Prin aceasta, copilul este pregătit pentru viaţa socială, pentru
asumarea unor roluri şi responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în
cadrul unor forme specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia,
grădiniţa, şcoala, instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de
informare şi influenţare.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele
contacte sociale şi experienţe de viaţă (socializarea primară sau socializare de bază), şi continuă de-a lungul
vieţii omului, odată cu dobândirea unor statusuri şi roluri succesive.
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de
alimentaţie sănătoasă), acestea constituie suportul dezvoltării ulterioare şi îşi pun amprenta asupra întregii
personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării
depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe copii.
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea,
sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii
oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să
aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente.
Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe educative ce se exercită
asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste permanent ca o acţiune
coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei. În proiectul său instituțional, grădinița trebuie să
prevadă proceduri și activități care să permită implicarea activă a părinților în activitatea desfășurată. Acest
lucru presupune ca, la nivel instituțional, să fie asumat faptul că beneficiarul direct al instituției este
FAMILIA, fiecare membru al familiei fiind în egală măsură beneficiar și partener al serviciilor pe care le
oferă grădinița. La nivel instituțional, este bine să se conștientizeze faptul că implicațiile pe care le are actul
educațional se răsfrâng asupra tuturor participanților: copii, părinți, cadre didactice și didactice auxiliare. De
aici, trebuie să avem prevăzute activități și proceduri de feed- back, prin care să putem evalua dacă grădinița,
prin activitățile sale, răspunde în mod satisfăcător nevoilor beneficiarilor săi, dacă dinamica instituțională
corespunde dinamicii în care evoluează ultimele tendințe pedagogice.
La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de sănătate,
obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc.
În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice, deţine
mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a
informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului.
Parteneriatul dintre grădiniţă şi familie reprezintă o primă experienţă relaţională şi de colaborare a
părinţilor cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere,
dorinţă de a colabora cu personalul grădiniţei, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
Relația grădiniță – familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiții de bază, fundamentală:
cunoașterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor și potențialului ei educativ. Educatoarea trebuie

37
să cunoască mai multe aspecte ale vieții de familie, deoarece acestea o ajută în cunoașterea și înțelegerea
copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani. În privința aceasta, familia – este o sursă principală de informații
privind relațiile interpersonale dintre membrii acesteia, așteptările privind educația copilului, stilul
educațional, autoritatea părinților și metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educațional,
responsabilitățile pe care copilul le îndeplinește etc.
Educaţia copilului este o acţiune care presupune schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi
adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul
educaţional dintre familie şi grădiniţă să se extindă şi către comunitatea care le include.
În funcţie de specificul comunităţii în care se află grădiniţa, se pot realiza parteneriate cu:
instituţii sanitare, în susţinerea unor activităţi care au ca scop creşterea şi dezvoltarea tuturor
membrilor comunităţii;
 asociaţiile nonguvernamentale , pentru rezolvarea unor probleme de ordin social;
 parteneri privaţi care pot sprijini grădiniţa cu fonduri materiale sau prin activităţi de voluntariat;
 mass-media, pentru promovarea imaginii grădiniţei, pentru promovarea ideilor noi, valorilor etc.
Prin crearea parteneriatului grădiniţă–familie–comunitate copiii câştigă un mediu de dezvoltare mai
bogat, între participanţi se creează relaţiile pozitive şi fiecare îşi va dezvolta sentimentul coeziunii sociale.

Resurse bibliografice:

 Ezechil, Liliana, Păiși, Lăzărescu, Mihaela, 2001, Laborator preșcolar, Editura V& I
Integral, Bucuresti;
 Cristea, Sorin, 2010, Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, Iasi;
 Cucos, Constantin, 2012, „Este importanta educatia de dincolo de usa clasei?”, articol
aparut pe newsletter-ul doxologia.ro si in Revista Doxologia, Editura Doxologia Media Mitropolia
Moldovei si Bucovinei, Iasi;
 Nicolae, Irinela, Secrieru, Ana, Ștefănescu, Doina, 2008, Împreună pentru copii: grădinița
și comunitatea, Seria Module pentru formarea și perfecționarea personalului din grădinițe, Bucuresti;

38
 EDUCAȚIE FĂRĂ FRONTIERE PRIN PROIECTELE ȘCOLARE
Prof. înv. primar Alecu Paraschiva
Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța

Învățământul este unul dintre instrumentele importante prin care societatea stimulează, dirijează și
controlează procesele dezvoltării.
În societatea contemporană, problematica educației dobândește noi conotații determinate de
schimbările produse în toate domeniile vieții sociale. Drept urmare, accentul trece de pe informativ pe
formativ. Misiunea școlii este de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic și socioafectiv, pentru
o cât mai ușoară integrare socială.
Pentru o eficiență sporită, alături de școală trebuie implicați și alți factori educogeni, un rol
important revenind familiei și societății.
Oricât ar fi de vastă, educația formală nu epuizează sfera influențelor formative exercitate asupra
copilului. Ea trebuie să se împletească cu cea nonformală, extracurriculară, care facilitează antrenarea
familiei și a societății.
În acest sens, voi face referire la câteva proiecte culturale la a căror derulare am participat.
Unul dintre acestea a fost proiectul școlii noastre numit „Călători prin tradiții”. Proiectul își propune
să reînvie, să aducă în atenția copiilor tradițiile noastre strămoșești: cântece, dansuri, meșteșuguri, creații
artistice. Mărțișorul este una dintre ele. Înainte de sosirea lunii martie, elevii confecționează mărțișoare și
felicitări din diverse materiale. De fiecare dată, alături de copii lucrează și părinții, organizați pe ateliere.
Această activitate pune în valoare imaginația și capacitatea creatoare a participanților, dar întărește și
legătura părinte-copil. La final, o parte dintre lucrări sunt selectate pentru concurs, iar restul sunt folosite
pentru organizarea Târgului mărțișorului. Părinții sunt prezenți și în ziua organizării târgului, pentru a-i
susține pe copii. Banii rezultați din vânzarea mărțișoarelor și a felicitărilor sunt folosiți în scopuri caritabile.
Asimilarea tradițiilor și valorilor culturale naționale constituie, în același timp, premise ale
deschiderii spre alte culturi și alte sisteme de valori morale și estetice. Între anii 2008-2010 am participat
alături de elevi la derularea Proiectului Multicultural Comenius intitulat „Noi, europenii, avem multe de
împărtășit” (We Europeans have a bagful of culture to share). În acest proiect au fost implicați elevi ai unor
școli din Marea Britanie, Portugalia, Turcia, Spania, Finlanda, Franța ( Insula Reunion). Principalele
obiective ale proiectului au fost: implicarea elevilor și a profesorilor într-un dialog multicultural prin care să
poată împărtăși idei, opinii despre activitățile și temele proiectului, îmbunătățind astfel abilitățile de
comunicare atât în limba maternă, cât și într-o limbă străină; dezvoltarea simțului de cetățenie europeană
bazat pe înțelegere, respect și toleranță a diferitelor culturi, a drepturilor omului și a democrației; creșterea
motivației elevilor de a citi și a scrie într-o limbă străină prin intermediul poveștilor interculturale și a altor
activități.
Au avut loc activități variate, unele dintre ele fiind videoconferințele. Deși dialogul se purta în limba
engleză, copiii schimbau saluturi și cântau cântece și în limba națională, apoi cântecele propuse erau
învățate de către parteneri. Cântecele tradiționale aparținând celor opt țări au fost grupate pe un CD.
Un lucru foarte interesant și instructiv l-a reprezentat acțiunea numită „Trăistuța multiculturală”. La
fiecare întâlnire de proiect se realizau schimburi de obiecte culturale între țările participante, care apoi erau
prezentate elevilor de către coordonatorul proiectului, pentru a fi cunoscute obiceiurile, tradițiile,
personalitățile de seamă, obiectele emblematice ale partenerilor. Misiunea elevilor mei a fost aceea de a
lucra sorcove, însoțite de textul colindului tradus în limba engleză, pentru fiecare schimb de obiecte
culturale. Fiind o activitate mai dificilă, am avut nevoie de ajutorul părinților, care au invitat la atelierul de
creație și o cunoscătoare a tehnicii realizării sorcovei, pentru a ne îndruma.
De asemenea, elevii au fost antrenați în crearea și ilustrarea unor povești interculturale. Fiecare țară
propunea câte un început de poveste, iar celelalte o cotinuau și o încheiau, acțiunea derulându-se astfel pe
teritoriul a șapte țări. Povestea începută de elevii școlii noastre s-a întitulat „O călătorie minunată”, iar
personajele principale au fost doi copii, Ana și Matei. Astfel au fost create șapte povești, care apoi au format
o carte.
O activitate care a plăcut mult elevilor a fost schimbul de rețete culinare. Mâncărurile și dulciurile au
fost pregătite acasă, de către copii și părinți, apoi s-au organizat în școală standuri de prezentare și de
degustare a produselor. S-a realizat și o carte de rețete.
39
 La fiecare întâlnire de proiect, elevii de la școala gazdă prezentau spectacole care erau
filmate/fotografiate și apoi erau prezentate copiilor din fiecare țară parteneră. Astfel se făceau cunoscute
dansurile, câtecele și alte tradiții specifice țării respective.
Printre produsele finale ale proiectului s-au numărat și un dicționar de cuvinte uzuale în toate limbile
țărilor partenere, cartea și DVD-ul cu istoria tuturor țărilor partenere, precum și o carte de jocuri însoțite de
instrucțiunile de desfășurare a lor.
Cel de al doilea proiect Comenius la care am fost din nou parteneri s-a derulat între anii 2010-2012
și s-a numit „Ce vezi de la fereastră” ( What’s outside your window). Țările partenere au fost: Marea
Britanie, Spania, Ungaria, Polonia, Turcia, Grecia, Italia. Proiectul a avut următoarele obiective: dezvoltarea
și întărirea educației interculturale și a contribuției ei la integrarea socială, promovând sentimentul de a fi un
„cetățean european”; creștera implicării elevilor în planificarea propriilor activități de învățare; folosirea
informaticii într-o zonă mai largă; promovarea unui stil de viață sănătos prin mărirea interesului copiilor
pentru activități în aer liber; creșterea interesului copiilor în înțelegerea impactului pe care activitățile
omului îl au asupra naturii și mediului înconjurător.
Și în acest proiect au avut loc, periodic, videoconferințe pe diverse teme, ca de exemplu: „Eu și
școala mea”, „Care sunt hobby-urile mele”, „Cum mi-am petrecut vacanța”etc.
Fiind un proiect cu tematică ecologică, s-au realizat activități și produse finale variate. Elevii au
observat starea vremii și au prezentat buletinul meteo în ziua de 15 a fiecărei luni. Pentru a fi cât mai
pricepuți, au mers în vizită la Institutul de Meteorologie Constanța. Apoi au realizat compuneri și desene ce
au ilustrat anotimpul iarna.
O altă activitate a constat în cunoașterea unor mituri și legende legate de creaturi ale apelor din
fiecare țară parteneră. Apoi s-a creat și s-a scris o legendă care a cuprins elemente din legendele propuse de
toate țările. Legenda a fost transformată în piesă de teatru. Elevii din fiecare țară au creat păpuși și decoruri
pentru punerea în scenă și filmarea legendei. Produsele finale ale acestei activități au fost cartea intitulată
„Creaturile Europei” și DVD-ul multicultural despre mituri.
Pentru a cunoaște fauna, elevii au realizat broșuri și cărți de joc cu animale comune tuturor țărilor
partenere, cât și specifice regiunii geografice în care este situată fiecare țară.
În ceea ce privește flora, s-au realizat schimburi de semințe și de plante vii și presate. Semințele au
fost semănate și s-au urmărit creșterea și aspectul plantelor din țările respective. Plantele presate au fost
folosite la realizarea unei cuverturi intitulată „Plante europene”.
De asemenea, elevii au lucrat broșuri intitulate „Turistul virtual”, care fac reclamă unei zone turistice
și cuprind sugestii de activități. Recomandările au fost scrise în limba engleză, cât și în limba țării
respective. Broșurile realizate au fost rodul colaborării dintre părinți, copii și diverse instituții, care au oferit
materiale informative.
Din cele prezentate se poate spune că prin îngemănarea acțiunii tuturor factorilor se pot obține
rezultate deosebite în educația copiilor.

40
 ȘCOALA – FAMILIA – COMUNITATEA –
PARTENERI ÎN PROCESUL DE CONTURARE A PERSONALITĂŢII ŞCOLARULUI

PROF. ÎNV. PRIMAR ALEXA VIORICA

LICEUL TEHNOLOGIC DĂRMĂNEȘTI

Familia este prima şcoală a copilului. Ea evidenţiază o influenţă atât de adâncă, încât urmele ei
rămân întipărite pentru toată viaţa în profilul moral-spiritual al acestuia. Nu există un cadru mai favorabil,
un mediu mai prielnic pentru formarea şi dezvoltare copilului, decât acela pe care îl poate oferi o familie
bine închegată, conştientă de menirea ei socială şi hotărâtă să facă din educaţia copiilor o preocupare
serioasă. Odată cu intrarea copilului în grădiniţă şi şcoală, educaţia completă, înţeleasă atât în sens afectiv
cât şi instructiv, nu o pot oferi decât familia şi şcoala, împreună.
Colaborarea şcolii, respectiv a învăţătorului cu familia, este o condiţie importantă a unirii eforturilor
în educarea copiilor, în obţinerea succesului şcolar, în conturarea personalităţii elevului. Tocmai de aceea ,
problemele tratate de învăţători cu părinţii trebuie să reflecte nevoile stringente ale vieţii copilului, ale şcolii,
ale educării şi instruirii eficiente a elevilor, la soluţionarea cărora sunt angajate deopotrivă şcoala şi familia.
Învăţătorul şi familia trebuie să colaboreze şi să se identifice cu nevoile şi aspiraţiile copiilor pentru
a le dirija cu tact, înţelegere şi dragoste spre un scop cu finalitate pozitivă.
„Prezenţa părinţilor poate transforma cultura şcolii.”(S.L.Lightfoot)
Din experienţe mea de până acum, am constatat că atitudinea familiei faţă de şcoală este foarte
diversă, ceea ce face împărţirea lor în mai multe categorii:
- părinţi indiferenţi, care lasă totul pe seama şcolii, considerând că această sarcină revine doar şcolii.
Aceştia privesc cu indiferenţă chiar şi rămânerea în urmă la învăţătură a copiilor. Indiferenţa părinţilor se
explică fie prin diminuarea funcţiei educative a familiei, preocupată de propriile ei neajunsuri de ordin
juridic, social, moral (deces, divorţ, abandon, plecarea la muncă în străinătate, conflicte, alcoolism, etc, ), fie
prin nivelul cultural şi psihopedagogic foarte scăzut.
- părinţi alarmaţi, orgolioşi, care înţeleg iubirea faţă de copilul lor ca o tendinţă de a-l impune în faţa
celorlalţi, de a-l face „cap de afiş”. Aceşti părinţi înţeleg legătura cu şcoala nu în sensul unei colaborări, ci a
unei confruntări. Ei urmăresc fiecare notă a copilului, fiecare reacţie a învăţătorului faţă de copilul său şi cer
imediat explicaţii pe un ton ridicat. Acasă, învăţătorul este discreditat în faţa copilului, care la rândul său va
avea o atitudine dispreţuitoare faţă de activitatea educativă dar şi faţă de învăţător.
- părinţi pasivi, care nu reuşesc să-şi traducă în practică bunele intenţii. Aceştia, deşi sunt conştienţi
de importanţa colaborării cu şcoala, amână mereu acest moment, fie din cauză că sunt prea ocupaţi, fie că
sunt dezorganizaţi sau indolenţi, rămânând pe planul angajamentelor verbale.
- părinţi interesaţi, care colaborează permanent cu şcoala, luând cele mai adecvate măsuri în
beneficiul copilului.
Concepţia nouă despre învăţarea formativă reorientează acţiunea pedagogică şi ca atare şi rolul
părinţilor şi al învăţătorilor. Elevul este plasat în centrul acţiunii educaţionale, astfel încât întreaga activitate
la care este solicitat trebuie concepută şi dirijată astfel încât elevul să poată demonstra că poate îndeplini
programul învăţării şi că ştie cum să înveţe, educându-se pe sine, dar sub îndrumarea atât a părinţilor cât şi a
învăţătorului. Din această perspectivă, rolul părinţilor faţă de elev se schimbă. Ei înşişi au nevoie de
îndrumarea învăţătorului, de instruire în ceea ce priveşte modul de efectuare a sarcinilor şcolare, care să
conducă la atingerea scopului propus.
Am întâlnit cazuri în care unii părinţi interveneau în activitatea copilului necorespunzător,
sugerându-i o metodă diferită de învăţare; alţi părinţi se substituiau copilului efectuându-i temele prin alte
metode decât cele indicate. Caracterul contradictoriu a dus la confuzii atât în domeniul însuşirii tehnicilor de
învăţare cât şi în domeniul moral, diminuând simţul răspunderii. Unitatea de opinii dintre cele două instituţii
ŞCOALĂ- FAMILIE, nu poate fi realizată decât în colaborare.
Implicarea părinţilor în viaţa şcolii are un impact pozitiv asupra comportamentului, frecvenţei şi
rezultatelor elevilor la învăţătură. Întâlnirile „tipice” cu părinţii oferă acestora puţine şanse de a cunoaşte

41
problemele şcolii. De aceea trebuie pus accent pe activităţi de cunoaştere interpersonală, căutarea unor căi
de a facilita întărirea legăturilor dintre părinţi şi şcoală, dintre copii şi părinţi.
Implicarea părinţilor în viaţa şcolii poate fi realizată prin diferite forme:
- discuţii cu învăţătorii;
- participarea la activităţile clasei, şcolii;
- voluntari;
- participarea la diferite evenimente şcolare;
- cursuri speciale pentru părinţi;
- monitorizarea educaţiei elevilor;
- parteneriat şcoală-familie –comunitate, etc.
Pentru conturarea personalităţii şcolarului, o importanţă deosebită o prezintă însă implicarea
părinţilor în activitatea de acasă: părinţii citesc împreună cu copiii lor, îi ajută la teme, îi îndrumă pe baza
experienţei lor şi a instrucţiunilor oferite de către învăţător, sprijină activităţile extraşcolare ,participă la
activitățile comunității locale, etc.
Prin implicare, părinţii îşi oferă ajutorul atât copilului cât şi şcolii și comunității locale,
contribuind la sporirea eficienţei activităţii instructiv-educative, la succesul pregătirii copilului pentru viaţă.
Şcoala deţine rolul decisiv în procesul educativ. Aceasta nici nu umbreşte, nici nu prejudiciază
rolul familiei .Dimpotrivă, succesul măsurilor întreprinse de unul din cei doi factori este condiţionat de
atitudinea celuilalt. Caracterul unitar al acţiunilor pedagogice este una din condiţiile majore ale reuşitei
şcolare de care se bucură în egală măsură atât părintele cât şi dascălul, dar și comunitatea locală.
El, copilul, este abonamentul nostru, al părinţilor şi al dascălilor la tinereţea eternă , pe care trebuie
să-l plătim cu ce avem mai bun în noi, unindu-ne eforturile pentru ca şcoala de azi să fie mai bună ca cea de
ieri.

42
 Relaţia şcoală-familie-societate

prof. Alexandru Maria, Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, Buzău

prof. Popa Mihaela, Liceul Pedagogic “Spiru Haret”, Buzău

Propunându-şi să dezvolte în om toată perfecţionarea de care este susceptibil, educaţia este o

dimensiune constitutivă a fiinţei umane: „Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, aprecia Kant cu
îndreptăţire. Prin urmare, omul nu se naşte om: „tot ceea ce constituie umanitatea: limbajul şi gândirea,
sentimentele, arta, morala – scrie O. Reboul în “La philosophiede l'éducation” – nimic nu trece în
organismul noului născut” fără educaţie.
Problema educaţiei tinde să devină o problemă prioritară şi toţi cei care văd limpede evoluţia fiinţei
umane, a fiinţei raţionale şi a umanităţii, în ansamblul ei, situează în centru triada şcoală-familie-societate.
Educaţia, ca proces orientat spre împlinirea spirituală a fiinţei şi a societăţii, propune o desfăşurare
concretă, presupune participare, trăire, comunicare între indivizi concreţi, presupune o cunoaştere
profundă a evoluţiilor ce au avut loc în ultima perioadă.
Principalii piloni de rezistenţă ai educaţiei sunt şcoala şi familia, iar între aceştia şi comunitate,
mediul extraşcolar şi extrafamilial, activează elevul, obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii
educaţionale se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a elevului în
activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile
sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească
relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea
individuală şi colectivă. Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa
publică, elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite
unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc.
Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a
opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de schimbări, de natură diferită.
Educaţia este solicitată să răspundă provocărilor unei societăţi şi unor indivizi în derută, o lume în care
pare că s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Şcoala este
chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de valori, la reconstrucţia spirituală a omului. Dar
şcoala trebuie să fie sprijinită permanent de familie pentru a-şi putea atinge obiectivele, deoarece copilul
pleacă din familie şi, după orele petrecute la şcoală, se întoarce în famile, care trebuie să-i asigure un
climat favorabil astfel încât elevul să se pregătească în mod constant pentru a face faţă mai târziu
cerinţelor societăţii. În familie, copilul învaţă să se aprecieze pe sine şi pe ceilalţi, depinde de un anumit
mod de viaţă, vine în contact cu valorile şi normele societăţii.
Societatea contemporană are nevoie de tineri bine pregătiţi, competitivi pe piaţa muncii, dispunând
de abilităţi multiple. Elevul are uneori o atitudine ostilă faţă de şcoală, nu este suficient de motivat pentru a
se integra cerinţelor ei. La originea acestei abordări este fie educaţia necorespunzătoare din familie, fie
greşelile pedagogice ale profesorului. Rezolvarea educativă poate fi eficientă şi pozitivă în aceste situaţii
numai dacă se bazează pe tratarea individuală a elevilor, ţinând cont de trăsăturile personalităţii elevului,
de relaţia dintre el, educator şi părinţi, de atitudinea lui faţă de procedeul educativ folosit.
Activitatea de acasă este o continuare a activităţii pedagogice de la şcoală şi invers – activitatea de
la şcoală este o continuare a activităţii de acasă. Acesta este motivul principal pentru care cei doi factori au
datoria de a cunoaşte obligaţiile celuilalt, de a se sprijini reciproc.
Întrebarea care trebuie să stea în atenţia tuturor subiecţilor educaţionali este următoarea: Cum va
trebui să educăm copilul de azi, tânărul/adultul de mâine, pentru a se încadra într-o societate în care numai
responsabilitatea, voinţa, hotărârea, curajul şi dorinţa de a munci îi poate asigura o existenţă optimă?
Răspunsul este deosebit de complex şi nu poate fi oferit de familie fără şcoală sau de şcoală fără familie.
Bineînţeles, dintre cei doi factori, familia, ca cel mai apropiat colaborator al şcolii, care o secondează sau
ar trebui să o facă, aproape şi sincer, vine cu decizii esenţiale. Adoptarea unor atitudini de aprobare a
sarcinilor şcolii, pentru a nu crea dificultăţi de înţelegere copiilor, pentru a evita caracterul duplicitar şi
dezorientarea, este un comportament cotidian important pentru fiecare părinte, inclusiv în vederea creării
unui front educativ unitar cu şcoala. Timpul acordat copiilor, discuţiile libere şi deschise care să se soldeze
cu acceptarea punctelor de vedere cerute, manifestarea interesului permanent pentru ce şi cum se întâmplă
43
la şcoală, afişarea disponibilităţii de implicare în rezolvarea problemelor şcolii sunt acţiuni absolut
necesare pentru fiecare părinte.
Continuarea activităţii educative începută la şcoală presupune atât o bună comunicare şi colaborare
între părinţi şi cadre didactice cât şi între părinţi şi propriii copii. Din păcate, acest lucru se realizează mai
greu. Unii părinţi evită să ia legătura cu cadrele didactice, mai ales dacă propriii copii întâmpină probleme
în adaptarea şcolară. Acest lucru nu face decât să agraveze situaţia, copiii simţind lipsa de implicare a
părinţilor. Există şi o altă categorie de părinţi. Sunt cei care, indiferent de rezultatele copiilor, scot în
evidenţă doar greşelile acestora, fără a încerca să comunice cu ei şi să afle de ce există mici “derapaje” în
activitatea lor. Atunci, copilul evită să mai discute cu familia problemele întâmpinate, se închide într-o
lume proprie, comunică doar cu prietenii şi cu cei pe care îi consideră apropiaţi. Părinţii care doresc să
deschidă comunicarea cu copiii lor trebuie să se pregătească pentru a afla inclusiv unele lucruri alarmante.
Te poţi considera un bun ascultător doar atunci când accepţi să asculţi în primul rând lucrurile mai puţin
plăcute, când îl faci pe cel cu care discuţi (adică propriul copil) să îţi împărtăşească problemele, neliniştile,
eşecurile. Copiii simt nevoia să-şi împărtăşească bucuriile, dar au, de asemenea, nevoie de cineva căruia
să-i împărtăşească problemele, neliniştile inimii, temerile, cineva care să nu învinovăţească. Atât părintele,
cât şi copilul au nevoie să transmită, dar este important ca transmiterea să se facă la momentul potrivit.
Adevărata comunicare există dacă se păstrează legătura cu copilul mărindu-se capacitatea de a-l accepta
ca pe o persoană cu drepturi, nevoi şi valori proprii.
Un dialog permanet cu şcoala facilitează relaţia părinte-copil deoarece părintele află
comportamentul şi rezultatele copilului în acest mediu şi poate lua măsuri eficiente în cazul în care este
nevoie. Această relaţie nu este univocă, pentru că şi profesorul poate afla care este cauza unui eventual
eşec datorat unor probleme în cadrul familiei. Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea
personalităţii copilului, care este urmărit atât în familie, cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolii şi ale
familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc. Cadrul didactic nu poate
acţiona corect fără o bună cunoaştere a situaţiei familiale a copilului, nu poate lua deciziile corecte, iar
familia nu poate continua acţiunea şcolii fără să colaboreze cu cadrul didactic. Cel care suferă cel mai mult
este copilul care se poate simţi abandonat. În astfel de cazuri apare, de cele mai multe ori, eşecul şcolar.
Partener principal al şcolii, familia se defineşte ca instituţie socială şi ca grup definit care dispune
de o influenţă considerabilă în raport cu membrii săi. Pregătirea elevilor pentru învăţare continuă, atât la
scoală, cât şi în familie, şi extinderea autoeducaţiei la întreaga viaţă în cadrul societăţii constituie
argumente puternice pentru deschiderea şcolii faţă de experienţele trăite de elevi în afara şcolii şi pentru
realizarea celor trei tipuri de educaţie: formală, informală şi nonformală. Prin urmare, modul de dezvoltare
a societăţii depinde de felul în care individul a fost pregătit de şcoală şi de familie. Şcoala este sinonimă cu
educaţia şi vine în continuarea celor şapte ani petrecuţi în familie. Familia, încă celula de bază a societăţii,
reprezintă de fapt o mini-societate, iar copilul învăţat să respecte reguli şi să se comporte responsabil în
familie şi la şcoală se va integra perfect în societate când va ajunge la maturitate.

Bibliografie

Băran-Pescaru, Adina, “Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”,Bucureşti, Editura Aramis,2004

Cucoş, Constantin (coord.), “Psihopedagogie”, Iaşi, Polirom, 1998
Dumitriu, Gheorghe, “Comunicare şi învăţare”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998

44
 Parteneriatul școală-familie în alternativa educațională Step by Step
Prof. înv. primar Alexandru Mihaela
Școala Gimnazială Nr. 12 ” B.P.Hasdeu” Constanța

Alternativa educațională Step by Step pentru învățământul primar recunoaște, respectă și sprijină
rolul părinților în educație, considerându-i pe aceștia ca fiind primii profesori ai copiilor. Părinții sunt de
altfel primele modele pe care cei mici încearcă să le imite, de aceea responsabilitatea familiei este deosebit
de mare în ceea ce privește modul în care se dorește integrarea copiilor în comunitate și societate.
Programul Step by Step are încredere în responsabilitatea și cooperarea școală-familie pentru
asigurarea succesului fiecărui copil în toate domeniile. Relațiile prietenești dintre profesori și părinți au un
impact puternic asupra elevilor: ei înțeleg mai bine mesajul că adulții care sunt importanți în viața lor au
grija de ei, crește încrederea în sine, dar și motivația pentru învățare. Aceste relații trebuie să se bazeze pe o
comunicare bilaterală clară și consistentă, pe încredere reciprocă și pe variate mijloace de implicare.
Încă de la prima întâlnire dintre profesori și părinți se urmărește cunoașterea reciprocă, identificarea
așteptărilor ambelor părți implicate în educarea copiilor și se stabilește o relație prietenoasă și deschisă care
va continua pe parcursul celor 5 ani școlari. Părinții trebuie priviți ca cei mai importanți consultanți privitor
la copii, de aceea trebuie ca profesorii să formeze o adevărată echipă împreună cu familiile copiilor pentru a
crea o experiență de învățare unică și stimulatoare pentru toți: școală – familie - copil.
Aranjarea mobilierului în clasele cu predare în alternativa Step by Step (semicerc, centre de lucru)
sugerează părinților că întâlnirile acestora cu profesorii sunt de fapt discuții între colegi care își împărtășesc
informații și iau forma unor întâlniri de după-amiază, utilizând un mesaj pentru părinți și o agendă de lucru
în cadrul cărora se evidențiază punctele forte ale copiilor, modul de comportare, se prezintă fișe de lucru,
lucrări de arte, creații personale. De asemenea se caută soluții de comun acord pentru toate situațiile care pot
exista la un moment dat.
În clasă există și un PANOU AL PĂRINȚILOR unde se regăsesc sfaturi, recomandări, mulțumiri ale
cadrelor didactice și ale părinților.
O altă formă de comunicare folosită cu succes este corespondența cu părinții care se realizează sub
forma unor buletine săptămânale sau lunare despre activitatea școlară. Aceste scrisori informează despre
activitățile desfășurate de copii, progresele realizate de aceștia. Ele sunt și un mijloc de a informa asupra
evoluției învățării în timpul proiectelor desfășurate în clasă. În acest fel părinții cunosc constant
experiențele prin care trec copiii, fiind mult mai preocupați față de întreaga activitate școlară a acestora.
În alternativa Step by Step se creează nenumărate ocazii de implicare a familiei în activitățile de învățare
propriu-zise. Pot participa, și sunt încurajați să o facă, la activități cu caracter gospodăresc, lectura unor
povești, derularea unor proiecte, organizarea unor evenimente ale clasei sau ale unor elevi din clasă,
activități extracurriculare. În acest fel părinții acționează ca voluntari în viața școlii, iar prezența unui părinte
în clasă devine un fapt firesc și de mândrie pentru copii.
Părinții voluntari pot:
- coordona unele evenimente, caută resurse pentru programe speciale;
- ajuta la îmbunătățirea fondului de carte al bibliotecii clasei, fie prin donații, fie prin sponsorizări;
- participa la proiecte artistice, științifice sau ateliere de lucru;
- supraveghea și organiza joaca copiilor în timpul liber, pe terenul de sport;
- pregăti sărbătorirea zilei de naștere a copilului împreună cu toată clasa;
- ajuta la organizarea unor excursii;
- organiza festivaluri și sărbători ale clasei (Sărbătoarea celor 100 de zile de școală,
Serbarea de Crăciun, 1 iunie, Serbarea Abecedarului).
Ca voluntari părinții își oferă timpul, talentele și cunoștințele pentru a ajuta școala
să-și dezvolte o tradiție, pentru a întări relațiile comunitare, pentru ca fiecare să fie implicat în transformarea
școlii într-o comunitate adevărată. Intervenția educativă trebuie construită, proiectată în parteneriat împreună
cu familia constituind premisa cea mai importantă a dezvoltării copilului.

45
 Școala este importantă, dar este doar o componentă a educației. Ea are nevoie de familie și de
comunitate pentru a sprijini și îndruma adecvat copilul. Numai printr-o colaborare sinceră și susținută
familia și școala pot realiza procesul delicat de educare a ființei umane în devenire. Esențial este ca cei doi
factori să-și dirijeze acțiunile spre scopul comun și anume acela de formare a tipului de personalitate solicitat
de societatea contemporană.

Burke Walsh,K., ”Crearea claselor orientate după necesitățile copiilor de 8,9,10 ani”,
C.E.D.P. Step by Step-România, București, 1998
Ginott H. G , ”Între părinte și copil”, Editura Humanitas, București, 2006

46
 Educatie fara frontiera:” Relatia gradinita-scoala-familie-societate

Alexandru Stoica
Profesor de Educatie Fizica
Liceul” Don Orione”, Oradea, jud. Bihor

Bazele educației se pun încă de acasă, din familie și continuă o dată cu începerea primei forme de
învățământ: grădinița. Dacă in familie copilul dobândește începând cu primele luni de viață noțiuni elementare
de comportament,limbaj si igiena , la grădiniță el va face cunoștință cu activitățile și obiectele ce stimulează
gustul pentru investigație, îl provoacă să se exprime și propune, incipient, angajarea în relații sociale de grup.
Educatorii au ca scop conturarea educării și a creșterii „ puiului de om”, dăruindu-i înțelegere, căldură și
înțelepciune pregătindu-l în acest fel pentru următoarea etapă din viața lui: școala.

Educația școlară putem spune că începe o dată cu clasele primare. Aici elevul învață literele, numerele,
învață să citească, să numere, să socotească dezvoltând aceste abilități pe parcursul tuturor anilor cu ajutorul
învățătorului de la clasă. Acesta din urmă trebuie să aibă pe lângă calități morale și pedagogice și o bună
pregătire în domeniu. Precum părintele deschide porțile spre lume copilului sau,educatorul pregătește copilul
pentru clasele primare, învățătorul pune bazele materiilor școlare, copilul învață la școala să fie notat în funcție
de pregătirea sa, formându-se și pregătindu-se astfel pentru un nou ciclu de învățare, clasele gimnaziale. Scoala
are un rol hotarator in formarea unei culturi de baza care mai tarziu va contrbui mult la alegerea unui drum in
viata. Pe langa rolul educativ scoala formeaza caractere si ajuta la integrarea in societate a unui individ; cu alte
cuvinte scoala are un rol important in formarea personalitatii unui individ.

Educatorii de profesie sunt cei cărora le revine sarcina specială de a prelua, organiza, conduce și evalua
pregătirea copiilor de la învăţământul preșolar până la cel universitar. Timpul de școlaritate și condiţiile
existente în instituţiile de învăţământ oferă un cadru potrivit pentru conducerea procesului de pregătire a
tinerilor pentru ca aceștea să devină răspunzători de propria lor evoluţie. Varietatea factorilor educativi ar cere
o clasificare și ierarhizare a lor pentru a le putea stabili mai exact contribuţia și rolul în diferite etape ale
dezvoltării individului. Ei ar putea fi clasificaţi în factori direcţi și indirecţi, calificaţi și necalificaţi. O
clasificare mai simplă ar fi: colaboratori în interiorul școlii și din afara ei. Cei din interior sunt colegi,
directorul, profesori, educatori, învăţători, pedagogi școlari. Familia, ca cel mai important și influent educator
colectiv se impune prin calitatea permanentă și intensitatea influenţelor exercitate de către cei vârstnici asupra
celor tineri. Ea deţine un loc special între factorii educativi, loc dovedit în decursul istoriei. În condiţiile unei
societăţi profund industrializate cum este cea contemporană, funcţia educativă a familiei crește. Ea își modifică
obiectivele și strategiile. Exigenţele societăţii actuale (informatizare, automatizare) dau altă pondere unor
aspecte privitoare la pregătirea tinerilor pentru integrarea socială. Pe măsură ce se complică sarcinile familiei se
impune creșterea nivelului de pregătire a ei pentru munca educativă și o colaborare mai activă și mai
sistematică cu toţi factorii educativi, cu școala în primul rând.
47
 Relaţia şcoală-familie-societate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.
Colaborarea dintre gradinita şcoala familie si societate presupune nu numai o informare reciprocă cu
privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le
comportă această acţiune.

Bibliografie:

1 Dumitrana, Magdalena, 2000 „Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti.

2. Dumitru Salade, Educaţie și personalitate, Cluj-Napoca, editura Casa cărţii de știinţă, 1995;

48
 Relația grădinița- școala- familie- societate
Alexe Carmen

Şcoala ,dar și grădinița, reprezintă un mediu social organizatoric în care universul copilului se extinde
depăşind constrângerea dependenţei materne.Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe
care copilul o primeşte în familie, grădinița , şcoală şi de la societate.
Relaţia grădinița -şcoală-familie-societate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.
Colaborarea dintre grădinița sau şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot
ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această
acţiune.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină grădinița , apoi şcoala în formarea
la copii a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit
implicarea familiei şi a societăţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea
copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu
privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate foarte bune
în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale invaţării şi
pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Atunci când elevii, părinţii, societatea devin şi se considera parteneri in educaţie, in jurul elevilor se
formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele
reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea activităţii în şcoală şi in clasele de elevi. Ele
nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală
a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a sistemului social
ce include şi familiile si comunitaţile.
Istoria societaţii româneşti cunoaşte o lungă perioadă in care familia deţinea,aproape exclusiv rolul de
educator social al copilului. Complexitatea sporită a societaţii actuale a dus la diferenţierea factorului
educativ, la specializarea lor. S-ar putea crede că această specializare avea drept rezultat, automat, dezvoltarea
armonioasă a copilului, indiferent de intersectarea acţiunilor si măsurilor luate.
In ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor
adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii lor pentru integrarea in societate.
Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile,
fenomenele, dar in primul rând si în cea mai mare măsura – oamenii. Între acestia primul loc il ocupă părinţii
si educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este
factorul decisiv care contribuie pentru formarea unui om apt capabil sa participe la dezvoltarea societăţii, să ia
parte activă la viata, să fie pregătit pentru muncă . Menirea şcolii este nu numai de a inzestra elevii cu un
bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.
Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este familia. Familia exercită o
influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele
din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de invatământ
trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la
vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii si pedagogii din şcoală;
cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul
instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil în a-si satisface o serie de
trebuinte psihosociale:trebuinte de afiliere-acceptare și apreciere de către grup, trebuinte de statut și
comunicare etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi
obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme
care se ivesc la o altă categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare.
Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare
măsură bună integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile sunt

49
numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu
identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. şcolii să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi
concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi societatea.

50
 Familia - partener în educația elevului

prof. înv. primar Almășan Violeta - Monica

Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Voievod Ştefan cel Mare’’, Onești

Motto: „Părinţii buni le dau copiilor rădăcini şi aripi: rădăcini pentru a nu-şi uita originile şi aripi
pentru a zbura şi a se folosi de ceea ce i-au învăţat.” (Jonas Salk )

Actul educațional contemporan, sarcinile tot mai dificile cărora trebuie să le facă față procesul
educațional, fac necesară dezvoltarea unui parteneriat între toti factorii educativi. Lipsa unei colaborări
între școală – familie – elev - comunitate, care să-și fundamenteze acțiunile pe aceleași principii și să aibă
aceleași obiective, poate avea efecte negative în planul dezvoltării armonioase a elevilor și în valorificarea
optimă a potențialului acestora.
Școala este un factor important în educarea copilului, dar ea se prezintă doar ca o componentă a
educației. Pentru a sprijini și a îndruma adecvat elevii, ea are nevoie în primul rând de sprijinul familiei.
Familia este primul mediu educațional al copilului și totodată primul mediu de socializare al acestuia.
Perioada petrecută de copil în familie este determinantă pentru modul în care evoluează personalitatea lui și
pentru modul în care se integrează din punct de vedere școlar și social.
Calitatea procesului de instructie și educație depinde de gradul în care cei doi factori educaționali
comunică și cooperează. În prezent se constată disfuncții la nivelul relației dintre școală și familie , familia
contemporană având tot mai mult nevoie de sprijin și susținere în îndeplinirea rolului său educativ. De
aceea este important să se organizeze întâlniri interactive între părinți ( și copii, dacă este nevoie) și
specialisti cu scopul clar de a facilita comunicarea între părinți și copii, de a valorifica experiențele
acumulate de aceștia în creșterea și educarea copiilor, precum și de a căuta soluții la probleme pentru care
nu au gasit încă o rezolvare.
Este important ca părinții să fie atrași ca parteneri în actul educațional prin ameliorarea comunicării
și cooperării între familie, școală și alte instituții sau persoane cu funcții educative, dar și ca aceștia să
cunoască particularitățile psihoindividuale și de vârstă ale copilului lor prin informarea în ceea ce privește
problemele fundamentale ale îngrijirii și educării copilului, iar în situații de criză în educația copilului sau în
cazul unor copii greu educabili este indicat ca familiile să fie asistate psihologic de personal calificat.
Pentru ca familia să poată fi partener în educația elevului, se recomandă stabilirea nevoilor de
educație și a intereselor parentale, dar și cunoașterea comportamentului educațional al părinților și al
climatului familial. Toate acestea se pot realiza prin studierea informațiilor legate de perioada de vârstă a
copilariei cu toate particularitățile sale psihologice și fiziologice, prin observație curentă a copilului , prin
discuții cu acesta , prin analiza rezultatelor obținute în diverse activități, luarea în calcul a părerilor și
considerațiilor celor din jur, dar și prin încredințarea de sarcini corespunzătoare vârstei.
Familia are posibilitatea de a întări comportamentele pe care factorii educaționali doresc a le forma
printr-o aplicare imediată, constantă, intermitentă, continuă și în funcție de temperamentul copiilor.
Părintele este exemplul cel mai eficient pentru educarea copilului , deoarece exemplul care vine de
la părinții stimați, admirați, iubiți de copii , este însușit de aceștia cu ușurință și imitat cu plăcere și
încredere.

51
 Educația estetică a copilului
Atelier de scriere

Profesor ALUCULESEI ELENA

Școala Gimnazială Ștefan cel Mare ,Focșani jud.Vrancea

Când ne imaginăm un gimnazist, ne gândim nu doar la un copil care are o mulțime de jocuri
extravagante, ci și la ființa capabilă să creeze modele care pot dura toată viața. Crescând un copil
iubitor, care empatizează cu ceilalți, onest, capabil să își aleagă corect prietenii, să comunice în mod
respectuos cu semenii, ne așteptăm ca germenii creației literare să se manifeste chiar de la 12-13 ani.
Nimic nu este zadarnic atunci când este vorba de profesionalism în atelierele de lectură/creație literară,
de educație instituționalizată, căci formarea unei personalități este la fel de anevoioasă ca și un copac de
la care așteptăm dulcele rod, aspect sugestiv redat de versurile:
"Dacă te poartă gândul peste un an,
Seamănă ogorul.
Dacă te poartă gândul peste zece ani,
Sădeşte un pom.
Dacă te poartă gândul peste o sută de ani,
Educă oameni.
Semănând ogorul, vei recolta o dată.
Sădind un pom, vei recolta de zece ori.
Educând oameni, vei recolta de o sută de ori..."
(poet chinez , aprox. anii 500 î. Hr.)
Într-adevăr, trăim într-o epocă în care relaţiile interumane au crescut ca frecvenţă şi viteză
graţie circulaţiei de informaţii imprevizibile şi utile, din orice colţ al lumii. Suntem în „legătură
directă” cu lumea, vedem cum se creează şi cum se distrug lucrurile ce ne înconjoară. Căutarea şi
identificarea „frumosului” autentic este din ce în ce mai dificilă, în lipsa unei educaţii, a unei îndrumări
avizate.
Rolul acesta revine educaţiei estetice, ca dimensiune a educaţiei integrale a copilului, care poate
fi privită ca activitatea, procesul şi rezultatul de percepere, trăire şi creare a frumosului în sens larg, a
esteticului. Întrucât frumosul se exprimă în bunuri care încorporează categorii estetice cum sunt tragicul,
comicul, umorul, sublimul, eroicul, grotescul etc., educaţia estetică este, în esenţă, un proces de
asimilare prin trăire a valorilor şi de exprimare a mijloacelor artistice ale personalităţii. În dorinţa de a
trăi în armonie, oamenii caută şi creează frumosul în natură, în societate şi în artă.

52
 Trăim într-o societate fundamentată pe comunicare (cu toate funcţiile ei, incluzând manipularea,
persuadarea, socializarea, interpretarea, terapia …). Conceptul de comunicare câştigă din ce în ce mai
mult teren, promovând ideea că liantul dintre oameni îl constituie discursul, exprimarea concepției în
legătură cu frumosul.
Întreaga realitate (de la cea exterioară, obiectivă, la cea interioară, subiectivă) este transformată
într-un discurs care mediază receptarea realităţii, de aceea se impune cunoaşterea tehnicilor de
redactare, necesare pentru a dirija, dar şi pentru a rafina abilităţile de comunicare interpersonală.
Având în vedere faptul că parcurgerea conținuturilor impuse de programa școlară nu dau
posibilitatea de aprofundare a activității de a citi suplimentar și de a crea, un atelier de scriere devine o
oportunitate.
Conținuturile exersate în aceste ateliere se doresc un răspuns la unele întrebări formulate de
majoritatea elevilor cu privire la modalități de cunoaștere și exersare afrumosului/ rostul literaturii și al
creației: De ce să citim?De ce să pictăm?/să desenăm? Cât să citim?/Ce să citim? Dacă nu sunt talentat
de ce să scriu ?N-am internetul la îndemână?Nu pot citi și altceva?
Ne propunem a investiga tipuri diferite de texte,dar și picturi/imagini din natură, tehnici de
redactare asociate, specializate în funcţie de finalitatea şi de particularităţile structurale ale textelor. Prin
varietatea tipurilor de texte (de la mesajul publicitar până la eseul argumentativ), ne propunem formarea
tehnicilor de redactare adecvate examenelor ce vor urma și nu numai, având în vedere că cele două
componente teoretică şi practică se vor armoniza permanent într-o activitate în care mizăm pe
creativitatea elevilor, pe „deprinderile” lor lingvistice în formare. Dorim să creăm mostre de discurs
coerent, eficient şi semnificativ, pliat pe diverse situaţii de comunicare angajate de relaţiile interumane
generate de realităţile imediate. Suntem convinşi că redactarea de text (scriitura personală) oferă prilejul
unui dialog cu sinele, o interiorizare a lumii prin scris, o redescoperire / o reinventare a sensului
existenţei imediate, implicit a limbajului artistic.
Imaginarul coexistă cu realitatea, reflectând cotidianul, dar nu fidel, ci prin prisma unui filtru
interior, propriu închipuirii şi activităţilor mentale, configurând, practic, o trans-realitate. Imaginea
realităţii imediate este „mărită, transformată, idealizată", imaginarul definindu-se ca „o facultate stranie
şi refractară analizei, constând în depăşirea evidenţelor reale, în plăsmuirea de iluzii, fantasme, miraje,
mituri, utopii". „În fapt, existenţa umană se desfăşoară între cele două paliere, realul şi imaginarul,
penetrând deopotrivă ambele registre ale devenirii, permiţând imaginarului deschiderea către o altă
realitate, către un spaţiu privilegiat în care reprezentările se pot manifesta neîngrădit, iar omul poate
construi o lume mult mai aproape de cea resimţită drept perfectă. " (Gustave Le Bon)
Întâlnirile noastre urmăresc trezirea interesului elevilor pentru descoperirea celor mai importante
etape în observarea creaţiei sau pentru valorificarea, aplicarea, şi compararea elementelor de creaţie

53
(cuvânt, imagine, culoare). Elevii vor selecta lecturi, vor căuta imagini, vor asculta muzică şi vor realiza,
prin cuvânt, imagini şi sunet, creaţii proprii.
Cursul din cadrul atelierului de lectură/scriere trebuie să se transforme într-un atelier de
modelare a atitudinilor. Plăcerea de a fi împreună în discuţie şi respectul necondiţionat între elevi vor
deveni o forţă care va schimba pasivitatea în activism, generator de conştiinţă nouă şi comportament
degajat.

Gândirea critică,imaginația lor vor evidenția nemărginita sete de cunoaștere, inițiativa, dorința de
a arăta semenilor că în sufletele lor inocente frumosul cunoaște o multitudine de forme de manifestare.
Prin exercițiul repetat,cuvântul și arta o să înceteze a mai fi niște realități sonore fără corporalitate.
Lectura, cititul au drept țel să spună adevărul despre sufletul omului, să destăinuie taine ce nu pot fi
rostite în vorbe obișnuite. Și gimnaziștii noștri trebuie să învețe că arta este un microscop pe care
artistul/scriitorul inocent îl îndreaptă spre ascunzișurile sufletului său, dezvăluind oamenilor aceste
ascunzișuri comune tuturor:

Dar sunt în noi asemănări profunde :

Oricine-ai fi și-n orișice amăgire

Te duce goana ta spre fericire,

Același om într-amândoi s-ascunde.

(Mihai Codreanu,Fratelui meu cititor); sau având o finalitate fără scop, după cum
susține Hegel, producând o înălțare impersonală care îl plasează pe lector în lumea ideilor, conform
părerii lui Platon și scoțându-l din sfera voinței oarbe de a trăi, atingând astfel apoteoza spirituală,
conform părerii lui Schopenhauer.

54
 Educație fără frontiere
AMALIA ADAMESCU

Imensa putere a liberului arbitru a fost lucrul considerat ‘’cel mai de pret’’ de catre o multumie de
oameni, din toate timpurile. De fapt, insemna imaginea destinului modelat din propriile maini, insemna a nu
da socoteala cuiva. Dar oare nu s-a inteles ca a modela o viata inseamna experienta, exercitiu, informatie si,
cel mai important, nadejde ca nu esti singur in ceea ce faci? A modela o viata, fie ca vorbim despre propria
viata sau despre cea a copilului, parintelui nostru sau a unui simplu om pe care il intalnim odata in viata, nu
este un termen brutal, negative si fara compromisuri.
A modela o viata, un destin sau un copil inseamna a-l educa. Educatia inseamna informatie in prima
instanta. Informatia vine de la o persoana care a experimentat mai multe decat cel in cauza, care a suferit sau
a zambit mai mult decat a facut-o un copil inainte. Informatia se transmite mai departe cu simt de
raspundere si cu o claritate calda, care sa nu sperie pe nimeni,care permite, mai ales copilului, sa viseze ca
poate crea lucruri marete, ca se poate juca cu dorintele sale si le poate transforma in jucarii miraculoase care
il vor ghida in viata.
Educatia, de orice tip inseamna simt de raspundere, dedicare intru totul si mai ales un talent special care
asa cum spunea si O. Paler ‘’se invata, domnule!” O iubire imensa de a darui, asta inseamna a educa. A
educa in orice fel; insa in acelasi stil daruitor, fara necesitatea de a primi ceva in schimb.
Important nu este cat anume educam intr-o viata, fie ca suntem educatori, profesori, biologi sau bunici,
ci daruirea imensa pe care o afisam. Si poate o alta caracteristica importanta in acest act al daruirii-educarii
este acela de a reusi sa ‘’daruim’’ din putinul pe care il stim, oricui. Cand spun oricui ma refer ca trebuie sa
fiu gata oricand sa pot darui atat unui copil care rade, unui bolnav, cat si unui om care plange pe o banca.
Inainte de a fi educat profesional, omul are nevoie sa fie educat sufleteste. Educatie care se primeste din
mai multe parti si care se cumuleaza cumva in mintea oricui si reuseste sa creeze un amalgam de trairi,
sentimente si actiuni care defines persoana. Educatia profesionala vine ca un premiu pentru cel care este
pregatit sa o primeasca. Importanta si maretia educatiei trebuie explicata oricui,pentru ca farmecul ei sa
poata fi cu adevarat prezent.
Frontierele sunt impuse de oameni si pot fi atat unele de natura fizica cat si unele imaginare pe care doar
cel ce le contureaza le va intelege( in cazurile fericite).
A educa fara frontiere inseamna sa ai la dispozitie un liber arbitru, la randul lui educat, care poate sa
educe oriunde, orice si pe oricine. Se creeaza un cerc din care vor iradia ceea ce numim ‘’caracteristici ale
unui om’’. Adica experientele fiecaruia in real, in societate, in uman. Cu cat aceste raze vor fi mai educate
in a se aseza intr-un anumit fel, in a avea o anumita dimensiune si o oarecare culoare ( desigur, metaforic
vorbind intrucat razele nu sunt altceva decat actiunile, faptele, gandurile unui om) cu atat totul va fi intr-o
armonie greu de invins si energia ce guverneaza armonia se stie ca este ceva magic.Si ce frumos ar fi daca
magicul ne-ar guverna zilnic…
Astfel, sa educam fara frontiere este o dualitate de care este bine sa nu ne ferim, indiferent daca cream si
daruim dualitatea sau o primim. Educatia trebuie sa fie a oricui, pentru oricine si indreptata catre orice.
Orice om are dreptul la educatie, indiferent in ce domeniu, sufletesc, medical, profesoral si orice om are
nevoie, candva in viata sa simta ca poata educa, adica ca poate transmite mai departe ceea ce a invatat din
carti, de la parinti sau din societate.
A educa inseamna a transmite si frontierele sunt impuse doar in momentul in care educatia reala si cu
simt de raspundere nu a mai fost ‘’chemata’’ spre a insufleti plictiseala unei lumi ce nu e mereu pregatita sa
fie educata, adica sa primeasca.

55
 RELAȚIA - GRĂDINIȚA - ȘCOALĂ – FAMILIE – SOCIETATE

Prof. înv. primar: Andreescu Costinela Denisa,

Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu - Slatina

Plecând de la funcţia centrală a educaţiei de formare şi dezvoltare permanentă a personalităţii

individului tot timpul urmărim scopul principal și anume cel al integrării sociale optime, deoarece copilul,
mai apoi adultul se află într-o permanentă interacţiune cu factorii sociali ai existenţei sale. Acesta asimilează
normele şi valorile societăţii, modelele sociale de comportament, mijloacele sociale de comunicare umană,
o interacțiune permanentă fiind astfel pregătit pentru viaţa socială, pentru asumarea unor roluri şi
responsabilităţi. Acest proces se realizează de-a lungul diferitelor etape de viaţă, în cadrul unor forme
specifice de activitate socială şi în cadrul specific al unor instituţii sociale: familia, grădiniţa, şcoala,
instituţiile culturale, dar şi împreună cu întregul sistem al mijloacelor moderne de informare şi influenţare.
Procesul de integrare în societate începe în familie din timpul copilăriei mici, când intervin primele
contacte sociale şi experienţe de viaţă şi continuă de-a lungul vieţii omului, odată cu dobândirea unor
statusuri şi roluri succesive.
Primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului sunt dezvoltate în familie (deprinderi igienice, de
alimentaţie sănătoasă), acestea constituind suportul dezvoltării ulterioare ce îşi pun amprenta asupra întregii
personalităţi.
Tot în familie, copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, calitatea vocabularului, corectitudinea
exprimării depinde de modelele oferite de părinţi, de felul în care aceştia interacţionează şi îi solicită pe
copii.
În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea,
sinceritatea, ordinea, răbdarea etc. În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult, părinţii
oferind copilului exemple de comportamente în diferite contexte. De la părinţi, cei mici vor învăţa să
aprecieze ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât, aceștia reprezentând mereu
un model pentru copii.
Activitatea educativă din grădiniţă și mai târziu școală nu poate fi izolată, separată de alte influenţe
educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se manifeste
permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a instituției cu familia.
La intrarea în grădiniţă, părinţii sunt cei care deţin toate informaţiile legate de copil: stare de
sănătate, obiceiuri alimentare, particularităţi de învăţare, mod de comportare, probleme în dezvoltare etc,
acesta fiind prea mic pentru a se putea exprima.
În acelaşi timp, grădiniţa, ca prima instituţie care se conduce după principii şi metode ştiinţifice,
deţine mijloace specifice pentru valorificarea potenţialului fizic şi psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în
parteneriat a informaţiilor deţinute de părinţi cu cele ale grădiniţei trebuie să fie în beneficiul copilului.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune.
Pentru ca parteneriatul să funcţioneze este nevoie de respect, încredere reciprocă, consens cu privire la
scopurile acţiunii şi strategiilor de atingere a acestora şi de asumarea în comun a drepturilor şi
responsabilităţilor.
Parteneriatul dintre grădiniţă, mai târziu școală şi familie reprezintă relaţia de colaborare a părinţilor
cu persoanele profesioniste în domeniul educaţiei. Cei mai mulţi părinţi manifestă deschidere, dorinţă de a
colabora cu personalul grădiniţei - școlii, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie
împiedicată de atitudini necorespunzătoare ale fiecăruia dintre cei implicaţi.
În crearea parteneriatului grădiniţă - școală - familie – societate este bine să ne amintim că în viaţa
copilului şi a familiei orice angajat al instituţiei este important: bunica ce pregăteşte cele mai grozave
mâncăruri, îngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajută pe cei mici, educatoarea-persoana care le este
întotdeauna un sprijin, învățătoarea carei îndrumă și-i pregătește pentru experiențele vieții viitoare, astfel,
fiecare, prin specificul muncii sale, prin felul său îndeplinindu-și atribuţiile şi influenţeazând dezvoltarea
copilului.

56
 Relația dintre toți acești factori externi poate influența pozitiv sau negativ educaţia copilului care
trebuie să fie o acţiune ce presupune schimb de experienţe, de competenţe şi de valori între toţi adulţii ce îl
susţin în dezvoltare şi cu care acesta intră în contact. Acest lucru presupune ca parteneriatul educaţional
dintre familie şi instituție să se extindă şi către comunitatea care le include.
Prin crearea unor relații corecte de bază, parteneriatului grădiniţă-școală-familie- comunitate câştigă
un mediu de dezvoltare mai bogat, între participanţi creându-se relații pozitive ce fac posibilă dezvoltarea
sentimentului de coeziune socială. Comportamentele cadrelor didactice au un mare rol în crearea acestor
punți între instituții și familia copilului, atitudinea cestora și poziția adoptată reprezentând cheia succesului.

57
 Relaţia : Grădiniță- Școală – Familie –Societate
Prof. Andrei Adela- Maria

Formele de colaborare dintre gradinită si școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă
masură de natură psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este
plasată la nivelul conținutului învățămantului, oglindit în special în programele gradiniței și ale clasei I. Este
vorba de legătura indisolubila între prevederile programelor respective .Pentru a fi însa operațională, corelația
dintre programe se cere a fi riguros cunoscută atât de învațător , cât și de educatoare. Astfel, educatoarele care
lucrează cu grupa preșcolară mare trebuie să cunoască cerințele programei pentru clasa I spre a-i asigura baza
care să-i permită preșcolarului însușirea cunoștintelor clasei I, iar învațătorul care va prelua clasa I trebuie să
cunoască programa grupei preșcolare mari pentru a ști pe ce elemente se poate sprijini în procesul de instruire
și educare.

Prima condiție pentru rezolvarea raportului de continuitate dintre educația preșcolară și cea școlară o constituie
analiza psihologică a activității școlare și determinarea acelor capacități intelectuale, afectiv-voliționale ce
trebuie formate copiilor pentru a se adapta fără dificultăți activității școlare, deci trebuie să se stabilească
capacitățile necesare pentru ca preșcolarul să asimileze cunoștintele preăazute in clasa I. Cercetările întreprinse
în această direcție ne oferă unele date deosebit de utile.

Legătura dintre gradiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic, care acționeaza în sfera
tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor si procedeelor
didactice, în activitatea de învatare , precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de
învățământ in primul rând în lecții. Astfel, este bine știut, că invațătura, dominantă a vârstei școlare este
prezentăî în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul,
curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și
ca mijloc de relaxare , de destindere pentru copii.

Printre aspectele cotinuității gradiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de
organizare si desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune
cum ar fi: vizite la școală , vizita școlarilor în gradiniță, serbări comune , plimbări și programe distractive
comune, contribuie la atenuarea distanței dintre gradiniță și scoală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie
bine organizate pentru a le produce o impresie placută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni
școlari.

Colaborând cu școala, educatoarea va putea să-și analizeze mai profund și mai obiectiv munca instructiv-
educativă sub aspectele ei pozitive si negative cunoscând rezultatele la învățătură și purtare a fostilor ,,elevi “,
iar învățătorul va căuta să nu piardă pe parcurs cunoștințele însusite în gradiniță.

În sfera acestor modalități de colaborare dintre gradiniță și școala vor fi valorificate și alte forme de strângere a
legăturilor dintre cele două instituții: participare reciprocă a educatoarelor și învățătorilor la Consfătuirile
anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la ,, lecții model “, la sesiuni de comunicări.

Relaţia şcoală – familie – societate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi. Societatea este
instanţa superioară care imprimă un anumit format atât şcolii cât şi familiei, iar prin idealul educaţional trasează

58
liniile directorii pe care acestea trebuie să le urmeze. Pe de altă parte, familia şi şcoala sunt cele care îşi aduc
aportul continuu la modelarea societăţii .

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de
orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune.

Referitor la acţiunea educativă a familiei, ea este eficientă numai atunci când scopul său se înscrie pe aceeaşi
linie cu a şcolii, când între cei doi factori există o concordanţă în ceea ce priveşte obiectivele urmărite,
subordonate idealului social şi educaţional.
În centrul acestei relaţii stă, desigur, elevul, ca beneficiar al actului educaţional promovat de cei trei factori
deopotrivă.

59
 ROLUL FAMILIEI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ-COMUNITATE
Prof. Andrei Camelia
Şcoala Gimnazială,, Sf.Nicolae”Tg-Jiu, judeţul Gorj

Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate. Colaborarea între
toţi factorii educaţionali, dar mai ales între şcoală şi familie, este deosebit de importantă, deoarece aceşti doi
factori reprezintă adevăraţii piloni ai educaţiei. În familie, copilul găseşte modele de comportament pe care,
de obicei, le imită, deci se pun bazele unor deprinderi şi obişnuinţe elementare de comportare morală.
Şcoala este organizaţia socială special creată pentru educarea tinerei generaţii. În mediul şcolar,
educaţia şi instrucţia se împletesc armonios, într-o formă optimă, în mod gradat, conform unor standarde şi
finalităţi propuse.
Deci este evident faptul că numai printr-o strânsă colaborare, fluentă şi susţinută între şcoală şi
familie, cele două medii pot face eficient procesul de educare a fiinţei umane în devenire. Important este ca
cei doi factori să vizeze un scop comun pentru ceea ce fac, urmărind acelaşi deziderat: formarea acelui tip
de personalitate potrivit cu lumea modernă.
Pentru ca elevul să se bucure de performanţe superioare pe toate planurile este nevoie de o punte de
comunicare, o conexiune reală între cei doi factori. Încă din primele zile, şcoala trebuie să găsească
modalităţile cele mai potrivite pentru atragerea părinţilor de partea ei, pentru ai face să conştientizeze rolul
deosebit pe care îl au în educaţia copilului şi că doar colaborând şi comunicând vor duce la îndeplinire
obiectivele comune propuse. Am vorbit întotdeauna deschis cu părinţii despre modul în care ei îşi pot ajuta
copiii în diferite ocazii şi momente, chiar şi la învăţarea lecţiilor şi în controlul temelor de casă. Am
considerat că ei trebuie să cunoască şi dacă copilul lor are o atitudine corectă faţă de învăţătoare şi celelalte
cadre didactice, faţă de colegii de clasă şi din şcoală, dacă se comportă civilizat pe stradă sau în alte locuri,
pentru ca părinţii să ştie cum şi unde pot să ajute în prevenirea şi corectarea unor comportamente
necorespunzătoare.
Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai strânsă, deschisă şi cu bune roade, i-am
implicat pe părinţi ori de câte ori s-a ivit ocazia în diverse activităţi ca cele de consiliere şi orientare a
elevilor, le-am cerut părerea în organizarea unor activităţi extraşcolare, au fost organizate concursuri la care
au participat şi părinţii sau chiar bunicii, au fost implicaţi în realizarea decorului şi a costumaţiilor pentru
diferite spectacole artistice şi de carnaval, au asistat la multe spectacole ale copiilor lor, ocazie cu care au
văzut modul de manifestare al acestora, trăirile emoţionale, comportamentul şi atitudinea în colectiv.
Alte forme de colaborare ale şcolii şi implicit a mea ca şi cadru didactic cu familiile elevilor au fost
vizitele la domiciliul elevilor, adunările şi şedinţele cu părinţii, uneori împreună cu elevii, lecţiile susţinute
în faţa părinţilor, prin care se produce o vie interacţiune a acestora cu activitatea de educare şi autoeducare.
Am susţinut lectorate pentru părinţi, la care au fost invitaţi şi unii specialişti din domeniul psihopedagogiei
sau reprezentanţi ai unor instituţii din oraş cu care şcoala colaborează prin diferite programe de parteneriat
(poliţia, spitalul, biblioteca orăşenească, primăria, biserica etc.). La aceste întâlniri au fost discutate teme
referitoare la rolul familiei în educaţia şcolarului ca: „Relaţia copii-părinţi”, „Programul zilnic al elevului”,
„Cum învăţăm?”, „Cum pot fi un bun părinte?”, „Influenţa televizorului şi calculatorului asupra
personalităţii copilului”, „ Să am întotdeauna o carte alături!”. An de an am derulat parteneriate şcoală-
familie, ca de altfel şi anul acesta şcolar, având propuse următoarele activităţi: “Să ne cunoaştem copii!”,
“Ce nu ne place la copilul nostru”, “Ne pregătim de serbare”, “Familia şi copilul”, “Drepturile copilului”,
“De ziua copiilor”, “Cum reacţionăm când ne supără copilul?”
Factorii de modelare a personalităţii umane trebuie să interacţioneze ca un tot unitar, ca un sistem
bine închegat, pentru atingerea ţelului comun: educarea copilului. Pentru acest lucru este nevoie de un
schimb permanent de informaţii, de completare şi valorificare a influenţei dirijate spre unicul învăţăcel. Nu
uităm niciodată că a educa este mai greu decât a instrui. Tocmai în acest sens este nevoie de colaborare între
familie, şcoală şi comunitate.
60
Bibliografie:
Revista “Învăţământul primar”, nr. 2-4, Editura Miniped, Bucureşti, 2002
Ioan, Dacian Dorin Dolean, “Meseria de părinte”, Editura Aramis, Bucureşti, 2009

61
 FAMILIE – ŞCOALĂ – COMUNITATE
ÎN RELAŢIE DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

Prof. Doina Andrei,

Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău

„Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii.”

(Nicolae Iorga)

Idealul educaţional constă în formarea şi dezvoltarea integrală a personalităţii din perspectiva

exigenţelor culturale, axiologice, social-economice, ştiinţifice şi politice ale societăţii democratice pentru
asumarea unui ansamblu de valori necesare propriei dezvoltări, realizării personale şi integrării sociale şi
profesionale într-o societate a cunoaşterii, în contextul valorilor europene şi general-umane.
Realizarea acestui ideal nu poate fi concepută fără o legătură strânsă între cei trei piloni, care stau la
baza educaţiei permanente, de calitate. Aceşti piloni sunt: şcoala, familia, comunitatea – trei surse
principale pentru dezvoltarea şi educarea personalităţii umane.
Un rol anume în stabilirea relaţiilor de colaborare îi revine managerului instituţiei şcolare, care
asigură o implicare activă în lansarea proiectelor de parteneriat educaţional, care vizează întărirea relaţiilor
dintre părinţi, elevi, profesori şi comunitate, care contribuie la creşterea gradului de implicare a tuturor
factorilor educaţionali. De faptul cum managerul instituţiei a reuşit să formeze o relaţie de comunicare,
relaţionare, cooperare între părţile implicate depinde reuşita parteneriatului educaţional şcoală – familie –
comunitate.
La naşterea copilului, fiecare părinte visează la fericirea copilului său, speră să-i asigure o educaţie,
tinde să-i ofere ceea ce e mai frumos şi mai bun.
Este un fapt cert că sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care plasează problemele legate de buna
educaţie a copiilor printre cele mai importante preocupări ale lor. Sunt părinţi care ştiu că visurile lor
frumoase privitoare la viitorul copiilor nu se înfăptuiesc de la sine. Printre ei sunt părinţi care ţin o strânsă şi
permanentă legătură cu şcoala. Ei se străduiesc, îndrumaţi de cadrele didactice, să creeze în mediul familial o
ambianţă prielnică unei dezvoltări sănătoase a copilului. În felul acesta, influenţa favorabilă exercitată de
şcoală asupra elevului continuă şi acasă. Şcoala oferă acestor părinţi prin intermediul diriginţilor,
psihologului, administraţiei, sfaturi preţioase privitor la modul în care trebuie să rezolve probleme educative
specifice vârstei.
Cu părere de rău, există şi alt tip de părinţi, care consideră că nu în toate cazurile este necesară
menţinerea unei legături permanente cu şcoala. Este o abordare incorectă. Ajutorul calificat al cadrelor
didactice este de neînlocuit, fiindcă ei sunt acei a căror profesie este tocmai de educator.
De aceea menirea şcolii este de a găsi cât mai multe şi eficiente forme de colaborare, de atragere a
părinţilor într-un dialog eficace spre formarea unui cetăţean activ.
În acest context de idei distingem următoarele forme de colaborare:
 Prin intermediul comitetelor de părinţi, format din 3-5 membri, care are menirea:
 să asigure o influenţă educativă asupra părinţilor, să sprijine informarea şi pregătirea pedagogică
a părinţilor pentru participarea eficientă a acestora la activitatea de educaţie;
 să implice restul părinţilor la soluţionarea unor probleme ale clasei, cum ar fi: probleme de tip
gospodăresc; susţinerea morală şi materială a familiilor social-vulnerabile; organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi comune cu elevii etc.
 Adunările cu părinţii:
Prin intermediul adunărilor cu părinţii dirigintele asigură o legătură continuă pe parcursul întregului
an şcolar. Este foarte important ca adunările cu părinţii să aibă o tematică psihopedagogică orientată spre
realizarea schimbului de experienţă, confruntarea opiniilor şi elaborarea soluţiilor pentru rezolvarea
situaţiilor de conflict. În cadrul acestor adunări părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi
care favorizează relaţiile interpersonale armonioase.

62
  Ore de conciliere a psihologului şcolar, oferite atât părinţilor, elevilor cât şi cadrelor didactice,
care au ca scop să depisteze problemele, să elucideze motivele, să ajute la soluţionarea lor.
 Pedagogizarea părinţilor în cadrul adunărilor generale monitorizate de administraţia instituţiei,
care ţin de realităţile şi specificul fiecărei şcoli.
 Vizitele la domiciliul elevilor atât a dirigintelui, psihologului şcolar cât şi a consilierului
educativ, care asigură contactul nemijlocit al şcolii cu condiţiile concrete de viaţă şi educaţie a copilului în
familie.
 Corespondenţa cu părinţii poate suplini uneori vizitele la domiciliu. Prin această formă atât
dirigintele cât şi directorul instituţiei poate comunica părinţilor despre reuşita şcolară, să-i felicite pentru
rezultatele deosebite obţinute de elev, să-i invite la şcoală pentru diverse situaţii.
Colaborarea cu familia reprezintă o verigă esenţială în faptul acţiunilor întreprinse în educarea
tânărului cetăţean, rolul conducător îi revine totuşi şcolii.
Nu mai puţin importantă este şi colaborarea cu comunitatea şi anume:
 Alte instituţii care oferă servicii educaţionale;
 ONG-uri;
 Administraţia Publică Locală;
 Organele de drept;
 Agenţi economici;
 Mass-media etc.
În acest context comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare a
elevului.
Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje:
 Creează relaţii de colaborare;
 Clarifică diverse probleme educative;
 Oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii elevului;
 Sporeşte conştientizarea din partea tuturor actorilor implicaţi în educaţie.
Colaborarea dintre şcoală şi familie într-un mediu favorizat de comunitatea locală va atinge
scopul educaţional propus, printr-o relaţie de echivalenţă dintre şcoala în comunitate şi comunitatea în
şcoală.
În concluzie, se poate afirma că numai printr-o colaborare strânsă, susţinută, familia şi şcoala pot
pune în aplicare procesul de educare a copilului, că numai aşa se pot forma copii calmi, într-o viaţă
zbuciumată, copii fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.

Bibliografie:
1. Băran-Pescaru, A., Parteneriat în educaţie, Editura Aramis, Bucureşti, 2004
2. Dolean, I., Dacian, D., Meseria de părinte, Bucureşti, Editura Aramis, 2002
3. Popescu, M., Implicarea comunităţii în procesul de educaţie, Centrul Educaţia 2000+, Bucureşti,
Editura Corint, 2000
4. Vrăşmaş, E., Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002.

63
 Relaţia şcoală-familie-comunitate
Prof. Andrei Ion,
Şcoala Gimnazială Hurezani , judeţul Gorj

Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia şi comunitate , mediul
extraşcolar şi extrafamilial , pendulează copilul , obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii
educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în
activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială .
Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul
educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la
transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă .
Personalitatea educatorului este ” izvorul şi reglatorul ” actului educativ şi scopul formal al educaţiei
moral –civice nu poate fi altul decât acela al formării omului destoinic a se conduce singur pe calea binelui ,
a adevărului , a dreptăţii şi a frumosului . Conturarea profilului moral al individului şi moralitate se obţin cu
fapta , nu cu vorba şi , în nici un caz cu indiferenţă , fără angajarea educatorului .
În vederea asigurării depline a protecţiei copiilor , Codul Familiei precizează caracterul drepturilor
părinteşti subliniind că părinţii exercită drepturile lor în interesul copiilor, indisolubil legate de interesele
societăţii democratice.
Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor sale elementare , adică în
măsura în care este un mediu afectiv şi protector , dublă condiţie indispensabilă pentru ca fiinţa tânără să
înveţe să se construiască pe sine , să se situeze în raport cu ceilalţi efectuând , fără pericol , primele sale
experienţe sociale şi sentimentale .
Creştera copiilor constituie pentru părinţi nu numai o datorie faţă de copil , dar şi o sarcină faţă de
comunitate.
Familia are în societate funcţii bine determinate :

• Funcţia biologică care constă în perpetuarea speciei umane prin procrearea şi creşterea copiilor ,
condiţie primordială a existenţei societăţii . Capacitatea fiinţei umane de a avea urmaşi este singura
ei revanşă asupra morţii . Funcţia socială prin care familia conferă individului sentimentul de
siguranţă , îl ajută să depăşească obstacolele , să dobândească echilibrul emoţional . În familie ,
copilul găseşte căldura sufletească decare are atâta nevoie.
• Funcţia economică constă în crearea condiţiilor materiale necesare vieţii şi dezvoltării membrilor
familiei .
• Funcţia educativă se referă la faptul că familia are un rol foarte important în transmiterea limbii , a
obiceiurilor , a modelelor comportamentale , urmaşilor ei . În familie , copilul învaţă să se aprecieze
pe sine şi pe ceilalţi , depinde de un anumit mod de viaţă , vine în contact cu valorile şi normele
societăţii . Familia joacă un rol important în ecucaţia civică a copiilor .
• Funcţia culturală care , deşi stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu
funcţia educativă şi are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate , dar urmăreşte şi
crearea de individualităţi bine pregătite care să aducă o contribuţie maximă la transformarea şi
progresul societăţii .
Familia constituie elementul fundamrntal al societăţii .Ea ocroteşte copilul şi are dreptul la ocrotire din
partea societăţii.
Copilul stabileşte primele relaţii şi experienţe sociale cu părinţii şi fraţii săi , deci în familie. Integrarea
lui socială va fi mai uşoară dacă va înţelege de timpuriu că alături de drepturi , îi revin şi anumite
responsabilităţi.
Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului , care este urmărit atât în
familie , cât şi în şcoală , astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se
împletesc şi se sprijină reciproc. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomului educaţional se impune
tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali
interesaţi de educaţie . Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă , ci
presupune o activitate de acest gen în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora , desfăşurând o muncă de
dezvoltare , de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă cadru didactic – părinte presupune , printre

64
altele , o ascultare activă , implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului , cultivarea şi practicarea
toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin :

• Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor , care pot fi zilnice după orele de curs ;
• Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie ;
• Lectoratele cu părinţii – lunar ;
• Adunările comune părinţi – elevi ;
• Întruniri ale comitetului de părinţi pe clase ;
• Comunicarea prin poştă (scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta electronică ;
• Comunicarea prin telefon .

În funcţie de categoria în care se înregistrează părinţii elevului (interesaţi sau dezinteresaţi de tot ceea
ce se întâmplă cu propriul copil ) cadrul didactic parcurge o serie de etape menite să optimizeze relaţia
şcoală – familie :
• Îşi fixează şi întreţine cât mai multe discuţii individuale evitând în cazul celor cu copii –problemă
prezentarea în cadrul şedinţelor a rezultatelor şcolare şi absenţelor;
• Iniţiază şi menţine o legătură strânsă cu familia elevului şi poartă un dialog deschis şi sincer extins în
afara orelor de curs prin convorbiri telefonice , scrisori ;
• Stabileşte şi planifică din timp tematica şedinţelor şi lectoratelor cu părinţii ;
• Părinţii pot participa alături de cadrul didactic şi de copii la activităţile şcolare şi extraşcolare.

Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi commune:
• Vizite la muzee , expoziţii ;
• Vizionarea de filme , spectacole ;
• Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului ;
• Însoţirea elevilor la concursuri şcolare , festivaluri artistice ;
• Simpozioane , seminarii având ca temă relaţiile şcoală –familie –comunitate;

Comunitatea are aşadar un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului.

65
 Parteneriat familie- grădiniţă
Prof.Andrei Viorica
Grad.Nr.1,Magurele,Ilfov

Unitatea de acţiune a celor doi factori grădiniţă-familie, în opera de formare a copilului este condiţionată de
unitatea de vederi, de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă.
Interesul comun al celor două instituţii trebuie să determine o mişcare de apropiere cu dublu sens, familie-
grădiniţă, grădiniţă-familie, în vederea unei suficiente cunoaşteri a ambelor părţi. Copilul este educat nu numai
în instituţia preşcolară. Cea mai mare parte a timpului este petrecută în familie.Aici copilul creşte şi se dezvoltă
sub acţiunea modelatoare a mediului familial. Această influenţă se împleteşte mai mult sau mai puţin cu cea
provenită din partea grădiniţei. Treptat influenţa educaţională a grădiniţei creşte în intensitate până devine
dominantă. Grădiniţa veghează ca munca depusă de cadrele didactice să fie continuată, susţinută şi întărită în
familie. Nu se poate ca rolul acestei munci să fie anihilat, irosit sau estompat. Ce se va întâmpla cu un copil
care în grădiniţă învată un lucru , iar în familie altul?
În grădiniţă învaţă să aşeze jucăriile în ordine, iar în familie obişnuieşte să le arunce peste tot; în grădiniţă
învaţă să fie politicos faţă de adulţi şi faţă de alţi copii, pe când în familie i se tolerează lipsa bunelor maniere.
Chiar dacă influenţele pozitive ale grădiniţei nu sunt cu totul anihilate, efectul lor va fi diminuat prin greşelile
de educaţie ce se comit în familie. De aceea este foarte important ca instituţia preşcolară să realizeze o
colaborare cât mai strânsă cu familia, în vederea stabilirii unui sistem unitar de cerinţe, a unei linii unitare în
educarea copiilor.
Nu toţi părinţii ştiu să-şi educe copiii, nu ştiu ce fel de metode să folosească în acet scop. De aceea , sarcina
educatoarei este să-i familiarizeze cu cele mai bune metode şi procedee de educaţie de educare şi să-i înarmerze
cu anumite cunoştinţe pedagogice. Această muncă cere din partea noastră o bună pregătire, multă răbdare,
pricepere şi tact.
Sunt părinţi care consideră că a-l educa pe copil este un lucru foarte simplu şi uşor, care nu necesită
cunoştinşţe, priceperi şi deprinderi speciale. Cu aceşti părinţi, educatoarea duce o muncă de lămurire susţinută,
arătându-le cât de grea şi de complexă este sarcina educarii copilului în familie, cât de mare este răspunderea ce
le revine în acest sens părinţilor.
Îndrumarea pedagogică a părinţilor cere ca educatoarea să cunoască, în primul rând, condiţiile în care trăieşte
copilulîn familie, sub aspect economc, social, cultural. În acelaşi timp, studiind temeinic pe fiecare copil din
grupă, urmărind atent toate schimbările care se produc în comportamentul lui, ea va face necontenit apel la
părinţi să o sprijine în munca ei educativă.
Procedând în acest fel, fiind permanent în contact cu fammilia, educatoare va reuşi să apropie părinţii de
grădiniţă, să-i facă colaboratorii ei, să-i înveţe cum să-şi educe copiii.
Pentru ca părinţii să-şi însuşească cunoştinţe pedagogice referitoare la educarea copilului în familie, în
grădiniţă se organizează consultaţii cu părinţii, referate , expoziţii cu lucrări şi obiecte realizate de copil.
Părinţii urmăresc cu deosebit interes desenele, modelajele, confecţiile, decupajele făcute de către copiii lor.
Ei înregistrează cu satisfacţie progresele pe care le realizează copiii.
Aceste forme de activitate comună a grădiniţei cu familia contribuie la ridicarea necontenită a nivelului de
pregătire a părinţilor la înarmarea lor cu metode si procedee ştiinţifice de educare a copiilor , la atragerea şi
mobilizarea lor în munca de sprijinire a acţiunilor grădiniţei, toate acestea în scopul perfecţionării continue a
procesului nstructiv-educativ.

BIBLIOGRAFIE:
„Psihopedagogia copilului nr.1 , editura Reprograph
Predescu E, Personalitate şi aspiraţie,editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

66
 EDUCAŢIE FĂRĂ FRONTIERE:
RELAŢIA - GRĂDINIŢĂ - ŞCOALĂ – FAMILIE - SOCIETATE

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Măicăneşti, com.Măicăneşti, jud.Vrancea

Profesor învăţământ primar : ANDREIU VIRGINICA

O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educaţiei şi
succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de colaborare între şcoli, familii şi comunităţi.
Avem în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia formală a copiilor şi
adolescenţilor. Şcolile care duc la bun sfârşit mult mai eficient această responsabilitate se consideră pe ele
însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce include familiile şi comunităţile. Cercetările desfăşurate în
Statele Unite şi în unele ţări din Europa arată că atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreună
ca parteneri, beneficiari sunt elevii.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes la
şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membrii ai comunităţii se consideră unii pe
alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt
de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. În
ţările dezvoltate, cu deosebire pe continentul nord - american, parteneriatele şcoală - familie - comunitate sunt
esenţiale în procesul de educaţie a elevilor şi în succesul lor la şcoală.
Alături de şcoală care asigură maxima comunicare între generaţii, familia şi comunitatea au o deosebită
valoare în formarea personalităţii copilului. Fiecare om vine pe lume cu o anumită zestre nativă, apoi graţie
climatului afectiv din familie, copilul cunoaşte lumea din jur printr-un permanent dialog cu cei mari, învaţă şi
poate să iubească, comunică, se ghidează după anumite modele, imită diferite acţiuni până îşi formează
propriile valori, propriile principii despre lume, despre viaţă.
În relaţia şcoală - familie - comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de
simpatie şi admiraţie, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi,
familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe contact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi
prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi
emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare.
Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală - elev - familie -comunitate,
este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi ce trebuie transpus în psihologia mentală a
elevului astfel încât să se producă o apropiere între părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru
constant şi permisiv.
Au existat întotdeauna educatori excelenţi şi părinţi iubitori, care nu şi-au pus probabil atâtea probleme
şi totuşi au reuşit foarte bine; dar poate că acest lucru era mai uşor într-o lume foarte statornică, în care tradiţia
avea ultimul cuvânt. Modificarea pe care au suferit-o, în curs de o generaţie sau două, relaţiile dintre părinţi şi
copii, dintre adulţi şi tineri, apare mai vădită în consideraţia pentru copil ce "are semnificaţia de recunoaştere
intimă şi profundă a valorii persoanei copilului şi de încredere în potenţialul lui de dezvoltare" (Osterrieth, P.,
1973, p.70).
În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educaţional se impune tot mai mult implicarea
cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie. Rolul
cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă, ci presupune o astfel activitate în fiecare
relaţie cu elevii şi familiile acestora, desfăşurând o muncă de dezvoltare, de conducere şi de îndrumare. O
relaţie eficientă cadru didactic – părinte presupune, printre altele, o ascultare activă, implicarea familiei în
acţiunile extraşcolare ale copilului, cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

67
 Cooperarea activă a şcolii şi a învăţătorilor cu ceilalţi factori educaţionali – familia, comunitatea locală,
mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale – trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate
viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să
găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane, să
aibă cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din
societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, învăţătorul care, prin
activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite
morale şi civice, în contextul european actual.
În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia
activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, sprijină actorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a
înţelege normele moral - civice, poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi performanţele elevilor, poate forma abilităţi
de gândire independentă şi critică etc. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi
copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative (extracurriculare) şi cu privire la activităţile
opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.
Lecţiile cu accentuat caracter practic, care obligă la observaţie, la intervenţie personală, dar şi la
cooperare plac şi descătuşează energiile mintale şi sufleteşti. Limbile se dezleagă cu uşurinţă şi bucuriile
reuşitelor vor fi evidente.
Prin prezentarea unor modele comportamentale, pe cât posibil într-o comunitate, veţi observa
îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi o însuşire mai bună a valorilor morale. Una este să le vorbeşti despre cele
mai importante funcţii în comunitate (primar, preot, poliţist etc.) şi alta este să vorbească ei însuşi cu oamenii
care reprezintă aceste funcţii.
Degeaba povestiţi despre obiceiuri şi tradiţii elevilor dumneavoastră dacă nu luaţi parte împreună cu ei
şi oamenii din comunitatea locală la şezători, clăci, la slujbele de la biserică. Veţi vedea ce mult se mândresc şi
nu vor mai conteni povestind despre ce-au realizat.
Îi învăţăm pe copii să nu fure, să nu lovească, să nu mintă, dar nu i-am dus niciodată la o secţie de
poliţie să concretizeze consecinţele actelor negative. Le-am spus cum să-şi păstreze sănătatea, dar nu le-am
arătat un spital şi ce dureros este să fi bolnav. O să constataţi nu numai respectarea regulilor de igienă pentru a
nu se îmbolnăvi, dar şi dorinţa de a deveni omul care salvează vieţi – doctorul.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a
conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio - moral am urmărit implicarea
familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Activităţile desfăşurate au avut tocmai rolul apropierii de aceste
instituţii, a comunicării directe şi a unui schimb de impresii şi păreri. Elevii au participat cu interes şi chiar s-au
pus în situaţii de viaţă adevărate fiind primar, poliţist, preot, doctor, etc.
Sensibilizarea reprezentanţilor comunităţilor locale cu privire la problemele şcolii a reprezentat o
dimensiune deosebit de necesară pentru realizarea obiectivelor parteneriatului; şi aceasta deoarece orice
abordare abruptă, resimţită ca o ingerinţă autoritară în problemele comunităţii este şi va fi sortită eşecului; în
plus orice acţiune de dezvoltare nu este eficientă dacă nu este înţeleasă şi preluată ulterior de comunitate.
Concluziile întâlnirilor, aprecierile făcute de participanţi în timpul evaluării finale a activităţilor,
ecourile parteneriatului au dovedit că acţiunile de sensibilizare comunitară desfăşurate au reprezentat un
important cadru organizat de dialog şi comunicare, aşteptat de mult şi resimţit ca necesar de toţi participanţii. S-
a constatat o dorinţă de colaborare, conştientizându-se importanţa şcolii pentru comunitate şi necesitatea
sprijinirii şcolii de către aceasta.
Exemple de prezentare a modelelor comportamentale sunt multe, dar tu ca dascăl, modelator de suflete
trebuie să doreşti să creezi acea comuniune familie – şcoală – comunitate, în primul rând fiind sincer cu tine
însuţi şi cu ceilalţi în tot ce faci şi ce grăieşti, fiind dispus să înveţi mereu, alergând alături într-o cursă pentru
cunoaştere, către un ţel.
Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor, într-o societate a
opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este
somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se
pierd repere, sisteme de referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi
pentru speranţă, prin formarea unor cadre cât mai flexibile, a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă

68
faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate. Şcoala este chemată să
contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală, la redefinirea unor noi sisteme de valori.
În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei, în contextul unui
”parteneriat pentru educaţie”, un dialog deschis, lucid, responsabil, între toţi factorii educaţionali (familie,
Biserică, şcoală, comunitate locală). Şcoala se deschide spre mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a
osmozei şcoală - comunitate (şcoala în comunitate şi comunitatea în şcoală), în perspectiva înţelegerii şcolii ca
un centru cultural şi civic, centru complex de învăţare la îndemâna tuturor, tineri şi mai puţin tineri.

Bibliografie:
Agabrian Mircea, „Parteneriate familie – şcoală - comunitate”, Editura Institutul European, Iaşi, 2005;
Baran Pescaru Adina, „Parteneriat în educaţie: şcoală - familie - comunitate ”, Editura Aramis, Bucureşti,
2004;
Chiru Mihaela, „Cu părinţii la şcoală – ghid pentru profesori”, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti,
2003.

69
 RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE

ANDRONACHE AURA

Motto:

„Menirea educaţiei este aceea de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul,

comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”

(G. Gentile, The Reform of Education)

Sistemul de învățământ ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerințele și

posibilitățile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul
cerințelor dezvoltării sociale, sistemele de învățământ se modifică, ținzându-se spre modernizarea metodelor
de predare, a conținutului, a formelor de organizare, precum și a formelor de colaborare, de cooperare dintre
diferitele instituții educative. Învățământul preșcolar trebuie să realizeze educația preșcolară având ca
funcție majoră formarea și dezvoltarea personalității copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu
posibilitățile și dotările sale, în interesul său și al comunității sociale.
Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea
scopurilor educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în
care se întâlnesc şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor,
precum şi din condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi societate
atrage după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate
sunt direcţionate şi canalizate asupra COPILULUI.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul
că în dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit.
Cei trei termeni:grădinița, familie, societate defalcaţi ar arăta aşa:

Grădiniţa

Grădiniţa este spaţiul modern pentru satisfacerea nevoilor de comunitate ale copilului orăşean.
Aici fiind foarte importantă funcţia de socializare, de ieşire în lume de stabilire a apartenenţei la un grup de
congeneri. Pentru mediul sătesc, grădiniţa nu îndeplineşte aceeaşi funcţie, deoarece aici copilul dispune de o
comunitate închegată, dar ea are un important rol de asigurare a unui start şcolar bun.Totuşi şi la sat, acolo
unde copilul petrece foarte mult timp în grădiniţă, funcţia de socializare este foarte importantă. Grădiniţa
răspunde deci unor funcţii educative foarte diferite în funcţie de mediul în care ea se află, de aceea poate că
şi curriculum educativ ar trebui să poată ţine seama de aceasta. “Acasă” la grădiniţă!

Şcoala
Este o instituţie care oferă servicii educaţionale, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, formează
competenţe, norme, valori recunoscute şi acceptate social. Ea funcţionează într-o comunitate alcătuită din
mai mulţi factori de educaţie, care au la rândul lor o ofertă educaţională: familia, autorităţile, organizaţiile
guvernamentale şi neguvernamentale, poliţie, biserică etc.

Familia
În familie, fiecare membru este special, are rolul său şi în raport cu ceilalţi îşi constituie o
identitate specifică. Aici sunt valorizate diferenţele pentru că fiecare este important şi indispensabil. Familia
însăşi există şi se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceştia,
integrează schimbările din viaţa lor şi se lasă modificată de fiecare membru al ei. Familia, pentru copil, este
70
reprezentată de acei oameni cu care locuieşte în acelaşi spaţiu şi care participă la satisfacerea nevoilor lui,
dar şi de oamenii importanţi pentru părinţi în al căror spaţiu copilul merge des şi unde are tabieturile sale.
Casa copilului este mediul în care copilul creşte şi se dezvoltă în siguranţă, este locul de odihnă şi retragere,
locul explorării şi al construcţiei de sine. Casa este un „corp matern”, un spaţiuintim pe care copilul nu-l
împarte decât cu oameni foarte apropiaţi afectiv, care îşi lasă amprenta asupra devenirii lui: părinţii, fraţii şi
bunicii. Toţi ceilalţi vin şi pleacă străduindu-se să deranjeze cât mai puţin. Copilul însă nu ezită să-şi
aproprie spaţii şi să-şi creeze
obiceiuri în casele oamenilor apropiaţi cu care el stabileşte legături afective: aşa se întâmplă
cu casa bunicilor,mătuşilor şi a altor rude.

Societatea
Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei” în condiţii de
siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt mai puţin afectivizate şi au
detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul poate experimenta o imagine de sine mai
realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot
prin societate, copilul poate adera la un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de
apartenenţă. Comuniunea cu ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.

Parteneriatul grădiniţă – familie - societate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie,
grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor
atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca
parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start
bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută
modele în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească
mici genii.
O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă este necesară, dar nu este suficientă pentru
buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această colaborare să se poarte în jurul nevoii pe
care o are copilul de a fi în societate.

Bibliografie:

1. Băran-Pescaru, Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Bucureşti, Editura Aramis,

2004 ;
2. Cucoş, Constantin (coord.), Psihopedagogie, Iaşi, Polirom, 1998;
3. Dumitriu, Gheorghe, Comunicare şi învăţare, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1998;

71
 Revista Şcolii Gimnaziale Călăraşi, jud. Cluj
Instrument de promovare a imaginii şcolii
Prof. Anechitoae Amatto Petrisor
Scoala Gimnaziala Calarasi, jud. Cluj
MISIUNEA SCOLII
Misiunea Şcolii Gimnaziale Călăraşi, Cluj, este să furnizăm educaţie de calitate în condiţii cât
mai bune pentru toţi elevii, astfel încât nivelul de performanţă să fie cel aşteptat de comunitatea locală şi
cel cerut la standarde naţionale, o şcoală deschisă tuturor celor care au nevoie de educaţie. Ajutat de un
colectiv de cadre didactice cu experienţă şi dăruire, elevul îşi va putea desăvârşi personalitatea va putea
dobândi sistemului valorilor culturale, morale şi etice în vederea integrării într-o societate dinamică, aflată
în permanenţă modernizare.
Astfel, şcoala trebuie să interacţioneze cu mediul social, cultural şi economic, devine un centru de
resurse educaţionale şi de servicii oferite comunităţii. Elevii vor fi încurajaţi să înţeleagă, să respecte, să
aprecieze şi să beneficieze de pe urma diversităţii etnice;

VIZIUNEA SCOLII

Ţelul nostru este să devenim o unitate de învăţământ în care se practică o educaţie de calitate, o şcoală
integrată nevoilor sociale ale comunităţii, cu o ofertă educaţională diversificată, care să pregătească astăzi
viitorul de mâine, la nivelul cerinţelor europene.

DEVIZA SCOLII: “Ştiinţa înseamnă putere. Educaţia reprezintă libertate”

MOTIVAREA TEMEI:
Publicaţia şcolii noastre se numeste „Pagini Alese” şi este editată de 3 ani, reprezintă o complexă formă
de activitate culturală. Editarea unei reviste este oglinda universului vârstei, a vieţii institutiei în care copiii
cresc şi se formează. Ea surprinde pulsul vieţii şcolare, ecoul unor manifestări tradiţionale, cultivă
interesele, dezvoltă aptitudinile, încurajează talentele.
Domeniul de adresabilitate al revistei „ Pagini Alese ” este invaţământul şcolar, cu toată
complexitatea sa, cu abordarea fenomenului din perspectiva dascălului care se situeaza în plin proces
didactic, la catedră, în faţa copiilor . Autori sunt în aceste numere de început cadrele didactice de la Şcoala
Gimnaziala Călăraşi, Cluj, elevii şcolii, dar şi colaboratori de-ai nostri, parteneri educaţionali sau ai
reprezentanţi ai unor instituţii comunitare.
Revista vine în întâmpinarea expimarii unei serii de probleme foarte diverse, de la aspecte privind
inovaţiile din învăţământ, problematica cotidiană a demersului didactic, elemente de interrelaţionare
instituţională, de specificitate a învăţământului preşcolar întegrat în învăţământul actual românesc, de
particularitate a personalităţii şcolarului, dar şi elemente ce ţin de perfecţionare, de dezvoltare profesională.
Tipul revistei este de tipul revistă-magazin, care îşi propune să oglindească aspecte cât mai variate din viaţa
şcolii şi redau preocupările elevilor, deschizând astfel numeroase rubrici. Pentru a crea oportunitatea de a
oferi noi perspective de exprimare pentru cadrele didactice, revista noastră ofera ocazia de a exprima opinii
ce ţin de proces, de filozofie didactică, de inovaţii si reforme curiculare, de abordare multimodală a
copilului şcolar.
Colectivul redacţional a revistei este relativ mic pentru a asigura o anumită coerenţa a tematicii fiecărui
numar, dar şi pentru a evita supraîncărcarea cu roluri a cadrelor didactice care sunt în număr relativ mic în
unitatea noastră de învăţământ .
Intenţia noastră este de ajunge în tot mai multe unităti, la cât mai multe cadre didactice pentru a
împartaşi din experienţa noastră si a colegelor noastre, pentru a crea noi punţi de colaborare şi nu în ultimul
rând pentru a realiza cel mai valoros schimb, ce al ideilor

72
 Formatul revistei este deschis schimbărilor si îmbunătăţirii atât a aspectului, cât şi a conţinuturilor, de
aceea suntem pregătiţi pentru primirea sugestiilor şi propunerilor dumneavoastră, dar mai ales lansăm
invitaţia de colaborare la acestă revistă care vrea sa depăsească graniţele unui spaţiu prea restrâns, devenind
ceea ce legal poate să devină, o revistă care să aibă colaboratori din zone diferite ale ţării, care sa vizeze
necondiţionat învăţământul preşcolar, dar din perspective diverse.
Revista „Pagini Alese” este o realizare de care suntem mândri, care ne obligă, fiind un angajament pe
termen lung, iar apariţia semestrială asigură un ritm de deschidere spre cititori suficient ca să producă
interes şi să poată surprinde schimbări semnificative în învăţământul şcolar.
Şi nu în ultimul rând revista şcolii nostre constituie un mod deosebit de valoros de promovare a
imaginii şcolii în comunitate, dar şi nivel zonal.
Crearea unei imagini a spaţiului scolar eficient şi prietenos unde toate resursele umane sunt folosite
pentru dezvoltarea armonioasă a personaliăţii elevului în conformitate cu posibilităţile şi asteptările
acestuia în vederea integrării sociale şi profesionale în spaţiul european, continuarea politicilor de
promovare a imaginii şcolii, îndreptarea prioritară a eforturilor spre promovarea ofertei noastre
educationale, destinată atragerii elevilor sunt argumente ce stau la baza alegerii ca temă de studiu a
subiectului privind rolul Revistei şcolii noastre în promovarea imaginii şcolii.

73
 Rolul educaţiei incluzive in promovarea educatiei pentru calitate

Prof. Anechitoae Carmen Alina

Scoala Gimnaziala „Mihai Viteazul” Campia Turzii

Întreaga activitate din învăţământ are ca scop final formarea centrată pe elev, abordarea
interdisciplinară, utilizarea metodelor interactive, evaluarea prin competenţe şi atingerea unor
performanţe superioare. O strategie educaţională eficace nu poate exista separat de lumea în care trăiesc
beneficiarii ei - elevii.
VIZIUNEA SCOLII
...”împreună spre mai bine”
Şcoala Gimnaziala „Mihai Viteazul” Câmpia Turzii, este „o şcoală prietenoasă deschisă
tuturor”, aflată în slujba comunitatii, avand capacitatea de a functiona ca o structura eficienta si echitabilă pentru toate
categoriile de copii si de a asigura progresul tuturor elevilor săi, astfel încât „...maine să fii mai bun ca azi” !
Cu totii trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari;
*De ce nu pot face progrese semnificative in invatare toti elevii dintr –o clasă?
*Cum pot fi sprijiniti sa progreseze in invatarea de tip scolar elevii care invata (sau care par sa invete )
mai greu ?
*Cat este de justificata marginalizarea ori chiar excluderea unor elevi din scoala obligatorie?
Este adevarat ca nu de putine ori, conditiile de organizare scolara – efective numeroase de elevi în
clasă, programa şcolara foarte incarcata, timpul scurt de activitati si interactiuni in clasa cu elevii pe
parcursul unei lectii; insuficienta pregatire psihopedagogica si /sau de educatie – reprezinta obstacole
serioase in asigurarea unui invatamant eficace pentru fiecare copiil. Dar nu intotdeauuna...
Tema de faţă vine ca un plan cu o strategie de susţinere a valorilor promovate de şcoala noastră ca
şcoală inclizivă, cu tehnici de lucru, la nivelul tuturor compartimentelor de lucru.
Politici educaţionale, priorităţi aplicate în domeniul incluziunii, în Şcoala Gimnaziala „Mihai
Viteazul” Câmpia Turzii, jud. Cluj.
• existenţa şi aplicarea principiilor incluziunii: principiul drepturilor egale, principiul
nondiscriminării, principiul egalizării şanselor în educaţie, principiul centrării pe copil, principiul
intervenţiei timpurii, principiul educaţiei de bază pentru toţi copiii, principiul asiguării serviciilor de
sprijin, principiul cooperării şi parteneriatului.
• punerea în aplicare a unei pedagogii incluzive, o pedagogie a diversităţii, care conţine în esenţa ei
atributele de a fi: pedocentristă, progresistă, personalizată, optimistă, socială, o pedagogie a iubirii.
• elaborarea unui curriculum “incluziv“, care să se definescă prin flexibilitate şi diversitate:
curriculum-ul adaptat la nevoile copilului; diversitatea situaţiilor de învăţare şi a materialelor suportive;
metodologie didactică diversificată, interactivă, adecvată stilurilor şi tipurilor de învăţare diferite ale
elevilor; diversitate în evaluare: forme, metode, instrumente.
• crearea şi funcţionarea unui sistem de servicii de sprijin la toate nivelurile învăţământului:
asistenţă psiho-pedagogică (psiholog, logoped), asistenţă socială, medicală, sprijin în învăţare
(învăţător/profesor de sprijin).
Valori promovate în Şcoala „Mihai Viteazul” ca şcoală incluzivă.
1. Elevul – centrul tuturor demersurilor si sctivitatiilor scolii;
2. Egalitatea sanselor clientilor scolii ( elevii ), respectiv ale profesorilor;
3. Increderea in sine si in ceilalti;
4. Calitatea deosebita a corpului profesoral, a elevilor, a personalului nedidactic si auxiliar
- motivatia si pregatirea elevilor;
-pregatirea profesionala, psihopedagogica si calitatile morale ale dascalilor.
5. Atmosfera de lucru deschisa, confort psihic;
6. Management de calitate;

74
Cateva obiective, ţinte strategice, prioriţăţi educaţionale, privind asigurarea calităţii educaţiei în
Şcoala Gimnaziala „Mihai Viteazul”, Câmpia Turzii.
a) reconsiderarea managementului la nivelul şcolii, în perspectiva egalizării şanselor;
b)valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului;
b) creşterea participării tuturor elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi din
cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala de masă;
c) restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoală, astfel încât ele să răspundă diversităţii
elevilor din localitate;
d) reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei cu dizabilităţi sau cei
etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”;
e) creşterea rezultatelor şcolare a tuturor elevilor şcolii ;
f) înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce trebuie
depăşită;
g) dezvoltarea competenţelor de comunicare în rândul elevilor şcolii, dar şi a părinţilor;
h) atragerea comunităţii locale ca factor de interes în promovarea politicilor educaţionale incuzive;
i) recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în societate;
j) crearea unui mediu şcolar (clădire, clasă), prin care se transmite mesajul că toată lumea este
valorizată;
k)abordare educaţională care vizează învăţarea individualizată;
Strategii şi forme de aplicare şi promovare a incluziunii.
Strategia incluzivă a şcolii ţine cont de:
• Nevoile individuale de valorizare şi potenţare ale fiecărui copil.
• Nevoile sociale de implicare, participare şi dezvoltare a relaţiilor sociale;
Cateva strategii utilizate în promovarea principiilor uncluziunii:
• Diversitatea este văzută ca o realitate şi deci ca o resursă menită să sprijine educaţia.
• Fiecare copil are acces la cunoaştere, formare de deprinderi.
• Învăţarea este individualizată.
• Se fac pregătiri şi amenajările speciale-pentru fiecare elev în limita resurselor materiale existente;
• Există preocupare pentru perfecţionare.
• Contribuie la construirea comunităţii incluzive.
• Orientarea nouă şi eficientă a strategiilor didactice prin folosirea metodelor participativ-active ale
pedagogiei: cresterea motivatiei elevilor pentru activitatea de invatare
-increderea in sine bazata pe acceptarea de sine
-atitudine pozitiva fata de personalul didactic , disciplinele de studiu si continutul acestora ( de
cele mai multe ori continutul lectiei sufera o serie de modificari si adaptari care sa favorizeze spiritual de
investigatie , descoperirea noului si cooperarea intre elevii clasei )
-relatii mai bune mai tolerante cu colegii , indifferent de apartenenta etnica sau culturala , clasa
sociala , capacitatea intelectuala sau unele deficiente ale colegilor
-capacitate sporite de a percepe o situatie , un eveniment sau o serie de obiecte si fenomene si din
perspective celuilalt
-aplicarea unor planuri de intervenţie peronalizată ;

75
 Simpozion Internațional: Educație fără frontiere!
Relația Grădiniță-școală-Familie-Societate!
Angearu Mioara, profesor-educator,
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandria

Obiectivul de acţiune al psihopedagogiei speciale se află între studierea stării de normalitate şi stării de
boală, având un parcurs complex care vizează prevenirea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea şi orientarea
şcolară şi profesională până la integrarea în piaţa muncii şi monitorizarea ulterioară a persoanelor deficiente.
Asistenţa psihopedagogică şi socială are ca obiectiv principal menţinerea, refacerea şi dezvoltarea
capacităţilor individuale necesare pentru autonomia personală, dezvoltarea propriilor capacităţi şi competenţe în
vederea integrării acestora social şi profesional.
Educaţia este un drept fundamental al omului ce permite fiecăruia să dobândească cunoştinţele necesare
pentru a înţelege lumea de astăzi şi pentru a putea participa în mod activ la aceasta. Ea contribuie la păstrarea
valorilor, stă la baza învăţării de-a lungul vieţii, creează încredere, te face mai independent şi totodată mai
conştient de drepturile şi posibilitătile proprii. Educaţia îl învaţă pe om cum să se comporte în caliatate de
cetăţean responsabil şi informat.
Numărul elevilor cu cerinţe educative speciale este cuprins intre 10% si 20% deoarece cuprinde şi
elevii cu dificultăţi de învăţare, pe lângă elevii cu dizabilităţi, aproximativ 2-3% dintre şcolari.
În mediul şcolar de la trei ani copilul vine în contact şi cu alţi copii, şcoala oferă modele şi exemple
pozitive, aici copilul învaţă să fie tolerant cu ceilalţi, să accepte diversitatea, va învăţa că deşi suntem puţin
diferiţi- copiii cu deficienţe, sau cu cerinţe educative speciale- avem aceleaşi drepturi şi obligaţii, că va trebui să
convieţuim în armonie şi respect unii faţă de ceilalţi, chiar dacă au altă naţionalitate şi cetăţenie, subliniind
interculturalitatea, şcoala oferă şanse egale la educaţie; aici bunicul şi părintele vor fi consiliaţi şi vor evita
etichetarea şi stigmatizarea, dar se vor implica activ în integrare, tot la trei ani va începe derularea parteneriatului
şcoală-familie-comunitate.
Şansa copiilor depinde în mare măsură de educaţia din familie, mai ales a mamei, dar nu poţi să educi un
copil fără a fi educat.
Informarea, consilierea, conştientizarea până la responsabilizare a familiei sunt atribuţii ale grădiniţei,
şcolii, care nu se pot concretiza fără implicarea familiei.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul” de
elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate, şi mai ales, specificul învăţării.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a unor condiţii
favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică a preşcolarilor, deoarece
vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele mai importante perioade psihogenetice,
datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Ca un obiectiv final al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru şcoală este unanim acceptată şi
promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un proces de modernizare. În ceea ce
priveşte însă conţinutul propriu-zis al pregătirii respective şi modalităţile de realizare a acesteia, se constată mari
deosebiri şi se poartă vii discuţii bazate pe argumente ce ţin nu numai de vârsta la care începe şcolarizarea,ci şi
de locul pe care îl ocupă învăţământul preşcolar în structura de ansamblu a învăţământului,de funcţiile dominante
ale grădiniţei,de legătura acesteia cu ciclul şcolar elementar.
În învăţământul special, nu se poate lucra fără un minim de comunicare, şi colaborare; grădiniţa cu şcoala
comunică permanent la începutul anului şcolar, pe de o parte formal prin documentele şcolare,- dar mai ales
informal, pentru a face trecerea de la o etapă la alta a educaţiei lin, gradual, fără să stresăm copilul; uneori în
aceeaşi clasă intâlnim trei patru cadre didactice- educatorul, profesorul, profesorul de sprijin, consilierul , chiar şi

76
părintele; familie- grădiniţă-comunitate- parteneriat fără de care nu putem vorbi de integrare, oriunde în
învăţământ.
Relaţia grădiniţă-şcoală-familie-societate, are un impact deosebit la nivel de comunitate; la nivelul
microgrupului sau macrogrupului educaţia este esenţială şi influenţează comportamentul indivizilor,
comportamentul colectiv, - oamenii sunt respectuoşi, toleranţi, ospitalieri, deschişi la nou, civilizaţi chiar în unele
regiuni, unde educaţia este superioară, tineri bine pregătiţi profesional, iar asta înseamnă mai mulţi profesionişti,
ordine şi linişte în comunitate, civilitate, informaţie, progres, mai multe afaceri şi locuri de muncă, ţeluri, alt
standard de viaţă.
De fapt ecuaţia este simplă; grădiniţa, şcoala, familia, relaţia acestora ne ajută să obţinem comunităţi
agreabile, profesionişti şi elite intelectuale, care contribuie la modernizarea societăţii.
Personal, consider că într-un cartier cu oameni informaţi şi educaţi: vor fi mai puţine evenimente antisociale
sau nu vor exista deloc, vei avea vecini de care să te bucuri, vei sta de plăcere în părculeţul din faţa blocului cu
nepoţii, se va vorbi frumos, vei aştepta cu nerăbdare să te revezi cu oamenii din cartier după o scurtă vacanţă; dar
asta este de fapt ceea ce trebuie să oferim noi toţi comunităţilor şi ceea ce se aşteaptă de la oamenii educaţi- o
datorie faţă de societate, un spirit civic, o răsplată a faptului că ţi tu la rândul tău ai beneficiat de aşa ceva tot cu
ajutorul şcolii-instituţia care este partenerul de bază al comunităţii.

BIBLIOGRAFIE :
Constantin Cucoş, coordonator, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
2009, Polirom,
Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a
gradelor didactice, 2013, Polirom,
Elena Dănescu, Stimularea creativităţii la vârstă preşcolară, 2006, Paralela 45.

77
 Educație fără frontiere:Relația grădiniță- școală-familie-societate!
Prof. Anghel Adina Claudia
Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță”, Brasov

Educația , este un fenomen social și un process de formare a personalității, care este abordată
pluridimensional.Una dintre ideile suport ale educației este continuitatea.Principiul continuității este considerat
o normă ce direcționează teoria și practica educațională.
În sistemul educațional , continuitatea se reflectă în sistemul strategiei educaționale.Parteneriatul dintre
grădiniță și școală reflectă continuitatea proiectelor și finalizarea lor adecvată.Personalul didactic din cele două
instituții urmează să caute împreună prilejuri de comunicare și colaborare care să ușureze copilului integrarea în
mediul ănalt formalizat al școlii. Printre oportunitățile de întâlnire dintre cele două medii educaționale sunt:
-vizitarea unei școli în vederea cunoașterii de către copiii preșcolari a acestei instituții
-vizitarea de cître școlari din clasa I a unei grădinițe pentru a le împărtăși copiilor de aici primele lor experiențe
școlare
-organizarea unor ședințe cu părinții copiilor în ultimul semestru de activitate din grădinița la care sunt invitați
câțiva dintre viiitorii învățători , pentru a informa asupra modului de pregătire al copiilor
-simularea în cadrul grădiniței a unor activități de tip școlar cu grupa pregătitoare
-organizarea unor serbări comune
Cadrele didactice din școală trebuie să cunoască pregătirea ce se realizează în grădinițe,iar educatoarele
trebuie să se informeze asupra cerințelor din mediul școlar.
Continuitatea este o dimensiune a educației, prin care își exprimă natura sa de proiect organizat și proiectat. Se
consideră că ,, educația nu este pregătirea pentru viață , educația este viața însăși,,.
Familia și comunitatea au un rol important în educație, deoarece aceasta durează petot parcursul vieții și
are ac scop să dezvolte responsabilități și independențe.Prin educație , indivizii pot să se volorifice, să se ridice
la nivelul așteptărilor societății.
Educația preșcolară este fundamentală în dezvoltarea copilului preșcolar, deoarece această perioadă reprezintă
baza formării ca adult. Este perioada în care este esențială cunoașterea și înțelegerea lumii, mai întâi prin
formarea primelor reprezentări despre mediul mediul familial, apoi lărgirea sferei de reprezentări în mediul
rural și în oraș.
Focalizarea pe educația timpurie este imporatntă deaorece aceasta este perioada când copiii se dezvoltă
rapid, și dacă procesul de dezvoltare este neglijat în această perioadă, este dificil și costusitor să compensezi
aceste pierderi mai târziu.
Această perioadă este foarte importantă în formarea unor deprinderi și comportamente sociale determinante
pentru integrarea ulterioară în societate.Eșecul în educația timpurie contribuie deseori la marginalizarea copiilor
în societae și a viitorilor adulți.
Interdependența dimensiunilor vieții sociale determină o analiză multidimensională a incluziunii
sociale.Este imporatantă de asemenea legătura cu societatea, pentru integrarea în comunitate.
În concluzie, școala trebuie să păstreze relații apropiate cu familia și comunitatea prin participarea la
activități științifice, participarea la ședințele semestriale ,participarea la sesiunile de evaluare ale copiilor și la
formularea obiectivelor de dezvoltare.

78
 EDUCAŢIE FĂRĂ FRONTIERE!
Relaţia grădiniţă- şcoală- familie- societate
Prof. Anghel Daniela- Sanda
Grădiniţa nr. 5 – Găeşti Jud. Dâmboviţa

A educa COPILUL în societatea actuală, înseamnă a-l forma, a-l învăţa, în aşa fel încât să fie capabil a se
adapta cu uşurinţă în societatea de mâine. Acest lucru înseamnă a dezvolta încrederea în sine a copilului,
autonomia personală, precum şi abilitatea de a crea relaţii.
Este foarte important, în acest sens, a-i asigura copilului o stare de bine, a-l învăţa să-şi exprime sentimentele
şi să-şi stăpânească emoţiile, a-l valoriza.
Pentru a crea copii de succes pentru societatea de mâine, considerăm că este necesară implicarea tuturor
factorilor educaţionali, începând încă de la grădiniţă. Relaţia grădiniţă-şcoală- familie- societate este foarte
importantă, în acest sens.
În activitatea noastră (de la Grădiniţa nr. 5 –Găeşti), am avut în vedere implicarea familiei, a şcolii, a
comunităţii în educaţia copiilor. Astfel, am organizat excursii şi am vizitat Planetariul Piteşti, Muzeul Florilor
de Mină, Muzeul Satului- Goleşti, Grădina Zoologică, Curtea Domnească, Turnul Chindia din Târgovişte,
Circul Globus, Teatrul Ţăndărică- Bucureşti; Am făcut vizite la Fabrica de Frigidere Arctic din Găeşti, la
Fabrica de pâine, etc.; Am desfăşurat activităţi demonstrative cu participarea părinţilor, serbări tematice,
şedinţe, activităţi de consiliere a părinţilor, concursuri cu prietenii şcolari etc.
Sperăm că le-am pus la dispoziţie copiilor instrumentele necesare unei bune adaptări la o societate care este
mereu în schimbare, provocându-le experienţe de viaţă diverse.
De asemenea, am considerat că trebuie să ţinem cont că “analfabeţii viitorului nu vor mai fi cei ce nu ştiu să
citească, ci cei care nu ştiu să înveţe, să se dezveţe şi să reînveţe”şi că trebuie să abordăm altfel COPILUL, să
nu-i îngrădim personalitatea, să-l înţelegem, să-i decodăm fiecare gest sau comportament şi să acţionăm ca
atare, să-i deschidem drumuri noi spre creativitate, spre inovaţie .
Să nu uităm că “Educaţia este ceea ce rămâne după ce am uitat tot ce am învăţat la şcoală.”
( Albert Einstein).

79
„EDUCAȚIA FĂRĂ FRONTIERĂ”: RELAȚIA GRĂDINIȚĂ- ȘCOALĂ- FAMILIE-
SOCIETATE

Grădinița cu P.P. nr. 5, Zimnicea

Educatoare: Anghel Daniela

Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.

Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o informare reciprocă cu privire la tot ceea
ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această
acţiune.
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţina rezultate
foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să paşească pe treptele superioare ale
invaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea la copii a
conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-moral am urmărit
implicarea familiei şi a comunităţii printr-un parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în socializarea
copilului cu ceilalţi copii din clasă fiind consultată cu privire la activităţile educative( extracurriculare) şi cu
privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.
Familia constitue prima verigă si cea mai importanta a educaţiei permanente a individului. Grupul
familial constituie prima „şcoala” a copilului, dupa care gradiniţa şi apoi şcoala, cladesc opera de integrare
sociala a copiilor pe fundamentul iniţiat de ea.
Scopul educaţiei în familie este crearea unui climat favorabil, în cadrul caruia copilul să poată creşte şi
educa, ca o personalitate complexă.
La vârsta prescolara un factor important este gradinita care desfasoara un amplu proces instructiv-educativ
aplicând metode si procedee stiintifice. Pentru reusita actului educational munca depusa de cadrele didactice
in gradinita trebuie continuata, sustinuta si intarita de familie.
Unitatea de actiune a celor doi factori (gradinita-familie) in opera de formare a copilului este coditionata de
unitatea de vederi, de un mod comun de lucru si o buna cunoastere reciproca.
În procesul educatiei rolul coordinator il are gradinita, iar mai apoi scoala, insa familia este cea care
contribuie prin sustinere si continuarea a ceea ce unitatile de invatamânt se straduiesc sa faca.
Educatia prescolara asigura stimularea diferentiata a copilului in vederea dezvoltarii sale in plan intelectual,
socio-afectiv si psiho-motric, tinând cont de particularitatile specifice de vârsta ale acestuia.
Daca in familie cerintele sunt mai putin exigente si mai relaxante, apare gradinita, unde sistemul este mai
organizat, mai explicit, cu regului clare. Copilul se adapteaza treptat acestui sistem, fapt ce-i imbogateste
experienta de viata sociala.
Alaturi de asigurarea cunoasterii familiei copiilor prescolari –conditia de baza a unei colaborari eficiente
intre gradinita si parintii copiilor - se inscrie si necesitatea stabilirii unei programe comune de educatie in
gradinita si in familie, care sa sustina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din gradinita. Din
punct de vedere pedagogic coordonarea presupune pe de o parte, selectarea si valorificarea influentelor
pozitive ce se exercita in familie, iar pe de alta, indrumarea familiei in vederea exercitarii unor actiuni
educative care sa fie in concordanta cu idealul educativ. Ca institutie ce dispune de cadre pregatite in acest
sens, gradinita poate asigura aceasta coordonare.
De ce împreună pentru copiii noştri? Pentru că împreună am păşit în Mileniul Trei care prevede
schimbări, înnoiri, modificări în toate domeniile de activitate. Mileniul Trei este timpul care încă ne aşteaptă!
O schimbare a suferit şi actualul curriculum: se plasează familia, părintele, în rol de partener activ în
educaţia copilului. S-a crezut multă vreme că instituţiile de învăţământ poartă întrega responsabilitate a
educării copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei acţiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest
context, rolul părinţilor nu încetează odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar
modalitatea de abordare a copilului, în raport cu noul său statut şi în deplină concordanţă cu ceea ce se

80
întamplă în mediul educaţional.
Din punct de vedere teoretic, această relaţie ar putea funcţiona ireproşabil, având în vedere faptul că
ambele părţi implicate urmăresc aceleaşi finalităţi în ceea ce priveşte educaţia copilului. Insa de nenumărate
ori ne confruntăm cu situaţii negative. Divergenţele apar în momentul în care fiecare dintre părti susţine
propriul stil educativ, combatându-l şi blamându-l pe celalalt, uitându-se cel mai important lucru: cele două
părţi trebuie să interacţioneze, nu să funcţioneze separat.
Parteneriatul dintre grădiniţă/scoala şi familiile copiilor, desfăşurat în termeni amiabili şi de
respect reciproc, oferă un mediu propice influenţării pozitive a educaţiei copilului. Relaţia partenerială,
capabilă să le ofere ambelor părţi implicate posibilitatea de a acţiona, va avea efecte benefice asupra
dezvoltării copilului. Atunci când elevii, părinţii, comunitatea devin şi se considera parteneri in educaţie, in
jurul elevilor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct.
Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială in organizarea si desfaşurarea activităţii în şcoală şi in
clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura
relaţiilor publice.
Trebuie avut în vedere că şcolile de toate gradele sunt organizaţii responsabile pentru educaţia
formală a copiilor şi a adolescenţilor şi au obligaţia să se achite de această responsabilitate, ca parte a
sistemului social ce include şi familiile si comunitaţile.
Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în
educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus
la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală
şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura
relaţiilor publice.
Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale. Presupune eliberare
de energiilor lăuntrice, prin implinirea armonioasă şi creatoare, a insecuritaţii, inferioritaţii şi dependenţei pe
care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată într-o schimbare rapidă .
Se prevede că în ţările europene să se treacă la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia, în care
accentul să se pună pe un angajament mutual, clar stabilit intre părinţi si profesori, pe un,,contract parental”
privind copilul individual, contractul între familie şi şcoală să nu se considere doar un ,,drept opţional” ci un
sistem de obligaţii reciproce în cooperarea parinţilor cu profesorii.
Cultivarea unor relaţii de parteneriat efectiv între grădinţă\şcoală şi familie, în sprijinul educaţiei şi
creşterii copilului constituie cheia succesului viitor în adaptarea şi integrarea şcolară; este primul pas către o
educaţie deschisă, flexibilă, şi dinamică a personalităţii copilului

81
 RELAŢIA GRĂDINIŢĂ- FAMILIE- COMUNITATE
PROF.ÎNV. PREŞCOLAR ANGHEL OANA ELIZA
GRĂDINIŢA P.N. CREŢULEŞTI- MĂTĂSARU

Relaţia pedagogică este o variabilă de relaţie umană cu înţelesul de interacţiune pentru atingerea scopurilor
educaţiei, ca interacţiune ea funcţionează într-o situaţie pedagogică, aceasta fiindu-i suport, în care se întâlnesc
şi se confruntă mai multe „forţe” rezultate din comportamentul profesorilor şi al elevilor, precum şi din
condiţiile generale şi specifice ale acţiunii educative.
Necesitatea abordării parteneriatului dintre cele trei mari „instituţii”: şcoală, familie şi comunitate atrage
după sine o mare colaborare şi responsabilitate din partea fiecăreia dar ceea ce e important e că toate sunt
direcţionate şi canalizate asupra copilului.
Faptul că micul preşcolar intră în contact cu mediul în care trăieşte este ceva normal, însă faptul că în
dezvoltarea lui sunt antrenaţi alţi factori care au rolul de a-l stimula este un lucru deosebit.
Grădinița se conduce după reguli scrise unanim acceptate de societate şi avizate de specialişti în educaţie:
programe, curriculum, manuale şcolare, auxiliare didactice, materiale didactice, etc. Prin instituţionalizarea
copilului nu se neglijează rolul părinţilor, de aceea în condiţiile actuale, rolul familiei în activitatea grădiniţei
este major. Părinţii sunt cei care vor sta alături de educatoare la formarea şi dezvoltarea copiilor lor, rolul lor
nu va fi înlocuit de educatoare, ci aceasta va completa ştiinţific ceea ce părintele nu poate sau nu are abilitatea
respectivă de a putea asigura copiilor ceea ce au nevoie.
Familia pentru copil constituie primul lui contact cu lumea înconjurătoare, reprezentând modelul de viaţă
şi conduită. El influenţându-i dezvoltarea psihică în mod decisiv în primii ani de viaţă ai copilului. S-a crezut
multă vreme că instituţiile de învăţământ poartă întreaga responsabilitate a educării copilului, familia fiind doar
beneficiarul acestei acţiuni. Familia nu poate fi parte separată în acest context, rolul părinţilor nu încetează
odată cu intrarea copilului în instituţia de învăţământ, se schimbă doar modalitatea de abordare a copilului, în
raport cu noul său statul şi în deplină concordanţă cu ceea ce se întâmplă în mediul educaţional. Relaţiile dintre
părinţi se răsfrâng asupra copilului şi involuntar el este cel care are de câştigat sau de pierdut în formarea sa.
Comunitatea reprezintă o potenţialitate virtuală pentru dezvoltarea personalităţii individului. Mediul social
oferă posibilităţi nelimitate în vederea valorificării predispoziţiilor native ale individului; putem spune că unei
diversităţi genetice îi corespunde o infinitate de posibilităţi oferite de mediu.
Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacţiune cu mediul său; termenul se
referă la activitate în general sau la o anumită activitate, deci un caz particular. Comportamentul copiilor se
defineşte prin ceea ce copilul face sau spune şi poate fi observat în mod obiectiv. Anumite comportamente
considerate a fi negative sunt observate de familie şi dacă nu pot fi rezolvare în interiorul acesteia prin
următorii paşi:
 aprecierea şi acordarea atenţiei;
 stabilirea limitelor şi a regulilor;
 a spune Nu şi a interzice;
 ignorarea;
 izolarea;
 recompensarea.
 pedepsirea.
Parteneriatul grădiniţă – familie - comunitate se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie,
grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor
atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii şi membrii comunităţii. Activitatea cu părinţii ca
parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun

82
pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele
în părinţii lor şi în membrii societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii.

83
 Relatia dintre gradinita-scoala-familie-societate
Educatoare, ANGHEL RODICA
G.P.N. TRAIAN

Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca
fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru
educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele de colaborare cu
şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori si părinţi; profesorii trebuie să primească o
pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenta lor în această materie trebuie considerată ca o
aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi