1. Art.

2570Determinarea şi proba reşedinţei obişnuite

(1) În sensul prezentei cărţi, reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care
persoana îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de
înregistrare. Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exerciţiul activităţii sale
profesionale este locul unde această persoană are stabilimentul său principal.
(2) Pentru determinarea locuinţei principale vor fi avute în vedere acele circumstanţe
personale şi profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenţia de a
stabili asemenea legături.
(3) Reşedinţa obişnuită a persoanei juridice este în statul în care aceasta îşi are stabilimentul
principal.
(4) Stabilimentul principal al unei persoane juridice este locul unde aceasta şi-a stabilit
administraţia centrală.
(5) Dovada reşedinţei obişnuite se poate face cu orice mijloace de probă.
Această noţiune se deosebeşte de cea privind domiciliul persoanei, al cărui element principal
îl reprezintă intenţia declarată de stabilire, conform art. 87 NCC:
Art. 87Domiciliul
Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este
acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.
Domiciliul ca și factor de identificare a persoanei fizice, accentul pus de legiuitor este odată
pe exercițiul drepturilor și libertăților civile și pe caracterul declarativ al domiciliului. Dacă
am dovada unui spațiu pe care îl dețin în proprietate fie în chirie, fie in comodat, sau
consimțământul proprietarului de a-ți stabili domiciliul în acel loc. Intenția care rezultă din
cererea formulată către serviciul de stare civilă, către primărie, evidența populației prin care
îmi stabilesc intenția de a-mi stabili domiciliul în acel loc și arăt dovada de folosință sau
propietatea unei locuințe, mi se stabilește domiciliul acolo. Nimic nu îmi impune o măsurare
a intensității locuirii, dacă eu chiar stau acolo sau nu.
Reședința obișnuită evocă centrul de viață și de interes al persoanei. Problemele mai
delicate apar în cazul persoanelor aflate la studii, sau au proprietăți în mai multe state
membre și stau succesiv în mai multe state. Reședința obișnuită se determină întotdeauna
factual ceea ce înseamnă că eu ca instanță trebuie să determin, potrivit tuturor circumstanțelor
care compun legătura acestor persoane, unde aceasta își avea centrul său de viață și interes,
luând în calcul și durata locuirii, caracterul ei neîntrerupt, locul unde se află familia și locul
unde își exercită profesia, iar în cazul în care există discrepanțe încerc să determin centrul de
interes al persoanei.

2. Numele Art. 2.576

(1) Numele persoanei este carmuit de legea sa nationala.
(2) Cu toate acestea, stabilirea numelui copilului la nastere este carmuita, la alegere, fie de
legea statului a carui cetatenie comuna o au atat parintii, cat si copilul, fie de legea statului
unde copilul s-a nascut si locuieste de la nastere.
(3) Ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume, savarsite in Romania, este
asigurata potrivit legii romane.

3. Inlaturarea aplicarii legii straine Art. 2.564

(1) Aplicarea legii straine se inlatura daca incalca ordinea publica de drept international
privat roman sau daca legea straina respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii
romane. In cazul inlaturarii aplicarii legii straine, se aplica legea romana.
(2) Aplicarea legii straine incalca ordinea publica de drept international privat roman in
masura in care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale
dreptului roman ori ale dreptului Uniunii Europene si cu drepturile fundamentale ale omului.

4.Inlaturarea exceptionala a legii aplicabile Art. 2.565

(1) In mod exceptional, aplicarea legii determinate potrivit prezentei carti poate fi inlaturata
daca, datorita circumstantelor cauzei, raportul juridic are o legatura foarte indepartata cu
aceasta lege. In acest caz, se aplica legea cu care raportul juridic prezinta cele mai stranse
legaturi.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile in cazul legilor privind starea civila sau capacitatea
persoanei, precum si atunci cand partile au ales legea aplicabila.

5.Forum necessitas
In cazul in care nicio instanta a vreunui stat membru NU este competenta in temeiul altor
dispozitiile ale prezentului regulament (reg privind succesiunile(, instantele judecatoresti ale
unui stat membru se pot pronunta, in cazul exceptionale, asupra succesiunii in situatia in care
procedurile nu pot fi rezonabil initiate sau nu se pot desfasura in mod rezonabil sau ar fi
imposibile intr-un stat tert cu care cauza are o legatura stransa.

Succesiunea va fi guvernata de o singura lege, indiferent de locul unde se situeaza bunurile.

6.Competența generală a succesiunilor
Instanțele judecătorești din statul membru în care defunctul își avea reședința obișnuită în
momentul decesului sunt competente să hotărască cu privire la succesiune în ansamblul său.

Articolul 5
Acordul de alegere a forului
(1) În cazul în care legea aleasă de către defunct pentru a se aplica succesiunii sale în
temeiul articolului 22 este legea unui stat membru, părțile vizate pot conveni ca o instanță sau
instanțele judecătorești din statul membru respectiv să aibă competență exclusivă de a se
pronunța cu privire la orice chestiune referitoare la succesiune.
(2) Un astfel de acord de alegere a forului este redactat în scris, datat și semnat de părțile
interesate. Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a
acordului este considerată echivalentă formei scrise.

Articolul 6
Declinarea competenței în cazul în care s-a optat pentru o lege
În cazul în care legea aleasă de defunct pentru a se aplica succesiunii sale în temeiul
articolului 22 este legea unui stat membru, instanța judecătorească sesizată în temeiul
articolului 4 sau al articolului 10:
(a) poate, la solicitarea unei părți la proceduri, să își decline competența în cazul în care
consideră că instanțele judecătorești din statul membru pentru a cărui lege s-a optat sunt
mai în măsură să hotărască cu privire la succesiune, având în vedere circumstanțele de
natură practică ale succesiunii, precum reședința obișnuită a părților și locul unde sunt
situate bunurile; sau
(b) își declină competența în cazul în care părțile la proceduri au convenit, în conformitate cu
articolul 5, să confere competență unei instanțe sau instanțelor judecătorești din statul
 membru pentru a cărui lege s-a optat.

Articolul 7
Competența în cazul în care s-a optat pentru o lege
Instanțele judecătorești din statul membru pentru a cărui lege a optat defunctul în temeiul
articolului 22 sunt competente să hotărască cu privire la succesiune în cazul în care:
(a) o instanță judecătorească sesizată anterior și-a declinat competența cu privire la aceeași
cauză în temeiul articolului 6;
(b) părțile la proceduri au convenit, în conformitate cu articolul 5, să confere competență
unei instanțe sau instanțelor judecătorești din statul membru respectiv; sau
(c) părțile la proceduri au recunoscut în mod expres competența instanței judecătorești
sesizate.

Articolul 8
Încheierea procedurilor din oficiu în cazul în care s-a optat pentru o lege
O instanță judecătorească care s-a sesizat din oficiu într-o cauză succesorală în temeiul
articolului 4 sau al articolului 10 încheie procedurile în cazul în care părțile la proceduri au
convenit să soluționeze succesiunea pe cale amiabilă printr-o tranzacție extrajudiciară în
statul membru pentru a cărui lege a optat defunctul în temeiul articolului 22.

Articolul 9
Competența întemeiată pe înfățișare
(1) În cazul în care, în cursul procedurilor în fața instanței judecătorești a unui stat membru
care își exercită competența în temeiul articolului 7, reiese că nu toate părțile la respectivele
proceduri au fost și părți la acordul de alegere a forului, instanța continuă să își exercite
competența dacă părțile la proceduri care nu au fost părți la acordul de alegere a forului se
înfățișează fără a contesta competența instanței.
(2) În cazul în care părțile la proceduri care nu au fost părți la acordul de alegere a forului
contestă competența instanței judecătorești menționate la alineatul (1), aceasta își declină
competența.
În această situație, competența de a hotărî cu privire la succesiune revine instanțelor
judecătorești competente în temeiul articolului 4 sau al articolului 10.

Articolul 10
Competența subsidiară
(1) În cazul în care reședința obișnuită a defunctului în momentul decesului nu este situată
într-un stat membru, instanțele unui stat membru în care sunt situate bunuri care fac parte din
patrimoniul succesoral sunt totuși competente să se pronunțe asupra succesiunii în ansamblu
său, în măsura în care:
(a) defunctul avea cetățenia acelui stat membru la data decesului; sau, dacă această condiție
nu este îndeplinită,
(b) defunctul își avea anterior reședința obișnuită în statul membru respectiv, cu condiția ca,
în momentul sesizării instanței, să nu fi trecut mai mult de cinci ani de la schimbarea
reședinței obișnuite.
(2) În cazul în care nicio instanță judecătorească a vreunui stat membru nu este competentă
în temeiul alineatului (1), instanțele statului membru în care se situează bunuri care fac parte
din patrimoniul succesoral sunt totuși competente să se pronunțe asupra respectivelor bunuri.
7. Legea aplicabila succesiunilor
Articolul 20
Aplicare universală
Orice lege menționată în prezentul regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea unui
stat membru.

Articolul 21
Norma generală
(1) Sub rezerva cazului în care prezentul regulament cuprinde dispoziții contrare, legea
aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul își avea reședința
obișnuită în momentul decesului.
(2) În cazul în care, cu titlu de excepție, toate circumstanțele cazului indică în mod clar că,
în momentul decesului, defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt stat
decât statul a cărui lege ar fi aplicabilă în temeiul alineatului (1), legea aplicabilă succesiunii
este legea acelui alt stat.

(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblu său să
fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului.
O persoană care deține mai multe cetățenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al
căror cetățean este în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.
(2) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr-o declarație sub forma unei
dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziții.
(3) Condițiile de fond ale actului prin care s-a făcut alegerea legii sunt reglementate de legea
aleasă.
(4) Orice modificare sau revocare a alegerii legii trebuie să îndeplinească condițiile de
formă pentru modificarea sau revocarea unei dispoziții pentru cauză de moarte.

8. Retrimitere - art 34
(1) Aplicarea legii oricărui stat terț precizate în prezentul regulament înseamnă aplicarea
normelor de drept în vigoare în statul respectiv, inclusiv a normelor sale de drept
internațional privat, în măsura în care respectivele norme retrimit la:
(a) legea unui stat membru; sau
(b) legea unui alt stat terț care ar aplica propria lege. – sintagma „care ar aplica propria lege”
a nascut discutii, conturandu-se doua opinii (nu se cer la examen).

Divergentele existente in DIP in ceea ce priveste regulile de conflict de legi dau nastere
conflictelor de sisteme. Acestea pot fi pozitive, atunci cand fiecare sistem implicat atribuie
competenta propriei sale legislatii. Conflictele negative sunt atunci cand fiecare sistem
implicat declina competenta legislatiei sale materiale, trimitand in schimb la dreptul altui stat.
Retrimiterea este p tehnica juridica in virtutea careia, atunci cand regula de conflict a forului
trimite la un sistem de drept strain care nu-si accepta competenta, instanta va lua in
considerare si regulile de conflict din acel sistem de drept, ce pot desemna ca aplicabila fie
legea forului (R1), fie legea unui stat tert (R2). Operatiunea e pur intelectuala si se efectueaza
de catre judecatorul sesizat.
Retrimiterea de gradul 1- norma de conflict straina la care a trimis lex fori stabileste inapoi
competenta in favoarea legii forului. Retrimiterea de gradul 1- la dr material al tarii
respective (retrimitere materiala), trimite la competenta dr tarii instantei sesizate-speta Forgo.

Speta Forgo
 Soluţionată de instanţele franceze în 1878.
 Un cetăţean bavarez , în condiţiile în care Bavaria acorda o cetăţenie proprie.
 Forgo trăieşte cea mai mare parte a vieţii sale în Franţa, unde însă nu dobândeşte domiciliul
legal (nu îndeplineşte formalităţile cerute în acest sens de legea franceză), ci are numai
domiciliul de fapt.
 Conform legii franceze, Forgo era cetăţean bavarez, cu domiciliul legal în Bavaria.
 La moarte lasă o succesiune mobiliară importantă.
 Forgo nu a lăsat testament.
 Rudele colaterale după mamă (Forgo fiind copil din afara căsătoriei) introduc în faţa
instanţei franceze
o petiţie de ereditate.
 Potrivit normei conflictuale franceze lex patriae succesiunea mobiliară era cârmuită de
legea naţională a defunctului (cea Bavareză), care acorda drept la succesiune rudelor
colaterale după mamă.
 Instanţele franceze au constatat însă că norma conflictuală bavareză supuneau succesiunea
mobiliară
legii domiciliului de fapt al defunctului ( trimitea înapoi la legea franceză) .
 Norma conflictuală bavareză nu accepta trimiterea, ci retrimiterea la dreptul francez.
 Acceptând retrimiterea, instanţa franceză a aplicat legea succesorală franceză.
 Conform legii succesorale franceze, rudele colaterale după mamă nu aveau drept la
moştenire şi, în
acest fel, succesiunea fiind vacantă, a fost culeasă de statul francez pe teritoriul căruia se
aflau bunurile mobile respective

Retrimiterea de gradul 2 este aceea in care norma de conflict a forului, trimitand la legea altui
stat, acesta,prin norme de conflict proprii,atribuie competenta in favoarea dr unei terte tari.

Hollie vs. Rivaz. S-a ridicat problema validității unui testament făcut de un englez având
domiciliul potrivit dreptului englez în Belgia. Legea belgiană de la acea vreme nu recunoștea
domiciliul acelui testator ca fiind în Belgia deoarece fiind străin, acesta nu îndeplinise
formalitățile cerute, autorizațiile prealabile de dreptul belgian pentru recunoașterea
domiciliului în Belgia. Testamenul în cauză era considerat valid dreptului englez, dar nu
potrivit dreptului belgian. Instanța engleză investită cu soluționarea litigului având ca obiect
validitatea testamentului a aplicat în cauză așa numita „teoria instanței străine” potrivit căreia
în soluționarea litigiului, judecătorul englez trebuie să procedeze ca și cum s-ar afla în Belgia,
în țara la care a trimis norma de conflict englez, adică judecătorul englez trebuie să se pună în
postura celui belgian, să procedeze aidoma cum ar fi procedat în locul lui judecătorul belgian
si astfel aplicând norma de conflict belgiană care supunea validitatea testamentului legii
domiciliului considerată a fi din perspectivă belgiană, în Anglia, a aplicat în consecință
dreptul englez considerând testamentul ca fiind perfect valid.

Argumente pro și contra retrimiterii

Pro:
• legea la care se face trimitere nu ar putea fi aplicatăîn situația în care aceasta se declară
necompetentă(și retrimite deci la o altă lege) întrucât s-ar aduce atingere suveranității statului
străin
• atunci când norma conflictuală trimite la dreptul străin se are în vedere întregul ansamblu de
reglementări inclusiv normele conflictuale
• eficiența unei hotărâri judecătorești se asigură prin neaplicarea legii materiale străine, care a
refuzat compentența oferită. Instanța trebuie judece ca în țara unde se va cere exequatur-ul.
• norma conflictuală a forului are o competență subsidiară, în cazul în care legea străină se
declarănecompetentă, configurând existența unei comunități de vederi cu norma conflictuală
străină.
• între sistemele de drept în prezență se realizează o coordonare, care permite evitarea
situațiilor conflictuale

Contra:
• retrimiterea depreciază ideea că instanța sesizată stabilește legea aplicabilăîn temeiul
normelor sale conflictuale și nu după normele conflictuale străine
• retrimiterea implică un cerc vicios, deoarece trimiterea se face la ansamblul dreptului străin,
ce retrimitetot la întregul sistem de drept al forului, care dispune iar o retrimitere și așa mai
departe, fără ca acest circuit să fie oprit decât în mod arbitrar
• retrimiterea determină o nesiguranțăîn relațiile cu element de extraneitate întrucât soluțiile
concrete depinde de poziția dreptului străin

Cazuri in care NU este admisa retrimiterea

 autonomia vointei- retrimiterea nu se aplica cand partile au ales legea straina
aplicabila raportului juridic in temeiul autonomiei de vointa deoarece legea aplicabila
aleasa va fi norma materiala (dreptul material al tarii respective), nu se va trimite la
norma de conflict; (=autonomia de vointa este un reper fundamental, partilor fiindu-le
permis sa aleaga in multe materii legea aplicabila raportului juridic pe care il incheie.
) Inainte de opta, partile se intereseaza adesea de continutul legilor in cauza; legea
aleasa e cea ale carei dispozitii corespund mai bine proiectului lor.
 Forma actelor: regula de conflict generala in materie de forma a actelor, a diverselor
reguli de conflict speciale privind forma casatoriei, forma adoptiei, forma
testamentului etc.
 Obligatiile extra-contractuale : inspirata de ideea de a proteja peroana lezata, inclusiv
in planul DIP si materializata in libertatea conferita acesteia de a alege legea
aplicabila actiunii in rasp, aceasta e incompatibila cu admiterea retrimiterii.
 atunci când în mod explicit în textul actului normativ acest lucru este prevăzut expres.
Fie în cazul normelor de conflict de sorginte națională avem un text explicit (art
2559 alin 2 NCC). Fie sunt alte texte precum art. 30 din Regulamentul European 650

Materia succesiunilor internationale

Neaplicare in cazul desemnarii legii forului, neaplicare in cazul desemnarii legii unui stat
membru (o discutie poate suerveni pt cazul in care legea desemnata e legea unui stat membru
in care Reg. nu e aplicabil (legea daneza,irlandeza,engleza), regulile de confict proprii pt
materia succesorala militeaza pt admiterea retrimiterii inclusiv in aceste situatii).
9. Justitia materiala
DIP cunoaște, pe lângă norme de conflict, care sunt preponderente sau majoritatea, și reguli
sau norme materiale care sunt excepția și care califică în mod autonom anumite chestiuni
sau situații juridice în vederea interpretării și aplicării uniforme a normelor de conflict.
Langa normele de conflict drept international privat,intalnim si norme materiale care fixeaza
in anumite materii complete anumite reguli de conduita indiferent de situatia avuta in vedere.
De exemplu, toate normele care fixeaza intrarea cetatenilor straini sau apatrizilor intara
noastra sau de a incheia acte civile sau expulzarea din tara noastra; acestea sunt norme
materiale.Normele care fixeaza competenta autoritatilor romane sunt tot norme materiale.
Din punctul de vedere al obiectului sau, dreptul international privat se ocupa de solutionarea
conflictelor de jurisdictie, unde includem competenta internationala a instantelor romane, dar
si aspecte legate de recunoasterea si executarea actelor publice straine. Apoi, in aceasta
materie intra si domeniul mare al conflictelor de legi in spatiu care se solutioneaza cu ajutorul
normelor de conflict, fie ca ele sunt incluse in legislatia nationala, fie ca ele izvorasc din
regulamente europenene.Obiecul dreptului international privat se mai ocupa si de regimul
juridic al strainilor in tara noastra.
Spre exemplu, art. 31 din Regulamentul European 650/2012 în materie succesorală, intitulat
"Adaptarea drepturilor reale", prevede că:în situația în care o persoană invocă un drept real la
care este îndrituită în temeiul legii aplicabile succesiunii, iar în legislația statului membru
unde este invocat dreptul real nu este prevăzut dreptul real în cauză, respectivul drept se
adaptează dacă este necesar și în măsura în care acest lucru este posbil la cel mai apropiat
drept real echivalent în temeiul legislației statului respectiv, luând în considerare obiectivele
și interesele urmărite de dreptul real specific și efectele acestuia.Acest articol este o normă
materială care îmi spune ce trebuie să fac în situația în care(nu și-a continuat ideea).
Succesiunea este un mod de transmitere a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale.
Tot o normă materială întâlnim și în art. 32 din Regulament dedicat comorientilor : în
cazul în care doua sau mai multe persoane ale căror succesiuni sunt reglementate de legi
diferite decedează în împrejurări în care nu se poate stabili cu precizie ordinea în care au
survenit decesele și în cazul în care legile respective soluționează diferit acestă situație sau nu
cuprinde dispoziții în acest sens, niciun defunct nu are dreptul la succesiunea celuilalt sau
celorlalți defuncți.
Este o normă materială, pentru că imi dictează soluția: niciunul nu are capacitate
succesorală. Dacă persoane între care există vocație succesorala reciprocă, de exemplu, au
murit într-un accident aviatic nu se poate stabili care dintre ele a supraviețuit celeilalte, se
consideră că au decedat în același timp.
A fost nevoie de această normă, regulă materială în cuprinsul Regulamentului pentru
că nu toate sistemele de drept aplică această regulă.

10. Autonomia vointei in DIP

10.1 Libertatea de alegere- contracte
(1) Contractul este guvernat de legea aleasă de către părți. Această alegere trebuie să fie
expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din
împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părțile pot desemna legea aplicabilă întregului contract
sau numai unei părți din acesta.
(2) Părțile pot conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi decât cea care îl
guverna anterior, fie în baza unei alegeri anterioare în temeiul prezentului articol, fie în
temeiul altor dispoziții ale prezentului regulament. Orice modificare efectuată de către părți
cu privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu aduce atingere
validității formei contractului în sensul articolului 11 și nu afectează în mod negativ
drepturile terților.
(3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care
are loc alegerea, se află în altă țară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea făcută de
părți nu aduce atingere aplicării dispozițiilor legii acelei alte țări, de la care nu se poate
deroga prin acord.
(4) În cazul în care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care
are loc alegerea, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părți a unei legi
aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu aduce atingere aplicării în mod
corespunzător a dispozițiilor de drept comunitar de la care nu se poate deroga prin convenție,
după caz, astfel cum au fost transpuse în statul membru al instanței competente.
(5) Existența și valabilitatea consimțământului părților cu privire la alegerea legii aplicabile
se determină în conformitate cu dispozițiile articolelor 10, 11 și 13.

10.2 Libertatea de alegere - oblg necontractuale

(1) Părțile au posibilitatea de a alege, de comun acord, legea care să reglementeze obligațiile
necontractuale născute între ele:
(a) printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii; sau
(b) în cazul în care toate părțile implicate desfăşoară o activitate comercială, alegerea poate
avea loc, de asemenea, printr-un acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de
prejudicii. Alegerea făcută trebuie să fie explicită sau să reiasă cu un grad rezonabil de
certitudine din circumstanțele referitoare la caz şi nu poate aduce atingere drepturilor terților.
(2) În cazul în care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care
are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în altă țară decât aceea a cărei lege a fost aleasă,
alegerea făcută de părți nu aduce atingere aplicării dispozițiilor imperative ale legii acelei
alte țări, de la care nu se poate deroga prin acord.
(3) În cazul în care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care
are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de
către părți a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu poate aduce atingere
aplicării în mod corespunzător a dispozițiilor imperative ale dreptului comunitar de la care nu
se poate deroga prin acord, astfel cum au fost puse în aplicare în statul membru al instanței
competente.

Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu prezentul articol printr-un

acord încheiat în temeiul articolului 14, in cazul drepturilor de proprietate intelectuala si
concurența neloială şi actele care îngrădesc libera concurența.

10. 3 Alegerea legii aplicabile de către părți (divort si separatie de corp)

(1) Soții pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorțului și separării de corp, cu
condiția ca aceasta să fie una dintre următoarele legi:
(a) legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în data încheierii
acordului; sau
(b) legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca
unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă în data încheierii acordului; sau
(c) legea statului de cetățenie a unuia dintre soți în data încheierii acordului; sau
(d) legea forului.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (3), acordul care desemnează legea aplicabilă poate fi
încheiat și modificat în orice moment, dar nu ulterior datei sesizării instanței judecătorești.
(3) În cazul în care această posibilitate este prevăzută de legea forului, soții pot desemna
legea aplicabilă și în fața instanței judecătorești pe parcursul procedurii. În acest caz, instanța
judecătorească ia act de acordul soților, în conformitate cu legea forului.

10. 4 Succesiuni
(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblu său să
fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului.
O persoană care deține mai multe cetățenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al
căror cetățean este în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.
(2) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr-o declarație sub forma unei
dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziții.
(3) Condițiile de fond ale actului prin care s-a făcut alegerea legii sunt reglementate de legea
aleasă.
(4) Orice modificare sau revocare a alegerii legii trebuie să îndeplinească condițiile de
formă pentru modificarea sau revocarea unei dispoziții pentru cauză de moarte.

11. Clauzele de exceptie – de excludere

NCC prevede la art. 2565 alin 1- In mod exceptional, aplicarea legii determinate potrivit
prezentei carti poate fi inlaturata daca, datorita circumstantelor cauzei, raportul juridic are o
legatura foarte indepartata de aceasta lege. In acest caz, se aplica legea cu care raportul
juridic prezinta cele mai stranse legaturi.
alin. 2 – dispozitiile alin 1 nu sunt aplicabile in cazul legilor
privind starea si capacitatea persoanei, precum si atunci cand partile au ales legea aplicabila.
Alegerea partilor in ceea ce priveste legea aplicabila nu este una discretionara, ci este
limitata pentru a nu frauda dispozitiile legii aplicabile. Dar, cand partile si-au exercitata
aceasta alegere in limitele permise autonomiei de vointa de legiuitor, aplicarea clauzei de
exceptie nu va fi incidenta, iar instanta nu va putea detrona legea aleasa indiferent de ce
legaturi ar fi in dreptul altei tari.
Clauza de excludere apare ca un factor de corectie in privinta normei de conflict intrucat
asigura in mod abstrat proximitatea dintre un sistem de drept si raportul juridic in functie de
continutul acestuia, dar exista posibilitatea ca acel raport juridic sa prezinte legaturi cu o alta
lege decat cea la care a dus norma de conflict.
Ori de cate ori intalnim raporturi juridice care au icneput sub imperiul legii vechi poate fi
folosita clauza de exceptie cand exista consecinte produse sub imperiul acestei legi.
Domeniul clauzei de exceptie ar trebui sa ramana rastrans, iar instanta sa apeleze la ea doar
in mod exceptional.
ROMA II – regula generala in materia legii aplicabile obligatiilor extracontractuale de la
art. 4 prevede la alin 1 ca in cazul in care reiese clar, din toate circumstantele referitoare la
caz, ca fapta ilicita are in mod vadit mai multa legatura cu o alta tara decat cea mentionata
la alin 1 – locul producerii prejudiciului sau la alin 2 – daca ambele parti au resedinta
obisnuita in aceeasi tara in momentul producerii prejudiciului atunci se aplica acea lege,
se aplica legea acelei alte tari. O LEGATURA VADIT MAI STRANSA CU O ALTA TARA SE
PAOTE INTEMEIA, IN SPECIAL, PE O RELATIE PREEXISTENTA INTRE PARTI, CA DE
PILDA UN CONTRACT, CARE ESTE IN STRANSA LEGATURA CU RESPECTIVA FAPTA
ILICITA.
-- aceeasi clauza de exceptie se regaseste si la raspunderile speciale
– raspunderea penttru produse defectuoase, imbogatirea fara justa
cauza cand are in mod vadit mai multa legatura cu o alta tara decat
 cele prezentate in regulament, negotiorum gestio, culpa in
contrahendo;
ROMA IV- SUCCESIUNI -> Regula generala – legea aplicabila succesiunii in ansamblul
sau estea cea a statului in care defunctul isi avea resedinta obisnuita in momentul decesului,
sub rezerva cazului in care regulamentul cuprinde dispozitii contrare. Alin 2 cuprinde o
clauza de exceptie care prevede ca in cazul in care toate circumstantele cazului indica in mod
clar ca in momentul decesului defunctul avea in mod evident o legatura mai stransa cu un alt
stat decat statul a carui lege e aplicabila in temeiul alin 1, legea aplicabila succesiunii este
legea acelui alt stat.

12. Dubla cetatenie

SUCCESIUNI – se poate alege legea aplicabila succesiunii in ansamblul sau – daca

deunctul a avut 2 cetatenii – intre legea statului a carui cetatenie o detine in momentul
alegerii legii sau la fata decesului. Mai mult, daca o persoana detine mai multe cetatenii poate
sa aleaga legea oricaruia dintre statele al caror cetatean este in momentul alegerii legii sau la
momentul decesului.
NCC Cartea a VII-a prevede ca Legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are
persoana fizica sau dupa caz legea statului a carui nationalitate o are PJ. Daca persoana are
mai multe cetatenii, atunci se aplica legea acelui sintre state a carui cetatenie o are si de care
este cel mai strans legata, in special prin resedinta sa obisnuita.

13 Exceptia de ordine publica

NCC prevede la art. 2564 ca aplicarea legii straine se inlatura daca incalca ordinea publica
de DIP roman sau daca legea straina respectiva a devenit competenta prin fraudarea legii
romane.. In cazul inlaturarii aplicarii legii straine, se aplica legea romana. Aplicarea legii
straine incalca ordinea publica de DIP in masura in care ar conduce la un rezultat
incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului roman ori ale dreptului UE si cu
drepturile fundamentale ale omului.

Astfel, instanta e obligata sa invoce exceptia de ordine publica in cazul in care legea
aplicabila ar incalca principiile dreptului UE sau cu drepturile fundamentale ale omului. Mai
mult, in spetele de la CJUE, s-a stabilit ca instanta nu poate sa aplice exceptia atunci cand
prin aplicarea ei se incalca principiile fundamentale ale UE/omului.

Acest mecanism vizeaza protejarea principiilor fundamentale ale forului – atunci cand
ordinea publica internationala a forului e incalcata prin aplicarea legii straine la care ar trimite
legea conflictuala. DIP priveste si circulatia hot judecatoreste, nu numai conflictul de legi in
spatiu. Statele sunt indreptatile sa refuze recunoasterea hot jud straine doar daca incalca
principiile fundamentale ale forului. – exceptia este consacrata acum in regulamente
europene.

Continutul exceptiei nu este predeterminat, ci totul depinde de situatia concreta, iar aplicarea
ei e restrictiva.
Principii vizate de exceptie:

1. Ordinea publica interna – norme imperative de ordin intern spre exemplu casatoria e
recunoscuta numai intre femei si barbati; =>principiile vizate sunt cele absolut fundamentale

2.Daca de exemplu o lege straina incalca principiile Conventiei ale UE, instanta forului ar
trebui sa nu recunoasca hotararea data sub legea respective sau inlaturarea legii straine.

Regulamentul ROMA II prevede la art 26 ca aplicarea unei dispozitii din legea oricarei tari
mentionate in prezentul regulament poate fi refuzata numai daca o asfel de aplicare este vadit
incompatibila cu ordinea publica a instantei competente.

Factorul temporal e important – exceptia e susceptibilaa sa fie modificata in timp, astfel ea se

raporteaza la principiile fundamentale din momentul in care instanta trebuie sa se pronunte.

Factorul spatial este important – fiecare stat are propria sa ordine publica internationala, astfel
incat ordinea publica variaza de la tara la tara.

14. Imperativitatea in DIP

 Legile de politie art 9 R1 ale forului si ale statelor terte (materie de casatorie,
succesiuni, adoptie, divort)
Norme de aplicare imediată
(1) Normele de aplicare imediată sunt norme a căror respectare este privită drept
esențială de către o anumită țară pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum
organizarea politică, socială sau economică, în asemenea măsură, încât aceste norme
sunt aplicabile oricărei situații care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de
legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului regulament.
(2) Prezentul regulament nu restrânge aplicarea normelor de aplicare imediată din
legea instanței sesizate.
(3) Este posibilă aplicarea normelor de aplicare imediată cuprinse în legea țării în care
obligațiile care rezultă din contract trebuie să fie sau au fost executate, în măsura în
care aceste norme de aplicare imediată antrenează nelegalitatea executării
contractului. Pentru a decide dacă aceste dispoziții să fie puse în aplicare, se ține cont
de natura și de obiectul acestora, precum și de consecințele aplicării sau neaplicării lor
 ordine publica internat : discriminatorie, art 6 CEDO, flagrant dreptul la viata privata
Inlaturarea aplicarii legii straine Art. 2.564
(1) Aplicarea legii straine se inlatura daca incalca ordinea publica de drept
international privat roman sau daca legea straina respectiva a devenit competenta prin
fraudarea legii romane. In cazul inlaturarii aplicarii legii straine, se aplica legea
romana.
(2) Aplicarea legii straine incalca ordinea publica de drept international privat roman
in masura in care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale
ale dreptului roman ori ale dreptului Uniunii Europene si cu drepturile fundamentale
ale omului.
  frauda de lege (element de legatura, categorie)

15. Alteritatea in DIP

- uneori legile straine nu au corespondent in dr Ro
- Alteritatea se refera la faptul ca o lege straina trebuie aplicată chiar daca e diferită de legea
romană
( spre exemplu nu prevede rezerva) si la recunoașterea hotărârilor străine.
- alteritatea inseamna ceva de genul protejarea terților adica protejarea legilor terțe
exemplu: in materia rezervei: indentificam legea aplicabila, daca e legea straina si ea
consacra altceva, trebuie sa o aplicam chiar daca nu prevede vreo rezerva
- recunoasterea reciproca (materie de nume)

16. Principiul proximitatii

– un principiu general al dreptului internațional privat, care constă în localizarea succesiunii
ținând seama de elementele cu adevărat relevante în această materie. Deși instituția moștenirii
este strâns legată de cea a familiei defunctului, deseori încercând, prin normele sale, să
realizeze un echilibru între ultima voință a celui plecat și interesele membrilor apropiați ai
familiei acestuia (rezervatarilor – Pflichtteilsberechtigter), totuși, persoana autorului
moștenirii este cea care primește întâietate. Această întâietate ar trebui explicată prin
prevalența voinței defunctului, dar și, în planul dreptului internațional privat, prin unicitatea
conexiunilor: o singură persoană (“cea plecată”), comparativ cu numărul moștenitorilor,
aceștia din urmă putând avea (și au adesea) factori de apartenență diferită (cetățenii diferite,
domicilii sau reședințe obișnuite situate în țări diferite). Nu în cele din urmă, defunctul este
cel care “a creat” (coagulat) patrimoniul care acum este supus transmisiunii succesorale.95
Iar această proximitate este croită, în lipsă de alegere, în jurul “locului locuirii” (a ultimei
locuiri) – reședința obișnuită a autorului succesiunii (letzte gewöhnliche aufenthalt der
verstorbenen).
- Tot ideea de proximitate juridică este avută în vedere și în cazurile în care se face apel la
clauza de e cepție, doar că, în această ipoteză, tehnica de fixare a proximității este una
diferită. Atunci când localizarea se face prin aplicarea normei de conflict, proximitatea este
rezultatul aplicării “mecanice” a legăturii stabilită în mod abstract de norma de conflict
competentă în materie (în cazul nostru ultima reședință obișnuită a lui de cujus), în vreme ce
în cazul activării clauzei de excepție vorbim despre o operațiune cazuală (excepțională și
cazuală) de determinare a proximității juridice, fiind în prezența unui proces evaluativ concret
și subiectiv (approach debate sau issue by issue debate).
- nu se poate aplica legea forului , avem nevoie de criterii care sa ne conduca la legea
aplicabila-> trebuie sa determinam sediul rasp ...., legea statului cu care prezinta leg cele mai
stranse
- e posibil ca norma de conflict sa duca la rezolvarea care nu respecta acel principiu -> in
acest caz avem clauza de exceptie
- exceptie de la principiul proximitatii: ord. publica, legile de politie

17 Maternitatea de subtistutie:
art 2602 NCC
(1) Filiaţia copilului din căsătorie se stabileşte potrivit legii care, la data când s-a născut,
cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi.
(2) Dacă, înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se
aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cârmuia efectele.
(3) Legea arătată se aplică, de asemenea, tăgăduirii paternităţii copilului născut din căsătorie,
precum şi dobândirii numelui de către copil.

- ar trebui sa se aplice legea aplicabila filiatiei

- nu tine cont de realitatile actuale
- prima data trebuie sa stabilim cine e mama, insa textul pleaca de la ideea ca mama ar fi
stabilita
- in mod normal calificarea se face potrivit legii forului; in Ro mama e considerata cea care a
nascut copilul; plecand de la aceasta supozitie ......

18. Influenta dr european asupra DIP

- schimbarea surselor in DIP au inceput sa fie adoptate multe Regulamente
- dreptul european obliga statele memebre sa cenzureze rezultatul punerii in aplicare a
mecanismelor de DIP at cand contravin ord. pb DIP (ex speta Garcia Avello)
-

19 Titlurile de valoare

Art. 2.622. Legea aplicabila titlurilor de valoare . (1) Emiterea de actiuni sau
obligatiuni, nominative sau la purtator, este supusa legii aplicabile statutului organic al
persoanei juridice emitente.
(2) Conditiile si efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele mentionate la alin. (1)
sunt supuse:
a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente, cat priveste titlul
nominativ;
b) legii locului de plata a titlului la ordin;
c) legii locului unde se afla titlul la purtator in momentul transmiterii, in raporturile dintre
posesorii succesivi, precum si dintre acestia si tertele persoane .

Art. 2.623. Legea aplicabila titlului reprezentativ al marfii. (1) Legea mentionata expres
in cuprinsul unuititlu de valoare stabileste daca acesta intruneste conditiile spre a fi un titlu
reprezentativ al marfii pe care o specifica. In lipsa unei asemenea precizari, natura titlului se
determina potrivit legii statului in care isi are sediul intreprinderea emitenta.
(2) Daca titlul reprezinta marfa, legea care i se aplica, in calitatea sa de bun mobil, potrivit
alin. (1), carmuieste drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifica.

20. Capitolul VII - Cambia, biletul la ordin si cecul

Sectiunea 1 - Dispozitii generale
Legea aplicabila capacitatii Art. 2.647
Persoana care, potrivit legii sale nationale, este lipsita de capacitatea de a se angaja prin
cambie, bilet la ordin sau cec se obliga totusi valabil printr-un asemenea titlu, daca semnatura
a fost data intr-un stat a carui lege il considera capabil pe subscriitor.

Legea aplicabila conditiilor de forma Art. 2.648

(1) Angajamentul asumat in materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus conditiilor de
forma ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. In materie de cec, indeplinirea
conditiilor de forma prevazute de legea locului platii este suficienta.
(2) Daca angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevazute la alin. (1), dar se conformeaza
legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de forma a
primului angajament nu infirma validitatea celui ulterior.

Legea aplicabila actiunii in regres Art. 2.649

Termenele stabilite pentru exercitarea actiunii in regres sunt determinate, fata de orice
semnatar, de legea locului unde titlul a luat nastere.

Legea aplicabila protestului Art. 2.650

Forma si termenele de protest, cat si conditiile de forma ale unor acte necesare pentru
exercitarea sau conservarea drepturilor in materie de cambie, bilet la ordin sau cec sunt
stabilite de legea statului unde trebuie intocmit protestul sau un alt act necesar.

Sectiunea 2 - Cambia si biletul la ordin

Legea aplicabila efectelor obligatiilor Art. 2.651
(1) Efectele obligatiilor acceptantului unei cambii si semnatarului unui bilet la ordin sunt
supuse legii locului unde aceste titluri sunt platibile.
(2) Efectele pe care le produc semnaturile celorlalti obligati prin cambie sau prin bilet la
ordin sunt determinate de legea statului pe teritoriul caruia au fost date semnaturile.

Legea aplicabila dobandirii creantei Art. 2.652

Legea locului unde titlul a fost constituit stabileste daca posesorul cambiei dobandeste
creanta care a dat loc emisiunii titlului.

Legea aplicabila acceptarii Art. 2.653

Legea statului unde este platibila cambia stabileste daca acceptarea poate fi restransa la o
parte din suma, precum si daca posesorul titlului este sau nu este obligat sa primeasca o plata
partiala.

Legea aplicabila in caz de pierdere sau furt Art. 2.654

Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt platibile determina masurile ce pot fi
luate in caz de pierdere sau furt al titlului.

Sectiunea 3 - Cecul
Legea aplicabila Art. 2.655
Legea statului unde cecul este platibil determina persoanele asupra carora poate fi tras un
asemenea titlu.

Nulitatea cecului Art. 2.656

In cazul in care, potrivit legii aplicabile, cecul este nul din cauza ca a fost tras asupra unei
persoane neindreptatite, obligatiile ce decurg din semnaturile puse pe titlu in alte state, ale
caror legi nu cuprind o asemenea restrictie, sunt valabile.

Legea aplicabila efectelor obligatiilor Art. 2.657

Legea statului pe al carui teritoriu au fost subscrise obligatiile ce decurg din cec determina
efectele acestor obligatii.
Domeniul de aplicare Art. 2.658
Legea statului unde cecul este platibil determina indeosebi:
a) daca titlul trebuie tras la vedere sau daca poate fi tras la un anumit termen de la vedere,
precum si efectele postdatarii;
b) termenul de prezentare;
c) daca cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat si care sunt efectele produse de
aceste mentiuni;
d) daca posesorul poate cere si daca este obligat sa primeasca o plata partiala;
e) daca cecul poate fi barat sau poate sa cuprinda clauza „platibil in cont” ori o expresie
echivalenta si care sunt efectele acestei barari, clauze sau expresii echivalente;
f) daca posesorul are drepturi speciale asupra provizionului si care este natura lor;
g) daca tragatorul poate sa revoce cecul sau sa faca opozitie la plata acestuia;
h) masurile care pot fi luate in caz de pierdere sau de furt al cecului;
i) daca un protest sau o constatare echivalenta este necesara pentru conservarea dreptului de
regres impotriva girantilor, tragatorului si celorlalti obligati

21. Rapirea internationala de copii

În caz de deplasare sau de reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul
membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a
reținerii sale ilicite rămân competente până în momentul în care copilul dobândește o
reședință obișnuită într-un alt stat membru și până când

(a)orice persoană,instituție sau alt organism căreia/căruiai-a fost încredințat copilul consimte
la deplasarea sau reținerea acestuia

sau
(b)copilul a locuit în acest alt statmembru o perioadă de cel puțin un an după ce persoana,
instituția sau orice alt organism căreia/căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să
aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, până când copilul s- a integrat în noul său
mediu și până când a fost îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
(i)în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă
cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nici o cerere de înapoiere la
autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;

(ii)a fost retrasă o cerere de înapoiere înaintată de cel căruia i s-a încredințat copilul și nu s-a
depus nici o nouă cerere în termenul stabilit la punctul (i);

(iii)o cauză soluționată de o instanță judecătorească din statul membru în care copilul își avea
reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau reținerii sale ilicite a fost închisă în
conformitate cu articolul 11 alineatul (7);

(iv)o hotărâre de încredințare care nu implică înapoierea

copiluluiafostpronunțatădeinstanțajudecătoreascădin statul membru în care copilul își avea
reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale ilicite.
22. Aplicarea lui lex fori in spetele de DIP

- nu putem aplica intotdeauna legea forului. Exista mecanisme care lasa sa se aplice legea
forului si sa nu se aplice legea straina – de exemplu

1. Exceptia de ordine publica internationala

2. Frauda de lege

3. Legile de politie

Legile de poliție sunt legi cu caracter punctual ->ex: părţile au ales ca lege
aplicabilă contractului lor o lege extraeuropeană, dar care nu consacră un standard
minimal de protecţie a consumatorului. Nu există dreptul de retractare (de revocare
unilaterală a contractului în care fără motiv poţi denunţa unilateral contractul între 7 şi 14
zile). Atunci când închei un contract nu ai întotdeauna posibilitatea de a alege. Fie sunt
clauze standardizate pe care dacă nu le accept nu pot să cumpăr. Sau închei un contract pe
internet, cumpăr de pe internet.S-ar putea ca acea lege mai favorabilă comerciantului să
nu respecte consumatorului standardul european de protecție. Legea aleasă este o lege
străină, consimţită de comun acord că nu s-a putut face altfel. Indiferent de acea lege care
se va aplica contractului pt că e legea aleasă, acest standard minimal de protecţie a
consumatorului fiind o lege de poliţie se va aplica cu prioritate indiferent de ceea ce
spune legea străină. Nu se pune problema în această materie de a se aplica o lege străină.
Legea de poliție se aplică direct, fără obstacole, spulberă orice ar spune o lege
straină. Nu sunt ca la ordinea publică. La ordinea publică mi recunosută aplicarea unei
legi străine şi numai comparând conţinutul ei pot să înlătur. De ex, legea străină consacră
o discriminare între moştenitori în funcţie de sex, deci nu în funcţie de vocaţia
succesorală. Faptul că o femeie moştenitoare ia mai puţin, având acelaşi grad de rudenie
cu un bărbat. Această lege este înlăturată datorită conţinutului ei. Legile de poliție sunt
norme de aplicare imediată, se aplică indiferent de ce ar spune legea străină. Legea
străină se aplică în privința celorlalte cauze. Legile de poliție au caracter strict,
punctual, sunt explicite întotdeauna, exprese. Se aplică orice ar spune o lege străină.
Au un grad de imperativitate extrem de ridicat. Ordinea publică nu este niciodată
expresă, ci se analizeazăîntotdeauna în funcție de impactul pe care dispozițiile unei
legi străine le poate avea în dreptul național, comparând. Diferența ca mecanism
dintre ordinea publică și legile de poliție constă în aplicarea imediată și directă a
legilor de poliție.

Comparand Roma I cu Roma II se remarca in privinta normelor de politie ca Roma II

ia in considerare numai aplicarea legilor de politie apartinand forului, ce vor fi aplicate
independent de legea desemnata de regulile de conflict instituite.

Conceptele de legi de politie nu trebuie confundate cu conceptul de dispozitii

imperative la care se refera art 14 alin 2 si 3 din Roma II. In cauza ARBLADE, CJUE a
afirmat ca legile de politie sunt dispozitii a caror respectare intr-un stat dat este
considerata esentiala pentru salvgardarea ordinii politice, sociale si economice a statului
respectiv, astfel incat se impune interventia lor in toate situatiile care intra in domeniul lor
de aplicare, indiferent de legea care ar fi aplicabila in cazul dat.

4. Clauza de exceptie – nu intotdeauna

5. Retrimiterea de gradul 1

NCC prevede ca instanta judecatoreasca stabileste continutul legii straine prin atestari
obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt
mod adecvat. Partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada
continutului ei. In cazul imposibilitatii de a stabili, intr-un termen rezonabil, continutul
legii straine, se aplica legea romana.