Subiectul 8 - Categoriile sociale și adunările poporului în epoca

Republicii
- Perioada: 509 – 27 î.Hr.
- Adunările Poporului:
+ Comitia curiata & Comitia centuriata ambele moștenite din epoca regalității, însă
își pierd din importanță, comitia curiata păstrând atribuții doar în domeniul privat, iar
cea de-a doua păstrând doar o parte din atribuțiile administrative anterioare
+ Concilium plebis - adunarea plebeilor care adopta hotărâri numite plebiscite
obligatorii doar pentru plebei la orgine, dar cu efect indirect și asupra patricienilor
+ Comitia tributa - organ de conducere stabilit la nivelul triburilor(cartierelor) având
rolul de a numi magistarti cu atribuții locale precum cvestorii si edilii. Avea și rol
judiciar
- Categoriile sociale :
+ la începutul replublicii încă existau patricieni și plebei , însă spre finalul acesteia
categoiile sociale erau reprezentate de nobili, cavaleri, proletari și sclavi.
+ proletari - etimilogie proles= copil/copii. Erau oamenii liberi dar foarte săraci care
aveau ca unică avere copiii. Marja de manevră politică întrucât avea drept de vot ce
putea fii cumpărat cu “pâine și circ”.
+ sclavi – deși erau bunuri din punct de vedere juridic, au constituit o parte esențială
din istoria romei. Răscoala lui Spartacus.
 Subiectul 8 - Categoriile sociale în epoca Republicii

Anul 509 î.Hr. debutează cu alungarea ultimului rege roman, Tarquinius Superbus
(cel trufaș). Aceasta reprezintă epoca în care Roma și-a inițiat războaiele de cucerire care,
în scurt timp, au plasat-o în centrul unui imperiu uriaș, ce îngloba întregul bazin al Marii
Mediterane. Această evoluţie s-a datorat spiritului expansionist al romanilor şi
capacităţii lor organizatorice. Statul roman a fost organizat conform principiului: divide et
impera =organizează şi stăpâneşte.
Pe planul organizarii sociale, conflictul dintre patricieni şi plebei a continuat,
păstrându-se inegalitățile din timpul regalității. În acest contex, plebea a acționat în
repetate rânduri, inclusiv prin războaiele de secesiune, exercitând o presiune constantă
careai, în final, patriciatul i-a cedat. Această cedare s-a materializat în adoptarea de legi de
nivelare a drepturilor politice și economice ale celor două categorii, proces ce s-a suprapus
cu fenomenul dezagregării gintilor. Prin aceste fenomene s-a ajuns să nu mai existe criterii
clare pentru a distinge între patricieni și plebei. Însă pe fondul dezvoltării economiei de
schimb, în contextual revoluției economice de la Roma, au apărut noi categorii sociale:
nobilii şi cavalerii.
Cavalerii (ordinul ecvestru) – erau cei îmbogățiți din comerțul cu sclavi, cei care se
asociau pentru a execută lucrări publice și furnituri pentru armata sau cei care se ocupau
cu strângerea impozitelor. Acești cavaleri mai erau numiți homini nobili (noii îmbogățiți).
Grație averilor impresionante, cavalerii au exercitat o influență puternică asupra vieții
politice, iar ca orientare politică, ei năzuiau către un stat centralizat, considerând că doar
un asemenea stat este în măsură să le asigure linsitea necesară desfășurării comerțului
propriu.
Nobilii – cei ce deținuseră o magistratură superioară, dar și urmășii lor. Ca orientare
politică, nobilii năzuiau către conservarea instituțiilor republicane, care le consacraseră
poziția și privilegiile, deoarece ei profitaseră de pe urmă poziției lor politice, mai ales în
urma acaparării pământurilor statului.
Deosebirea de opinii dintre cavaleri și nobili a făcut ca între cele două categorii să
se nască tensiuni, ce au culminat cu războaie civile ce au condus, prin victoria cavalerilor,
la instaurarea Imperiului roman sub forma principatului.
O altă categorie socială era formată din proletari (proles =copii). Această
etimologie se explică prin faptul că proletarii erau oameni săraci şi nu aveau altă avere
decât copii. La romani, copiii reprezentau o valaore patrimonială, deoarece tatăl putea să
își vândă fiul de cel mult trei ori, fiecare vânzare fiind valabilă 5 ani. Ulterior, sensul
noțiunii s-a schimbat, desemnându-l pe acela care, neavând mijloace de subzistență, se
stabilea la Roma pentru a trăi pe seama statului, căci statul roman făcea distribuiri
periodice de îmbrăcăminte, hrana. Însă proletarii erau cetăţeni romani, ei aveau drept de
vot, iar voturile lor puteau fi cumpărate „cu pâine și circ”. De aceea, Caius Iulius
Caesar spunea că, datorită masei parazitare a proletarilor, republica romană devenise o
formă goală de conţinut.
În privința sclaviei, aceasta cunoaște, în perioada republicii, schimbări fundamentale
deoarece, dacă la început, sclavia avea un caracter patriarhal, acum ea devine clasică,
transformându-se în baza producției și, împingând munca liberă la periferia societății.
Forța de muncă a sclavilor a dus la ruinarea micilor producători care, efectiv, nu puteau
face față unei asemenea concurente. Principalul izvor al sclaviei îl reprezenta războiul
deoarece, la romani, prizonierii de război erau vânduți de către cvestori pe piețele Romei,
în calitate de sclavi. Din punct de vedere juridic, sclavul era un res, astfel că stăpânul,
numit dominus, îl putea vinde, închiria, dona, schimba, greva cu servituți, ipoteca,
pedepsi sau chiar ucide, fără a suferi vreo consecință, deoarece dominus dispunea de is
vitae ac necis (dreptul de viață și de moarte). Deși sclavii au contribuit major la formarea
culturii materiale și spirituale a romanilor, aceștia s-au purtat cu cruzime, ceea ce a dus la
ridicarea sclavilor, care a culminat cu răscoala condusă de Spartacus 73 - 71 î.Hr. și care
a periclitat societatea romană, motiv pentru care Roma a trebuit să își concentreze
întreaga forță militară pentru a o putea reprima.