UNIVERSITATEA AGORA ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

DOMENIUL DE MASTERAT: DREPT
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

REFERAT
-
TEHNICĂ ȘI TACTICĂ CRIMINALISTICĂ
APROFUNDATĂ

ORADEA 2019
 PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI ŞI
MARTORULUI

Introducere

Psihologia juridică oferă un ajutor substanţial tuturor categoriilor de specialişti care

participă la înfăptuirea justiţiei şi ale cărei hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor
aflaţi sub incidenţa legii, prin înţelegerea mecanismelor psihice ale persoanei implicate în drama
judiciară indiferent de statutul său (autor, victimă, martor) şi sprijinirea specialiştilor în exersarea
autocontrolului pentru evitarea propriilor limite psihologice ce ţin de caracterul, atitudinile şi
aptitudinile sale şi oferă strategiile şi mijloacele concrete prin care aceste limite pot şi trebuie a fi
depăşite.
A înţelege omul înseamnă a recunoaşte inegalitatea înzăstrării native a indivizilor, adică
să recunoaştem că de la punctul de pornire nu suntem cu toţii la fel de educabili şi nu învăţăm cu
toţii la fel. Această recunoaştere, trebuie să ne ducă la diversificarea, nuanţarea şi
individualizarea cantitativă şi calitativă a acţiunilor educaţionale şi reeducaţionale.
Înţelegerea omului trebuie şă însemne şi recunoaşterea înegalităţii şi a neomogenităţii
mediilor sociale de provenienţă, medii care au virtutea de a exercita presiuni diferite cantitativ şi
calitativ asupra indivizilor, de a produce tipuri deosebite, cu necesităţi diferite, cu motivaţii
diferite în fiecare caz în parte.
Declaraţiile martorilor reprezintă unul dintre cele mai vechi mijloace de probaţiune şi mai
folosite în cadrul procesului judiciar. Ascultarea unei persoane în calitate de martor, care are
cunoştinţă despre o anumită faptă sau o împrejurare vizând un fapt juridic sau cauza penală,
aflarea unei informaţii obţinută prin mărturie sau ca scop aflarea adevarului.
Martorul şi mărturia, deşi reprezintă un mijloc de a afla adevărul, vor fi supuşi falsităţii,
minciunii, înşelăciunii, amagirii, iluziilor, pentru că toate aceste forme de adevăr sunt specifice
omului.
Rolul determinant îl are organul judiciar de a înlătura tot zidul ridicat în jurul celor
adevarate pentru a le afla, ca apoi cei care judecă pe baza lor să facă dreptate. Iată cum în

2
căutarea adevărului se îmbină atât elemente de tactică criminalistică, cât şi cele de psihologie
judiciară.

1. Relaţia martor - autoritate judiciară din perspectiva psihologiei

judiciare

Un aspect important atât pentru studiul psihologilor cât şi pentru practicienii dreptului, îl
constituie implicaţia psihologică a mărturiei. Astfel că, finalizarea anchetei judiciare, cât şi
atingerea obiectivelor sale principale, respectiv aflarea adevărului, stabilirea vinovăţiei şi a
răspunderilor, nu se pot împlini fără contribuţia unui personaj important al scenariului judiciar –
martorul.
Proba cu martori, cunoscută în literatura şi practica judiciară sub denumirea de probă
testimonială, este nelipsită în cercetarea judecătorească. În principiu, depoziţiile martorilor se
constituie ca probe directe, de aceea ele sunt, de cele mai multe ori, decisive în soluţionarea
cauzelor penale sau civile.
Practicienii au impus o viziune pragmatică asupra martorului, acesta nefiind tratat ca un
element abstract ci ca aparţinând unui anumit mediu social care şi-a pus amprenta asupra
formării sale caracterial-morale, dându-i un anumit statut social, o reputaţie şi o fizionomie
morală proprie. Datorită însuşirilor esenţiale şi durabile de structurare a caracterului, este de
presupus că martorul şi-a însuşit în structura sa psihocomportamentală un mod relativ constant
de manifestare. De aceea, este bine de ştiut dacă martorul este înclinat caracterial moral către
dominantele sincertăţii, onestităţii, corectitudinii, modestiei, generozităţii sau către egoism,
laşitate, nesinceritate, egocentrism etc.
Adevărul nu poate fi cunoscut. El este doar o parte din noi pe care într-o anumită situaţie
o considerăm adevărată. Din filosofie, trecând în justiţie, adevărul reprezintă una din bazele
acestei instituţii. Când spunem justiţie, spunem adevăr, dreptate. A afla adevărul în cauza
penală înseamnă a realiza o concordanţă deplină între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut
aceasta în materialitatea ei, şi concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la
împrejurările respective.

3
 Martorul şi mărturia, deşi reprezintă un mijloc de a afla adevărul, vor fi supuşi falsităţii,
minciunii, înşelăciunii, amăgirii, iluziilor, pentru că toate aceste forme de adevăr sunt specifice
omului. Relativitatea mărturiei, carenţa totală sau parţială, precum şi erorile care au luat naştere
au reprezentat imperfecţiuni ale acestei probe şi, în acelaşi timp, o problemă pentru specialişti.
Martorilor li s-au dat diferite denumiri, printre care cea mai semnificativă este cea
amintită de J.Bentham, martorii sunt ochii şi urechile justiţiei, iar în ceea ce priveşte mărturia, s-
a ajuns la concluzii destul de diferite, şi anume: O mărturie pe deplin fidelă constituie excepţia,
nu regula. Mărturia, care prin ea însăşi produce forţa probantă, trebuie examinată atât în raport
cu persoana, cu sursa din care provine, cu faptul la care se referă, cu datele şi informaţiile
furnizate, deci cu depoziţia.
Pragmatic şi operaţional abordând problematica psihologiei mărturiei, depunerea
jurământului constituie un moment psihologic extrem de important, esenţial, pentru martor ca
persoană,legalmente obligată, să declare adevărul.
Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplineşte multiple funcţiuni între care,
considerăm ca principale pe următoarele:
a) O funcţiune informaţional-cognitivă, în sensul că martorului i se transmite să spună
adevărul şi să nuascundă nimic din ceea ce ştie, prin aceasta indicându-se limitele
legale ale mărturiei;
b) O funcţiune de avertizare-prevenire, în sensul că neîndeplinirea obligaţiei legalmente
datorată estesusceptibilă de pedeapsa corespunzătoare săvârşirii infracţiunii de
mărturie mincinoasă;
c) O funcţie axiologică, în sensul că prin jurământ martorului i se cere să se refere la
împrejurările, cuvaloare de adevăr, pe care le ştie;
d) O funcţiune juridică, în sensul că jurământul leagă pe martor de cauza în care acesta a
depus mărturie;că în calitate de participant la stabilirea adevărului, martorul va fi ţinut
să răspundă penal pentrurelatările sale de rea credinţă care conduc la inculparea sau
disculparea nedreaptă a unor persoaneimplicate într-o cauză penală sau la obligarea în
absolvirea de răspundere civilă, administrativă,convenţională ori disciplinară a unei
persoane implicate într-o cauză de această natură.
La modul ideal, toate aceste funcţiuni ale jurământului ar trebui conştientizate la fiecare
martor într-un efort de a-l sensibiliza psihologic şi a-l determina să renunţe, pentru ipoteza că a

4
fost instigat sădepună în mod nesincer, să tăinuiască adevărul sau, dimpotrivă, să inventeze fapte
ce nu s-au consumat înrealitate, ori, pur şi simplu, să refuze a depune mărturie.
Rezultă, prin urmare, că în procesul depunerii mărturiei se creează relaţia procesuală
„martor – autoritate judiciară” care, mai înainte de a fi relaţie juridică este o relaţie psihologică
de comunicare intercerebrală între martor şi autoritate judiciară (poliţist, magistrat etc) după
regulile procesuale teoreticeale anchetei judiciare.
În relaţia martor- autoritate judiciară (poliţist, magistrat) sunt implicate, deopotrivă,
conştiinţele şi conduitele acestora ca fenome psihologice. „Conştiinţa şi conduita sunt funcţiuni
şi manifestări ale sistemului nervos central, în seama căruia cade adaptarea fiinţei la lume, la
societate mai ales, cu scop de conservare şi dezvoltare. Dar randamentul conştiinţei nu depinde
numai de gradul de dezvoltare al societăţii şi culturii ei. De aceea, conştiinţa nu este numai un
proces bio-psihic, ci şi unul social şi cultural. Anume, ea este o supremă sinteză a organizării
bio-psiho-sociale şi culturale a persoanei, precum şi instanţa sa cea mai înaltă de organizare şi
planificare a destinului ei în lume”.
Cu privire la mărturia mincinoasă, există anumite nuanţe de toleranţă a legii penale, după cum
martorul a revenit într-un anume timp asupra mărturiei nesincere, toleranţă care se
fundamentează pe anumite considerente şi criterii psihologice, precum şi pe faptul dacă mărturia
judiciară mincinoasă a produs consecinţe asupra persoanei împotriva căreia a fost depusă sau nu.

2. Problematica psihologică a mărturiei de rea credinţă ( mărturia

mincinoasă )
Codul penal incriminează mărturia mincinoasă alături de celelalte infracţiuni care
împiedică înfăptuirea justiţiei, acţiunile sau inacţiunile care caracterizează latura obiectivă a
acestor infracţiuni afectează adevărul necesar înfăptuirii justiţiei. Sub aspect subiectiv, acţiunile
sau omisiunile se situează la nivelul psihologic al simulării în forme pozitive sau negative (de
ascundere a adevărului prin omisiune). Codul penal nu defineşte, însă, conceptul de „împrejurări
esenţiale” urmând ca acestea să fie stabilite în raport de obiectul fiecărei mărturii şi nu în raport
de obiectul fiecărei cauze. Împrejurările esenţiale vor fi analizate în mod concret întrucât
elementul psihologic al intenţiei de a declara mincinos poartă asupra unei împrejurări esenţiale
de care depinde existenţa sau inexistenţa culpabilităţii, existenţa sau inexistenţa unor cauze care
înlătură caracterul penal al faptei, etc. Trăsătura de „împrejurări esenţiale” este dată de eficienţa

5
probatorie a acestora, de pertinenţa şi concludenţa lor în cercetarea şi soluţionarea cauzei
respective.
În privinţa celei de-a doua condiţii ce determină obiectul „mărturiei mincinoase”, respectiv
– să fi fost întrebat – , intervine de asemenea, un element psihologic, respectiv comunicarea
interpersonală expresă între martor şi anchetator pe o anumită problemă esenţială.
Martorul de bună credinţă, prin relatările sale, furnizează elemente pentru stabilirea
adevărului. Însă, martorul de bună credinţă poate greşi dintr-o serie de motive, chiar şi în cazul
prezumţiei bunei-credinţe.
Martorul care relatează fapte şi evenimente care s-au petrecut într-un timp îndelungat
poate greşi prin doza mare de subiectivism întrucât amestecă în relatare şi elemente de apreciere.
În cazul martorului care relatează o împrejurare la care a asistat, acţiunea desfăşurându-se într-un
timp foarte scurt, este expus erorii care poate fi substanţială sau accidentală.
Eroarea substanţială poate îmbrăca mai multe forme începând de la omisiuni de elemente
până la negarea categorică a acestora. Erorile substanţiale apar şi sub aspectul adăugirilor de
persoane, fapte, la relatările spontane şi sunt determinate de fantezia martorului sau de
sugestibilitate.
Erorile accidentale nu se referă la existenţa, poziţia sau negarea obiectelor ori
persoanelor, ci la modificarea, în proporţii, a calităţilor, cantităţilor şi relaţiilor lor.
Structura individuală a organelor de simţ, disfuncţiile acestora sunt cauzatoare de erori în
receptarea realităţii, aşa cum expectanţa sau aşteptarea, derivată din învăţare, poate da valoare
sau deprecia o mărturie.
La nivel senzorial, iluziile, constanţa percepţiei, obiectul şi fondul percepţiei, experienţa
anterioară şi afectivitatea pot determina distorsionări ale realităţii.
Procesele de percepţie senzorială pot suferi o serie de distorsionări în funcţie de o serie de
factori. Sunt factori ereditari, de specie care permit ca anumite fapte, din realitate, să fie
percepute distorsionat, neconforme cu realitatea. Talia, statura persoanei reprezintă o
caracteristică cu valoare redusă de identificare datorită condiţiilor în care a fost percepută şi
pentru că dă naştere unor iluzii.
Mărturia de bună-credinţă este mărturia care, depusă sub jurământ, nu este mincinoasă,
nu izvoreşte din reaua-credinţă a martorului şi prin depunerea ei nu se urmăreşte obţinerea unui
interes material sau moral, neintrând sub incidenţa legii penale.

6
 Între persoana martorului şi cea a anchetatorului trebuie să existe raporturi de
concordanţă, existenţa unor raporturi de contradicţie între aceste nivele având repercursiuni
asupra valabilităţii mărturiei în justiţie care va sancţiona această contradicţie fie prin înlăturarea
mărturiei fără a sancţiona martorul, dacă acesta a fost de bună-credinţă, fie prin înlăturarea
mărturiei şi sancţionarea martorului dacă acesta a fost de rea-credinţă.
Martorul de bună-credinţă are ca interes obţinerea adevărului şi aducerea celor vinovaţi în
faţa justiţiei, în această dorinţă a sa putându-se afla în eroare, astfel încât mărturia de bună-
credinţă, dar falsă din punctul de vedere al conţinutului, să producă alte efecte decât cele
scontate.
Martorul mincinos are un scop, un interes în baza căruia va acţiona pentru a obţine
rezultatul dorit, fără a se lăasa influenţat de pasiunea pentru dreptate, cunoscând sau
necunoscând adevărul desăre săvârşirea unei fapte ori prezentând faptele în mod denaturat,
având o atitudine potrivită faptelor povestite şi încercând să convingă anchetatorul de adevărul
spuselor sale, astfel încât în depoziţia sa nu se vor regăsi cauzele care alterează depoziţia
martorului de bună-credinţă.
Mărturia de bună-credinţă poate fi alterată de diverse cauze, printre care se numără şi
„unghiul de deviere”, mărturia sinceră reprezentând o reflectare a realităţii prin prisma
subiectivităţii martorului, între realitatea obiectivă şi reflectarea ei subiectivă existând un unghi
de deviere. În privinţa acestuia este necesară stabilirea conţinutului şi a impactului asupra
efectelor produse în plan juridic.
Printre cauzele de deviere se numără capacitatea redusă a senzorialităţii umane de a
recepţiona toate informaţiile din jur, incapacitatea creierului uman de a prelucra toate
informaţiile primite, adaosul la informaţiile iniţiale, existenţa pragurilor minime şi maxime ale
recepţiei, etc.
Modificările psiho – fizico – somatice, menţionate anterior, pot fi considerate, unele,
indicii ale nesincerităţii martorului iar altele ale sincerităţii, aceste modificări stând la baza
identificării atitudinii sincere ori nesincere a martorului.
În categoria indicilor pozitivi se pot încadra: atitudinea francă, relatarea fluentă a faptelor,
dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea răspunde la anumite
întrebări, expunerea riguroasă, precisă, caracterul emotiv al amintirilor.

7
 Printre indicii negativi se regăsesc: atitudinea de prudenţă exagerată, expunere
şovăielnică, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşeaţa feţei, etc. Aceste constatări pot fi
considerate indici cu valoare psihologică orientativă, fiind desprinse din observarea atitudinii şi a
comportamentului expresiv al martorului în faţa organului judiciar.
Siguranţa mărturiei este dependentă de intervalul de timp scurs între momentul percepţiei
şi cel al reproducerii, precum şi de tipul temperamentului căruia îi corespunde martorul. Există
astfel, tipuri temperamentale caracterizate prin vorbire, gestică, mers, conduită hotărâtă, decisă,
care elimină ezitarea chiar şi în situaţia în care sunt siguri de anumite fapte, însă există şi
temperamente şovăielnice care par nesigure când afirmă aspecte despre care sunt siguri.

Concluzii
Deşi e tratată de mulţi cu indiferenţă, mărturia mincinoasă poate avea uneori consecinte
la fel de grave ca orice altă faptă penală, ea aruncând după gratii oameni nevinovaţi. Infractori
periculoşi se văd liberi peste noapte, iar alţii care nu au avut niciodată de a face cu legea penală,
ajung în boxa acuzaţilor, riscând să ajungă în puşcărie pentru ceea ce au făcut alţii.
Toţi cei implicaţi în actul de justiţie sunt unanim de acord că minciuna le dă mari bătăi de
cap şi le fac munca inutilă, uneori fiind necesar să ia totul de la capăt. Cei mai afectaţi de
mărturia mincinoasă sunt, de departe, procurorii şi judecătorii, care îşi văd munca dusă pe apa
sâmbetei, infractorii punând chiar sub semnul întrebării acurateţea actului de justitie.
Consider ca este o datorie civică a tuturor concitadinilor să relateze faptele şi
împrejurările percepute, întocmai pentru că s-ar putea ca acurateţea actului de justiţie să fie
influenţată de relatările nedrepte şi atunci rămânem cu un gust amar despre justiţie. În faţa
instanţei de judecată martorii îşi schimbă declaraţia faţă de relatările din faza de urmărire penală.
Judecătorul analizează atât probele din faza de urmărire penală cât şi pe cele administrate
oral în faţa instanţei, reţinând pentru cauză probele concludente. Pot să spun că suficient de
multe persoane au fost cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, unele
fiind chiar trimise în judecată şi sancţionate penal pentru fapta săvârşită. Mărturia mincinoasă
îngreunează mult ancheta şi uneori duce şi la rezultate (condamnări) nedrepte, după cum şi
invers ,o persoană vinovată poate să scape.

8
Bibliografie

1. Buneci Petre, Butoi Ioana Teodora, Martorul pe tărâmul justiţiei – perspectiva procesual penală
şi psihologică, Ed. Pinguin Book, Bucureşti
2. Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora, Tratat universitar de psihologie judiciară, Ed. Phobos,
Bucureşti, 2003
3. T.Butoi, Psihologie judiciară.Curs universitar, Ed. Trei, București, 2012
4. T.Butoi, Interogatoriul. Psihologia confruntării în procesul judiciar, Editura Pinguin Book,
Bucureşti , 2004
5. Mărgineanu Nicolae, Condiţia umană, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti