POVESTE CU TÂLC

Cu câţiva ani înainte de cel de-al doilea război mondial, dăinuia un cuplu care se
iubea foarte mult.
Cu fiecare ocazie bărbatul, încerca să-şi arate iubirea faţă de soţia sa. Ea era
frumoasă, sensibilă, dar şi firavă din punct de vedere al sănătăţii.

Odată ce războiul a început, bărbatul a fost nevoit să meargă pe front, unde a

trecut prin foarte multe încercări. Acesta se ruga zilnic ca Dumnezeu să-l ajute să
trăiască, pentru a se întoarce acasă lângă soţia pe care o iubea foarte mult.

Pe de altă parte, fiecare gând al său era să o strângă din nou în braţe iar când se
termină războiul, el porneşte către casă mai fericit ca niciodată.

Uimirea sa cea mare a fost că în drum, spre casă, se întâlneşte cu un prieten de

familie care după bucuria de a-l revedea viu şi întreg, încerca să-l consoleze pentru
încercarea prin care trece…

– “Care încercare?” întrebă neliniştit bărbatul.

– “Încă nu ai aflat?… soţia ta a avut o infecţie foarte grea, a scăpat cu viaţă dar
acum chipul ei este deformat”, răspunse prietenul trist.

Bărbatul cade aproape leşinat şi rămâne plângând pe marginea drumului…

Totuşi, îşi face curaj şi… spre seară ajunge acasă.

Soţia lui după bucuria revederii îi mulţumeşte lui Dumnezeu că l-a ţinut în viaţă, se
aşează la masă şi… realizează că mult iubitul ei soţ şi-a pierdut vederea în război.
Crezând că printr-o rană de război a rămas orb, nu-l întreabă niciodată despre
acest lucru pentru a nu suferi şi mai mult.

Mai mult decât atât, îi acordă îngrijirea cuvenită cu multă dragoste şi trăiesc fericiţi
încă 15 ani.

După aceşti 15 ani şi suferinţa unei boli aproape incurabile, pe patul suferinţei soţul
îi închide ochii mult iubitei sale soţii şi… îi deschide pe ai lui.

Conchizând, majoritatea oamenilor preferă doar să existe, pe când acest soţ s-a
prefăcut că este orb 15 ani doar ca să nu îi mărească suferinţa soţiei.