Sunteți pe pagina 1din 2

3.

MATERIALE ŞI TRATAMENTE PENTRU ARCURI

Principalele faze care trebuie parcurse la proiectarea unui arc sunt:


- stabilirea tipului constructiv al arcului (în foi, elicoidal, bară de torsiune
etc.), în funcţie de condiţiile de lucru impuse arcului şi de unele legături
funcţionale;
- determinarea tensiunilor efective din arc (de regulă acestea au valori
relativ ridicate, din necesitatea de a limita dimensiunile arcului);
- elaborarea procesului tehnologic de execuţie a arcului;
- alegerea materialului pentru arc şi a tratamentului adecvat;
- predimensionarea arcului pe baza caracteristicilor specifice materialului
ales.
Materialele pentru arcuri trebuie să satisfacă următoarele condiţii tehnice,
specifice domeniului lor de utilizare:
- limita de elasticitate cât mai ridicată;
- rezistenţă mare la oboseală, însoţită de o sensibilitate cât mai redusă faţă
de concentratori;
- stabilitate corespunzătoare în timp a caracteristicilor mecanice, în
condiţii de temperatură şi mediu specifice utilizării;
- caracteristici superioare de plasticitate, care să permită formarea
arcurilor prin tehnologii adecvate fără a compromite proprietăţile iniţiale ale
materialului, mai ales în cazurile în care arcurile nu se mai tratează termic după
formare.
Materialele utilizate preponderent pentru construcţia arcurilor sunt
oţelurile. In funcţie de compoziţia chimică, oţelurile pentru arcuri se pot
clasifica astfel:
a) oţeluri carbon pentru arcuri, care conţin 0,6…1,05 % C şi 0,3…0,8 %
Mn (ARC 6, ARC 6A, ARC 7, ARC 10 - STAS 795-84, echivalente cu OLC 65
A, OLC 55A, OLC 85 A, OLC 75 A - STAS 893-80);
b) oţeluri aliate pentru arcuri, care conţin Mn, Si, Cr, V, N (ARC 1, ARC
2, ARC 3, ARC 4, ARC 5, ARC 8, ARC 9 - STAS 795-84; 30C120-STAS 3583
- 80; RW180 - STAS 3611 - 80 etc.).
In afară de oţeluri, la construcţia arcurilor pot fi utilizate şi materiale
neferoase: alamă, bronz cu staniu, bronz cu beriliu, bronz cu siliciu.
Operaţiile principale de obţinere a arcurilor sunt:
- deformare plastică la cald;
- deformare plastică la rece.
Tratamentele la care sunt supuse arcurile depind de operaţia tehnologică
prin care acestea au fost obţinute.
¾ In cazul obţinerii prin deformare plastică la cald, după punerea în formă
a arcurilor (înfăşurarea spirelor, formarea foilor etc., realizate la temperaturi de
850…1050 o) se aplică o recoacere.
¾ In cazul obţinerii prin deformare plastică la rece, înainte de fabricarea
arcurilor este necesară o recoacere de înmuiere a oţelurilor aliate pentru arcuri,
iar după fabricarea arcurilor este necesară o recoacere de detensionare.
După executarea arcurilor, indiferent de operaţia prin care s-au realizat, se
aplică o călire martensitică în întreaga secţiune, urmată de o revenire medie,
imediat după călire. Cele mai bune rezultate le dă călirea izotermă, arcurile
având o tenacitate mai ridicată.
Caracteristicile şi domeniile de utilizare ale unor materiale pentru arcuri
se prezintă în tabelul 1.

Tabelul 1. Proprietăţi şi utilizări ale unor materiale pentru arcuri (STAS 795-84)

Material Limita de Rezistenţa Alungirea Utilizări principale


curgere, la rupere, la rupere,
daN/mm2 daN/mm2 A [%]
OLC 55A 88 108 6 Arcuri spirale sau multilamelare pt.
(ARC 6A) solicitări mici
OLC 65A 78 98 10 Arcuri de tip special, elicoidale,
(ARC 6) multilamelare, pt. solicitări mici
OLC 75A 88 108 9 Arcuri de tip special, elicoidale,
(ARC 10) multilamelare, pt. solicitări mici
OLC 85A 98 113 8 Arcuri de tip special, elicoidale,
(ARC 7) multilamelare, pt. solicitări mici
51Si17A 108 118 6 Arcuri elicoidale sau multilamelare
(ARC 5) pt. solicitări medii
51VCr11A 118 132 6 Arcuri elicoidale, spirale sau
(ARC 2A) multilamelare puternic solicitate
60Si15A 127 147 6 Arcuri elicoidale, multilamelare, disc,
(ARC 3) inelare, pt. solicitare medii
56Si17A 108 127 6 Arcuri elicoidale, multilamelare, disc,
inelare, pt. solicitare medii

S-ar putea să vă placă și