FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Fyodor

Dostoyevsky ascultă (ajutor·info), n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28
ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți
scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată
asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai
cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și
pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din
subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele[5], șaptesprezece
povestiri precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru
activitatea de jurnalist.

Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă

fragedă, prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Și-a
pierdut mama în 1837, când avea numai 15 ani, și a intrat la Institutul de Inginerie
Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg la insistențele unui tată autoritar. După
absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obișnuia să traducă cărți pentru a-și
suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaș cu primul său roman, Oameni
sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful Vissarion Belinski. A fost condamnat
în 1849 la patru ani de muncă silnică în Siberia, din cauza implicării într-un grup de
liberali utopiști, numit Cercul Petrașevski. Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe
fondul unor chinuitoare și continue tensiuni psihologice: o execuție simulată, apoi niște
ani grei de detenție, în care a fost terorizat de comportamentul samavolnic al maiorului
Krivțov[6]. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru scriitor și o revelație în plan spiritual:
redescoperirea ortodoxismului. După eliberare, a fost obligat să se înroleze ca soldat,
iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa și a
dezvoltat o dependență pentru jocurile de noroccare l-a aruncat în brațele sărăciei.
Pentru o vreme, a trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoștințe sau
amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit faimos datorită cărților sale. Spre
sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o
orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă. Ziarul Jurnalul unui
scriitor pe care l-a scris și editat prin forțe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al
lumii cultural-politice ruse.

Importanța sa în literatura universală este de prim rang[7]: Dostoievski a reprezentat o

influență principală pentru scriitori și gânditori ca Friedrich Nietzsche, Franz
Kafka, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre sau Albert Camus. Universul său literar reflectă
criza socială și spirituală a Rusiei Țariste din secolul al XIX-lea, închipuind
ciocniri polifonice [8] între personaje originale și paradoxale, marcate de un profund
psihologism și tragism, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei
sociale și umane. Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice ale minții
(nebunia, crima sau suicidul), precum și în explorarea unor procese extreme ca auto-
distrugerea, umilirea, dominația tiranică, furia ucigașă[9]. Personajele sale
întruchipează adesea conștiințe fracturate, chinuite de povara libertății spiritului[10],
incertitudinea existenței lui Dumnezeu, nihilism și dominația răului. Prin ele,
Dostoievski își demonstrează talentul de observator extraordinar al psihologiei umane
și al realităților politice și religioase dintr-o Rusie aflată în procesul de modernizare. De
multe ori lucrările sale sunt considerate profetice[9], deoarece au anticipat
comportamentul revoluționarilor bolșevici, precum și efectul unor curente
socioeconomice și geopolitice specifice secolului al XX-
lea: progresivism[11], socialism[12], nihilism. Dostoievski este și precursorul unor idei
moderne în literatură și filozofie. Se consideră că ar fi părintele existențialismului, în
special datorită nuvelei Însemnări din subterană, descrisă de Walter Kaufmann ca „cea
mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată[13]”.

Dostoievski este, alături de Tolstoi, unul din principalii scriitori ce au aparținut vârstei
de aur a literaturii ruse(1820-1880) și unul din cei mai reprezentativi pentru cultura
Rusiei și a Europei ortodoxe. Berdiaevmărturisește: « [...] culmile literaturii ruse sunt
Tolstoi și Dostoievski. În ei nu este nimic renascentist. Ei se frâng în chinuri religioase,
caută mântuirea. Este o caracteristică a rușilor[14]. »

Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume [15];
după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre. [16]