Sunteți pe pagina 1din 90

TEMA DE PROIECT

În echipă, doi - trei studenţi vor identifica un produs sau un serviciu pentru
care vor fundamenta opţiunea de achiziţionare în acord cu prevederile
legislaţiei în materia protecţiei consumatorilor şi oferta pieţei.
Rezolvarea temei presupune parcurgerea a patru etape, după cum urmează:
1. Studenţii vor analiza legislaţia aferentă în care se încadrează
produsul / serviciul de interes şi vor selecta prevederile de
reglementare de urmărit în studiul de piaţă.
2. Se va realiza studiul de piaţă considerând cel puţin cinci produse cu
caracteristici similare, realizate de agenţi economici diferiţi,
achiziţionate din trei centre comerciale cu suprafeţe de desfacere
diferite şi / sau în medii de desfacere diferite, în vederea definirii
opţiunii de achiziţionare pe baza unei comparaţii din care să rezulte
gradul de respectare a cerinţelor de reglementare şi ale pieţei (în
acest caz, studenţii acţionează produse în calitate de consumatori).
Se va acorda atenţie marcajelor de conformitate identificate pe
produse (vezi discipina Asigurarea Calității Produselor și
Serviciilor) şi se va analiza critic / constructiv relevanţa acestora
pentru grupa de produse analizată. Se va analiza documentaţia
însoţitoare pusă la dispoziţia consumatorilor şi respectarea
prevederilor de reglementare specifice.
3. Pe tot parcursul rezolvării temei, se va urmări modul în care agenţii
economici promovează produsele / serviciile identificând aspecte ale
mesajelor publicitare care contravin reglementărilor în domeniu.
Dacă nu se identifică abateri de la legislație, se vor propune mesaje
publicitare în acord cu legislaţia specifică, cu impact asupra
consumatorilor.
4. Se va elabora un chestionar de sondare a opiniei consumatorilor
referitor la studiul de caz analizat prin care agentul economic
sondează opinia consumatorilor în vederea ajustării ofertei sale,
respectiv a caracteristicilor produsului, a modului de prezentare şi
promovare pe piaţă, în acord cu reglementările în materia protecţiei
consumatorilor (în acest caz, studenţii au calitatea de agent
economic).
Studenţii vor gestiona în mod responsabil şi autonom lucrul în echipă.
Mult succes şi entuziasm !
5
ETAPELE PROIECTULUI

1. Studiul legislaţiei aferente grupei de produse sau servicii alese.

2. Analiză comparativă pentru domeniul tematic ales.

3. Promovarea produsului prin publicitate.

4. Redactarea unui chestionar de sondare a opiniei consumatorilor pentru


domeniul tematic ales.

Date fiind tema de proiect și etapele de parcurs:

 constituiți echipa de proiect,

 identificați un produs sau un serviciu pe care doriți să îl achiziționați,

 identificați grupa de produse în care se încadrează produsul sau


serviciul de interes,

 identificați agenții economici care pun pe piață produsul sau servicul


de analizat,

 alocați rolurile între membrii echipei de proiect pentru parcurgerea


etapelor menționate mai sus,

 stabiliți încadrarea în timp pentru parcurgerea etapelor de proiect.

Detalii pentru fiecare etapă găsiți în capitolele următoare.

6
Capitolul 1. STUDIU LEGISLATIV

În cadrul acestei etape se va efectua o sinteză a legislaţiei privind


protecţia consumatorilor particularizată pentru grupa de produse sau servicii
tratate în cadrul temei de proiect. Sinteza legislativă se va extinde pe
aproximativ 10-15 pagini, cu precizarea articolelor din legislație care vor fi
luate în considerare în cadrul temei şi înţelegerea respectivelor precizări şi a
implicaţiilor acestora pentru ambele părţi : agenţi economici şi consumatori.
Nu este necesară copierea legii în cauză, în extenso, scopul sintezei
este înţelegerea cerinţelor de reglementare pentru cazul concret al grupei de
produse sau servicii de interes.
Pentru ușurinţa abordării se enumeră, fără ca lista să fie exhaustivă,
o serie de acte normative aplicabile.

A. LEGISLAȚIE GENERALĂ
– ce poate fi accesată folosind link-ul de mai jos:

http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&l
ayout=blog&id=29&Itemid=37

Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia


consumatorilor (r2) cu modificările şi completările ulterioare;

Notă: Pentru a accesa textul legislativ, se accesează site-ul ANPC


(Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), din care se poate
accesa Portalul Legislativ, în care sunt inserate câmpuri de căutare. Se
completează aceste câmpuri şi se poate vizualiza textul actului normativ
căutat. Dificultatea constă în faptul că legislaţia a suferit numeroase
modificări în timp, identificate prin actele normative în dreptul articolelor
respective. Este necesară parcurgerea actului normativ şi selectarea
articolelor relevante pentru cazul concret ce face obiectul temei de proiect.
De reţinut că o parte dintre actele normative fac obiectul detalierilor
necesare în cadrul cursului Legislaţie privind protecţia consumatorilor
(anul IV, programul de studiu Ingineria şi Managementul Calităţii,
Facultatea Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice,
Universitatea Politehnica din Bucureşti) şi sunt puse la dispoziţia
studenţilor în formă consolidată (cu modificările intervenite în timp).

7
Ordin al ANPC nr. 594/2014 privind modificarea Ordinului
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.
72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, şi anume
Telefonul consumatorilor 0219551.
Ordin al ANPC nr. 505/2014 privind unele măsuri de informare a
consumatorilor de către prestatorii de servicii de plată care desfăşoară
operaţiuni de plată prin intermediul ATM-urilor.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea
157/2015.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată.
Ordin al ANPC nr. 473/2012 pentru modificarea Ordinului nr.
72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, şi anume
coordonatele comisariatelor judeţene de protecţie a consumatorilor.
Lege nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate
acestora.
Ordin al ANPC nr. 164/2011, privind unele măsuri de informare a
consumatorilor de către societăţile financiare bancare şi nebancare.
Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare
a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, republicată.
Lege nr. 252/2003 privind registrul unic de control.
Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă
a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.
Ordonanța Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte
normative din domeniul protecției consumatorilor - referitoare la însoţirea
produselor de declaraţia de conformitate dată de furnizor.
Lege nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru
pagubele generate de produsele cu defecte, republicată.
Ordonanţa Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri
pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează
condiţiile de comercializare a produselor, referitoare la evaluarea
conformităţii produselor şi supravegherea pieţei.
Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea
produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului 99/2000 privind
comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

8
B. REGULAMENTE EUROPENE
- ce pot fi accesate folosind link-ul de mai jos:
http://www.anpc.gov.ro/index.php?option=com_content&view=category&l
ayout=blog&id=30&Itemid=61
Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile
naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecţie a
consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a
consumatorului”).
Hotărârea Guvernului nr. 244/2007 privind autorităţile competente
responsabile cu aplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor
şi cooperarea dintre autorităţile naţionale în acest domeniu, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 187 din 19/03/2007.
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 11 februarie 2004, care stabileşte reguli comune privind
compensarea şi asistenţa acordate pasagerilor în cazul refuzului la îmbarcare
şi al anulării sau întârzierii zborurilor şi care abrogă Regulamentul (CEE) nr.
295/91.
Hotărârea Guvernului nr. 1912/2006 privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004, care
stabileşte reguli comune privind compensarea şi asistenţa acordate
pasagerilor în cazul refuzului la îmbarcare şi al anulării sau întârzierii
zborurilor şi care abrogă Regulamentul (CEE) nr. 295/91, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 1050 din 29/12/2006.
Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea
serviciilor aeriene în Comunitate.
Hotărârea Guvernului nr. 560/2009 privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind
normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate.
Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European si al
Consiliului privind drepturile și obligatiile călătorilor din transportul
feroviar – intrat în vigoare la 3 decembrie 2009.
Hotărârea Guvernului nr. 1476/2009 privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind
drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar.
9
Regulamentul (UE) nr. 181/2011 privind drepturile pasagerilor care
călătoresc cu autobuzul şi autocarul – intrat în vigoare la 1 martie 2013.
Hotărârea Guvernului nr. 425/2013 privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) nr. 181/2011 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 privind
drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul şi autocarul şi de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004.
Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr.
924/2009 privind plăţile transfrontaliere în Comunitate.
Hotărârea Guvernului nr. 1259/2010 privind stabilirea unor măsuri
pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plăţile
transfrontaliere în Comunitate şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.
2.560/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 847 din 17/12/2010,
actul intrat în vigoare la data de 16 ianuarie 2011
Regulamentul Consiliului (CE) 2368/2002 de punere în aplicare a
sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul
internaţional cu diamante brute
Hotărârea Guvernului nr. 1856/2006 pentru aplicarea sistemului de
certificare pentru Procesul Kimberley privind comerţul internaţional cu
diamante brute.
Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a
anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod
legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE.
Hotărârea Guvernului nr. 681/2009 pentru aplicarea
Regulamentului (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a
anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod
legal în alt stat membru şi de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE.
Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de
supraveghere a pieței în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de
abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 – intrat în vigoare la 1 ianuarie
2010.

10
C. CONTRAVENȚII
Legea nr. 193/2000, legea privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu
legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările
ulterioare.

D. PUBLICITATE
Legea nr. 202/2013 prin care se modifică Legea nr. 158/2008
privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, prin care
competenţele revin şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările şi
completările ulterioare.

E. GRUPE DE PRODUSE
E1. Produse de folosinţă îndelungată
Electronice şi electrocasnice / terminale mobile (telefoane mobile) /
computere (desktop-uri şi laptop-uri) / console (playstation, inclusiv
portabile – PSP-uri) / jocuri PC / MP3/MP4/Ipod-uri / DVD-playere +
DVD recordere: SD sau Blu-Ray / sisteme audio/Home Cinema / accesorii
IT (imprimante, scannere, videoproiectoare etc) / monitoare / televizoare
LCD / Plasmă

Hotărârea Guvernului nr. 457/2003 privind asigurarea securităţii


utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune, republicată cu
modificările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 982/2007 privind compatibilitatea
electromagnetică.
Hotărârea Guvernului nr. 88/2003 privind echipamentele radio şi
echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a
conformităţii acestora, republicata.

11
Aparate frigorifice de uz casnic / lămpi electrice de uz casnic / maşini de
spălat rufe de uz casnic / maşini combinate de spălat şi uscat rufe de uz
casnic / boilere electrice / aparate de aer condiționat

Hotărârea Guvernului nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi


serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi
protecţia mediului.
Hotărârea Guvernului nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de
introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcție de nivelul de
zgomot transmis prin aer.
Hotărârea Guvernului nr. 1056/2001 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la eficienţa şi etichetarea energetică pentru introducerea pe piaţă
a lămpilor electrice de uz casnic.
Hotărârea Guvernului privind stabilirea unor măsuri pentru
aplicarea regulamentelor delegate (UE) ale Comisiei nr. 1.059/2010, nr.
1.060/2010, nr. 1.061/2010, nr. 1.062/2010 şi nr. 626/2011 de completare a
Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai
2010 privind indicarea, prin etichetare şi informaţii standard despre produs,
a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact energetic
şi pentru abrogarea unor acte normative.
Hotărârea Guvernului nr. 671/2001 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la eficienţa şi etichetarea energetică pentru introducerea pe piaţă
a maşinilor combinate de spălat şi uscat rufe de uz casnic, republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 736/2006 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică pentru introducerea pe piaţă
a uscătoarelor electrice de rufe de uz casnic cu tambur, cu completările
ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 456/2006 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică pentru introducerea pe piaţă
a cuptoarelor electrice de uz casnic, cu modificările ulterioare.

Centrale termice / boilere (utilizând gaze naturale, produse petroliere,


lemne + brichete)

Ordin al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de


Afaceri nr. 1007/2010 pentru aprobarea prescripţiilor tehnice PT A1-2010
"Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu
puteri nominale”, în baza Hotărârii Guvernului nr. 453/2003 privind
stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor consumatoare de
combustibili gazoşi, republicată.
12
Hotărârea Guvernului nr. 574/2005 privind stabilirea cerinţelor
referitoare la eficienţa cazanelor noi pentru apă caldă care funcţionează cu
combustibili lichizi sau gazoşi, cu modificările şi completările ulterioare.

Instalații neconvenționale de încălzire (panouri şi instalaţii solare, pompe


de căldură etc) / instalaţii dedurizare şi sterilizare apă / pompe şi
hidrofoare de apă

Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de


introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu
modificările ulterioare.

Motociclete / biciclete / scutere / atv-uri / skyjet-uri / ambarcaţiuni de


agrement / motoare de bărci / snow-mobile

Hotărârea Guvernului nr. 1219/2000 privind unele măsuri de


protecţie a intereselor consumatorilor la achiziţionarea de piese de schimb
auto, altele decât cele care pot afecta siguranţa circulaţiei şi/sau protecţia
mediului.
Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
nr. 2135/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi
certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele
rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora - RNTR 4.
Ordinul Ministerului Lucrărilor publice, Transporturilor şi
Locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile
tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea
admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu
completările ulterioare.

Echipamente pentru parcuri de distracție

Hotărârea Guvernului nr. 435/2010 privind regimul de introducere


pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement.
Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 98/2003 pentru
aprobarea Prescripţiei tehnice PT R 19-2002, ediţia 1, "Cerinţe tehnice de
securitate privind echipamentele şi instalaţiile montate şi utilizate în cadrul
parcurilor de distracţii şi spaţiilor de joacă".

13
Butelii GPL (aragaz, camping)

Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea,


ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase.
Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86/2003 pentru
aprobarea Prescripţiei tehnice PT C 3-2003, ediţia 1, "Cerinţe tehnice
privind utilizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru
GPL", cu modificările ulterioare.

Echipamente electrice de joasă tensiune (altele decât electronicele şi


electrocasnicele)

Hotărârea Guvernului nr. 1029/2008 privind condiţiile introducerii


pe piaţă a maşinilor.

E2. Produse chimice


Substanţe şi preparate chimice periculoase (sodă caustică, produse de
curăţat, diluanți, alcool tehnic, produse împotriva insectelor, paraziților,
rozătoarelor etc)

Hotărârea Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea


şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase.

E3. Produse nealimentare

Benzine şi motorine / lubrifianţi (uleiuri, unsori) / uleiuri uzate

Hotărârea Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor


uzate.

Truse auto / accesorii auto / aditivi auto/antigel / lichid de spălare parbrize


pentru autoturisme / lichid de frână

Ordonanţa Guvernului nr. 34/2005 pentru modificarea şi


completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau
14
omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de
exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de
comercializare şi utilizare a acestora, cu modificările ulterioare.
Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea şi/sau
omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de
exploatare utilizate la vehicule rutiere, cu modificările și completările
ulterioare.
Ordinulul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 987/2007 pentru
aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto.

Baterii şi acumulatori şi deşeuri de baterii şi acumulatori / deşeuri de


echipamente electrice şi electronice (DEEE)

Hotărârea Guvernului nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi


acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori.
Hotărârea Guvernului nr. 1037/2010 privind deşeurile de
echipamente electrice şi electronice.

Brichete

Ordinul ANPC nr. 29767/2007 privind adoptarea măsurilor prin


care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă
caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea punerii pe piaţă a
brichetelor fantezie, cu modificările ulterioare.

Detergenţi şi alte produse considerate ca detergenţi

Hotărârea Guvernului nr. 658/2007 privind stabilirea unor măsuri


pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al
Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene privind
detergenţii.

Ochelari de vedere / ochelari de soare

Hotărârea Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor


esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a
condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă, cu modificările ulterioare.

15
Jucării

Hotărârea Guvernului nr. 74/2011 privind siguranţa jucăriilor, cu


modificările şi completările ulterioare

Articole de sticlă şi cristal / articole de menaj (ceramice, porţelanuri, mase


plastice etc)

Hotărârea Guvernului nr. 134/2002 privind caracterizarea,


clasificarea şi marcarea produselor din sticlă cristal în vederea
comercializării acestora, republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 1197/2002 pentru aprobarea Normelor
privind materialele şi obiectele care vin în contact cu alimentele, cu
modificările şi completările ulterioare.

Articole de încălţăminte / produse textile / produse textile uzate

Hotărârea Guvernului nr. 699/2012 privind stabilirea unor măsuri


pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.007/2011 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile
fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei
fibroase a produselor textile şi de abrogare a Directivei 73/44/CEE a
Consiliului şi a directivelor 96/73/CE şi 2008/121/CE ale Parlamentului
European şi ale Consiliului.
Hotărârea Guvernului nr. 26/2002 privind stabilirea condiţiilor de
etichetare a materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale
articolelor de încălţăminte destinate vânzării către consumatori, republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 163/2007 privind introducerea pe piaţă,
comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată
sau uzată şi a articolelor textile purtate sau uzate.
Hotărârea Guvernului nr. 962/2007 pentru modificarea şi
completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor.
Ordinul ANPC nr. 307/2009 privind adoptarea măsurilor prin care
se asigură că produsele care conţin substanţa biocid dimetil fumarat nu sunt
introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă, cu modificările ulterioare.

Bijuterii din metale preţioase cu sau fără pietre preţioase

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul


metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu
16
modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor
preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul nr. 264/2008 privind aprobarea modelelor mărcilor de
certificare ce urmează să fie aplicate pe obiecte şi pe bijuterii din metale
preţioase de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Ordinul ANPC nr. 101/2004 pentru aprobarea condiţiilor în vederea
autorizării operaţiunii de marcare cu marca de garanţie proprie, cu
modificările şi completările ulterioare.
Ordinul ANPC nr. 102/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de
analiza şi marcare a metalelor preţioase şi aliajelor acestora.
Ordinul ANPC nr. 526/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind procedurile de depunere, manipulare şi depozitare a
metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, considerate
bunuri fără stăpân, precum şi a celor ridicate în vederea confiscării ori
confiscate în condiţiile prevăzute de lege, la unităţile Trezoreriei Statului, cu
modificările ulterioare.
Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1809/2004 pentru
aprobarea Registrului special de evidenţă a operaţiunilor cu metale
preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase.
Ordinul ANPC nr. 425/2003 privind aprobarea formularelor-tip ale
cererilor pentru autorizarea persoanelor fizice şi juridice să efectueze
operaţiuni cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase, cu
modificările ulterioare.
Ordinul ANPC nr.156/2008 privind renunţarea parţială sau totală la
autorizarea pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre
preţioase.
Ordin al ANPC nr. 211/2014 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 3
la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor nr. 103/2010 privind aprobarea modelului şi conţinutului
formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a
contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizării în activitatea de
control, şi a modelului şi conţinutului formularului tipizat cu regim special
al autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor persoanelor fizice şi juridice ce efectuează operaţiuni cu
metale preţioase şi pietre preţioase.

17
E4. Produse alimentare

Acte normative cu caracter general

Hotărârea Guvernului nr. 530/2001 pentru aprobarea Instrucţiunilor


de metrologie legală IML 8-01 “Preambalarea unor produse în funcţie de
masă sau volum”, republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor,
cu modificările şi completările ulterioare.
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a
cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității
Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în
domeniul siguranței produselor alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi
de sănătate asociate alimentelor.
Regulamentul (CE) nr.1925/2006 privind adăugarea la alimente de
vitamine şi minerale şi de alte substanţe.
Ordinul ANPC nr. 851/1.505/271/300/2006 privind abrogarea unor
acte normative în scopul aplicării directe a regulamentelor şi deciziilor
comunitare - privind etichetarea produselor alimentare şi a ingredientelor
alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli şi/sau esteri
de fitostanol.
Hotărârea Guvernului nr. 187/2000 privind imitaţiile de produse
alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea
consumatorilor, republicată.
Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru
animale.
Regulamentul (CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale
efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind
hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate
animală şi de bunăstare a animalelor.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind
reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor,
republicată.
Ordinul ANPC nr. 772/856/ 68/ 442/ 2005 pentru aprobarea Normei
privind Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje.
Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor norme specifice
de igienă care se aplică alimentelor de origine animală.

18
Carne, produse din carne, peşte, ouă

Regulamentul (CE) NR. 1234/2007 de instituire a unei organizări


comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la
anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”).
Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
nr. 560/1271/339/210/2006 pentru aprobarea Normelor cu privire la
comercializarea produselor din carne, cu completările ulterioare.
Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr.
333/2002 prin producerea, comercializarea şi utilizarea cărnii separate
mecanic, cu modificările ulterioare.
Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr.
510/944/147/2002 pentru aprobarea Normelor de comercializare a peştelui
şi a altor vieţuitoare acvatice.
Regulamentul (CE) nr. 2406/96 de stabilire a normelor comune de
comercializare pentru produsele din peşte.
Regulamentul nr. 2136/89 al Consiliului privind stabilirea normelor
comune de comercializare pentru conservele de sardine.
Regulamentul nr.104/2000 privind organizarea comună a pieţelor în
sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură.
Regulamentul (CE) nr. 2065/2001 de stabilire a informaţiilor pentru
consumatori în sectorul produselor de peşte şi acvacultură.
Regulamentul (CE) nr.589/2008 de stabilire a normelor de aplicare
a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 privind standardele de comercializare
aplicabile ouălelor.
Directiva 2002/4/CE de înregistrare a unităţilor de creştere a găinilor
ouătoare, reglementată de Directiva 1999/74/CE a Consiliului.
Regulamentul (CE) nr.543/2008 de stabilire a normelor de aplicare
a Regulamentului (CE) nr.1234/2007 în ceea ce priveşte standardele de
comercializare a cărnii de pasăre.
Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr.
206/447/86/2002 aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de
pasăre, cu modificările ulterioare (cu excepţia prevederilor acoperite de R
1234/2007).
Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor
494/859/138/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea
cărnii de porc (cu excepţia prevederilor acoperite de R 1234/2007).

19
Lapte de consum, lapte conservat, unt

Regulamentul (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al


Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a
pieţelor agricole şi de abrogare a regulamentului (CEE) nr. 922/72, (CEE)
nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului
(Regulamentul unic OCP), cu modificările şi completările ulterioare.
Regulamentul (CE) nr. 511/2012 privind notificările referitoare la
organizaţiile de producători şi organizaţiile contractuale, prevăzute în
Regulamentul (CE) nr.1234/2007 pentru sectorul laptelui şi al produselor
lactate.
Legea 297/2013 privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul
laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de
producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate.
Hotărârea Guvernului nr. 441/2014 pentru aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea Legii nr.297/2013 privind stabilirea relaţiilor
contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi
recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al
produselor lactate.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
1.186/2014 pentru aprobarea normelor tehnice de implementare a Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
1638/2015 pentru stabilirea condiţiilor şi a procedurii de înregistrare în
Registrul prim-cumpărătorilor de lapte.
Regulamentul (CE) nr. 1153/2007 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 2597/97 de stabilire a unor norme suplimentare privind organizarea
comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate în ceea ce
privește laptele de consum.
Comunicarea Comisiei (2008/C27/05) privind includerea în
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului (Regulamentul unic OCP)
a reformelor recente ale politicilor din sectorul laptelui și produselor lactate
și din sectorul zahărului.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
230/457/76/2002 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se
vinde şi condițiile de calitate ale laptelui de consum (cu excepţia
prevederilor acoperite de R 1234/2007).
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
521/832/321/2003 pentru aprobarea Normei privind definirea, denumirile
sub care se vând, etichetarea şi condiţiile de calitate ale anumitor sortimente
20
de lapte conservat, parţial sau total deshidratat, destinate consumului uman,
cu modificările ulterioare.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
524/958/8/2003 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se
vând şi condiţiile de calitate ale grăsimilor tartinabile destinate
comercializării (cu excepţia prevederilor acoperite de R 1234/2007).

Vin, vin aromatizat, băuturi spirtoase

Legea nr. 244/2002 a viei şi vinului în sistemul organizării comune a


pieţei vitivinicole, republicată.
Hotărârea Guvernului nr.769/2010 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr.244/2002 a viei şi vinului în sistemul
organizării comune a pieţei vitivinicole.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
224/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de
comercializare cu amănuntul a vinului de masă în vrac.
Regulamentul (CE) nr. 479/2008 privind organizarea comună a
pieţei vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a
Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005
și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE)
nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999.
Regulamentul (CE) nr. 491/2009 de modificare a Regulamentului
nr.1234/2007 (capitolele referitoare la sectorul vitivinicol).
Regulamentul (CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce
privește descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse
vitivinicole.
Regulamentul (CE) nr. 382/2007 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 753/2002 de stabilire a anumitor norme de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului în ceea ce privește
descrierea, denumirea, prezentarea și protejarea anumitor produse
vitivinicole.
Regulamentul (CE) nr. 114/2009 al Comisiei de stabilire a unor
măsuri tranzitorii pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al
Consiliului în ceea ce priveşte trimiterile la vinurile cu denumire de origine
protejată şi indicaţie geografică protejată.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
142/1307/185/2008 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.1601/91 cu
privire la regulile generale privind definirea, descrierea şi prezentarea
21
vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocktail-
urilor aromatizate din produse vitivinicole.
Regulamentul (CEE) nr. 1601/91 de stabilire a normelor generale
privind definirea, descrierea și prezentarea vinurilor aromatizate, a
băuturilor aromatizate pe bază de vin și a cocktail-urilor aromatizate din
produse vitivinicole.
Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.
368/1160/212/2008 pentru aprobarea Normelor privind definirea, descrierea,
prezentarea şi etichetarea băuturilor tradiţionale româneşti.
Regulamentul (CE) nr. 110/2008 privind definirea, desemnarea,
prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor
spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89.
Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
nr. 147/2005 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile geografice
protejate si recunoscute în România pentru băuturi spirtoase.

Făină de grâu, produse de cacao și ciocolată

Ordinul nr. 250/ 531/ 83/ 2002 al Ministrul Agriculturii şi


Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Normei cu privire la fabricarea,
conţinutul, ambalarea, etichetarea şi calitatea făinii de grâu destinată
comercializării pentru consumul uman, cu modificările ulterioare.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea
unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor
procesate din cereale cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul nr. 335/714/318/2003 al Ministrul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale şi al Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, etichetarea şi
marcarea unor produse din cacao şi ciocolată destinate consumului uman.

Ulei vegetal, ulei de măsline, grăsimi tartinabile, maioneze

Ordinul nr. 454/917/22/2002 al Ministrul Agriculturii şi


Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Normelor cu privire la natura,
conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, păstrarea
şi calitatea uleiurilor vegetale şi a maionezelor destinate comercializării
pentru consumul uman, modificat prin Ordinul nr. 997/495/10/2003 (cu
excepţia prevederilor acoperite de R 1234/2007).

22
Regulamentul (CE) nr. 1019/2002 privind standardele de
comercializare a uleiului de măsline, cu modificările şi completările
ulterioare.
Regulamentul (CEE) nr. 2568/91 privind caracteristicile uleiurilor
de măsline și ale uleiurilor din resturi de măsline, precum și metodele de
analiză a acestora cu modificările şi completările ulterioare.

Miere și zahăr

Ordinul nr. 522/798/317/2003 al Ministrului Agriculturii,


Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea,
prezentarea, compoziţia, calitatea şi etichetarea mierii;
Ordinul nr. 269/453/81/2003 al Ministrul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Normelor cu privire la natura,
conţinutul, originea, prezentarea, compoziţia, calitatea, etichetarea şi
marcarea unor zaharuri destinate consumului uman.

Legume și fructe proaspete

Ordinul nr. 420/2008 al Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării


Rurale privind stabilirea atribuţiilor Inspecţiei de Stat pentru Controlul
Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor.
Regulamentul (CE) nr. 2200/96 privind organizarea comună a pieţei
fructelor şi legumelor.
Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 de stabilire a normelor de
aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE)
nr.1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor.
Regulamentul (CE) nr. 1148/01 privind controalele de conformitate
cu normele de comercializare care se aplica în sectorul fructelor şi
legumelor proaspete, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2379/01.
Regulamentul (CE) nr. 1221/2008 de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 1580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor
(CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în
sectorul fructelor și legumelor privind standardele de comercializare.

23
Legume și fructe în conservă

Ordin nr. 523/808/351/2003 al Ministrului Agriculturii,


Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor
din fructe, jeleului, marmeladei şi piureului de castane îndulcit.
Ordinul nr. 350/671/137/2003 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea şi păstrarea sucurilor de legume, modificat prin
Ordinul nr. 416/628/406/2005.
Ordinul nr. 362/670/107/2002 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor cu privire la conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea şi păstrarea bulionului şi a pastei de tomate.
Ordinul comun nr. 378/865/228/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul măslinelor de masă.
Ordinul comun nr. 381/866/229/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul ciupercilor conservate şi al
produselor derivate din ciuperci, modificat prin Ordinul nr.
218/945/342/2006.
Ordinul comun nr. 382/868/230/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul tomatelor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 214/944/338/2006.
Ordinul comun nr. 775/1476/319/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
24
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul ananasului în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 210/952/350/2006.
Ordinul comun nr. 773/1492/326/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul fasolei păstăi în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 211/943/355/2006.
Ordinul comun nr. 379/867/227/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul morcovilor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 206/947/346/2006.
Ordinul comun nr. 380/864/226/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul castraveţilor conservaţi,
modificat prin Ordinul nr. 213/946/337/2006.
Ordinul comun nr. 772/1474/325/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul produsului mazăre verde în
conservă, modificat prin Ordinul nr. 205/954/345/2006.
Ordinul comun nr. 771/1473/324/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul produsului mazăre
rehidratată în conservă, modificat prin Ordinul nr. 216/957/341/2006.
Ordinul comun nr. 778/1495/327/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul sparanghelului în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 203/949/343/2006.
Ordinul comun nr. 781/1477/316/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
25
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piersicilor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 212/941/336/2006.
Ordinul comun nr. 770/1472/317/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul caiselor în conservă,
modificat prin Ordinul nr.215/956/339/2006.
Ordinul comun nr. 774/1475/318/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul prunelor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 204/953/344/2006.
Ordinul comun nr. 776/1493/320/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul zmeurei în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 207/951/347/2006.
Ordinul comun nr. 777/1494/321/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul amestecului de fructe în
conservă, modificat prin Ordinul nr. 217/950/340/2006.
Ordinul comun nr. 779/1496/322/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul căpşunilor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 209/942/349/2006.
Ordinul comun nr. 780/1497/323/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul perelor în conservă,
modificat prin Ordinul nr. 219/955/335/2006.
26
Ordinul nr. 355/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea,
depozitarea şi transportul piureului de mere conservat.
Ordinul nr. 348/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea,
depozitarea şi transportul mandarinelor în conservă.
Ordinul nr. 349/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru pentru aprobarea Normei cu
privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea,
marcarea, depozitarea şi transportul porumbului zaharat în conservă.

Legume și fructe congelate

Ordinul comun nr. 969/1754/362/2004 al Ministrului Agriculturii,


Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul piersicilor congelate.
Ordinul comun nr. 976/1747/363/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul fasolei păstăi congelate.
Ordinul comun nr. 973/1751/366/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul porumbului congelat.
Ordinul comun nr. 927/1752/359/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul morcovilor congelaţi.
Ordinul comun nr. 977/1746/367/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
27
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul spanacului congelat.
Ordinul comun nr. 975/1749/364/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul verzei de Bruxelles
congelate.
Ordinul comun nr. 974/1750/365/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul conopidei congelate.
Ordinul comun nr. 978/1748/368/2004 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea
Normei cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea,
etichetarea, marcarea, depozitarea şi transportul cartofilor prăjiţi congelaţi.
Ordin nr. 356/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea,
depozitarea şi transportul mazărei verzi congelate.
Ordin nr. 354/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea,
depozitarea şi transportul produsului broccoli congelat.
Ordinul nr. 360/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normei cu privire la
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea,
depozitarea şi transportul afinelor congelate.
Ordin nr. 932/649/2002 al Ministrul Sănătăţii şi Familiei şi
Ministrul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pentru aprobarea
Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi
controlul temperaturii alimentelor congelate rapid, destinate consumului
uman.

28
Legume și fructe deshidratate

Ordin nr. 346/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi


Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi transportul piersicilor
deshidratate.
Ordin nr. 347/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea cepei deshidratate.
Ordin nr. 350/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi transportul stafidelor.
Ordin nr. 353/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi transportul
ciupercilor deshidratate.
Ordin nr. 351/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi transportul legumelor
rădăcinoase deshidratate.
Ordin nr. 352/2004 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor pentru aprobarea Normelor privind
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi transportul merelor
deshidratate.

Ape minerale naturale, ape potabile îmbuteliate, sucuri și nectaruri din


fructe

Legea nr. 458/ 2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările


şi completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 1020/2005 pentru aprobarea Normelor
tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale cu
modificările şi completările ulterioare.

29
Ordinul nr. 978/2006 al Ministrului Sănătăţii Publice privind
etichetarea apei naturale îmbuteliate utilizate în alimentaţia sugarului, în
conformitate cu art. 25 din HG nr. 1020/ 2005 pentru aprobarea Normelor
tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale.
Ordinul nr. 341/2007 al Ministrului Sănătăţii Publice pentru
aprobarea normelor de igienă şi a procedurii de notificare a apelor potabile
îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor,
comercializate sub denumirea de apă de masă.
Ordinul nr. 510/768/319/2003 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecția Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, prezentarea, compoziţia,
calitatea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare
destinate consumului uman, cu modificările şi completările ulterioare.

Sare iodată, oțet

Hotărârea Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a


sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria
alimentară, republicată.
Ordinul nr. 232/313/130/2003 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecția Consumatorilor pentru aprobarea
normelor cu privire la definirea, descrierea şi prezentarea oţetului şi a
acidului acetic de calitate alimentară, cu modificările şi completările
ulterioare.

Suplimente alimentare

Ordinul nr. 1069/2007 al Ministrului Sănătăţii Publice pentru


aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare.
Ordinul nr. 1228/244/63/2005 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecția Consumatorilor pentru aprobarea
Normelor tehnice privind comercializarea suplimentelor alimentare
predozate de origine animală şi vegetală şi/sau a amestecurilor acestora cu
vitamine, minerale şi alţi nutrienţi.
Ordinul nr. 244/401/2005 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale şi al Ministrului Sănătăţii privind prelucrarea,

30
procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca
atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare.
Legea nr. 491/2003 a plantelor medicinale, cu modificările şi
completările ulterioare.

Organisme modificate genetic

Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 privind trasabilitatea şi


etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea alimentelor și
hranei pentru animale, produse din organisme modificate genetic şi de
modificare a Directivei 2001/18/CE.
Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare şi
furajele modificate genetic.
Regulamentul (CE) nr. 641/2004 privind normele de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi al
Consiliului în ceea ce priveşte cererea de autorizare a alimentelor şi hranei
pentru animale, provenite din organisme modificate genetic, notificarea
produselor existente şi prezenţa întâmplătoare sau inevitabilă din punct de
vedere tehnic a materialelor modificate genetic, care au beneficiat de o
evaluare de risc favorabilă.
Hotărârea Guvernului nr. 173/2006 privind trasabilitatea şi
etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea alimentelor şi
hranei pentru animale, obţinute din organisme modificate genetic.

Produse ecologice

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 privind producția ecologică şi


etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului
(CEE) nr.2092/91.
Regulamentul ( CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare
a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia
ecologică şi etichetarea produselor ecologice în ceea ce priveşte producţia
ecologică, etichetarea şi controlul.
Regulamentul (UE) nr. 271/2010 al Comisiei de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte sigla
Uniunii Europene pentru producţia ecologică.
Ordinul comun nr. 417/110/2002 al Ministrului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor şi Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecția Consumatorilor pentru aprobarea Regulilor specifice privind
31
etichetarea produselor alimentare ecologice cu modificările și completările
ulterioare.

Produse alimentare tradiţionale

Hotărârea Guvernului nr. 134/2008 privind specialităţile


tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 509/2006 privind specialităţile tradiţionale
garantate din produse agricole şi alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 1216/2007 de stabilire a normelor de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 509/2006 al Consiliului privind
specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare.

Produse de panificație

Ordinul nr. 414/2014 privind modificarea şi completarea Ordinului


preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.
392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe
teritoriul României.
Ordinul nr. 8/2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind
stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici
care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României.
Ordinul nr. 392/2013 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le
îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de
panificaţie pe teritoriul României.

Indicații geografice și denumiri de origine

Hotărârea Guvernului nr. 828/2007 privind înfiinţarea Sistemului


de protecţie a indicaţiilor geografice şi denumirilor de origine ale produselor
agricole şi produselor alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 510/2006 privind protecţia indicaţiilor
geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 1898/2006 de stabilire a normelor de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecţia
indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi
alimentare, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 628/2008.
32
F. SERVICII ŞI CONTRACTE
F1. Turism
Pachete de servicii turistice

Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de


comercializare a pachetelor de servicii turistice modificată, republicată.
Ordinul nr. 516/2005 al Ministrului Transporturilor,
Construcţiilor și Turismului pentru aprobarea contractului-cadru de
comercializare a pachetelor de servicii turistice.
Ordinul nr. 235/2001 al Ministrului Turismului privind asigurarea
turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism.

Servicii de cazare turistică

Hotărârea Guvernului nr. 1267/2010 privind eliberarea


certificatelor de clasificare a licenţelor şi brevetelor de turism.
Ordinul nr. 203/2002 al Ministrului Turismului privind
preschimbarea certificatelor de clasificare şi/sau a licenţelor de turism.
Ordinul nr. 65/2013 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Turism pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea
certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de
cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism.
Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor
consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 805/2001 privind unele măsuri de
informare asupra tarifelor maximale pentru serviciile de cazare în structurile
de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică la turismul neorganizat.
Hotărârea Guvernului 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu
privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire
turistice.
Hotărârea Guvernului 306/2001 privind practicarea de către agenţii
economici din turism de tarife şi de către instituţiile de cultură de tarife şi
taxe nediscriminatorii între turiştii români şi străini.
Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea
Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
Ordinul nr. 330/2002 al Ministrului Turismului, Ministrului
Sănătăţii şi Familiei, Ministrului Administraţiei Ppublice şi Ministrului
Apelor şi Protecţiei Mediului privind dezinseția şi deratizarea structurilor
de primire turistice în staţiunile de pe litoral.
33
Ordinul nr. 500/2001 al Ministrului Turismului, Ministrului
Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi
Ministrului Administraţiei Publice privind unele măsuri de reducere a
poluării fonice în staţiunile turistice din zona litoralului Mării Negre şi în
celelalte staţiuni balneoclimatice.
Hotărârea Guvernului nr. 843/ 1999 privind încadrarea pe tipuri a
unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice.

Contracte de proprietate imobiliară în regim de indiviziune pe timp limitat


(timesharing)

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia


consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea
dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor
spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor
beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi
a contractelor de schimb.

F2. Servicii de agrement

Hotărârea Guvernului nr. 511/2001 privind unele măsuri de


organizare a activităţii de agrement în staţiunile turistice, cu modificările
ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 452/2003 privind desfăşurarea activităţii
de agrement nautic.

F3. Comerț electronic

Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată;


Hotărârea Guvernului nr. 1308/2002 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea Legii 365/2002 privind comerţul electronic.
Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal
şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu
modificările şi completările ulterioare.
Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare.

34
F4. Servicii de transport

Servicii de transport aerian civil

Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul Aerian Român,


republicată.
Hotărârea Guvernului nr. 927/2007 pentru aprobarea unor măsuri
în vederea aplicării Regulamentului (CE) 2.111/2005 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 14 decembrie 2005 privind stabilirea unei
liste comunitare a transportatorilor aerieni care se supun unei interdicţii de
operare pe teritoriul Comunităţii şi informarea pasagerilor transportului
aerian cu privire la identitatea transportatorului aerian efectiv şi care abrogă
art. 9 al Directivei 2004/36/CE.
Regulamentul (CE) nr. 2111/2005 al Parlamentului European și al
Consiliului din 14 decembrie 2005 de stabilire a unei liste comunitare a
transportatorilor aerieni care se supun unei interdicţii de exploatare pe
teritoriul Comunităţii şi de informare a pasagerilor transportului aerian cu
privire la identitatea transportatorului aerian efectiv şi de abrogare a
articolului 9 din Directiva 2004/36/CE.

Servicii de transport pe mare şi pe căi navigabile interioare

Regulamentul (UE) nr. 1177/2010 al Parlamentului European şi al


Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind drepturile pasagerilor care
călătoresc pe mare şi pe căi navigabile interioare.
Hotărârea Guvernului nr. 1061/2013 privind stabilirea unor măsuri
pentru asigurarea aplicării Regulamentului (UE) nr. 1.177/2010 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind
drepturile pasagerilor care călătoresc pe mare şi pe căi navigabile interioare
şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004.

F5. Servicii financiare

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind


contractele de credit pentru consumatori aprobată prin Legea 288/2010.
Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing
şi societăţile de leasing, cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul nr. 632/2009 al Autorităţii Naționale pentru Protecţia
Consumatorilor privind unele măsuri de informare a consumatorilor de
către operatorii care desfăşoară activităţi de schimb valutar.
35
Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea
intermediarilor în asigurări şi reasigurări.
Regulament 6/2006 emis de BNR, privind emiterea şi utilizarea
instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la
tranzacţiile cu aceste instrumente.

F6. Servicii publice poştale

Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poştale, cu


modificările şi completările ulterioare.
Decizia nr. 88/EN/2004 a preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Comunicaţii privind desemnarea furnizorului de serviciu
universal în domeniul serviciilor poştale, cu modificările şi completările
ulterioare.

F7. Sănătate publică

Servicii de igienă personală

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea


şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Ordinul nr. 1136/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice privind
aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumuseţare corporală,
cu modificările ulterioare.

Ștranduri, bazine, piscine

Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea


Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.

F8. Servicii pentru populație

Servicii de alimentare cu apă şi de canalizare

Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice,


cu modificările şi completările ulterioare.
Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de
canalizare, republicată.

36
Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și
completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 974/2004 pentru aprobarea Normelor de
supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a
Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, cu
modificările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme
privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu
modificările ulterioare.

Contorizare energie termică

Ordinul nr. 483/2008 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de


Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice privind
aprobarea contractului cadru de furnizare a energiei termice.
Legea 325/2006 serviciului public de alimentare cu energie termică.
Hotărârea Guvernului nr. 933/2004 privind contorizarea
consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu
energie termică.
Regulament pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, cu
modificările ulterioare (20.07.1994).
Ordinul nr. 233/2004 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru
aprobarea unor reglementări privind contorizarea consumatorilor racordați
la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, cu
modificările şi completările ulterioare.

Servicii publice de furnizare a energiei electrice

Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a


Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei
electrice nr. 13/2007 şi Legii gazelor nr. 351/2004.
Ordinul nr. 90/2007 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice pentru
aprobarea Contractului cadru de furnizare/prestare a serviciului de
alimentare cu apă şi canalizare.
Hotărârea Guvernului nr. 745/2007 pentru aprobarea
Regulamentului pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciilor
comunitare de utilităţi publice, cu modificările ulterioare.

37
Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 privind aprobarea
Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, cu
modificările ulterioare.
Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat
de interes local, cu modificările ulterioare.
Legea nr. 114/1996 a locuinței, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
asociaţiilor de proprietari, cu modificările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Hotărârea Guvernului nr. 1254/2005 privind stabilirea preţului
naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme
centralizate, în scopul încălzirii locuinţelor şi preparării apei calde.
Ordinul nr. 259/2004 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru
aprobarea Normelor privind autorizarea în domeniul montării şi exploatării
sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum
în imobile de tip condominiu, cu modificările şi completările ulterioare:
a. Metodologia de repartizare şi facturare a consumurilor individuale de
energie termică, în imobile de tip condominiu;
b. Contract-cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip
urban;
c. Convenţie-cadru de facturare individuală a consumurilor de energie
termică.

Servicii de iluminat public

Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public.

Servicii de salubrizare

Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, cu


modificările şi completările ulterioare.

38
Servicii de furnizare a energiei electrice

Hotărârea Guvernului nr. 638/2007 privind deschiderea integrală a


pieţei de energie electrică şi de gaze naturale.
Hotărârea Guvernului nr. 1007/2004 pentru aprobarea
Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori.

Servicii alimentare

Hotărârea Guvernului nr. 348/ 2004 privind exercitarea comerţului


cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi
completările ulterioare.
Ordinul nr. 72/2010 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor privind unele măsuri de informare a
consumatorilor.
Ordinul nr. 1033/2004 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului sănătăţii nr. 1.955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă
privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 (cu modificările şi
completările din OUG nr. 70/2003 şi OUG nr. 95/2008) privind acordarea
de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - VIII din
învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de
stat cu program normal de 4 ore.
Hotărârea Guvernului nr. 714/2008 privind actualizarea limitei
valorii zilnice pentru produsele lactate şi de panificaţie acordate pentru
elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii
preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore şi pentru
aprobarea conţinutului/specificaţiilor tehnice ale caietului de sarcini pentru
procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a produselor lactate şi de
panificaţie pentru elevi şi preşcolari.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind
implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli.
Legea nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de
învăţământ preuniversitar.
Ordinul nr. 1563/2008 al ministrului sănătăţii pentru aprobarea
Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor
care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.
Hotărârea Guvernului nr. 559/2001 privind unele măsuri de
comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice.

39
Capitolul 2. ANALIZA COMPARATIVĂ A PRODUSELOR
DIN DOMENIUL TEMATIC ALES
Se va identifica o grupă de produse / servicii. Se va face analiza
ofertei pieţei pentru cel puțin cinci produse / servicii realizate de agenţi
economici diferiţi, achiziționate din trei spații comerciale de dimensiuni și
caracteristici diferite.
Analiza se va desfășura pe aprox. 15 pagini cu referire, în funcție de
categoria din care face parte produsul, la următoarele (lista nu este
exhaustivă) :
- caracteristici (tehnice – specificaţii tehnice, fizico-chimice,
funcţionale, estetice, ergonomice, organoleptice, cantitate, structură /
ingrediente etc.);
- modalitate de prezentare (ambalaj, marcaje de conformitate,
documentaţie însoţitoare pusă la dispoziţie de agentul economic, cu
verificarea respectării prevederilor de reglementare etc.);
- preț, alte costuri asociate (transport, consumabile etc.);
- modalitatea de prezentare în spaţiul de vânzare;
- evaluarea serviciului de vânzare prestat;
- servicii asociate (garanţie, mentenanţă).

În cele ce urmează vor fi prezentate trei exemple din domenii


tematice selectate aleatoriu.

A. Furnizarea serviciilor de internet

În vederea realizării studiului s-a efectuat o analiză a serviciilor de


internet oferite de cinci furnizori din Municipiul București: Gemenii
Network, TeenTelecom, TenNet, MadNet și Netlink.

40
Tabelul 1 – Analiză comparativă între furnizorii de servicii de internet
Nr. Denumire
Furnizor Caracteristici Avantaje Pret cu T.V.A.
Crt. serviciu
- Router wireless
- 2 Adrese E-mail
Gemenii - Viteză internet: 100 Mbps - Spațiu găzduire 500 MB
Abonament lunar 58
1 Network Phoenix 100 - Viteza metropolitan: 100 Mbps - Adresa IP fixa
- Adresa publică Lei/luna
- Trafic nelimitat
- Adresa IP suplimentara la cerere
- Perioada contractuala 12 luni
- Viteză internet: 100 Mbps - Aparat VOIP gratuit
- 4 ip-uri rutabile Abonament lunar 80
2 TeenTelecom Best - Viteza metropolitan: 100 Mbps
- Perioada contractuala 12 luni Lei/luna
- Trafic nelimitat
- Taxa instalare gratuita
- Viteză internet: 100 Mbps - 4 luni de abonament gratuit
Internet Abonament lunar 90
3 Tennet - Viteza metropolitan: 100 Mbps - Router wireless în custodie chirie lunara 3
Extrem lei/luna Lei/luna
- Trafic nelimitat
- Perioada contractuala 12 luni
- Adresa IP fixa
- Viteză internet: 100 Mbps - Adresa IP publica
Abonament lunar 100
4 MadNet Special - Viteza metropolitan: 100 Mbps - O casuta gratuita de e-mail
- Fara taxa de instalare Lei/luna
- Trafic nelimitat
- Perioada contractuala 12 luni
- Viteze de transfer de pana la 100 Mbps - Adresa IP fixa
- Viteze de upload în retea de pana la - Adresa IP publica Abonament lunar 75
5 Netink FiberLink 100 - 2 casute gratuite de e-mail
100 Mbps Lei/luna
- Trafic nelimitat - Perioada contractuala 12 luni

41
Tabelul 2 - Valori cuantificate ale caracteristicilor serviciilor
Caracteristici Gemenii TeenTelecom TenNet MadNet Netink
Network
Viteză
3 3 3 3 3
internet
Viteza
3 3 3 3 3
metropolitană
Trafic 5 5 5 5 5
Bonus 1 3 5 1 1
Preț 5 3 3 3 5
Total 17 17 19 15 17

Legendă:

Viteza internet: Viteza metropolitană


 50 Mbps se acordă 1  50 Mbps se acordă 1
 50-100 Mbps se acordă 3  50-100 Mbps se acordă 3
 <100 Mbps se acordă 5  <100 Mbps se acordă 5

Trafic: Bonus:
Se acordă nota 5 Se acordă nota 1,3 sau 5 în funcție
de bonusurile oferite.
Preț:
 <75 Lei se acordă 5
 75-90 Lei se acordă 3
 >90 Lei se acordă 1

În urma analizei comparative efectuate asupra celor cinci furnizori


de servicii de internet au rezultat următoarele:
- toți cei cinci furnizori au pagini web în care își descriu serviciile
oferite, caracteristicile acestora și alte informații despre firmă;
- TenNet și TeenTelecom au pagini create pe site-urile de socializare
unde au putut primi recenzii și sugestii;
- Netlink difuzează reclama cu serviciile oferite pe postul local de
televiziune, acesta fiind un plus față de ceilalți prestatori de servicii, întrucât
are deschidere către un public mai larg;
- din punct de vedere al vitezei de navigare, al vitezei metropolitane
și al traficului se poate observa o constanță în cazul tuturor celor cinci
furnizori;
- avantajele oferite de prestatorii de servicii de internet fac obiectul
departajării acestora;

42
- în urma cuantificării caracteristicilor și evaluării serviciilor oferite,
TenNet a acumulat punctajul cel mai mare.
În cazul tuturor prestatorilor de servicii selectați pentru studiul
desfășurat, documentele însoțitoare furnizării serviciului de internet sunt
următoarele:
o Contract pentru furnizarea serviciului de internet și anexele
acestuia:
 Anexa 1: Caracterisiticile serviciului;
 Anexa 2: Valabilitatea contractului;
o Proces verbal de punere în funcțiune și acceptanță.

B. Produse de panificație
Produsele comparate sunt reprezentate de cinci tipuri diferite de
pâine, fabricate de producători diferiți, după cum urmează:
o Carrefour pâine cu secară produsă de Carrefour
o Savoria toast cu secară produsă de Smart Food Solution
o Bongrana secară produsă de Dobrogea
o KB toast secară produsă de Karamolegos Bakery
o French toast produsă de Vel Pitar

Analiza de piaţă a urmărit :

 Eticheta (informații oferite pe etichetă trebuie să respecte prevederile


legale – v. Norme metodologice de etichetare a alimentelor)
- Producătorul
- Masa / gramajul
- Lista ingredientelor în ordinea descrescătoare a masei
- Numărul de felii (nu este cerut de legislaţie)
- Termenul de valabilitate
- Informațiile nutriționale
- Condiții de depozitare
- Standardele menționate pe ambalajul produsului
 Calitatea ambalajului şi atractivitatea modului de prezentare a
produsului
 Raportul calitate – preț
 Modalitatea de expunere în spaţiul de vânzare (prezentarea la raft)
 Prețul – indicat pe produs, afișat în spaţiul de vânzare

43
Ideal ar fi să se organizeze o sesiune de degustare a celor cinci
produse fără posibilitatea de identificare a producătorului şi să se
chestioneze consumatorii referitor la preferinţele legate de caracteristicile
organoleptice : gust, miros, consistenţă, culoare, mod de prezentare etc.
Preferabil este ca studenţii să organizeze cel puţin la nivelul echipei de
proiect testarea preferinţelor organoleptice. Demersul poate fi extins la
nivelul unui grup mare de studenţi, acordând însă atenţie modului de
organizare a colectării datelor.

Pentru toate cele cinci sortimente de pâine s-a realizat o comparație


generală pe baza informațiilor regăsite pe etichetă, în vederea stabilirii
produsului cu cel mai bun raport calitate-preț, luând în considerare
caracteristicile fiecărui sortiment de pâine (masa, ingrediente, număr de felii
etc.).

ETICHETA
În ceea ce privește eticheta produselor, s-au luat în considerare toate
informațiile care îi sunt furnizate unui consumator prin intermediul acesteia.
În continuare, sunt sintetizate informațiile care se regăsesc pe etichetă,
pentru fiecare produs în parte.

Tabelul 3. – Informații regăsite pe etichetă


Pâine Pâine Pâine Pâine Pâine
Carrefour Savoria Bongrana KB French
Toast
Producător     
Masă     
Listă     
ingrediente
Preț     
Termen de valabilitate     
Informații nutriționale     
Condițiile de depozitare     
Numărul de felii X    
Standarde X   X 

Se prezintă comparativ aceste informații pentru toate cele cinci


sortimente de pâine.

Producătorul
Se observă că pe toate produsele se regăsesc informațiile cu privire
la producător, și anume denumirea și sediul social (adresa poștală).
44
 Carrefour pâine cu secară – Carrefour
 Savoria toast cu secară – Smart Food Solution
 Bongrana secară - Dobrogea
 KB toast secară – Karamolegos Bakery
 French toast – Vel Pitar

Masa produsului
Trei dintre produse au 600g (Carrefour pâine cu secară, KB toast
secară și French Toast), iar celelalte două au câte 500g (Savoria toast cu
secară și Bongrana secară).

Lista ingredientelor
Datorită faptului că toate produsele fac parte din categoria „pâine cu
secară”, cel mai semnificativ aspect îl reprezintă procentul de făină de
secară pe care fiecare produs îl conține în compoziția sa. În tabelul de mai
jos este prezentat comparativ procentul de făină de secară regăsit la fiecare
produs analizat.

Tabelul 4. – Procentul de făină de secară regăsit în fiecare produs


Carrefour Savoria
Bongrana KB toast French toast
Marca pâine cu toast cu
secară secară
secară secară
Procentul de
făină de 10% 11% 22% 10% 20%
secară

Din tabel se constată faptul că pâinea cu cel mai mare procent de


făină de secară este Bongrana produsă de Dobrogea, iar sortimentele cu cea
mai puțină făină de secară sunt Carrefour și KB, ambele având un procent
de 10% faină de secară.

Prețul
Prețurile produselor studiate variază între 3,34 lei – 5,70 lei. Graficul
comparativ între cele cinci produse este prezentat în figura 1.

45
Fig. 1 – Grafic comparativ al prețurilor produselor analizate

Din grafic se observă că pâinea cu prețul cel mai mare aparține


brand-ului Savoria (5,79 RON), iar pâinea cea mai ieftină aparține brand-
ului Carrefour (3,34 RON).

Numărul de felii
Pe eticheta produsului Carrefour pâine cu secară nu se precizează
numărul de felii, iar celelalte patru sortimente de pâine au câte 24 de felii
fiecare. Se impune precizarea că legislaţia nu solicită menţionarea
numărului de felii, aceasta fiind o informaţie suplimentară utilă
consumatorilor.

Termenul de valabilitate
Pe eticheta fiecărui produs este precizat termenul de valabilitate, cu
semnificaţia că produsul îşi pierde caracteristicile şi poate afecta sănătatea
consumatorilor dacă este consumat după data menţionată prin termenul de
valabilitate.
Ținând cont de faptul că produsele analizate au fost identificate în
vederea studiului în ziua de 17 martie 2015, se poate aprecia durata de
valabilitte a pâinii, astfel:
- 19 zile pentru produsul Carrefour pâine cu secară (06.04.2015)
- 14 zile pentru produsul Savoria toast cu secară (01.04.2015)
- 16 zile pentru produsul Bongrana secară (03.04.2015)
- 13 zile pentru produsul KB toast secară (30.03.2015)
- 16 zile pentru produsul French toast (03.04.2015)

46
Pâinea cu cel mai extins termen de valabilitate este Carrefour pâine
cu secară (19 zile), iar pâinea cu cea mai mică perioadă de valabilitate este
KB toast secară cu numai 13 zile.
Din perspectiva nutriţională, cu cât termenul de valabilitate este mai
lung, cu atât aditivii utilizaţi în procesul tehnologic de fabricaţie sunt fie în
cantitate mai mare, fie mai complecşi din punct de vedere chimic, astfel
încât microorganismele care se dezvoltă în mod natural să fie blocate un
timp mai îndelungat, oferind consumatorilor caracteristici organoleptice
conforme. Prin urmare, din perspectiva nutriţională este preferabil un produs
cu termen de valabilitate mai scurt, chiar dacă perspectiva economică a
consumatorului ar conduce la un produs cu valabilitate mai îndelungată.

Informații nutriționale
În ceea ce privește informațiile nutriționale ale produselor comparate
se constată, aşa cum era de aşteptat că valorile energetice pe suta de grame,
pentru fiecare sortiment de pâine, sunt apropiate ca valori. În tabelul 5 sunt
prezentate valorile regăsite pe etichetele celor cinci produse.

Tabelul 5. – Valorile energetice ale produselor analizate


Carrefour Savoria French
Bongrana KB toast
Marca pâine cu toast cu toast
secară secară
secară secară secară
Valoarea
269 kcal 269 kcal 265 kcal 265 kcal 226 kcal
energetică/100g

Se observă că pâinea cu cea mai mică valoare energetică este French


toast de la Vel Pitar, urmată de Bongrana secară și KB toast cu secară.

Condițiile de depozitare:
Pentru toate produsele sunt precizate aproximativ aceleași condiții de
depozitare, în locuri uscate, aerisite, răcoroase respectiv ferite de soare.

Standardele menționate pe ambalajul produselor


În ceea ce privește standardele regăsite pe produse se poate observa
că două sortimente de pâine nu prezintă pe etichetă nici un standard
(Carrefour pâine cu secară și KB toast secară).
 Pe eticheta pâinii Savoria toast cu secară sunt precizate standardele:
o ISO 9001 - Sisteme de management a calității. Cerințe

47
o ISO 22000 - Sisteme de manangement al siguranței
alimentului - Cerințe pentru organizațiile din cadrul lanțului
alimentar
o ISO 14001 - Sisteme de Management de mediu – specificații
și ghid de utilizare
o OHSAS 18001 – Sisteme de management al sanătății și
securității ocupaționale. Cerințe
 Pe eticheta pâinii Bongrana secară sunt precizate standardele:
o ISO 9001 - Sisteme de management a calității. Cerințe
o ISO 22000 - Sisteme de manangement al siguranței
alimentului. Cerințe pentru organizațiile din cadrul lanțului
alimentar
o ISO 14001 - Sisteme de Management de Mediu – specificații
și ghid de utilizare
o HACCP – Sistem preventiv de control referitor la asigurarea
calității produselor alimentare
 Pe eticheta pâinii French Toast sunt precizate standardele:
o ISO 9001 - Sisteme de management a calității. Cerințe
o ISO 22000 - Sisteme de manangement al siguranței
alimentului - Cerințe pentru organizațiile din cadrul lanțului
alimentar
o ISO 14001 - Sisteme de Management de Mediu – specificații
și ghid de utilizare
o OHSAS 18001 – Sisteme de management al sănătății și
securității ocupaţionale. Cerințe

Analizând elementele pe care trebuie să le conțină eticheta, având ca


suport normele metodologice privind etichetarea alimentelor, s-a constat că
pe fiecare din cele cinci sortimente din produsul ales se regăsesc
informațiile obligatorii.

Tabelul 6. – Analiză comparativă privind respectarea informațiilor obligatorii ce


trebuie menționate pe etichetă

Legislație Carrefour Savoria Bongrana KB toast French


pâine cu toast cu secară secară toast
secară secară
Denumirea sub care este Pâine cu Toast cu Toast Toast Toast
vândut produsul secară secară secară secară secară
Listă cuprinzând     
ingredientele

48
Cantitate din anumite     
ingrediente sau categorii
de ingrediente
Cantitatea netă pentru     
alimentele preambalate
Data durabilității     
minimale sau data limită
de consum
Condiții de depozitare sau     
de folosire
Denumirea comercială și     
sediul producatorului /
ambalatorului sau
distribuitorului
O mențiune care să     
permită identificarea
lotului

CALITATEA AMBALAJULUI
Pâinea este ambalată în pungi din plastic, speciale pentru produsele
de panificație. În ceea ce privește calitatea ambalajului sunt importante
următoarele aspecte:
 caracteristicile estetice ale ambalajului au importanță deosebită
întrucât acționează asupra psihicului cumpărătorului, determinându-i
astfel atracția pentru produs;
 forma ambalajului ține seama de caracteristicile produsului, de
condițiile de păstrare;
 toate ambalajele sunt închise și prezintă o clemă cu ajutorul căreia se
poate închide punga după utilizare;
 toate ambalajele sunt bio-degradabile;
 grafica este simplă, expresivă, clară, ilustrația este compatibilă cu
produsul ambalat și pune în valoare denumirea produsului și marca
sa.
Au fost analizate toate cele cinci produse și se poate distinge că
pâinea cu cel mai bun ambalaj, atât în ceea ce privește materialul folosit, cât
și din punct de vedere al caracteristicilor și a graficii este French toast de la
Vel Pitar, iar pâinea cu ambalajul de o calitate mai slabă este KB toast
secară de la Karamolegos Bakery. Celelalte trei produse se poziționează pe
medie.
Comparativ se prezintă ambalajele celor două tipuri de pâine
considerate că au cel mai bun, respectiv cel mai slab ambalaj.

49
RAPORTUL CALITATE-PREȚ
Cumpărătorii sunt din ce mai atenți la modul în care își cheltuiesc
banii. Înainte de a lua o decizie, aceștia compară prețul și calitatea
produselor pe care au de gând să le cumpere.
În cazul produsului Carrefour pâine cu secară se poate spune că
raportul calitate-preț este unul bun, pâinea având 600g, un procent de făină
de secară de 10%. Pe produs nu sunt inscripționate standardele care ar fi
putut oferi cumpărătorului mai multă încredere în acest tip de pâine și în
concluzie prețul de 3,34 RON este considerat unul corect pentru produs. În
plus, comerciantul având un nume de marcă are standarde definite în
privința calității, respectului pentru mediul înconjurător și responsabilității
sociale, astfel se prezumă că aceste standarde sunt respectate și la nivelul
pieției locale românești.
Pentru Savoria toast cu secară raportul calitate-preț este acceptabil,
pâinea având o greutate de 500g și un procent de făină de secară de 11% dar
la un preț de 5,79 RON, care ar putea fi considerat destul de mare de unii
cumpărători.
În cazul pâinii Bongrana secară, raportul calitate-preț este unul bun.
Pâinea are 500g însa conține un procent mare de făina de secară (22% ) și
are o calitate bună a ambalajului, atribute susținute prin standardele
inscripționate pe etichetă. Comparativ cu produsul prezentat anterior prețul
este mult mai mic, de doar 4,5 RON.
Pentru pâinea KB toast cu secară putem spune că raportul calitate-
preț este destul de slab, produsul având 600g, dar un procent de făină de
secară de doar 10% și un ambalaj inferior calitativ față de cazul celorlalte
produse. Nu sunt precizate nici standardele care i-ar fi conferit mai multă
încredere cumpărătorului și de aceea prețul de 4,5 RON poate fi considerat
ușor ridicat.
Pentru pâinea French toast raportul calitate-preț este unul foarte bun,
produsul are 600g, un procent de făină de secară de 20%, o calitate bună a
50
ambalajului și conține inscripționat pe eticheta standardele care oferă
garanția unui produs de calitate pentru cumpărătorii care vor achiziționa
acest tip de pâine. Prețul de 4,4 RON este considerat unul adecvat, ținând
cont de caracteristicile produsului.
Dacă s-ar fi apelat la o sesiune de testare organoleptică a
produselor, decizia de clasificare a celor cinci sortimente considerate ar fi
fost mai corect definită.

PREZENTAREA LA RAFT
Toate cele cinci tipuri de pâine au fost identificate în hypermarketul
Carrefour Orhideea, prin urmare acestea au o modalitate similară de
prezentare la raft. Toate produsele se găsesc în același loc, la raionul de
pâine.
În imaginile de mai jos se poate observa clar că toate produsele au
prețul indicat pe bucata, în mod vizibil.

 Prezentarea la raft a produsului Carrefour pâine cu secară :

51
 Prezentarea la raft a produsului Savoria toast cu secară :

 Prezentarea la raft a produsului Bongrana secară :

52
 Prezentarea la raft a produsului KB toast secară :

 Prezentarea la raft a produsului French toast :

În urma analizei modului în care produsele sunt prezentate spre


vânzare, cea mai bună aranjare la raft a revenit produsului French toast de la
Vel Pitar, urmată de produsul Carrefour pâine cu secară. Pâinea KB toast a

53
ocupat ultimul loc în clasament ca urmare a numărului redus de produse
prezente la raft.

 Concluzii generale
În urma analizării tuturor sortimentelor de pâine din punct de vedere
al informațiilor oferite pe etichetă, al calității ambalajului, a prețului,
respectiv a raportului calitate-preț, al masei, numărului de felii și al modului
de prezentare la raft s-a constatat că, dintre cele cinci sortimente French
toast produsă de Vel Pitar întrunește cele mai multe dintre caracteristici.
Produsul French toast răspunde exigențelor diferitelor gusturi remarcându-
se prin conținutul ridicat de făină de secară (20%).
Din punct de vedere al ambalajului a fost apreciată calitatea
materialului din care este confecționat și prezența unei cleme cu ajutorul
căreia se poate resigila după deschidere.
Comparând valoarea raportului calitate-preț pentru cele cinci
produse analizate, se poate aprecia că, pentru acest sortiment de pâine,
prețul produsului French Toast de la Vel Pitar este cel mai potrivit.
Un aspect important este acela că pe pâinea French Toast sunt
precizate standardele ISO 9001, ISO 22000, ISO 14001, OHSAS 18001,
oferind încredere consumatorilor în vederea consumării produsului.
Interesant ar fi fost de sondat opinia consumatorilor vis-a-vis de aceste
indicații, fiind chestionabilă cunoașterea de către aceștia a semnificației
marcajelor menționate.
A se avea în vedere faptul că exemplul detaliat mai sus este aplicat
doar pentru o unitate comercială. În mod similar se va efectua analiza pentru
trei centre comerciale de dimensiuni diferite.
În plus, opțiunile de preferință aparțin unei echipe de studenți care au
efectuat analiza. Fiecare consumator face propria sa judecată ținând cont de
nivelul de educație, de trai, de resursele disponibile etc. Nu este importantă
concluzia, respectiv opțiunea finală a consumatorului, ci analiza în sine care
să permită o opțiune fundamentată pe criterii care să corespundă așteptărilor
consumatorului în strictă legătură cu exercitarea drepturilor sale legitime
conform legislației.

C. Dispozitive electronice – Laptop-uri

Analiza de piață a fost efectuată pe un număr de cinci laptop-uri de


pe trei site-uri online. Acestea prezintă aproximativ aceeași configurație și
sunt fabricate de către diferiți producători. Site-urile online asupra cărora s-a
făcut analiza de piață sunt:
54
 www.flanco.ro

 www.emag.ro

 www.altex.ro

Laptop-urile alese în vederea analizei de piață au fost:


 Laptop Lenovo B50-80;
 Laptop HP 15-Ac107 Nq;
 Laptop HP 250 G4;
 Laptop ACER Aspire F5-572G-70SS;
 Laptop ASUS X540SA-XX004D.

- www.flanco.ro prezintă produsul astfel:

Laptop Lenovo B50-80

55
56
Laptop HP 15-Ac107 Nq

57
Laptop HP 250 G4

58
59
Laptop ACER Aspire F5-572G-70SS

60
Laptop ASUS X540SA-XX004D

61
62
- www.emag.ro își prezintă produsele astfel:

Laptop Lenovo B50-80

63
64
Laptop HP 15-Ac107 Nq

65
Laptop HP 250 G4

66
67
Laptop ACER Aspire F5-572G-70SS

68
69
Laptop ASUS X540SA-XX004D

70
71
- www.altex.ro își prezintă produsul astfel:

Laptop Lenovo B50-80

72
73
Laptop HP 15-Ac107 Nq

74
75
Laptop HP 250 G4

76
77
Laptop ACER Aspire F5-572G-70SS

78
79
Laptop ASUS X540SA-XX004D

80
După cum se observă mai sus, prețurile variază de la site la site, deși
s-au analizat cinci laptopuri identice din punct de vedere al caracteristicilor
și componentelor. De asemenea și modul lor de dispunere este diferit. De

81
exemplu, analizând imaginile aferente fiecărui produs, flanco.ro oferă mai
puține informații cu privire la produs, în timp ce emag.ro și altex.ro oferă
informații detaliate cu privire la procesor sau placa video. Pentru a vedea
mai multe informații trebuie accesată fiecare poză ceea ce uneori
îngreunează modul de căutare.
În vederea analizei comparative s-au stabilit niște indicatori de
calitate pentru a determina produsul optim care este apropiat de
caracteristica cea mai importantă pe care o căutam, și anume raportul
calitate-preț, urmând a se stabili site-ul cel mai potrivit în vederea
achiziționării produsului.
Indicatorii de calitate pe baza cărora se va realiza analiza calitate-preț,
sunt prezentați în tabelul 7.
Tabelul 7. Indicatorii de calitate
Gama de
Nr.crt Proprietatea Nota
variație
0 1 2 3
<1300 3
1 Prețul produsului [Lei] 1300...2600 2
>2600 1
Foarte bun 3
Modelul procesorului [nr.
2 Satisfăcător 2
nuclee]
Foarte slab 1
Foarte bun 3
Modelul plăcii video
3 Satisfăcător 2
[model si capacitate]
Foarte slab 1
Complete 3
Specificații tehnice
4 Satisfăcătoare 2
prezentate
Incomplete 1
Avantajos 3
5 Modul de livrare Satisfăcător 2
Dezavantajos 1
13,3 3
6 Dimensiune ecran [inch] 15,6 2
17,3 1
Prezent 3
Cu timp de
7 Produs prezent în stoc 2
așteptare
Absent 1
82
Bună 3
Descriere amănunțită a
8 Satisfăcătoare 2
produsului
Slabă 1
<1700 1
9 Frecvență procesor [MHz] 1700...2100 2
>2100 3
<4 1
Capacitate memorie Ram
10 4...7 2
[GB]
>7 3
<500 1
11 Capacitate hard-disk [GB] 500...900 2
>900 3

Urmărind gradul de îndeplinire al indicatorilor de calitate pentru


fiecare produs în parte se poate observa că produsul care respectă în cea mai
mare măsură criteriile de analiză este reprezentat de laptopul Lenovo B50.
Ponderarea caracteristicilor (tabelul 8) care conduce, în final, la
decizia de achiziție a produsului ales este o opțiune individuală a
consumatorului, fiecare dintre consumatori acordând importanță diferită
caracteristicilor tehnice, prețului, aspectului / design-ului etc.
Modul de fundamentare al deciziei de cumpărare este importat de
reținut, și anume : după identificarea produselor alternative și a agenților
economici de la care se poate achiziționa produsul, se acordă note fiecărei
caracteristici și ponderi corelate cu importanța acordată caracteristicii, în
final se calculează media ponderată, cea mai mare medie indicând produsul
ales.
Pentru produse de folosință îndelungată consumatorul nu trebuie să
neglijeze documentația însoțitoare pe care agentul economic trebuie să o
pună la dispoziție, după cum urmează :
 certificat de conformitate sau declarație de conformitate (v. ISO
17050-1, 2 ce prezintă model de declarație de conformitate),
 certificat de garanție, care indică și lista unităților service pentru
garanție,
 instrucțiuni de folosire și instalare (redactate clar pe înțelesul
consumatorului, fără formulări excesiv tehnice, lizibil, în limba
română),
 factură fiscală, care prin data emiterii inițiază perioada de
garanție.
Aceste documente sunt obligatorii pentru acordarea garanției produselor.

83
Tabelul 8. Analiză comparativă Laptop-ori disponibile on-line

84
Capitolul 3. PROMOVAREA PRODUSULUI PRIN

Se va trata, la alegere, una din următoarele opțiuni:


Identificarea unui mesaj publicitar pentru domeniul tematic ales care
încalcă legislația cu privire la publicitate și promovarea produselor în
mediul on-line, audiovizual, presă scrisă, afișaj în spațiul public etc. Se va
enunța mesajul și se va specifica articolul/articolele din lege încălcate.
În cazul în care pentru grupa de produse / servicii abordate nu se
identifică vreun mesaj de promovare înșelător, comparativ, subliminal, se va
realiza un mesaj publicitar pentru domeniul tematic ales care să respecte
legislația în vigoare și desigur să atragă atenția consumatorilor. Testarea
interesului se poate face pe colegi, alți studenți sau persoane apropiate.

În continuare se vor exemplifica mesaje publicitare care nu respectă


legislația aflată în vigoare cu privire la publicitate.

Reclama la apa Aqua Carpatica prezentată mai jos încalcă legislația


cu privire la publicitatea comparativă prin care este interzisă discreditarea
concurenților de pe piață. (Legea nr. 148/2000, cap. II, Art. 8)

Promoţia anunţată pentru Sărbători de Flanco este „reducerea de 100%


pentru fiecare produs”. Aceasta aduce cu ea și o încălcare a legii privind
publicitatea înșelătoare întrucât nu prezintă toate detaliile necesare cu privire la
desfășurarea promoției. (Legea nr. 148/2000, cap. II, Art. 7)

85
Un exemplu de mesaj subliminal este evidențiat în cadrul următoarei
reclame la înghețată, în care se poate observa că urma lăsată de cupa de
înghețată are forma siluetei unei femei nud. Acest lucru atrage după sine
încălcarea Legii nr. 148/2000, cap I, art 5 și 6 privind publicitatea.

Pe piață se remarcă numeroase exemple de mesaje publicitare care


folosesc slăbiciunile oamenilor, de la aducerea credinței în prim-planul
mesajului publicitar (Negro 2000 – publicitate la pește invocând botezul în
apele Iordanului) și până la grija față de copii (publicitate la asigurări
prezentând copiii în situații periculoase).
86
Capitolul 4. REDACTAREA UNUI CHESTIONAR DE
SONDARE A OPINIEI CONSUMATORILOR PENTRU
DOMENIUL TEMATIC ALES
Se ve elabora un chestionar de evaluare a gradului de satisfacție a
consumatorului, vis-a-vis de domeniul tematic ales, conținând un număr de
maxim 30 de întrebări. Pentru elaborarea chestionarului studenții se vor
plasa în poziția agentului economic interesat să își ajusteze oferta în funcție
de opinia consumatorilor.

Câteva reguli de întocmire a unui chestionar


În vederea elaborării unui chestionar lipsit de erori în răspunsuri,
întrebările puse trebuie să răspundă la o serie de caracteristici bine definite
[Heifer, 1985]. Acestea trebuie să fie:
- ușor de înțeles, adică să nu conțină cuvinte ce nu pot fi înțelese de
orice repondent ;
- stimulatoare, adică întrebările puse trebuie să incite la răspuns ;
- precise, să antreneze răspunsuri ușoare și să permită o bună
prelucrare a datelor culese.

Tipuri de întrebări
Pentru redactarea chestionarului este nevoie să se
aleagă între diferitele tipuri de întrebări. Alegerea nu este
indiferentă, ci fiecare tip corespunde nevoilor specifice
anchetei.
Mai mulți autori, printre care M. Lejeune, C.
Javeau, clasifică întrebările în:
- întrebări închise
- întrebări deschise
- întrebări semi-deschise

Întrebările închise sunt acele întrebări pentru care răspunsurile sunt


fixate dinainte și repondenții trebuie să-și aleagă din variantele de răspunsuri
propuse. Acest tip necesită o precodificare a răspunsurilor, ceea ce permite
prelucrarea imediată a acestor întrebări.
Întrebările închise sunt ușor de exploatat, aceasta determinând
utilizarea frecventă a lor. Acest tip de întrebare este eficientă atunci când
ancheta se desfășoară asupra faptelor, deoarece variantele de răspuns pot fi
87
ușor delimitate. În schimb, în cazul anchetelor asupra opiniilor, motivațiilor,
atitudinilor, este dificil să se asigure pertinența, exclusivitatea și
exhaustivitatea prin variantele de răspuns propuse.
Deși întrebările închise aduc informații ce pot fi exploatate ușor și
rapid, uneori ele sunt destul de restrictive, deoarece permit alegerea uneia
sau a mai multor variante de răspuns numai dintre cele propuse, excluzându-
se variantele pe care cel ce a formulat întrebarea nu le-a avut în vedere.
Aceste întrebări sunt foarte utile atunci când are loc o urmărire în timp a
unor evenimente, pentru că astfel se pot observa modificările în structura
răspunsurilor.
Întrebările închise sunt de mai multe tipuri:
- cu răspuns unic, unde repondentul trebuie să aleagă doar o variantă
de răspuns. Acestea sunt cel mai ușor de prelucrat din punct de vedere
statistic.
- cu răspunsuri multiple, unde repondentul poate să aleagă mai multe
variante de răspuns. Dacă acest număr nu este limitat atunci codificarea și
prelucrarea datelor necesită o perioadă mai lungă, motiv pentru care se
recomandă limitarea numărului de răspunsuri.
- cu clasamente, unde repondentul clasează răspunsurile posibile
într-o anumită ordine în funcție de preferințele sale. Aceste tipuri de
întrebări cer un efort mai mare din partea repondentului, ca urmare ele devin
obositoare. Astfel se impune limitarea variantelor de răspuns. De asemenea
aceste întrebări necesită o perioadă mai mare de pregatire a lor pentru
prelucrare, iar exploatarea nu este imediată.
- întrebări cu scale ale atitudinilor, permit nuanțarea răspunsurilor
binare pe o gradație de tipul excelent - foarte rău. Aceasta se poate realiza
explicitând fiecare variantă prin cuvinte de tipul excelent, bun, mediu,
satisfăcător, nesatisfăcător, sau un sistem de note de exemplu, acordând note
de la 1 la 5, știind că 1 este pentru nesatisfăcător, iar 5 pentru excelent.
Aceste întrebări permit măsurarea atitudinilor folosind instrumente puse la
punct de psihologi, iar atașarea de note fiecărei trepte a scalei simplifică
prelucrarea și dă posibilitatea efectuării unor calcule. În schimb, dacă scala
are prea multe trepte, alegerea uneia sau alteia dintre ele devine dificilă, de
aceea utilizarea unui număr de 5 trepte este cel mai convenabil. Dacă
treptele nu sunt bine diferențiate și scala nu se schimbă de la o întrebare la
alta atunci repondentul poate avea tendința de a rămâne mereu în aceeași
zona a scalei, uzual în zona de mijloc.
Întrebările deschise sunt acele întrebări care lasă pe cel interesat să
răspundă după cum dorește, neexistând nici o constrângere. Întrebările
deschise pot fi prezentate astfel:
88
• complet nestructurate, sunt întrebările la care repondenții pot să
răspundă cum doresc, de tipul: ce părere aveți ?
• asociere de cuvinte, când se dau pe rând diferite cuvinte, iar
repondenților li se cere să noteze primul cuvânt care le vine în gând;
• completarea frazei, când repondenților li se prezintă o frază
incompletă, pe care trebuie să o completeze;
• completarea unei povestiri, când repondenților le este prezentată o
povestire incompletă, pe care trebuie să o continue etc. În chestionar trebuie
rezervat spațiu suficient pentru completarea întregului răspuns.
Întrebările deschise pot fi caracterizate astfel:
• dacă sunt bine formulate atunci se pot obține informații asupra
oricărui subiect;
• ele sunt indispensabile în culegerea informațiilor privind problemele
delicate, cum sunt cele legate de măsurarea atitudinilor, nevoilor,
motivațiilor;
• utilizarea lor este impusă în cazurile în care nu pot fi prevăzute toate
răspunsurile posibile;
• formularea lor este foarte delicată, de aceea ele trebuie să fie
cuprinzătoare, să nu comporte ambiguități și contrasensuri;
• prelucrarea lor este foarte costisitoare și anevoioasă.

Întrebările semi-deschise (mixte) sunt întrebări în care principalele


răspunsuri posibile sunt propuse ca în cazul întrebărilor închise, dar se lasă
și posibilitatea adăugării de răspunsuri libere în afara celor propuse, cum
sunt întrebările deschise.
Această formă mixtă tinde să rezolve problemele de exhaustivitate a
întrebărilor închise și să reducă costul de codificare al întrebărilor deschise.
Întrebările mixte sunt avantajoase atunci când sunt precodificate
răspunsurile stabilite, care acoperă cea mai mare parte din aria răspunsurilor,
rămânând ca un număr destul de mic de răspunsuri, obținute pe parcursul
anchetei, să fie codificat ulterior.
Aceste întrebări au următoarele caracteristici:
• ele contribuie la ușurarea prelucrării deoarece un număr mare de
răspunsuri sunt prevăzute, acestea fiind codificate;
• ele riscă să influențeze reacția repondenților prin sugerarea
posibilelor răspunsuri;
• variantele de răspuns sugerate în prima parte a întrebării trebuie să
fie stabilite foarte riguros, în general acestea se bazează pe o cercetare
prealabilă, astfel încat să fie evitată situația că cele mai importante și cele

89
mai multe răspunsuri să fie concentrate în partea deschisă a întrebării. Într-o
astfel de situație întrebările mixte nu mai sunt avantajoase.

Redactarea chestionarului
După ce a fost definit conținutul chestionarului, respectiv diversele domenii
ce trebuie regăsite în întrebări, este necesar să se rezolve problemele legate
de formă și de structura chestionarului. Acestea depind de următoarele
aspecte:
• modul de administrare a chestionarului, care influențează lungimea
chestionarului, nivelul de aplicare al întrebărilor;
• tipul de întrebări ce vor fi utilizate, acesta determinând modul de
prelucrare, termenul anchetei, mijloacele financiare;
• limbajul care va fi utilizat, acesta depinzând de specificul anchetei, de
pregătirea celor anchetați;
• modul de prelucrare ce va fi folosit, adică manual, sau pe calculator;
• cum pot fi evitate erorile involuntare realizate de repondenți prin
intermediul răspunsurilor date. Aceste erori pot fi provocate de frica de a nu
fi judecat prost, de dorința de a se conforma normei sociale, de reacția la
întrebările prea ,,delicate” sau personale, de sugestibilitatea conținutului
întrebărilor.

90
Exemplu de chestionar

În preambul se formulează o frază care


definește motivația colectării datelor din
chestionar.

1. Consultați eticheta înainte de achiziționarea produsului?


o Da
o Nu

2. Vă rugăm să menționați importanța următorilor factori în decizia


achiziționării produsului.

Foarte Important Puțin Neimportant


important important
Preț
Ambalaj
Brand
Calitate
Produs național
Reclame
Termen de valabilitate
Mod de depozitare
Recomandarea din
partea altor persoane

3. Cum vă informați despre calitatea produselor cumpărate?


o Citesc studii comparative despre produs;
o Citesc recenzii despre produs;
o Citesc toate informațiile despre produs, oferite de producător;
o Întreb prietenii / consult forum-uri;
o Nu mă informez.

4. Luați în considerare raportul calitate-preț în momentul achiziționarii


produsului?
o Întotdeauna;

91
o Arareori;
o Niciodată.

5. Dacă descoperiți că produsul nu corespunde specificațiilor precizate de


producător, cui vă veți adresa?
o Firmei care se ocupă cu vânzarea produsului;
o Firmei producătoare;
o Trimiteți opinia pe forum-uri / faceți publicitate negativă;
o Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

6. V-ați confruntat cu situația de a reclama o abatere de la specificațiile


producătorului?
o Da
o Nu

7. Daca ați optat pentru ”Da” la întrebarea nr. 6, cui i-ați adresat reclamația?
o Firmei care se ocupă cu vânzarea produsului;
o Firmei producătoare;
o Unei organizații pentru protecția consumatorului;
o Unei organizații non-guvernamentale (societatea civilă);
o Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC);
o Presei / Consiliului Național al Audiovizualului.

8. Dacă ați raspuns cu ”Da” la întrebarea nr. 6, cum apreciați modul de


rezolvare a problemelor pe care le-ați ridicat?
o Total nemulțumit;
o Parțial nemulțumit;
o Mulțumit;
o Foarte mulțumit;

9. Pentru produsul achiziționat, aveți recomandări în vederea îmbunătățirii


calității acestuia?
o Da
o Nu

10. Dacă ați răspuns cu ”Da” la întrebarea 9, vă rugăm să menționați


propunerile dvs. de îmbunătățire.

92
11. Sexul:
o masculin
o feminin

12. Vârsta:
o 18-25 ani
o 26-35 ani
o 36-45 ani
o 46-55 ani
o > 55 ani

13. Care este ultima formă de studii absolvită?


o Studii gimnaziale
o Studii liceale
o Studii superioare
o Studii postuniversitar

14. Care este mediul de rezidență?


o Rural
o Urban

15. Ce buget acordați achiziționării produsului ?


…………………

Vă mulțumim pentru colaborare !

93
Bibliografie selectivă

1. Claude Javeau, “L’enquête par questionnaire”, Editions de


l’Université de Bruxelles, 1990;
2. Roger Mucchielli, “Le questionnaire dans l’ enquête psycho-
sociale”, Esf Editeur, 1993;
3. M. Bradburn, Seymour Sudman, Brian Wansink, “Asking
Questions: The Definitive Guide to Questionnaire Design - For
Market Research, Political Polls, and Social and Health
Questionnaires”
4. http://www.anpc.gov.ro/ sau Monitorul Oficial (Lex expert)
5. www.larex.ro
6. Ghidul consumatorilor – ANPC, Ed. Naţional, Bucureşti, 2001.
7. www.europa.eu.int/comm/gds/health_consumer/library/pub/index_e
n.html
8. www.ispo.cec.be/consumerland/c_en.htm
9. www.europa.eu.int/pol/cons/index_en.htm
10. Severin I., Voicu M. – Ingineria calităţii, Ed. Printech, 2003,
reeditată 2005.
11. Standarde ISO referitoare la calitate şi conexe
12. Roberta Nacif, Online consumer loyalty, Forecasting the repatronage
behaviour of online retail consumer, Deutscher Universitat-Verlag,
2003
13. I. Severin, A. Mihai – Acreditarea laboratoarelor de examinări
nedistructive, Ed. Printech, 2016
14. Kotler P. – Managementul marketingului. Analiză. Planificare.
Implementare. Control. Ediţia 8a, Ed. Teora 2000.
15. Kotler P., Saunders J, Armstrong G., Wong V. – Principiile
marketingului. Ediţia 7a, Ed. Teora 2000.

94

S-ar putea să vă placă și