Bună!

Mă numesc Andreea Ilișiu, iar astăzi o să vă vorbesc puțin despre căsătoria între
persoanele de același sex. Mă aflu în categoria care susține comunitatea LGBTQ și vă vorbesc
din poziția unei persoane care are prieteni gay, locuiește cu un homosexual în casa de 2 ani de
zile deja și e martoră la tot ceea ce presupune discriminare, homofobie, teama persoanei de a
recunoaște în fața oricui că are o altă orientare sexuală, iar lista poate continua.

România este una din țările Uniunii Europene care nu aprobă legalizarea căsătoriei între
persoanele de același sex, alături de Albania, Azerbaijan, Kazakhstan, Macedonia, Monaco,
Rusia, Turcia și Estonia. Două motive pentru care căsătoria între persoanele de același sex ar
aduce beneficii societății, pe lângă motivele de ordin moral sunt: scăderea numărului copiilor
instituționalizați și reducerea homofobiei și a discriminării.

În România există aproximativ 4 milioane de copii dintre care 57.279 de copii se află în
sistemul de protecție specială a copilului. 20.291 sunt copii se află în servicii de tip rezidențial și
36.988 sunt în servicii de tip familial, potrivit statisticilor autorităților, de la sfârșitul lui 2016.
Prin acest lucru și prin datele următoare doresc să subliniez faptul că legalizarea căsătoriilor între
persoane de același sex ar duce la o scădere considerabilă a numărului de copii instituționlizați.
Statisticile următoare vin în susținerea acestui lucru, dar și a accentuării faptului că două
persoane de același sex sunt la fel de calificate în creșterea unui copil ca două persoane de sex
opus.

Peste 90% dintre copiii lăsați în grija Statului nu sunt orfani, ci au părinți în viață. (Copiii
din sistemul de protecție a copilului, UNICEF, 2016), iar în prezent la fiecare 8 ore un copil este
abandonat în maternitate sau într-o secție de pediatrie.

1 din 7 copii a suferit forme multiple de rele tratamente înaintea includerii în sistemul de
protecţie a copilului. (Copiii din sistemul de protecție a copilului, UNICEF, 2016)

Pentru 64% din copiii din sistemul de protecție, părințiii sau îngrijitorii lor au declarat că
nu ar dori deloc să îi mai ia înapoi acasă. (Copiii din sistemul de protecție a copilului, UNICEF,
2016). Există persoane care își doresc să ofere acestor copii un cămin, iubire și căldura unei
familii, însă statul nu le permite acest lucru. Prioritari în România nu sunt copiii, ci sunt
preconcepțiile și ideile moștenite din moși-strămoși.

Europa Centrală și de Est este regiunea cu cei mai mulți copii din lume care trăiesc în
orfelinate, înregistrând 666 copii/100.000 care trăiesc în instituții rezidențiale, de 5 ori mai mult
decât media globală de 120 copii/100.000. În România, rata copiilor care trăiesc în instituții
rezidențiale este de 578 copii /100.000. (Abuzul și neglijarea copiilor, UNICEF, 2017). Această
parte a Europei este și cea care interzice orice tip legal de conviețuire între persoanele de același
sex. În Europa de Vest mai multe țări autorizează adopția comună de cupluri de același sex în
cadrul căsătoriilor sau uniunilor civile: Olanda (din 2001), Danemarca, Suedia, Spania, Belgia,
Franța, Marea Britanie, Germania, Malta și Austria. Alte țări, precum Finlanda și Slovenia,
permit homosexualilor doar adoptarea copiilor partenerului.

Homofobia este teama iraţională şi aversiunea, provocate de prejudecăţi, faţă de

homosexualitate şi faţă de lesbiene, homosexuali şi bisexuali
 Discriminarea este tratamentul defavorabil la care este supusă o persoană sau un grup,
comparativ cu altele, pe diverse criterii, inclusiv orientarea sexuală (discriminare directă), sau
cazul în care o dispoziţie aparent neutră are potenţialul de a dezavantaja un grup de persoane pe
aceleaşi criterii de discriminare, cu excepţia cazului în care este justificată în mod obiectiv
(discriminare indirectă).

În Uniunea Europeană se interzice, conform articolului 13 din Tratatul de la Amsterdam,

orice discriminare pe criterii de orientare sexuală. Totuși, situația socială este îngrijorătoare și o
serie de acțiuni precum interzicerea paradelor minorităților sexuale, discursurile de incitare la ură
ale politicienilor și declarațiile de intoleranță ale liderilor religioși au dus la o nouă dezbatere
privind dimensiunile homofobiei și discriminării împotriva lesbienelor, homosexualilor,
bisexualilor, transsexualilor și persoanelor transgen în Uniunea Europeană.

Homofobia înglobează mai multe forme de manifestare: homofobia instituționalizată

(crearea și promovarea unor practici instituționale care dezavantajează persoanele gay),
homofobia oportunistă (folosirea homosexualității doar pentru un câștig personal sau financiar și
dorința de a nu fi perceput ca gay sau asociat cu persoane gay), homofobia internalizată (o formă
a homofobiei care afectează persoanele gay în momentul în care aceștia preiau și internalizează
mesajele negative ale societății cu privire la homosexuali), homofobia pasivă (tăcerea sau lipsa
de reacție față de un limbaj sau un comportament homofob).

Multe persoane LGBT se confruntă cu discriminare, comportament agresiv, hărțuire și în

cazuri extreme, dar din păcate existe, atacuri fizice. Sprijinul principilor egalității prin poziții
politice ferme este o primă măsură care poate fi adoptată. Pentru asta trebuie ca liderii politici,
atât la nivel de uniune, cât și la nivel național, să adopte aceste poziții ferme. În România, din
păcate, se întâmplă exact contrariul.

Discriminarea, homofobia și transfobia influenţează vieţile şi opţiunile persoanelor

LGBT în toate domeniile vieţii sociale. Toate acestea prezintă manifestări în școli, la locul de
muncă, în mass-media sau chiar în azilele de bătrâni. Apar, așadar, termeni precum
”invizibilitate” adoptată de persoanele LGBT ca ”strategie de supraviețuire”.

Homofobia și discriminarea sunt întâlnite pe piața forței de muncă, în educație, asistență

medicală, în sport și în instituțiile religioase care au o influență majoră în hotărârea idei de bine
și rău, păcat sau dreptate.

În concluzie, legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex are urmări pozitive
atât în ceea ce privește dezvoltarea personală a membrilor comunității LGBT, eliminarea
stresului, a excluziunii sociale a acestora, a discriminării și homofobiei, dar și în ceea ce privește
dezvoltarea socială e oricărui popor. După cum se poate observa din cifre, în statele în care
căsătoria între persoanele de același sex este legalizată, aspecte ale vieții nu pot fi, nici pe
departe, comparate cu aspecte ale vieții în România.