Sunteți pe pagina 1din 3

La începutul secolului XX, pentru a-i servi pe clienții avuți ai înaltei societăți în restaurantele de

renume, în cluburile exclusiviste, pe luxoasele nave de croazieră, personalul cel mai căutat și mai
bine retribuit era alcătuit din chelneri, maître d’hôtel, majordomi. Iar cel mai bine cotat era,
desigur, persoanlul francez și cel italian. De exemplu, din cei 37 de lucrători italieni îmbarcați pe
Titanic, 30 erau italieni.

Astăzi, meseria de chelner este mai „democratică”, inclusiv în ceea ce privește calitatea
serviciului și este ușor subevaluată în comparație cu o altă meserie din domeniul restaurației, și
anume, cea de bucătar care este mai promovată, inclusiv prin instrumentul creator de „dive” care
este televiziunea. Adevărul este că bucătarul poate face miracole sau poate rata o specialitate, dar
cel care servește este persoana în măsură să-i dezvăluie talentul sau să-i acopere greșelile,
ghidându-l pe client printre meandrele preparatelor culinare. Un bun ospătar pote fi asemuit unui
antropolog pentru că trebuie să înțeleagă din primul moment cine este persoana pe care urmează
să o servească, observându-i îmbrăcămintea, intențiile, felul de a vorbi. Trebuie să aibă o bună
memorie și să fie foarte pregătit, ba chiar cult, cel puțin în ceea ce privește gastronomia și
enologia. Trebuie să se descurce în câteva limbi străine, să stăpânească bine limba română și să
știe să capteze încrederea clientului.
Deseori ne întoarcem într-un restaurant și asta tocmai pentru că ne simțim ca acasă grație
înțelegerii care se stabilește între noi și cel care ne servește la masă. Este și o meserie care
permite dezvoltarea în carieră, prin ocuparea ulterioară a posturilor de maître, de somelier, de
director de restaurant dacă persoana care își propune să lucreze ca ospătar este ambițioasă și
pasionată de lumea restaurației și gastronomiei și dotată cu un anumit „savoir faire” care nu-i
este necesar unui bucătar.

Cine este ospătarul?

Ospătarul este persoana care se ocupă de servire într-un restaurant: datorită lui clienții pot mânca
și bea ceea ce doresc și pot petrece momente minunate. Totodată, ospătarul este și persaoan care
vinde, practic, toate produsele și serviciile unității în acre lucrează.
Este o meserie deseori subevaluată; organizațiile care au o viziune „guest oriented” au înțeles
importanța acestei ocupații pentru economia întreprinderii. În unele situații, aceste organizații au
înlocuit denumirea de ospătar cu cea de „guest manager”, ceea ce redă adevărata esență a
meseriei.

Ce face ospătarul?

Principalele atribuții ale ospătarului sunt:

Pregătirea salonului pentru servire


Primirea clienților
Interpretarea exigențelor gastronomice ale clientelei
Promovarea și vânzarea produselor și serviciilor restaurantului
Servirea mâncărurilor și băuturilor
Asistarea clientului în timpul serviciului și rezolvarea eventualelor reclamații
Încasarea contravalorii serviciilor prestate
Debarasarea spațiului de servire
Ce trebuie să știe?

Să aibă noțiuni despre preparatele culinare și băuturi


Să știe normele de igienă alimentară
Să aibă cunoștințe de limbi străine, suficiente pentru a înțelege ce-i cere clientul și a descrie
preparatele din meniu
Să știe care sunt pretențiile și obiceiurile diferitelor segmente de clientelă în funcție de
naționalitate, vârstă, grup de apartenență etc.
Să știe care sunt specialitățile locale, tradiționale și cele pe care le promovează unitatea
Să cunoască tipurile de vin și de băuturi în general
Să știe normele de comportament specifice
Să cunoască tehnicile de promovare și vânzare.
Ce trebuie să știe să facă?
Să facă față unei activități care cere abilități manuale și rezistență fizică
Să facă față unei activități sub presiune, reacționând corect și rezolvând situațiile stresante
Să înțeleagă exigențele clienților
Să aibă abilitățile practice necesare efectuării diferitelor servicii în funcție de cerințele
organizației
Să colaboreze cu echipa de lucru
Să vorbească în limbile străine aferente segmentelor preponderente de clientelă
Să vândă produsele și serviciile unității.
Calificarea de ospătar se obține în urma absolvirii unui curs de formare soldat cu un certificat
recunoscut pe plan național, eliberat conform prevederilor ANC.

S-ar putea să vă placă și