FACULTATEA DE LITERE,

SPECIALIZAREA ARTE PLASTICE

AN III, SEMESTRUL I
STUDENT:
ȚIPLE CRISTINA DANIELA

Analiza opera de arta

Maurice Denis
“In jurul unui copil cu caine“, 1919

1
 Maurice Denis s-a născut la 25 noiembrie 1870 la Granville, un
oraș normand la malul Canalului Mânecii. Tatăl sau, Constant Denis, se stabilește nu
departe de Paris, în orășelul Saint-Germain-en-Laye. După absolvirea liceului
Condorcet din Paris, Denis frecventează Muzeul Louvre unde descoperă tablourile
lui Fra Angelico, care îi marchează vocația de viitor pictor religios. Se înscrie la École
de Beaux-Arts și, începând cu anul 1888, frecventează cursurile Academiei Julian.
Aici întâlneste pe Paul Sérusier, împreună cu care pune bazele mișcării artistice Les
Nabis. Datorită preocupării sale pentru teoria artei, Maurice Denis devine purtătorul
de cuvânt al grupării. În 1892, la Salonul Independenților, prezintă un tablou

2
enigmatic "Mystère des Pâques" semnat cu monograma "Maud", care adaugă operei
un plus de mister.
În 1891, intră în contact cu Henry Lerolle care îi cumpără un tablou și îi
comandă și decorarea unui plafon. În anturajul lui Lerolle, pictorul întâlneste pe
compozitorul Ernest Chausson, de la care primește comanda pentru decorarea a trei
plafonuri în locuința lui particulară de pe bulevardul Courcelles. Lerolle îl prezintă
faimosului galerist Paul Durand-Ruel, care îi susține cariera artistică. În 1893 se
căsătorește cu Marthe Meurier, care îi servește ca model în mai multe tablouri. La
comanda lui Denys Cochin, termină în 1897 opera "La Légende de saint Hubert" pe
șapte panouri. Treptat, Maurice Denis părăsește iconografia tradițională pentru
simboluri cu caracter personal. Este puternic impresionat de poezia simbolistă și de
poezia epică a Evului Mediu. În urma unei călătorii în Italia, în compania lui Ernest
Chausson, pictează o serie de peisaje în care introduce și personaje simbolice, ca de
ex. în tabloul "Figures dans un paysage de printemps" (1897). În Italia va reveni de
mai multe ori.
Maurice Denis petrece cea mai mare parte a vieții sale în Saint-Germain-en-
Laye. Aici își construiește în 1912 un atelier în clădirea unui vechi spital aparținând
parohiei locale, care va primi denumirea Prieuré, transformat după dispariția artistului
în Muzeul "Maurice Denis".
Războiul și moartea soției sale în 1919 îl fac să fie tot mai mult înclinat către o
artă cu tematică religioasă creștină. Între 1908 și 1921 predă la Academia Ranson. O
dată cu sfârșitul războiului, deja artist consacrat, participă la mai multe expoziții
retrospective (Bienala din Veneția, 1922; Pavillon de Marsan la Paris, 1924).
Chiar și astăzi, locul lui Maurice Denis (1870-1943) în istoria artei rămâne
nespecificat.Cunoscut drept „Nabi al icoanelor frumoase”, este sărbătorit alături de
Vuillard șiBonnard ca unul dintre cei mai importanți pictori Nabi, fondator al acestei
mișcării.
Toată lumea își amintește faimosul său dictum din 1890 când elavea douăzeci
de ani și nu era necunoscut. „Amintiți-vă că opictura - înainte de a fi un cal de bataie,
o femeie nudă sauo anecdotă de un fel - este în esență o suprafață plană acoperita
cu culori, puse într-o anumită ordine ". Aceastenunț definitoriu împreună cu lucrări
spectaculoase, cum ar fi „Lumina soarelui de pe terasa” de laMusée d'Orsay, s-au
asociat cu el. Acestea au ascuns bogăția lui Nabi, perioada simbolistică (1889-1898)
și productivitatea sacu lucrări ce surprind renaștere clasică din anii 1900. De
asemenea, au aruncat oumbră asupra lucrărilor sale de după 1914, pe
margineamiscări avangardiste. Denis a continuat să picteze până la moartea lui. Intre
războaie căutaproiecte decorative atât pentru clădirile civice cât și pentru cele
religioase
El a susținut întotdeauna că constanta lui și uneoricăutare nerăbdătoare de a
se potrivi ambițiilor sale decorative a conferit operei sale o coerențăvăzută chiar de la
simbolismul său timpuriu până la picturile de mai târziu și chiar în ale salenumeroase
scrieri. Pentru Denis, această coerență era regăsită sistematic iarutilizarea exclusivă
a componentelor esențiale ale unei imagini (plan, culoare, compoziție) alături
desubiecte în continuă schimbare, fie că sunt legate de credința sa catolică, de
descrierea vieții moderne sau a iconografiei personale pe care a dezvoltat-o incepand
cu anii 1890.

3
 Inclinațiile sunt întrupate în figura lui Marthe Meurier, logodnicul său, apoi soția
și adevărata sa muză. De la începutul anilor 1890, Nabis a cerut, potrivit lui Verkade
"pereți, pereți pentru decorare". Denis a pictat plafoane și panouri, ca în aprilie (tavan
pentru Chausson) sau Pădure în primăvară și pădure în toamnă - în imitația unei
tapiserii.
Denis a povestit frecvent originile mișcării Nabi, creată după furori provocate
de „Talisman” (Paris, Musée d'Orsay, fostul Maurice Colecția Denis), un peisaj mic cu
un titlu emblematic pictat de Sérusier sub îndrumarea lui Gauguin. Alături de Puvis de
Chavanne, Fra Angelico și Ingrists, Sérusier a fost o figură primară pentru tânărul
Denis. La fel ca prietenii lui Nabi, Denis a produs picturi din ce în ce mai mici, fiecare
mai simple în aplicarea noului său estetic: suprafețe plane de culoare strălucitoare, o
simplificare radicală a formelor, absența perspectivei, japonezism și sintezism.
Compozițiile sale simboliste și lucrările decorative au beneficiat de această
cercetare, pe care el le-a folosit pentru o artă care devenea din ce în ce mai
monumentală și motivată. Călătoria lui la Roma, în 1898, cu André Gide, a confirmat
trecerea spre o renaștere clasică, încurajat si de arta lui Rafael și Cezanne.
Alte caracteristici la fel de importante atât în activitatea lui Denis, cât și la
începutul secolului XX, sunt regulile stricte pentru compoziție, o utilizare restricționată
a culorii, importanța desenului: notabil în lucrări cheie precum Hommage to Cezanne
expusa in Musée d'Orsay, în panourile decorative mari, precum A Game of
Shuttlecock sau Virginal Printemps aflat intr-o colectie privata, un tablou major care
din 1945 nu a fost expus niciodată într-o galerie franceză, dar văzut și în scenele
familiei, in care a fost inspirat de fericirea pe care a găsit-o alaturi de Marta. De aceasta
data Denis era un artist cunoscut, venerat. Opera sa a fost vândută de Vollard, Druet
și Bernheim și a fost favorizata de Ivan Morosov și rivalul său, Serghei Șchukin, ambii
colecționari rusi eminenti ai lui Matisse și Picasso.
Întoarcerea către clasicism devine clară în tablourile amețitoare ale plajelor
unde atmosfera este apropiată de cea din fotografiile sale, realizate în același timp.
Exista o sala de expozitii dedicata acestora, aceasta a fost deschisa cu prima lucrare
din seria pictată la Perros-Guirec în 1898, „Femei care se fac baie”, tablou aflat în
prezent la MOMA din New York. Plajele lui Denis sunt, de asemenea, menite să fie o
replică critică pentru Matisse. Denis încearcă să definească a arta comunitară, care
menține echilibrul, senzualitatea și ordinea, între constrângerile subiectului,
sentimentul pentru natură și imaginația decorativă. El se străduiește să realizeze acest
lucru atât în tablourile lui de șevalet, cât și în picturile sale. La sfârșitul acestei secvențe
cronologice, există o afișare a peisajelor pictate între 1898 și 1943. Ei reușesc să arate
ce este simplitatea și sinteza, transforma reproducerea naturii. „ Vue du Reposoir”,
aflat intr-o colecție privată, a fost pictat în spirit pur Nabi cu câteva săptămâni înainte
de moartea sa.
Denis a ales sa se concentreze pe subiecte religioase si picturi murale In 1922
a publicat lucrarea sa teoretica si istorica "Nouvelles théories sur l’art moderne, sur
l’art sacré"—adica, "New Theories of Modern and Sacred Art." Este dificil de imaginat
un alt artist francez capabil de o astfel de combinatie.

4
 Formulările sale precum următoarea definiție a picturii, "o suprafață plană
acoperită de culori aranjate într-o anumită ordine", au devenit nu numai memorabile,
dar ele relevau concepția grupului Les Nabis despre funcția artelor vizuale.
Acest tablou semnat de Maurice Denis“In jurul unui copil cu caine“, are
dimensiunile de49,3x35 cm, apartine acum unei colectii private,si este si un exemplu
bun in spirit pur Nabi.
Din punct de vedere compozitional, pictura surprinde un moment vesel,
intalnirea dintre personaje si buna dispozitie pe care acestea o transmit privitorului.
Intreaga scena se desfasoara in natura, am putea spune ca in mijlocul zilei, dupa
modul in care razele soarelui se reflecta pe hainele personajelor. Dupa pozitia pe care
o au personajele, am putea sa spunem ca mama cu copilul se aflau in acel loc, in
mijlocul naturii, impreuna cu doamna din spatele ei, in timp ce copilul, cainele si
doamna cu batic erau in trecere. In aceasta scena copilul tinut in fasa este foarte
fericit, inconjurat de personaje vesele, curioase sa il vada, in timp ce copilul incearca
sa ii explice ceva cainelui sau poate sa ii prezinte persoanele cu care s-au intalnit.
Observam ca personajele se cunosc, dupa degajarea pe care aceasta intalnire a fost
surprinsa de autor.
Este o compozitie dinamica si statica in acelasi timp. Dinamismul este oferit de
liniile curbe, de directia pe care acestea o au, redau intr-un mod real formele corpului,
forma terenului, si chiar si directia vantului. Dinamismul este redat si de pozitiile
mainilor personajelor, care par sa nu stea pe loc, sau chiar si pozitia piciorului copilului,
care pare sa fie pe fuga. Personajul care sta si tine copilul in brate ne sugereaza putin
dintr-o compozitie statica, insa pozitia mainilor, in diagole, ar putea sugera si miscare,
leganatul copilului sau schimbarea pozitiei acestuia.
Așa cum Marc Havel a spus în materialul său Tehnica tabloului pot afirma
că pictura este un mod prin care se transmite un mesaj și în același timp o stare, o
emoție iar culorile constituie un limbaj. Prin diferite tonalități, nuanțe ele oferă
posibilitatea de a transmite atât vizual cât și psihologic o stare. Culoarea ne
înconjoară, ea fiind importantă pentru supraviețuirea noastră. Ea este de asemenea
și una dintre cele mai influențabile elemente care diferă in funcție de domeniu. Daca
incepem sa vorbim despre nivelul valoric, putem sa observam ca autorul a ales o
paleta cromatica variata, observam doar cateva pete de culori pure iar in rest
majoritatea culorilor sunt vibrate, razele soarelui putand fi observate cu usurinta pe
pliurile fustelor, pe cutele bluzelor, pe spatele doamnei care sta jos si chiar si pe
spatele cainelui. Eu as spune ca este o compozitie echilibrata din punct de vedere
cromatic, zonele incarcate de albastru sau verde, singurele culori folosite in cantitati
mari sunt echilibrate de nuantele deschise cu care este redat pamantul si de albul
galbui prezent in cantitate mare pe hainele femeilor. Albul este folosit pentru a tempera
stridenta albastrului, galbenul pentru a incalzi nuantele de verde. Intre toate aceste
nuante, putem sa observam si prezenta griurilor colorate. Griul este folosit in general
ca si o pauza cromatica, aici putem sa il asociem si pauzei pe care au facut-o
personajele din activitatea lor.
Culorile actioneaza asupra fizicului si asupra psihologicului. Culoarea este
energie iar faptul ca are efect fizic asupra oamenilor a fost dovedit prin experimente.

5
Fiecare culoare prezinta atat proprietati psihologice pozitive cat si negative. In acest
tablou lipsesc culorile pure, regasim doar cateva pete, care sugereaza prezenta unor
flori aflate undeva in spatele personajelor, si de asemenea putem sa observam si lipsa
culori inchise , chiar si umbrele proprii si cele purtate sunt redate prin griuri colorate.
Tabloul transmite o senzatie placuta, usor de privit, am putea chiar sa spunem ca
autorul a folosit contrasul cad-rece al culorilor, prin folosirea nuantelor de albastru in
opozitie cu nuante de orange, galben
Culorile alese de Maurice Denis nu sunt intamplatoare. Culorile actioneaza
asupra fizicului si asupra psihologicului. Culoarea este energie iar faptul ca are efect
fizic asupra oamenilor a fost dovedit prin experimente. Fiecare culoare prezinta atat
proprietati psihologice pozitive cat si negative. Simbolistica culorilor ramane una din
puterile universului cromatic. Încă din timpuri străvechi, obiectele au primit din partea
oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului
uman. Momentele zilei, punctele cardinale, sau zeitățile sunt unele dintre elementele
care aveau câte o culoare bine asociată.
Cele șapte culori ale curcubeului au drept corespondent cele șapte note muzicale,
cele șapte ceruri, cele șapte planete, cele șapte zile ale săptămânii, etc. Semnificația
simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare,
conotații de ordin cultural-religios. Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o arie
foarte largă, întrucât culorile pot fi asociate, în diferite părți ale lumii, elementelor
primordiale, dimensiunii spațio-temporale.
Tabloul analizat, contine doar cateva din culorile curcubeului, insa nu in stare
pura, chiar si asa analiza lor poate sa ramana aproape acceasi, chiar daca din punct
de vedere al transmiterii, culoarea poate sa fie mai calda sau mai rece in functie de
culoarea cu care este armonizata. Acest maestru al culorii, Henri Matisse
(în notele lui A Painter's , 1908) spune despre tonurile culorilor: "Când am găsit relația
dintre toate tonurile, rezultatul trebuie să fie o armonie vie a tuturor tonurilor, o armonie
care nu este diferită de aceea a o compoziție muzicală. "
Cu alte cuvinte, dacă un tablou va avea succes, trebuie să-ți faci bine tonurile,
altfel, va fi doar zgomot vizual. Primul pas în acest sens este eliminarea culorii din
ecuație, pentru a crea o gamă de tonuri folosind doar negru.
Daca privim acest tablou, la prima impresie putem sa spunem ca este redata o
scena vesela, surprinsa in mijlocul zilei, pe timp de vara fierbinte, in care nuantele
albastrui, galbene, si tentele portocalii sunt reprezentate intr-un mod calduros.
Albastrul este culoarea considerată cel mai adesea simbolul a tot ce este legat
de spiritualitate. Spre deosebire de roșu, el dă impresia de rece și îi predispune pe cei
mai mulți oameni la meditație. Specialiștii în psihologie abisală îl asociază cu
„relaxarea spirituală, cu un mod de viață liniștit, ușor și cumpănit”. Este culoarea
Cerului, asociată în Egiptul antic cu Zeul Cerului, Ammon. G Heinz-Mohr numește
albastrul culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, transparența vidului care va
veni: în aer, în apă, în cristal și în diamant. De aceea albastrul este culoarea bolții
cerești. Zeus și Yahweh își așază picioarele pe azur”. Amuletele de culoare albastră
au darul de a anihila „privirile rele”. Mantia zeului scandinav Odhinn este albastră
precum a Fecioarei Maria, care, poetic, este considerată „Crinul albastru”. În mitologia
vedică Vișnu reîncarnat în Krișna era vopsit în albastru. Învățătorul Iisus este și el
reprezentat în veșminte albastre. „Albastrul, simbolul adevărului și al veșniciei lui

6
Dumnezeu (căci ceea ce este adevărat este veșnic) va rămâne întotdeauna simbolul
nemuririi omenești” (P Portal).
China antică avea față de albastru o atitudine contradictorie. Inițial nu a existat
nici un cuvânt chinezesc pentru albastru, „ch ì ng” desemnând toate nuanțele
cromatice de la gri închis, bleu, până la verde, dar și drumul învățatului care se dedică
studiului la lumina lămpii. „Lan”, cuvântul actual care definește culoarea albastră
înseamnă, de fapt indigo, culoarea hainelor modeste de lucru.. În vechiul Mexic, în
scrierile ilustrate, peruzeaua și apa erau redate în verde-albăstrui deschis, însă în
simbolistica punctelor cardinale, el nu există.
În simbolistica populară central-europeană albastrul este considerat culoarea
loialității, dar și a lucrurilor misterioase (basmul Lumina albastră), a mistificării și a
incertitudinii. În arta preistorică, precum și în cea a popoarelor care nu cunoșteau
scrisul, albastrul era rar folosit, întrucât erau greu de găsit materiile prime pentru
obținerea lui.
Albastrul din acest tablou acopera un procent mare din suprafata pictata, si
desi este o culoare rece, ea transmite caldura. Nu este folosita pura ci mai mult
grizata, lucru care ii schimba transmisia si perceptia privitorului.
Verdele, sub aspect simbolic are, ca majoritatea culorilor, două valențe,
cuprinse între „verde ca mușchiul”, cu valoare pozitivă și „verde ca veninul”. În
simbolistica populară verdele înseamnă speranță, iar visele în care verdele joacă un
rol sunt interpretate pozitiv în China, și nu numai:” Acolo unde verdele răsare,
Simbolistica creștină percepe această culoare ca fiind „la distanță egală de albastrul
cerului și de roșul iadului... o culoare de mijloc și intermediară, liniștitoare, înviorătoare,
umană, culoarea contemplației, a reculegerii și a așteptării Învierii” (Heinz-Mohr).
Verdele pământului și al ierbii este cel mai proaspăt, căci aerul este încă
răcoros, iar soarele este deja cald și plantele absorb cu lăcomie verdele, așa cum
mielul suge laptele. Arșița zilei abia ajunge pentru a coace și a hrăni acest verde.
Ca simbol cromatic politic verdele desemnează curentele alternative în doctrina cărora
viața trăită natural și renunțarea la supratehnicizare joacă un rol central. În islam
verdele este culoarea profeților.
În simbolistica chineză a culorilor verdele și albul formează o pereche antagonică, în
sensul unui sistem dual care corespunde antitezei polare roșu și alb din simbolistica
alchimică apuseană
Verdele folosit in aceasta lucrare este unul rece, diferit in functie de locul in care
este folosit, de exemplu amestecat cu galben a fost folosit pe pantalonii copilului, sau
la tufele de iarba din departare, de asemenea in tufele din spatele personajelor, putem
sa vorbim despre alaturarea a doua culori reci, verde si albastru, alaturate asa, una
din ele da efectul de adancime, mergand automat intre partea rece a paletei
cromatice, in timp ce albastrul devine culoarea calda dintre cele doua. In iarba din fata
personajelor, sa folosit albul, pentru a reda un alt ton, si pentu a crea senzatia de
apropiere.
Albul poate fi înțeles, fie ca „nici o culoare”, fie ca uniunea deplină a tuturor
culorilor spectrului luminii, ca simbol al inocenței neinfluențate și netulburate a
Paradisului primordial sau ca scop final al omului purificat în care este restabilită
această stare. Veșmintele albe sau necolorate în general sunt, în numeroase culturi,
veșmintele preoților. Ele simbolizând puritatea și adevărul. Creștinii nou-botezați

7
purtau veșminte albe și tot așa sunt reprezentate sufletele celor dezvinovățiți după
Judecata de Apoi. Transfigurare, măreție și cale cerească, acestea sunt valorile
simbolistice ale veșmintelor albe ale Papei; Pythagoras însuși le-a recomandat celor
ce căutau imnuri sacre, să poarte veșminte albe.
Culoarea albă însă, din punct de vedere simbolistic, are și conotații negative,
în primul rând din cauza ”îngălbenirii prin moarte”.
În simbolistica tradițională a Chinei, albul este culoarea bătrâneții, a toamnei, a
vestului și a nenorocirii, însă și a virginității și a purității .În general în China albul este
considerat culoarea de doliu, cu toate că este vorba de fapt de „nonculoarea”
veșmintelor de doliu necolorate.- În alchimie decolorarea sau albirea (albedo) aste
semnul că după înnegrire (nigredo) materia primară se află pe drumul spre piatra
filosofală.
Albul este o culoare de trecere, de schimbare. Nuantele de alb folosite la
imbracaminte, au tenta albastruie, cu accente galbene produse de razele soarelui.
Partile albastrui duc spre un gri slab perceptibil.
În simbolistica antică chineză este culoarea pământului și de aceea era
simbolul „Centrului”. Deseori culoarea aurului era numită „galben” iar zeii erau
înfățișați având pielea de culoare galbenă. Goethe, în teoria sa despre culori, numea
galbenul „o culoare veselă, vie și cu efect liniștitor; însă ea aluneca lesne intr-o culoare
neplăcută, prin cele mai ușoare combinații ea depreciindu-se, devenind urâtă și
bătând în gri”. În general este tolerată numai o nuanță ușoară de roșu, pentru a-l
„încălzi”. Deseori galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui. Prin natura sa
duală este „culoare intuiției atât de ușor de derutat, a suspiciunii, a presimțirii, în care
se află totuși o forță solară de un gen aparte, care pătrunde și iluminează” (Aeppli).
Ocrul prezent in tablou, este de fapt o culoare galben-bruna, deschisa la
culoare, asemanatoare cu culoarea pielii bivolului, a caprioare, mustarului, chiar si cu
ochii cafeniu-galbui. In tablou pamantul uscat de caldura soarelui este redat cu
aceasta nuanta dar si cu o nuanta de umbra naturala obtinuta din amestecul de
galben, rosu si albastru ultramarin.
Acest tablou apartine periodei post-impresioniste, este un tablou de dimensiuni
medii, 49.3 x 35 cm, realizat in ulei pe panza, si dateaza din anul 1919.

8
Bibliografie:
1. https://www.musee-orsay.fr/en/events/exhibitions/archives/exhibitions-
archives/browse/4/article/maurice-denis
2. https://www.metmuseum.org/toah/ht/10/euwf.html?fbclid=IwAR2sbYkpRGBpf-
DSU9CN3OjsolOHOkHXFIZ0GlIl50MKFRlYP8rWNdIweMU
3. https://www.theartstory.org/artist/denis-
maurice/?fbclid=IwAR127dHgDXRoaNRXKkOGSgxL_ws4hUx4Ym_ukxDt5U
PC16XZXf8BOQ8SJuY
4. http://www.ohara.or.jp/201001/jp/C/C3a18.html?fbclid=IwAR0Uqx8iYyD7zmD
5gzdR5dZ_mmiyU5mAx0JT3Yr1U3MTbnyP5kyexD7UAnA
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Maurice_Denis
6. https://archive.org/details/nouvellesthori00deni/page/210/mode/2up/search/m
aurice+denis
7. https://galeriidearta.blogspot.com/2016/11/maurice-denis-25-noiembrie-
1870.html
8. https://www.academia.edu/32220566/Proiect_de_licenta_DUALITATE_-2016
9. http://www.angelfire.com/art/triptic/noutati/artfor/artdummies.htm
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolistica_culorii
11.