Sunteți pe pagina 1din 4

10 dintre cei mai cunoscuţi pictori din toate timpurile.

Iată cum arată


un top al celor mai cunoscuţi pictori din toate timpurile şi al operelor faimoase
lăsate în urma lor.

Leonardo Da Vinci (1452-1519) Pictor, sculptor, om de ştiinţă, inventator, filozof,


este un simbol al picturii renascentiste, un „psiholog” al artei. A inventat tehnica
sfumato prin care spera să redea cel mai bine trăirile şi emoţiile prin culori. Da Vinci
este unul dintre cei mai renumiţi pictori din lume, de la care ne-au rămas, printre
altele, „Mona Lisa” şi „Cina cea de taină”.

Vincent Van Gogh (1853-1890). Pictor post-impresionist olandez a influenţat în


mod definitoriu arta secolului al XIX-lea prin emoţiile pe care a reuşit să le
transmită prin intermediul picturilor sale. În 10 ani a realizat peste 2000 de opere,
din care mai bine de o treime în ulei. Printre picturile sale faimoase regăsim:
Floarea-soarelui, Noapte înstelată, „Cafe Terrace at night” şi Autoportret.

Rembrandt (1606-1669) Maestrul olandez este unul dintre cei mai mari pictori ai
lumii, admirat pentru realismul său viu. A rămas celebru datorită portretelor
realizate şi a tehnicii clar - obscurului. A trăit într-o perioadă în care arta a ajuns la
apogeu, lăsând în urma sa peste 600 de picturi, 300 de gravuri şi mai bine de 2000
de desene. Picturile faimoase includ „The night watch”, „Mireasa Evreică” şi
„Furtună pe Marea Galileei”.

Michelangelo (1475-1564) Sculptor renascentist, pictor şi arhitect, a avut una din


cele mai lungi cariere, fiind poreclit „Cel Divin”. A lucrat pentru nouă papi diferiţi. A
supravegheat inclusiv lucrările la Biserica Sf. Petru de la Vatican, cea mai mare din
lume. Printre picturile sale faimoase se numără pictura murală din Capela Sixtină.

Claude Monet (1840-1926) Pictor francez impresionist, considerat „părintele


Impresionismului”, a rămas celebru prin modul în care a reprezentat viaţa
contemporană şi pictura în aer liber. Opera sa stă sub semnul dorinţei de a atinge
perfecţiunea, motiv pentru care lucra cu lunile la un singur tablou. A rămas faimos
prin: „Nuferi”, „Femei în grădină” şi „Impresie. Răsărit de soare”.

Pablo Picasso (1881-1973) Pictor spaniol, modernist, „cubist”, a îmbrăţişat de-a


lungul timpului mai multe mişcări artistice. Este considerat cel mai renumit pictor al
secolului al XX-lea şi printre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor. Potrivit
zvonurilor, putea să picteze până la trei tablouri pe zi. A fost de asemenea sculptor,
gravor şi ceramist. A schimbat radical pictura şi tipăritura. Perioada albastră şi
perioada roz i-au marcat mulţi ani lucrările. A lăsat posterităţii peste 30.000 de
opere. Lucrările renumite includ „Guernica” şi „Bird of Peace”.

Raphael (1483-1520) Pictor italian, unul din cei mai mari ai tuturor timpurilor,
alcătuieşte alături de da Vinci şi Michelangelo „Trinitatea renascentistă”. Înainte de
a împlini 30 de ani era mai bogat decât oricare alt artist dinaintea sa. A fost
arhitectul Basilicii Sf. Petru, dar proiectul s-a schimbat după moartea sa. Picturile
faimoase includ „Răstignirea Gavari”, „Logodna Fecioarei”, „Şcoala din Atena”,
rămânând în istorie ca şi creator al „Madonelor”, cele mai multe dintre opere fiind
de inspiraţie religioasă.

August Renoir (1841-1919) Pictor francez, este unul dintre primii pionieri ai
Impresionismului, rămânând în istorie drept „pictorul bucuriilor vieţii, al clipelor
fericite”. De asemenea, a fost influenţat de Renaşterea italiană. Personajele sale
sunt scoase în evidenţă prin contururi ferme şi trupuri ca porţelanul, iar fundalurile
sunt deschise la culoare. A creat o lume caldă cu personaje vibrante. Lucrările
celebre includ „Bal la Moulin de la Galette” şi „Dejunul vâslaşilor”.

Jan Vermeer (1632-1675) Artist olandez, reprezentant al stilului baroc,


supranumit şi „Sfinxul din Delft”, a fost considerat „pictorul luminii şi al spaţiului
gineceu” (apartamentul grecoaicelor şi turcoaielor din antichitate sau locul femeilor
în vechile biserici creştine - n.r.). Se crede că nu a pictat mai mult de 60 de lucrări,
din care nu se cunosc decât 36, dar viaţa şi opera lui rămân învăluite în mister.
Picturile renumite includ „Vederea lui Delft”, „Fata cu cercel de perlă”, „The
Milkmaid” sau „Arta picturii”.

Paul Cezanne (1839-1906) Pictor francez post-impresionist este cunoscut drept


„părintele artei moderne”. Lucrările sale au creat o punte între impresionismul
secolului al XIX-lea şi cel al secolului XX, marcat de cubism. În operele sale regăsim
violenţa, culorile dure şi sumbre, dar şi nuanţele luminoase în scenele din natură sau
viaţa rurală. A pictat peste 900 de lucrări în ulei şi 400 în acuarelă, iar multe altele
nu au fost terminate. Picturile celebre includ: „Jucătorii de cărţi” şi „Still life with
a curtain”. Picturi extrem de cunoscute, dar şi extrem de scumpe

Iată câteva dintre cele mai faimoase picturi din lume. Monalisa şi surâsul ei
enigmatic Probabil cea mai faimoasă pictură din lume este Monalisa de Leonardo da
Vinci. Portretul a devenit faimos datorită expresiei indescifrabile de pe chipul celei
din pictură. Tabloul este în prezent la Muzeul Luvru din Franţa, fiind atracţia
principală, vizionat de nu mai puţin de 6 milioane de oameni în fiecare an! Leonardo
da Vinci l-a pictat din anul 1503 sau 1504 până la scurt timp înainte de moartea sa în
1519. Cina cea de taină sau ce a mai rămas din ea „Cina cea de taină”, tot a lui da
Vinci, nu se află într-un muzeu, ci acoperă peretele unei mănăstiri - Santa Maria
delle Grazie din Milano, Italia. A fost pictat la sfârşitul secolului al XV-lea. Pictura
descrie scena celei de-a treia cine a lui Isus cu discipolii săi. Această capodoperă
din mica mănăstire este cu adevărat una dintre cele mai mari atracţii din Milano.
Este una dintre cele mai faimoase picturi despre care nu se cunosc nici acum prea
multe lucruri şi din care se păstrează destul de puţin faţă de pictura originală.
Leonardo descrie momentul în care Isus le spune ucenicilor că va fi trădat de unul
dintre ei. Există 12 discipoli în pictura afectată de timp, de mediu şi oameni, motiv
pentru care au fost utilizate mai multe metode pentru restaurarea ei, ultima fiind
finalizată în 1999. Crearea lui Adam şi Capela Sixtină de la Vatican Tavanul Capelei
Sixtine, pictat de Michelangelo între anii 1508 şi 1512, la comanda Papei Iuliu al II-
lea, este una dintre cele mai faimoase lucrări de artă din Renaşterea italiană. În
centrul tavanului sunt nouă scene din Cartea Genezei. Printre ultimele se află
„Crearea lui Adam”, în care Dumnezeu dăruieşte viaţa primului om - Adam. „Crearea
lui Adam” este una dintre cele mai faimoase picturi ale tuturor timpurilor şi
subiectul nenumăratelor referinţe şi parodii. Autoportretul fără barbă a lui Van
Gogh Chiar dacă Van Gogh a pictat multe portrete ale sale, acesta este de departe
cel mai faimos, deoarece este ultimul său autoportret şi unul dintre puţinele care îl
arată fără barbă. A fost dăruit mamei sale drept cadou de ziua de naştere. Este, de
asemenea, una dintre cele mai scumpe picturi din toate timpurile, deoarece a fost
vândută pentru 71,5 milioane de dolari în 1998 şi face parte acum dintr-o colecţie
privată. Naşterea lui Venus, după modelul iubit de Medici Nasterea lui Venus a lui
Botticelli a fost primul nud în întregime, non-religios şi a fost făcut pentru Lorenzo
de Medici. Se spune că figura zeiţei iubirii a avut-o drept model pe Simonetta
Cattaneo Vespucci, care şi-a împărţit favorurile cu Lorenzo şi fratele său mai mic,
Giuliano. Venus este aruncată pe ţărm într-o cochilie gigantică de zeii vântului
Zephyrus şi Aura, personificarea primăverii pe pământ. Nu este surprinzător că
Venus a atras furia călugărului dominican Savonarola, cunoscut pentru represiunea
fundamentalistă asupra gusturilor seculare ale florentinilor, drept pentru care a ars
pe rug multe cărţi, opere de artă şi alte obiecte „profane”. „Naşterea lui Venus” a
scăpat ca prin minune de incinerare. Botticelli, totuşi, a fost atât de speriat de
incident încât a renunţat pentru o vreme la pictură. „Naşterea lui Venus”, un tablou
al lui Sandro Botticelli creat în jurul anului 1485 - 1487, o descrie pe zeiţa Venus
(sau Afrodita, aşa cum este cunoscută în mitologia greacă) ieşind din mare, pe o
cochilie, în conformitate cu mitul care explică naşterea ei. Astăzi, pictura este
ţinută în Galeria Uffizi din Florenţa. Un „Sărut” geometric din aur Este cea mai
faimoasă pictură a lui Gustav Klimt. „Sărutul” este o reprezentare realistă, dar
geometrică, a unui cuplu care se sărută, terminat în 1908 la Viena, Austria. Ceea ce
face ca această piesă să fie diferită de celelalte picturi este faptul că încorporează
frunze de aur pe pânză (pe lângă uleiuri). Pictori şi picturi celebre 0 0 (0 voturi)
Vizionez mai târziu Monalisa, Leonardo da Vinci; Foto: wisetoat.com

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/foto-cei-mai-cunoscuti-


pictori-operele-arta-celebre-1_5b9fa349df52022f75892492/index.html

S-ar putea să vă placă și