Drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

garantează respectarea drepturilor copilului prevăzute în Constituția României.
Astfel, orice copil, cetățean al României (aflați pe teritoriul României sau în
străinătate), dar și cetățean al altei țări aflat în România beneficiază de dispozițiile
acestei legi.
Parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor, indiferent daca
acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei sau adoptati.
Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
Conform art. 2, alin. (3), principiul interesului superior al copilului este
impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului,
altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost
plasat în mod legal.
În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin
următoarele (art. 2, alin(6)):
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de
securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz,
neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi
potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de
creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a
dezvoltat relaţii de ataşament.
 Creșterea, educarea și pregătirea copilului pentru viitor reprezintă finalitatea
principală a principiului interesului superior al copilului. De aceea, drepturile și
îndatoririle părintești referitoare la persoana copilului minor sunt considerate a fi
cea mai importantă categorie
În consecință, părinții au dreptul și, în același timp, îndatorirea de a creste
copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de
educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor
convingeri, insusirilor si nevoilor copilului.
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în
vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală
a copilului.
Parintii copilului au dreptul si obligatia sa ingrijeasca si sa indrume copilul
in cadrul familiei, sa asigure conditiile necesare pentru dezvoltarea fizica, psihica
si morala a copilului, sa asigure sanatatea si educatia copilului.
Această obligație a părinților se referă atât la satisfacerea unor nevoi de
ordin biofizic ale copilului, dar mai ales la sănătatea mental a acestuia, care este
dependent de afecțiunea și relațiile cu ambii părinți. aceștia din urmă au obligația
de a îi asigura minorului un climat familial și socio-afectiv pozitiv.
În plus, parintii copilului au dreptul sa primeasca informatii despre
prevederile ce ar ajuta la ingrijirea copilului, precum si asistenta pentru cresterea si
educatia acestuia.
Din aceste motive, părinții trebuie să mențină o relație personal cu copilul
prin: petrecerea timpului cu el, participarea la diferite activități școlare și/sau
extrașcolare la care acesta participă, comunicarea cu acesta. Astfel, parintii au
dreptul de a mentine relatii personale cu copiii lor pe toata perioada instituirii unei
masuri de protectie fata de acestia, cu exceptia situatiilor in care mentinerea
relatiilor este incompatibila cu masura dispusa.
 O altă îndatorire a părinților este educarea și întreținerea copilului. Prin
educatie se întelege ansamblul de masuri pe care cel ce exercita ocrotirea
parinteasca le aplica minorului în mod sistematic si permanent în vederea
dezvoltarii însusirilor intelectuale, comportamentale si fizice pentru a deveni util
societatii.
În rol primordial în educația minorilor îl are familia care trebuie să
colaboreze cu instituțiile de învățământ pentru ca ambele să contribuie în mod
pozitiv la dezvoltarea intelectuală și morală a individului.
Educarea copilului si incurajarea comportamentelor dorite este un proces
permanent, activ și continuu care presupune din partea parintilor un comportament
pozitiv și reguli de conduită clare.
Părintelui nu îi sunt premise relele tratamente aplicate de catre parinti ori
de catre persoanele carora copilul a fost încredintat spre crestere si educare
deoarece sunt de natura sa puna în primejdie dezvoltarea lui fizica, intelectuala si
morala.
Masurile disciplinare nu pot fi luate de parinti decat cu respectarea
demnitatii copilului. Sunt interzise luarea unor masuri, precum si aplicarea unor
pedepse fizice, de natura a afecta dezvoltarea fizica, psihica sau starea emotionala a
copilului.
Conform art. 35, alin (3), în situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea
părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare
la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale
complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea
bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.
Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au
dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil din partea unităţilor
şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce intră în contact cu
copilul.
Parintii au dreptul si obligatia de a folosi masurile luate de stat pentru
asigurarea sanatatii si dezvoltarii normale a copiilor. Astfel, daca minorul este
bolnav, parintii au dreptul si obligatia de a-i îngriji si a solicita pentru el asistenta
medicala de stat.
În ceea ce privește religia copilului, parintii pot indruma copilul, potrivit
propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, tinand seama de
opinia, varsta si de gradul de maturitate ale acestuia, fara a-l putea obliga sa adere
la o anumita religie sau la un anumit cult religios.
Părinții au dreptul și obligația de a prin reprezenta legal copilul în fața legii
şi de a administra patrimoniul său. Totuși, parintii nu au nici un drept asupra
bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintilor, exceptand dreptul la
mostenire si la intretinere.
În concluzie, Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită
dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii
sunt obligaţi ( art. 37):
a) să supravegheze copilul;
b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi
demnitatea;
c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi
să ia în considerare opinia acestuia;
d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor
copilului lor;
e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită
atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.