Carol cel Mare

(Karl I., der Große, Carolus Magnus, Charlemagne)

Rege al Francilor, Împărat al Sfântul Imperiu

Roman şi fondator al Imperiului Carolingian. S-a născut
în jurul anului 748 în Prüm şi a murit la † 28 ianuarie
814 în Aachen. Face parte din dinastia Carolingiană
încoronat la data de 25 decembrie 800 în Roma de papa
Leon al III lea ca împărat. Numele de cel Mare îl
primeşte încă în timpul vieţii.
A fost unul dintre cei mai mari lideri militari şi
politici ai Evului Mediu. A cucerit mult din vestul şi
centrul Europei. Ca rege, Charlemagne a revitalizat viaţa
politică şi culturală care dispăruse odată
cu dezintegrarea Imperiului Roman de
Apus.
Sfântul Imperiu Roman s-a
format în anul 962 în partea răsăriteană a
fostului Imperiu Carolingian, odată cu
domnia lui Otto I. Sfântul Imperiu
Roman, numit din 1512 alternativ şi
Sfântul Imperiu Roman de Naţiune
Germană a fost denumirea oficială a
imperiului care s-a întins în Europa
Centrală din perioada Evului Mediu şi
până în anul 1806, când a fost desfiinţat la iniţiativa lui Napoleon, care dorea
demnitatea de împărat pentru sine însuşi.
Medievalii vedeau continuitate între Imperiul Roman şi Sfântul
Imperiu Roman ("sfânt" evidenţiind faptul că Imperiul Roman devenise
creştin, spre deosebire de vechiul imperiu roman). La fel ca Biserica
Romano-Catolică, şi Sfântul Imperiu Roman se înţelegea pe sine ca fiind
continuatorul deplin al civilizaţiei
romane.
Evul Mediu: intervalul de timp cuprins
între împaratul roman Constantin cel
Mare (307-337) şi cel franc Carol cel
Mare (768-814). Evul mediu întunecat
caracterizat prin, cruzimile inchiziţiei cu
arderea pe rug a vrăjioarelor şi ereticilor,
o perioadă de obscurantism, iadul fiind
reprezentat ca un loc de groază.