Războaiele daco-romane

După ce Domiţian moare asasinat şi după scurta perioadă de

conducere a lui Nerva, urmează la tronul imperiului unul din cei mai
mari împăraţi din istoria Romei, Marcus Ulpius Traianus (98-117 d. Hr.)
care se hotărăşte să cucerească Dacia. Motivele hotărârii sale au fost
nevoia de stabilitate pe linia Dunării şi bogăţiile Daciei (mai ales aurul),
pe lângă spălarea ruşinii înfrângerii lui Fuscus şi a păcii încheiate de
Domiţian.

Prin urmare, Traian trebuie să fi planificat dinainte cucerirea acestei

ţări, din motive atât strategico-militare, ca urmare a creşterii puterii
dacilor, socotiţi o ameninţare pentru Roma, cât şi de ordin economic.

Cele două războaie de cucerire a Daciei sunt cunoscute din: Cassius

Dio, Criton şi comentariile lui Traian, din care, din nefericire, s-a
păstrat doar o frază. Mult mai edificatoare sunt însă Columna lui Traian
de la Roma şi Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Columna este un
excelent izvor pentru cunoaşterea completă a acestor evenimente.
Războiul daco-roman din 101-102 d. Hr. Mai întâi, Traian inspectează
trupele de la Dunăre şi le sporeşte efectivul cu noi unităţi. După ce îşi
aduce aici principalele forţe, va trece fluviul pe un pod de vase de
la Dierna (Orşova).

O altă coloană trece pe la Lederata, iar cele două coloane se vor uni
la Tibiscum (Jupa). De aici, după cum ne spune, Cassius Dio, Traian
înaintează cu prudenţă spre Sarmizegetusa pentru a nu fi surprins de
Decebal. La Tapae, are loc o bătălie în care dacii sunt înfrânţi, iar
romanii pătrund în Ţara Haţegului, unde se pregătesc de iernat. În timp
ce grosul armatei romane era aici, Decebal se aliază cu sarmaţii,
cu sciţii roxolani din nordul Mării Negre şi cu bastarnii din Moldova şi în
iarna anilor 101-102 declanşează atacul asupra garnizoanelor romane
din Dobrogea şi Moesia Inferioară. Deşi gheaţa s-a rupt şi o parte din
călăreţii daci şi roxolani se îneacă, totuşi atacul este violent, punând în
pericol provincia.
Prin acest atac Decebal spera ca Traian să întoarcă trupele din Ţara
Haţegului şi să le aducă aici. Împăratul aduce însă garnizoanele de pe
Dunăre şi veteranii, transportaţi în parte cu ajutorul flotei fluviale. Cu
aceşti soldaţi el angajează bătălia de la Adamclisi cu dacii şi roxolanii,
extrem de sângeroasă, dar foarte importantă pentru desf ăşurarea
următoare a războiului. Traian va arunca în luptă şi veteranii, reuşind
să-i înfrângă pe daci şi pe aliaţii lor. Pierderile romanilor au fost mari,
aşa cum reiese din ruinele altarului descoperit la mică distan ţă
de Tropaeum Traiani (acest monument a fost ridicat pe locul bătăliei,
tocmai pentru a sublinia importanţa ei). Odată pericolul îndepărtat,
primăvara, împăratul reia înaintarea spre capitala dacă şi cucereşte
cetatea Costeşti. Pentru a-şi menaja forţele şi capitala, Decebal cere
pace, pe care Traian i-o acceptă, dar cu condiţiile puse de el. De data
aceasta pacea este foarte dură pentru regele dac:

 Ţara Haţegului, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi sud-

estul Transilvaniei sunt ocupate de romani;
 predă armele şi maşinile de războ, meşterii şi instructorii militarii;

 nu mai avea voie să primească fugari din imperiu;

 trebuia să dărâme zidurile cetăţilor;

 să renunţe la politica externă;

 să aibă aceiaşi prieteni şi duşmani ca Roma.

Prin această pace Traian limita drastic acţiunile lui Decebal, dar bănuia
că regele dac nu le va respecta. De aceea, cu ajutorul lui Apolodor din
Damasc va construi la Drobeta, peste Dunăre, un pod de piatră cu
suprastructură de lemn pentru a avea o legătură stabilă cu Dacia. Se
pare că tot acum începe colonizarea Banatului şi Olteniei, dovadă clară
că urmărea cucerirea Daciei.

La rândul său, Decebal nu putea respecta prevederile sinucigaşe ale

tratatului de pace şi drept urmare nu va dărâma zidurile cetăţilor, îşi va
reface armata, va primi dezertori de la romani, dar nu va mai reuşi să
refacă vechile sale alianţe. Mai mult , îi va ataca pe iagizii din nord-
vestul Banatului, care erau aliaţi ai romanilor, oferindu-i pretextul lui
Traian pentru o nouă intervenţie, care oricum era inevitabilă.

Războiul daco-roman din 105-106 d. Hr. De această dată Traian are un

avantaj clar asupra lui Decebal. Romanii trec pe podul de la Drobeta şi
se îndreaptă spre Sarmizegetusa din cinci direcţii (Traian a condus
coloana de pe Valea Oltului). Coloanele romane înaintează prin Banat,
pe Cerna, Jiu, Olt şi prin sud-estul Transilvaniei. Sunt cucerite şi
distruse cetăţile de la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie,
iar Sarmizegetusa Regia este practic înconjurată. În vara lui 105,
capitala dacilor cade în mâinile romanilor şi va fi distrusă. Decebal
încearcă să se retragă în munţi, dar este ajuns din urmă de un corp de
cavalerie roman, condus de Tiberius Claudius Maximus şi se sinucide.

Acest episod al sinuciderii regelui dac este incizat într-o scen ă de pe

columna lui Traian.
Ultimele rezistenţe ale dacilor vor fi înfrânte de romani în vara anului
106, iar în august acelaşi an,, o diplomă militară” de
la Porolissum menţionează Dacia ca provincie romană. Din acest
moment procesul de formare a poporului român şi a limbii române
capătă o direcţie clară, iar romanizarea devine ireversibilă.
Share this: