IMAGINEA PRIN PRESĂ-CREATORII DE IMAGINE, MODELE ALE

COMUNICARII
Eficienţa media
Studiul influenţei mijloacelor de comunicare în masă asupra publicului – ţintă evidenţiază eficienţa
media provenită din :
 expresivitate – capacitatea de a crea şi transmite idei şi sentimente;
 permanenţa documentului în timp ( cucerirea timpului);
 rapiditatea - comunicarea instantanee la mari distanţe ( cucerirea spaţiului);
 difuziunea - diseminarea informaţiei, caracterul de masă al noilor media.
( Charles Horton Cooley, 1909 )

Mediile de informare ţin de două principii:

1.Lucrurile sunt diferite de ceea ce par a fi (aparenţă≠realitate)
De comentat: mass-media redau esenţa evenimentelor sau crează iluzia realităţii?
2. Sensul şi valoarea unei acţiuni nu sunt create doar de actorul comunicării
(intenţie≠finalitate ).
De comentat: un act de comunicare receptat de public cu sens diferit decât cel conceput de
iniţiatorii săi.
De reţinut: jurnalistul, creatorul de imagine comunică pentru publicul – ţintă, nu pentru sine, nu
despre sine. Şi totuşi: “Cine comunică … se comunică” (T. Vianu).

I. Informaţia spectacol ( spectacol informaţional )

Presa oferă în locul informaţiei transmise succint un show mediatic ( informaţie +elemente de
spectacol).
Rigori de analiză a construcţiei unui spectacol informaţional:
 Presa informează, nu judecă, nu dă verdicte. Publicul are libertate de opinie.
 Informaţia este pentru presă o marfă care trebuie :
 vândută (caracterul de circulaţie a informaţiei);
 cât mai repede de la momentul verificării din trei surse (caracterul perisabil al informaţiei)

II. Informaţia spectacol ( spectacol informaţional )

 către un public divers (caracterul de accesibilitate)
 pe o piaţă media concurenţială (de aceea informaţia – marfă este concepută ca o
sinteză de elemente senzaţionale, un mixt de obiectivitate şi spectaculozitate)
 cu scontarea unor efecte imediate şi la distanţă.
I. Regia spectacolului informational se bazează pe :
 operaţiuni obligatorii:
 teatralizarea ( ritualizarea actelor de comunicare);
 crearea, potenţarea şi distribuirea emoţiei (gradat cu atingerea unui punct culminant);
 captarea atenţiei publicului prin scenarizarea informaţiei, prin transmiterea “în cascadă” a
informaţiei şi crearea suspansului pentru o relansare a subiectului într-un alt format şi într-un
alt gen jurnalistic.
  teme predilecte : reţeta succesului,
gândirea pozitivă,
întreţinerea formei,
alimentaţia sănătoasă,
metode de relaxare,
subiecte de scandal mediatic,
“linşaj” mediatic (în zona politicului).

 plăcerea consumului de informaţie: consumul de informaţie face parte din noua filozofie a plăcerii
– neohedonismul: “plăcerea nu mai este surghiunită, dimpotrivă, este masiv valorificată şi
standardizată, promovată şi găzduită, diversificată şi curată, eliberată şi mereu amânată de
constrângerile muncii, de difuzarea normelor raţionale de progres şi sănătate”
(Gilles Lipovetsky, Amurgul datoriei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, p.68)

Echilibrul cultural
La nivelul receptării informaţiei în spaţiul public se produce echilibrul cultural generat de două
tendinţe antinomice:“… una accentuează cultul individualist al prezentului, descalifică valoarea
muncă, contribuie la desocializare şi marginalizare, stimulează plăcerile imediate legate de consum
(…), cealaltă privilegiază gestiunea raţională a timpului şi a corpului, profesionalismul în fiecare
lucru, obsesia calităţii şi a sănătăţii”
( G. Lipovetski )
1. Creatorul de imagine
Sarcini
 să definească ceea ce i s-a cerut să reprezinte imaginea
( persoanei / instituţiei );
 să schimbe comportamentul consumatorilor ( de informaţie despre persoană /personalitate
sau de produs al unei firme );
 să configureze publicurile – ţintă;
 să gestioneze imaginea creată un timp mai îndelungat ( nu doar în timpul campaniei de
imagine, de alegeri etc. );
 să creeze imaginea care provoacă publicul la reflecţie / dialog.
2. Creator de imagine
 H. Ford – angajaţii sunt : “agenţi ai imaginii de marcă”
 Echipa de imagine :
 creatorul de imagine ( responsabil / coordonator echipă )
 staff-ul - informaţional : ziarişti, sociologi, economişti, politologi etc.;
- tehnic : operatori calculator ( responsabili de stocarea, ordonarea,
prelucrarea datelor );
- echipa de PR.
 echipa de tehnicieni în crearea de imagine (graficieni, designeri, operatori radio şi TV ).
 MODELUL FLUXULUI ÎN DOI PAŞI – MASS-MEDIA ŞI ROLUL INFLUENŢEI PERSONALE
 Modelul este formulat de cercetătorii Paul Lazarsfeld şi Elihu Katz.
 Esenţa modelului constă în prezentarea rolului pe care îl au liderii de opinie în procesul transmiterii
ideilor:
Ideile vin de la radio şi presa scrisă (este vorba de anul 1940, înainte de impunerea televiziunii în spaţiul
public), sunt receptate de liderii de opinie şi aceştia transmit unor segmente mai puţin active ale populaţiei.
 Rolul „liderilor de opinie” şi „influenţa personală” vor constitui paradigma dominantă în cercetarea
domeniului comunicării.
 Liderii de opinie au influenţă (personală), pentru că sunt sociabili, apelează la presă şi sunt conştienţi
că îi pot influenţa pe cei din grupul pe care îl reprezintă.
 După 20 de ani (1976) J. P. Robinson va modifica modelul şi va pune în evidenţă şi prezenţa
„persoanelor care nu discută despre politică” („non-discussants”), deci mai puţin interesate. Asupra
acestora din urmă mass-media pot avea o influenţă directă.

Explicitare:
1.Mass-media____informaţie____liderii de opinie (informare directă)
2.Mass-media____informaţie____receptorii de opinie (informare directă)
3.Mass-media___informaţie___liderii de opinie___influenţă____receptorii de opinie (flux în doi paşi)
4.Mass-media___informaţie___persoanele care nu discută politică (informare directă)
___ informaţie___influenţă___ persoanele care nu discută politică (informare directă)
___ informaţie___receptorii de opinie (informare directă)
5.Mass-media___ informaţie___liderii de opinie___influenţă___receptori de opinii (flux în doi paşi).
Se constată categoriile de receptori (pasivi şi activi) şi influenţarea „în cascadă” (în „paşi”) a
acestora. Rezultă deopotrivă tipul de informare (directă şi în flux) şi efectele produse de mass-media.

Întrebări-cheie pentru model (în ansamblul său):

 Care este influenţa mass-media?
 Prin ce canale se face informarea şi influenţarea?
 Ce tip de opinie s-a formulat?
 Care sunt mecanismele de persuadare a publicului?
 Şi întrebările pot continua … „în flux”.
 MODELUL LUI CHARAUDEAU - DE LA “EVENIMENTE RELATATE” LA “EVENIMENTE
PROVOCATE”
 P. Charaudeau realizează un model bazat pe diferenţa dintre faptul brut (modificarea realităţii empirice)
şi evenimentul mediatic - ştirea - „care construieşte un obiect particular, dar ca un fragment de realitate.
Avem întotdeauna de a face cu un real construit, atunci când încercăm să ne dăm seama de o realitate
empirică şi nu cu însăşi realitatea” (P. Charaudeau, 1997, 145).
 Faptul brut are o semnificaţie numai după ce este perceput şi i se dă un sens; „(…) nici o informaţie nu
poate pretinde, prin definiţie, la transparenţă sau neutralitate, ea depinzând de modul în care este tratată
în procesul de tranziţie” (op. cit., 42).
 Procesul de transformare a faptului brut în ştire se axează pe
- două instanţe: mediatică şi de receptare
-şi pe două fenomene - de producere şi de interpretare.

 Evenimentul are semnificaţie dacă satisface trei principii (comentate de I. Drăgan, 2007, 126-127):
 de modificare (să inducă o modificare la nivelul lumii fenomenelor, de actualitate, clasifică I. Drăgan),
 de salienţă (de aşteptare, modificarea să fie perceptibilă de către subiecţii-comunicatori),
 de pregnanţă (circumscris unui „sistem de recunoaştere socială”).
  Categoriile generale ale situaţiei de comunicare numite de Charaudeau „moduri de organizare a
discursurilor” „dau socoteală despre starea lumii”:
 descriptivul, care permite a da seama de starea fiinţelor şi faptelor după proprietăţile lor zise naturale şi
circumstanţiale;
 narativul, care permite a da seama de acţiunile care se produc în lume în relaţie cu actorii care sunt
implicaţi şi cu împrejurările apariţiei lor;
 argumentativul, care permite a da seama de explicaţiile date de om ca răspuns la întrebările pentru ce? şi
cum? se produc aceste acţiuni;
 enunţiativul, care procedează la articularea şi ordonarea fiecăruia dintre cele trei moduri, pentru a permite
subiectului să producă discursuri, naraţiuni şi argumentări (P. Charaudeau, 1997, 166 apud Drăgan, 2007,
128).

. Fiecare situaţie de comunicare are particularităţi specifice care definesc trei moduri discursive:
 a relata ceea ce s-a petrecut în spaţiul public; astfel se construieşte un spaţiu de mediatizare
ce cuprinde : „evenimente relatate” (ER), „acţiuni, fapte relatate” (FR) (acţiuni, fapte
rezultate şi actanţi implicaţi) şi „spuse relatate” (SR) (declaraţii ale actorilor vieţii publice);
este aplicarea principiului vizibilităţii;
 a comenta pentru ce a avut loc evenimentul şi cum s-a desfăşurat; este miza inteligibilităţii
faptelor;
 a provoca reale confruntări de idei prin dezbateri, interviuri; este în acest caz un „eveniment
provocat”, cu participarea unui „provocator animator”, este miza dramatizării prin naraţiune
şi confruntare.

Concluzie:
Modelul lui Charaudeau propune decriptarea comunicării mediatice cu analiza
particularităţilor situaţiilor specifice de comunicare şi aminteşte de concepţia lui W. Schramm
despre „câmpul de experienţă”, poziţia „interpretului” şi realizarea feedback-ului.