ASPECTE ALE EDUCAȚIEI MUZICALE ÎN RENAȘTERE

Revoluția spirituală care a început în Italia pe la mijlocul sec. al XIV-lea extinzându-

se apoi în celelalte țări din Europa centrală și de vest, a însemnat o schimbare completă a
gândirii, a concepțiilor despre lume, om și viață și s-a manifestat în toate domeniile culturii:
literatură, filosofie, artă, știință, educație.
Ca urmare a schimbărilor din economie şi din structura socială, încep să apară statele
naţionale moderne, care corespund cel mai bine cerinţelor de dezvoltare a relaţiilor capitaliste
şi a noii clase burgheze. Statele moderne cu interesele lor naţionale se substituie pe arena
europeană celor două mari entităţi cu vocaţie universală – Biserica catolică şi Imperiul – a
căror rivalitate pentru hegemonie dispare.
Acestor transformări social-economice şi politice profunde le-a corespuns un avânt
fără precedent şi în domeniul culturii, o perioadă de înflorire a artei, literaturii, ştiinţei,
gândirii social-politice şi filozofice.
Renașterea a însemnat o eliberare spirituală din disciplina rigidă a catolicismului
medieval. Oamenii care câteva secole au trăit adânciți în lumea convențională a
misticii creștine, au început să se regăsească pe ei înșiși, au deschis ochii asupra frumuseților
naturii și vieții. Se poate spune că odată cu Renașterea viața și-a reluat cursul ei firesc.
Oamenii puteau să se bucure din nou de viață, să admire și să prețuiască frumosul, să aspire
spre perfecțiune.
Curentul filosofic care a dominat perioada Renașterii a fost "umanismul". Purtătorii
noii culturi şi ideologii, au considerat epoca lor o epocă de „renaştere” spirituală, întemeiată
pe reînvierea culturii antice greco-romane, după o lungă perioadă de întuneric şi de decădere.
Umaniştii au creat o cultură nouă, profană, în centrul căreia se afla omul, opusă culturii
impregnate de dogmele și învăţăturile ecleziastice ale societăţii medievale.
Ascetismului şi pesimismului medieval, Renaşterea i-a opus o concepţie nouă,
optimistă, despre lume, pătrunsă de încrederea în om şi în natură, de idealul unei fericiri
terestre. Învăţaţii Renaşterii au făcut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de
înnobilare şi de desăvârşire a omului, au formulat idealul unei dezvoltări multilaterale a
personalităţii, a omului universal, întruchipat în figura unor titani ai creaţiei şi ai acţiunii, ca
Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Dürer.
În timpul acestei perioade, oamenii de cultură au redescoperit valorile materiale și
mai ales spirituale ale antichității. Cercetătorii s-au adâncit în studiul lumii antice și
al concepțiilor vechilor greci și romani despre viață, despre modul în care aceștia se îngrijeau
de corpul și spiritul lor. În locul idealurilor transcedentale sunt reluate concepțiile conform
cărora personalitatea umană trebuie îngrijită și cultivată sub toate aspectele ei fizice,
spirituale și morale.
Pedagogia, ca disciplină de studiu de sine stătătoare, cu teorii, idei, strategii proprii
fenomenului educațional, a apărut și s-a dezvoltat îndeosebi în timpul Renașterii, etapă despre
care se poate aprecia că a marcat o primă explozie informațională, de mare diversitate. Atunci
datele cunoașterii umane n-au mai putut fi studiate de câteva științe, așa cum au fost filosofia,
politica etc, determinându-se în mod necesar și obiectiv diferențierea științelor, apariția și
dezvoltarea științelor particulare, specifice studiului unor fenomene delimitate, așa cum a fost
și apariția și dezvoltarea pedagogiei, ca disciplină de studiu a fenomenului specific -
educația. Concomitent cu acest domeniu distinct al cunoașterii, au apărut pedagogi și alți
oameni de știința care studiau educația, fiind preocupați de explicarea acestui fenomen
specific, de descoperirea legilor și elaborarea esenței, scopului, teoriilor si strategiilor
educaționale, de constituirea treptată a unei științe sistematice despre educație - pe care au
denumit-o pedagogia.
Pedagogii, scriitorii sau alți gânditori umaniști din Italia, Spania, Franța, Germania și
Anglia au imprimat un nou scop al educației: formarea omului complet. Este adevărat că din
cauza structurii sociale a timpului, educația era limitată la clasele de sus ale societății. Pe de
altă parte, lipsa unei organizări școlare moderne, limita eforturile pedagogilor umaniști la
aspecte mai ales teoretice: ideile lor sunt exprimate în lucrări cu caracter divers, dar sunt prea
puțin aplicate în practică. Doar sporadic, câțiva educatori străluciți au încercat să-și pună
realmente ideile în aplicare, în procesul de educație al unor copii din familii princiare sau
nobiliare, a căror educație le era încredințată.
În domeniul artei muzicale, cel care a acordat muzicii un mare rol religioasă, morală și
educațională a fost Martin Luther, fondatorul protestantismului. Lui i se datorează
introducerea educației muzicale în școlile elementare protestante. Luther aprecia că „muzica
guvernează lumea” și că arta muzicală „îi face pe oameni mai răbdători și mai buni, mai
modești și mai cumpătați”.
Dintre marii umaniști care au acordat importanță educației muzicale, fac parte :
Johannes Honterus și Jan Amos Comenius. Aceștia s-au implicat în activitatea educațională
din Transilvania.
 Johannes Honterus (1498-1549) a fost unul dintre preoții sașilor, personalitate
erudită, cu o înaltă pregătire și vastă cultură în special în domeniul umanist și al științelor
naturii. Educația a jucat un rol deosebit de important în comunitatea săsească, sașii fiind
promotori ai învățământului în Transilvania și spațiul românesc de astăzi. Asta se datorează și
rolului central pe care l-au avut preoții în procesul educativ, biserica și școala fiind cele două
instituții care au funcționat impreuna, ca stâlpi ai comunității săsești.
În 1541 a inaugurat la Brașov Schola Coronensis, primul gimnaziu umanist
din partea aceasta a Europei, iar câțiva ani mai târziu, în 1547, tot aici se deschidea prima
bibliotecă școlară. Honterus a adus nu numai reforma religioasă, dar și cea în învățământ,
militând pentru o educație temeinică, bine organizată și uniform răspândită. A
reorganizat vechea școală orășenească de limbă germană, ce data din 1388. În 1542, are loc,
în cadrul școlii, prima reprezentație teatrală din regiune. Honterus a elaborat un regulament
de funcționare a școlii, „Constitutio Scholae Coronensis” (1543) și a pus bazele unei
organizații a elevilor, unde aceștia aveau multă libertate de decizie și acțiune, cu scopul
dezvoltării și pregătirii lor pentru viața în societate. Gimnaziul umanist înființat de Honterus a
jucat un rol deosebit în viața culturală a Transilvaniei.
Pe aceeași linie cu tendința europeană, Gimnaziul lui Honterus era de orientare
umanistă, printre principalele materii fiind Triviumul (Gramatica, Retorica, Dialectica) și
Quadriviumul (Aritmetica, Geometria, Muzica, Astronomia), precum și Greaca și Latina.
Curriculumul acesta a fost adoptat și de alte școli, chiar și de cele de la sat, unde Greaca și
Latina erau în continuare materii de bază. Gimnaziul brașovean avea un profesor de muzică,
numit cantor, a cărui principală obligație era să cânte zilnic cu elevii. În școală se învăța scris
– cititul muzical, se formau deprinderile de cânt, elevii claselor reunindu-se în mari formații
corale.
Johannes Honterus a dedicat elevilor brașoveni „Odae cum harmoniis” (1548).
Gimnaziul umanist înființat de Honterus a jucat un rol deosebit în viața culturală a
Transilvaniei și a rămas până în zilele noastre o instituție de prestigiu.
Statuia lui Johannes Honterus se află în curtea Bisericii Negre din Brașov și îl
reprezintă cu mâna dreaptă întinsă, arătând spre edificiul actual al școlii, iar în cea stângă
ține o carte, pe ale cărei pagini se deslușesc două titluri ale unor lucrări importante
(Reformationsbüchlein și Schulordnung). Prin aceste titluri, autorul sculpturii făcea aluzie la
reformele școlare ale lui Honterus și la rolul primordial jucat de către el în răspândirea
reformei lutheriene.
 Jan Amos Komenski este un nume cu rezonanță în mediul celor preocupați de
procesul educațional. Comenius - forma latinizată a numelui său - s-a născut la Nivnita, în
Moravia (1592-1670), într-o familie de protestanți, care făcea parte din comunitatea ,,Frații
moravi".
Prin lucrările sale, Jan Amos Comenius oferă o nouă teorie asupra educației, care a
devenit apoi coloana de susținere a dezvoltării pedagogiei ca știință.
În opera sa, profund marcată de creștinism, el considera educația între lucrurile cele mai
semnificative pe care omul le poate realiza pe parcursul vieții. Teoria sa asupra educației este
una extrem de complexă, în care se întâlnesc influențe ale diferitelor curente religioase și
sociale ale vremii: valorizarea omului, deplina libertate de gândire și acțiune, adoptată de la
umanismul Renașterii, relația directă a omului cu divinul, înțeleasă sub influența doctrinei
protestante, realismul și raționalismul modern, concepția filosofică empiristă.
Comenius este adeptul ideii că omul la naștere poate fi comparat cu o tabula rasa ,,pe
care nu-i scris nimic, însă pe care se poate scrie totul. Așa precum un scriitor priceput poate
să scrie pe o tabla ceea ce dorește sau un pictor să picteze, tot astfel cel ce posedă arta
învățării poate imprima orice cu ușurința spiritului omenesc".(,,Didactica Magna", p.27). Tot
în Didactica Magna, educația estetică își găsește cele mai importante principii și metode,
precum și conținuturi ale învățării.
Referitor la elementele muzicale, Comenius susținea faptul că elevii trebuie „să stie să
cânte melodiile curent folosite, iar cei cu aptitudini, și începuturile muzicii figurale”,
respectiv cântarea pe note, și „să știe pe de rost o sumedenie de psalmi și cântări bisericești
care sunt uzuale în biserica fiecărei localități, ca astfel ei, fiind crescuți în lauda Domnului, să
știe să învețe și să-și amintească reciproc psalmii, imnurile, cântecele spirituale, ca să poată
cânta cu dragoste din inimile lor lui Dumnezeu”1.

1
Comenius, J.A – Didactica Magna XXIX, 6, p.139