Sesiunea 1009

MALEAHI Introd., cap.1:1-5

Dragi prieteni, iată-ne ajuşi la cea din urmă carte a Vechiului Testament. Este vorba
despre cartea profetului Maleahi. El este cel care trage, să spunem aşa, cortina Vechiului
Testament. El este ultimul dintr-o succesiune de profeţi care au profeţit în legătură cu
venirea lui Mesia. De fapt, dacă ar trebuie să ne întoarcem cu o mie de ani înainte de
Maleahi, şi apoi să venim păşind de-a lungul secolelor, vom observa că Dumnezeu merge
într-un permanent crescendo când este vorba despre înştiinţarea oamenilor cu privire la
venirea Domnului Isus. În cadrul acestui şir de profeţi, Maleahi este ultima voce ce anunţă
venirea lui Masiah. Îmi place să mă gândesc la el ca la un crainic de radio care face
anuţurile pentru Dumnezeu. Este ca şi cum ar spune: „Următoarea voce pe care o veţi
auzi va fi Ioan Botezătorul peste patru sute de ani!” Trebuie să recunoaştem, patru sute
de ani de aşteptare a unei voci care să răsune în eter este un timp destul de lung.
Maleahi este o persoană destul de interesantă deşi nu putem spune că avem
suficiente informaţii în ceea ce-l priveşte. Vom observa însă, din scrierea sa, că are un
minunat simţ al umorului. Am mai abordat acest subiect şi repet...cel puţin în cazul
predicatorilor, umorul este mai mult decât necesar dacă vrei să fi eficient în comunicarea
ta. Nu mă refer aici la umorul acela frivol, necontrolat care este din ce în ce mai prezent şi
la amvon. Mă refer la acel umor care ne ajută ca printr-o atitudine destinsă să putem
comunica în mod eficient cu cei din jur.
Dar nu numai prin umor se distinge Maleahi. Vom mai observa că Maleahi este prin
definiţie un mesager. De fapt, chiar numele de Maleahi, înseamnă mesagerul meu.
Septuaginta îi oferă chiar sensul de înger. Îngerii erau, în general, mesageri şi erau fie
fiinţe pământeşti, fie supranaturale.
Unii din părinţii bisericii chiar au crezut că Maleahi a fost o fiinţă spirituală, un înger.
Nu prea există dovezi care să valideze însă opinia că un înger ar fi scris această carte.
La polul opus se află oprinia conform căreia nu ar exista un autor dovedit al cărţii
ceea ce ar însemna că această carte este scrisă de un anonim. Dacă aşa ar sta lucrurile,
înseamnă că aceasta ar fi prima carte profetică scrisă de un autor anonim. Argumentul
celor ce susţin o astfel de ipoteză este acela că Maleahi nu înseamnă decât mesager şi în
concluzie nu ne este oferit numele unui om ci doar titlul lui, funcţia pe care el o
îndeplineşete. Trebuie să recunoaştem că informaţiile referitoare la Maleahi sunt tot atât
de puţine precum sunt cele referitoare la îngeri.

1
 Din acest motiv nu cred că ne putem lansa în speculaţii de genul celor de mai sus.
Repet, dacă această carte ar fi scrisă de un autor anonim, ar fi prima de acest gen al cărui
autor este necunoscut, ori, avânt în vedere că este ultima carte a Vechiului Testament,
cred că este puţin cam mult să admintem o asemenea opinie.
Cred că este şi un motiv pentru care nu ni se oferă prea multe informaţii cu privire la
Maleahi. El este un mesager, mesagerul lui Dumnezeu, unul care trebuie să transmită un
mesaj şi acum, sinceri fiind, cât de mult contează numele celui care este doar purtătorul
mesajului? Dacă poştaşul vine la tine la prima oră a dimineţii cu o telegramă ce conţine un
mesaj foarte important pentru tine, nu te apuci să-i pui întrebări legate de arborele lui
genealogic, nici nu-i ceri date legate de familie, în cele mai multe cazuri, nu te interesează
nici măcar numele lui. Ceea ce contează atunci este mesajul telegramei…acesta este
ceea ce te interesează în primul rând.
Părerea mea este că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu foloseşte aceeaşi metodă în
această carte, aşa cum, de exemplu, o face în cadrul cărţii lui Marcu când nu ni se oferă
nici o genealogie a Domnului Isus. Motivul este acela că fiecare Evanghelie în parte îl
prezintă pe Domnul Isus dintr-un anumit punct de vedere. Matei îl prezintă pe Domnul Isus
ca fiind Regele. Pentru a ocupa această poziţie el ar trebui să fie descendent al lui David
şi de aceea Matei îşi deschide scrierea sa cu prezentarea genealogiei Domnului Iisus în
următorul mod: “Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David….” Important pentru Matei
este faptul că Domnul Iisus este descedent al lui David, ceea ce îl îndreptăţeşte să fie
Rege. Dar când ajungem la Evanghelia după Marcu, el nu este deloc interesat de
genealogia Domnului, pentru că dorinţa lui este să-L prezinte pe Domnul Iisus ca fiind
slujitorul. Din acest punct de vedere el este interesat dacă Domnul Iisus poate face acest
lucru sau nu. În cele din urmă aceasta este ceea ce interesează cu privire la o persoană
care vine să facă ceva pentru tine – este în stare, sau nu este! Şi Marcu ni-L prezintă pe
Domnul Iisus în calitate de slujitor ce vine să facă cel mai important lucru pentru noi
oamenii – să ne mântuiască.
În acelaşi mod, ceea ce este important cu privire la cartea Maleahi nu este atât de
mult mesagerul cât este mesajul pe care îl transmite el.
În ceea ce priveşte timpul la care a fost scrisă cartea există opinii diferite. Data la
care eu sunt de părere că a fost scrisă cartea este anul 397 î.Hr ceea ce înseamnă o dată
destul de târzie. O altă opinie este aceea potrivit căreia Maleahi a profeţit în ultima parte a
secolului al cincilea. Este destul de aproape de anul 397 dar ar împinge cartea într-o
perioadă mai timpurie. Cred că este important să reţinem că Maleahi a fost profetul ce a
colaborat cu Neemia aşa cum Hagai şi Zagaria au făcut-o cu Zorobabel şi Iosua.

2
 În privinţa aşezării cărţii în cadrul canonului Vechiului Testament, cartea Maleahi
finalizează seria cărţilor profetice aşa cum Neemia finalizează cărţile istorice.
Aşa cum am spus, Maleahi este un mesager dar cu adevărat important este
mesajul pe care el îl transmite în cartea sa. Chir el foloseşte termenul de mesager în trei
rânduri şi are trei referiri semnificative la alţi trei mesageri.
1. În 2:7 el se referă la Levi ca fiind mesagerul Domnului. “Căci buzele preotului
trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este
un sol al Domnului oştirilor.” Aceasta sugerează că orice mesager al lui Dumnezeu,
orice propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu este un înger al Domnului. În cartea
Apocalipsa unde avem cele şapte mesaje adresate bisericilor, Dumnezeu se
adresează destinatarului lor în felul următor: “Îngerului Bisericii din Efes scrie-i:…”
Această adresare este făcută mesagerului acelei biserici şi nu se referă la o fiinţă
supranaturală ci unui om, cu alte cuvinte slujitorului acelei biserici, predicatorului
din acea biserică. Ştiu că mulţi nu sunt de acord spună predicatorului că este un
înger, poate că nici nu este, dar atunci cred că nici în alte feluri nu ar trebui să-i
spună.

2. Maleahi, anunţă, de asemenea, apariţia lui Ioan Botezătorul ca solul meu: Iată, voi
trimete pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea…” Ioan Botezătorul a fost,
dacă vreţi, un Maleahi al Noului Testament. El a fost cel care a continuat din
punctul în care s-a oprit Maleahi în Vechiul Testament.

3. Cea de a treia referinţă la un mesager, sol al lui Dumnezeu este chiar la Domnul
Isus Hristos da fiind mesagerul Legământului. Tot în 3:1 citim: “Şi deodată va intra
în Templul Său Domnul pe care-l căutaţi: Solul legământului, pe care-l doriţi”. Noi
am mai văzut şi cu alte ocazii că Îngerul Domnului în cadrul Vechiului Testament
este Domnul Isus preîncarnat.

Un lucru care, pentru mine cel puţin, face cartea Maleahi şi mai atractivă, este metoda
pe care el o foloseşte pentru a-şi transmite mesajul. El foloseşte metoda întrebărilor şi
răspunsurilor, răspunsurile fiind cel mai adesea marcate de sarcasm. Credeţi-mă însă,
Maleahi conţine lecţii extraordinare care ne vor ajuta foarte mult în a face o evaluare cât
mai obiectivă a vieţilor noastre.

Dar să privim la textul propriu-zis al cărţii. Aşa cum este şi firesc vom începe cu primul
capitol.

3
 Aşa cum o să vedeţi, dragi ascultători, Maleahi o să abordeze o mare parte a
problemelor cu care s-a confruntat Neemia ceea ce ne face să credem că activitatea
profetică a lui Maleahi s-a desfăşurat în acea perioadă.

O primă problemă prezentată este aceea a profanării preoţiei. A doua este cea a
căsătoriilor nepermise şi a divorţurilor. O să vedeţi că Dumnezeu tratează această
problemă cu mare seriozitate şi cred că societatea modernă ar trebuie să ia luare aminte
la acest aspect. Nu mă interesează prea mult ce spun unii şi alţii în apărarea practicii
divorţurilor pentru că ceea ce contează cu adevărat este ceea ce spune Sfânta Scriptură
în legătură cu această problemă. Cred că acesta este aspectul cel mai important!

Dar haideţi să citim primul verset:

Mal 1:1 Proorocia, Cuvîntul Domnului către Israel, prin Maleahi:

Aşa cum vă spuneam şi mai devreme, Maleahi înseamnă „mesagerul meu” sau solul meu.
Este este poştaşul care aduce ultimul mesaj din partea lui Dumnezeu pentru poporul lui
Israel...cel puţin pentru o perioadă de 400 de ani.

Acum, îmi place foarte mult un alt sens al ebraicului masah, tradus proorocie la noi.
Acest sens este povara. Cu alte cuvinte versetul ar suna: „Povara Cuvântului lui
Dumnezeu către Israel prin Maleahi”. Cam aşa o să şi fie, dragi prieteni...Pentru cei ce vin
în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, acesta o să fie o povară pentru ei...este vorba
de judecată, cu alte cuvinte. O să vedem că Dumnezeu îi ceartă foarte vehement...

Un alt lucru pe care trebuie să-l observăm este acela că Maleahi se adresează
întregului Israel, ceea ce înseamnă toate cele douăsprezece seminţii. Ei s-au întors în ţara
de unde au fost luaţi şi duşi ca robi. Câte o rămăşiţă din fiecare seminţie s-a întors în ţară
şi au alcătuit naţiunea ce se refăcea pe teritoriile date odată lor de Dumnezeu.

Cartea lui Neemia ne arată că era o bună comunicare în cadrul naţiunii la acea
vreme. Erau tot felul de mesageri, călători, care umblau dintr-o parte în alta şi purtau
informaţii între cei rămaşi în Babilon şi cei ce se întorseseră în ţară. Acest lucru mă face să
cred că mesajul transmis prin Maleahi se adresează întregii naţiuni a lui Israel.
Mal 1:2 „V'am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate
cu Iacov? zice Domnul; totuş am iubit pe Iacov,
Mal 1:3 şi am urît pe Esau, i-am prefăcut munţii într'o pustietate, şi moştenirea lui am
dat-o şacalilor din pustie.

4
 Mesajul lui Maleahi începe, iată în acest minunat mod: „ V-am iubit, zice Domnul!”
Nu-i aşa că este o frumoasă declaraţie?

Cum credeţi că o să răspundă acei oameni? Aduceţi-vă aminte că o mare parte a

lor se întorseseră în ţara lor în timpul lui Neemia şi erau descurajaţi de starea jalnică în
care arăta cetatea Ierusalim. Cu toate acestea începeau să se vadă primele semne ale
prosperităţii, oamenii reluaseră vechile ritualuri şi reconstruiau templul. În concluzie, la
suprafaţă, toate lucrurile arătau bine. Numai că ei se considerau un grup elitist,
sofisticat...ei avuseseră curajul să se întoarcă. Ascultaţi ce răspuns dau ei lui Dumnezeu: „
Cu ce ne-ai iubit? Vă vine să credeţi că aceşti oameni au atâta obrăznicie să se adreseze
astfel lui Dumnezeu? Ei bine, nu vă grăbiţi să-i judecaţi pentru că sunt mulţi în bisericile
de astăzi care manifestă aceeaşi atitudine. Nu de puţine ori aud credincioşii plângându-se
în felul acesta: „Uitaţi-vă la ce ni se întâmplă! Cum putem spune că Dumnezeu ne
iubeşte?” Dragi prieteni, Dumnezeu a arătat cât se poate de clar poporului Său că îi
iubeşte şi ne-o arată şi nouă.

Este interesant de observat că începând cu prima carte a Bibliei este o perioadă

destul de lungă de parcurs până să găseşti locul în care Dumnezeu să declare că iubeşte
pe cineva. Odată ce ajungi însă în cartea Deuteronom, (este timpul în care ajungem la
Moise) unde poporul se afla în mijlocul deşertului de aproape 40 de ani, trebuie să
recunoaştem, o situaţie în care nu prea poţi vorbi despre dovezi de dragoste, Moise are un
mesaj din partea lui Dumnezeu pentru popor. Ascultaţi ce spune el: „Şi numai de părinţii tăi
S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre
toate popoarele, cum vedeţi azi.” (Deut. 10:15)

Ţineţi cont de faptul că Dumnezeu nu a mai făcut nimănui o asemenea declaraţie

până în momentul acela şi sunt câteva evenimente semnificative prin care trebuie să
trecem pentru a ajunge la momentul acesta. Mă gândesc la potop, mă gândesc la
personajele pe care le-am întâlnit până acum. Nu uitaţi, l-am văzut pe Noe, pe Enoh,
Avraam...acum, chiar dacă Dumnezeu nu i-a spus lui Avraam că-l iubeşte, cu siguranţă a
făcut-o. În orice caz, acesta este primul moment în care Dumnezeu îşi face cunoscute
sentimentele pentru cineva în felul acesta. Şi iată-ne acum, cu patru sute de ani înainte de
venirea Domnului Isus Hristos, cea mai concretă dovadă de dragoste oferită de
Dumnezeu, că El declară din nou că a iubit Israelul.

5
 Acum Dumnezeu se pregăteşte să demonstreze adevărul cuvintelor Sale. În sensul
acesta ridică o întrebare:” Nu a fost Esau frate cu Iacov? Şi totuşi am iubit pe Iacov şi am
urât pe Esau!”

Dragii mei aceasta este o afirmaţie extraordinară pe care Dumnezeu o face în faţa
poporului Său. Popor care punea sub semnul întrebării sentimentele pe care Dumnezeu le
avea faţă de ei. Pentru a le arăta cât de mult greşesc în aprecierile lor Dumnezeu le aduce
aminte de originile naţiunii lor. Iacov şi Esau erau gemeni. Cu toate acestea Dumnezeu a
pus o diferenţă între ei chiar de la început. Citiţi episodul relatat în cartea Geneza 25:22-
23. Au trecut însă 1500 de ani înainte ca Dumnezeu să afirme public această diferenţă.

Acum, acest aspect ridică o problemă. De ce ar spune Dumnezeu că l-a iubit pe

Iacov şi l-a urât pe Esau? Aceasta îmi aduce aminte de dialogul dintre un student şi un
profesor. Studentul se apropie de profesor şi spune: „Ştiţi, am o problemă cu înţelegerea
acestui verset. Nu înţeleg de ce Dumnezeu îl urăşte pe Esau! Profesorul răspunde şi el:
„Şi eu am o problemă cu acest verset. Eu nu înţeleg de ce îl iubeşte Dumnezeu pe Iacov!”

Dragii mei aceasta mi se pare şi mie a fi adevărata problemă. De ce spune

Dumnezeu că el îi iubeşte pe aceşti oameni? Cred însă că trebuie să înţelegem un lucru.
Dumnezeu nu a afirmat că iubeşte pe unul şi urăşte pe altul până în momentul în care din
cei doi s-au dezvoltat două mari naţiuni, fiecare cu o bogată istorie. Dumnezeu a spus că-l
iubeşte pe Iacov datorită faptului că ştia ce se află în inima lui. El a ştiut că Iacov este un
om care în adâncul inimii lui era dornic să se apropie de Dumnezeu. Nu acelaşi lucru se
poate spune despre Esau. A fost însă nevoie de 1500 de ani ca Dumnezeu să facă
această afirmaţie prin intermediul lui Maleahi. Trebuie să înţelegem că diferenţa dintre a
iubi şi a urî este pur şi simplul diferenţa dintre istoria celor două naţiuni, Israel şi Edom.

Acest lucru relevează un aspect cu care noi toţi ne confruntăm în aceste zile. Astăzi
se insistă foarte mult pe dragostea lui Dumnezeu. Ştiţi că dacă Dumnezeu iubeşte este şi
urăşte? De fapt nu există numai sens pozitiv al acestor emoţii. Emoţiile acestea se extind
în ambele direcţii. Aşa cum spunea cineva, ura şi dragostea sunt foarte apropiate. Dacă
Dumnezeu iubeşte binele, deopotrivă urăşte răul. O să vedem împreună cât de adevărat
este acest lucru. Istoriile celor două naţiuni sunt cât se poate de diferite. Dumnezeu ne
arată că este îndreptăţit să afirme ceea ce a afirmat prin analiza vieţii lui Esau, ale cărui
trăsături s-au perpetuat şi în urmaşii săi.

6
Mal 1:4 Iar dacă ar zice Edomul: „Sîntem nimiciţi, dar vom ridica iarăş dărîmăturile!” aşa
vorbeşte Domnul oştirilor: „Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi: „Ţara
răutăţii”, şi „Poporul pe care S'a mîniat Domnul pentru totdeauna!”
Mal 1:5 Veţi vedea cu ochii voştri lucrul acesta, şi veţi zice: „Mare este Domnul dincolo de
hotarele lui Israel!”

Dumnezeu le spune de fapt: „Acţiunile mele, felul în care m-am purtat cu aceste
naţiuni care se trag din Iacov şi Esau demonstrează că l-am iubit pe unul şi l-am urât pe
celălalt. După ce Dumnezeu a judecat Edomul acesta nu a mai avut nici o revenire. De
fapt, gândiţi-vă: Când aţi auzit la un buletin de ştiri vorbindu-se despre un edomit? Aţi mai
auzit ceva despre ei? Ei au ieşit de pe scena lumii cu mult timp în urmă. Dumnezeu a
judecat Edomul şi acţiunile Sale au demonstrat ceea ce vă spuneam înainte în legătură cu
dragostea şi ura.

În acelaşi timp, Dumnezeu se adresează Israelului şi le spune: „V-am arătat că v-

am iubit!” La început nu a făcut această afirmaţie pentru că a aşteptat să apară dovezile
mai întâi. Lucrul acesta ne arată, dragi prieteni, că Dumnezeu nu este capricios şi nici
părtinitor. Dumnezeu nu face aprecieri de genul acesta în mod arbitrar. Trebuie să existe
un motiv puternic pentru ca El să procedeze aşa cum a procedat în cazul celor două
naţiuni. Dumnezeu a iubit Israel şi a fost atât un Tată iubitor al acestei naţiuni dar şi un
judecător imparţial al lor. I-a judecat cât se poate de sever! De fapt, se pare că au fost
judecaţi chiar cu mai mare severitate decât au fost judecaţi edomiţii în momentul în care l-
au respins pe Mesia.

Astăzi se vorbeşte mult despre faptul că Dumnezeu este dragoste. Este însă o
afirmaţie destul de abstractă. Dumnezeu spune însă aici: „V-am iubit, şi v-am demonstrat-
o!” Dragii mei, Dumnezeu şi-a demonstrat dragostea faţă de rasa umană cu mult timp
înainte de a o afirma. El a demonstrat-o chiar de la început, odată cu prima pereche de
oameni şi a continuat să o facă cu fiecare generaţie până la noi! Cred că problema nu este
la Dumnezeu...este la noi! Noi nu vedem acest lucru şi-l acuzăm pe Dumnezeu că nu ne
iubeşte, că nu este interesat de noi...Poate că ar trebuie să deschidem ochii mai bine...sau
mai bine inimile....

Fiţi binecuvântaţi!