RÂNDUIALA ŞI EXPLICAREA LITURGHIEI CREDINCIOȘILOR

Atmosfera de mister şi de supranatural în care se desfăşoară sfânta slujbă se accentuează treptat în

această parte a Sf Liturghii.

1. Partea introductivă;
2. Vohodul mare sau ieşirea cu Cinstitele Daruri;
3. Partea pregătitoare pentru săvarşirea jertfei;
4 . Momentul central al Liturghiei: săvarşirea jertfei (sfinţirea Darurilor);
5. Săvarşirea tainei (Împărtăşirea);
6. Partea finală a Liturghiei.

1. Partea introductivă:
• ecteniile începătoare -
• imnul heruvimic - sens mistic - noi îi închipuim acum, în mod tainic, pe Heruvimii din ceruri - ne
pregătim să-L primim pe „Împăratul tuturor”…
• cădirea din timpul Heruvicului – în cinstea darurilor care vor fi purtate în naos.

2. Vohodul mare sau ieşirea cu Cinstitele Daruri:

• Închipuie ultimul drum - din Betania în Ierusalim, intrarea Sa triumfală în Ierusalim. După alţii -
înseamnă chiar alaiul funebru de la răstignirea şi îngroparea Domnului:
• proscomidiarul închipuie acum locul răstignirii, iar sfântul disc reprezintă-năsălia. Purtătorii
Cinstitelor Daruri îi reprezintă pe Iosif Arimateianul şi pe Nicodim, care au coborât trupul
Domnului de pe cruce şi l-au pus în mormânt.
• Pomenirile, din mijlocul bisericii- rugăciunea tâlharului drept: „Pomeneşte-mă, Doamne, când
vei veni întru împărăţia Ta!
• Altarul şi Sfânta Masă - grădina mormântului;
• Sf. Antimis e Mormântul însuşi;
• Aşezarea Cinstitelor Daruri - punerea Domnului în mormânt:
• „ Iosif cel cu bun chip...”, „În mormânt cu trupul...” şi „Ca un…
• Acoperământul discului – marama – de pe faţa Mantuitorului;
• Acoperământul potirului – giulgiul –
• Acoperământul mare (Aerul), - piatra prăvălită la intrarea mormântului
• Cădirea Darurilor – aromatele și miresmele -
• Steluța – pecetea pusă pe piatra mormântului –
• Închiderea uşilor împărătești – pogorârea la iad a Mântuitorului;
• Închiderea dverei - întărirea mormântului cu strajă;
 3. Partea pregătitoare pentru săvarşirea jertfei:

Toată partea care urmează acum în rânduiala Liturghiei are ca scop pregătirea Iiturghisitorilor şi a
credincioşilor pentru participarea lor cu vrednicie la aducerea Sfintei, Jertfe, care se apropie. Ea cuprinde
trei momente:

• A) Rugăciunea - exprimată prin ectenia: „Să plinim rugăciunea…

• B) Sărutarea păcii - „Să ne iubim unii pe alţii...” „Dacă aduci darul tău la altar …;
• C) Mărturisirea credinţei – rostirea Crezului;
• Deschiderea dverei - fuga străjerilor din preajma mormântului Domnului, la cutremurul de
dinainte de Înviere;
• Ridicarea Sfântului Aer și clătinarea lui deasupra Cinstitelor Daruri – cutremurul – ridicarea
pietrei…;

4. Momentul central al Liturghiei: săvarşirea jertfei (sfinţirea Darurilor):

Acum începe aducerea Sfintei Jertfe: „Să stăm bine ...”

Răspunsul: „Milă, pace, jertfa de laudă”- indică elementele sau darurile ofrandei spirituale – mila pacea
și cântarea
• Atingerea steluţei de cele patru părţi ale sfântului disc, în chipul crucii, la: Cântarea de
biruinţă...” , - cântarea celor patru vietăţi din vedenia Sfântului loan Evanghelistul( Apoc. 4,6-8 ),
iar ridicarea steluţei de pe sfântul disc - ruperea peceții mormântului;
• Ridicarea Cinstitelor Daruri - imitarea gestului de ofrandă făcut de Mântuitorul la Cină;
În timp ce în biserică credincioşii cântă, imnul „Pe TineTe lăudăm...”, iar în altar preotul rosteşte, în
şoaptă, epicleză („încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare şi fară de sânge…”), are loc săvârşirea
Sfintei Jertfe - sfinţirea Darurilor de pâine şi de vin şi prefacerea lor în Trupul și Sângele Domnului.
• Preotul citeşte, în taină, partea de la urmă din anafora (Rugăciunea Sfintei Jertfe), pe care o
numim diptice, adică rugăcinea de mijlocire generală pentru întreaga Biserică, adresată
Mântuitorului.
• Deschiderea dverei - („Mai ales pentru Preasfânta...”) - deschiderea cerurilor şi a milostivirii
divine faţă de noi, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu;
• Cădirea – în cinstea Darurilor și a Maicii Domnului.

5. Săvarşirea tainei (Împărtăşirea):

• Rostirea (cântarea) Rugăciunii domneşti („Tatăl nostru...”), cerem să ne dea nu numai „pâinea
noastră cea de toate zilele”, ci şi „pâinea cea“ cerească”, adică Trupul lui Hristos, din care cel ce
va gusta va fi viu în veci.
• Înălţarea SfântuluiTrup deasupra discului - simbol al ridicării Domnului pe cruce, sau chiar al
învierii;
• Cuvintele „Sfintele, sfinţilor” - Sfintele Daruri se dau numai celor sfinţi;
• Cuvintele: „Unul (e) Sfânt, unul (e) Domn: Iisus Hristos...”, înseamnă că ei nu se simt vrednici să
se numească sau să se socotească sfinţi” ;
• Frângerea Sfântului Agneţ în patru părţi – imaginea răstignirii şi a morţii Mântuitorului pe
Cruce; ne aminteşte şi de frângerea pâinii la Cină de către Mântuitorul.
• Frângerea Sfântului Trup şi aşezarea părţilor lui pe sfântul disc în formă de cruce, ca la
răstignire, se pune în potir partea cu IS, în care s-a făcut împungerea cu copia şi din care deci a
curs Sângele; această reunire a Sfântului Trup cu Sfântul Sânge reprezintă Învierea Domnului
• Căldura (τό ζέον) - apa care a curs, o dată cu sângele…;
• Punerea celorlalte două părticele- ( N I şi K A ) - unirea deplină a Sfântului Trup cu Sfântul
Sânge – Învierea;
• Turnarea miridelor – unirea desăvârşită a tuturor membrilor Bisericii triumfătoare şi luptătoare -
cu Hristos – Capul Bisericii;
• Înălțarea Sf. Potir şi arătarea lui în credincioșilor: „ Cu frica lui Dumnezeu ... Și Mântuieşte,
Dumnezeule, poporul Tău . . . – arătările Mântuitorului după Înviere;
• Tămâierea Sf. Daruri – harul dat Sf. Apostoli după Înviere- Luaţi Duh Sfânt…;

• Ultima înălţare a Sf Potir: „ ...totdeauna, acum şi pururea...’ -, ultima arătare a Domnului către
Ucenicii Săi şi binecuvântarea acestora de către Mântuitorul, pe Muntele Măslinilor, înainte de
Înălţare.
• Aducerea Sfintelor la Proscomidiar – Înălţarea Domnului;

Acum: Sfânta Masă – tronul slavei lui Dumnezeu-Tatăl;

Masa proscomidiarului – locul şederii Fiului de-a dreapta Tatălui
• Ultima cădire - Norul Înălţării (Fapte,1,9);
• Anafura – rămânerea Maicii Domnului, încă multă vreme pe pământ;
• „ Potrivirea” Sfintelor – pregustarea Împărăţiei lui Dumnezeu;
• Prin împărtăşire, Liturghia are, deci, un sens eshatologic, devenind o prefigurare sau o
pregustare a bunătăţilor spirituale pregătite celor aleşi în Împărăţia viitoare, o anticipare a
„Împărăţiei lui Dumnezeu” (împărăţiei cerurilor) sau a Parusiei.