Mass media- termen consacrat mai întâi în limba engleză referitor la mijloacele de comunicare

în masă; seturi de tehnici şi metode de transmitere, de către furnizori centralizaţi, a unor mesaje unei
audienţe largi, eterogene şi dispersate geografic. Într-o perspectivă instituţională, mijloacele de
comunicare în masă sunt considerate instituţii sociale, atât culturale cât şi economice.
Cartea, ziarul, radioul, filmul, televiziunea, internetul. Rând pe rând au apărut, au înregistrat un
moment de apogeu, apoi şi-au ocupat locul printre ceea ce astăzi numim mijloace de comunicare în
masă. Fiecare a strălucit şi a rămas important. Fiecare a declanşat comentarii sau a consemnat un
moment când părea că a devenit “adevăratul stăpân” al conştiinţelor. Dar toate la un loc? Toate la un
loc au conturat un domeniu particular al comunicării, comunicarea de masă. Toate la un loc au
alcătuit un mediu social nou, o realitate distinctă, sistemul comunicării de masă, cu organizare
specifică, cu legi şi norme particulare.Toate la un loc au amplificat preocupările privind impactul
social al noilor structuri de comunicare, au intensificat cercetările cu acest obiectiv.
Există o literatură abundentă asupra puterii de influenţă pe care o au mijloacele de comunicare
în masă. O mare parte a scrierilor pe această temă a echivalat mass media cu o “armă absolută” care
i-ar putea face pe oameni să gândească sau să acţioneze, în mod automat, într-un sens sau altul.
Este cert că, în anumite condiţii, televiziunea şi alte mijloace moderne de comunicare pot
acţiona în sens disfuncţional (aplatizarea gustului publicului; dezagregare morală şi chiar stimularea
devianţei şi delicvenţei; adormirea conştiinţei politice; frânarea tendinţelor creatoare), însă aceasta
nu poate susţine negarea rolului, în esenţă, pozitiv pe care mijloacele de comunicare în masă îl au în
societăţile contemporane.
O latură importantă a acţiunii mass media este dată de faptul că ele constituie, împreună cu
familia, şcoala şi alte instituţii, un factor important de socializare, de educare a normelor şi valorilor
unei societăţi şi comunităţi, comunicarea servind astfel ca factor de integrare a individului în mediul
cultural, social şi economic căruia îi aparţine.
Având în vedere interacţiunile dintre media şi societate, jurnaliştii, oamenii politici, psihologii,
sociologii au încercat să determine care e locul pe care mass media îl ocupă în viaţa socială, care
sunt legăturile ce se stabilesc între mass-media şi diferite grupuri sau persoane, ce natură au aceste
legături şi care este influenţa lor în procesele de transformare socială, economică, politică şi
culturală. Şi pentru că presa răspunde unor aşteptări specifice, pentru că ea satisface, sau poate nu,
nevoile indivizilor, s-a afirmat , într-un sens mai general, că ea îşi asumă anumite funcţii. Toate
acestea au fost traduse prin sintagma “funcţiile mass-media”.
Pentru a putea găsi o explicaţie a cuvântului “funcţie” trebuie să avem în vedere fapte diferite.
Funcţia unui element al realităţii sociale (în cazul de faţă a presei) reprezintă în primul rând
finalitatea acestui element, motivul său, ceea ce îi certifică existenţa, misiunea sa. Astfel având în
vedere funcţiile televiziunii putem spune că acestea sunt de a : educa, a informa, de a distrage.
Întrebările care conduc la descoperirea funcţiilor sunt de trei feluri: “pentru cine există elementul
social respectiv ?”, “la ce foloseşte ?” şi “ cum a apărut ?”. Presa poate fi utilizată nu numai ca un
mod de a compensa relaţiile sociale inexistente sau incomplete, dar şi ca mod de a întări relaţiile
sociale care deja există, cum ,de asemenea, poate fi văzută ca efort susţinut de a menţine un contact
cu ceilalţi.
Mihai Coman însuşi s-a dedicat studiului funcţiilor mass-media. Pentru definirea sintagmei de
funcţie a mass-media el susţine că trebuie avute în vedere mai multe aspecte. “Relaţia dintre mass-
media şi societate se poate pune în termeni de consecinţe globale (funcţiile presei), de influenţe
precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite unor sisteme (rolurile presei). În limbajul
uzual şi chiar în unele lucrări de specialitate, termenul “funcţie” cumulează frecvent cele trei
posibilităţi enumerate mai sus.” Astfel că termenul de funcţie poate să înglobeze noţiunile de: scop,
cerinţă sau aşteptare. Luând exemplul “funcţiei de informare a presei” Mihai Coman afirmă că
aceasta se poate analiza ca:
- funcţie – publicul este informat ca urmare a activităţii presei;
- rol – presa are rolul de a informa publicul;
- efect – presa influenţează gândirea şi comportamentul publicului prin informaţiile pe
care le distribuie.
 Potrivit lui, ansamblul fenomenelor apărute în procesul satisfacerii unor nevoi poartă numele de
funcţii.
La rândul său Mihai Coman distinge următoarele funcţii ale presei:
 funcţia de informare, tradusă prin nevoia indivizilor şi grupurilor de a controla mediul.
Această funcţie răspunde nevoii indivizilor de a supraveghea lumea înconjurătoare, iar informaţia
nu trebuie să aibă o utilitate imediată. Mesajele presei nu prezintă numai ce s-a întâmplat, ci şi ceea
ce s-ar putea întâmpla.
De asemenea pe lângă informaţia privind evenimentele de actualitate, mijloacele de comunicare
în masă au devenit o şcoală paralelă extrem de eficace, susţinând procesul important şi atât de
necesar al educaţiei permanente. În acest sens, aceste mijloace nu numai că oferă cunoştinţe din cele
mai variate domenii, în special noile achiziţii şi date ale cunoaşterii, dar stimulează în publicul larg
dorinţa de a cunoaşte mai mult şi de a se informa. Pe lângă radioteleviziunea şcolara, acestea
constituie o adevărată universitate pentru adulţi. Difuzând informaţii şi cunoştinţe, mijloacele de
comunicare în masă au devenit, astfel, unul dintre cele mai puternice stimulente pentru cunoaştere şi
învăţare, pentru îmbogăţirea orizontului de cultură al omului modern. Această funcţie este cu
deosebire dezvoltată în cazul radioului şi televiziunii, bucurându-se de o atenţie cu totul deosebită şi
în ţara noastră.
Este aproape unanim subliniat că avantajele mass media aplicate în procesele de învăţământ
sunt triple: ele decurg din dimensiunea potenţială a audienţei lor, din viteza lor de pătrundere şi din
bogăţia ilustraţiei lor auditive şi vizuale. Spre exemplu, posibilitatea de a cuprinde întreaga
populaţie a unei şcoli prin radioul şi televiziunea educativă a condus la punerea la punct a unor
forme de învăţământ direct în care televiziunea este utilizată ca o extindere a sistemului şcolar,
programele fiind adesea o replică a învăţământului dat în clasă. Caracterul imediat şi pătrunderea
instantanee a televiziunii educative au dus la folosirea sa în planurile de reforma a programelor, ca
un mijloc de a informa pe profesori asupra noilor metode de instruire iar varietatea resurselor
audiovizuale a permis realizarea programelor de radio şi televiziune al căror obiectiv principal este
de a obţine ceea ce este imposibil într-o clasa: depăşirea frontierelor obişnuite ale şcolii sau
ilustrarea noţiunilor abstracte prin procedeele animaţiei şi ale dramatizării. Tot în acestea rezidă
utilizarea crescândă a mass media pentru educaţia adulţilor şi educaţia extraşcolară a tinerilor, atât
în programele de alfabetizare în masă, cât şi în programele de dezvoltare comunitară.
Un rol important revine mijloacelor de comunicare în masă, îndeosebi radioului şi televiziunii
în lupta pentru eredicarea analfabetismului, flagel care marchează încă dureros ţările în curs de
dezvoltare din Asia, Africa, America Latină şi altele, afectând circa 800 milioane de persoane în
vârstă de peste 15 ani.
 funcţia de interpretare, care se referă la sintetizarea informaţiilor apărute într-o ştire şi a
semnificaţiilor atribuite lor. “Oamenii simt nevoia ca lumea ce îi înconjoară să fie prezentată în chip
ordonat şi coerent, încărcată cu un anume sens şi ordonată după o anume ierarhie , astfel încât,
pornind de la aceste clasificări şi interpretări, să poată lua mai uşor deciziile inerente existenţei de zi
cu zi.”
 funcţia de legătură, ce susţine că prin consumarea produselor mass-media, milioane de
oameni se regăsesc legaţi prin nenumărate fire nevăzute. Datorită presei oamenii descoperă că
împărtăşesc aceleaşi valori, că se pot mobiliza pentru aceleaşi scopuri,, într-un cuvânt, că fac parte
sau că pot face parte dintr-o comunitate umană de dimensiuni infinit mai complexe decât acelea ale
comunităţii în care îşi trăiesc viaţa de zi cu zi.
 funcţia de culturalizare, care spune că o dată cu apariţia şi creşterea ponderii mass-media, o
mare parte a activităţilor de transmitere a valorilor şi modelelor culturale, de formare a gândirii şi a
comportamentului au fost preluate de mesajele presei. Mihai Coman spunea că mass-media se află
într-o poziţie bivalentă deoarece pe de o parte numeroasele modele de comportament pe care le
oferă sunt solicitate să exercite o acţiune educativă neutră, iar pe de cealaltă parte, ele sunt preferate
pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influenţa comportamentul indivizilor din
grupuri cu diferite interese.
Însă nu pot fi contestate efectele pe care mijloacele de comunicare în masă le au asupra
relaţiilor sociale, a comportamentelor culturale ale populaţiei, asupra sistemului de valori produs şi
socializat în diferite comunităţi, asupra dezvoltării culturale, structurării în chip nou a timpului liber.
O serie de autori sublinează faptul că epoca actuală este martora formării unei „neoculturi”, ca o
formă pe care o îmbracă cultura în timpul nostru, desemnată prin termenii de „cultură de masă” şi
„cultură mass media”.
Impactul „cultural” al mass media este într-adevăr considerabil şi de aceea utilizarea termenului
de „cultură mass media” nu reprezintă doar o figură de stil pentru a ilustra modernizarea limbajului
nostru. Mass media constituie un sistem complex de mijloace specifice de comunicare
socială( producere, difuzare şi receptare de mesaje), de limbaje specifice, de noi genuri culturale şi
de produse culturale specifice. Mass media nu constituie doar un „vehicul” al culturii şi un agent al
socializării acesteia, ci, în egală măsură, şi producătorii unei „culturi noi”(genuri noi de creaţie şi
producţie culturală).
Sub raport structural, „cultura mass media” constă în: tehnicile de comunicare în masă; sisteme
de mesaje în care sunt obiectivate valori culturale adaptate la comunicarea de masă; producţii
culturale realizate special pentru comunicarea de masă, potrivit limbajului şi circuitelor specifice
acesteia.
 funcţia de divertisment, care se traduce prin produsele cu care mass-media răspunde nevoii
oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene.Datorită stresului zilnic, datorită
creşterii nevoii oamenilor de a se destinde, dar şi datorită creşterii rolului publicităţii presa a devenit
instituţia care vinde divertismentul la costurile cele mai reduse, această în raport cu cinematograful ,
teatrul, turismul, artă sau orice alte mijloace de relaxare şi divertisment. Oricine face un studiu cât
de mic va putea observa că numărul abonaţilor la reţelele de televiziune prin cablu au crescut ,iar ,
în schimb, numărul celor care călătoresc, merg la teatru a scăzut.

Pe lângă funcţiile amintite mai sus, mijloacele de comunicare în masă au un rol important şi în
promovarea industrializării şi a modernizării economiei, atât în ţările avansate economic cât şi în
ţările în curs de dezvoltare, constituind un important factor al proceselor de dezvoltare economico-
socială.
De asemenea influenţele şi efectele mass media asupra opiniilor, atitudinilor, comportamentelor
politice arată că acestea constituie în societăţile moderne o puternică forţă politică. O primă
consecinţă importantă, pe acest plan, a influenţei mass media constă în faptul că acestea au favorizat
„personalizarea vieţii politice”. Natural, dintotdeauna, personalităţile politice au avut un rol
important, de unde rezultă că mijloacele de comunicare în masă nu au creat fenomenul
„personalizării”. Dar ele au favorizat, la început, radioul şi apoi, într-o mare măsură, televiziunea. O
serie de oameni politici au devenit populari, ori şi-au mărit considerabil popularitatea, ca urmare a
apariţiei lor pe ecranele televizoarelor. Doi cercetători americani, Kurt şi Gladys Lang au distins trei
elemente specifice putând constitui o „personalitate televizuală”: performanţa televizată( prestanţa
la televizor), rolul politic şi social(competenţa şi alte calităţi politice) şi imaginea personala (farmec
personal, care poate emoţiona şi impresiona, calităţi umane care atrag simpatie). Mass media
reprezintă cu siguranţă principala sursa de informare asupra actualităţii şi evenimentelor politice.
Aici , întâietatea revine, după cum arată cercetările, vitezei informaţionale de care dispun radioul şi
televiziunea. Acestea deţin întâietatea pentru evenimentele care ţin de o „actualitate arzătoare”, iar
presa scrisă are importanţa deosebită pentru evenimentele care au un mare grad de spectaculozitate.
Indiferent de clasificările care au fost enunţate, indiferent de numărul funcţiilor care au fost
descoperite,indiferent de denumirile care au fost alese pentru a le desemna, presa influenţează în
mod variat publicul. Toate aceste influenţe pe care ea le are asupra noastră, voluntar sau involuntar,
I-au adus o serie de “responsabilităţi”, de funcţii. De la informare, la educare, la divertisment sau la
integrare în societate, toate i-au intrat de-a lungul timpului în atribuţii. Unele dintre ele sunt vizibile
şi necontroversate, aşa cum este cea de informare, altele sunt mai puţin vizibile şi drept urmare mai
controversate, ca de exemplu cea de educare.
 Bibliografie:
Bârgăoanu, Alina şi Dobrescu Paul. (2003). Mass media şi societatea. Bucureşti: Editura
Comunicare.ro
Coman, Mihai. (1999). Introducere în sistemul mass media. Iaşi: Editura Polirom
Drăgan, Ion. (1980). Opinia publică, comunicarea de masă şi propaganda. Bucureşti: Editura
stiinţifică şi enciclopedică
Vlăsceanu, Lazăr şi Zamfir Cătălin. (1993). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Babel