Tinovul Mare Poiana Stampei

Tinovul Mare de la Poiana Stampei este cea mai mare mlaştină de turbă din Romania. Este o
mlaștină oligotrofă cu specii de muşchi (Sphagnum) care formează un strat gros pe care se
instalează plante superioare ierboase și lemnoase caracteristice pentru peisajul de turbărie.

Turbăria este declarată rezervație botanică prin Hotărârea Consiliului de Miniștri 1625 din
1955, apoi este inclusă în Legea 5 din 2000 la poziția 2715, cu suprafața de 688,3 ha. Din 2007
este sit Natura 2000. A fost desemnat sit Ramsar în 2012, pe o arie de 640 de hectare: Sit Ramsar
nr. 2003.

Arborii sunt acoperiți de licheni, apa are culoare maronie, pH acid indus de Sphagnum și de
acizii humici. Dintre speciile arborescente, pinul (Pinus sylvestris f. turfosa) este specia
dominantă. Mediul acid este sărac în nutrienți și din această cauză arborii se dezvoltă foarte
lent, aşa că la vârsta de 100 de ani un pin poate avea grosimea trunchiului de doar 12-22 cm.

Pinus sylvestris f. turfosa este un ecotip de pin care trăiește doar în turbării. Mai apar exemplare
de mesteacăn din specii Betula pubescens, Betula humilis precum şi hibrizi Betula hybrida,
Betula warnstorffii; apar exemplare de sălcii Salix aurita, Salix rosmarinifolia, exemplare de
plop tremurător- Populus tremula, scoruş -Sorbus aucuparia. Molidul -Picea abies apare în
exemplare mai dezvoltate în zonele din vecinătatea tinovului.

Depozitele de turbă au început să se acumuleze după ultima glaciațiune, când mlaștinile se

colmatau lent prin acumularea de materie organică ce nu se mai descompunea în mediul acid.
În mediul acid s-a păstrat polenul și sporii de mii de ani, ceea ce face posibilă reconstrucția
palinologică a florelor care s-au succedat, și conturarea unor concluzii despre variațiile
climatice (temperatură, umiditate) derulate în acest interval de timp. Studiile lui Emil Pop au
arătat succesiunea vegetației din preboreal până acum, prin faze în care se schimbă puternic
proporția speciilor de pin, molid, salcie, mesteacăn, alun, stejar, ulm, tei, carpen, fag.

Rezultă existența unei perioade calde postglaciale, climat care devine uscat-arid în subboreal
iar subatlanticul a fost rece și umed.

Dintre plantele de interes european reținem speciile: Ligularia sibirica, Drepanocladus

vernicosus, Dicranum viride. Alte specii: mușchi de turbă (Sphagnum angustifolium,
Sphagnum capillifolium, Sphagnum warnstorhii, Sphagnum wulfianum, Campylopus
pyriformis), o specie de coada calului (Equisetum sylvaticum), planta carnivoră roua cerului
(Drosera rotundifolia), variate specii de rogoz (Carex curta, Carex echinata, Carex pauciflora,
Carex rostrata), variate specii de orhidee (Dactylorhiza cordigera, Dactylorhiza maculata,
Dactylorhiza majalis, Epipactis palustris, Listera cordata, Listera ovata, Gymnadenia
conopsea), specii de clopoțel (Campanula patula ssp. abietina, Campanula serrata), ferigi
(Dryopteris cristata, Botrychium multifidum), vuietoare (Empetrum nigrum), ruginare
(Andromeda polyfolia), merișor (Vaccinium vitis-idea), afin (Vaccinium myrtilus), strugurii-
ursului (Vaccinium arctostaphylos), bumbăcariță (Eriophorum vaginatum), Calamagrostis
neglecta, Cirsium helenioides, Crepis paludosa, Doronicum austriacum, Epilobium palustre,
Filipendula ulmaria, Galium uliginosum, Geum rivale, Hamatocaulis vernicosus, Luzula
sudetica, Menyanthes trifoliata, Potentilla palustris, Spiraea chamaedryfolia, Streptopus
amplexifolius, Valeriana dioica simplicifolia, Viola biflora. Este prezentă și răchițeaua
(Vaccinium oxicocos). Mușchiul de turbă din specia Saphagnum wulfianum este considerat
relict cuaternar, acum răspândit în peisajul arctic si subarctic. Există aici o specie de algă
considerată a fi endemică (Batrachospermum dornense).

Saphagnum wulfianum- relict cuaternar

Vaccinium oxicocos
Listera ovata
Eriophorum vaginatum

Ligularia sibirica
Dicranum viride