Particularităţi ale managementului prevenirii şi combaterii traficului

de migranţi

MIGRAŢIA ILEGALĂ ORGANIZATĂ – FACTOR DE RISC LA

ADRESA ORDINII PUBLICE ŞI A SIGURANŢEI NAŢIONALE

Planul lucrării

CAPITOLUL I: MIGRAŢIA ILEGALĂ ORGANIZATĂ – FACTOR

DE RISC LA ADRESA ORDINII PUBLICE ŞI A SIGURANŢEI
NAŢIONALE

Secţiunea 1. Delimitări conceptuale

Secţiunea 2. Fenomenul migraţiei şi globalizarea
Secţiunea 3. Migraţia - de la legal la ilegal
Secţiunea 4. Migraţia ilegală organizată, formă de manifestare a
criminalităţii transnaţionale organizate

CAPITOLUL II: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

TRAFICUL DE MIGRANŢI

Secţiunea 1. Noţiuni introductive privind traficul de migranţi

Secţiunea 2. Apariţia şi evoluţia reglementărilor juridice referitoare la
traficul de migranţi în legislaţia internaţională şi naţională
Secţiunea 3. Dinamica traficului de migranţi în România
Secţiunea 4. Analiza cauzelor şi condiţiilor care generează şi
favorizează traficul de migranţi

1
Capitolul I: MIGRAŢIA ILEGALĂ ORGANIZATĂ – FACTOR DE RISC LA ADRESA
ORDINII PUBLICE ŞI A SIGURANŢEI NAŢIONALE

Secţiunea 1: Delimitări conceptuale

Pentru a înţelege termenul de migraţie este obligatorie o definire etimologică a

acestuia, care vine din latinescul „migratio” cu diferite sensuri pe care însemnătatea
cuvântului în sine a avut-o în istorie: „deplasare în masă a unor triburi sau a unor populaţii de
pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali”1.
Valoarea modernă a termenului de migraţie umană poate fi explicată drept un fenomen
socio-demografic cunoscut din cele mai vechi timpuri, înainte de apariţia graniţelor naţionale,
ce implică deplasarea unor persoane, în mod individual sau în grup, din ţara sau regiunea
natală, în decursul unei perioade de referinţă date, pentru a se stabili în altă comunitate, cu
intenţia de a-şi schimba domiciliul şi/sau locul de muncă. Nu trebuie confundate cu acest
fenomen acele mişcări ale populaţiei care se fac fără voinţă, şi anume transferurile de
2.
populaţie sau epurarea etnică Deasemenea nu constituie migraţie deplasările în teritoriul
aceleiaşi comunităţi locale sau în afara acesteia în alte scopuri decât acelea de schimba
rezidenţa principală sau locul de muncă. Migraţia poate avea motive politice, economice, dar
şi personale, cum ar fi căsătoria sau dorinţa de a trăi după ieşirea la pensie într-o ţară cu o
climă mai caldă. Cei mai mulţi oameni însă, migrează singuri sau însoţiţi de membrii
familiilor lor, sperând să găsească condiţii mai bune de muncă, o piaţă a muncii mai
dezvoltată sau un climat de pace. Migraţia, de regulă, este definitivă, dar poate fi şi temporară,
numeroşi migranţi întorcându-se în ţările lor, după ce au reuşit să strângă suficienţi bani în
ţările de adopţie.
Pentru a înţelege mai bine fenomenul migraţiei interconectat procesului de globalizare,
este nevoie de o delimitare conceptuală privind noţiunea de migraţie, mobilitate geografică,
populaţie.
Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi mişcarea
migratorie. Populaţia unei ţări îşi modifică numărul nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor

1
http://dexonline.ro
2
http://ro.wikipedia.org
2
determinate de naşteri şi decese, ci şi în urma imigrărilor şi emigrărilor. Deoarece fluxurile
migratorii pot să afecteze grupe particulare de persoane sub raportul caracteristicilor vârstă
şi sex, migraţia modifică nu numai numărul populaţiei, ci şi structura acesteia după sex şi
vârstă şi, eventual, după alte caracteristici. Deplasările locuitorilor se pot face în afara
localităţii, între ţări, pot avea o durată mai mică sau definitivă, ceea ce face necesară o
clasificare detaliată a diferitelor tipuri de migraţie. Fiind parte a mişcării totale a unei
populaţii, migraţia interesează nu numai demografia, ci şi sociologia, care studiază
fenomenele de adaptare sau aculturaţie a persoanelor migrante, influenţa migraţiei asupra
structurii populaţiei, asupra instituţiilor sociale, etc.3.
Migraţia populaţiei este forma principală a mobilităţii geografice (spaţiale) a
populaţiei, constând în schimbarea definitivă a domiciliului stabil, între două unităţi
administrativ-teritoriale bine definite. Se mai numeşte migraţie rezidenţială, întrucât persoana
implicată într-o asemenea mişcare îşi schimbă statutul rezidenţial. Prin urmare, în noţiunea de
migraţie a populaţiei nu intră excursiile, deplasările sezoniere, diferitele forme ale
navetismului etc. De aceea, este important să se definească corect unităţile geografice sau
teritorial-administrative şi tipurile de mişcări ale populaţiei.
În raport cu graniţele oficiale ale unei ţări, migraţia poate fi:
- internă - totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea definitivă (permanentă) a
domiciliului obişnuit, în cadrul unei ţări, între unităţile teritorial-administrative (se
distinge migraţia rural-urbană, fenomen caracteristic tuturor societăţilor aflate în faza
de industrializare. Actualmente, în ţările dezvoltate, se remarcă şi un flux invers:
dinspre urban spre rural. Dacă migraţia rural-urbană a fost însoţită de un transfer de
forţă de muncă din agricultură spre industrie, cea urban-rurală nu antrenează nici o
schimbare semnificativă a structurii ocupaţionale. Fenomenul acesta din urmă se
produce în condiţiile ridicării standardului de viaţă al oamenilor, ale modernizării
habitatului rural şi din micile oraşe);
- internaţională (externă) - totalitatea deplasărilor, însoţite de schimbarea definitivă
(permanentă) a domiciliului, între două ţări.
În raport cu localitatea de destinaţie (sosire), respectiv de plecare (origine), se folosesc
termenii de imigrare şi emigrare:
- imigrarea - migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de destinaţie (de obicei,
în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se
numesc persoane imigrante.

3
DAN ROŞCA, „Introducere în sociologia populaţiei şi demografie”, ediţia a IV-a, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.
3
 - emigrarea - migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare (de obicei,
în cadrul migraţiei internaţionale). Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se
numesc persoane emigrante.
Migraţia poate fi clasificată în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi4:
- în funcţie de intervenţia unei forţe externe:
o voluntară – persoanele se deplasează din propria iniţiativă;
o forţată – deplasarea are loc ca urmare a unor evenimente neprevăzute, cum
ar fi calamităţi naturale, război, etc.;
- în funcţie de numărul de migranţi:
o individuală – mişcarea are loc la nivel de individ;
o de masă – mişcarea concertată a unui număr mare de persoane;
- în funcţie de timpul cât migrantul rămâne în ţara de destinaţie:
o permanentă – migrantul se stabileşte definitiv;
o temporară – migrantul se află în ţara de destinaţie pentru o perioadă limitată
de timp;
- în funcţie de modalitatea de realizare:
o legală – mişcarea are loc în conformitate cu legile, atât a celor din ţara de
plecare, cât şi a celor din plecarea de destinaţie;
o ilegală – migrantul a încălcat una din legile din ţara de provenienţă sau din
ţara de destinaţie;
Fenomenul migraţiei ilegale este adeseori asociat, din perspectiva ţărilor de destinaţie,
cu intrarea, şederea sau munca ilegală, în sensul că migrantul nu are autorizarea sau
documentele necesare în conformitate cu reglementările din ţara respectivă. Migraţia ilegală
poate fi organizată, devenind atunci o componentă a criminalităţii transnaţionale organizate.
Condiţia de „migrant”
Nu există o definiţie universal valabilă şi acceptată a termenului de „migrant”, dar
definiţia dată de Organizaţia Naţiunilor Unite este foarte pertinentă: „orice persoană care îşi
schimbă teritoriul unde locuieşte de obicei” 5. Astfel, în această categorie nu intră turiştii şi
oamenii de afaceri, deoarece călătoriile lor nu implică schimbarea locului obişnuit de
rezidenţă. Statistic, populaţia migratoare poate fi direct determinată în funcţie de numărul de
străini care se găsesc într-o ţară: cei înregistraţi în funcţie de ţara natală sau acel procent al
populaţiei cu naţionalitate străină.
Confuzia în privinţa migranţilor este exacerbată, deoarece se consideră că
naţionalitatea migrantului trebuie să corespundă cu ţara natală a migrantului, dar
naţionalitatea poate fi schimbată, pe când, locul naşterii nu poate fi modificat, cel puţin din
4
F. Octavian, Migraţia şi criminalitatea, (teză de doctorat).

5
CAGLAR OZDEN, MAURICE SCHIFF, Internaţional migration, economic development
and policy, Banca Mondială, Washington DC, 2007
4
perspectivă legală. Astfel, o persoană poate fi născută într-un teritoriu, dar poate fi calificat
drept străin dacă are părinţi străini sau invers: o persoană născută poate fi considerată cetăţean
naţional, dar caracterizat drept străin dacă este născut peste hotarele acelui stat. Se poate
constata că există o varietate a criteriilor naţionale în ceea ce priveşte definirea condiţia de
imigrant în cadrul statelor lumii.

Secţiunea 2: Fenomenul migraţiei şi globalizarea

Globalizarea poate fi explicată ca fiind „un proces (sau set de procese) care
întruchipează transformarea în organizaţia spaţială a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale –
evaluate sub aspectul extinderii, intensităţii şi impactului – care generează fluxuri
transcontinentale sau inter-regionale şi reţele de activitate, interacţiune, precum şi exerciţiul
puterii“6.
Globalizarea este un proces foarte complex şi amplu de interacţiuni umane care
depăşesc graniţele statale stabilite şi care determină existenţa unei reţele de relaţii economice,
politice, culturale şi sociale, care pare să plutească deasupra delimitărilor locale, regionale şi
naţionale pentru a se contura într-o nouă civilizaţie transnaţională. Deşi, din punct de vedere
istoric au existat întotdeauna tot felul de relaţii care s-au desfăşurat ignorând graniţele
comunităţilor umane, extinderea, intensitatea şi impactul care au fost realizate până astăzi,
trebuie luate în considerare ca trăsături care aduc o schimbare calitativă proceselor istorice
precedente.
Globalizarea este un fenomen complex şi nu există o definiţie universal acceptată a
acesteia, probabil şi pentru că inclde o multitudine de procese care vizează domenii diverse
ale societăţii. Legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state
influenţează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în acele ţări. Termenul general utilizat
pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii umane este acela de
globalizare.
Termenul globalizare a apărut la sfârşitul anilor ’60, iar în literatura de specialitate
există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan. Proces prin care lumea tinde să
devină un spaţiu unic, globalizarea este fie contestată (de conservatori), fie promovată cu
curaj (de liberali), ca măsură a prosperităţii universale, păcii şi libertăţii, fie tratată ca pe un
pericol (de critici).

6
M. Bădescu, Domnia legii şi globalizarea, GLOBALIZARE ŞI IDENTITATE
NAŢIONALĂ. SIMPOZION, Bucureşti, 2006
5
 Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea
este situată într-un spaţiu al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii umane peste
regiuni şi continente“7. O diferenţiere a acestui proces de cele de localizare, naţionalizare,
regionalizare şi internaţionalizare duce, firesc, la definirea conceptului de globalizare nu ca
stare singulară, ci ca proces sau set de procese ateritoriale de structurare şi stratificare globală
a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale, generator de fluxuri şi reţele transnaţionale de activitate,
interacţiune şi exercitare a puterii.
Exprimarea cea mai sintetică a acestui proces complex este dată de „Strategia de
Securitate Naţională a Statelor Unite: O nouă Eră“ (2002), care îl defineşte ca un proces „de
accelerare a integrării economice, tehnologice, culturale şi politice, alături de guvernare
democratică, economie de piaţă, respectarea drepturilor omului, dinamism economic şi
revoluţia comunicaţiilor“8.
Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale la
nivelul lumii ca întreg. Astfel, în timp ce schimbarea socială a fost iniţial abordată în cadre
locale, regionale şi naţionale, acum accentul se pune pe internaţionalizare şi globalizare. A
crescut interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discutiile
purtându-se asupra problemelor cu privire la legătura dintre nivelul micro şi nivelul macro,
dintre raportul local şi global.
Având în vedere că globalizarea este un proces complex care se desfăşoară pe mai
multe paliere, studiile de specialitate au iniţiat concepţia conform căreia globalizarea
acţionează la nivelul a cinci domenii fundamentale: economie, politică, mediu, societate şi
cultură9. Atunci când diferenţiem dimensiunile mondializării este important să afirmăm că
acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă.
Conceptul de globalizare este interconectat şi cu domeniul migraţiei internaţionale.
Privit din perspectiva migraţiei, este un fenomen vechi, care a precedat formarea statelor
naţiune. Deplasarea muncitorilor salariaţi, reacţionând la forţele pieţei (ale cererii şi ofertei)
constituie un aspect important al deplasărilor în masă a fiinţelor umane în jurul lumii. Dar,
fenomenul migraţiei se intersectează şi cu puterea politică, militară şi culturală, modelele
globale sau regionale ale migraţiei fiind multiple.

7
D.HELD, A. MCGREW, D. GOLDBLATT, J. PERRATON, Transformări globale.
Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
8
V. POPA, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005.
9
J. STIGLITZ, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti, 2005.
6
 Prezenţa imigranţilor generează inevitabil elemente de comparaţie şi de contrast în
legătură cu populaţiile indigene. Mişcarea oamenilor are ca rezultat schimbul de idei, credinţe,
opinii, culturi, religii. Este lesne de înţeles că mişcarea oamenilor este determinată de două
coordonate esenţiale: spaţiu şi timp. Migraţia presupune infrastructuri de transporturi şi de
comunicaţii, acestea fiind factori importanţi în derularea migraţiilor. Infrastructurile de
transport şi comunicaţii afectează costurile, riscurile, velocitatea şi dimensiunile migraţiilor
posibile. Existenţa transporturilor şi a telecomunicaţiilor ieftine afectează măsura în care
comunităţile imigrante pot să menţină contactul cu societăţile lor de origine. Migraţia
contemporană, privită din perspectiva globalizării, se desfăşoară sub auspiciile dreptului
internaţional, iar organizaţiile internaţionale monitorizează şi intervin şi ele în procesele de
migraţie.
Stratificarea migraţiei globale şi regionale poate fi analizată în primul rând din
perspectiva disparităţii dintre origini şi destinaţii. Distribuţia inegală a accesului diverselor
grupuri în diferite locuri şi puterea relativă a fluxurilor migratoare pot fi studiate şi din prisma
ierarhiilor de putere. Se poate face o distincţie şi între migraţia de elite şi cea de masă, care
evidenţiază nu numai alcătuirea socială diferită a migraţiilor, ci şi capacităţile distincte ale
diverselor grupuri sociale de a acumula resurse în scopul migraţiei şi de a pătrunde cu succes
în alte societăţi şi teritorii. Această ierarhie de putere printre migranţi este reflectată de
ierarhia puterii statelor, în care ţări diferite posedă capacităţi inegale de a controla deplasările
populaţiei, de a-şi menţine integritatea graniţelor şi de a contura structura regimurilor
internaţionale de migraţie.
Globalizarea este într-o mare măsură un proces ireversibil. Acest proces va continua
producând experimente mai mult sau mai puţin stângace, indiferent de rezultat. Astăzi, mai
mult ca niciodată, într-o lume globalizată în evoluţie constantă, statele lumii trebuie să facă
faţă unor noi provocări. Lumea secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări:
mondializarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice, aprovizionarea cu
energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. Statele lumii nu mai sunt în măsură să facă
faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde
preocupărilor cetăţenilor, este necesar un efort colectiv la nivel global. Societatea trebuie să se
modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la
funcţionarea ca state naţionale, independente, ci şi la transformările rapide prin care trece
lumea de astăzi.
În prezent, în întreaga lume, se observă o nouă etapă de dezvoltare, caracterizată prin
procesul extinderii relaţiilor transnaţionale, de natură economică, politică şi socio-culturală. În
acest fel, la nivel mondial, se pun bazele unei comunităţi care să cuprindă toate naţiunile,
7
chiar dacă sunt situate la mii de kilometri distanţă, unindu-se ţări, bănci, instituţii financiare,
etc.. Fenomenul mondializării relaţiilor dintre oameni a generat ample controverse între
analişti economici, sociologi,politologi şi istorici. Cei mai mulţi privesc globalizarea ca pe un
factor de progres pe scena dezvoltării sociale, o nouă revoluţie în preocuparea permanentă a
omului de a beneficia de avantajele prosperităţii, democraţiei şi siguranţei sociale. Alţii sunt
oponenţi convinşi ai globalizării, susţinând că acest proces reprezintă o adevărată catastrofă
pentru istoria omenirii, o nouă formă de colonialism sau totalitarism. Nu puţini sunt cei care
văd în globalizarea relaţiilor dintre oameni, americanizarea planetei. Asistăm deseori la ample
manifestaţii antiglobalizare, organizate mai ales în timpul unor reuniuni internaţionale, fără ca
participanţii, îndreptăţiţi sau nu, să creadă măcar ei înşişi că se pot opune acestui fenomen tot
mai evident de la o zi la alta. Cert este că suntem contemporani cu evenimente considerate de
neimaginat, numai cu câteva decenii în urmă, respectiv dărâmarea unor bariere politice,
economice, etnice sau culturale şi împăcări istorice între naţiuni ce păreau condamnate la
duşmănie eternă. Nicicând atâţia oameni de cetăţenie, limbă, religie şi cultură diferite, nu au
fost mai preocupaţi în a rezolva împreună diverse probleme globale, indiferent că acestea se
referă la economisirea resurselor economice şi descoperirea altora, migraţia ilegală, protecţia
mediului înconjurător, lichidarea subdezvoltării în unele regiuni ale globului, ş.a..
Indiferent de poziţia din care este privită, globalizarea este însoţită şi de extinderea la
nivel mondial a migraţiei, care a devenit una din principalele ameninţări non-militare asupra
securităţii mondiale. În contextul marilor prefaceri geo-politice, economice şi sociale cu care
se confruntă în prezent comunitatea internaţională, migraţia ca factor generator a criminalităţii
transnaţionale organizate, a căpătat noi valenţe, extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de
activitate la cote alarmante, motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii şi în mod
deosebit pentru cele ale căror economii se află în proces de tranziţie, dată fiind
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste ţări.
Globalizarea a consolidat „piaţa” internaţională a crimei 10 ca răspuns la cererea şi
oferta, în continuă creştere, de activităţi din sfera migraţiei ilegale. Dacă luăm exemplul
României, care înainte de anul 1989 nu figura practic pe harta migraţiei ilegale, decât poate ca
ţară de origine, iar în ţară nu existau reţele propriu-zise, observăm că în două decenii, a
devenit „membru cu drepturi depline” în sistemul mondial al migraţiei ilegale. Dintr-o ţară în
care nu pătrundeau migranţii, România s-a instalat mai întâi ca teritoriu de tranzit pe
principalele rute de transport către Europa Occidentală, iar ulterior a devenit şi ţară de
destinaţie pentru aceştia. Oponenţii globalizării pot folosi acest exemplu ca argument

10
Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu, Globalizarea şi criminalitatea
financiar-bancară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005;
8
împotriva extinderii relaţiilor transnaţionale, dacă nu privesc cu obiectivitate faptul că, în
epoca socialistă, eficienţa controlului exercitat de stat asupra manifestării fenomenului
migraţiei, s-a realizat cu preţul izolării politice şi economice a ţării, lipsirea cetăţenilor de
drepturile democratice elementare, îngrădirea libertăţii de circulaţie a capitalurilor şi
persoanelor, în esenţă, eliminarea condiţiilor de libertate şi dezvoltare. Este obligaţia statului
democratic de a răspunde provocării migraţiei şi, împreună cu comunitatea internaţională, să
participe la gestionarea în mod eficient a acestui fenomen.
Deşi fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale
lumii, nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale. Acestea sunt
fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin două sau toate
cele trei atribute simultan. Asemeni fluxurilor financiare, comerciale ori de informaţii sau
idei, creşterea proporţiei persoanelor ce traversează frontierele naţionale se numără între cei
mai semnificativi indicatori de măsurare a intensitaţii procesului de globalizare.
Globalizarea şi internaţionalizarea pieţelor determină noi comportamente migratorii, o
fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o
semnificaţie aparte. Schimburile de populaţie inter-ţări, joacă un rol tot mai important, definit
în principal pe două paliere : al transferurilor interculturale dintre state şi al impactului politic
al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor gazdă. În fapt,
treptat, fenomenul migraţiei, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau rezidual a devenit unul
principal, intensificându-se eforturile pentru evidenţierea diferitelor sale aspecte în mod
sistematic şi sistemic.
Dezechilibrul provocat de sărăcie, creşterea populaţiei în ţările în curs de dezvoltare
asociate cu nivel ridicat al şomajului în aceste ţări, situaţiile conflictuale, dar şi efectele
globalizării, cum ar fi accesibilitatea la mijloacele de transport şi de comunicare, au dus la
creştere a fluxului migrator, fapt ce conduce la necesitatea unei abordări mai complexe a
migraţiei.
Provocarea pentru statele moderne bazate pe economie este de a facilita pe cât de uşor
posibil comerţul internaţional, de care depinde bunăstarea lor, protejându-şi în acelaşi timp
cetăţenii de crima şi teroarea aferente frontierelor moderne penetrabile.
Globalizarea a atras după sine noi oportunităţi. Creşterea substanţială a economiei în
lumea în curs de dezvoltare, condusă de China, a scos din sărăcie milioane de oameni. Dar
globalizarea a condus, de asemenea, la ameninţări mai complexe şi interconectate. Arterele
societăţii noastre - precum sistemele informatice şi furnizarea de energie - sunt mai
vulnerabile. Încălzirea globală şi degradarea mediului modifică aspectul planetei noastre. Mai
mult, globalizarea accelerează schimbările de putere şi evidenţiază diferenţele de valori.
9
Actuala criză financiară a destabilizat atât economiile dezvoltate, cât şi pe cele în curs de
dezvoltare, de această oportunitate beneficiind reţelele de trafic de migranţi care s-au adaptat
imediat. Societatea de astăzi înregistrează o dinamică economică, socială şi financiară care
determină o nouă dinamică a migraţiei. Migraţia este imposibil de măsurat, dimensiunile
acesteia fiind percepute doar prin efectele ei, fie ele pozitive sau negative. Acest fenomen nu
trebuie privit doar din perspectivă negativă, migraţia având şi o contribuţie importantă la
schimbul cultural, dezvoltarea economică şi progresul societăţii, atât a ţării primitoare cât şi a
ţării de origine. În consecinţă, migraţia trebuie privită ca un fenomen de gestionat şi unul de
rezolvat.
Globalizarea, ca fenomen în desfăşurare dinamică, oferă migraţiei facilităţi care
creează premisele consolidării unor reţele transnaţionale de trafic de migranţi bine organizate,
care prosperă profitând de lacunele legislative ale diferitelor state. „Această nouă ordine
mondială a permis apariţia şi consolidarea unei criminalităţi noi, oportunistă şi agresivă,
transnaţională şi tot mai bine organizată, care prosperă profitând de diferenţele între legislaţii
şi practicile represive naţionale” 11.
În aceste condiţii, grupurile de crimă organizată colaborează din ce în ce mai mult,
ampificându-şi capacităţile de a atenta la economia şi securitatea statelor democratice din
Uniunea Europeană, mai ales a statelor din fostul bloc comunist, cea mai întâlnită formă de
manifestare la frontiere fiind migraţia ilegală organizată. Folosind spaţiul acestor state şi
potenţialul criminologic autohton, criminalitatea transnaţională organizată a cunoscut o
evoluţie rapidă în ultimele decenii, evoluţie accentuată şi de fenomenul globalizării.
Criminalitatea transnaţională organizată şi-a găsit resurse pentru obţinerea de venituri ilicite în
zonele conflictuale din fostul spaţiu sovietic, în Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud, şi a
dezvoltat în aceste regiuni adevărate baze pentru traficul de migranţi.

Secţiunea 3: Migraţia - de la legal la ilegal

Migraţia internaţională este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale şi, alături de
deplasarea oamenilor dintr-o ţară în alta, presupune şi o serie de efecte produse în plan
economic, social, cultural, demografic. În funcţie de modalitatea de realizare, migraţia se
poate face legal sau ilegal, de multe ori chiar la limita legii, migranţii folosind diferite

11
Marie – Christine Dupuis - Danon, Finance Criminelle, Editura Presses Universitaires de
France, Paris, 1998.
10
mijloace şi metode, atât pentru a părăsi ţara de destinaţie, cât şi pentru tranzit sau pătrundere
şi stabilire în ţara „ţintă”.
Migraţia afectează profund dreptul de a decide cine poate pătrunde pe teritoriul unui
stat (grup de state), pentru a căpăta rezidenţă şi pentru a lucra. Pe termen mediu şi lung,
migraţia afectează dreptul de a decide compoziţia etnică şi rasială a populaţiei, cultura
publică, securitatea socială, locurile de muncă, ordinea publică şi capacitatea statelor de a-şi
controla propriile frontiere.
Presiunea fluxurilor migratorii către spaţiul UE, deşi importantă pe termen mediu, nu
va atinge cote alarmante. Obiectivul fixat de Comunitatea Europeană la Lisabona în martie,
2000, potrivit căruia „... UE va deveni cea mai competitivă şi dinamică economie a
cunoaşterii din lume, capabilă de o creştere economică durabilă acompaniată de ameliorarea
cantitativă şi calitativă a ocupării forţei de muncă şi de o mai mare coeziune socială“ 12
schimbă, în perspectivă, politica statelor membre privitoare la circulaţia forţei de muncă. Nu
se va renunţa la descoperirile ştiinţifice de până acum. Studiul schimbărilor relevante avute în
vedere de analize pertinente vor consta, cu certitudine, în radiografierea tendinţelor de
dezvoltare a unui spectru mai larg de deplasare spaţială a indivizilor, explorarea şi exploatarea
spaţiului geografic, crearea premiselor pozitive de schimbare a reşedinţei – aspecte în strânsă
corelaţie cu dinamismul circulaţiei ideilor, al noului tip de relaţii industriale, a capitalului
social, etc..
În viitor, migraţia devine o sursă tot mai apreciată de completare a deficitului de forţă
de muncă din ţările dezvoltate. Ţările dezvoltate, deja afectate de îmbătrânirea demografică,
se orientează spre atragerea de resurse de muncă tinere, bine instruite, competitive. Această
iniţiativă va putea atenua efectele ce tind să devină dramatice, ale îmbătrânirii demografice şi
să dezamorseze pe cât posibil, o posibilă bombă socială13.
Migraţiei legale, adică a migraţiei prevăzute în politicile din domeniu ale fiecărui stat,
i se asociază într-o măsură tot mai ridicată avantajele/ dezavantajele economice. Fiecare din
cei afectaţi de fluxurile migratorii vor înregistra beneficii, dar şi pierderi, mărimea şi
intensitatea acestora fiind dependentă de calitatea fluxurilor de ieşire/intrare. Aspecte, precum
cele menţionate, schimbă perspectiva asupra migraţiei. Dintr-un fenomen aleator şi nedorit,
devine un instrument de politică economică şi socială. Aceasta presupune o altă atitudine faţă
de fluxurile migratorii est-vest şi sud-nord: pe de o parte, o politică de deschidere legală
pentru migraţia est-vest cu scopul acoperirii deficitului de muncă slab calificată, şi, pe de altă
12
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles
%7CdisplayArticle/articleID_12998/Agenda_Lisabona.html
13
I. Botezatu, Securizarea frontierelor în contextul globalizării, GLOBALIZARE ŞI IDENTITATE
NAŢIONALĂ.SIMPOZION (2006; Bucureşti)
11
parte, intensificarea atragerii, tot legale, a creierelor pentru susţinerea progresului prin
tehnologii performante, deci prin forţă de muncă cu pregătire la vârf. Pentru prima categorie,
în funcţie de mărimea deficitului, vor exista bariere cantitative concretizate în contingentarea
fluxurilor pe meserii şi profesii. Pentru a doua categorie, se va intensifica competiţia între
statele primitoare pentru atragerea de personal care să acopere deficitul de înaltă competenţă,
condiţie pentru continuarea dezvoltării ţărilor membre UE şi nu numai. Însă aceste fluxuri vor
fi limitate pe termen mediu şi lung, datorită accentuării deficitului de forţă de muncă din ţările
de origine. Cu toate acestea, inegalitatea economică, diferenţele de venit dintre naţiuni, dintre
diferite categorii ocupaţionale îşi vor menţine caracterul de puternică motivaţie a proceselor
migratoare.
Migraţia poate apare în cele din urmă ca o formă de export de capital uman. Prin
urmare, libera circulaţie a persoanelor are premise sănătoase, fireşte dacă migraţia este legală.
Câştigurile, respectiv, pierderile îi afectează deopotrivă pe toţi cei implicaţi, însă în proporţii
diferite. În esenţă acestea constau în următoarele:
- pentru ţara de origine, de plecare, indiferent de forma de migrare externă, exportul de
capital uman, de forţă de muncă în care s-au făcut investiţii importante reprezintă o
pierdere de valoare adăugată care s-ar fi putut realiza în ţară, sursă pentru creşterea
economică durabilă. Dacă cererea pieţei nu susţine crearea de oportunităţi/ locuri de
muncă pentru forţa de muncă disponibilă, atunci aceasta se orientează către zonele din
afara spaţiului naţional, ceea ce alimentează exodul creierelor şi al forţei de muncă;
- pentru ţara gazdă, de destinaţie, efectele sunt de regulă, net favorabile. Ele se
manifestă, înainte de toate, pe piaţa muncii, prin:
o contribuţia la reducerea deficitului de forţă de muncă, fie în profesii de
înaltă calificare, fie pentru forţa de muncă strict specializată, fie cu
calificare redusă sau necalificată în locuri de muncă pentru care forţa de
muncă autohtonă manifestă reticenţe; în orice situaţie, costurile aferente
sunt incompatibil mai reduse;
o atenuarea procesului de îmbătrânire demografică şi a tensiunilor create pe
pieţele muncii sau la nivel bugetar (lucrătorii migranţi sunt de regulă
tineri, au 18–40 ani, cu potenţial de muncă ridicat);
o contribuţii la creşterea producţiei, inclusiv a exportului ţărilor de
„adopţie“, uneori chiar în ţările lor de origine;
- pentru lucrător şi familia lui, de asemenea, efectele sunt diverse. Cele mai
semnificative câştiguri constau în: obţinerea unui venit pentru lucrător şi familia sa,
sporirea capacităţii de economisire şi investiţie, fie în bunuri de folosinţă îndelungată,
12
 fie în lansarea în afaceri pe cont propriu, câştiguri în plan profesional şi al culturii
muncii – de cunoştinţe, deprinderi, comportamente, disciplină a muncii, securitate a
muncii, participare.
În Uniunea Europeană, unde de la 01.01.2007 este membră şi România, migraţia
legală este reglementată de Rezoluţiile Consiliului Uniunii Europene privitoare la
limitarea admisiei cetăţenilor ţărilor din afara Uniunii Europene pe teritoriul statelor
membre în scopul angajării sau exercitării unei activităţi profesionale independente,
precum şi de directivele ce definesc infracţiunea de intrare ilegală şi infracţiunile conexe
acesteia, inclusiv sancţionarea transportatorului. De asemenea, domeniul legislativ al
migraţiei include şi obligaţiile în domeniile stipulate de convenţiile internaţionale.
Comisia Europeană, în funcţie de circumstanţele diferite ale migraţiei legale (motive
umanitare, economice, etc.), a făcut următoarele recomandări generale14:
- dezvoltarea unei strategii naţionale pentru controlul migraţiei în fiecare stat al
Uniunii Europene;
- promovarea unor servicii informaţionale în statele din afara Uniunii Europene în
vederea promovării cooperării între serviciile consulare şi autorităţile locale;
- întărirea controlului la frontiera externă şi formularea de sancţiuni pentru migraţia
ilegală, transportul ilegal al migranţilor şi traficul de fiinţe umane;
- elaborarea unor politici coerente şi transparente de atragere a forţei de muncă din
statele non-membre, care să facă parte dintr-o strategie la nivel european;
- recunoaşterea nevoilor de înlocuire a forţei de muncă în unele state europene trebuie
însoţită de proceduri simple şi transparente de eliberare a permiselor de muncă, dar şi
de combatere a muncii „la negru” şi îmbunătăţire a poziţiei femeilor migrante;
- relaţia cu ţările de origine ale migranţilor trebuie întărită în direcţia promovării
dezvoltării şi reintegrării persoanelor returnate;
- promovarea unor politici de integrare a migranţilor în societăţile de destinaţie.
Comisia Europeană a stabilit şi cerinţe obligatorii de care trebuie să ţină cont
procedurile de admisie a persoanelor migrante în scopul angajării sau exercitării unor
activităţi independente, cum ar fi:
- să deţină documente referitoare la natura, amploarea si durata activităţii pe care vor
să o exercite;
- să deţină documente referitoare la numărul de angajaţi previzionat pentru
desfăsurarea activităţii;

14
http://www.ier.ro/documente/formare/Justitie_si_afaceri.pdf
13
 - să descrie spaţiul în care va fi desfăşurată activitatea şi să dovedească faptul că acel
spaţiu este potrivit pentru acea activitate;
- să dovedească faptul că are fonduri suficiente pentru iniţierea si menţinerea acelei
activităţi.
De obicei migraţia ilegală este determinată de existenţa unor conflicte în ţara de
origine, de calamităţi naturale ori de dorinţa de procurare a unor mijloace de subzistenţă
suplimentare prin deposedare nelegitimă a celor cu o identitate naţională distinctă. Aceste
aspecte sunt frecvent acompaniate de pătrunderea anevoioasă pe piaţa muncii autohtone mai
ales datorită calificării slab absorbite şi implicit insuficient remunerate faţă nevoile
solicitantului. Mediul de origine nu asigură întotdeauna şi pentru toţi, în condiţiile unei
economii funcţionale şi competitive, un nivel de trai decent ori dezirabil, căci în timp ce unii
câştigă, alţii nu sunt mulţumiţi cu ce primesc ca urmare a măsurilor de protecţie socială.
Revanşa pe care o pregătesc nemulţumiţii, încă din ţările lor de apartenenţă, constă în
mod frecvent în demararea şi punerea în acţiune a unor planuri care intră în sfera crimei
organizate trasfrontaliere.
Deschiderea graniţelor, garantarea libertăţii de mişcare, liberalizarea schimburilor de
mărfuri şi servicii, circulaţia rapidă a informaţiilor au permis migraţiei ilegale efectuarea unui
salt important din punct de vedere al mijloacelor şi metodelor de acţiune, reţelele şi-au adaptat
rapid structurile şi şi-au diversificat formele de pregătire, asigurând „profesionalizarea”
membrilor şi activităţilor. Migraţia ilegală este componenta cea mai activă a criminalităţii
transnaţionale organizate, mai ales prin volumul său determinat de cauze mai mult economice,
atât pe ruta sud-nord, cât şi pe ruta est-vest. Dinamica migraţiei ilegale a determinat şi
favorizarea –„specializarea“ unor persoane care au trecut la organizarea de filiere şi reţele de
traficanţi coordonate de puternice organizaţii transnaţionale cu o structură bine pusă la punct.
„Specialiştii“ acestor structuri oferă toată gama de „servicii necesare“ migraţiei ilegale pentru
ţările tranzitate şi cele de destinaţie, respectiv: procurarea unor documente de călătorie,
călăuzire în vederea trecerii frauduloase a frontierelor, a mijloacelor de transport, cazarea şi
pregătirea migranţilor pentru a se orienta şi face faţă tuturor situaţiilor ce până la controlul
exercitat asupra companiilor de transport maritim, feroviar şi rutier, toate acestea conturând o
afacere extrem de profitabilă.
Marile organizaţii criminale s-au internaţionalizat. Crima organizată se angajează în
toate tipurile de tranzacţii ilegale sau legale, cu condiţia să fie profitabile şi să ofere
posibilitatea investirii banilor câştigaţi pe căi ilegale. Aceste organizaţii şi-au creat baze
logistice în ţările de pe principalele itinerarii de deplasare. Acţionând de teritoriul mai multor
state, ele au în compunere cetăţeni din principalele ţări de origine ale migranţilor ilegali, care
14
de mai mulţi ani au şedere legală pe teritoriul ţării unde acţionează (în ţări de tranzit şi/ sau de
destinaţie).
Totuşi trebuie subliniat un aspect extrem de important cu privire la migraţia ilegală:
toate componentele criminalităţii transnaţionale organizate, au caracter ilegal şi nu sunt
protejate de nici o legislaţie a vreunei ţări. Dimpotrivă, ele sunt aspru sancţionate. În ceea ce
priveşte migraţia ilegală, deşi sunt comise acte ilegale, persoanele sunt protejate de
reglementări internaţionale ce trebuie aplicate de ţările care au aderat la prevederile acestor
documente. De aceea, trebuie să se acţioneze cu perseverenţă pentru combaterea reţelelor şi
filierelor de migranţi, prin cooperare cu alte instituţii şi organisme atât pe plan intern cât şi pe
plan internaţional.
În vederea creării unui spaţiu european cu frontiere externe sigure şi a combaterii
eficiente a migraţiei ilegale, este nevoie de o cooperare a statelor în acest domeniu. Programe
privind cooperarea între serviciile de poliţie, precum Europol, ori programe de cooperare în
domeniul judiciar, precum programul „Grotius” şi înfiinţarea Eurojust, au dus la realizarea
unei solidarităţi între state şi la crearea unui spaţiu comunitar sigur 15. Pentru a fi combătută
migraţia ilegală pe teritoriul Uniunii Europene s-a impus conceperea şi elaborarea unor
reglementări. Până în prezent sunt în funcţiune trei acte juridice europene:
- Directiva Consiliului nr. 2001/51/CE din 28 iunie 2001, pentru completarea art. 26 din
Convenţia Schengen din 1990 care se înscrie în contextul luptei împotriva migraţiei
ilegale pe teritoriul Uniunii Europene şi cuprinde prevederi referitoare la controlul şi
sancţionarea celor care transportă cetăţeni ce aparţin unor terţe ţări şi care se află ilegal
pe teritoriul comunitar. Directiva impune şi anumite sume cu care sunt sancţionaţi
astfel de transportatori şi este o măsură de securitate în plus împotriva imigraţiei
clandestine. Cei găsiţi vinovaţi de infracţiunea de a transporta clandestin cetăţeni ce
stau ilegal pe teritoriul Uniunii Europene, sunt supuşi unei amenzi de cel puţin 5000
Euro pentru fiecare persoană transportată.
- Directiva Consiliului 2002/90/CE din 28 noiembrie 2002, privind definirea infracţiunii
de înlesnire a intrării, a tranzitării sau a rămânerii ilegale pe teritoriul Uniunii
Europene care are în vedere incriminarea faptelor de ajutare a migranţilor pentru a
pătrunde, tranzita sau în vederea rămânerii ilegale pe teritoriul UE. Directiva
recomandă fiecărui stat să adopte sancţiuni corespunzătoare împotriva:
o oricărei persoane care, cu intenţie, ajută o persoană care nu are naţionalitatea
unui stat al Uniunii Europene să intre sau să tranziteze teritoriul unui Stat

15
V.AELENEI, Cooperarea europeană în afaceri interne şi justiţie, SESIUNEA
ŞTIINŢIFICĂ INTERNAŢIONALĂ “Afacerile interne şi justiţia în procesul integrării
europene şi globalizării”, Bucureşti, 2009.
15
 Membru încălcând legile statului în cauză privind intrarea şi tranzitul
străinilor;
o oricărei persoane care, în scop material, cu intenţie, ajută o persoană care nu
are naţionalitatea unui stat al Uniunii Europene să locuiască pe teritoriul unui
Stat Membru, încălcând legile Statului în cauză privind rezidenţa străinilor.
Directiva completează şi celelalte instrumente adoptate în vederea combaterii
imigraţiei ilegale, angajărilor ilegale, traficului cu fiinţe umane şi exploatarea sexuală
a copiilor.
- Decizia cadru a Consiliului nr. 946/JAI/2002 din 28 noiembrie 2002,
asupra întăririi cadrului penal de prevenire a înlesnirii intrării, tranzitării şi
rezidenţei neautorizate care defineşte exact încălcarea în cauză şi cazurile de
exceptare la care se referă Directiva Consiliului nr. 90/CE/2002 şi stabileşte
regulile minime pentru pedepse, răspunderea persoanelor juridice şi competenţa ce
fac obiectul acestui act normativ.
Migraţia poate fi atât legală cât şi ilegală, şi nu de puţine ori la limita dintre legal şi
ilegal, ceea ce practic înseamnă o multitudine de metode şi mijloace pe care le folosesc
migranţii pentru a-şi părăsi ţara, pentru a străbate alte state şi, în final, pentru a se stabili în
ţara de destinaţie16.
Spre diferenţă de migraţia legală, care este controlată, migraţia ilegală prezintă o serie
de implicaţii negative pe piaţa locurilor de muncă, alimentând, în acelaşi timp, economia
subterană cu forţă de muncă „la negru”.
Democraţiile din Europa de Est, încă în curs de consolidare, sunt vulnerabile în faţa
acestui flagel şi datorită transformărilor prin care trec, de la economie centralizată - la una de
piaţă, de la un regim autoritar - la unul democratic, dar şi de la un sistem de securitate - la
altul independent, naţional. Procesul democratizării a oferit reţelelor de migraţie ilegală mari
posibilităţi de a acţiona, tranziţia oferind acestora un vid pe care s-au grăbit să-l umple şi care
a făcut ca principala ameninţare non-militară la adresa securităţii în Estul Europei să fie
migraţia ilegală, ca principală formă de manifestare a criminalităţii transnaţionale organizate.

Secţiunea 4: Migraţia ilegală organizată, formă de manifestare a criminalităţii

transnaţionale organizate

16
Pop Nelu şi colectiv: Migraţia ilegală şi crima organizată, Editura MIRA, Bucureşti, 2008;

16
 Migraţia este expresia unor relaţii sociale dezechilibrate între zonele mai puţin
dezvoltate şi zonele dezvoltate ale lumii. Bunăstarea din ţările Europei de Vest reprezintă o
atracţie pentru populaţiile din periferia europeană (Europa de Est, Turcia, Africa de Nord).
Chiar şi dificultatea găsirii unui loc de muncă sau o existenţă marginală în Europa de Vest
sunt preferabile unui statut economic, social şi politic în ţările din periferie.
După 1945, stabilirea unor comunităţi semnificative din ţările lumii a III-a în ţările
industriale avansate a dus la crearea unor „capete de pod" care sunt în permanenţă alimentate
de noi valuri de imigranţi. Procesul de stabilire a unei comunităţi de imigranţi într-o ţară şi
transformarea ei în recipient pentru noi imigranţi a fost denumit „lanţ de imigrare". Migraţia
în lanţ înseamnă reîntregirea familiilor, căsătorii mixte, invitarea rudelor, a apropiaţilor,
înfieri, etc17.. Este cazul, de exemplu, al comunităţii turce din Germania, stabilită în anii
"50-"60 în Republica Federală, dar care a fost continuu alimentată cu noi imigranţi.
Comunitatea înregistrează la nivelul anilor 2000 peste 2 milioane de etnici turci stabiliţi legal
în Germania.
Dacă imigranţii sunt legal stabiliţi în ţările-gazdă, de ce comunităţile de imigranţi,
migraţia în lanţ şi fenomenele asociate sunt considerate o posibilă ameninţare la adresa ordinii
publice şi a siguranţei naţionale?
Mai întâi este vorba de procesul de redefinire socială specific Europei de Vest după cel
de-al doilea război mondial. În condiţiile diminuării funcţiilor externe ale statului (securitatea
era garantată de NATO, coloniile deveniseră independente, o serie de atribute statale au fost
delegate Comisiei de la Bruxelles), societăţile occidentale au realizat un nou echilibru social
sub forma statului universal care se bazează pe includerea tuturor cetăţenilor. Procesul de
creare a acestui stat a creat o formă de cetăţenie mai extinsă, mai profundă. Extinderea
drepturilor politice şi economice sub forma organizării sindicale şi corporatiste, negocierea
colectivă, sufragiul universal, libertăţi civile lărgite, accesul la educaţie publică gratuită,
sistem de impozitare redistributiv, sprijin pentru familiile cu venituri mici, asistenţă de
sănătate pentru aproape toţi cetăţenii, locuinţe sociale au fost posibile datorită acestui stat. S-
au omogenizat societăţile ocidentale, s-au egalizat şansele sociale, a crescut participarea
socială pentru crearea bunăstării şi pentru distribuţia ei. Sursele interne de instabilitate au fost
diminuate până la dispariţie (sărăcia, minorităţile agresive, şomajul cronic), astfel încât statele
dezvoltate au atins un optim social, politic şi economic. Evident că acest optim social, obţinut
prin eforturi individuale şi comune de ţările dezvoltate, este afectat prin migraţie. Recesiunea
economică a UE din anii "90, creşterea şomajului, competiţia economică cu SUA şi Japonia,

17
JEF HUYSMANS, The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU,
Editura Routledge, Londra, 2006.
17
susţinerea procesului de extindere a Uniunii către Europa centrală şi de Est, îmbătrânirea
populaţiei au pus în discuţie statul universal. O serie de evenimente (criminalitate, îndeosebi
delicte împotriva persoanei şi bunurilor personale, violenţă de stradă, grupări de imigranţi în
periferiile marilor oraşe, toate surprinse de media), la care se adaugă şomajul pe termen lung,
criza locuinţelor, violenţa în şcoli, mizeria din locurile publice au transferat responsabilitatea
situaţiei comunităţilor de imigranţi. Şomajul, mizeria, lipsa locuinţelor, violenţa în şcoli se
datorează imigranţilor.
Imigranţii s-au transformat, astfel, din muncitori-invitaţi în cetăţeni indezirabili. În
opinia publică se percepe că o parte însemnată a problemelor sociale existente în ţările
Europei Occidentale se datorează imigranţilor. Imigranţii sunt percepuţi ca străini (outsiders),
chiar şi cei care provin din a doua sau chiar a treia generaţie18.
Pe de altă parte, o bună parte a imigranţilor, îndeosebi cei care prin culoarea pielii şi
alte trăsături rasiale se deosebesc evident de populaţia majoritară, se consideră ei înşişi
imigranţi. Un francez imigrant este cetăţean al Republicii şi se bucură de toate drepturile
definite juridic de constituţie, însă nu este considerat un francez adevărat 19. Aceasta înseamnă
că acordarea cetăţeniei, obţinerea unui loc de muncă permanent şi a unei rezidenţe stabile nu
sunt suficiente pentru a defini identitatea.
În continuare, în Europa, spre deosebire de America sau Australia, identitatea este
apreciată în funcţie de trăsăturile fizice şi, mai ales, de religie, naţionalitate şi cultură. A fi
american este, de cele mai multe ori, suficient a fi cetăţean. A fi francez, german sau englez nu
se poate dobândi prin cetăţenie. Cele mai multe state europene se consideră state-naţionale
omogene, a căror membri au sentimentul apartenenţei la comunitatea naţională datorită unor
factori unificatori precum: istorie comună, identitate etnică, limbă, cultură şi experienţă
politică.
Imigraţia poate genera riscuri la adresa ordinii publice şi siguranţei naţionale în ţările
gazdă, în ţările de tranzit şi în ţările furnizoare de imigranţi. În ţările de origine, cel mai
adesea emigrează cetăţenii apţi de muncă. În emigraţia de masă, forţa de muncă este redusă cu
până la 20-30 % în ţara de origine. Apar fenomene sociale ce afectează grav echilibrul
economic şi social: familii dezintegrate, minori nesupravegheaţi, sistem de pensii fără resurse,
etc.. Un astfel de exemplu este Republica Moldova.

18
PETER STALKER, Workers without frontiers: the impact of globalization on
international migration, Editura Lynne Rienner Publishers, Londra, 2000.
19
IORDAN GHEORGHE BĂRBULESCU, Uniunea Europeană: politicile extinderii,
Editura Tritonic, Bucureşti, 2006.
18
 În ţările de tranzit, fenomenul migraţiei încurajează “industriile traficului cu
persoane”: procurarea documentelor de transport, alegerea destinaţiei finale, identificarea
viitorului loc de muncă.
În ţările gazdă, principala dificultate rezidă în integrarea socială a noilor veniţi. Apar
taberele de refugiaţi, o birocraţie locală pentru procesarea datelor personale ale imigranţilor,
legislaţie, delicvenţă, ş.a.. Capacitatea instituţiilor sociale, economice, politice, administrative
de a integra un număr mare de imigranţi, rezistenţa unor comunităţi de imigranţi la asimilare,
afectează ordinea publică şi siguranţa naţională a acestor state şi, în acest mod, afectează
capacitatea de guvernare.
Alături de riscurile societale la adresa ordinii publice şi siguranţei naţionale, în ţările
de destinaţie apar şi riscuri de natură militară:
Article I. activităţi iredentiste, derulate de imigranţi ce încearcă să afecteze procesul
politic în ţările de origine (este cazul minorităţilor albaneze din ţările Europei Occidentale,
care s-au implicat în conflictele din Kosovo şi Macedonia)
Article II. conflicte importate de grupurile de imigranţi, care conduc la violenţă în ţara
gazdă (este cazul grupurilor de palestinieni, care au provocat acte de violenţă împotriva
evreilor)
Article III. activităţi teroriste (este vorba în principal de grupările tip Al Quaeda, active în
aproape toate ţările occidentale)
Article IV. iniţiative politice ale ţării gazdă de a stopa, prin intervenţie militară, fluxul de
imigranţi în ţările furnizoare (este cazul intervenţiei militare italiene în Albania în anul 1997)
În ultimii ani se poate observa pe frontiera de est a României, recent şi frontieră
externă a N.A.T.O. şi a U.E., cum iau amploare acţiunile din sfera criminalităţii transnaţionale
organizate, acţiuni îndreptate atât împotriva persoanelor fizice, cât şi împotriva patrimoniului
public sau privat. Intervenţiile organelor specializate de prevenire şi combatere a criminalităţii
sunt deosebit de greu de realizat, deoarece organizaţiile criminale sunt alcătuite din oameni
care dispun de importante resurse financiare şi de relaţii în sferele decizionale ale societăţii, şi
recurg deseori la intimidare, şantaj şi corupţie. Crima organizată se implică în toate tipurile de
tranzacţii sau trafic, legale sau ilegale, cu condiţia să fie profitabile şi să ofere posibilitatea
reinvestirii banilor câştigaţi astfel, pe căi legale.
Grupurile aparţinând crimei organizate internaţionale dispun de tehnici moderne de
comunicaţie şi informatică, pe care le utilizează în mod curent şi manifestă preocupări în
vederea infiltrării în statele cu democraţie incipientă sau fragilă fie în scopul spălării
veniturilor ilicite şi transformarea lor în bani legali, fie pentru obţinerea de bunuri pe care să
le folosească ulterior în activitatea lor infracţională.
19
 Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă o ameninţare globală, în evoluţie,
manifestându-se şi la frontiera de est a României, unde prezintă următoarele tendinţe20:
- adaptarea specificului operaţional al reţelelor de migraţie ilegală, în intenţia de a eluda
măsurile de control adoptate de statele europene, prin diversificarea metodelor uzitate,
prin perfecţionarea organizării interne, precum şi prin conspirarea şi disimularea
acţiunilor derulate;
- diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor şi a avantajelor rezultate
din săvârşirea unor infracţiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit şi să îl
amplifice, cum ar fi jocurile de noroc, reţeaua cazinourilor, intensificarea traficului
ilicit cu obiecte de artă şi din patrimoniul cultural naţional si altele asemenea;
- extinderea fenomenului de conexare a infracţiunilor economico-financiare cu alte
infracţiuni violente, cu amploare şi consecinţe grave în rândul populaţiei, cum ar fi
acţiuni teroriste, destabilizatoare şi altele asemenea;
- scăderea numărului de infracţiuni comise fără premeditare şi creşterea ponderii
infracţiunilor a căror savârşire presupune organizare, pregatire minuţioasă şi dotări
tehnice de vârf;
- extinderea paletei infracţionale şi în domeniul tehnologiei informaţiei (IT), prin
accesarea frauduloasă şi neautorizată a bazelor de date ale unor instituţii publice, în
vederea exploatării informaţiilor astfel obţinute;
- schimbarea permamentă a rutelor utilizate şi a mărfurilor sau produselor traficate la
cerinţele pieţei aşteptându-se o creştere a traficării stupefiantelor sintetice dinspre
vestul continentului spre est, România devenind, dintr-o ţară de tranzit al
stupefiantelor, o piaţă de consum;
- diversificarea mijloacelor şi a modalităţilor de sustragere de la controlul legal şi de
specialitate al trecerilor peste frontieră a produselor periculoase, a mărfurilor
contrafăcute, subevaluate sau nedeclarate, a speciilor periclitate de fauna şi flora
sălbatică, a materialului lemnos şi a celui genetic forestier;
- amploarea fenomenului de trafic cu produse puternic taxate, produse accizabile;
- creşterea cazurilor de implicare a reţelelor de contrabandă în traficul cu produse
contrafăcute;
- implicarea reţelelor de crimă organizată în traficul ilegal cu valută şi alte instrumente
de plată la purtător, cum ar fi carduri bancare, cecuri de călătorie, ordine de plată şi
altele asemenea;

20
H.G. 324 din 28 martie 2007 pentru aprobarea Strategiei Naţionale de management
integrat al frontierei de stat a României în perioada 2007 - 2010
20
 - specularea deficienţelor legislaţiei şi atragerea unor persoane cu funcţii de decizie din
instituţii cu atribuţii în lupta impotriva fraudelor vamale şi a corupţiei pentru
asigurarea protecţiei operaţiunilor ilegale desfăşurate;
- transformarea României dintr-o sursă de forţă de muncă la negru într-un consumator
pentru cetăţeni ai unor state din Asia, Africa şi chiar din Europa, ceea ce determină
mutaţii în volumul, sensul şi destinaţia migraţiei ilegale, precum şi ale infracţiunilor
conexe.
Poziţia geostrategică a României şi faptul că frontiera de est este frontieră externă a
U.E. şi, în curând, a spaţiului Schengen, au determinat grupările internaţionale de crimă
organizată să includă ţara noastră pe lista ţărilor de tranzit şi chiar de destinaţie pentru o mare
parte din paleta criminalităţii transnaţionale organizate, organele specializate ale statului fiind
puse în situaţia de a se confrunta cu o problematică vastă a faptelor ilicite care afectează
siguranţa statului.
Printre acestea, cele mai importante componente ale criminalităţii transnaţionale
organizate, întâlnite în activitatea organelor cu atribuţii la frontiera de est a României, sunt:
traficul de migranţi, contrabanda şi traficul cu produse accizabile, traficul internaţional de
autovehicule furate, traficul cu bunuri piratate sau contrafăcute şi traficul de droguri.
Situarea ţării noastre pe cele două axe principale ale migraţiei mondiale (est-vest şi
sud-nord), insecuritatea frontierelor, criza economică, economia subterană şi corupţia
reprezintă principalii factori favorizanţi ai dezvoltării migraţiei ilegale organizate. În ultimii
ani, la frontiera de est a României s-au înregistrat creşteri ale traficului de persoane şi
mijloace de transport la frontiera de stat şi odată cu acestea a crescut şi numărul de treceri
ilegale, fapt ce arată că pentru România migraţia ilegală organizată a îmbrăcat caracteristicile
unui adevărat fenomen. Pentru majoritatea imigranţilor, România reprezintă doar o ţară de
tranzit în drumul către Occident, dar o parte dintre aceştia îşi manifestă intenţia de a rămâne
definitiv pe teritoriul ţării noastre.
Dacă iniţial migraţia ilegală a avut drept coordonată principală dorinţa oamenilor aflaţi
în zone de conflict sau în ţări sărace de a ajunge în spaţiul Schengen, departe de războaie şi
unde nivelul de trai este mai ridicat, ulterior această dorinţă a început să interfereze cu
obiective ale criminalităţii transnaţionale organizate. Treptat migraţia ilegală a devenit o
afacere profitabilă pentru grupările organizate, care dincolo de câştigurile materiale imediate
urmăresc şi crearea unor reţele de executanţi pentru celelalte componente ale criminalităţii
transnaţionale organizate.
România, ţară situată pe ruta balcanică a migraţiei ilegale, fapt ce afectează toate
domeniile vitale ale societăţii, inclusiv siguranţa statului şi a propriilor cetăţeni, se va
21
transforma, în viitorul apropiat, din ţară de tranzit în ţară de destinaţie pentru imigranţii ilegali
din Asia şi Africa.
Traficul de migranţi, ca principală componentă a criminalităţii transnaţionale
organizate, poate duce la creşterea numărului de locuitori, reducerea nivelului de trai în
ansamblu şi în special pentru proprii cetăţeni, proliferarea muncii la negru, subminarea
economiei naţionale în favoarea economiei subterane şi, nu în ultimul rând, la creşterea
infracţionalităţii. Imigranţii ilegali nu îşi aduc aportul la dezvoltarea statului şi implicit a
nivelului de trai al fiecărui cetăţean (neplata taxelor şi impozitelor legale), ca urmare a
statutului lor şi a activităţilor ilicite pe care le desfăşoară. Prin posibilitatea oferirii unor medii
de muncă nesigure sau nesănătoase, salarii sub limita minimă, etc.(care nu sunt acceptate de
către cetăţenii români), este afectată piaţa legală a forţei de muncă din România, fapt ce
conduce la reducerea ofertei de locuri de muncă pentru proprii cetăţeni, în favoarea celor care
nu solicită anumite standarde ale muncii prestate şi pentru care se realizează cheltuieli
minime, obţinându-se profituri ilicite. Astfel sunt afectate nivelul de trai al românilor şi,
implicit, bugetul statului, resursele legale fiind drastic diminuate în favoarea celor obţinute
ilicit.
Dorinţa imigranţilor ilegali de a obţine profituri mari într-un interval scurt de timp
conduce la creşterea numărului infracţiunilor săvârşite de aceştia, fapt ce duce la afectarea
ordinii şi siguranţei naţionale. Astfel, îşi fac apariţia firme fantomă sau societăţi care
desfăşoară activităţi de import - export fictive ori cu mărfuri subevaluate, intrând în circuitul
evaziunii fiscale şi afectând astfel economia naţională şi dezvoltarea societăţii. Imigranţii pot
afecta sistemul educaţiei (incapacitatea acestora de a se adapta normelor comunitare),
sistemul de drept (nerespectarea legislaţiei internaţionale în vigoare) şi sistemul bancar
(efectuarea de transferuri bancare fără acoperire). Diferenţele de limbă şi comportament dintre
imigranţii ilegali şi cetăţenii români, pot duce, de asemenea, la apariţia unor conflicte sociale
în comunităţile unde imigranţii sunt în număr semnificativ, manifestarea resentimentelor în
rândul cetăţenilor români faţă de străini putând lua forme agravante ce poate afecta siguranţa
statului. În această situaţie, apare şi riscul racolării imigranţilor de către formaţiuni extremiste,
fapt ce, în conjunctura actuală, poate aduce atingeri grave siguranţei naţionale.
Mulţi cetăţeni străini şi-au manifestat şi continuă să îşi manifeste intenţia de a investi
în România, creând firme mici cu specific în domeniul comerţului şi prestărilor de servicii,
aspect ce determină amplificarea imigraţiei ilegale a străinilor. Combătută de către autorităţi,
migraţia ilegală este sprijinită de patronii/ angajaţii societăţilor comerciale în cauză, prin
oferirea de locuri de muncă la negru pentru imigranţii ilegali sau vânzarea acţiunilor de la
societăţile comerciale deja înfiinţate (prin intermediul notariatelor din ţările de origine).
22
Introducerea de imigranţi în ţară se mai poate face şi prin invitarea conaţionalilor pentru vizite
de afaceri sau consultanţă de specialitate în problematica firmei sau implicarea patronilor/
personalului străin angajat în România în călăuzirea peste frontieră sau obţinerea de
documentele de călătorie/ vize false ori falsificate pentru conaţionali.
În prezent, la frontierele României se conturează mai multe zone în care se manifestă
traficul de migranţi, în fiecare dintre acestea constatându-se pe lângă principiile general
valabile de desfăşurare a acestor activităţi şi caracteristici particulare, determinate de
specificul fiecărei zone, mijloacele şi metodele folosite, destinaţia şi scopul urmărit (ţara
sursă, ţara ţintă şi respectiv zona sau ţara de tranzit).
De exemplu, la frontiera de est21, tendinţele sunt de trecere ilegală a frontierei în
România, îndeosebi de către cetăţeni de origine afro-asiatică (Somalia, India, Irak, Pakistan,
Sierra Leone, Sudan, Afganistan, Bangladesh, China, etc.) călăuziţi de membrii unor
organizaţii criminale din state ex-sovietice (ruşi, ucraineni, moldoveni). Migranţii sunt
călăuziţi din ţările de origine pe ruta Asia Centrală/ Africa - Rusia/ Ucraina - Republica
Moldova - frontiera de Est a României. Pentru a nu risca înapoierea în ţările de origine,
imigranţii sunt sfătuiţi de către călăuze ca, în momentul depistării de către autorităţi, să
solicite azil în România. Aceasta reprezintă măsura intermediară pentru majoritatea
imigranţilor care intenţionează să ajungă în statele din spaţiul Schengen, deoarece pot părăsi
centrele de azil foarte uşor şi, astfel, îşi continuă drumul spre vest. Deasemenea, din analiza
situaţiilor statistice înregistrate pe linia migraţiei ilegale la frontierele României, se observă că
foarte mulţi cetăţeni moldoveni, după traversarea legală a frontierei de est a României,
folosesc mai multe metode pentru a ajunge ilegal în ţări din spaţiul Schengen, printre care
folosirea de paşapoarte belgiene, lituaniene, poloneze, ceheşti, slovace şi bulgăreşti falsificate
prin înlocuirea fotografiei, de permise de şedere în Italia, Germania, Grecia sau Spania
falsificate, sau prezentarea la controlul trecerii frontierei a cărţilor de identitate româneşti
false sau falsificate (preţul acestora variază între 500 si 4000 de euro). Au fost înregistrate
cazuri în care cetăţeni moldoveni s-au prezintat în punctele de trecere a frontierei
aeroportuare, cu intenţia de a călători într-o ţară în care nu au nevoie de viză (Maroc,
Tunisia), cu tranzit Germania, fiind descoperite asupra lor cărţi de rezidenţă greceşti false
total. Ajunşi în Germania aceştia intenţionau să nu mai efectueze tranzitul.

21
ALIN COŞNIŢĂ, Criminalitatea transnaţională organizată, ameninţare la frontiera de est
a României, Stabilitate şi securitate regională. Sesiune de comunicări ştiintifice cu participare
internaţională, Bucureşti, 9-10 aprilie 2009. Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I”, 2009. pp. 206-217

23
 O formă cu un pericol social mai ridicat a migraţiei ilegale organizate, care îşi face din
ce în ce mai mult simţită prezenţa la frontiera de est a României, o constituie traficul de
persoane. Diferenţa dintre traficul de migranţi şi traficul de persoane constă într-o
caracteristică specifică traficului de persoane şi anume folosirea forţei, folosirea constrângerii
şi/ sau a înşelăciunii, în scopul exploatării victimelor. În cazul traficului de persoane vorbim
de exploatarea victimei traficate, aceasta din urmă neavând posibilitatea unei opţiuni.
Elementul principal de diferenţiere constă aşadar, în constrângerea exercitată asupra
persoanei, în cazul acestei infracţiuni. Cu alte cuvinte, traficul de migranţi nu implică şi nu se
bazează pe constrângerea persoanei introduse ilegal, aducân -du-se atingere doar ordinii
publice din punct de vedere al valorii sociale ocrotite de lege.
Astfel, o reţea ce acţionează în sfera traficului de migranţi, facilitează unei persoane
intrarea ilegală în ţară, în schimbul unei sume de bani, dar, la sosire, persoana respectivă este
liberă; prin opoziţie, victima traficului de persoane este însă înrobită, după sosirea sa la
destinaţia finală fiind supusă unui regim de exploatare. Acest regim este menţinut cu ajutorul
unor mecanisme de constrângere care vizează uzul de forţă, ameninţarea cu forţa, exploatarea
vulnerabilităţii economice şi izolarea victimei.
Acest fenomen de manifestare al criminalităţii transnaţionale organizate a cunoscut o
creştere constantă în ultimii ani, fiind o problemă atât pe plan naţional cât şi pe plan
internaţional. În prezent, traficul de persoane constituie una dintre cele mai stringente
probleme, fiind considerată o forma perfidă de sclavie. A devenit o afacere înfloritoare,
atingând dimensiuni asemănătoare cu cele ale trafıcului de droguri şi ale traficului de arme.
România este cunoscută ca ţară de origine şi de tranzit pentru marile reţele de trafic de femei,
provenind îndeosebi din Ucraina, Moldova, Asia, cu destinaţia în ţările din fosta Iugoslavie,
precum şi Italia, Spania, Franţa, Turcia, Grecia.
Există o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care
se constituie în tot atâtea cauze care determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane,
cum ar fi poziţia geografică a ţării noastre, România fiind ţară de origine, de tranzit şi de
destinaţie. Traficul de persoane cunoaşte trei forme de manifestare: traficul în vederea
exploatării sexuale, a exploatării forţei de muncă şi donarea de organe şi are trei faze:
recrutarea, tranzitul şi exploatarea.
În ansamblul criminalităţii ce implică violenţă, traficul de persoane cu consecinţe
transnaţionale este cel care, într-un caz concret, reprezintă ameninţări cu o gravitate deosebită,
cu tendinţă de a se repeta, care lezează prin intermediul mijloacelor întrebuinţate de făptuitori,
capabile să ducă la un pericol comun interesele vitale ale unor grupuri mari de oameni sau
chiar ale unor state.
24
 Problema traficului de persoane nu este o problemă nouă în istoria omenirii,
criminalitatea din sfera traficului de persoane grevează istoria de mai multe milenii, sclavia în
forme noi sau mai vechi ca şi practicile similare sclaviei continuă să existe în alte state ale
lumii, totul derulându-se sub evantaiul crimei organizate. În cazul traficului de persoane există
o cerere şi o ofertă, sau, altfel spus, relaţii de piaţă, care sunt guvernate ca şi în economia de
piaţă de mecanismul cerere – ofertă, între indivizii participanţi la lanţul infracţional
transnaţional existând o cooperare, o complicitate între vânzător şi cumpărător.
Traficul de persoane are un caracter raţional22, evidenţiindu-se o strategie a acţiunii, o
evaluare a raportului cost – beneficii din partea autorilor, care se manifestă începând cu
organizarea afacerilor şi terminând cu investirea inteligentă a profitului.
Traficul de persoane este o componentă a criminalităţii transnaţionale organizate care
afectează nu doar victimele sale şi familiile acestora, ci şi societatea în ansamblu. Odată
organizat, traficul de persoane îşi marchează teritoriul într-o regiune şi va cunoaşte o creştere
rapidă, prezentând riscuri serioase cu privire la stabilitatea ţărilor afectate. Principalele efecte
sunt: violenţa crescută la nivelul grupurilor criminale organizate care au un interes financiar
pe pieţele sexului şi ale muncii existente (pieţele sexului pe care se găsesc victimele traficului
sunt parţial controlate de infractori locali care acţionează în cooperare cu grupări
transnaţionale de traficanţi, care pot furniza femei), creşterea şi diversificarea crimei
organizate (traficul organizat nu are loc într-o izolare ermetică, odată înfiinţate, reţelele de
trafic diversificându-se rapid şi dezvoltând relaţii reciproc avantajoase cu organizaţiile
criminale organizate existente, care operează în alte sfere, cum ar fi terorismul, traficul de
droguri şi arme), destabilizarea economică prin intensificarea spălării banilor, destabilizarea
demografică, creşterea corupţiei în sectorul public sau destabilizarea investiţiei economice în
interior care poate avea loc ca un produs cumulat al uneia sau mai multor riscuri strategice.
O particularitate a migraţiei ilegale o constituie mişcarea fluxurilor migratoarea care
acţionează de la est la vest şi de la sud spre nord-vestul Europei cu ramificaţii care în mod cert
tranzitează şi România. Majoritatea solicitanţiolor de azil, proveniţi sin India, Irak, Turcia, Sri
Lanka, Afganistan şi Somalia, sosesc în România în grupuri mari (10-20 persoane) şi trec
graniţa de est, sau mai recent şi cele de nord şi sud, în mod ilegal, după care solicită
recunoaşterea statutului de refugiat cu scopul de a-şi reglemnta şederea în ţara noastră, până la
identificarea unui mod de a-şi continua călătoria către ţările din vestul Europei. Trebuie
menţionat faptul că România se află în epicentrul acestui fenomen, iar cazuistica ne-a
demonstrat că acesta se adaptează şi se dezvoltă în raport de evoluţia unor anumiţi factori cum

22
Dragomirescu Bianca, Coşniţă Alin, Târgul de fiinţe umane: maladie a
secolului XXI, Editura Dosoftei, Iaşi, 2007
25
ar fi: stagnarea economică, insuficienţa, inconsistenţa şi lipsa de fermitate a unor mecanisme
de combatere şi control, influenţa negativă din partea unor curente şi ideologii străine, situaţia
materială precară a multor tineri şi pregătirea şcolară deficitară cât şi situarea ţării noastre în
regiuni unde au avut loc conflicte mi,itarea şi încă mai staţionează forţe de menţinere a păcii.
Din monitorizarea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism s-a stabilit că în prezent,
aria de acţiune a celor care săvârşesc astfel de infracţiuni s- a modificat în sensul că, în multe
cazuri, România a devenit doar locul de unde sunt recrutate prostituatele care, prin
intermediul filierelor internaţionale de proxeneţi ajung în alte ţări. În acelaşi context putem
observa că teritoriul României este folosit în continuare şi ca ţară de tranzit pentru filierele de
proxeneţi şi prostituate din fostul spaţiu sovietic, care se deplasează către statele occidentale
sau spre Grecia, Turcia şi Cipru. Ca element de noutate se constată faptul că, în ultima
perioadă, aria de plasare a prostituatelor s-a extins în afara acestor zone, fiind identificate
reţele care exploatează sexual, sub diferite acoperiri, tinere românce în Japonia, Emiratele
Arabe sau Africa de Sud. Se poate vorbi despre proliferarea agenţiilor de modelling, de
impresariat artistic, baby-sitter, ajutor menaj, oficii matrimoniale şi mai nou prin Internet, prin
diverse firme, în spatele cărora, în multe situaţii, se desfăşoară de prostituţie şi proxenetism.
În majoritatea cazurilor, tinerele racolate cunosc, intuiesc şi acceptă că se vor deplasa în
străinătate în scopul practicării prostituţiei.

CAPITOLUL II: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE

MIGRANŢI

Secţiunea 1: Noţiuni introductive privind traficul de migranţi

Factorii care stau la baza migraţiei persoanelor şi modalităţile de realizare a acesteia

sunt multipli. Motivul principal care stimulează plecarea oamenilor din ţările de origine este
speranţa pentru un viitor mai bun şi ideea că obţinerea unui anume profit poate să le garanteze
acest viitor. Profitul urmărit este strâns legat de condiţiile existente în locurile de origine,
condiţii care constituie elementul de bază al motivelor ce determină emigrarea. În general, aşa
cum rezultă din cadrul retrospectivei istorice şi a modului de manifestare a fenomenului
26
migraţiei contemporane, principalii factori care influenţează şi/sau determină emigrarea sunt
sărăcia şi o şansă minimă de a obţine un loc de muncă în ţara de origine, calamităţile naturale
şi dezastrele ecologice produse în zonă sau existenţa unor ameninţări în această direcţie,
conflictele locale şi regionale, persecuţiile politice sau religioase, îndeosebi atunci când
acestea îmbracă forma acţiunilor teroriste, crizele economice prelungite, creşterea rapidă a
numărului populaţiei ca urmare a sporului ridicat al natalităţii.
Bineînţeles că, în ceea ce priveşte factorii care determină emigrarea, există şi o serie de
particularităţi de ordin strict personal - reîntregirea familiei, emigrarea temporară pentru studii
sau pentru tratamente medicale, etc..
Pe lângă aceşti factori, mai sunt şi alţii care determină imigrarea, cum ar fi inegalităţile
între standardele de viaţă existente în ţările de origine ale emigranţilor şi cele din ţările gazdă.
Sub acest aspect emigranţii întrevăd multiple posibilităţi cum ar fi solicitările pentru muncă
ieftină, de regulă necalificată, câştigurile realizate în ţara de destinaţie fiind mult mai mari
decât cele obţinute în condiţii de muncă asemănătoare în ţara de origine sau afirmarea pe plan
profesional, posibilitate care în ţara de origine este inexistentă sau limitată (acest aspect
generează aşa numitul exod al „creierelor” – în principal la personalul cu studii superioare şi
cu reale potenţe în domeniul cercetării ştiinţifice sau al informaticii). Deasemenea, nu trebuie
să omitem existenţa unor măsuri de securitate socială atractive, libertatea persoanei şi
posibilitatea exercitării depline a drepturilor fundamentale ale omului în ţările democratice
faţă de controlul sever exercitat în ţările cu regimuri dictatoriale, posibilităţile oferite de piaţa
comercială „la negru” prin intermediul căreia imigranţii întrevăd obţinerea de câştiguri
substanţiale într-un timp scurt şi prezenţa comunităţilor de străini, formate de regulă din
conaţionali ai emigrantului şi care îi pot oferi şansa unei integrări rapide. Imigrantul priveşte
situaţia economică prin prisma alimentării pieţei cu bunuri de larg consum şi a calităţii
acestora, dar şi a mediului existent în ţara gazdă, care sporeşte confortul şi conduce la
creşterea nivelului de trai.
Opţiunea migraţiei ilegale când are ca scop lupta contra sărăciei este extrem de
anevoioasă, neplăcută şi cu puţini sorţi de izbândă. Cu toate acestea, cea mai mare parte din
populaţie migrează pe criterii economice şi optează pentru migrarea ilegală. În prezent, pe
lângă marele grup al migranţilor ilegali pe criterii economice, fenomenul migraţionist mai
cuprinde şi aventurieri sau infractori (în această categorie sunt incluşi şi teroriştii), sau alte
categorii de persoane.
Migranţii ilegali pot ascunde adevăratul scop al călătoriei în ţara de destinaţie prin
inducerea în eroare a autorităţilor cu competenţe în eliberarea şi controlul documentelor de
călătorie şi în verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, urmată de depăşirea termenului legal
27
de şedere, pot solicita nejustificat acordarea unei forme de protecţie din partea ţării gazdă sau
pot renunţa la cetăţenie pentru ca, odată cu dobândirea statutului de apatrid, să nu poată fi
returnaţi în ţara de origine. Cele mai frecvente metode folosite de migranţi sunt: folosirea de
documente false sau falsificate (inclusiv vizele), substituirea de persoană (documentul de
călătorie/identitate este valabil însă persoana nu este titularul documentului), trecerea ilegală a
frontierei prin alte locuri decât punctele de control, ascunderea în diferite mijloace de
transport care trec frontiera de stat, apelarea la sprijinul oferit de diferite persoane atât pe
parcursul călătoriei clandestine, cât şi al şederii ilegale în ţara de destinaţie (călăuze,
transportatori, gazde, patroni care facilitează munca „la negru”, etc.), migrarea clandestină
individuală sau în grup prin utilizarea rutelor combinate (terestre, maritime, aeriene) şi a
itinerariilor ce presupun tranzitarea mai multor ţări în scopul inducerii în eroare asupra ţării
reale de origine, coruperea unor funcţionari publici (spre exemplu, a lucrătorilor din cadrul
ambasadelor sau consulatelor pentru a obţine în mod ilegal viza pentru ţara de destinaţie) sau,
cel mai des, acceptarea sprijinului oferit de diferite grupuri criminale organizate în reţele pe
teritoriul mai multor state sau al organizaţiile criminale tradiţionale transnaţionale care au ca
obiect de activitate şi contrabanda cu migranţi.
Aceste metode sunt folosite în întreaga lume, manifestându-se cu intensităţi diferite în
funcţie de specificul zonei, de gradul de instruire a migranţilor ilegali şi/sau de „specializarea”
reţelelor de trafic de migranţi.
Deşi amploarea fenomenului nu este cunoscută în totalitate, totuşi Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a estimat cifra imigranţilor clandestini care
ajung anual în ţările Uniunii Europene la 500000, din care 90% penetrează frontierele cu
ajutorul reţelelor de trafic de migranţi.
Ţintele de destinaţie urmărite cu predilecţie de migranţi vor continua să fie ţările
Uniunii Europene, Americii de Nord şi Australia. Ţările de origine a migranţilor vor fi
îndeosebi cele situate pe continentul asiatic, iar organizaţiile cu gradul cel mai mare de pericol
în domeniul imigraţiei clandestine vor rămâne cele corespunzătoare acestor ţări. Ţările
Europei de Est şi cele din Asia Centrală vor constitui zone de tranzit sau de aşteptare pentru
momentul prielnic continuării călătoriei clandestine spre ţara de destinaţie finală.
Prin efectele pe care le produce asupra vieţii sociale în general şi asupra ordinii publice
în mod special, traficul de migranţi prezintă un grad sporit de pericol. Acest fapt este
evidenţiat de riscurile strategice pe care le presupune un astfel de trafic şi de impactul pe care
îl are asupra statelor implicate (de origine, de tranzit şi de destinaţie).
Odată ce a „prins rădăcini” o organizaţie criminală care are ca obiect de activitate
traficul de migranţi pe teritoriul a două sau mai multe state, se va dezvolta rapid şi va provoca
28
efecte asupra stabilităţii şi a viitorului statelor respective. Principalele riscuri generate de
traficul de migranţi sunt: destabilizarea pieţelor existente în domeniul forţei de muncă,
dezvoltarea şi diversificarea criminalităţii transnaţionale organizate, destabilizarea economică
prin creşterea activităţilor de spălare a banilor proveniţi din traficul de migranţi, destabilizarea
demografică, creşterea corupţiei în rândul funcţionarilor publici sau coruperea politicienilor şi
traficul de influenţă, precum şi destabilizarea investiţiilor economice ale firmelor străine în
ţara respectivă.
Cele mai importante rute tereste pe care se desfăşoară traficul de migranţi sunt ruta
„estică”, ruta prin Europa de sud – est şi ruta „africană”.
Ruta „estică” îşi are originea pe aeroporturile asiatice şi este orientată spre Rusia
(Moscova) şi mai departe prin Ucraina, spre Republica Slovacă şi Republica Cehă, trecând
frontiera externă a UE către Austria şi Germania. Majoritatea cetăţenilor călăuziţi care provin
din Afganistan, China, India, Sri Lanka şi Vietnam s-au folosit de Rusia ca ţară de tranzit
pentru a-şi continua drumul înspre ţările Uniunii Europene. Un rol important îl joacă în
această situaţie aeroportul din Moscova precum şi faptul, că mulţi dintre cetăţenii din Asia
Centrală şi Caucaz nu necesita viză pentru a intra în Rusia.
Există şi o rută secundară, care trece prin Moscova şi St. Petersburg cu intrarea în
Uniunea Europeană prin sud – est şi anume prin Finlanda. O alta rută secundară trece prin St.
Petersburg înspre Murmansk, cu intrarea în Uniunea Europeană la frontiera nordică a
Norvegiei.
Ruta prin Europa de sud - est începe de obicei în Turcia. Continuă pe cale terestră prin
Bulgaria. De acolo, ruta se împarte pe următoarele variante:
Varianta 1: Turcia – Bulgaria – România – fosta Iugoslavie – Ungaria – Republica
Slovacă / Cehă – spre Austria sau Germania. Această rută este folosită
în special de cetăţeni din China, India, Rusia, Irak, Bulgaria, România
şi Turcia.
Varianta 2: din Turcia prin Serbia şi Muntenegru, Bosnia–Herţegovina, Croaţia,
Slovenia spre Austria sau Italia. Această rută este utilizată în special
de cetăţeni din Turcia, Irak, Iran, Serbia, Muntenegru, Bosnia –
Herţegovina, Macedonia şi din ţările asiatice.
Varianta 3: din fostele state sovietice prin România şi Bulgaria, prin Grecia sau pe
ruta macedoneană. Această alternativă este utilizată în special de
cetăţeni din Rusia, Ucraina, Belarus, Lituania, Kazahstan, Albania şi
România. În afară de acestea există şi rute directe spre Grecia din
Albania şi Turcia.
29
 În cazul rutei „africane”, migranţii proveniţi de pe continentul african vin în special din
Maroc, Algeria şi ţările din sudul Saharei spre Spania. Emigranţii ilegali încearcă să intre
ilegal în oraşele spaniole Ceuta sau Mellina, care se află pe pământ african la frontiera cu
Marocul.
Reţelele de trafic de migranţi folosesc combinate cu rutele terestre şi rute maritime, cum
ar fi din Libia spre Italia. Se ştie, că vasele pleacă de la coastele Zuara şi Zliten, care se află la
est şi la vest de Tripoli. Aceste rute sunt utilizate în special de cetăţeni din Sudan, Etiopia,
Eritreea, Somalia, Liberia, Siera Leone, India, Pakistan, Bangladesh şi Sri Lanka. Altă rute
maritimă este din Tunisia spre Italia care începe în Tunisia şi se continuă spre insulele italiene
Lampedusa şi Pantelleria. De acolo emigranţii încearcă să-şi continue drumul spre Sicilia
până la ţărmul italian. Această rută este utilizată în special de cetăţeni din Tunisia, Algeria şi
Maroc. Pe altă rută din Sri Lanka spre Italia (Sicilia şi Calabria) prin Canalul Suez, migranţii
sunt luaţi de pe coasta din Sri Lanka, duşi după o parte a peninsulei arabe, urmează o oprire
(probabilă) în Yemen, trecuţi prin Marea Roşie şi Canalul Suez, pentru a ajunge în Mediterana
şi respectiv în Italia. Această rută se utilizează în special de cetăţenii sri-lankezi.
Cetăţenii din Maroc şi continentul african care folosesc o rută prin Turcia şi Albania
spre Italia (Calabria, Puglia) utilizând vase maritime, sunt călăuziţi spre coasta franceză sau
spaniolă ori spre Insulele Canare.
Cei mai mulţi emigranţi ilegali, care sunt călăuziţi pe mare vin din Turcia, fiind vorba în
special de kurzi, irakieni, iranieni şi pakistanezi. Există reţele de infractori care adună
emigranţi ilegali, îi grupează pe teritoriul turcesc, înainte de a-i duce în porturile greceşti.
Toate statele UE se confruntă cu emigranţi ilegali care sosesc pe aeroporturile
internaţionale. Numărul imigranţilor ilegali depinde de mărimea aeroportului şi de fluxul de
călători. Astfel, aeroporturile din Londra, Amsterdam, Frankfurt Main şi Paris colectează
imigranţi ilegali din întreaga lume.
Există câteva rute importante înspre UE care îşi au originea pe aeroporturile din Hong
Kong, Johannesburg, Moscova, St. Petersburg, Bangkok, Dubai, Istambul, Bombay, Lagos,
Rio de Janeiro, Lima, Quito, Casablanca şi Accra.
În ceea ce priveşte rutele terestre descrise, metoda cea mai frecventă este frontiera verde
spre Uniunea Europeană, care este trecută pe jos.
Una dintre cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte intrarea pe teritoriul Schengen este
utilizarea abuzivă a vizelor Schengen. Astfel, vizele obţinute pentru studii sunt utilizate pentru
călătorii turistice sau de afaceri. Această metodă a vizelor obţinute prin declaraţii false s-a
putut constata în special la controlul de frontieră în cazul cetăţenilor din Ucraina, China,
Republica Moldova, Turcia, Albania şi Rusia. Până în acest moment fenomenul a putut fi
30
constatat în Germania, Belgia, Austria, Italia, Portugalia, Finlanda, Suedia şi Norvegia. În
majoritatea cazurilor motivul real pentru intrarea în UE este munca ilegală sau şederea
permanentă.
Portugalia şi Spania stau în faţa unei probleme la punctele lor de trecere a frontierei
externe în ceea ce priveşte cetăţenii din America de Sud, care nu necesita viză şi care pretind,
că scopurile lor ar fi turistice.
O altă metodă este utilizarea paşapoartelor de călătorie, a vizelor, a permiselor de
şedere, a cărţilor de identitate, a permiselor de conducere şi a documentelor de asigurare false
sau falsificate. În acelaşi timp s-a observat utilizarea de documente originale cu substituire de
persoană.
Angajaţi marocani ai firmelor de curăţenie, care lucrau pe aeroportul Schiphol din
Amsterdam au călăuzit ilegal cetăţeni din Maroc din zona de tranzit în zona Schengen,
utilizând pentru aceasta cheile lor de serviciu. Şi cetăţenii din Ghana au utilizat aceeaşi
metodă.
Cetăţeni din China care au sosit pe aeroportul Schiphol cu paşapoarte originale au
primit de la călăuze după ce au coborât din avion documente de călătorie asiatice false precum
şi bilete de zbor false pentru zboruri spre Marea Britanie.
Se cunoaşte faptul că există cetăţeni somalezi, care trăiesc în ţările nordice şi care îşi
trimit documentele de călătorie la Mogadischu, de unde cetăţeni somalezi intră ilegal în
Norvegia şi Suedia.
Cetăţenii din ţările situate la sud de Sahara şi din Maghreb intră în Uniunea Europeană
prin porturile maritime din sudul Spaniei, deoarece aici există curse regulate spre Africa de
Nord. În marea majoritate a cazurilor s-au utilizat documente falsificate.
Referitor la Italia trebuie spus, că migranţii ilegali aflaţi pe vase de pasageri sunt
transportaţi de reţelele de treafic în marea majoritate a cazurilor în condiţii umanitare şi de
siguranţă proaste. Locurile naturale de destinaţie sunt micile insule Lampedusa şi Pantelleria.
Punctele de plecare se află pe coasta de nord a Africii. Sunt folosite şi ambarcaţiuni rapide, în
special de cetăţeni albanezi care încearcă să debarce pe coasta de est a Italiei. Ambarcaţiunea
fiind mică numărul de persoane transportate se limitează la 10 – 15 pe cursă. Ambarcaţiuni
pescăreşti care vin din Tunisia şi Turcia transportă uneori până la 100 de persoane (sau poate
chiar mai multe de atât). Proprietarul pretinde că pescuieşte, dar în realitate există migranţi
ilegali ascunşi la bordul navei. Scopul urmărit este de a ajunge la frontiera italiană sau
grecească. De pe coasta Africii de Nord pleacă mici bărci pescăreşti cu ajutorul cărora
migranţii ilegali încearcă să ajungă în apele teritoriale spaniole sau în Insulele Canare. Pe
itinerarul înspre Turcia se grupează emigranţi ilegali în grupuri de până la 20 de persoane.
31
Aceştia sunt ambarcaţi pe bărci pescăreşti mici şi vechi cu scopul de a fi transportaţi în
Grecia. De regulă acest gen de operaţiuni se desfăşoară noaptea. Există chiar cazuri, în care
traficanţii învaţă pe unul dintre migranţi cum se conduce barca pentru a ajunge pe ţărmul
grecesc. În alte situaţii călăuzele conduc barca, iar în apropiere de ţărmul grecesc emigranţii
coboară de la bord şi ating ţărmul Greciei. O altă situaţie este aceea în care călăuzele se întorc
cu o ambarcaţiune rapidă la ţărmul turcesc, iar barca pescărească plină de migranţi este
condusă în continuare de un migrant. În regiunea Mării Baltice au existat cazuri în care
ambarcaţiuni bine dotate au fost utilizate pentru călăuzirea imigranţilor dinspre statele baltice
înspre alte zone de coastă ale UE.
În afara ameninţărilor existente la frontierele externe multe dintre statele membre ale
Uniunii Europene suferă din cauza traficului de migranţi care vin din celelalte state Schengen.
În unele ţări cum ar fi ţările nordice, Marea Britanie şi Germania numărul de emigranţi
ilegali prinşi la frontierele interne Schengen a fost mai mare decât acela la frontierele externe.
Acest fenomen este dovada faptului, că sistemul Schengen este vulnerabil, iar frontierele
externe sunt permeabile.
Odată ce un migrant ilegal a intrat în ţinutul libertăţii, siguranţei şi a dreptului,
probabilitatea ca el să fie descoperit este foarte mică. Se poate pleca de la premisa, că datorită
desfiinţării controalelor la frontiera internă numărul real al emigranţilor ilegali care vin peste
frontierele externe Schengen să fie mult mai mare decât cel constatat în ţările membre.

Secţiunea 2: Apariţia şi evoluţia reglementărilor juridice referitoare la traficul de

migranţi în legislaţia internaţională şi naţională

În Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe

mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale
organizate la articolul 3 sunt explicaţi o serie de termeni:
„a) expresia trafic ilegal de migranţi desemnează faptul de a asigura, în scopul
obţinerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt folos material, intrarea
ilegală într-un stat parte a unei persoane care nu este nici cetăţean, nici rezident
permanent al acelui stat;
b) expresia intrare ilegală desemnează trecerea frontierelor atunci când condiţiile
necesare intrării legale în statul primitor nu sunt satisfăcute;
c) expresia document de călătorie sau de identitate fraudulos desemnează orice
document de călătorie ori de identitate:
(i) care a fost contrafăcut sau modificat în mod substanţial de către oricine altcineva
în afară de o persoană ori o autoritate abilitată prin lege să pregătească sau să
elibereze documentul de călătorie ori de identitate în numele statului; sau

32
 (ii) care a fost eliberat sau obţinut în mod ilegal printr-o declaraţie falsă, prin
corupţie ori constrângere sau prin orice alt mijloc ilegal; sau
(iii) care este utilizat de către o altă persoană decât titularul legitim;
d) termenul navă desemnează orice tip de maşină acvatică, inclusiv maşină fără
pescaj şi un hidroavion, utilizat sau ce poate fi utilizat ca mijloc de transport pe apă,
cu excepţia unei nave de război, a unei nave de război auxiliare ori a altei nave ce
aparţine unui guvern sau se află în exploatarea sa, atât timp cât este utilizat exclusiv
pentru un serviciu public necomercial.”23

În legislaţia internă, în articolul 70 din Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 105

din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României 24, modificată şi completată prin
Legea nr. 243 din 29 aprilie 2002 25 şi prin Legea nr. 39 din 29 ianuarie 2003 26 O.U.G. nr.
105/2001 se statuează că „intrarea sau ieşirea din ţară, prin trecerea ilegală a frontierei
de stat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la doi ani.”
Dacă această faptă a fost săvârşită în scopul sustragerii de la executarea unei
pedepse, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani.
Potrivit articolului următor din Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 105/2001
„Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii
frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi constituie
infracţiunea de trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani”.
În alineatul (2) al aceluiaşi articol se prevede că „dacă fapta prevăzută la alin. (1)
este de natură a pune în pericol viaţa sau securitatea migranţilor ori a-i supune pe
aceştia unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este de la cinci la zece ani.”
Există în alineatul următor o formă şi mai gravantă, şi anume: „dacă fapta
prevăzută la alin. (2) a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la zece la douăzeci de ani.”
Referitor la traficul de migranţi mai există prevedei legale şi în alte acte normative
cum ar fi în art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 112 din 30 august 2001 27
privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de
persoane fără cetăţenie domiciliate în România, modificată şi completată prin Legea nr.

23
Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare,
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,
2000.
24
M.Of. nr. 352 din 30 iunie 2001
25
M.Of. nr. 302 din 8 mai 2002
26
M.Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003
27
M.Of. nr. 549 din 3 septembrie 2001
33
 252 din 29 aprilie 200228, unde se prevede că: „se sancţionează cu închisoare de la doi la
şapte ani fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliate pe teritoriul
României care racolează, îndrumă sau călăuzeşte una ori mai multe persoane, în scopul
trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau care organizează una ori mai multe
dintre aceste activităţi ilegale.”
Potrivit alineatului următor din acelaşi act normativ „cu aceeaşi pedeapsă se
sancţionează şi racolarea uneia sau mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a
frontierei unui stat străin sau organizarea unei asemenea activităţi săvârşită pe teritoriul
României de alte persoane decât cele prevăzute la alin.(1).”
În contextul definiţiilor de mai sus, traficul de migranţi este o infracţiune împotriva
ordinii publice, care reglementează pătrunderea ilegală a persoanelor pe teritoriul unui
stat.
În forma de bază a infracţiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 105/2001 nu se
poate vorbi de existenţa unor victime, ceea ce deosebeşte această infracţiune de
infracţiunea de trafic de persoane, care este o infracţiune împotriva persoanei.
Ambele forme de activitate pot fi din categoria celor de migraţiune ilegală, însă
există şi diferenţe importante, referitoare la împrejurarea că în cazul traficului de persoane
vorbim de exploatarea victimei traficate, aceasta din urmă neavând posibilitatea unei
opţiuni.
Elementul principal de diferenţiere constă, aşadar, în constrângerea exercitată asupra
persoanei, în cazul acestei infracţiuni, în raport cu traficul de migranţi.
Cu alte cuvinte, traficul de migranţi nu implică şi nu se bazează pe constrângerea
persoanei introduse ilegal, iar din punctul de vedere al valorii sociale ocrotite de lege, prin
incriminarea infracţiunii de trafic de migranţi este protejată ordinea publică.
Astfel, un contrabandist facilitează unei persoane intrarea ilegală într-o ţară contra
unei sume de bani, dar, la sosirea la destinaţie, persoana respectivă este liberă; prin
opoziţie, victima traficului este însă „înrobită” după sosirea sa la destinaţia finală, fiind
supusă unui regim de exploatare. Acest regim este menţinut cu ajutorul unor mecanisme
de constrângere care vizează uzul de forţă, ameninţarea cu forţa, exploatarea
vulnerabilităţii economice şi izolarea victimei.
Doar în cazul alin. 2 şi 3 ale infracţiunii prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr.
105/2001 se poate vorbi de victime, ele devenind astfel, ca urmare a producerii uneia

28
M.Of. nr. 307 din 9 mai 2002
34
 dintre consecinţele mai grave arătate în text, consecinţe care depăşesc intenţia făptuitorului
şi în raport cu care făptuitorul se află în culpă, în forma de vinovăţie a praeterintenţiei.
În altă ordine de idei, dacă traficul de migranţi presupune întotdeauna, ca activitate,
trecerea unei frontiere de stat, traficul de persoane nu are întotdeauna caracter
transnaţional, săvârşirea faptei nedepinzând de extinderea activităţii internaţionale pe
teritoriul mai multor state, legea naţională nefăcând distincţie între traficul intern şi
traficul internaţional.
În perioada 2000 – 2006, România a făcut eforturi semnificative pentru armonizarea
legislaţiei naţionale privind migraţia şi traficul de migranţi cu cea europeană. O atenţie
deosebită a fost acordată îndeplinirii reformei instituţionale pentru sporirea eficienţei
instituţiilor specializate în domeniul migraţiei.
Odată cu aderarea României la UE în ianuarie 2007, a fost localizat hotarul extern de
Est al Uniunii Europene. Aceasta necesită o aplicare strictă a măsurilor concrete stabilite atât
la nivel european, cât şi la cel naţional.
Procesul îndelungat şi extins de aderare a României la UE a implicat, ca aspect
principal, absorbţia acquis-ului Schengen. Sistemul Român de Imigrare a fost supus unei
dramatice reforme în timpul procesului de aderare. La finele acestui proces, legislaţia
României, în acest sens, trebuie să corespundă standardelor Uniunii Europene, existând
instituţii corespunzătoare ale acestei legislaţii.
Pentru a spori eficienţa managementului imigraţiei pe teritoriul României, Guvernul
Român a adoptat Hotărârea nr. 1122 din 18 septembrie 2007 pentru aprobarea Strategiei
naţionale privind imigraţia pentru perioada 2007 – 2010.
Aderarea României la Uniunea Europeană în ianuarie 2007 şi noua abordare privind
migraţia în contextul UE, au făcut acest pas necesar, urmând Strategia anterioară din 2004
privind Imigraţia. Noua Strategie este axată pe scopurile Guvernului privind imigrarea
controlată, prevenirea şi controlul imigraţiei ilegale, azilul şi integrarea socială a imigranţilor.
Strategia poate de asemenea fi percepută ca poziţia oficială a Guvernului Român privind
fenomenul de imigrare. Având o perioadă limitată de implementare, această Strategie asumă
obligaţiunile pe care le are România în acest context ca membru UE şi, de asemenea, încearcă
să schimbe viziunea de la cea anterioară (care corespundea preponderent unei ţări de tranzit)
spre cea nouă, proprie unei ţări de destinaţie. Unele elemente ale acestei Strategii, au fost
inspirate de Programul de la Haga şi Planul de Acţiuni, împreună cu documentele relevante
elaborate de către Parlamentul European.
Strategia Naţională pentru Imigrare stabileşte măsuri concrete pentru:
- migraţia controlată:
35
 o asigurarea cadrului administrativ de utilizare a dreptului la libera circulaţie şi
rezidenţa cetăţenilor în statele-membre UE;
o promovarea admiterii cetăţenilor ţărilor terţe cu scopul de lucru în conformitate cu
necesităţile pieţei forţei de muncă;
o încurajarea admiterii străinilor care intenţionează să investească în activităţile
comerciale;
o promovarea unui sistem de selectare eficientă pentru admiterea cetăţenilor străini
pentru a-şi continua studiile pe teritoriul României;
o dezvoltarea tehnologiilor informaţionale pentru controlul informaţiei privind
migraţia pe teritoriul naţional.
- prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale:
o informarea eficientă a migranţilor potenţiali privind posibilităţile legale pentru
admitere şi măsurile luate de statul român împotriva migraţiei ilegale;

36
 o intensificarea cooperării între autorităţi pentru lupta împotriva migraţiei ilegale şi
traficul de fiinţe umane şi a măsurilor de reîntoarcere a străinilor care se află ilegal
pe teritoriul României sau care au intrat legal, dar expirându-le statutul;
o pregătirea României pentru aderarea la Spaţiul Schengen;
o intensificarea cooperării între autorităţile României şi instituţiile similare din
statele-membre UE;
- integrarea socială şi reîntoarcerea/repatrierea voluntară a cetăţenilor cu statut ilegal:
o susţinerea străinilor rezidenţi pe teritoriul României în participarea activă în
activităţi legale economice şi sociale, asigurându-li-se respectul identităţii
culturale;
o asigurarea că categoriile de străini acceptaţi depun eforturi suficiente pentru a se
integra în societatea românească, inclusiv prin programe special organizate în
aceste sens de către statul român;
o sporirea conştientizării de către oamenii implicaţi în acest domeniu – funcţionari
publici, societatea şi străinii – referitor la importanţa susţinerii integrării.
Noile elemente introduse de această Strategie sunt:
- admiterea străinilor se va face în baza necesităţilor pieţei proprii a forţei de muncă;
- încurajarea admiterii străinilor care doresc să dezvolte o oarecare afacere privată în
România;
- implementarea sistemului logic şi eficient de selectare a străinilor care vin la
studii;
- reducerea imigraţiei ilegale prin descurajarea celor care doresc să imigreze în
România, dar nu corespund cerinţelor legislaţiei române de admitere şi, de
asemenea, prin o luptă mai eficientă împotriva traficului de migranţi;
- intensificarea cooperării internaţionale cu scopul controlului imigraţiei ilegale;
- intensificarea cooperării în domeniul reîntoarcerii, împreună cu alte ţări UE prin
intermediul iniţiativelor precum participarea României în zborurile comune spre
destinaţia unor ţări în afara UE pentru reîntoarcerea imigranţilor ilegali în ţările de
origine;
- asumarea unui rol activ în construirea capacităţilor necesare pentru o abordare
regională în domeniul azilului în Europa de Est.
Filosofia de bază a Strategiei este că migraţia ilegală este un proces care trebuie
manipulat şi nu o problemă care poate fi soluţionată printr-o intervenţie similară.

37
 Pe lângă aceste documente menţionate anterior, în legislaţia internă se regăsesc o serie
de reglementări cu incidenţă în prevenirea şi combaterea traficului de migranţi, cum ar fi:
- ordonanţa de urgenţă nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în
2008;
- legea Nr. 374 din 22 septembrie 2002, ratificând Memorandumul de Înţelegere între
Guvernul Român şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) privind cooperarea
în domeniul repatrierii umanitare voluntare asistate, semnat la 28 iunie 2002, la Bucureşti;
- decizia Guvernului Nr. 616 din 21 aprilie 2004, aprobând Strategia Naţională pentru
Migraţie – Strategia Naţională a României pentru Migraţie are drept scop promovarea
politicii unitare în domeniul migraţiei, azilului şi integrării sociale ale străinilor,
conformarea cadrul legislativ intern cu legislaţia internaţională şi acquis-ul UE. Ea
descrie noul cadru instituţional de implementare a politicilor în aceste domenii şi
defineşte mecanismul coordonator intern al instituţiilor de implementare;
- legea nr. 185/2004 privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 44/2004 privind
integrarea socială a cetăţenilor străini care primesc o formă de protecţie în România;
- ordonanţa nr. 44/2004 privind 2004 privind integrarea socială a cetăţenilor străini care
au primit protecţie în România;
- legea nr. 122/2006 privind azilul în România;
- normele metodologice pentru aplicarea legii Nr.122/2006 privind azilul în România.

Secţiunea 3: Dinamica traficului de migranţi în România

În contextul Uniunii Europene, profilul de migraţie al României se aseamănă, în

principal, cu cel al Poloniei, Bulgariei, Slovaciei şi Lituaniei. Este vorba de un profil
caracterizat prin pondere redusă a imigrărilor din străinătate şi nivel relativ ridicat al fluxurilor
de remitenţe care vin de la cei plecaţi la lucru în străinătate. Cu un volum al remitenţelor
intrate în ţară de aproximativ 400 USD pe locuitor în 2007, România se afla pe locul patru în
Uniunea Europeană din acest punct de vedere, după Luxemburg, Belgia şi Lituania. În context
global, dintr-un total de 157 de ţări România ocupa, pe acelaşi indicator, rangul 14.
Folosind date din cercetările româneşti de specialitate, diferite de cele din Raportul
dezvoltării umane 2009, profilul de migraţie al României poate fi detaliat astfel: la nivelul
anului 2008, din România erau plecate în străinătate aproximativ 2,8 milioane de persoane.
Volumul respectiv a scăzut, probabil, în 2009, la aproximativ 2,5 milioane. Dintre aceştia,
aproximativ 40% se află în Italia şi 30% în Spania. Cu ponderi mult mai mici, apropiate de
38
5%, urmează grupările de migranţi din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi
Germania.
Migraţia românească în străinătate este preponderent familială, în proporţie de peste
două treimi. Familia tipică de migranţi este formată din soţ care munceşte în construcţii şi
soţie angajată ca menajeră.
Dacă în 2007, înainte de declanşarea/perceperea socială a crizei, ponderea românilor
care declarau că ar dori să revină în ţară era foarte ridicată, la sfârşitul anului 2008 ponderea
celor cu intenţii structurate de revenire în ţară în următorii cinci ani era sub 30%. Criza nu a
adus cu ea un val de reveniri în ţară. Deşi astfel de reveniri au existat şi vor continua, ele au şi,
foarte probabil, vor avea o intensitate redusă. Explicaţia este asociată cu factori precum
nivelul ajutorului de şomaj în străinătate, acceptarea unor ocupaţii mai prost plătite tot în ţara
de imigrare, slabul impact al crizei asupra ocupării în sectorul domestic-menajer, importanţa
pe care migranţii o acordă modului de funcţionare a instituţiilor şi serviciilor sociale în ţara de
imigrare comparativ cu cea de origine, etc..
Nivelul mediu de educaţie/calificare al migranţilor români în străinătate, comparativ
cu cel al imigranţilor concurenţi (marocani, albanezi, ecuadorieni, columbieni etc.) este
superior. Faptul are implicaţii directe asupra şanselor de integrare sporite pentru români în
societăţile de destinaţie.
Situaţia de criză a accentuat problemele legate de percepţia problemelor de integrare a
imigranţilor români în unele din societăţile gazdă (Italia, spre exemplu). Datele istorice
disponibile susţin ipoteza că este vorba nu de un efect de etnicitate ci de „ultim val” de
imigrare. Ultimii sosiţi, mai ales dacă ajung în număr mare şi în condiţii de criză tind să fie
percepuţi în mai mare măsură ca având comportamente deviante decât imigranţii care au
locuit mai mult timp în societatea respectivă.
Cea mai bună imagine asupra răspândirii românilor care lucreză, pe termen indefinit,
în străinătate este dată de circulaţia „banilor din migraţie”, a remitenţelor: din cei aproape 2,8
miloane care au fost, în medie , în străinătate, în 2008, 40% erau în Italia şi 30% în Spania.
Ceea ce se întâmplă cu migraţia în străinătate a devenit la fel de important, pentru
societatea românească actuală ca şi evoluţia PIB. Prin plecarea la lucru în străinătate,
revenirea în ţară şi prin imigrarea din străinătate în România sunt condiţionate procese
economice şi sociale majore ale ţării. Migraţia este un „fenomen social total” prin care pot fi
„citite” oportunităţi şi probleme, istorie, prezent şi viitor la nivelul societăţii româneşti. Multe
dintre problemele nerezolvate de tranziţia spre economie de piaţă şi spre un stat al bunăstării
au fost abordate de către o bună parte dintre români, „pe cont propriu”, prin emigrare
temporară în străinătate. Se poate vorbi despre un gen de „tranziţie socială prin migraţie” care,
39
pe termen scurt, a avut succes dar pe termen mediu şi lung are implicaţii multiple, inclusiv
riscuri majore, de luat în seamă la nivel societal.
Emigrarea definitivă din România este relativ redusă (aprox. 11 mii persoane pe an,
după 1998). Dominantă este migraţia temporară pentru muncă. Aceasta a avut o creştere
spectaculoasă mai ales după 2001 (din 2002 românii circulă fără restricţii în spaţiul
Schengen). Numărul de migranţi români în străinătate este din ce în ce mai dificil de estimat
datorită accentuării caracterului circulatoriu al fenomenului. Ponderea „euro-navetiştilor” ,
persoane care circulă frecvent între România şi altă ţară din UE sau a celor care stau pe durate
scurte în afara ţării este în creştere. 29
În primele ei etape, până în 2001, emigrarea românească a fost puternic selectivă, cu o
predominare a plecării bărbaţilor faţă de femei, orăşenilor faţă de săteni, moldovenilor şi
transilvănenilor faţă de munteni şi olteni, cu o accentuată diferenţiere regională. După 2001 s-
a impus tot mai mult tendinţa de reducere a selectivităţii migraţiei. Structura fluxurilor de
emigrare şi, implicit, structura emigranţilor români din străinătate se apropie tot mai mult de
structura populaţiei ţării. Bărbaţii şi femeile, orăşenii şi sătenii, spre exemplu, ajung să fie în
ponderi apropiate în structura noii diaspore româneşti constituită după 1990. După aderarea
României la UE a avut loc o creştere moderată a emigraţiei temporare româneşti în străinătate
(de la aproximativ 2,2 milioane în 2006 la aproximativ 2,7 milioane în 2007) şi o modificare
în compoziţia fluxurilor de emigrare, cu o creştere a ponderii categoriilor de calificare ridicată
(medici ,spre exemplu) şi a celor cu calificare redusă sau cu potenţial redus de integrare pe
piaţa muncii în ţările de destinaţie. Foarte multe dintre particularităţile emigrării româneşti de
masă derivă din caracterul ei familial şi din ocuparea preponderentă a bărbaţilor în construcţii,
iar a femeilor în sectorul menajer sau al îngrijirii la domiciliu a bătrânilor.
Emigrarea pentru muncă este asociată cu o semnificativă emigrare a copiilor de vârstă
şcolară care îşi însoţesc părinţii în străinătate. În numai trei ani, 2006-2008, aproximativ 30 de
mii de copii au întrerupt şcoala în România, pentru a o continua în străinătate
România este o ţară de emigrare nu numai sub aspectul migraţiei temporare. Chiar şi la
volumul redus al sosirilor şi al plecărilor definitive, raportul este în favoarea plecărilor. La
începutul anilor 90 a fost plecarea masivă a saşilor în Germania care a făcut ca emigrarea să
fie mult mai puternică decât imigrarea definitivă. Ulterior, mai ales după 1998, cele două
curbe de mobilitate teritorială s-au apropiat prin volumele specifice înregistrate. În perioada

29
Administraţia Prezidenţială, Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor
Sociale şi Demografice, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Septembrie
2009
40
1994-2007 s-au stabilit în România peste 90 de mii de persoane. Majoritatea, peste 60%, sunt
venite din Republica Moldova. A doua sursă de imigrare este Germania, cu numai o pondere a
imigranţilor de 5%. Volumele de imigrare, pe ţări de origine, sunt relativ reduse. Ceea ce
contează este mai ales variaţia, sporul de volum de imigranţi. Din acest punct de vedere este
de notat ca semnificativ faptul că, în ultimii doi ani, cele mai importante sporuri de imigrare
vin pe rutele dinspre China, Turcia, Italia şi Siria. Imigranţii aflaţi legal şi temporar în
România la sfârşitul anului 2008 erau în număr de aproximativ 60 de mii30.
Imigrările temporare legale (cu permise de şedere valabile) ajung, pentru ţările din
afara UE, la 35 de mii în 2007 şi la 40 de mii în 2008. De notat că venirile temporare se fac în
principal din aceleaşi ţări care constituie origine pentru imigrarea definitivă – Moldova,
Turcia, China, SUA, Siria. Pare să fie vorba de procese de migraţie care iniţial sunt temporare
şi ulterior devin definitive.
Cei mai mulţi cetăţeni străini din afara UE, înregistraţi în 2008, cu permise de şedere
valabile declarau ca motiv al venirii studiile (30%), angajarea (23%) , desfăşurarea unor
activităţi comerciale (7%) sau intenţia de a obţine şederea permanentă (12%). În decurs de un
an, între 2007 şi 2008, ponderea celor care declarau ca motiv angajarea a crescut cu şase
puncte procentuale (peste trei mii de persoane).
În cifre absolute, numărul celor angajaţi sau activi în domeniul comercial era de
aproximativ 12 mii. Principalele ţări UE din care sosesc imigranţii sunt Italia, Germania şi
Franţa şi, din imediata apropiere a ţării, Ungaria, Bulgaria şi Grecia. Deşi România se află la
începutul procesului de imigrare, ţările care apar în statistica prezentată pot fi considerate ca
principale capete în viitoarele rute de imigrare spre România. Dacă la nivelul unor asociaţii
patronale se contura în 2008 necesitatea importului forţei de muncă pentru acoperirea unor
deficite ca cele din industria textilă, construcţii, hoteluri şi restaurante, puţine companii aveau
planuri structurate în acest sens. România va urma, cel mai probabil, parcursul ţărilor
europene în ceea ce priveşte profilul migraţiei, prin creşterea numărului de imigranţi pe piaţa
muncii. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în 2013-2015, numărul de imigranţi este
posibil să crească până la 200000 / 300000 imigranţi, ceea ar însemna 1% / 1.4% din
populaţia României. În ultimii 5 ani numărul permiselor de muncă eliberate străinilor a
crescut de peste 10 ori de la doar 1364 de permise eliberate de muncă în 2004 la 14349 în
2008. Este o creştere accentuată, dacă o comparăm cu cea din ţări apropiate , cu experienţă
sporită de imigrare, precum Polonia. Nu există statistici privind amploarea fenomenului de
imigraţie economică nereglementată. Indicatori aproximativi confirmă însă prezenţa
imigranţilor în sectorul economiei ascunse. Există cazuri de cetăţeni moldoveni, ucrainieni
30
conform datelor de la Oficiul Român pentru Imigrări - ORI
41
sau asiatici angajaţi informal în construcţii, industria de panificaţie, cluburi de noapte, sau
agricultură. În anul 2006 în urma unor controale iniţiate de Inspecţia Muncii şi ORI au fost
depistaţi 110 străini cu şedere ilegală, numărul acestora crescând până la 345 în anul 2007.
Probabil, aceste cazuri, acum puţin vizibile, anticipează evoluţia fluxurilor de imigraţie pe
termen mediu şi lung.
Evoluţia condiţiilor economice din România va influenţa tendinţele de imigraţie. Este
dificil însă de prognozat momentul în care imigraţia va depăşi emigraţia, mai ales dacă luăm
în considerare perioada de schimbări dramatice care afectează economia mondială. În plus,
multiplicarea formelor de migraţia circulară face şi mai dificilă estimarea. Revenirile în ţară
ale românilor, spre exemplu, pot căpăta, în multe situaţii, caracter temporar. Migraţia de
revenire poate fi pe perioade circumscrise de ciclurile economice. Dacă locurile de muncă din
România nu vor fi de tip „bine plătit”, odată depăşită criza în fostele societăţi gazdă este
probabilă revenirea migranţilor acolo.
Refugiaţii sunt o altă categorie de cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României. Ca şi în
cazul imigranţilor, numărul acestora este încă foarte mic. În perioada 1991-2008, 2477 de
cetăţeni străini au obţinut o formă de protecţie în România (refugiat sau protecţie subsidiară).
În 2009, doar 1102 refugiaţi se mai aflau pe teritoriul ţării. Cei mai mulţi refugiaţi provin din
Irak (52%), Iran şi Palestina. Deşi legislaţia este comprehensivă şi cuprinde standardele
Uniunii Europene, există anumite aspecte care îngreunează procesul de integrare socială şi
profesională a refugiaţilor:
- accesul la piaţa muncii: în 2008, 39% dintre cetăţenii străini care beneficiau de o
formă de protecţie nu aveau un loc de muncă. Alte date, aferente anului 2007, relevau
faptul că 36% din totalul imigranţilor nu aveau un loc de muncă, acest procent
ridicându-se la 76% în cazul bărbaţilor refugiaţi;
- absenţa specialiştilor care să asigure asistenţa azilanţilor şi a refugiaţilor în limba
ţărilor de origine;
- dificultăţile asociate echivalării studiilor şi recunoaşterii competenţelor profesionale;
- absenţa concordanţei între calificarea dobândită de cetăţenii străini cu statut de
refugiat în ţara de origine şi slujba obţinută în România;
- absenţa posibilităţii de integrare a solicitanţilor de azil pe piaţa muncii, în primul an de
şedere.
Perioada actuală de criză economică va aduce, firesc, un gen de „contracţie” a
emigrării româneşti prin reducerea numărului de plecări la lucru în străinătate şi prin sporirea
numărului de reveniri. Ponderea românilor care în toamna anului 2008 aveau intenţii
structurate de revenire în ţară din străinătate ar putea fi estimată, conform unor date parţiale
de sondaj, la mai puţin de 30% din totalul celor aflaţi în străinătate. Alte două sondaje

42
realizate la sfârşitul anului 2007 şi în primul semestru al anului 2008 cu migranţi din Spania şi
Italia indicau un potenţial mai mare de revenire în ţară. Astfel în Spania 44 % afirmau că şi-au
pus serios problema de a se întoarce în România în următoarele trei luni în timp ce în Italia
procentul acestora era de 38%. În ambele cazuri, însă, este vorba de înregistrări de stare de
spirit la momente în care efectele crizei nu erau atât de marcate, şi în România şi în ţările
gazdă, precum la sfârşitul anului 2008 sau început de 2009.
În Spania31, 66% dintre cei care au intenţie de revenire cred că au un loc de muncă
nesigur, 35% au fost concediaţi în ultimele luni, 39% au fost anunţaţi de patron să-şi caute un
alt loc de muncă; în cazul a 72 % dintre ei veniturile lunare au scăzut în ultima perioadă, 66%
au găsit mai greu o slujbă în ultimele luni, 47% au un statut nereglementat pe piaţa muncii şi
30% lucrează în construcţii, un domeniu afectat sever de criza economică.
Deşi aparent ne-am putea gândi că vulnerabilitatea ocupaţională influenţează
semnificativ intenţia de a rămâne sau nu în ţara gazdă, decizia finală şi probabilităţile de
revenire depind de o multitudine de factori şi se modifică rapid. Tendinţa de revenire este
influenţată mai degrabă de planurile de viitor sau de abilităţile individuale de adaptare la
schimbările economice, decât de statutul reglementat sau nu pe piaţa muncii din ţara de
destinaţie. Persoanele care cunosc mai puţin limba ţării gazdă, interacţionează mai puţin cu
populaţia locală, sunt mai nemulţumite de efectele migraţiei asupra familiei proprii şi asupra
propriei sănătăţi şi au o percepţie pozitivă asupra viitorului economic al propriei ţări tind să
adopte în mai mare măsură decizii de revenire în ţară.
Desigur, evoluţiile legate de revenirea efectivă în ţară sunt dependente de formele
particulare pe care le va lua criza economică în România, în ţările de imigrare dar şi de
politicile de imigrare ale ţărilor respective. În Italia şi în Spania, în pofida contracţiilor
asociate cu criza, comunităţile româneşti de imigranţi vor continua să se consolideze prin
ocupare, locuire, reţele sociale şi integrarea socială la nivelul primei şi a celei de-a doua
generaţii de imigranţi. Simultan însă, va avea loc o extindere a prezenţei româneşti în alte ţări
ale UE în contextul restructurărilor continentale ale pieţei forţei de muncă. Migraţia internă.
Dată fiind amploarea plecărilor la lucru în străinătate, migraţia internă, cea desfăşurată între
localităţi diferite din România, a intrat într-un con de umbră în spaţiul public şi , în bună
măsură, în abordările de specialitate. Ignorarea ei nu este însă indicată pentru că oferă date
importante pentru a înţelege problemele de dezvoltare ale ţării. În perioada 1991-2007,
schimbările anuale de domiciliu stabil au avut o valoare medie de aproximativ 300 de mii
ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 15 schimbări de domiciliu la 1ooo locuitori, anual.
Este o rată de migraţie relativ redusă în raport cu cea pentru societăţile puternic dezvoltate.
31
conform sondajului MMT din primăvara anului 2008
43
Problematică este în special ponderea mare a deplasărilor de la oraş la sat. Începând din 1997,
cu întrerupere de numai un an, acest flux de migraţie a fost dominant în tabloul migraţiei
interne româneşti.
Procesul are de a face foarte puţin cu revenirea la sat pentru o viaţa mai liniştită, mai
aproape de natură şi mai mult cu strategiile de supravieţuire pentru segmentele de populaţie
săracă din zonele urbane. Revenirea la sat în condiţiile date din România contribuie, foarte
probabil, la accentuarea şomajului rural. Pentru anii 1990, fenomenul respectiv, împreună cu
reducerea navetismului rural-urban, a contribuit la stimularea emigrării temporare în
străinătate din rural. În istoria socială recentă a României , anul 1997 este unul crucial în
sensul că marchează începutul perioadei în care sărăcia urbană devine atât de accentuată
încât , pentru prima dată în istoria sa, ţara înregistrează un flux oraş-sat dominant în migraţia
internă totală.

Secţiunea 4: Analiza cauzelor şi condiţiilor care generează şi favorizează traficul de

migranţi

Un studiu întreprins asupra criminalităţii urmăreşte, în general, identificarea,

cercetarea, interpretarea, explicarea şi analiza cauzelor care determină mişcarea
migratorie a populaţiei32. În literatura de specialitate s-a admis că este dificilă diferenţierea
cu exactitate a elementelor sau circumstanţelor care constituie cauze generatoare ori condiţii
favorizatoare ale delincvenței.
Criminalitatea este un fenomen complex - individual, social, natural şi
juridic la originea căruia se identifică factori multipli.
Cu privire la traficul migranţi, prezintă interes anumiţi factori individuali, sociali
(economici, culturali, politici) şi unii factori naturali.
Cauzele de ordin psihologic au în vedere fascinaţia unor locuri, forme de relief sau
peisaje. În acest fel, locurile alese de un grup de populaţie pot fi poli de atracţie pentru
compatrioţi, aşa cum, de exemplu, Barcelonette – colonie în Mexic – a devenit un caz clasic,
la fel ca şi cartierele-colonii din S.U.A. şi Europa Occidentală. In consecință, modelul de
succes este important în întărirea deciziei de migraţie externă pentru un loc de muncă.

32
Dan ROŞCA, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-a, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007
44
 Modelul de succes funcţionează ca un factor de conturare a mirajului străinătăţii, dar
şi ca o asigurare că nu există eşec ceea ce mărește dorința persoanei respective de a emigra
cu orice preț.
Dintre factorii criminogeni individuali, adică cei care vizează persoana delincventă, au
relevanţă motivul, gândirea, inteligenţa, personalitatea.

Motivul 33 reprezintă o cauză internă a conduitei umane, cu rol esenţial în declanşarea,

orientarea şi modificarea comportamentului individual.

Motivaţia consistă în structurarea ansamblului motivelor personale şi are la bază

tendinţa de menţinere a unui echilibru în ciuda modificărilor de mediu ce survin în mod

implacabil (principiul hemostazei) 34 . Când echilibrul este perturbat, organismele vii

reacţionează în vederea restabilirii lui în plan psihic dezechilibrele se traduc prin

apariţia trebuinţelor: hrană, apă, căldură, etc.. Persoana predispusă la migraţia ilegală

este „bântuită" de asemenea tendinţe sau impulsuri care, daca nu pot fi dirijate pe un făgaş

normal, în acord cu exigenţele şi restricţiile impuse de comunitate, îşi găsesc

„împlinirea" în „generosul" teritoriu al delincvenţei.

Specialiştii au încercat gruparea principalelor motive pe anumite tematici ale

existenţei35 cum ar fi;

- tematica reglativă (domeniul trebuinţelor vitale de apă, hrană, căldură,

domeniul trebuinţelor erotice şi frica; agresivitatea, tendinţa păstrării echilibrului

sufletesc);

- tematica integrării sociale (nevoia de societate, ambiţia, dorinţa de

depăşire a unor limite, etc.);

- tematica existenţei (dorinţa de mai bine, fuga de monotonie şi

plictiseală, dorinţa de aventură, etc.).

Această structurare sumară este în măsură să dezvăluie unele resorturi intime,

proprii fiinţei umane, capabile să intre în rezonanţă cu tentaţiile migra ției ilegale.

33
A. Cosmovici, Psihologie generală, Colegium, Ed. Polirom, 1996;
34
V. Cioclei, Mobilul în conduita criminală. Ed. AII Beck, Bucureşti, 1999.

35
H. Thomas. Das individum und Seine welt, Goingen, Hogrefe, 1968 - apud A. Cosmovici, op.c/f P. 201.

45
Dorinţa de îmbogăţire rapidă, de asigurare a unei existenţe îmbelşugate pe căi cât mai

uşoare, accesul la putere în cadrul grupului, comunităţii, asigurarea securităţii personale,

constituie doar câteva dintre „oportunităţile" migraţiei ilegale.

Gândirea, caracterizată ca un ansamblu de operaţii succesive în procesul de recepţie

a realităţii (comparaţia, analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea) nu poate lipsi

şi influenţa categoric activitatea individului care migrează ilegal. Ea nu se confundă cu

inteligenţa, aceasta reprezentând o trăsătură fundamentală a personalităţii umane, dar este

incontestabil în raport de condiţionare cu cele două elemente. Cu siguranţă că operaţiunile

pe care le presupune gândirea vor fi prompte şi de o calitate superioară atunci când ele sunt

rezultatul unei inteligenţe de nivel ridicat. După îndelungi căutări şi încercări de a măsura

inteligenţa, raportându-i dimensiunile la gradul de risc în producerea actului criminal, specialiştii

au admis că există o probabilitate nedefinită în acest sens. Altfel spus, testele de inteligenţă

comparabile au relevat că diferenţele dintre un criminal şi un non-criminal tind să dispară. De

asemenea, atunci când migraţia ilegală este propulsată în sfera crimei organizate, această

activitate presupune o observare atentă a realităţii, o prelucrare riguroasă a datelor şi

informaţiilor astfel obţinute şi o soluţie decizională pe măsura gradului de inteligenţă a

subiectului respectiv.

Ca şi în cazul inteligenţei, după aprige controverse, criminologii au sfârşit prin a considera

că nu se pot stabili raporturi certe de determinare dintre anumite trăsături ale personalităţii

indivizilor şi actul criminal. Aceasta se manifestă într-un mod sau altul, într-o împrejurare sau

alta, potrivit construcţiei intime a persoanei şi a capacităţii de răspuns la stimuli ambientali. Nu

s-au putut stabili însă cu exactitate „praguri" în aria de manifestare a trăsăturilor de personalitate

care să „anunţe" trecerea în teritoriul delincvenței. De aceea se consideră posibilă apariţia în

zona criminalităţii, în general, şi a migrației ilegale, în special, a celor mai diferite personalităţi.

Datele istorice cât şi observaţiile actuale asupra evoluţiei migrației ilegale indică, fără

doar şi poate, o legătură dintre aceasta şi sistemul economic. Schimbările produse în

structurile economice au condus la accelerarea şi acutizarea unor procese precum: urbanizarea,

creşterea nivelului de trai, dar şi accentuarea sărăciei, şomajul, lipsa locurilor de muncă, adâncirea

polarizării bogăţiei, discrepanţa veniturilor, imigraţia, sentimentul de izolare, etc..

46
 Nivelul de trai – ca factor economic – se prezintă atât sub o dimensiune obiectivă,

raportându-se la nivelul mediu de trai dintr-o societate, cât şi sub o dimensiune subiectivă ce

se referă la percepţia individuală, evaluarea personală pe care individul o face statutului său

economic. Astfel că, în funcţie de nevoi şi aspiraţii, unii îşi vor considera nivelul de trai

satisfăcător, alţii mizer36. Fără o scădere a economiei, în general, nu se poate vorbi de

migraţie ilegală, deoarece sărăcia este unul dintre factorii care silesc individul să renunţe la

comoditatea comportamentului non-delincvent şi să aleagă aventura de a nesocoti

restricţiile impuse de sistemul social. Prin restricţii se înţelege nu doar limitări instituite prin

măsuri legislative ci şi cele intrinseci realităţii amintite anterior: decalajele veniturilor,

inegalitatea repartiţiei avuţiei ş.a. Industrializarea şi urbanizarea considerate, în

principiu, factori de progres economic şi social au fost totdeauna generatoare de

criminalitate, specialiştii punând acest fapt pe seama rupturilor produse în planul, existenţei

sociale, depersonalizării individului, schimbărilor bruşte în cadrul sistemelor de valori.

O cauză esenţială rezidă în procesele de suprapopulare, marcate prin ruptura dintre
numărul populaţiei şi resurse, având drept efect reducerea veniturilor şi imposibilitatea
satisfacerii consumului. Suprapopularea poate fi determinată de excedentul naşterilor, care
domină indicele mortalităţii, fapt specific mai ales ţărilor mai puţin dezvoltate. O asemenea
creştere a caracterizat, în secolul al XIX-lea, Europa Occidentală, când scăderea mortalităţii a
compensat reducerea fecundităţii.
În alte situaţii, dezvoltarea căilor de comunicaţie a facilitat dispersarea industriilor,
ceea ce reclamă forţă de muncă şi antrenează o parte a populaţiei în fluxul migratoriu.
Transportul maritim şi, într-o măsură mai mică, cel feroviar au favorizat migraţiile
intercontinentale.
Factorii culturali sunt aceia care determină socializarea pozitivă sau negativă a
indivizilor. Dintre aceştia par a avea influenţă asupra comportamentului persoanei
care migrează ilegal, familia, şcoala, mediul social, anturajul, mass-media.

Familia furnizează individului standardul valoric şi îi formează aptitudinea de

acceptare sau respingere a anumitor valori sociale. Disfuncţiile familiale (comportamentul

deviant al unuia dintre părinţi, dezinteresul faţă de copii, absenţa unui părinte) nu explică

suficient „formaţia" celui care alege migrarea ilegală. Practica organelor judiciare a

36
T. Amza, Criminologie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
47
consemnat existenţa unor familii formate ca urmare a incidenţei mai multor împrejurări:

aşezare geografică (în vecinătatea frontierei sau a porturilor ori a căilor navigabile), profesia

practicată de generaţii succesive (marinari, pescari, lucrători portuari etc.), o anumită tradiţie.

Familia, ca prim mediu de socializare 37, reprezintă şi primul factor criminogen

din viaţa individului, în familie, acesta va avea ocazia să vadă şi ulterior să imite un

comportament deviant sau, datorită slăbiciunilor ei, tarele acumulate pe parcurs vor

degenera în fapte infracţionale ori vor face să „izbucnească" acele porniri cu greu ţinute în

frâu până atunci.

Şcoala este al doilea mediu de socializare a individului uman. Faţă de familie :

asigură o supraveghere mai eficientă a comportamentelor identifică şi controlează

devianţele, imprimă ordinea şi disciplina, în concluzie, poate corija „scăpările" sau erorile

familiei. Nu totdeauna însă rigoarea şi spiritul de organizare dobândite de individ în

timpul şcolarizării vor fi atuuri ale unei existenţe non-criminale.

Mediul social sau clasa socială influenţează, cu certitudine, comportamentul

delincvent şi criminalitatea. Studiile efectuate au relevat variaţii ale criminalităţii şi

implicit ale traficului de migranţi „pe considerente de rasă, etnie, clasă socială” chiar

dacă în ultimele decenii ale secolului al XX-lea globalizarea criminalităţii a devenit o

realitate de necontestat.

Mediul social este acela care dă infractorilor posibilitatea de a opera cu uşurinţă,

utilizând resursele şi oportunităţile aflate la dispoziţie. S-a observat de mult că înlesnirile

procurate de mediu nu sunt specifice lumii infracţionale, de

ele profitând întreaga societate. În atare condiţii, criminalitatea şi criminalii în general,

migrația ilegală în special, nu sunt altceva decât „oglinzi" ale mediului în care apar şi există.

Anturajul, alături de familie şi şcoală, exercită o influenţă determinantă asupra

socializării pozitive sau negative a individului. Mai cu seamă în adolescenţă, când

anturajele au o omogenitate mai accentuată, bazată pe egalitate (reală sau acceptată de

grup), capacitatea de rezistentă a individului la presiunile acestuia sunt minime. Individul

observă şi învaţă, „modul de viaţă" promovat de anturaj, îl practică şi chiar îl

37
P.Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
48
perfecţionează, fiind încurajat şi uneori recompensat de membrii grupului. Un anturaj

care există şi se dezvoltă într-un mediu caracterizat prin infracţionalitate, migraţia ilegală în

speţă, exercită influenţe determinante asupra tânărului, dar şi a individului matur. De aceea

unii specialişti consideră anturajul ca fiind primul context de „învăţare" a devianţei, adică a

comportamentului delincvent.

Mass-media, ca principal mijloc de informare, „ajută" la formarea comportamentelor

criminale prin torentul de ştiri negative pe care îl revarsă zilnic subiecţilor umani. De

asemenea, se suprapune justiţiei sau altor instanţe statale, judecând, distorsionând,

dezvăluind informaţii referitoare la planurile poliţiei, la cursul anchetelor, etc..

Studiile cele mai recente au concluzionat că mass-media, cu precădere televiziunea,

a anihilat anumite înclinaţii umane vizând sensibilitatea, compasiunea, chiar şi teama,

inoculând alte „spaime" referitoare la violenţă, la pericolele care pândesc permanent şi de

oriunde. Într-o asemenea manieră se petrec lucrurile şi în privinţa informaţiilor despre

migraţia ilegală.

Intenţiile declarate ale promotorilor mass-media ar fi „punerea în gardă" a

comunităţii, inclusiv a instituţiilor, prevenirea prin „avertismentul" aruncat criminalilor.

Realitatea este însă, cu totul altfel.

De regulă când se vorbeşte despre factorii criminogeni de natură politică, specialiştii

se referă la starea de normalitate şi anormalitate (război, revoluţie, tranziţie). De asemenea,

se pleacă de la premisa că „economicul determină politicul”, iar acesta din urmă „guvernează

socialul”.

Opinia noastră este aceea că, dincolo de orice alte influenţe ale factorului politic

asupra criminalităţii, identificate şi explicate, se află o relaţie cu mult mai semnificativă

pentru desluşirea raporturilor de care ne ocupăm. Relaţia politicului cu criminalitatea poartă

denumirea de corupţie prin intermediul ei fiind posibilă orice explicare sau dezvăluire a

determinării sau favorizării delincventei de către elemente de natură politică. Într-un

raport de evaluare a ameninţărilor în materie de criminalitate la nivel mondial prezentat la

cea de a 71-a Sesiunea a Adunării Generale a O.I.P.C. - INTERPOL, din octombrie 2002,

se remarca uşurinţa cu care organizaţiile criminale ajung să corupă funcţionarii pentru a-şi

49
atinge scopurile. De asemenea, se atrăgea atenţia asupra tendinţei tot mai persistente a acestora de

a accede la puterea politică. Cea mai sigură cale către îndeplinirea unui asemenea obiectiv este

corupţia. De aceea organizaţiile criminale consideră corupţia ca fiind o strategie importantă

pentru întărirea mijloacelor lor de acţiune şi pentru diminuarea eficacităţii serviciilor însărcinate

cu aplicarea legii.

Analizele cele mai recente au relevat că fenomenul corupţiei nu poate fi considerat

apanajul unei anumite ţări sau culturi, ci are un caracter de generalitate şi reprezintă

carenţele unui sistem, rezultatul toleranţei manifestate de instanţele decizionale.

Dintre factori fizici (mediul natural) ai existenţei individului, doar cei de natură

geografică pot avea oarecare influenţă asupra comportamentului delincvent. Este vorba de

vecinătatea frontierei, a porturilor, a căilor navigabile, în general, cu mediu fizic de existenţă al

persoanei. Vecinătatea cu țările mai dezvoltate alimentează dorința de a emigra.

Cauzele de ordin ecologic determină aşa-numita migraţie ecologică. Aceasta
presupune deplasări de populaţie din zonele afectate de transformări ale mediului natural sau
antropic spre alte regiuni. Astfel, Mexico City, Milano şi Atena sunt oraşe extrem de afectate
de poluare şi pot constitui centre de disconfort şi de emigrare a populaţiei.
De asemenea, cataclismele şi maladiile accidentale pot determina imigrări şi emigrări
masive şi bruşte.
Un fenomen deosebit îl reprezintă exodul inteligenţei, al „creierelor” cu calificare
superioară şi al familiilor acestora, dinspre ţări mai slab dezvoltate spre S.U.A., Canada,
ţările din Europa Occidentală38. Se apreciază că 40% din savanţii americani laureaţi ai
premiului Nobel sunt, de provenienţă, din afara Americii. Spre Europa s-a îndreptat forţă de
muncă din diferite ţări slab dezvoltate ale Asiei, Africii şi Americii Latine, în timp ce spre
S.U.A. se îndreaptă emigranţi preponderent din America Latină şi mai puţin din Europa.
Migrarea creierelor39 este considerată o problemă extrem de importantă cu care se
confruntă numeroase state în curs de dezvoltare, printre care şi România. Majoritatea studiilor
efectuate pe această temă sugerează că fenomenul are două efecte negative distincte.
Argumentul că exodul de inteligenţă este dăunător ţării de origine deoarece duce la
pierderea producţiei care ar putea fi creată dacă populaţia nu ar emigra, nu se sprijină pe baze

38
C. OZDEN, M. SCHIFF, International migrations, remittances and the brain drain, Banca
Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006;
39
Aşa – numitul „brain drain"
50
solide. Chiar dacă împiedicarea exodului de inteligenţă ar duce la creşterea producţiei, această
consecinţă nu justifică politica de blocare a emigraţiei. Exodul de inteligenţă constituie,
probabil, cel mai interesant aspect al unui fenomen mai larg - migrarea capitalului uman şi a
forţei de muncă în general.
Sărăcia este o problemă globală stringentă în contextul contemporan şi, de aceea la
nivel global aceasta este o temă esenţială pe agenda discuţiilor forurilor internaţionale.
Există două instrumente de măsurare a sărăciei: traiul cu 1$ pe zi reprezintă starea de
sărăcie extremă, iar cel cu 2$ pe zi caracterizează starea de sărăcie moderată.
Studiile efectuate până în acest moment pe migraţia voluntară indică faptul că un
factor determinant îl constituie diferenţele economice şi, implicit, oportunităţile de câştig. Cu
toate acestea, stimularea emigrării nu depinde doar de diferenţele absolute dintre câştigurile
obtenabile în ţara de origine şi cea de destinaţie, nivelul relativ de salarizare din ţara de
origine fiind destul de important. Dacă veniturile depăşesc un anumit prag al sărăciei
ajungând la un prag social acceptabil, tendinţa continuă să fie aceea de a migra, daca este
depăşită însă această situaţie, există suficiente motivaţii de a rămâne. Acum aproape trei
decenii, diferenţele dintre nivelele de salarizare între ţările mai bogate (cum ar fi Germania şi
Franţa) şi cele mai sărace (Spania, Portugalia, Grecia) erau de aproximativ 6 la1, ceea ce a
determinat mobilizarea unor fluxuri de la sud la nord. La sfârşitul anului 2000 rata era de
aproximativ 3 la1, iar tendinţa de a migra s-a redus substanţial. În alte situaţii această rată ar fi
continuat să fie determinantă, aşa cum este la nivelul altor ţări, realitate ce vine în sprijinul
ideii că există alţi factori ce pot avea o pondere substaţială în decizia de a migra. Dacă
încrederea în viitorul ţării de origine creşte, atunci tendinţa de a pleca se reduce. Nu sunt
totuşi neglijabile intensificarea comerţului între ţările europene prin liberalizarea pieţei şi o
anumită convergenţă a nivelului de salarizare. Aceste aspecte au avut un impact direct asupra
reducerii fenomenului migrator la nivel intra-comunitar.
Conform unor studii efectuate în 12 state din America Latină şi ţări din Caraibe, banii
trimişi de emigranţi la familiile care au rămas în ţara natală au un efect benefic asupra
reducerii sărăciei, la scară largă. Efectele acestea au cel mai mare impact şi relevanţă în state
precum Mexic, El Salvador, unde emigranţii provin din rândul populaţiei care avea în locul de
origine un venit foarte mic. Sărăcia extremă este în jur de 35% în aceste state, iar sărăcia
moderată este de 15% în Mexic şi 21% în El Salvador. Reducerea sărăciei extreme cu ajutorul
migraţiei şi, implicit prin trimiterea de bani în ţara natală, în cele 12 state studiate este în
medie de 14%, iar micşorarea sărăciei moderate are un procent de 8%.
Sumele repatriate oficial înregistrate la nivel mondial au depăşit $232 miliarde în
2005. Din acestea, ţările în curs de dezvoltare au primit $167 miliarde, mai mult decât dublul
51
ajutorului pentru dezvoltare din toate sursele. Este ştiut că sumele trimise acasă prin canale
informale ar mai putea reprezenta încă cel puţin jumătate din suma oficială estimată, ceea ce
face ca în multe ţări în curs de dezvoltare sumele repatriate să constituie cea mai mare sursă
de capital extern. Ţările în care se înregistreaza cele mai mari intrări de sume repatriate sunt40:
1. India ($21,7 miliarde)
2. China ($21,3 miliarde)
3. Mexic ($18,1 miliarde)
4. Franţa ($12,7 miliarde)
5. Filipine ($11,6 miliarde).
Cele pentru care sumele repatriate reprezintă cea mai mare proporţie din produsul
intern brut sunt Tonga (31%), Moldova (27,1%), Lesotho (25,8%), Haiti (24,8%) si Bosnia si
Hertegovina (22,5%.
Al doilea aspect care s-a constatat, din perspectiva trimiterii de bani de către emigranţi,
este că efectul de reducere a sărăciei este mult mai mare dacă se ia în considerare doar
populaţia care primeşte acei bani, decât dacă se face o statistică la nivel naţional. Un alt studiu
efectuat în mai multe localităţi din Mexic demonstrează acelaşi lucru: cele 2400 de familii
care aveau rude emigrante şi de la care primeau bani, aveau un nivel de trai considerabil
îmbunătăţit, înregistrându-se, în consecinţă, un grad mai scăzut de sărăcie la nivelul acelor
familii şi la nivelul întregii comunităţi.
Migraţia ilegală este favorizată şi de un nivel scăzut de educaţie. Copiii care provin din
familii cu imigranţi, e mai probabil să frecventeze şcoala şi să rămână în structurile de
învăţământ şi să progreseze cu ajutorul educaţiei la o rată mult mai bună, decât copiii care nu
provin din acest tip de familii, dar care posedă aceeaşi stare materială de sărăcie, care i-a
determinat pe unii să aleagă condiţia de migrant.
O altă chestiune care s-a observat este că genul influenţează destul de mult impactul pe
care îl are migraţia asupra educaţiei şi asupra nivelului dobândit de copiii imigranţilor.
Procentul fetelor din cadrul familiilor imigrante care se înscriu la şcoală este cu 7% mai mare
decât al băieţilor din aceeaşi categorie. De asemenea, în privinţa renunţării pe parcurs la
frecventarea cursurile educaţionale, s-a observat că fetele renunţă în număr mai mare decât
băieţii.
Aşadar, migraţia internaţională este influenţată de o multitudine de factori, neputând
face o clasificare universal valabilă pentru toate stele lumii. Depinde foarte mult de condiţiile
din ţara respectivă, de situaţia economică, culturală şi politică, de populaţia migratoare şi de

40
C. OZDEN, M. SCHIFF, Internaţional migration, economic development and policy,
Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2007;
52
trăsăturile ei în comparaţie cu cea din statul care îi primeşte. Sunt o multitudine de variabile
care influenţează percepţia, atât la nivel global, cât mai ales la nivel individual, asupra
factorilor care generează migraţia ilegală.

BIBLIOGRAFIE ROMÂNEASCĂ

 Abraham Pavel, Securitatea privată – o provocare europeană, Editura Detectiv,

Bucureşti, 2006;
 Antonescu Mădălina Virginia, Regimul juridic al străinilor în România, Străinul
persoană fizică, Editura All Beck, Bucureşti, 2002;
 Albu D. Alexandru, Hamzescu Ion Roşu, Migraţia internaţională a forţei de muncă,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987;
 Albu Petru, Crima organizată în perioada de tranziţie, Editura M.I.R.A., Bucureşti,
2007;
 Amza Tudor, Criminologie, Editura Lumina Lex, 1998;
 D.Banciu şi colab., - Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, editura
„Lumina Lex”, Bucureşti, 2002.
 Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeană: politicile extinderii, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2006
 V. Cioclei, Mobilul în conduita criminală, Editura All Beck, Bucureşti, 1999;
 I.Chipăilă, C.Drăghici, C.E.Ştefan, Ligia T.Pintilie, G.Oloeriu, M.C.Ţupulan,
Globalizarea traficului de copii, Editura SITECH, Craiova, 2006.
 I.Dascălu, G.Ţical, Curs de combatera criminalităţii organizate, Editura Academica,
Bucureşti, 2001.
 D.Diminescu, S.Lăzăroiu, Fluxurile migraţioniste. Migraţia cetăţenilor României;
strategii de Mobilitate, 2001.
 V.Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
 V.Dongoroz, Drept penal, (reeditarea ediţiei din 1939), Asociaţia de Ştiinţe Penale,
Bucureşti, 2000;
 Dragomirescu Bianca, Coşniţă Alin, Târgul de fiinţe umane: maladie a secolului XXI,
Editura Dosoftei, Iaşi, 2007;
 Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2004;

53
 Gheorghe Mateuţ, Violeta Elena Petrescu, Nicoleta Stetroi, Elena, Onu, Aurel
Dublea, Sofica Luca, Daniela Iovu, Radu Dimitrie Tărniceriu, Georgeta
Lăcrămioara Gafta, Cătălin Luca, Raluca Alexandra Prună, Traficul de fiinţe
umane. Infractor. Victimă. Infracţiune, Editura Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005.
 Damian Miclea, Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001;
 Nelu Pop, Gheorghe Tiron, Anghel Stoica: Migraţia ilegală şi crima organizată,
Editura MIRA, Bucureşti, 2008;
 Ion Pitulescu, Al treilea război mondial, crima organizată, Editura Naţional, Bucureşti,
1996;
 Alexandra Sarcinschi, Globalizarea insecurităţii. Factori şi modalităţi de
contarcarare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006.
 Ion Suceavă, Florian Coman, Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale, Editura
Romcartexim, Bucureşti, 1997.
 C.Tănăsescu, Fundamentele filosofico – juridice ale conceptului de prelevare şi
transplant de ţesuturi şi de organe umane, (teză de doctorat).
 Al. R. Timofte, Marea provocare a începutului de mileniu – Securitatea în societatea
globalizată, Editura ANI, Bucureşti, 2005.
 Georgeta Ungureanu, Criminologie, Ed. Academica, Bucureşti 2002.
 Georgeta Ungureanu, Gianina Cudriţescu, Cristina Lixandru, Camelia Voicu –
Femeia contemporană – între deziderat şi realitate, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2004;
 A. Cosmovici, Psihologie generală, Editura Polirom, Bucureşti, 1996;
 Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu, Globalizarea şi criminalitatea
financiar-bancară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005;
 Costică Voicu – Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, Bucureşti, 1997;
 Costică Voicu, Florian Coman, Georgeta Ungureanu, Drept internaţional penal,
Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007;
 Costică Voicu – Banii murdari şi crima organizată, Editura Artprint, Bucureşti, 1995;
 Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999;
 Costică Voicu, Alexandru Boroi, Florin Sandu, Ioan Molnar, Mirela Gorunescu,
Sorin Corlăţeanu, Dreptul penal al afacerilor, ediţia a III-a, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2006;
 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, I.Geamănu, Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner/Pildner – Târgovişte, 2006;
54
 Costică Voicu, Ştefan Prună – Managementul poliţiei, Editura Mediauno, Bucureşti,
2005;
 Maria Cristina Voinic, Traficul ilicit de organe, ţesuturi şi celule de origine umană:
prevenire şi combatere, Editura Sitech, Bucureşti, 2009;
 Victor Aelenei, Aurel Neagu, Dreptul frontierei de stat, vol. I şi II, Editura Pro
Transilvania, Bucureşti, 2002, 2004;
 Aurel Neagu, Victor Aelenei, Drept european, seria a II-a, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2003;
 Victor Aelenei, Legislaţie europeană pentru poliţia de frontieră, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2007;
 Popa, Vasile, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2005
 Roşca, Dan, Introducere în sociologia populaţiei şi demografie, ediţia a IV-a, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007
 Sava, Ionel Nicu, Teoria şi practica securităţii, Universitatea din Bucureşti, Facultatea
de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bucureşti, 2007
 Zaharia Toma şi colectiv, Managementul poliţiei de frontieră, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti, 2002;
 Dumitru Sandu, Fluxurile de migraţie în România, Editura Academiei, Bucureşti,
1984;
 P.Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti, 1978
 Pescaru Alexandru, Populaţie şi economie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969;
 Floricel Octavian, Migraţia şi criminalitatea, (teză de doctorat), Bucureşti, 2004;
 Stoica Camelia, Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Editura Oscar
Print, Bucureşti, 2001;
 Anca Lelia Lorincz, Drept procesual penal: partea specială, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti, 2007;
 Rădulescu, Sorin, Banciu, Dan, Sociologia crimei şi criminalităţii, Ed. Şansa, 1996;
 Augustin Fuerea, Originalitatea structurii institutionale a Uniunii Europene , Revista
Phoenix, nr.16-17, 2006;
 Dumitru Popescu, Managementul integrat al frontierei de stat a României, Editura Pro
Transilvania, Bucureşti, 2004;
 Cristian Eduard Ştefan, Ligia Teodora Pintilie, Cooperarea internaţională judiciară
şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007;
55
  Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi, Cooperare politieneasca
internationala in Romania, Editura Regina din Arcadia, Bucureşti, 2006;

II.BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ

 Sh. Glueck, Eleonor Glueck, Predicting Delinquency and Crime, Cambridge,

Massachusetts, Harvard University Press, 1967.
 I.O.M., Trafficking in Unaccompanied Minors for Sexual Exploatation in the European
Union, Bruxel, mai 2001.
 M. Lyman şi G.Potter – Criminalitatea organizată, Editura P.Hall, Washington, 1997.
 Marie – Christine Dupuis - Danon, Finance Criminelle, Editura Presses Universitaires
de France, Paris, 1998.
 Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite referitor la practicile privitoare la
drepturile umane, 2003.
 Jukka Savolainen: Risk analysis for border guards – A tool for a knowledge based -
Border Management;
 HELD, David, McGREW, Anthony, GOLDBLATT, David, PERRATON, Jonathan,
Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Editura Polirom, Iaşi, 2004
 HUYSMANS, Jef, The politics of insecurity: fear, migration and asylum in the EU,
Editura Routledge, Londra, 2006
 OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), Internaţional migration, economic
development and policy, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC,
2007
 OZDEN, Caglar, SCHIFF, Maurice (ed.), International migrations, remittances and
the brain drain, Banca Mondială, Editura Palgrave Macmillan, Washington DC, 2006
 Volker Westphal, Edgar Stoppa, Drept European pentru Poliţia de Frontieră,
Grenzschutzschule, Lubeck, 2003;
 STIGLITZ, Joseph, Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Editura Economică, Bucureşti,
2005
Studii. Articole. Site-uri.
- Studii realizate de Biroul din Bucureşti al Organizaţiei Inernaţionale pentru Migraţie
- “Ce trebuie să ştiţi despre traficul de fiinţe umane?” Program al Organizaţiei
Internaţionale pentru Migraţie Bucureşti
- Administraţia Prezidenţială, Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi
Demografice, Riscuri şi inechităţi sociale în România, Septembrie 2009
56
 - GLOBALIZARE ŞI IDENTITATE NAŢIONALĂ. SIMPOZION, Bucureşti, 2006
- Gh.Mateuţ, N.Ştefăroiu, V.E.Petrescu, R.A.Prună, R.Tărniceriu, S.Luca,
G.L.Gafa, A.Dublea, D.Iovu, E.Onu, C.Luca, Traficul de fiinţe umane. Infractor.
Victimă. Infracţiune., Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005,
- Raportul Dezvoltării Umane (RDU 2009), elaborat de Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD), cu titlul Depăşirea barierelor: Mobilitatea şi dezvoltarea
umană.
- Alin Coşniţă, Criminalitatea transnaţională organizată, ameninţare la frontiera de
est a României, Stabilitate şi securitate regională. Sesiune de comunicări ştiintifice cu
participare internaţională, Bucureşti, 9-10 aprilie 2009. Bucureşti, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, 2009. pp. 206-217
- Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune, Biroul din Bucureşti, Vulnerabilitatea
tinerelor din România faţă de traficul de fiinţe umane, cercetare realizată de Centrul
pentru Sociologie Urbană şi Regională (CURS), 2005
- www.migratie.md
- www.alternativesociale.ro
- www.antitrafic.ro
- www.state.gov
- www.ier.ro
- www.politiadefrontiera.ro/
- www.romaniaeuropa.com
- www.ad-astra.ro
- www.euroactiv.ro

57