VALORI ŞI INTERESE NAŢIONALE

ÎN CONTEXTUL MEDIULUI DE SECURITATE ACTUAL

prof.univ.dr. Mihai NEAG

Argument
Actualul context internaţional este marcat de profunde mutaţii
ale arhitecturilor globale de securitate, ceea ce determină noi
responsabilităţi şi generează provocări complexe. Pe scena
internaţională au apărut şi s-au afirmat noi actori ceea ce a indus
creşterea puternică a interdependenţelor între state. Totuşi, specialiştii
studiilor în domeniu apreciază că, „...statul naţional continuă să fie
încă cel mai important jucător al lumii contemporane”1.
Asigurarea securităţii şi apărării statelor se poate considera
realizată în momentul în care nu trebuiesc sacrificate interesele proprii
în favoarea altui stat, grup de state sau organisme internaţionale şi
care, în caz că se atentează la componente ale securităţii ei, poate să şi
le menţină, inclusiv cu ajutorul forţelor armate. Opţiunile de securitate
naţională au ca surse realitatea internă, situaţia internaţională şi sunt
determinate de interesele comune ale cetăţenilor, precum şi de
potenţialul societăţii de a le susţine.
Fiecare naţiune îşi stabileşte, pe baza analizelor proprii, strategia
de securitate şi apărare pe termen scurt, mediu şi lung, care să
răspundă intereselor, valorilor şi aşteptărilor cetăţenilor proprii.
Totodată, apartenenţa la structuri internaţionale de securitate şi apărare
colectivă, pe lângă beneficiile unei contribuţii partajate la eforturi
comune, obligă la responsabilităţi de dezvoltare participativă a unor
capabilităţi interoperabile într-un sens unic acceptat prin consens sau
agreat.
Cu cât fiecare stat component îşi creează structuri, facilităţi şi
echipamente moderne prin care gestionează aspectele de securitate
internă, cu atât sistemul colectiv este mai puternic, iar strategia
comună, mai realistă şi credibilă. Necesitatea presantă de a construi şi
pregăti forţele armate în măsură să răspundă noului mediu de
securitate şi de conflict a fost abordată de numeroase studii. Acestea
au definit interesele de securitate naţională, au descris mediul de
securitate internaţional, au identificat viitoarele obiective de securitate
1
Col.prof.univ.dr. Preda, Graţiela Barna Constantin, Consideraţii privind interesele naţionale ale
României, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2006, p. 5
naţională şi conceptele strategice care derivă din analiza mediului de
securitate şi au determinat şi formulat capabilităţile militare necesare
la începutul secolului al XXI-lea. Majoritatea studiilor ce abordează
problema definirii forţelor armate reclamate de mediul de securitate şi
conflict, relevă faptul că acestea vor diferi în mod distinct ca rol,
structură, doctrină şi concepte de angajare operaţională faţă de cele pe
care le cunoaştem astăzi.

1. Mediul de securitate actual

Mediul de securitate s-a transformat, trecând de la un sistem
bipolar la unul în care polii de putere sunt mai greu de identificat, iar
ameninţările sunt mai difuze. Vulnerabilitatea, nesiguranţa,
complexitatea şi ambiguitatea generată de ameninţările asimetrice fac
mai dificilă identificarea mecanismelor potrivite de reacţie. Studiile
speculative privind evoluţia mediului de securitate internaţional în
secolul al XXI-lea scot în evidenţă faptul că statele se vor confrunta cu
numeroase surse de conflict armat, care vor pune diverse provocări
resurselor de securitate naţională. În plus, vor fi multe oportunităţi de
a promova interesele statelor prin aplicarea instrumentului militar de
putere naţională.
Analiza mediului de securitate presupune abordarea sistemică a
condiţiilor la nivel global şi regional pentru a surprinde
multidimensional aspectele specifice ale securităţii naţionale. Pentru
aceasta se vor lua în considerare tendinţele politico-militare de
evoluţie a mediului de securitate în corelaţie cu cele ale fenomenului
militar, fără a fi neglijate interesele naţionale, pentru a crea o imagine
realistă a condiţiilor în care trebuie concretizată securitatea naţională.
Evenimentele actuale din nivelul internaţional sunt efectul
pervers al globalizării deoarece criza economică, deşi pornită la nivel
naţional, a atins foarte rapid dimensiuni planetare. Globalizarea
trebuie reconsiderată sub mai multe aspecte:
a. economic, din cauza crizei economice actuale;
b. instituţional, pe fondul perimării instituţiilor internaţionale
înfiinţate după cel de-al doilea război mondial;
c. geografic, datorită mutării centrului de greutate al lumii
contemporane, spre est, spre Asia;

2
 d. ierarhic, datorită reconsiderării distribuţiei rolurilor
interpretate de principali actori în ansamblul relaţiilor internaţionale2.
Aşa cum afirma Robert Kogan, lumea nu s-a transformat,
„Naţiunile rămân la fel de puternice ca întotdeauna, şi la fel ambiţiile
naţionaliste, pasiunile şi competiţia între naţiuni care a dat formă
istoriei”3. Lumea de azi, lipsită de conflicte ideologice şi strategice, se
îndreaptă către un sistem global multipolar, cu o economie globalizată
şi globalizantă, caracterizată de ascensiunea noilor puteri şi o influenţă
crescută a actorilor non-statali.
Existenţa naţiunilor şi statelor presupune un permanent avans al
cunoaşterii, capacitatea de a analiza şi prognoza, spiritul de adaptare şi
acţiunea anticipativă. Realizarea securităţii este o condiţie obligatorie
pentru supravieţuirea şi dezvoltarea sistemelor social-politice. În
mediile academice securitatea este abordată prin asocierea situaţiilor
referitoare la drepturilor omului, interesului naţional şi
cooperării/concurenţei internaţionale, integrităţii teritoriale,
vulnerabilităţilor, pericolelor, ameninţărilor şi riscurilor. Analiza de
securitate include de regulă alegerea politică, capabilităţile şi intenţiile
unui actor internaţional, şi tot mai presant, ameninţările4.
Continuând analiza de la general la particular, distingem stări
definite de un mediu fragil de siguranţă şi stabilitate, cu conflicte
aflate într-o fază latentă, pe punctul de a se acutiza în conflict deschis.
O astfel de analiză divizată regional, scoate în evidenţă numărul mare
de state din Africa care parcurg perioadă de război civil, instabilitate
prelungită politică, sărăcie şi subdezvoltare economică dificil de
redresat pe termen lung. În aceste condiţii, Uniunea Africană şi chiar
ONU sunt copleşite în încercarea de a interveni cu măsuri de sprijin
care să producă o redresare într-un termen previzibil. Asia se
confruntă cu provocări şi sfidări prin proliferarea armamentului
nuclear, creând o ameninţare globală, dar şi cu conflictul din
Afganistan, mai greu de gestionat decât s-a anticipat iniţial şi cu efecte
de extindere în ţările vecine. Irakul, după o perioadă de război deschis,
urmată de una tulbure de reconstrucţie cu angajare internaţională, şi-a
ales calea consolidării securităţii prin resurse proprii, fiind încă
2
dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, coordonatori, Lumea 2009, Enciclopedie politică şi
militară, Editura CTEA, Bucureşti, 2009, p. 11.
3
Robert Kogan, End of Dream, Return of History, in Totead the World. American Strategy after the
Bush Doctrine, Eds. Melvyn P. Leffler, Jeffrey W. Legro, Oxford University Press, 2008, p. 51.
4
dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, Op. Cit., p. 78.
3
departe de reconciliere şi stabilitate durabilă. În Europa, persistă
controlul internaţional în Balcanii de Vest, prin misiuni ale unor
organizaţii diferite, concentrate în Kosovo dar şi în Bosnia şi
Herţegovina, la care se adaugă implicaţiile războiului dintre Rusia şi
Georgia din august anul trecut. Implicaţiile acestuia, îşi extind efectele
asupra altor regiuni separatiste din regiune prin negocieri asistate, fără
rezultate notabile. Relaţiile actuale ale Federaţiei Ruse cu instituţiile
internaţionale care se regăsesc cu responsabilităţi în domeniul
securităţii şi viitoarea configuraţie a acestora, constituie de asemenea,
un subiect de sine stătător. Prezumată drept următorul hegemon
internaţional China trebuie să beneficieze de o atenţie cuvenită.
„China este prea mare pentru a fi ignorată, prea veche să nu fie
respectată, prea slabă pentru a nu fi tratată cu înţelegere şi prea
ambiţioasă pentru a avea deplină încredere în ea istoriei”5.
Cele câteva aspecte prezentate, interpretate global sau fiecare în
parte, reprezintă temeiuri pentru analize şi studii, care pe de-o parte
vor testa capacitatea de absorbţie de către NATO, UE sau OSCE în
conceptele proprii strategice a unor măsuri de prevenire sau răspuns,
iar pe de altă parte, vor influenţa adaptări ale strategiilor de securitate
şi apărare din ţările membre sau nemembre influenţate direct.
Strategiile vor stabili direcţii principale pentru transformările
doctrinare, tehnologice sau structurale ale componentelor sistemelor
de apărare naţională. Cu alte cuvinte, răspunsurile instituţiilor
internaţionale la coordonatele viitoare ale arhitecturii de securitate, vor
oferi direcţii de transformare şi adaptare, inclusiv ale forţelor armate.
Analiza mediului de securitate internaţional sugerează
conceptele strategice viitoare de securitate naţională şi componentele
lor militare şi descrie capabilităţile militare necesare pentru a pune în
practică conceptele. Analiza trebuie bazată pur şi simplu pe
contribuţiile potenţiale pe care operaţiile militare reactive şi proactive
trebuie să le ia pentru a apăra interesele de securitate naţională
fundamentale. Ca regulă de bază, orizontul planificării trebuie să
vizeze o perioadă de aproximativ 20 de ani, suficientă pentru a ghida o
schimbare structurală reală a forţelor în scopul protejării şi promovării
intereselor de securitate naţională.
5
Zbigniew Brzezinski, Triada geostrategică. Convieţuirea cu China, Europa şi Rusia
Historia, Bucureşti, 2006, p.19.

4
 2. Vulnerabilităţi, ameninţări şi riscuri în sistemul global
Prin vulnerabilitate se înţelege identificarea unui ansamblu de
evenimente externe care pun în pericol existenţa unui sistem sau a
infrastructurii şi reprezintă elemente de iniţiere în cadrul analizelor de
risc specializate, cu luarea în considerare a probabilităţilor apariţiei
elementelor de hazard şi consecinţele negative ale propagării
dezastrelor6. Atunci când ne referim la vulnerabilităţi le asociem cu
procesele economico-sociale, cu multiplele ipostaze ale
comportamentului actorilor statali şi non-statali.Vulnerabilităţile,în
orice mediu de securitate crează condiţii favorabile acţiunii oricărui tip
de ameninţare (economică, politică, ideologică, culturală, de mediu,
etc.) la adresa securităţii. Există vulnerabilităţi sociale, economice,
politice, psihosociale, culturale, informaţionale, militare, de mediu,
etc. Ele diferă ca intensitate şi durată de manifestare, în funcţie de o
serie de factori de natură internă şi externă.
Rezervele energetice şi de materii prime, limitate şi repartizate
integral pe suprafaţa planetei, concentrează competiţiile şi conflictele
politico-militare în anumite spaţii: regiunea Golfului, bazinul caspic,
Siberia de Est şi de vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul
Americii de Sud, Canada etc.
Asigurarea hranei este o problemă pentru ţările suprapopulate
sau sărace, în special în Africa şi Asia de Sud.
Resursele insuficiente de apă este o vulnerabilitate care
determină o competiţie pentru acest tip de resurse, uneori în forme
violente (orientul Apropiat şi Mijlociu – Turcia, Siria, Israelul,
Iordania şi Irakul).
Degradarea mediului, problemele populaţiei, sărăcia extremă,
bolile, dezechilibrele dintre statele bogate şi cele sărace sunt
vulnerabilităţi care stimulează instabilitatea politico-militară la nivel
local şi regional.
O vulnerabilitate majoră a lumii contemporane rezidă în raportul
dintre tendinţele dezvoltării accelerate ştiinţifice şi economice şi
sistemele sociale, politice şi instituţionale în lentă prefacere. La fel se
conturează o tensiune majoră la nivelurile culturilor şi mentalităţilor,
ideologiilor şi credinţelor religioase confruntate cu mondializarea.

6
www.acad.ro/pro_pri/doc/st_b02.doc
5
 Dacă vulnerabilităţile unui sistem de securitate fie el naţional sau
internaţional, sunt destul de concrete, ameninţările sunt mult mai greu
de identificat şi definit în contextul politicii internaţionale actuale.
Realităţile concrete şi evoluţiile conflictelor recent încheiate sau în
desfăşurare, relevă însă, complexitatea ameninţărilor globale
determinată în principal, de caracterul asimetric şi de un spectru larg
de incertitudine la care sunt expuse comunităţi largi, fără graniţe
regionale sau continentale. Tendinţa de a defini ameninţările pe termen
lung la adresa securităţii, nu poate evita o serie de stări în evoluţie,
care riscă să se acutizeze. Specialiştii consideră că există o serie de
ameninţări care vizează atât statele puternice cât şi pe cele slabe7:
a. consecinţele negative ale globalizării economiei, soldate cu
sărăcire a milioane de oameni;
b. răspândirea epidemiilor;
c. proliferarea armelor de distrugere în masă;
d. actorii non-statali capabili să-şi procure mijloace de luptă din
această categorie;
e. terorismul internaţional;
f. conflictele locale şi interne, inter-religioase şi interetnice;
g. sărăcia, epidemiile şi degradarea mediului ce stimulează
războaie locale şi terorismul internaţional;
h. reţelele crimei organizate care ameninţă stabilitatea
internaţională.
La aceste tipuri de ameninţări experţii apreciază că o contracarare
autentică se poate realiza doar prin cooperare internaţională. Acest tip
de securitate cooperativă impune măsuri complexe şi combinate, de
natură militară, politică şi economică, bazată pe suveranitatea şi
responsabilitatea statelor. În opinia unor specialişti militari, o abordarea
raţională pentru a defini forţele armate necesare unui stat este
reprezentată de un proces compus din trei părţi8:
a. determinarea intereselor de securitate naţională şi a obiectivelor
în concordanţă cu mediul geostrategic al viitorului;
b. proiectarea şi formularea conceptelor strategice pentru
promovarea intereselor prin îndeplinirea obiectivelor;

7
dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, Op. Cit., p. 85.
8
Cf. Douglas C. Lovelace Jr., The revolution in military affairs: Shaping the future U.S. armed forces,
p. 2, http://www.army.mil/usassi/.
6
 c. identificarea capabilităţilor militare necesare pentru a susţine
implementarea conceptelor.
Din conceptele strategice generale privind securitatea naţională
specialiştii militari trebuie să extragă esenţa şi să perfecţioneze
conceptele militare care integrează cel mai bine instrumentul de putere
militară cu celelalte instrumente ale puterii naţionale. 9 Procedând în
felul acesta, specialiştii militari concep capabilităţile militare necesare
pentru a susţine strategia securităţii naţionale.
O gamă variată de factori influenţează modelarea forţelor armate
ale statelor. Unii factori sunt de natură internă şi includ obiectivele
politice, structura şi cultura socială, nivelul dezvoltării tehnologice etc.
Alţi factori sunt externi şi derivă din: mediul de securitate în care
forţele armate ale unui stat trebuie să opereze; apartenenţa la diferite
tratate internaţionale de reducere sau limitare a armamentelor
convenţionale sau de neproliferare; calitatea de membru al unei alianţe
etc. Factorii externi care derivă din mediul de securitate şi care
determină aplicările potenţiale ale puterii militare sunt adesea dificil
de identificat şi analizat. Totuşi, ei sunt determinanţi de bază privind
tipul de forţe armate pe care le necesită o naţiune.

3. Valori şi interese naţionale

În secolul XXI, politica, economia şi securitatea sunt
inseparabile la nivel naţional, ca şi la scară globală. Securitatea
statelor este securitatea cetăţenilor proprii. Securitatea fiecărui
cetăţean este securitatea statului propriu. Statele sunt interdependente
în privinţa riscurilor, sunt interdependente pe plan economic, dar nu au
găsit resursele şi puterea de a modela cadrul politic global
corespunzător acestor interdependenţe.
Spectrul relaţiilor internaţionale este reconfigurat permanent de
politica externă a statelor, determinată de interesele naţionale ale
acestora, de cultura lor politică şi chiar de poziţiile succesive pe care
le ocupă în structura sistemului relaţiilor internaţionale. Elaborarea
politicii externe porneşte de la identificarea intereselor şi a priorităţilor
naţionale, de la evaluarea solidă a tendinţelor tematice, globale şi
regionale pe termen lung şi de la reflecţia strategică sistematică asupra

9
Instrumentele puterii naţionale includ puterea economică, puterea diplomatică, puterea informaţiei şi
puterea militară.
7
formelor şi instrumentelor prin care interesele şi priorităţile pot fi
realizate.
Realismul conţine o mare varietate de teorii ale relaţiilor
internaţionale. Aceste diverse teorii pornesc toate de la premisa că
statele sunt motivate în acţiunile lor de interese de putere/securitate şi
mai puţin de idealuri. Astfel, conform teoriei realiste, statele nu pot să
acţioneze decât raţional, judecând la rece situaţia şi acţionând pentru
a-şi păstra/mări puterea, respectiv, securitatea.
Analiştii argumentează statutul legal al intereselor prin folosirea
unor descriptori cum ar fi de supravieţuire, vital, important, major,
periferic, umanitar sau alţii asemănători10. Odată ce analiştii au
încadrat un interes de securitate într-o categorie, specialiştii trebuie să
argumenteze dacă interesul ar trebui sau nu să fie urmărit, în funcţie
de situaţiile periculoase curente.
Politologii români consideră că interesul naţional este o sumă de
scopuri politice şi economice ale unei naţiuni privite ca ţel
fundamental şi mobil hotărâtor care călăuzeşte şi animă conduita
fiecărui stat în viaţa internaţională11. De-a lungul istoriei fiecare
proiect politic românesc a avut ca scop menţinerea unui echilibru între
valorile naţionale şi interesele naţionale. Valorile naţionale se
circumscriu orizontului eternităţii şi reprezintă liniile de forţă de tip
etno-spiritual ale construcţiei noastre identitare. Interesele naţionale
sunt supuse istoricităţii pure, ele depind de evenimentele trecătoare ale
scenei internaţionale şi se redefinesc în funcţie de mişcările
geopolitice ale marilor puteri ale lumii. Spre deosebire de valorile
spirituale care sunt stabile prin timp, asumate existenţial, interesele
naţionale s-au stabilit ad-hoc, în funcţie de criterii conjuncturale.
Valorile de securitate naţională ale statului român se exprimă
prin suveranitatea şi independenţa naţională, unitatea şi
indivizibilitatea statului, identitatea naţională, ordinea constituţională
democratică, statul de drept, drepturile omului, libertăţile cetăţeneşti,
economia de piaţă, limba, cultura şi viaţa spirituală, şi constituie
sistemul axiologic de referinţă în elaborarea oricărei politici de
securitate naţională.

10
Cf. Douglas C. Lovelace, Jr., Op. cit. p. 5.
Drăgănescu V., Interesele naţionale în contextul globalizării şi regionalizării, lucrare de absolvire a
11

C.N.Ap., 1999.
8
 Interesele naţionale de securitate reprezintă nevoi şi aspiraţii de
naţiuni de afirmare a propriilor valori şi de garantare a identităţii şi
existenţei naţionale, exprimate prin obiectivele, căile şi tacticile
asumate prin consens de întreaga societate în vederea înfăptuirii lor.
Acestea se referă la stabilitatea internă şi regională, viabilitatea
sistemului de securitate la care România a aderat, avuţia naţională,
prosperitatea generală a cetăţenilor, sănătatea fizică a populaţiei,
protecţia mediului înconjurător12.
Teoria realistă a lui Hans Morgenthau în acest domeniu,
apreciază că „...văzut în mod obiectiv, ca o realitate independentă de
reflecţie, interesul naţional poate fi înţeles ca esenţa
comportamentului posibil, a cărui realizare într-o situaţie istorică
concretă maximizeză interesele existenţiale ale statului (securitate,
putere, prosperitate)”13. Deasemenea, acelaşi teoretician sesizează că
interesul naţional obiectiv este puternic înrădăcinat în natura umană şi
prin urmare în acţiunile oamenilor de stat. În această idee, după
formularea intereselor naţionale vitale se stabilesc capacităţile de
apărare şi de promovare a acestor interese, prin analiza elementelor
puterii naţionale (geografia, populaţia, resursele naturale, capacitatea
economiei, forţa militară, caracterul naţional, moralul naţional,
calitatea diplomaţiei şi calitatea guvernării). Apoi, trebuie să înţelegem
exact natura raporturilor de putere dintre marii actori internaţionali,
interesele lor divergente, capacitatea lor de a ne influenţa în opţiunile
politice. Trebuie să înţelegem exact tăria organizaţiilor internaţionale,
rolul lor şi, în general, rolul dreptului internaţional în politica
mondială la un moment dat, rol influenţat, la rândul său, de poziţia de
putere a marilor state14.
În contextul globalizării, pentru România interesul naţional
reprezintă un sistem valorico-normativ ce are rolul de modelare dar şi
de model, de exprimare şi promovare a cerinţelor funcţionale ale
naţiunii, ce selectează percepţiile, influenţează şi canalizează
atitudinile şi modalităţile de participare la viaţa internă şi
12
Doctrina naţională de informaţii, http://azumix.ablog.ro.
13
Stefano Guzzini, Realismul în relaţiile internaţionale şi în economia politică internaţională,
Institutul european, Bucureşti, 2000, p.88.
14
Hans J. Morgenthau, Politica între naţiuni, Lupta pentru putere şi lupta pentru pace, Ediţie
revizută de Kenneth W. Thompson şi W. David Clinton, POLIROM, 2007
Realimul în relaţiile internaţionale şi în economia politică internaţională, Institutul european,
Bucureşti, 2000, p.88.
9
internaţională exercitând funcţia de control în sistemu1 interacţiunilor
politice. În consecinţă, acest sistem valorico-normativ este principala
pârghie a statului român folosită în acţiunile sale care converg către
integrarea României în structurile euro-atlantice şi în U.E., respectând
concordanţa dintre opţiunea politică de integrare ridicată la rang de
interes naţional şi exigenţele interdependenţelor internaţionale.
Interesele naţionale ale României, prezentate în Strategia de securitate
naţională, sunt întemeiate pe: garantarea şi promovarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale şi a siguranţei cetăţenilor României;
consolidarea unui regim politic democratic, bazat pe respectarea
Constituţiei şi pe supremaţia legii, asigurarea existenţei statului
naţional român, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
sprijinirea legăturilor cu românii din afara ţării, pentru conservarea
identităţii lor; participarea României la asigurarea securităţii şi
stabilităţii în Europa15.
Având în vedere evoluţiile actuale şi de perspectivă a mediilor
geopolitic şi geostrategic în care se dezvoltă România, interesele
naţionale sunt16:
a. interesele vitale: unitatea şi integritatea statului naţional;
identitatea naţională, suveranitatea şi independenţa statului român;
stabilitatea politică şi socială;
b. interesele majore: democraţia, drepturile fundamentale,
siguranţa cetăţenilor şi statul de drept; accesul nerestrictiv la resurse;
relaţii de bună vecinătate cu toate ţările din proximitatea României;
c. interese periferice: legăturile cu românii din afara graniţelor;
echilibrul mediului ecologic.
Totuşi, linia care diferenţiază interesele vitale de cele majore este
cel mai adesea neclară, fiind situată într-o zonă în care identificarea
strategiei, scopurilor şi mijloacelor adecvate se dovedesc a fi cele mai
provocatoare. O strategie coerentă începe cu identificarea unui
obiectiv dorit sau a unui scop. Aşa cum arată şi Stephen S.
Rosenfeld17, înţelegerea scopurilor şi obiectivelor nu va garanta
victoria, dar eşecul de a le înţelege, în mod virtual, garantează
înfrângerea.
15
Strategia de securitate naţională a României, http://www.mapn.ro.
16
Boris Popescu, Analiza geostrategică a contextului geopolitic, Sibiu 2009, Editura Tehno Media, p.
150.
17
Cf. Stephen S. Rosenfeld, The National Interest Test, Washington Post, July 26, 1996, p. 22.
http://www.army.mil/usassi/, accesat la 10.11.2007
10
 Statele trebuie să implementeze un proces care să asigure
protejarea şi promovarea intereselor sale, alocând resursele
disponibile. Acest lucru necesită identificarea şi ierarhizarea
obiectivelor de securitate naţională bazate pe contribuţiile lor relative
la interesele naţionale fundamentale. Această prioritate iniţială, deşi
constituie o ierarhizare brută a obiectivelor, nu constituie o bază
suficientă pentru o strategie de securitate naţională. Riscurile şi
costurile potenţiale legate de obiective, de asemenea, trebuie luate în
considerare.
Pentru ca un obiectiv al securităţii naţionale să fie reflectat într-o
strategie de securitate naţională, el trebuie să contribuie atât la
protejarea şi promovarea intereselor naţionale fundamentale, cât şi să
fie relevant pentru mediul de securitate internaţional. Mai mult decât
atât, în anumite circumstanţe, un obiectiv de securitate naţională poate
fi derivat dintr-un interes naţional pentru care nu există o ameninţare
proiectată semnificativ.
Indiferent dacă se opune ameninţărilor potenţiale sau obţinerii
avantajului din oportunităţi importante, costurile realizării unui
obiectiv nu trebuie să depăşească contribuţiile aşteptate la interesele
fundamentale ale naţiunii. În consecinţă, pentru simplificarea şi
clasificarea mediului de securitate internaţional este necesar un sistem
pentru a facilita definirea ameninţărilor şi oportunităţilor care vor
direcţiona stabilirea şi organizarea priorităţilor strategice şi
identificarea capabilităţilor militare necesare.
Documentele de securitate şi apărare naţională ale României
subliniază interesul naţional de a participa la consolidarea relaţiei
trans-atlantice. În acest sens România a aderat la conceptul strategic al
NATO, de strategie de securitate a UE şi este parteneră strategică a
SUA. În consecinţă România are în vedere armonizarea în politica de
securitate naţională a principalelor concepte dezvoltate în strategiile
europeană şi americană. În acest sens trebuie avute în vedere
următoarele coordonate pentru definirea intereselor naţionale:
a. dimensiunea ţării: dimensiune medie;
b. mijloacele reale în termeni de putere militară, economică şi
politică (mică);
c. potenţialul: planurile de dezvoltare şi identificare de obiective
realiste în funcţie de mijloace;
d. statul regional: a doua ţară ca mărime din regiune;
11
 e. capacitatea de influenţă regională;
f. poziţia geostrategică: de interes pentru marile puteri şi pentru
comunitatea naţională în ansamblu – stat aflat la intersecţia dintre
centrul, sudul Europei, Marea Neagră şi înspre, dinspre zona caspico-
atlantică;
g. relaţiile cu vecinii (în general bune).
Date fiind coordonatele sus-menţionate, interesele de securitate
ale României vor continua să fie participarea la acţiunile NATO,
integrarea în UE, un mediu regional stabil, extinderea stabilităţii prin
acţiune la nivel regional, bune relaţii cu vecinii, consolidarea
parteneriatului strategic în SUA, promovarea intereselor naţionale cu
referire la zona Mării Negre. Astfel, fundamentele strategice ale
politicii de securitate a României, inspirate de modelul UE şi SUA dar în
funcţie de mijloacele reale de acţiune vor fi:
a. descurajare prin asigurarea apărării naţionale teritoriale, prin
forţe proprii şi prin participarea la alianţe;
b. prevenire;
c. multilaterismul – cooperare regională şi globală prin
aranjamente de securitate limitrofă, dar şi prin participarea la
organizaţii internaţionale puternice;
d. securitate cooperativă, capacitate de a acţiona în comun şi
interoperabilitate;
e. proiecţie globală a forţei sau capacitatea de a acţiona în afara
graniţelor naţionale;
f. acţiunea pro-activă sau capacitatea de a ajunge la cauză
înainte de a se produce efectul;
g. diplomaţie publică şi capacitatea de a prezenta o imagine
favorabilă României, nu doar la nivel de cancelarii, ci şi la nivel de
populaţie.
Specialiştii de la nivelul strategic vor continua să extragă
misiunile pentru forţele armate din analiza intereselor naţionale.
Obiectivele securităţii naţionale ale statelor, care vor fi stabilite în
viitor, vor continua să derive din obiectivele constituţionale de bază
ale guvernelor naţionale, dar şi din cerinţele ca membru al unei
alianţe. De asemenea, eforturile de a asigura o apărare comună la nivel
european şi de a promova bunăstarea generală vor continua să
definească interesele de securitate naţională în următoarele decade ale
secolului XXI.
12
 4. România în cadrul NATO şi UE
Participarea efectivă a României în cadrul proceselor decizionale
şi operaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice reprezintă principala
modalitate de consolidare a statutului ţării noastre de stat membru
NATO. Pentru realizarea acestui obiectiv eforturile naţionale au fost
orientate pe două direcţii majore:
a. îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul NATO pentru
realizarea Obiectivelor Forţelor şi susţinerea iniţiativelor ce vizează
dezvoltare forţelor şi capabilităţilor aliate;
b. participarea la toată gama de operaţiuni ale Alianţei şi
creşterea nivelului de interoperabilitate şi capacităţii de acţiune în
cadru multinaţional.
Focalizarea pe aceste direcţii de acţiune este cu atât mai
relevantă cu cât Alianţa Nord-Atlantică se află la rândul său în plin
proces de transformare, atât din punct de vedere politic cât şi militar,
fiind angajată în acelaşi timp într-un efort operaţional fără precedent.
În ceea ce priveşte susţinerea şi participarea la iniţiativele
privind capabilităţile NATO, care au ca obiectiv final transformarea
Alianţei, România a avut o abordare pragmatică şi o implicare pro-
activă în procesele demarate la nivel aliat, optând pentru sprijinirea
eforturilor de dezvoltare a caracterului expediţionar al Alianţei.
Contribuţia Armatei României la Forţa de Răspuns a NATO se înscrie
din acest punct de vedere în cadrul demersurilor aliate de constituire a
unor capacităţi de reacţie rapidă, urmărind în acelaşi timp extinderea
efectului catalizator NRF la nivelul întregului proces de transformare
al forţelor naţionale. În acelaşi timp, România este angajată la o serie
de iniţiative vizând îmbunătăţirea capacităţilor de transport strategic,
apărare împotriva rachetelor şi supraveghere a teritoriului. Participarea
României la aceste proiecte se adaugă contribuţiilor naţionale pentru
asigurarea superiorităţii informaţionale a Alianţei şi apărare împotriva
terorismului.
A doua direcţie majoră de acţiune pentru consolidarea statutului
României de stat membru NATO presupune angajarea şi participarea
cu forţe şi capacităţi la toată gama de operaţiuni ale Alianţei, atât la
cele prezente cât şi la cele viitoare. Contribuţia la operaţiunile NATO
reprezintă nu numai o îndeplinire a obligaţilor de stat aliat, ci
constituie condiţia esenţială pentru creşterea nivelului de
13
interoperabilitate a forţelor naţionale menite să acţioneze tot mai des
într-un cadru multinaţional, împreună cu forţele statelor aliate şi
partenere. Din această perspectivă România s-a angajat să participe şi
a contribuit cu forţe şi capacităţi încă din faza de început a
operaţiunilor şi misiunilor pe care NATO le-a desfăşurat şi continuă să
le desfăşoare în Afganistan, Irak, Balcani şi Marea Mediterană 18.
Specialişti în domeniul studiilor de securitate propun adoptarea
conceptului de interese europene, dar nu înţeles ca suma intereselor
naţionale ale statelor, ci ca un consens asupra unor principii care să
ghideze în viitor acţiunile UE. Interesele strategice ale UE, printre
care atenuarea decalajelor economice, a conflictelor culturale şi
religioase, prevenirea rigidizării sistemului internaţional în reţele
conflictuale închise şi cultivarea unor repere (valori, interese,
instituţii) minimale comune la scară globală, corespund intereselor
României. Ţara noastră este interesată ca proiectul european să
funcţioneze şi să-şi demonstreze viabilitatea, iar pentru aceasta se
implică în iniţiativele promovate de UE. Construcţia europeană este
adevărata (şi poate singura) garanţie a stabilităţii europene.
În cadrul UE, care se defineşte ca actor de prim rang pe scena
internaţională, procesul obţinerii consensului cu privire la dosarele
majore şi la priorităţi rămâne complicat. Pe agenda UE vor domina
teme precum construcţia internă, extinderea, vecinătatea, relaţiile
transatlantice, soluţionarea dosarelor Orientului Mijlociu, cooperarea
pentru dezvoltare, consolidarea relaţiilor cu Asia şi America Latină.
UE şi SUA împărtăşesc un set de profunde valori comune, iar
puterea hegemonică a SUA este suficient de flexibilă şi permisivă
pentru a nu fi simţită ca opresivă de partenerul european. Elaborarea
noului concept strategic al NATO vizează includerea unor aspecte
referitoare la dezvoltarea relaţiilor dintre NATO şi UE, creşterea
rolului UE în domeniile securităţii şi apărării 19. Provocarea pentru
Statele Unite este miza pe termen lung, de a se asigura că o Europă
unită reflectă, mai ales la nivelul politicilor asumate, interese euro-
atlantice fundamentale. Pe termen scurt, scopul Washingtonului este
ca balanţa de putere din interiorul proiectului european să se încline în
avantajul statelor de orientare atlantistă, cultivarea unui nucleu de
18
http://www.mapn.ro/diepa/politicadeaparare/politici_nato.htm
19
Raportul Consiliului Suprem de Apărare a ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2008,
http://csat.presidencz.ro p.7.
14
state atlantiste capabile să influenţeze procesul decizional european în
sensul adoptării unor politici publice care să reflecte interese euro-
atlantice.
În condiţiile proceselor integraţioniste ce se desfăşoară
actualmente în
arealul european, România va fi în stare să-şi promoveze interesele
sale naţionale şi politica sa externă, doar dacă îşi va elabora o
Concepţie clară, întemeiată din punct de vedere ştiinţific, care să
corespundă imperativelor de integrare euro-atlantică. Interesul
naţional al României acţionează astăzi ca o forţă integratoare a
efortului de afirmare internaţională în procesul de regionalizare şi
globalizare, dar şi ca normă de conduită a exercitării drepturilor
politice ale statului. Mă refer la dreptul statului român la propria
existenţă, la revendicarea participării sale la politica internaţională
potrivit acţiunilor sale de integrare în N.A.T.O. şi U.E., dar şi la
dreptul statului în alegerea priorităţilor.

5. În loc de concluzii
Un atac convenţional este mai puţin probabil să aibă loc, însă
atacurile asimetrice, inclusiv terorismul, sunt mult mai probabile.
Spaţiul în care se vor desfăşura acţiunile militare este complex, în
termeni ce privesc caracteristicile fizice ale terenului, populaţia,
mediul informaţional, iar domeniile şi categoriile de ameninţare sunt
diverse.
Distincţia conceptuală tradiţională este neclară, iar indivizii,
acum, au capabilitatea de a provoca o înfrângere strategică prin
intermediul armelor de înaltă letalitate. Astăzi, când aşa numitele
bombe murdare radioactive pot fi achiziţionate nu de state, ci chiar de
reţele teroriste dificil de identificat, conceptul strategic la modă lansat
de doctrina de securitate a adminstraţiei George W. Bush este cel de
pre-emptive war, război fulger pentru neutralizarea imediată a
posibilelor focare de proliferare a terorismului cu armament chimico-
biologic şi nuclear 20. Aceste elemente au generat un mediu de conflict
complex, divers, difuz şi letal.
Mediul de conflict contemporan determină ca lupta armată să fie
deosebit de complexă, afectând toate elementele de natură
20
End of Dream, Return of History, in Totead the World. American Strategy after the Bush Doctrine,
Eds. Melvyn P. Leffler, Jeffrey W. Legro, Oxford University Press, 2008, p. 51.
15
organizaţională a forţelor armate, planificarea, conducerea,
desfăşurarea şi angajarea acestora, iar o structură de forţe adecvate
poate da un răspuns pe măsură. Prin urmare, structurile militare
trebuie adaptate/transformate sau construite pentru a face faţă
cerinţelor pe care le presupune mediul de conflict actual. Optimizarea
forţelor pentru lupta armată complexă necesită o abordare
corespunzătoare a conducerii, organizării, pregătirii, tacticii şi
dezvoltării capabilităţilor. Generarea unor astfel de forţe optimizate
pentru mediul de conflict specific secolului al XXI-lea constituie
principala provocare pentru dezvoltarea forţelor armate.
Pentru a răspunde în mod adecvat la condiţiile de mediu,
structurile organizaţionale militare trebuie să fie flexibile şi adaptabile.
Armatele investesc tot mai mult în tehnologia informaţiei
(IT/Information Technology) în speranţa că aceasta va facilita
schimbările fundamentale în structura organizatorică, necesare pentru
a genera îmbunătăţirile în flexibilitate, adaptabilitate şi eficacitatea
misiunii. Teoria, doctrina şi experienţa reprezintă surse majore ale
orientării în construcţia organizaţională, iar tehnologia este unul din
factorii principali care determină construcţia structurilor
organizaţionale.

Bibliografie selectivă
1. Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007.
2. Strategia de Transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007.
3. Col.prof.univ.dr. Preda, Graţiela Barna Constantin, Consideraţii privind interesele
naţionale ale României, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2006.
4. dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, coordonatori, Lumea 2009, Enciclopedie
politică şi militară, Editura CTEA, Bucureşti, 2009.
5. Robert Kogan, End of Dream, Return of History, in Totead the World. American
Strategy after the Bush Doctrine, Eds. Melvyn P. Leffler, Jeffrey W. Legro, Oxford
University Press, 2008.

16