CAPACITATEA ANAEROBĂ DE EFORT FIZIC ȘI

EXPLORAREA SA

Capacitatea de efort este definită ca fiind posibilitatea unui organism de a produce un

lucru mecanic cât mai mare și de a-l menține un timp cât mai îndelungat. Altfel spus, cu cât o
persoană poate susține un efort mai mare ca intensitate și durată, cu atât capacitatea sa de efort
este mai bună.
Conform DEX, efortul este rezultatul multiplelor solicitări (musculare, cardio-
respiratorii, endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman în timpul
prestării unor activități de natură diferită.
Efortul fizic este un stimul/excitant biologic adecvat care obligă organismul să răspundă
prin manifestări electrice, mecanice, termice. Acest stimul, când este bine dozat și administrat
corespunzător particularităților individului, conduce la acumulări cantitative și calitative ce
vizează obținerea performanței maxime.
Sursele energetice cele mai importante pentru metabolismul celulei musculare sunt
aduse de principiile alimentare:
- hidrații de carbon (glucidele) asigură două treimi din nevoile energetice, ei ajută la
reglarea metabolismului lipidic și protidic și constituie singurul combustibil al celulelor
nervoase;
- lipidele a căror importanță depinde de tipul de efort, de durată și intensitatea lui, de masa
musculară implicată şi de tipul de fibre musculare;
- proteinele, care intervin în eforturile de lungă durată.
Eforturile predominant anaerobe sunt caracterizate printr-o intensitate deosebit de mare,
în care cerința de oxigen a organismului (datorită efortului efectuat) depăşeşte aportul de oxigen
asigurat de sistemul cardio-respirator. Aceste eforturi au loc în condițiile unui deficit de oxigen,
ducând la epuizarea substratului energetic, la acumularea de acid lactic peste limitele normale
şi epuizarea grupei sau, după caz, a grupelor musculare respective. Deficitul de oxigen („datoria
de oxigen“) „se plăteşte“ după terminarea efortului. Rata anaerobă (%) a unui efort anaerob este
direct proporțională cu intensitatea efortului.
Glicoliza cuprinde ansamblul de reacții enzimatice de degradare a glucozei de la
glucozo-6-fosfat (G-6-P), la acid piruvic. Glicoliza anaerobă presupune degradarea parțială a
glucozei până la acid piruvic (glicoliza anaerobă alactacidă) și apoi la acid lactic (glicoliza
anaerobă lactacidă) cu eliberare de energie.
 Efortul anaerob alactacid – substratul energetic al acestui tip de efort îl reprezintă
sistemul fosfagenelor (ATP și CP), care prin reacțiile catalizate de enzimele: miozin ATP-aza
și fosfofructokinaza, eliberează în mod exploziv o mare cantitate de energie la ruperea
legaturilor fosfat. Eforturile anaerobe alactacide sunt eforturi foarte scurte (7 - 10 s) și de
intensitate maximală.
Efortul anaerob lactacid – durata acestor eforturi este de maximum 60 s. Substratul
energetic pe baza căruia se resintetizează ATP-ul, îl reprezintă glucidele. Glucoza sau
glicogenul degradează intracitoplasmatic în anaerobioză (ciclul Embden-Mayerhoff), proces
denumit glicoliză anaerobă. Degradarea anaerobă a glucidelor este incompletă, ajungându-se la
acid lactic, de unde și denumirea de efort lactacid.
Valorile crescute ale volumului de oxigen, observate dupa încetarea efortului, sunt
numai în parte responsabile pentru plătirea datoriei de oxigen. Pentru restul, intervin alți factori:
- rezervele de oxigen legate de mioglobină;
- oxigenul dizolvat în plasmă;
- revenirea la o saturație normală în oxigen a sângelui arterial, capilar și venos;
- creșterea nevoilor în oxigen ale miocardului și mușchilor respiratori;
- creșterea nevoilor în oxigen datorită măririi temperaturii corporale în timpul efortului
prin activarea metabolismului general și a creșterii nivelului de catecolamine.

Caracteristicile efortului anaerob

Caracteristici Efortul anaerob
Durată / Volum 10-15 sec. – alactacid;
35-60 sec. – lactacid.
Intensitate maximală
Sisteme solicitate neuropsihic;
neuromuscular.
Economie nu – produși finali acid lactic cu energie potențială
Condiții echilibru cerință/aport O2 datorie de O2
Substrat biochimic glicoliză anaerobă
Factori limitativi Intramusculari – cantitatea de ATP inițial, PC,
tamponarea acidului lactic
Relația cu calități biometrice forță;
viteză.
 Studierea deficitului de oxigen și a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de
oxigen poate să furnizeze informații despre producția anaerobă a energiei în cadrul unui efort
fizic. O variantă mai accesibilă de determinare a producției anaerobe de ATP poate fi
apreciererea consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage consumul total
de oxigen. Ceea ce rămâne poate fi considerat contribuția sistemelor anaerobe de producere a
ATP-ului, hidrolizarea ATP-ului și recuperarea lui pe seama PCR și respectiv consumul
glicogenului muscular.
Capacitatea de efort fizic anaerob este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de
posibilitatea de a determina consumul de ATP, PCr și glicogen din mușchi.
Testul Sargent – măsoară forța explozivă, detenta verticală, evaluând în acest fel puterea
maximă anaerobă. Se execută trei sărituri maxime pe verticală după o prealabilă încălzire
măsurându-se detenta în cm. Se reține pentru calcul cea mai înaltă săritură și se aplică formula:
P = 4,95 × G × D, unde P = putere maximă anaerobă exprimată în kg/sec, G = greutate corporală,
iar D = detenta în cm.
Testul Wingate – se realizează pe ciloergometru prin pedalare timp 30 sec. După 3-4
sec de pedalare se fixează cicloergometrul la o anumită încărcătură care permite să se măsoare
direct cuplul de forțe aplicat pedalelor și frecvența pedalării.
Autorul recomandă utilizarea următorilor trei indicatori ai performanței:
- puterea globală anaerobă reprezentată de media aritmetică pe cele 30 sec care reflectă
capacitatea glicolitică;
- puterea maximă exprimată prin cea mai mare putere mecanică pe o perioadă de 5 sec.
Ea reflectă capacitatea de a genera energia compușilor microenergici;
- indexul de oboseală (IO), care reprezintă rata declinului puterii relative la puterea
maximă. Compararea rezultatelor aceluiași sportiv în timp oferă posibilitatea de a aprecia
eficiența programului aplicat.
În concluzie, efortul anaerob se realizează în condiții de apnee sau într-o ventilație
limitată, care este predominant în sporturile cu dominanta forță-viteză în care sunt implicate
majoritar sistemele neuropsihic și neuromuscular.
 BIBLIOGRAFIE

XXX. Efortul fizic aerob si anaerob. Articol obținut în data de 06 ianuarie, 2017, de la adresa
https://ro.scribd.com/document/23924098/Efortul-Fizic-Aerob-Si-Anaerob
XXX. Efortul sportiv, efortul fizic specific, antrenament sportiv. Articol obținut în data de 06
ianuarie, 2017, de la adresa http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-
efortul-fizic-65895.php
XXX. Note de curs la disciplina kinetoterapie în activități sportive. Articol obținut în data de
06 ianuarie, 2017, de la adresa http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-
kineto/pdf/studenti/cursuri%20licenta/note_curs_act_sp_I.pdf
Iacob, F. Efortul și capacitatea fizică în cadrul lecțiilor de educație fizică militară. Articol
obținut în data de 06 ianuarie, 2017, de la adresa
http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2006/a57.pdf
Ursta, M. (2006). Efortul fizic aerob și anaerob. Articol obținut în data de 06 ianuarie, 2017, de
la adresa http://www.medicinasportiva.ro/medicina%20sportiva/fiziologie/
Efortul%20fizic%20aerob%20si%20anaerob.html