Miopie

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate
la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când
traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la
o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile
divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are
miopie.

Prima etapă a vederii este crearea unei imagini pe retină, folosind razele paralele ce rezultă din cristalin.
Această primă fază este bazată pe legile focalizării luminii. Un obiect va fi cu atât mai bine definit, cu cât
razele sale produc o imagine mai clară pe retină. În emetropie, adică în absența unor tulburări de refracție,
imaginea este focalizata exact pe retină.

În miopie, focalizarea se efectueaza în fața retinei. Cu toate că ar trebui să fie situat la infinit (5 metri în
practică), punctum remotum (cel mai îndepărtat punct văzut încă net) este situat la miopi între nas și 5
metri, în funcție de gradul miopiei.

Miopie se măsoară în dioptrii, care sunt negative. O miopie de +2 dioptrii are nevoie de ochelari de -2
dioptrii.

Determinarea distanței de la punctum remotum oferă, de asemenea, de gradul de miopie: gradul de

miopie este invers proporțional cu distanța de la punctum remotum exprimată în metri. Exemplu, în cazul
în care cel mai îndepărtat obiect vazut clar este de 10 cm, deci 0,1 metri, atunci miopia este de 10 dioptrii;
daca obiectul este situat la 2 metri, atunci miopia de 0,5 dioptrii.

Cauze
 Ereditară - Una din cele mai frecvente cauze este cea genetică, aproximativ 89% din părinții cu
miopie având de asemenea copii miopi.
 Mediul - Altă cauză importantă este influența mediului asupra mușchilor globului ocular. Astfel
că un exces de tonus din partea mușchiului ciliar poate sa antreneze miopia prin spasme ciliare.
Și indicele de refracție a cristalinului poate fi modificat sub influența temperaturilor înalte
(opacifierea cristalinului). Altă teorie susține că un efort prea mare consolidează mușchii ciliari,
micșorând curbura cristalinului.
 Combinație factorilor ereditari cu cei de mediu
 Patologici - există o serie de afecțiuni care determină apariția miopiei

Otită
Otita este o inflamație a urechii, însoțită de dureri puternice la nivelul urechii și, uneori, la nivelul capului
sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii medii, care are loc în urma infectării cu
microorganisme patogene. Poate fi externă, dacă afectează conductul auditiv, sau medie, dacă infecția se
localizează în zona timpanului.
Se disting, în funcție de localizare:

1. otită externă sau otita externă difuză, care reprezintă inflamația conductului auditiv extern. se
manifestă prin mâncărime în conductul auditiv extern, o senzație de tensiune și căldură la nivelul
con-ductului;
2. otită medie, inflamația urechii medii; apare frecvent la copii mici din cauza particuaritățior
anatomice ( trompa lui Eustachio este largă, orizontală și scurtă), poziției orizontale a copilului și
imunodificiența fiziologică.
 otită medie acută, de regulă de origine virală sau bacteriană, care este însoțită de durere
și febră;
 otită medie cronică,
 otită medie supurată cronică:
- forma benigna sau mezotimpanită asociată cu perforația timpanului
(mezoepitimpanală), otoree cronică, hipoacuzie de transmisie, distrucții osiculare
fără osteoliză;
- forma malignă: epitimpanita sau epimezotimpanita - prezintă perforația timpanului
(epitimpanita), otoree purulentă, polip, colesteatom, distrucții osiculare cu osteoliză;
- otită internă labirintită - prezintă inflamația labirintului. Infecția ajunge în labirint prin
intermediul ferestrelor ovală sau rotundă.

Polipi nazali
Polipii nazali sunt cresteri moi, nedureroase si necanceroase pe captuseala pasajelor nazale sau
sinusurilor. Ei atarna ca niste lacrimi sau struguri si rezulta din inflamatia cronica datorata astmului,
infectiei recurente, alergiilor, sensibilitatii la medicamente sau anumitor tulburari imune. Polipii nazali
mici nu pot cauza simptome. Cresteri mai mari sau grupuri de polipi nazali va pot bloca pasajele nazale
sau pot duce la probleme de respiratie, pierderea mirosului si apartitia tot mai frecevnta a infectiilor. Cu
polipul foselor nazale se poate confrunta oricine, dar este mai frecvent la adulti. Medicamentele pot
adesea sa scada dimensiunea polipilor nazali sau sa ii elimine, dar uneori interventia chirurgicala este cel
mai bun tratament.

Cauzele polipilor nazali

Specialistii inca nu inteleg pe deplin ce cauzeaza polipii nazali. Nu este clar de ce unii oameni dezvolta
inflamatie cronica sau de ce inflamatia in curs de desfasurare declanseaza formarea de polipi la unii
oameni si nu la alții. Polipii nazali se pot forma oriunde in sinusurile sau pasajele nazale, dar apar cel mai
adesea in zona sinusurilor din apropierea ochilor, nasului si pometilor.

Cauze
Polipii nazali sunt asocialti cu inflamatia captuselii pasajele nazale si a sinusurilor care dureaza mai mult
de 12 saptamani (rinosinusita cronica, cunoscuta si sub numele de sinuzita cronica). Cu toate acestea, este
posibil sa aveti sinuzita cronica si fara polipi nazali. Semnele si simptomele comune ale sinuzitei cronice
cu polipi nazali includ:

- Curgerea nasului;
- Nas infundat;
 - Stranut;
- Pierderea treptata si chiar absenta mirosului;
- Pierderea simtului gustului;
- Dureri faciale sau cefalee;
- Sentiment de presiune asupra fruntii si a fetei;
- Sforaitul.

Glosodinia
Glosodinia reprezintă o afecțiune care se manifestă printr-o senzație de arsură, usturime sau durere a
cavității bucale. Această senzație de arsură poate cuprinde în totalitate cavitatea bucală sau doar parțial
(limba, gingiile, fața internă a obrajilor, palatul, rar epiglota). Există mai multe forme ale afecțiunii,
glosodinia putând fi primară sau secundară. Glosodinia mai este cunoscută sub denumirile de:

- stomatodinie (predomină simptomele la nivelul întregii cavități bucale),

- stomatopirosis (predomină senzația de arsură la nivelul întregii cavități bucale),
- glosalgie (predomină durerea la nivelul limbii),
- glosopirosis (predomină arsura la nivelul limbii),
- parestezie sau disestezie la nivelul limbii (când sensibilitatea la acest nivel este alterată)
- popular, “sindromul gurii care arde”.

Diagnostic
Pentru punerea diagnosticului de glosodinie trebuie ca triada simptomatică să fie prezentă. Trebuie însă
îndeplinite anumite criterii, cum ar fi: persistența senzației de arsură/durere într-un interval de cel puțin
4-6 luni; această senzație să fie prezentă zilnic, bilateral; intensitatea durerii să rămână constantă sau să
crească pe parcursul zilei; durerea să nu se înrăutățească în urma consumului alimentelor solide sau
lichide (se poate însă diminua); să nu aibă legătură cu somnul.

Diagnosticul diferențial trebuie efectuat cu alte afecțiuni locale, ce pot da simptomatologie

asemănătoare: glosita exfoliativă (prezentă în intoxicațiile cu anumite medicamente, scarlatină, arsuri
locale, purtarea unei proteze necorespunzătoare); glosita atrofică; fisuri la nivelul limbii (“limba crăpată”)
întâlnite în afecțiuni precum sindromul Down, sindromul Melkersson-Rosenthal; glosita benignă (limba
geografică); limba netedă, lucioasă din anemie; limba cu depozite albicioase (Candida albicans) etc.

În acest sens, pe lângă analizele uzuale, vor fi prelevate probe în sensul depistării carențelor vitaminice și
minerale: fierul seric, feritina, capacitatea de legare a fierului, folații serici, vitaminele B1, B2, B6, B12
serice, zincul seric, glicemia, concentrațiile de estrogen și progesteron, markeri autoimuni, IgE total, teste
alergice cutanate, cultură fungi pentru Candida etc. O altă analiză ce este indicat a fi efectuată este
sialometria.

Psoriazis
Psoriazis (din greacă ψωρίαση) este o boală de piele, care se manifestă prin descuamări (mătreață)
însoțite de mâncărime și pete roșii de dimensiuni diferite pe piele. Regiunile afectate frecvent fiind zona
articulațiilor genunchiului, cotului ca și pielea capului. Boala este o dermatoză netransmisbilă, cauza bolii
este complexă, fiind implicați factori genetici predispozanți, reacții autoimune, alergii de natură diferită
ca și o serie de cauze neclarificate.
Psoriazis în plăci

Aceasta este forma cea mai des întâlnită care afectează aproape 80% din persoanele cu psoriazis. Se poate
manifesta oriunde dar cel mai adesea apare pe coate, genunchi, spate și scalp. Simptomele includ plăci
proeminente, roșii acoperite de cruste albe-argintii care se desprind cu regularitate.

Psoriazisul scalpului

Această formă afectează 50-80% dintre persoanele cu psoriazis, fiind de fapt aceeași afecțiune ca
psoriazisul cu plăci. Psoriazisul scalpului variază de la forme foarte ușoare (cruste ușoare, fine) până la
forme extrem de severe, cu plăci îngroșate, acoperite cu cruste, care se întind pe întregul scalp și dincolo
de linia de inserție a părului, către frunte, ceafă și în jurul urechilor.

Psoriazis gutat („în picături“)

Acest tip afectează aproximativ 10% dintre persoanele cu psoriazis, marea lor majoritate copii și
adolescenți. Apare sub forma unor mici leziuni punctiforme de culoare roșie, cu cruste, care arată ca și
cum corpul ar fi fost împroșcat cu un lichid roșu. Adeseori, psoriazisul gutat poate fi declanșat de o infecție
streptococică a gâtului și se poate transforma în psoriazis cu plăci, care este cea mai frecventă formă de
psoriazis.

Psoriazis pustular

Mai puțin de 5% dintre persoanele cu psoriazis sunt afectate de psoriazisul pustular. Acesta se poate
manifesta ca o complicație a psoriazisului în plăci, în urma administrării anumitor medicamente sau în
urma întreruperii bruște a unui tratament urmat continuu, o perioadă lungă de timp. Plăcile psoriazisului
pustular sunt caracterizate de pustule, proeminențe pline cu puroi, mâinile și picioarele fiind cele mai
afectate. Nu este contagios.

Psoriazis inversat sau flexural

Destul de rar întâlnit, psoriazisul inversat sau flexural apare de obicei pe axilă, abdomen, sub sâni și în alte
cute ale pielii din jurul organelor genitale și feselor. Se manifestă sub forma unor pete netede, de culoare
roșu aprins în jurul cutelor pielii și pe margini, poate provoca crăparea pielii. Poate fi agravat de
transpirație și de frecarea pielii din cauza zonei în care se manifestă.

Artrita psoriazică

Aproximativ 30% dintre persoanele cu psoriazis fac, de asemenea, artrită psoriazică. Simptomele artritei
psoriazice includ dureri, redoare și tumefiere la nivelul articulațiilor și în jurul acestora. Cea mai mare
probabilitate de apariție a acesteia se întâlnește la persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. Este
posibil ca atât factorii genetici, cât și cei de mediu să joace un rol în debutul bolii. Artrita psoriazică se
tratează la fel ca poliartrita reumatoidă.

Psoriazisul eritrodermic

Acest tip se manifestă foarte rar. Poate acoperi corpul cu pete roșii, cu cruste. Psoriazisul eritrodermic ste
una dintre cele mai grave forme de psoriazis și poate pune viața în pericol deoarece compromite bariera
de protecție pe porțiuni mari ale pielii.