CAPITOLUL 4

1. Preoţi martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989)

După, peste 15 ani, de la căderea regimului comunist în România, o
tăcereinexplicabilă se păstrază cu privire la calvarul Bisericii Ortodoxe din perioada
1945-1989. A trecut mai puţin de o jumătate de secol de când au murit şi au dispărut
în închisorile comuniste 150 de preoţi ortodocşi, la care se adaugă zecile de slujitori
aiBisericii morţi imediat după eliberare din cauza regimului de exterminare la care
aufost supuşi şi jertfa lor este deja uitată. După ce au fost îngropaţi în mare taină,
înmorminte neştiute de nimeni, fără cruce la căpătâi, mucenici precum părintele PetreI.
Focşăneanu de exemplu, care a murit la Gherla în 1953 din pricina bătăilor şi
aschingiuirilor la care a fost supus pentru că a oficiat în închisoare slujba învierii, suntastăzi
îngropaţi încă o data în nepăsare, în loc să fie reabilitaţi oficial măcar acum, post-
mortem, şi cinstiţi cum se cuvine.Desigur, există în general o serie de cărţi care
prezintă date referitoare lamartiriul Bisericii noastre, dar în general se cunoaşte
foarte puţin despre suferinţacelor peste 1600 preoţi ortodocşi arestaţi în vremea prigoanei
comuniste şi nu se ştieaproape nimic despre schimbările impuse de Partidul
Comunist în Sinodul de laBucureşti. Cine îşi mai aminteşte astăzi de
curajoşii ierarhi înlăturaţi în vremeaprigonirii comuniste, cum a fost şi episcopul martir
Nicolae Popovici al Oradiei, careprorocea în cuvântul rostit cu prilejul înscăunării sale: “mă
gândesc la începutul unuidrum pe care-l văd prevăzut nu cu flori şi trandafiri, ci cu cruci’’.
.Şi intradevăr, trimis cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Cheia, a murit la 20octombrie 1960,
după ce s-a încercat de mai multe ori otrăvirea sa. În anul 1945
TitS i m e d r e a , m i t r o p o l i t u l B u c o v i n e i , s -
a r e t r a s d i n s c a u n , î n ţ e l e g â n d c ă v a f i disponibilizat din oficiu, ia
r mitropolitul Olteniei, Nifon Grigore Criveanu, a fostpensionat la vârsta de 56
de ani, o dată cu desfiinţarea Mitropoliei
Olteniei.L a 2 1 f e b r u a r i e 1 9 4 6 , m i t r o p o l i t u l T r a n s i l v a n i e i , V i s o
van Puiu, a fostcondamnat la moarte în contumacie, iar la 2
8 f e b r u a r i e 1 9 5 0 , S i n o d u l d e l a Bucureşti, format din noii ierarhi impuşi
de către puterea comunistă, l-a depus dintreaptă.
Vasile Manea,
Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste
, Editura. Patmos, 2001, pag.31- 23 -
În 1947 au fost “puşi în retragere” prin decretul 1836 din 10 septembrie,episcopii
Cosma Petrovici şi Lucian Triteanu al Romanului. La 16 august în acelaşian se
retrăgea din scaun mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, murind la scurtăvreme
în împrejurări neclare.No i i i e r a r h i a u f o st a l e ş i î n ma r e g r a b ă . Î n t r e i z i l e
c o n s e c u t i v e , t r e i n o i e p i s c o p i : l a 1 9 n o i e mb r i e 1 9 4 7 I u s t i n i a n a
d e v e n i t mi t r o p o l it u l M o l d o v e i , l a 2 0 noiembrie 1947 Firmilian Marin a fost
ales episcop al Craiovei, iar la 21 noiembrie1947 protopopul Sebastian Rusan a ajuns
episcop al Maramureşului. În după amiaza zilei de 27 februarie 1948 clopotele anunţau
moarteapatriarhului Nicodim Munteanu, iar la 24 mai Iustinian a devenit Patriarhul României.La
5 februarie 1949 Episcopia Huşilor s-a împărţit între Episcopiile de Romanşi Galaţi, iar episcopul
Grigore Leu a fost “pus în retragere” şi a murit la mai puţin deo lună de la destituire, se pare că a
fost otrăvit.
La 25 martie 1949 a avut loc înscăunarea mitropolitului Firmilian al Olteniei iar după două
zile, la 27 martie 1949, instalarea episcopului Iosif al Râmnicului
şi Argeşului.Numai la mănăstirea Neamţ se aflau în 1949 – potrivit mărturiei părintelui
FilipGavril de la mănăstirea Topliţa, care era elev în acea vreme la
Seminarul de laNeamţ – cinci episcopi ortodocşi destituiţi de către autorităţile
comuniste: EugeniuLaiu, Partenie Ciopron, Emilian Antal, Pavel Serpe şi Anastasie
Dincă.Dar şi printre ierarhi numiţi de autorităţile comuniste au existat
oameni cudemnitate, care au plătit uneori cu viaţa curajul de a nu se supune
stăpânirii atee.Este cazul mitropolitului Sebastian Rusan care se pare că a fost otrăvit.Li s - a
reproşat unora dintre preoţii arestaţi activitatea lor legionară
s a u apartenenţa la Partidul Naţional Ţărănesc, ori faptul că au făcut propagandă liberală. Altora
li s-a li s-a reproşat că s-au opus colectivizării, sau pur şi simplu că au dat obucată de
pâine unui om flămând, cum s-a întâmplat cu preoţii Gheorghe Cârstoiu şiNifos Petruş, ori că
au împrumutat o revistă religioasă unui vecin. Dar cei mai mulţiau fost arestaţi doar
pentru “vina” de a-l sluji pe Hristos. Astfel, în august 1952 aufost ridicaţi de Securitate
sute de preoţi şi nu puţini au rămas închişi fără a fi judecaţişi condamnaţi. În cazul părintelui
Dumitru C Popescu, procesul a avut loc abia după.
Vasile Manea,
Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste
, Editura. Patmos, 2001, pag.36- 24 -
şapte ani de la data arestării, iar condamnarea a fost de numai doi ani, aşa că s-
aconsiderat că a executat pedeapsa în timpul celor şapte ani cât a fost închis!Comuniştii au făcut
totul pentru a-i distruge pe slujitorii Bisericii. La Peninsulas-au constituit două brigăzi
formate din preoţi, care aveau parte de un regim şi maisever decât ceilalţi deţinuţi
politici. Ziua erau supuşi la muncile cele mai grele,noaptea erau treziţi
şi bătuţi cu cruzime. Dar Dumnezeu a vrut să fie altfel şi tocmaiacolo unde părea
că este iadul, Dumnezeu a strămutat raiul, după cum spunepărintele Arsenie
Popacioc. În ciuda frigului, foamei şi a schingiuirilor incredibile lacare au fost
supuşi, nu puţini sunt preoţii care mărturisesc că niciodată nu au trăit oviaţă mai curată
şi de înaltă trăire duhovnicescă ca în acei ani. Mulţi preoţi au ştiut sătransforme “închisoarea în
altar”. Părintele Ioan Iovan mărturiseşte că a fost cuprinsde o bucurie uimitoare când, pus în lanţuri
în închisoare, şi-a adus aminte de SfântulPetru care de asemenea a fost pus în lanţuri şi bătut pentru
credinţa în Hristos. Altădată, bătut de un gardian cu cruzime, fără vreun motiv, părintele Ioan
Iovan s-a întorsspre acela şi l-a binecuvântat: “Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus
Hristossă te ierte pe tine fiule duhovnicesc după nume şi să-ţi şteargă ţie păcatele”
.Există numeroase amintiri din închisoare legate de câte un preot care chiar înacele condiţii
teribile, era permanent cu faţa senină, luminată de câte un zâmbetbinevoitor. Mihai
Rădulescu mărturiseşte despre părintele Gheorghe Chiriac dinBucureşti:
“nu l-am remarcat niciodată abătut. Nu l-am surpins scăzându-i
forţalăuntrică. Nu l-am observat nici trist nici morocănos…” Astfel, cu oamenii trecuţi prin
închisorile comuniste s-au întâmplat adevăratemiracole. Este cunoscută mărturia
părintelui Nicolae Steinhardt despre experienţaluminii taborice pe care a trăit-o
în închisoarea de la Jilava
Tot astfel, părinteleFilaret Gămălău, condamnat la 25 de ani de muncă silnică,
mărturiseşte că dupăvreo zece ani de detenţie, datorită foamei şi bătăilor îndurate în închisoare,
şi-a pusgând într-o zi să se sinucidă, dar noaptea i-a apărut în vis Hristos şi l-a întrebat: “Cevrei
să faci? Uiţi că ai fost slujitor al altarului meu?” deşi a mai rămas cinci ani
în închisoarte, viaţa părintelui s-a schimbat pentru totdeauna din acea
zi. Apoi părintele Vasile Vasilache îşi aminteşte cum a simţit într-o zi că trebuie să
privească pe micuţa fereastră a celulei. Nu i se îngăduie aceasta, dar şi-a asumat riscul.
A văzut doi oameni condamnaţi cărând pe o targă trupul neînsufleţit al unui
altd e ţ i n u t . A a v u t a t u n c i s e n t i me n t u l c ă d e ţ i n u t u l mo r t e r a f r a t e l e s
ă u p ă r i n t e l e Haralambie. Într-adevăr, după cum a desoperit mai târziu, Haralambie
s-a stins înacea zi.Şi mai aproape de noi, părintele Lăcătuşu, mort în 1983, s-a învrednicit de
aceldar de la Dumnezeu rezervat unor sfinţi, trupul său a rămas neatins de stricăciune.Cât despre
şirul călugărilor ce au fost prigoniţi pentru credinţa lor, doar BunulDumnezeu îl
mai ştie, numai la Mănăstirea Vladimireşti de lângă Tecuci au fostarestate
în perioada 1956 – 1960 peste 60 de maici şi surori, iar de la MănăstireaSihastru, 35
de vieţuitori. Mulţi dintre membrii arestaţi au murit în închisori. Victor Bilţ,Nicolae Goiţă,
Dimitrie de la Mănăstirea Ciolanu, Antonie Grigoraş, monahia Mihaelade la Vladimireşti,
Nectaria – stareţa de la Mănăstirea Poiana Mărului, sau NicodimV a s i l a c h e d e l a
T i s ma n a sunt doar câteva n u me de ma r t i r i din rândul
c i n u l u i călugăresc.Printre cei arestaţi pentru vina de a-l căuta sau propovădui pe
Hristos şi careau murit în închisori au fost şi studenţii teologi precum Ioan Bodu,
Mihai Formaţiu,Ioan Cerbu, apoi absolvenţi ai facultăţilor de Teologie: Constantin
Budei, RemusDan, Teodor Filipaşcu, Ioan Pelican şi Grigore Tigoi.Desigur, victimele
prigoanei abătute asupra Bisericii Ortodoxe au fost mult mainumeroase, pentru că
formele de persecuţie au fost multiple pe lângă ucideri,arestări, torturi
şi confiscarea averii, unii au fost evacuaţi din locuinţă, cei din familiepierzându-şi
locul de muncă sau fiind exmatriculaţi din şcoli, pentru a nu mai amintide ameninţări,
umiliri etc.Mai trebuie spus că, deşi în 1964 puţini ortodocşi au fost eliberaţi o dată cu toţideţinuţii
politici, supravegherea lor şi anchetele au durat uneori până în 1989. Ba uniiau fost chiar arestaţi
din nou, cum s-a întâmplat cu părintele Mina Dobzeu de la Huşi,arestat în 1989.