METODE ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE A

PERFORMANŢELOR ŞCOLARE

Inst.I Veronica –Vasilica Tudor

Liceul Teoretic „Horia Hulubei”
Magurele -Ilfov

Teoria evaluării eficienţei învăţământului constă într – un sistem de concepţii

şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor obţinute în activitatea de
învăţare şi cu deosebire in rezultatele şcolare .
Interesul deosebit pentru această problemă este pe deplin justificat prin faptul
că învăţământul angajează direct sau indirect o parte însemnată a populaţiei, fiind unii
dintre factorii fundamentali ai progresului social . Determinată de dorinţa legitimă de
a spori eficienţa învăţământului, evaluarea apare ca proces de apreciere a calităţii
sistemului educaţional şi are rolul de a stabili dacă acesta îşi îndeplineşte funcţiile pe
care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate . Cunoaşterea cât mai
exactă a rezultatelor constituie premisa oricăror măsuri destinate să îmbunătăţească
desfăşurarea activităţii în sine . De aceea orice strategie care îşi propune ameliorarea
sau schimbarea unui sistem şcolar are ca punct de plecare şi se întemeiază pe
aprecierea rezultatelor obţinute pe baza unor evaluări continue . Astfel, se constată în
prezent extinderea acţiunilor de evaluare, de la rezultatele şcolare obţinute de elevi
către celelalte componente ale sistemului : structura, conţinutul, metodele şi
mijloacele folosite . Ĩn acest context se impune ca evaluarea să fie concepută drept o
componentă a procesului didactic, punctul final într-o succesiune de evenimente care
cuprind următorii „paşi”, stabilirea finalităţilor, organizarea şi desfăşurarea activităţii
pentru realizarea finalităţilor, evaluarea rezultatelor şi a procesului desfăşurat,
adoptarea deciziilor de ameliorare a activităţii în secvenţa următoare .
Din perspectiva relaţiei : proces produs şi produs evaluat proces,
evaluarea reprezintă un act necesar aflat în legăură cu luarea deciziilor privind
desfăşurarea activităţii respective . Ea furnizează informaţii necesare reglării şi
ameliorării activităţii pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţiile unei
perfecţionări continue . Conceperea evaluării în conexiune cu procesul didactic pune
în evidenţă o relaţie cu dublu sens : rezultatele pot fi apreciate şi explicate
corespunzător în măsura în care sunt puse în legătură cu celelalte componente ale
procesului, şi nu în mod exclusiv cu învăţarea independentă (de acasă) a elevilor, iar
calităţile şi funcţionalitatea elementelor constitutive ale procesului ( conţinut, metode,
mijloace, forme de organizare de organizare, relaţii pedagogice), se reflectă în
rezultatele produse .
Ĩn cele mai multe lucrări de specialitate evaluarea este definită ca proces de
constatare, măsurare şi apreciere a rezultatelor în funcţie de criterii obiective, criterii
care nu sunt altele decât obiectivele educaţionale .
Prin urmare, obiectivele educaţionale devin criteriile fundamentale pentru
evaluarea, măsurarea şi aprecierea cât mai corectă a rezultatelor şcolare, cât şi a
procesului ce a dus la aceste rezultate neputându-se realiza cu rigoarea necesară în
afara obiectivelor . Ĩn consecinţă, absenţa obiectivelor sau formularea lor generală,
nespecifică diferitelor situaţii de instruire nu permit cunoaşterea a ceea ce se aşteaptă
şi ca urmare nici evaluarea rezultatului .
Ĩn funcţie de obiectivele educaţionale urmărite, se folosesc strategii de evaluare
variate, ce îmbină evaluarea continuă, cu utilizarea diferitelor forme de testare . Este
esenţial ca aceste acţiuni de evaluare să fie judicios echilibrate, păstrându-se cu
măsură raportul dintre aspectele informative şi cele formative cuprinse în obiectivele
procesului de predare – învăţare .
Folosirea echilibrată a strategiilor de evaluare menţionate impune, la rândul ei,
diversificarea tehnicilor şi a instrumentelor de evaluare :
Metode tradiţionale : probe orale, scrise şi practice .
Metode alternative : observarea sistematică a elevului în timpul
rezolvării sarcinii, investigaţia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea .
Metodele tradiţionale rămân metodele de evaluare cele mai des utilizate, cu
condiţia de a se asigura calitatea corespunzătoare a instrumentelor şi echilibrul între
probele scrise, orale şi practice .
Proba este un instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de către
învăţător .
Probele scrise trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe : stabilirea scopului
probei şi definirea obiectivelor operaţionale, alegerea tipului de item corespunzător
fiecărui obiectiv, elaborarea adecvată a schemei de notare, comunicarea şi discutarea
rezultatelor cu elevii şi cu părinţii acestora, proiectarea unor strategii de ameliorare a
dificultăţilor constatate .
Test de evaluare
Numele şi prenumele ………………………

Obiective :
Să definească substantivul la numărul singular şi plural;
Să aplice regula de trecere a substantivelor date la plural;
Să compare substantivele la numărul plural cu cele la
numărul singular ;
 Să identifice substantivele potrivite.

1. Completează spaţiile libere cu cuvintele corespunzătoare:

 Substantivele care denumesc o singură…………………, un singur
…………………., sau un singur ……………………………………
sunt la numărul ……………………………… .
 Substantivele care denumesc mai multe ……………………,
………….…….…sau …………………………………… sunt la
numărul …………………………….. .
(0,25 x 6 = 1,50 p )

2.Trece următoarele substantive la numărul plural : elev, om, iepure, elefant, copil,
fiu, vizitiu, vrabie, geamgiu.
…………………………………………………………………………………………
……………….…………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
……………….…………………………………………………………………………
( 9 x 2 x 0,25 = 4,25 p )

3.Grupează substantivele după numărul obiectelor pe care le denumesc, folosind

tabelul de mai jos :
Matca este singura albină din stup care depune ouă în căsuţele speciale ale
fagurilor . Din ele vor ieşi albine lucrătoare .
Un singur obiect : Mai multe obiecte :
(fiinţă, lucru, fenomen al naturii) (fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii)

(7 x 0,25 =1,75 p )

4. Completează versurile de mai jos cu forma potrivită a substantivelor dintre

paranteze :
„………………….. negru…………………. lung
Dus pe …………………….de ……………………
Zguduind …………………………………... tună .”
( zare, fulgere, pământuri, trăsnete, furtuni, aripă)
(George Topârceanu – Acceleratul)
(6 x 0,25 = 1,50 p )
(1 p din oficiu)

Probele orale au următoarele caracteristici : sunt cele mai des folosite la clasă,
au fidelitate şi validitate scazută, rezultatele pot fi perturbate de factori externi, au o
mare importanţă în stabilirea interacţiunii institutor/elev, oferă posibilitatea modulării
întrebărilor în funcţie de răspunsurile elevului, permit elevului să-şi evidenţieze
trăsături proprii de personalitate, permit evaluări de ordin atitudinal şi
comportamental .
O evaluare orală poate fi făcută cu ajutorul cărţilor de credit . Acestea se
distribuie fiecărui elev la începutul perioadei de evaluare . Ele cuprind un număr de
20 casete, fiecare casetă având două părţi . Fiecare parte va fi colorată conform
calităţii răspunsului dat de elev ( Verde pentru răspunsurile foarte bune, galben
pentru răspunsurile bune, roşu pentru răspunsurile imprecise, negru pentru
răspunsurile incorecte .
Ĩn parte de jos a casetei se va scrie data când a fost înregistrat calificativul
obţinut de elev, cumulând răspunsurile . După fiecare răspuns pe care l-a dat, elevul a
primit un jeton colorat, conform corectitudinii răspunsului .
La sfârşitul orei la fiecare elev se totalizează jetoanele pe cartea de credit . De
comun acord cu elevii am convenit ca un jeton verde să valoreze 1 punct, unul galben
½ punct, roşu ¼ punt, iar cel negru 0 puncte . Elevul colorează casetele
corespunzătoare răspunsurilor, iar institutorul totalizează punctajul . La sfârşitul a trei
lecţii de evaluare elevul primeşte calificativul corespunzător prezentării sale la
evaluarea orală, totalizând punctele : între 19-20 puncte calificativul Foarte bine,
între 15-18 puncte calificativul Bine, între 14-10 puncte calificativul Suficient şi sub
10 puncte calificativul Insuficient .
Probele practice oferă posibilitatea evaluării capacităţii elevilor de a aplica
cunoştinţele în practică, precum şi a gradului de stăpânire a priceperilor şi a
deprinderilor formate, forme de realizare : experienţe de laborator, lucrări
experimentale, lucrări în atelier, disecţii, desene, schiţe, grafice . Vor fi selectate
experienţe relevante în raport cu obiectivele de evaluat, se vor elabora cu precizie şi
claritate cerinţele sarcinii, se vor pregăti echipamenteleşi aparatura necesară, se vor
stabili criterii şi norme de evaluare .
Metodele alternative de evaluare se pot utiliza cu succes, mai ales la clasele a
III-a şi a IV-a .
Investigaţia îi dă elevului posibilitatea de a aplica în mod creator cunoştinţele
şi de a explora situaţii noi de învăţare, se limitează la o oră de curs, solicită elevul să
îndeplinească o sarcină de lucru precisă, prin care să-şi poată demonstra, un întreg
complex de cunoştinţe şi capacităţi, urmăreşte formarea unor tehnici de lucru în grup
şi individual, precum şi a atitudinii elevilor implicaţi în rezolvarea sarcinii,
promovează interrelaţiile în grup şi deprinderi de comunicare .
Proiectul este o activitate mai amplă, ce permite o apreciere complexă şi
nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale elevilor .
Această formă este puternic motivantă pentru elevi, deşi implică un volum de muncă
sporit - inclusiv activitate individuală în afara clasei . Reprezintă o formă de evaluare
complexă, ce conduce la aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare, precum
apropierea unor metode de investigaţie ştiinţifice, găsirea unor soluţii de rezolvare
originale, sistematizarea materialului, generalizarea problemei, aplicarea soluţiei la
un câmp vast de experienţe, prezentarea concluziilor .
 Portofoliul este un instrument de evaluare complex, ce include experienţa şi
rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode de evaluare, urmăreşte progresul
înregistrat de elev, nu numai în ceea ce priveşte cunoştinţele achiziţionate pe o unitate
mare de timp; reprezintă un mijloc de valorizare a muncii individuale a elevului,
acţionând ca un factor de dezvoltare a personalităţii, elevul având rol activ în
învăţare.
Autoevaluarea îi ajută pe elevi să-şi dezvolte capacităţile de autocunoaştere şi
de autoevaluare, compară nivelul la care au ajuns elevii cu nivelul cerut de
obiectivele învăţării şi de standardele educaţionale, să-şi dezvolte un program propriu
de învăţare, să-şi autoevalueze şi să-şi valorizeze atitudini şi comportamente .
Examenele reprezintă modalităţi de evaluare externa, care certifică, la sfârşit
de ciclu şcolar, cunostintele şi competenţele elevilor sau le permit acestora să acceadă
într-o noua formă de învăţământ (examenele de admitere).
Instrumentele de evaluare trebuie să reflecte eficacitatea sistemului, pusă în
evidenţă prin măsurarea performanţelor şi a rezultatelor şcolare, eficienţa sistemului,
exprimată prin corelarea performanţelor cu resursele şi condiţiile în care acestea au
fost dobândite .
Ĩn conceperea instrumentelor de evaluare, evaluatorul trebuie să pornească
de la selectarea obiectivelor semnificative pentru evidenţierea progresului şcolar
realizat de elevi şi care trebuie evaluate, precum şi de la indicii de calitate pe care
să-i îndeplinească un astfel de test, astfel încât să ofere date şi informaţii precise
asupra nivelului de pregătire al elevilor şi asupra procesului de predare-învăţare .
Eficacitatea testului se poate evalua pe baza următoarelor criterii : validitatea –
(măsoară gradul de incidenţă între obiectivele educaţionale propuse a fi evaluate şi
modul în care acestea sunt operaţionalizate cu ajutorul testului), fidelitatea(calitatea
acestuia de a oferi rezultate constante în condiţiile administrării identice, la populaţii
similare sub aspect statistic), aplicabilitatea (calitatea testului de a fi administrat şi
interpretat cu uşurinţă), obiectivitatea (gradul de concordanţă între aprecierile făcute
de evaluatori ).
Dacă institutorul selectează cunoştinţele în funcţie de tipul de curriculum ales
şi îşi respectă rolul, atunci şi elevul reuşeşte să obţină rezultate notabile . Reluând,
dezvoltând, fixând şi sistematizând în modalităţi diferite, se evită monotonia şi este
imposibil ca un elev cu un intelect normal să nu asimileze temeinic cunoştinţele
studiate .

Bibliografie:
Radu, I. T. Evaluarea în procesul didactic., E.D.P., Bucureşti, 2000.
Stoica, Adrian. a). Metodologia elaborării testelor de progres şcolar. Colegiul
Universitar Credis,1999-2000. b.) Metode şi instrumente de evaluare, Bucureşti,
2000.
Sorin Cristea , Dictionar de pedagogie
MEN, SNEE, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1999